Î.C.C.J.

Dec. Î.C.C.J. nr. 20/2016 – dispozitiv:

Prin Dec. nr. 20/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de C. Ap. Timișoara, S. pen., în dosarul nr. 9.395/30/2015, și a stabilit că:

,,În cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în «aceeași împrejurare», se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, în formă simplă.

Ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, se va reține un concurs de infracțiuni, prevăzut în art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal”

Argumentele Î.C.C.J.:

1. Potrivit art. 213 alin. (1) din noul Cod penal (în continuare C.pen.), constituie infracțiunea de proxenetism determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane.

O primă observație care se impune a fi făcută sub aspectul incriminării faptei de proxenetism în noul Cod penal este legată de locul în care se află aceasta, respectiv în titlul I al Părții speciale, în capitolul VII, intitulat ,,Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”.

În Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), această faptă era incriminată (într-o variantă modificată) în art. 329, situat în titlul IX, intitulat ,,Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, capitolul IV, denumit ,,Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”.

În doctrină, este considerată firească incriminarea în titlul destinat protecției persoanei, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, libertatea persoanei fiind principala valoare protejată prin aceasta[2].

2. A doua observație care trebuie făcută este legată de dispozițiile care definesc infracțiunea continuată în noul Cod penal.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) C.pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Se observă, așadar, că față de reglementarea anterioară [art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969], legiuitorul a impus o condiție suplimentară pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni continuate. Astfel, pe lângă unitatea de subiect activ, de rezoluție infracțională și a actelor de executare, noul legiuitor a impus și condiția unității persoanei vătămate.

Pentru a aprecia însă dacă într-o anumită situație ne aflăm în prezența unei infracțiuni continuate, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că, în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen., condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.

3. În concret, pentru a aprecia dacă în cazul infracțiunii de proxenetism sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 187/2012, este necesar a se stabili care este obiectul juridic, respectiv valoarea socială ocrotită, și, drept urmare, titularul acesteia.

În acest demers, se consideră că trebuie avută în vedere, pe lângă considerațiile privitoare la capitolul în care se află această incriminare, și Decizia nr. XVI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii[3], cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 C.pen. din 1969 și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane[4], cu modificările și completările ulterioare[5]. Astfel, potrivit deciziei amintite, distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 și, respectiv, în art. 13 din Legea nr. 678/2001[6] și cea de proxenetism prevăzută în art. 329 alin. (1) C.pen. din 1969 este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor ce erau prevăzute în Legea nr. 678/2001, aceasta este apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism ce era prevăzută în art. 329 C.pen. din 1969, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Este utilă această decizie întrucât, potrivit noii legi penale, infracțiunea de proxenetism prevăzută în art. 213 C.pen. se află în același capitol în care se găsesc și infracțiunile de trafic de persoane (art. 210 C.pen.[7]), respectiv trafic de minori (art. 211 C.pen.[8]).

Așadar, se poate trage concluzia că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism conform art. 213 C.pen. este libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana ,,exploatată”, care devine astfel subiect pasiv al infracțiunii.

În sprijinul acestei opinii este și Decizia Curții Constituționale a României nr. 874/2015[9], sesizată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 213 alin. (1) C.pen.[10] În considerentele acestei decizii s-a arătat că ,,pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană”.

Prin urmare, cu privire la acest aspect, apreciem că subiectul pasiv principal al infracțiunii de proxenetism este persoana ,,exploatată”, nefiind incidente dispozițiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012, amintite mai sus, privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen. în unele situații speciale.

În aceste condiții, se impune a se concluziona că, ori de câte ori, prin acte de executare diferite (de înlesnire a practicării prostituției), ar fi vătămate mai multe persoane, nu ne-am afla în prezența unei infracțiuni unice continuate, ci a unui concurs de infracțiuni, dat de numărul persoanelor vătămate prin săvârșirea acelei infracțiuni. Aceasta deoarece, potrivit art. 38 C.pen., există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni. Iar concurs formal de infracțiuni există când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.

Însă, conform art. 213 alin. (1) C.pen., constituie infracțiunea de proxenetism, așa cum s-a arătat, determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Astfel că, față de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 C.pen. din 1969), în noul Cod penal se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să aibă vreo influență în a caracteriza activitatea infracțională ca fiind o infracțiune unică. Numărul persoanelor ,,exploatate” are ca efect firesc agravarea răspunderii făptuitorului între limitele speciale de pedeapsă. Așadar, în cazul în care infracțiunea de proxenetism se săvârșește asupra mai multor subiecți pasivi, persoane majore, fapta este tipică în forma unității[11].

4. Aceeași este situația și în cazul în care victimele sunt minore, întrucât dispozițiile art. 213 alin. (3) C.pen. trimit la alin. (1) și, respectiv, la alin. (2) ale aceluiași articol, stabilind doar limite majorate ale pedepselor în acest caz.

În situația în care printre persoanele ,,exploatate” se află și minori alături de majori, încadrarea juridică corectă este cea prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) C.pen.

5. Pe de altă parte, nu se poate reține o infracțiune unică de proxenetism în toate cazurile în care o persoană săvârșește acte de executare tipice acestei infracțiuni față de mai multe persoane, ci doar atunci când există o anumită legătură între acestea, dată de timpul, locul, modalitățile concrete de săvârșire etc.

Astfel, deși în multe cazuri s-a reținut că există o infracțiune unică de proxenetism, chiar dacă sunt mai multe persoane vătămate, nu se vorbește de o infracțiune unică continuată, ci de o infracțiune unică complexă.

S-au avut în vedere dispozițiile art. 35 alin. (2) C.pen. care prevăd că infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Incriminări similare există și în alte dispoziții ale Codului penal [de exemplu, art. 189 alin. (1) lit. f) – omorul calificat – sau art. 192 alin. (3) – uciderea din culpă] și au existat și în cele ale Codului penal din 1969 [cum ar fi, art. 176 alin. (1) lit. b) – omorul deosebit de grav – sau art. 178 alin. (5) – uciderea din culpă], când fapta a fost săvârșită asupra a două sau mai multor persoane. Însă pentru a exista o singură infracțiune (complexă), doctrina și practica au stabilit că este necesar ca acțiunile să fie săvârșite în aceeași împrejurare sau cu aceeași ocazie[12].

Se apreciază că, față de modul de săvârșire a infracțiunii de proxenetism, care de cele mai multe ori presupune o anumită desfășurare în timp și o repetare a actelor de executare, date de natura infracțiunii, o legătură între actele de executare exercitate asupra mai multor persoane (sub forma înlesnirii practicării prostituției) ar putea fi dată de locul, timpul sau modalitatea concretă de săvârșire.

6. Atunci când infracțiunea se săvârșește de către o persoană asupra aceleiași/acelorași persoane vătămate, prin acte de executare repetate, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 35 alin. (1) C.pen., se vor reține aceste dispoziții, infracțiunea fiind unică în formă continuată.

7. Față de cele expuse mai sus, se poate concluziona:

– ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra unei singure persoane vătămate majore sau minore, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) C.pen., respectiv în art. 213 alin. (3) din același cod, după caz;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multor persoane vătămate majore, ,,în aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) C.pen., în formă simplă;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multor persoane vătămate minore, în ,,aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (3) C.pen., în formă simplă;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multor persoane vătămate majore și minore, în ,,aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) C.pen., în formă simplă;

– în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește de către o persoană asupra acelorași persoane vătămate majore și/sau minore, prin acte repetate, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, se va reține o singură infracțiune de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) C.pen., după caz, în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) din același cod;

– ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multor persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, se va reține un concurs de infracțiuni, prevăzut în art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) C.pen., după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din același cod.

Notă parțial aprobativă:

1. Infracțiunea este simplă atunci când acțiunea sau inacțiunea incriminată este momentană, instantanee, de scurtă durată (de pildă, uciderea în cazul infracțiunii de omor)[13]. Deci, și în cazul infracțiunii de proxenetism, în modalitatea înlesnirii practicării prostituției[14], acțiunea nu poate fi decât momentană; ea nu trebuie să dureze în timp pentru a se realiza această infracțiune.

Însă, în cazul înlesnirii practicării prostituției de către două sau mai multe persoane, în ,,aceeași împrejurare”, legiuitorul a creat o infracțiune complexă (art. 213 C.pen.), la fel ca în cazul omorului calificat [art. 189 alin. (1) lit. f) C.pen.[15]] și a uciderii din culpă [art. 192 alin. (3) C.pen.[16]], ca să folosim exemplele date de instanța supremă. Așadar, instanța supremă trebuia să rețină această unitate legală de infracțiune, așa cum de altfel și explicase în considerentele deciziei sus-prezentate.

2. În rest, celelalte statuări ale instanței supreme sunt bine argumentate, ele fiind în măsură să contribuie la o aplicarea unitară a normelor penale analizate.