Î.C.C.J.

Dec. Î.C.C.J. nr. 16/2016 − dispozitiv:

Prin Dec. nr. 16/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de C. Ap. Alba Iulia – S. pen. în dosarul nr. 5.230/97/2013 și a stabilit că:

,,1. Acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea sunt modalități alternative ale elementului material al infracțiunii unice de spălare a banilor.

2. Subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile.

3. Infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existența unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile.”

Argumentele Î.C.C.J.:

1. Cu privire la prima întrebare, dacă acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea și, respectiv, dobândirea, deținerea sau folosirea), reprezintă modalități normative distincte de săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor sau variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor, este de menționat că:

– Infracțiunea de spălare de bani are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea prevăzută la lit. b) și cea prevăzută la lit. c) ale alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 656/2002.

– Acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din același act normativ reprezintă modalități ale elementului material. Spălarea de bani este o infracțiune la care elementul material constă într-o acțiune ce se poate realiza în șapte modalități alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea). Realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleiași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice. De exemplu, cel care deține un bun despre care știe că provine din săvârșirea unei infracțiuni comite infracțiunea de spălare de bani. Dacă ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezența aceleiași infracțiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără relevanță juridică. Dacă infracțiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalități ale elementului material, aparținând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reținerea tuturor acestor variante.

– Ca atare, realizarea mai multor acțiuni ce reprezintă elementul material al infracțiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu afectează unitatea infracțională.

2. Cea de-a doua întrebare vizează problema dacă subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi același cu subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile.

– Subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani. Din punct de vedere teoretic, o asemenea posibilitate nu este interzisă de lege. Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006[2], stipulează în art. 9 paragr. 2 lit. a) că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancționarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, ,,se poate prevedea că infracțiunile enunțate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiunea predicat”. La momentul aderării la Convenția de la Varșovia, statul român nu a exprimat însă nicio rezervă. Cum nici în Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există vreo dispoziție care să împiedice reținerea în sarcina subiectului activ al infracțiunii din care provin bunurile și a infracțiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracțiuni este posibil.

– În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 73/2011[3]. Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002[4], republicată, cu modificările ulterioare, susținându-se că ar încălca principiul non bis in idem, deoarece persoana considerată vinovată de săvârșirea infracțiunii din care provin bunurile ce constituie obiect material al infracțiunii de spălare de bani este cercetată și urmărită încă o dată pentru însușirea acelorași bunuri, Curtea Constituțională a României a arătat că dispozițiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituționale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune. Pentru ca principiul non bis in idem să-și găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situația concursului de infracțiuni însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispozițiile art. 4 paragr. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

– Infracțiunea de spălare de bani nu trebuie reținută automat în sarcina autorului infracțiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracțională s-a realizat și una dintre acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracțiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situații concrete dacă infracțiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracțiunea din care provin bunurile și dacă este cazul să se rețină un concurs de infracțiuni sau o unică infracțiune.

3. Referitor la cea de-a treia întrebare, care vizează problema dacă infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă sau subsecventă aceleia din care provin bunurile, este de reținut că are un caracter autonom, existența ei nefiind condiționată de pronunțarea unei soluții de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei) pentru infracțiunea din care provin bunurile.

– Conform art. 9 paragr. 5 din Convenția de la Varșovia, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, ,,fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracțiune predicat nu este o condiție pentru o condamnare pentru infracțiunea de spălare de bani”.

– De altfel, și din conținutul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, ,,cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective”, rezultă că infracțiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru existența acesteia a unei condamnări pentru infracțiunea din care provin bunurile. Este evident însă că în situația în care nu există o condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile instanța învestită cu soluționarea cauzei privind infracțiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracțională, ci și să aibă certitudini în acest sens.

Notă aprobativă:

– Într-adevăr, infracțiunea vizată constă într-o acțiune de spălare a banilor care se poate realiza în șapte modalități alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea unui bun care provine din săvârșirea unei infracțiuni). Prin urmare, infracțiunea are un conținut complex, cuprinzând condiții pentru mai multe modalități normative. Infracțiunea poate fi comisă în oricare dintre modalități, după cum fapta săvârșită prezintă unele sau altele dintre condițiile alternative prevăzute de lege. În doctrină[5] s-a dat denumirea de conținuturi alternative modalităților normative alternative ale conținutului aceleiași infracțiuni; așadar, infracțiunea rămâne unică chiar dacă sunt realizate mai multe dintre condițiile alternative prevăzute de lege. Luând exemplul dat de instanța supremă (cel care deține un bun despre care știe că provine din săvârșirea unei infracțiuni, pe care ulterior îl transferă), încadrarea juridică va fi în art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, urmând ca la individualizarea pedepsei judecătorul să țină seama de această pluralitate de realizări ale elementului material, în sensul agravării tratamentului sancționator; deopotrivă, în ipoteza în care, de pildă, făptuitorul deține și în același timp și folosește bunul care provine din săvârșirea unei infracțiuni, atunci încadrarea juridică va fi în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Deci, contrar opiniei instanței supreme, realizarea unei noi modalități normative alternative prezintă relevanță juridică, atât în ceea ce privește încadrarea juridică, cât și cu referire la individualizarea pedepsei. Însă ceea ce rămâne intactă este unitatea naturală de infracțiune, în forma ei simplă sau continuă (de pildă, în cazul transferului, acțiunea fiind momentană, infracțiunea nu poate fi decât simplă, spre deosebire de deținere, care fiind de durată, infracțiunea devine continuă)[6], chiar dacă activitatea infracțională desfășurată corespunde conținutului mai multor variante de incriminare.

– Varianta de la lit. a) a alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 656/2002 reprezintă varianta/forma tip, iar celelalte două [de la lit. b) și c)], variante/forme asimilate ale infracțiunii de spălare a banilor. În mod normal, ar fi trebuit ca ele să funcționeze în mod autonom, ducând la realizarea unui concurs de infracțiuni, însă luând în considerare finalitatea lor – spălarea sau ,,albirea” bunului care provine din săvârșirea unei infracțiuni –, atunci este evident că între variante, prin modalitățile lor normative alternative, există o legătură naturală, firească, în sensul că săvârșirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiași finalități, astfel încât comiterea succesivă a două sau mai multe dintre acestea constituie o unitate naturală de infracțiune, în care acțiunile subsecvente fac corp comun cu cele care le preced (de pildă, deținerea și transferul, ori deținerea și folosirea, ori deținerea și ascunderea)[7].

– Așa cum a subliniat instanța supremă, infracțiunea de spălare de bani nu trebuie reținută automat în sarcina autorului infracțiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracțională s-a realizat în mod firesc și una dintre acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de spălare de bani (de pildă, cel care primește mită o sumă de bani și apoi o deține); numai dacă făptuitorul săvârșește ulterior o acțiune specifică de ,,spălare” (de pildă, ascunde adevărata natură a provenienței bunului), abia atunci se poate reține și infracțiunea de spălare de bani[8].