ABSTRACT

In the criminal appeal filed by the civil party – the Romanian State, the judgment appealed against was abolished in the sense that the defendant C.L.C. was charged with to pay to this part the amount of 66,590 lei, representing material damages, plus the related tax related liabilities consisting of interest and late payment penalties, calculated up to the full payment of the debit.

It was held that the defendant committed the offense stoppage-at-source as provided by art. 6 of Law no. 241/2005 on the prevention and fighting tax evasion, as amended, consisting in the fact that, as a manager of a company, detained from the employees the amounts representing the withholding contributions, without paying them to the consolidated state budget, causing the civil party a loss of 66,590 lei.

Or, by Decision no. 363/2015, the Constitutional Court of Romania found that the provisions of art. 6 of Law no. 241/2005 are unconstitutional.

Keywords: civil action, Decision no. 363/2015 of the Constitutional Court of Romania, interest, offense, unconstitutionality, delay penalties, damage, stoppage-at-source.

I. Prezentare speță. Examinând Sentința (atacată) nr. 224/2015, pronunțată de către Judecătoria O., atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), Curtea de Apel Oradea a constatat că aceasta este nelegală, sub aspectul laturii civile a cauzei, motiv pentru care apelul formulat de către partea civilă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C.N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., reprezentând Agenția Națională de Administrare Fiscală B., a fost admis.

Din ansamblul actelor și lucrărilor, aflate la dosar, rezultă că în perioada august 2012-martie 2013, inculpatul C.L.C., administrator al S.C. G.S. S.R.L. O., a reținut de la salariați sumele reprezentând contribuțiile cu reținere la sursă, fără a le vărsa la bugetul consolidat al statului, cauzând părții civile un prejudiciu de 66.590 lei.

Infracțiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005[1] constă în fapta unei persoane de a reține și a nu vărsa, cu intenție, într-un termen care depășește 30 zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Obiectul material îl constituie sumele de bani colectate de la contribuabili, nevirate la bugetul statului.

Subiectul activ este calificat (în speță, administratorul firmei), ținând seama și de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea constă într-o inacțiune, respectiv nevărsarea, într-un termen care depășește 30 de zile de la scadență, a sumelor reținute reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă (prevăzute în art. 36 din Codul fiscal).

Infracțiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cât privește latura subiectivă, se poate săvârși numai cu intenție.

Revenind la speță, din mijloacele de probă aflate la dosar rezultă că inculpatul nu a achitat la bugetul de stat consolidat suma de 66.590 lei, provenită din stopaj la sursă.

În fața instanței de fond, inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate de către organele de urmărire penală, iar judecătorul a admis cererea, soluționând cauza conform procedurii prevăzute în art. 375 alin. (1) și (2) și art. 377 C.pr.pen.

Apelul formulat de către partea civilă, statul român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B., este fondat.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a constatat că, în termenul prevăzut în art. 15 din Codul de procedură penală anterior (în continuare C.pr.pen. din 1969), respectiv în cursul urmăririi penale, persoana vătămată – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B. – s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpatului cu suma totală de 66.590 lei, precum și cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente debitului principal.

Cererea a fost reiterată în fața instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) C.pr.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 14 C.pr.pen. din 1969, acțiunea civilă avea ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și putea fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.

Relativ la întinderea despăgubirilor, instanța de fond a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, ce presupune înlăturarea integrală a tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite și culpabile, omițând însă să acorde accesoriile aferente sumei de 66.590 lei.

Prin urmare, apelul declarat de către partea civilă este întemeiat, fiind admis în sensul obligării inculpatului la plata către partea civilă a sumei totale de 66.590 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă și accesoriile, constând în dobânzi și penalități de întârziere, ce se datorează până la data plății efective a debitului.

(C. Ap. Oradea, S. pen., Dec. pen. nr. 328/A/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Prin Decizia nr. 363/2015[2], Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale. În atari condiții, infracțiunea de stopaj la sursă (prevăzută în articolul sus-menționat) nu mai subzistă.

2. Și în noul Cod de procedură penală există prevederi referitoare la obiectul acțiunii civile. Potrivit art. 19 alin. (1) din acest cod, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, iar conform alin. (5) al aceluiași articol, repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Se observă că este vorba de răspunderea civilă delictuală, și nu de altă natură; cu toate acestea, numai infracțiunea săvârșită constituie temeiul acestei răspunderi, deși repararea prejudiciului trebuie să se facă potrivit legii civile. În acest sens, invocăm art. 1385 și art. 1386 din noul Cod civil[3], care reglementează întinderea și formele reparației.

3. Dacă în privința dobânzii legale nu sunt discuții, acordarea acesteia fiind permisă de către lege[4] (dar numai dacă a fost cerută), relativ la penalitățile de întârziere, se poate sublinia faptul că ele nu decurg din săvârșirea infracțiunii, reprezentând de fapt sancțiuni pentru neîndeplinirea la termen a unor obligații[5]. Totuși, art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011[6] prevede două categorii de dobânzi: remuneratorii și penalizatoare. Deși ele pot fi atât convenționale, cât și legale (sub aspectul actului în care sunt stipulate), ambele categorii pot deveni numai legale (în privința cuantumului), în condițiile prevăzute în art. 2 din ordonanța menționată anterior[7]; nivelul legal al acestora este stabilit prin art. 3-5 din ordonanța sus-indicată[8].

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările ulterioare.

Legea sus-menționată reglementează prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015.

[3] ,,Art. 1385. Întinderea reparației

(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.

(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

(4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.”

,,Art. 1386. Formele reparației

(1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

(2) La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului.

(3) Dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestații periodice.

(4) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micșorat ori a încetat.”

[4] A se vedea Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011, cu completările ulterioare).

În art. 6 din ordonanța sus-menționată se prevede:

,,Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.”

[5] În același sens, a se vedea site-ul https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-xcpjy04/ (accesat la 30 august 2018).

[6] ,,Art. 1

(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

(5) Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.”

[7] ,,Art. 2

În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”

Deci, dobânzile remuneratorii și penalizatoare trebuie să fie prevăzute ori în lege, ori în contract.

[8] ,,Art. 3

(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.

(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

(2¹) În raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.

(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.

(4) Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naționale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.”

,,Art. 4

În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.”

,,Art. 5

(1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.

(2) Orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.

(3) Valabilitatea nivelului dobânzii convenționale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării.”