ABSTRACT

As long as the administered evidences in the case, din not prove a clear structure of coordination, conclusion which was mentioned also after it’s own analysis over the evidentiary material of the case, the court of appeal could not retain that the defendants were organized for committing the offence of minor trafficking, but only that they acted in the criminal participation modality, some being authors, other accomplices. So, the court of appeal has emphasized the lack of an organization in developing the criminal activity, draws the conclusion that the criminal activity developed by the defendants is not circumscribed to the constitutive elements of the offence provided in art. 8 from Law no. 39/2003 regarding prevention and fighting against organized criminality, with the subsequent law changes and additions, based on art. 323 from the previous Criminal Code – texts taken over by art. 367 from the New Criminal Code –, this not being provided in the new criminal law.

Key words: acquittal, organized criminal group, the act provided in the criminal law, typicality.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. 1329/2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 3234/63/2013, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 386 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului O.I. din infracțiunile prevăzute în art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate[1], cu modificările și completările ulterioare[2], raportat la art. 323 din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod, în art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane[3], cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 (persoană vătămată G.C.A.M.), în art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 (persoană vătămată P.M.A.) și în art. 329 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod în infracțiunile prevăzute în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod, în art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 (persoană vătămată G.C.A.M.) , în art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 (persoană vătămată P.M.A.) și în art. 329 alin. (1), (2) și (3) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod.

În baza dispozițiilor art. 8 din Legea 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), a fost condamnat inculpatul O.I., deținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969 (persoană vătămată G.C.A.M.)

În baza dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969 (persoană vătămată P.M.A.)

În baza dispozițiilor art. 329 alin. (1), (2) și (3) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 5 C.pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și b), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C.pen. din 1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare și, respectiv, de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969.

În baza art. 61 C.pen. din 1969, a fost revocată liberarea condiționată privind restul de 2.362 de zile rămas de executat din pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată inculpatului O.I., prin Sentința penală nr. 135/1998 a Tribunalul Dolj, și s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa principală de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, acea de 9 ani închisoare, și, respectiv, de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C.pen. din 1969 și au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 alin. (1) C.pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 21 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului O.I.

2. În baza art. 386 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei T.J. din infracțiunile prevăzute în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969, în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată G.C.A.M.), în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată P.M.A.) și în art. 328 C.pen. din 1969 în infracțiunile prevăzute în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod, în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969 (persoană vătămată G.C.A.M.), în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969 (persoană vătămată P.M.A.) și în art. 328 C.pen. din 1969.

În baza art. 16 C.pr.pen. raportat la art. 4 C.pen. și la art. 17 alin. (2) C.pr.pen., a fost achitată inculpata T.J. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 328 C.pen. din 1969, fapta de prostituție fiind dezincriminată.

În baza dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod, precum și a art. 5 C.pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat  la art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, precum și a art. 5 C.pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969 (persoană vătămată G.C.A.M.)

În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, precum și a art. 5 C.pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969 (persoană vătămată P.M.A.).

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și b), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C.pen. din 1969, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și, respectiv, de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C.pen. din 1969 și au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 alin. (1) C.pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 12 noiembrie 2012 la 25 martie 2014.

În baza art. 399 alin. (9) C.pr.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului la domiciliu de la 25 martie 2014 la 2 iunie 2014.

În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen., a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpata T.J.

3. În baza art. 397 raportat la art. 25 C.pr.pen., au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile G.C.A.M. și P.M.A.

Au fost obligați în solidar inculpații O.I., V.M.A.[4] și T.J. la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă G.C.A.M.

Au fost obligați în solidar inculpații O.I., V.M.A. și T.J. la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă P.M.A.

Totodată, au fost majorate onorariile cuvenite avocaților din oficiu la câte 600 lei pentru fiecare.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C.pr.pen., a fost obligat inculpatul O.I. la plata sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei reprezentând onorarii avocați din oficiu.

A fost obligată inculpata T.J. la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei reprezentând onorarii avocați din oficiu.

A fost obligat inculpatul V.M.A. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei reprezentând onorarii avocați din oficiu.

Pentru a pronunța Sentința penală nr. 1329/2014, prima instanță a constatat că, la data de 29.11.2012, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe Rechizitoriul nr. 238 D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, prin care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

1. O.I. pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969, de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată G.C.A.M), de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată P.M.A.) și de proxenetism prevăzută în art. 329 C.pen. din 1969, fiecare infracțiune cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C.pen. din 1969;

2. V.M.A. pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969 și de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată P.M.A.), ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C.pen. din 1969;

3. T.J. pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969, de complicitate la trafic de minori prevăzută în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată G.C.A.M), de complicitate la trafic de minori prevăzută în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (persoană vătămată P.M.A.) și de prostituție prevăzută în art. 328 C.pen. din 1969, toate infracțiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C.pen. din 1969.

În fapt, s-au reținut următoarele:

1. Inculpatul O.I., după liberarea condiționată din executarea unei alte pedepse cu închisoarea la data de 17 iunie 2011, a cunoscut-o, la începutul anului 2012, pe inculpata T.J., cu care a stabilit o relație de concubinaj și, întrucât nu aveau nicio altă sursă de venit, inculpata a început să practice prostituția, clienții fiind găsiți prin postarea unor anunțuri în ziarele locale la rubrica ,,Erotice”.

În perioada 3 martie 2012-10 noiembrie 2012, inculpații O.I. și T.J. au dat la rubrica „Erotice” dintr-un cotidian un număr de 387 de anunțuri ce priveau, conform specificului anunțurilor și formulării acestora, întreținerea de relații sexuale contra cost.

Relațiile sexuale cu clienții care o contactau în acest mod erau întreținute în apartamentele în care inculpații T.J. și O.I. locuiau cu chirie, cei doi fiind nevoiți să părăsească destul de repede acele apartamente, întrucât vecinii se sesizau cu privire la fluxul mare de persoane care îi frecventau.

În reținerea acestei situații de fapt, prima instanță a avut în vedere declarația inculpatei T.J., care a recunoscut că, în perioada menționată, a practicat prostituția la îndemnul inculpatului O.I., precum și faptul că banii obținuți au fost cheltuiți în comun pentru acoperirea costurilor legate de chirie și traiul zilnic.

Declarația acesteia s-a coroborat și cu adresa emisă de cotidian, din care rezulta postarea unor anunțuri erotice, precum și cu declarațiile martorilor, vecini cu inculpații, respectiv T.N., T.E., Z.M., C.M.C., care au confirmat fluxul mare de persoane ce veneau în apartamentele în care locuiau cei doi inculpați.

Susținerea inculpatului O.I., în sensul că nu a ajutat-o în niciun fel și nu a beneficiat de banii obținuți de inculpata T.J. din practicarea prostituției, nu a fost reținută de prima instanță, având în vedere atât declarația inculpatei, cât și notele de redare a convorbirilor telefonice din care rezulta că acesta cunoștea despre practicarea prostituției de către inculpată și folosea banii obținuți în acest fel, bani care erau cheltuiți în comun.

2. La începutul lunii septembrie 2012, inculpatul O.I. a cunoscut-o pe persoana vătămată G.C.A.M., minoră, și, profitând de faptul că inculpata T.J. era plecată din oraș, cei doi s-au mutat împreună, în apartamentul închiriat deja cu inculpata, inculpatul promițându-i persoanei vătămate că vor avea o relație serioasă.

La circa o săptămână după ce s-au mutat împreună, inculpatul O.I. i-a cerut persoanei vătămate G.C.A.M. să practice și ea prostituția, în condițiile în care aceasta observase fluxul de persoane ce veneau în apartamentul inculpaților și conștientizase activitatea inculpatei T.J. de practicare a prostituției.

La insistențele acestuia, pe fondul relației în care se afla, persoana vătămată G.C.A.M. a acceptat să se prostitueze, banii câștigați de ea fiind însușiți de inculpatul O.I.

În același timp, persoana vătămată a abandonat activitatea școlară, situație ce a dus la alarmarea părinților săi.

În vederea desfășurării activității de prostituție, au fost date o serie de noi anunțuri, persoana vătămată G.C.A.M. primind și ea telefoane așa-zise de ,,serviciu”.

În perioada septembrie-octombrie 2012, inculpata T.J. a instruit-o pe persoana vătămată G.C.A.M. cu privire la serviciile prestate, tarifele percepute, comportamentul cu clienții etc., și, totodată, a practicat prostituția împreună cu aceasta în acel apartament, banii fiind însușiți tot de inculpatul O.I.

Spre sfârșitul lunii octombrie 2012, întrucât părinții persoanei vătămate G.C.A.M. au sesizat faptul că se întâmpla ceva în neregulă cu fiica lor, persoana vătămată a fost contactată, cerându-i-se să se întoarcă la școală, pentru că, în caz contrar,  va fi sesizată poliția.

În acel moment, persoana vătămată G.C.A.M. a conștientizat situația în care se afla, încercând să iasă de sub influența inculpatului O.I. și refuzând să mai satisfacă toți clienții care i se aduceau, ceea ce l-a determinat pe inculpat să exercite presiuni concretizate în amenințări și loviri repetate.

Totodată, inculpatul O.I. a închiriat un alt apartament în zona magazinului Billa din Craiova, unde s-a mutat împreună cu persoana vătămată G.C.A.M., alături de aceasta practicând prostituția și inculpata T.J., care, însă, în fiecare seară, se întorcea la domiciliul ei din comuna V., satul B.

În reținerea acestei situații de fapt, prima instanță a avut în vedere declarația persoanei vătămate G.C.A.M., care a relatat modul în care a fost recrutată de inculpatul O.I. cu promisiunea unei relații, precum și faptul că, la insistențele acestuia, a acceptat să practice prostituția, iar inculpatul a dat anunțuri în ziar în acest sens.

De asemenea, persoana vătămată a mai arătat că banii obținuți erau însușiți de acest inculpat, că discuțiile cu părinții se purtau în prezența inculpatului, telefonul fiind dat pe speaker, precum și faptul că inculpata T.J. a instruit-o cu privire la modul de comportare față de clienți și la tarifele practicate.

Declarația acesteia s-a coroborat și cu depoziția din faza de urmărire penală a inculpatei T.J., care a recunoscut că a fost nevoită să o accepte în apartament pe persoana vătămată și că aceasta a început să aibă clienți, inițial contactați pe numerele sale de telefon, iar după aceea pe alte numere, anunțurile fiind date la ziar atât de ea, cât și de inculpatul O.I.

În fine, inculpata a arătat că ,,banii câștigați de persoana vătămată erau problema ei și a inculpatului O.I.”.

Declarațiile din faza de judecată ale inculpatei T.J., de nerecunoaștere a comiterii faptelor, nu au fost reținute de prima instanță, întrucât susținerea acesteia, potrivit căreia în faza de urmărire penală ar fi fost agresată de un agent de poliție, iar declarațiile le-a consemnat în scris la sugestia și îndemnul organelor de anchetă, nu a fost dovedită în niciun fel și, în plus, nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.

Pe de altă parte, în condițiile în care persoana vătămată a locuit împreună cu inculpații, iar vecinii de apartament au confirmat fluxul de persoane care veneau la orice oră în imobilul acestora, o altă susținere a inculpatei potrivit căreia nu știa că persoana vătămată practică prostituția nu este credibilă și, în plus, este contrazisă chiar de declarația inculpatului O.I., care a relatat că cele două s-au împrietenit și au început să aducă clienți în apartament.

Nici susținerea inculpatului O.I., potrivit căreia persoana vătămată G.C.A.M. a practicat prostituția fără să fie determinată de el și că nu și-a însușit banii obținuți de aceasta, nu a fost reținută de prima instanță, având în vedere atât declarația persoanei vătămate și a inculpatei T.J., cât și     procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice din care rezulta că, la data de 9 noiembrie 2012, inculpatul trimisese un mesaj în care a afirmat că are probleme foarte grave, deoarece ,,și-a băgat femei la stradă și astăzi a fost dat în gât la gardă de una” (referindu-se la persoana vătămată P.M.A., care plecase și anunțase poliția).

O dovadă a constrângerii exercitată de inculpat asupra persoanei vătămate G.C.A.M. a reprezentat-o și biletul de ieșire din spital, eliberat de Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, din care reieșea că persoana vătămată a fost internată în perioada 15-23 noiembrie 2012, cu diagnosticul ,,reacție la factori de stres – sechestrare”.

Starea psihică a persoanei vătămate a fost confirmată și de mama acesteia, martora G.I.A., care a relatat în plus că o lungă perioadă de timp nu a putut vorbi cu fiica sa, ci numai cu inculpatul O.I., și a mai arătat că singura dată când a întâlnit-o pe fiica sa a fost în prezența inculpatei T.J., care a refuzat să plece și să le lase pe cele două să discute.

3. În cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul V.M.A. a cunoscut-o, prin intermediul unor prieteni comuni, pe persoana vătămată P.M.A., în vârstă de 16 ani, la o distracție în comuna V., propunându-i acesteia, după câteva întâlniri, să se prostitueze alături de verișoara sa, inculpata T.J.

În continuare, inculpatul V.M.A. a discutat mai întâi cu inculpata T.J. și, ulterior, cu inculpatul O.I., dacă persoana vătămată P.M.A. ar putea și ea să practice prostituția în aceleași condiții ca celelalte două fete, și, urmare a unei înțelegeri între cei trei, în ziua de 5 noiembrie 2012, inculpatul V.M.A. s-a întâlnit cu persoana vătămată P.M.A., conducând-o în același apartament din spatele magazinului Billa, ce era închiriat și unde se prostituau persoana vătămată G.C.A.M. și inculpata T.J.

În perioada 5-9 noiembrie 2012, persoanele vătămate G.C.A.M. și P.M.A., precum și inculpata T.J. s-au prostituat în acel apartament, banii fiind strânși în comun și împărțiți conform înțelegerii avute, o parte din ei mergând către inculpații V.M.A. și O.I.

În acea vreme, în apartament locuia practic inculpatul O.I., împreună cu persoanele vătămate P.M.A. și G.C.A.M., inculpații V.M.A. și T.J. mergând în fiecare seară la domiciliile lor din satul B.

În seara de 8/09 noiembrie 2012, având loc un conflict între inculpatul O.I. și vecinii de pe scara blocului, persoanele vătămate G.C.A.M. și P.M.A. au fost duse într-un apartament din zona Calea București, aparținând unei anume „Andreea”, unde au întreținut relații sexuale cu alți clienți aduși de inculpatul O.I.

În dimineața zilei următoare, pe fondul unui conflict legat de faptul că persoana vătămată P.M.A. discutase cu un client la telefon, inculpatul O.I. i-a aplicat două palme. De față la incident au fost toate persoanele implicate, respectiv persoana vătămată G.C.A.M. și inculpații V.M.A., O.I. și T.J.

După plecarea inculpaților O.I. și V.M.A. în oraș și a persoanei vătămate G.C.A.M. la școală, profitând de faptul că și inculpata T.J. părăsise pentru scurt timp apartamentul pentru a face niște cumpărături, persoana vătămată P.M.A. a fugit, refugiindu-se inițial la etajele superioare, iar ulterior părăsind imobilul și apelând la Serviciul de Urgență 112, cu ajutorul telefonului pe care îl avea asupra sa.

După fuga persoanei vătămate P.M.A., inculpații O.I., V.M.A. și T.J. și persoana vătămată G.C.A.M. au părăsit apartamentul din zona Billa, conștientizând faptul că prin fuga acesteia și denunțul la poliție o să aibă probleme.

În noaptea de 9/10 noiembrie 2012, inculpatul O.I. a condus-o pe persoana vătămată G.C.A.M. într-un apartament din cartierul Brazda lui Novac, unde aceasta urma să practice prostituția în continuare, dându-i un nou telefon și chiar făcând patru noi anunțuri la ziar în dimineața zilei următoare.

În aceeași zi, inculpații V.M.A. și T.J. au mers la spălătoria unde lucra martora P.M.M., mama persoanei vătămate P.M.A., încercând să poarte o discuție care avea drept scop retragerea plângerii formulate. Martora P.M.M. a refuzat însă înțelegerea propusă, fiind la curent cu demersul fiicei sale și cu faptul că în atenția poliției se afla cazul respectiv.

În același timp, inculpatul V.M.A. a ținut legătura cu martora P.M.P., încercând să afle de la aceasta date despre sora ei, P.M.A., și urmărind să o influențeze.

Fiindu-le teamă de reacția autorităților legată de plângerea formulată de persoana vătămată P.M.A., inculpații O.I. și T.J. s-au cazat într-un apartament în orașul F., unde sperau că nu vor mai putea fi găsiți, intenția lor fiind aceea de a părăsi România.

În reținerea acestei situații de fapt, prima instanță a avut în vedere declarațiile persoanei vătămate P.M.A., care a relatat modul în care a fost recrutată de inculpatul V.M.A., împrejurarea că a fost determinată să practice prostituția și că banii obținuți au fost însușiți de inculpați, declarație care s-a coroborat și cu declarația inculpatului V.M.A., acesta recunoscând în totalitate faptele, astfel cum au fost expuse anterior, dar și cu declarația din faza de urmărire penală a inculpatei T.J., din care rezulta că înainte de data de 5 noiembrie 2012 a mers împreună cu inculpatul O.I. la spălătoria unde lucra persoana vătămată pentru a stabili detaliile în care și aceasta urma să înceapă practicarea prostituției și că la data când a ajuns la apartament exista deja o înțelegere între inculpați cu privire la modul de împărțire a banilor câștigați din activitatea practicată de ea și de cele două persoane vătămate.

Așadar, aceste probe au fost de natură să înlăture apărările inculpaților O.I. și T.J. din faza de judecată, în sensul că nu au cunoscut că persoana vătămată P.M.A. a practicat prostituția, aceste apărări fiind înlăturate și de notele de redare a convorbirilor telefonice, relevante fiind discuțiile dintre inculpații O.I. și T.J. legate de fuga persoanei vătămate, SMS-ul din data de 9 noiembrie 2012 trimis de primul inculpat – ,,și-a băgat femei la stradă și astăzi a fost dat în gât la gardă de una” –, precum și discuțiile dintre inculpatul V.M.A. și sora persoanei vătămate, martora P.M.P.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina lor prin rechizitoriul procurorului.

Totuși, prima instanță a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului O.I., întrucât în mod greșit  s-a reținut în rechizitoriu că persoana vătămată G.C.A.M. avea vârsta de 15 ani la data comiterii faptei, când ea împlinise deja 16 ani, iar, pe de altă parte, în mod greșit s-a indicat doar art. 329 C.pen. din 1969, fără a se preciza alineatele unde se încadrau faptele comise de acest inculpat.

De asemenea, și în cazul inculpatei T.J. s-a reținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru aceleași considerente legate de vârsta minorei G.C.A.M.

Pentru aceste motive, în baza art. 386 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, așa cum s-a arătat la începutul speței.

Prima instanță a procedat la aplicarea Codului penal din 1969, ca lege mai favorabilă, și nu a noului Cod penal, întrucât, dată fiind împrejurarea că faptele erau concurente, prin aplicarea unor pedepse conform noilor dispoziții legale, s-ar fi ajuns la o pedeapsă mai mare.

Tribunalul Dolj a mai reținut că fapta de prostituție prevăzută în art. 328 C.pen. din 1969 a fost dezincriminată, astfel că, față de dispozițiile art. 4 C.pen., a dispus achitarea inculpatei T.J. și a procedat la individualizarea pedepselor pentru celelalte trei fapte comise.

În atari condiții, prima instanță a procedat la individualizarea pedepselor, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, respectiv de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana fiecărui inculpat și de împrejurările care atenuau sau agravau răspunderea penală.

Așadar, în cazul inculpatului O.I., prima instanță a avut în vedere faptul că acesta: a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind liberat condiționat din executarea pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 135/1998 a Tribunalului Dolj, pentru comiterea infracțiunii de omor; a fost inițiatorul constituirii grupului; a fost persoana care nu numai că le-a determinat pe cele trei femei și, respectiv, a constrâns-o pe persoana vătămată G.C.A.M., dar a fost și principalul beneficiar al sumelor de bani obținute din practicarea prostituției; a comis faptele asupra unor minore cu vârste fragede, de 15, respectiv 16 ani, repercusiunile fiind foarte grave; a avut o atitudine nesinceră și chiar a încercat să inducă în eroare organele judiciare și să se sustragă urmăririi penale.

Deopotrivă, tot prima instanță a apreciat că, în cazul infracțiunii comise asupra persoanei vătămate G.C.A.M., se impune aplicarea unei pedepse mai mari decât în cazul infracțiunii comise asupra persoanei vătămate P.M.A., deoarece chiar dacă încadrarea juridică a faptelor este identică, persoana vătămată G.C.A.M. a fost exploatată o perioadă mai lungă de timp și a fost nu numai racolată și îndemnată, dar la un moment dat a fost și constrânsă prin amenințări și violențe să practice prostituția, spre deosebire de persona vătămată P.M.A., care a fost exploatată pe o durată de timp mai redusă (de doar 5 zile), aceasta exprimându-și acordul în vederea practicării prostituției.

Luând în considerare toate aceste elemente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedepsele sus-menționate.

În cazul inculpatei T.J., prima instanță a avut în vedere rolul mai redus al acesteia la comiterea faptelor, împrejurarea că nu a beneficiat de sumele obținute din exploatarea celor două minore, precum și circumstanțele personale, constând în aceea că nu are antecedente penale, are un copil în întreținere, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine parțial sinceră, astfel că s-a impus a fi reținută circumstanța atenuantă a conduitei bune înainte de săvârșirea infracțiunilor.

Așa fiind, prima instanță a dispus condamnarea inculpatei la pedepsele sus-menționate.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 1357 și urm. din Codul civil referitoare la răspunderea civilă delictuală, în sensul că există fapte ilicite comise cu vinovăție, care au cauzat prejudicii persoanelor vătămate P.M.A. și G.C.A.M., și că există legătură de cauzalitate între aceste fapte și prejudiciile cauzate.

La aprecierea cuantumului despăgubirilor morale ce au fost acordate pentru repararea prejudiciilor morale cauzate celor două persoane vătămate, prima instanță a avut în vedere vârsta fragedă a minorelor, efectele negative produse asupra dezvoltării psihice a acestora, perioada în care cele două au fost exploatate (persoana vătămată P.M.A. doar 5 zile, în timp ce persoana vătămată G.C.A.M. o perioadă mai îndelungată), modalitățile în care s-a produs exploatarea (persoana vătămată G.C.A.M. fiind supusă și constrângerii psihice prin amenințare și violență), iar în raport cu toate aceste criterii s-a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunilor civile și obligarea în solidar a inculpaților O.I., V.M.A. și T.J. la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă G.C.A.M., respectiv obligarea în solidar a inculpaților O.I., V.M.A. și T.J. la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă P.M.A., sume de natură să asigure o justă și integrală reparație a prejudiciilor cauzate.

Tribunalul a admis și cererile avocaților din oficiu de majorare a onorariilor cuvenite, având în vedere complexitatea cauzei și numărul mare de termene acordate la care au asigurat apărarea, astfel că au fost majorate onorariile cuvenite avocaților din oficiu la câte 600 lei pentru fiecare.

Împotriva Sentinței penale nr. 1329/2014 a Tribunalului Dolj au declarat apel inculpații O.I. și T.J., precum și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

Prin motivele scrise de apel depuse de  Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, s-a criticat sentința primei instanțe, astfel:

S-a apreciat că hotărârea este nelegală prin prisma greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, care fuseseră săvârșite față de persoana vătămată G.C.A.M.

S-a susținut că, în mod greșit, prima instanță a reținut în considerente că schimbarea încadrării juridice se justifică în raport cu vârsta victimei, în sensul că aceasta nu avea mai puțin de 15 ani la data săvârșirii faptei, întrucât norma incriminatoare în vigoare la data comiterii infracțiunii nu făcea nicio trimitere la vârsta victimei, ci doar la săvârșirea faptei prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere.

De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism reținută în sarcina O.I., s-a mai susținut că, în mod greșit, prima instanță a reținut în încadrarea juridică dispozițiile art. 329 alin. (1), (2) și (3) C.pen., întrucât în actul se sesizare nu s-ar fi precizat aliniatele în care se încadra fapta inculpatului. Prima instanță a schimbat încadrarea juridică, fără a fi pusă în discuția părților, și a făcut o încadrare juridică greșită, din moment ce fapta inculpatului a constat în aceea că a înlesnit practicarea prostituției și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către inculpata T.J., aceasta nefiind constrânsă în vreun fel de inculpat.

Prin motivele scrise de apel depuse de inculpata T.J., s-a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței și, în urma rejudecării, achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., întrucât faptele reținute în sarcina sa nu ar exista.

Astfel, cu referire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional, s-a susținut că activitatea desfășurată de cei trei inculpați nu a avut un caracter organizat. Inculpata s-a aflat în relații de concubinaj cu inculpatul O.I. și a practicat prostituția pentru a se întreține pe sine și copilul său minor, iar după încetarea relației, inculpatul a intrat într-o nouă relație de concubinaj cu persoana vătămată G.C.A.M. Din dorința de a câștiga bani în continuare, inculpata a continuat practicarea prostituției în apartamentul închiriat de inculpatul O.I., dar se întorcea în fiecare seară la domiciliul din satul B. În ceea ce îl privește pe inculpatul V.M.A., acesta este vărul inculpatei și nu a avut nicio legătură cu persoana vătămată G.C.A.M., el aflându-se într-o relație de prietenie cu persoana vătămată P.M.A., iar la rugămintea acesteia, care avea o situație materială dificilă, a rugat-o pe verișoara sa să o ajute să practice prostituția în apartamentul inculpatului O.I.

În ceea ce privește cele două infracțiuni de complicitate la trafic de minori, s-a arătat că:

Referitor la persoana vătămată G.C.A.M., față de care s-a reținut în sarcina inculpatei că a instruit-o și a găzduit-o, aceasta a fost dusă în apartament de inculpatul O.I., în momentul în care inculpata era plecată din oraș. La întoarcere, inculpata a găsit-o în apartament, motiv pentru care a încheiat relația de concubinaj cu inculpatul O.I., înțelegându-se să revină doar pentru a practica prostituția. În aceste condiții, nu se poate vorbi de găzduirea persoanei vătămate, apartamentul nefiind al inculpatei, dar nici despre instruirea acesteia, întrucât relațiile dintre cele două erau tensionate. Mai mult, inculpatul O.I. i-a spus că persoana vătămată mai practicase anterior prostituția, astfel încât nu avea nevoie de nicio instruire.

Relativ la persoana vătămată P.M.A., față de care s-a reținut în sarcina inculpatei că a instruit-o și a găzduit-o și pe aceasta, așa cum s-a arătat și în rechizitoriu, aceasta în înțelegere cu inculpatul V.M.A. a practicat de bunăvoie prostituția. Tot la fel, nici în acest caz nu se poate reține în sarcina inculpatei complicitatea sub forma găzduirii (apartamentul nu era închiriat de ea, ci de inculpatul O.I.) și a instruirii (având în vedere dorința exprimată de persoana vătămată de a practica prostituția, cât și faptul că era prietenă cu verișorul inculpatei, cele câteva sfaturi date de inculpată neputând fi considerate instruire, care presupune un proces mai complex).

Față de cele învederate, s-a apreciat că, în cauză, nu poate fi reținută complicitatea inculpatei la cele două infracțiuni de trafic de minori.

În subsidiar, inculpata a solicitat să se acorde maximă eficiență criteriilor generale de individualizare și, prin urmare, având în vedere participația minimă a inculpatei la săvârșirea faptelor, circumstanțele personale, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa sinceră, să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse mai mici. Ca modalitate de executare a pedepsei, s-a solicitat suspendarea executării sub supraveghere, scopul pedepsei putând fi atins și fără executare în regim de detenție, motivat de faptul că pe perioada arestului la domiciliu și a controlului judiciar, inculpata a respectat toate obligațiile impuse și s-a angajat, având contract de muncă, pe care l-a depus la dosarul cauzei.

Prin motivele scrise de apel depuse de inculpatul O.I., a fost criticată hotărârea primei instanțe sub aspectul modului de interpretare a materialului probator prin raportare la actele și faptele întreprinse de toate părțile implicate.

Astfel, în principal, s-a susținut că n-au primit nici un fel de valențe juridice unele aspecte, cum ar fi cele ce rezidă din declarațiile inculpatului V.M.A., aceasta fiind considerată cea de a treia persoană necesară constituirii unui grup infracțional. Or, acest inculpat susține că l-a cunoscut abia la data 6 noiembrie 2012 pe inculpatul O.I., iar faptele ce i s-au imputat ar fi fost săvârșite în perioada 5-9 noiembrie 2012, deci grupul infracțional s-a format în decursul a două zile.

În altă ordine de idei, nu există nicio probă care să susțină faptele reținute în sarcina inculpatului O.I.

Determinarea de a săvârși anumite fapte de natură penală nu a fost insuflată de inculpatul O.I., nu a fost impusă și nici nu se poate susține că dacă au existat agresiuni, acestea nu ar fi intervenit ca urmare a amenințărilor persoanei vătămate de a relata organelor judiciare aspecte nereale.

Deopotrivă, nu inculpatul O.I. a luat hotărârea de a închiria imobilele respective, nu el le închiria efectiv, iar tolerarea activităților întreprinse de persoanele cu care coabita nu se poate confunda până la identitate cu coautoratul.

Într-adevăr, inculpatul O.I. nu avea niciun fel de venit, trăind din banii inculpatei T.J., dar nici nu s-a făcut dovada că acesta a inițiat și sprijinit în vreun fel activități care, de altfel, ar fi continuat și în lipsa sa, nedeținând cunoștințe nici în domeniul tinerelor care ar fi fost dispuse să desfășoare astfel de activități și nici al celor ce doreau a fi beneficiarii acestor servicii.

În atari condiții, s-a solicitat achitarea pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

În subsidiar, s-a solicitat să se aibă în vedere gradul de cultură, modul în care se putea desprinde din acel mediu, care au fost argumentele care l-au determinat să nu plece din acel mediu și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea apelului și reducerea pedepsei sub limita minimă.

Examinând apelurile declarate, Curtea de Apel Craiova a constatat că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate rezultă vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și, respectiv, de complicitate la trafic de minori.

Referitor la infracțiunea de prostituție prevăzută în art. 328 C.pen. din 1969, prima instanță a dispus achitarea inculpatei T.J., ca urmare a intervenirii dezincriminării faptei, însă a omis să indice temeiul în baza căruia a dispus soluția, respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., omisiune care a fost remediată în apel.

Prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 103 alin. (1) și (2) C.pr.pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului O.I., care în cursul anului 2012, după liberarea din penitenciar, a recrutat și găzduit două minore (împreună cu celălalt coinculpat din cauză, V.M.A.), în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, prin promisiunea mincinoasă a unei relații, dar și prin amenințări și violențe (în cazul persoanei vătămate G.C.A.M.) sau cu acordul său (în cazul persoanei vătămate P.M.A.), iar totodată a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către coinculpata T.J., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori (două fapte) și de proxenetism (o faptă). De asemenea, fapta inculpatei T.J., care în cursul aceluiași an, 2012, a sprijinit activitatea infracțională a celorlalți doi coinculpați, de a racola și găzdui cele două minore, în scopul exploatării acestora prin practicarea prostituției, fie prin acțiuni de înșelăciune, fie prin amenințări și violență, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv a două infracțiuni de complicitate la trafic de minori.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate, respectiv din declarațiile persoanelor vătămate, date în cursul urmăririi penale, biletul de ieșire din spital, eliberat de Spitalul de Neuropsihiatrie persoanei vătămate G.C.A.M., cu diagnosticul „reacție la factori de stres”, declarațiile martorilor P.M.F., P.M., T.N., T.E., Z.M., G.I.A. și C.M.C., notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza ordonanței cu titlu provizoriu din 9 noiembrie 2012, adresa nr. 1243/12.11.2012 privind anunțurile date în cotidianul G.S. în cursul anului 2012 de inculpații O.I. și T.J., precum și din declarațiile inculpatei T.J. și ale coinculpatului V.M.A. a rezultat modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare.

Instanța de apel nu și-a însușit criticile inculpaților privind relevanța și pertinența declarațiilor persoanelor vătămate, pe motiv că trebuie avut în vedere faptul că asemenea infracțiuni, ca cele săvârșite de inculpați, de trafic de minori, rămân nu de puține ori la adăpostul anonimatului, neputând fi dovedite exclusiv pe baza unor probe directe. Pe de altă parte, declarațiile persoanelor vătămate s-au coroborat cu declarațiile martorilor, care, chiar dacă unii erau rude, respectiv mama sau frații persoanelor vătămate, nu există temeiuri de a se considera că nu au relatat adevărul.

Mai mult, cu referire la fuga minorei P.M.A. din apartamentul în care era exploatată sexual de către inculpați, martorul Z.M. a relatat că a găsit-o în scara blocului și din discuțiile purtate cu ea, a aflat că practica prostituția în apartamentul în care locuiau inculpații.

La aceste mijloace de probă se adaugă și declarațiile inculpaților V.M.A. și T.J. Astfel, primul inculpat a recunoscut parțial comiterea faptelor, în cursul urmăririi penale, relatând că s-a înțeles cu persoana vătămată P.M.A. ca aceasta să practice prostituția, luând legătura în acest scop cu verișoara sa, inculpata T.J., care avea un apartament închiriat în zona Billa și în care aceasta din urmă întreținea relații sexuale cu diverși clienți contra cost. Dar, prevalându-se de dreptul de a nu contribui la propria acuzație, nu a recunoscut înțelegerea avută cu inculpatul O.I. privind găzduirea persoanei vătămate și însușirea sumelor de bani rezultate în urma practicării prostituției de către aceasta. Cu toate acestea, după trimiterea în judecată, inculpatul a recunoscut integral faptele reținute în actul de sesizare a instanței, optând pentru procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.

Tot astfel, activitatea infracțională a fost recunoscută și de inculpata T.J., în cursul urmăririi penale. Ca atare, revenirea acesteia asupra declarațiilor de recunoaștere, în cursul judecății, nu este credibilă, motivațiile date nefiind convingătoare, respectiv că organele de urmărire penală ar fi exercitat presiuni în cursul urmăririi penale, aceasta fiind, de altfel, o afirmație generică, care nu poate fi considerată plauzibilă, atât timp cât audierea sa s-a realizat în prezența unui avocat din oficiu.

În atari condiții, susținerile celor două persoane vătămate minore au fost confirmate și de declarațiile inculpatei T.J. date în faza urmăririi penale, astfel că vinovăția inculpaților rezultă fără umbră de îndoială.

Cât privește declarațiile inculpatului O.I., care în mod constant a negat orice implicare în activitatea infracțională, acestea, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, nu pot fi reținute. Instanța de apel a apreciat că susținerea inculpatului, în sensul că nu a săvârșit faptele, reprezintă o simplă afirmație, având ca scop disculparea de consecințele penale ale faptelor, care fără coroborarea cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității, nu poate influența convingerea bazată de probe irefutabile.

Astfel, în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 103 alin. (1) C.pr.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului.

În altă ordine de idei, implicarea inculpaților în activitățile infracționale descrise mai sus a fost confirmată și de conduita adoptată de aceștia, care realizând consecințele faptelor lor și având cunoștință de împrejurarea că persoana vătămată P.M.A. sesizase organele de poliție, au făcut demersuri pentru a discuta cu mama acesteia. Văzând că nu reușesc să ajungă la o înțelegere cu mama persoanei vătămate, inculpații T.J. și O.I. au plănuit să fugă din țară, pentru a evita tragerea la răspundere penală.

Concluzionând, în baza evaluării proprii asupra materialului probator administrat în cauză, prin referiri concrete la mijloacele de probă arătate, instanța de apel a apreciat că se impune înlăturarea afirmațiilor de nevinovăție ale inculpaților privind infracțiunile de trafic de minori, de care au fost acuzați. Tot astfel, în baza propriului examen asupra materialului probator administrat în cauză, s-a apreciat și că vinovăția inculpatului O.I. în săvârșirea infracțiunii de proxenetism pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită prin mijloacele de probă administrate ce au fost coroborate și care au fost indicate în mod expres.

Cu referire la faptele de trafic de minori și, respectiv, de complicitate la trafic de minori, săvârșite față de persoana vătămată minoră G.C.A.M., instanța de apel a subliniat că sunt corecte încadrările făcute de procuror în actul de sesizare, așa cum a susținut și parchetul prin motivele scrise de apel.

Astfel, art. 13 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, în vigoare la data săvârșii faptelor (septembrie-noiembrie 2012), avea următorul conținut:

„(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2)[5] sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).”

Așadar, reținerea alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 nu era condiționată de vârsta victimei, mai mică de 15 ani, o atare circumstanță agravantă existând în varianta acestei legi din anul 2003. Or, așa cum s-a arătat, activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat în perioada anului 2012, neexistând niciun temei pentru a ultraactiva dispozițiile anterioare.

Întrucât probatoriul administrat a evidențiat săvârșirea faptei de trafic de minori de către inculpatul O.I., prin înșelăciune, dar și prin exercitarea de violențe și amenințări, împrejurări agravante cunoscute și de inculpata T.J., pe lângă alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 se va reține și alin. (3) teza a II-a din același text legal[6].

În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, instanța de apel a constatat că nu sunt incidente dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 329 C.pen. din 1969, fapta de a trage un folos de pe urma practicării prostituției de către coinculpata majoră T.J., fără a utiliza constrângerea și fără a fi racolată de inculpatul O.I., realizând astfel elementele constitutive ale infracțiunii în forma tip [alin. (1) al art. 329][7].

În consecință, constatând nelegală dispoziția de schimbare a încadrării juridice a primei instanțe, care, în mod greșit, a aplicat retroactiv o lege penală care nu se mai afla în vigoare la data începerii activității infracționale și a reținut, fără nicio justificare, variante agravante, instanța de apel a reținut încadrarea juridică a faptelor făcută de procuror în rechizitoriu, condamnându-i pe inculpații apelanți.

Cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2009 raportat la art. 323 C.pen. din 1969, instanța de apel a considerat că se impune achitarea inculpaților, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a avut în vedere Decizia nr. 12/2014[8], pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care a statuat că faptele prevăzute în art. 323 C.pen. din 1969 și în art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal[9], cu modificările și completările ulterioare, se regăsesc în incriminarea din art. 367 C.pen., nefiind dezincriminate.

Motivarea instanței supreme pornește de la premisa că prin ambele incriminări se sancționa pluralitatea constituită, impunând aceleași condiții pentru ca aceasta să poată fi reținută. În acest sens, s-a subliniat că și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, doctrina și jurisprudența defineau asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni prin aceleași elemente care se regăseau în art. 2 lit. a) din legea sus-menționată, respectiv existența unei grupări de persoane, având o anumită organizare și o disciplină internă, precum și reguli specifice privind ierarhia și repartizarea atribuțiilor, elemente care dovedesc existența structurii organizatorice și deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională.

A mai statuat instanța supremă că, deși în practica judiciară s-au exprimat opinii în sensul că ar exista diferențe între cele două infracțiuni și în ceea ce privește modul de organizare a pluralității constituite (dezvoltare pe verticală în cadrul grupului și pe orizontală în ipoteza prevăzută în art. 323 C.pen. din 1969, o mai bună organizare și roluri prestabilite în cazul art. 7 din Legea nr. 39/2003 spre deosebire de cel din art. 323 C.pen. din 1969), în realitate textele de lege în discuție nu justifică asemenea distincții.

Prin urmare, reținând că ambele infracțiuni presupun o structură organizatorică, instanța supremă a apreciat că art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C.pen. din 1969 se regăsesc în noua reglementare în art. 367 C.pen.

Având în vedere că și procurorul de caz a menționat în rechizitoriu că probele administrate în cauză nu au dovedit o structură clară de coordonare, instanța de apel a constatat că inculpații nu s-au organizat în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de minori, ci că aceștia au acționat în modalitatea pluralității ocazionale de infractori, unii fiind autori, alții complici.

Așadar, lipsa unei organizări în desfășurarea activității infracționale a atras concluzia că activitatea infracțională desfășurată de inculpați nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii ce era prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969 – infracțiune preluată în art. 367 C.pen. -, nefiind astfel prevăzută de legea penală.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., instanța de apel a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

Sub aspectul individualizării tratamentului sancționator, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce îl privește pe inculpatul O.I., față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de persoane, săvârșită împotriva persoanei vătămate G.C.A.M. – 10 ani, respectiv, 20 de ani –, se impune stabilirea pedepsei la 10 ani închisoare, situată la minimul special prevăzut de lege, iar pentru infracțiunea de proxenetism, înlăturându-se variantele agravante, se va reduce pedeapsa la 3 ani închisoare, urmând a fi menținut cuantumul de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane săvârșită împotriva persoanei vătămate P.M.A.

Totodată, conform art. 65 alin. (2) C.pen. din 1969, față de natura și gravitatea infracțiunilor, se vor aplica inculpatului și pedepse complementare, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969, respectiv pe durata de 3 ani, în cazul infracțiunii de trafic de minori săvârșită împotriva persoanei vătămate G.C.A.M., pe durata de 2 ani, în cazul infracțiunii de trafic de minori săvârșită împotriva persoanei vătămate P.M.A., și pe durata de 1 an, în cazul infracțiunii de proxenetism.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C.pen. din 1969, se vor contopi pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969, care potrivit art. 61 din același cod, după revocarea liberării condiționate din pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 135/1998 a Tribunalul Dolj, se va contopi cu restul neexecutat de 2.362 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și, respectiv, 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969.

Nu poate fi avută în vedere critica apelantului inculpat O.I. privind reducerea substanțială a cuantumului pedepselor principale și, pe cale de consecință, a pedepsei rezultante, întrucât aceste pedepse au fost stabilite, în cazul infracțiunilor cele mai grave, la minimul special prevăzut de lege, iar o eventuală reducere s-ar putea produce numai ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante.

Or, în condițiile în care gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite este unui deosebit de ridicat (inculpatul exploatând minore, în scopul obținerii de venituri), modalitatea de săvârșire (prin înșelăciune, prin exercitarea de violențe, de mai multe persoane) relevând, totodată, o periculozitate deosebită a inculpatului, iar acesta a mai fost condamnat definitiv anterior pentru o infracțiune deosebit de gravă (omor), de violență, dovedind perseverență pe calea infracțională, în condițiile în care a început activitatea infracțională la scurt timp după ce fusese liberat condiționat din penitenciar, iar pe parcursul procesului penal a avut, în mod constant, o atitudine de nerecunoaștere a faptelor comise, adoptată numai în scopul sustragerii de la răspundere penală, nu se pot reține în favoarea lui elemente de natură să atenueze tratamentul sancționator.

Cât privește individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatei T.J., reținând conduita bună anterioară a acesteia, faptul că are un copil minor în întreținere, că nu posedă antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, instanța de apel a făcut aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 și, respectiv, art. 76 alin. (1) lit. b) din același cod, referitoare la efectele circumstanței atenuante a conduitei bune înainte de săvârșirea infracțiunilor, cu consecința reducerii pedepselor pentru fiecare infracțiune de complicitate la trafic de minori reținută în sarcina sa sub minimul special prevăzut de lege până la cuantumul de 3 ani și, respectiv, 2 ani închisoare, pedepse ce au fost contopite, împreună cu pedepsele complementare, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969 pe o durată de câte 1 an, ce au fost aplicate pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru fiecare infracțiune de trafic de minori, în pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și, respectiv, 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.pen. din 1969, pedeapsa principală rezultantă urmând să fie executată în regim de detenție.

La stabilirea limitei până la care pedepsele principale au fost reduse sub minimul special, instanța de apel a avut în vedere gradul mai redus de implicare a inculpatei în activitatea infracțională, faptul că aceasta la rândul său practica activitatea de prostituție, nivelul redus de instruire, precum și împrejurarea că în faza de urmărire penală a recunoscut faptele, împrejurări care justifică pedepse mai reduse, însă care, pentru a-și atinge scopul, trebuie să fie executate în regim privativ de libertate.

Nu în ultimul rând, la stabilirea regimului de executare, instanța de apel a avut în vedere atitudinea procesuală din faza apelului, ultima cale de atac, când inculpata a continuat să facă declarații necorespunzătoare adevărului, retractându-și declarațiile sincere din faza urmăririi penale, aceasta dând dovadă de duplicitate și viclenie, pozând în victima împrejurărilor, ceea ce evidențiază doar temerea sa față de consecințele juridice ale comportamentului său și faptul că derularea procesului penal nu și-a pus amprenta asupra evoluției sale.

Totodată, conform art. 88 C.pen. din 1969, instanța de apel a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioadele reținerii și ale arestării preventive de la 21 noiembrie 2012 la zi, în cazul inculpatului O.I., și de la 12 noiembrie 2012 la 25 martie 2014, în cazul inculpatei T.J. Pentru aceeași inculpată, a fost dedusă, în baza art. 399 alin. (9) C.pr.pen., din pedeapsa aplicată și durata arestului la domiciliu din 25 martie 2014 la 2 iunie 2014.

În continuare, verificând din oficiu hotărârea atacată, instanța de apel a constatat că se impune cenzurarea sentinței primei instanțe și sub aspectul dispoziției privind cheltuielile judiciare. Astfel, în speță, prima instanță i-a obligat pe inculpați și la plata onorariilor avocaților din oficiu; or, în lumina noilor dispoziții procedurale [ale art. 274 alin. (1) C.pr.pen.], în materia cheltuielilor judiciare datorate statului, din cuantumul acestora sunt exceptate cheltuielile privind avocații din oficiu, care rămân în sarcina statului. Pe cale de consecință, instanța de apel a înlăturat dispozițiile din sentința primei instanțe privind obligarea inculpaților la plata onorariilor avocaților din oficiu, acestea rămânând în sarcina statului.

Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., instanța de apel a admis apelurile declarate de inculpații O.I. și T.J., precum și de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinței penale nr. 1329/2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 3234/63/2013, a desființat sentința penală atacată, cu referire la latura penală, în sensul celor menționate mai sus, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, în baza art. 423 C.pr.pen.

În fine, instanța de apel a mai statuat, potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., că cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor rămân în sarcina statului, iar onorariile avocaților din oficiu desemnați în apel, în cuantum de câte 300 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

(C. Ap. Craiova, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. nr. 483/2015)

II. Notă aprobativă. Într-adevăr, în art. 323 C.pen. din 1969[10] era incriminată fapta de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, ca o pluralitate constituită de infractori, ce presupunea, printre alte condiții, și ca gruparea să aibă o anumită organizare, o ierarhie, la vârful căreia să se afle un lider, un coordonator al activității criminale. În speța prezentată, o asemenea condiție nu era îndeplinită, inculpații acționând în modalitatea pluralității ocazionale de infractori (participației penale), unii fiind autori, iar alții complici. Instanța supremă statuase în multe decizii că dispozițiile art. 323 C.pen. din 1969 nu sunt aplicabile în cazul unei înțelegeri întâmplătoare între mai multe persoane care au luat hotărârea de a săvârși o infracțiune și au tradus în fapt hotărârea luată[11]. Mai mult, condiția sus-menționată nu este îndeplinită atunci când membrii grupării sunt uniți între ei printr-o legătură afectivă puternică [rude, soți, concubini (ca în speță)]; nu trebuie să uităm că familia este organizată încă de la începutul existenței sale (tata, mama și copiii, toți aflându-se sub coordonarea tatălui sau, după caz, a mamei), astfel încât ar fi absurd să vorbim despre constituirea unui grup infracțional organizat.

În art. 8 din Legea nr. 39/2003 se prevedea că inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu era, potrivit acestei legi, un grup infracțional organizat, se pedepsea, printre altele, potrivit art. 323 C.pen. din 1969. Noțiunea ,,grup infracțional organizat” era definită în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioadă și acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Așadar, grupul la care se referea art. 8 din Legea nr. 39/2003 reprezenta grupul care îndeplinea condițiile pluralității constituite de infractori, dar nu și pe cele ale art. 2 lit. a) din aceeași lege, respectiv fusese inițiat sau constituit în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni care nu reprezentau infracțiuni grave, în sensul Legii nr. 39/2003, ori în alt scop decât acela de a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material[12]. Așadar, încadrarea juridică era în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.pen. din 1969. În schimb, dacă grupul îndeplinea condițiile prevăzute în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, atunci se reținea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003[13].

În prezent, în art. 367 din noul Cod penal[14] este incriminată fapta de constituire a unui grup infracțional organizat, legiuitorul preluând textele art. 323 C.pen. din 1969 și ale art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, dar menținând aceleași condiții de existență ale pluralității constituite de infractori. Deci chiar dacă s-ar fi susținut că grupul la care se referea art. 8 din Legea nr. 39/2003 reprezenta, de fapt, grupul care nu îndeplinea condițiile unei pluralități constituite de infractori, atunci concluzia nu putea fi decât aceea că fapta săvârșită de inculpați nu mai era prevăzută în noul Cod penal.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.

[2] Art. 8 din Legea nr. 39/2003 prevedea:

,,Inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracțional organizat, se pedepsește, după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 din Codul penal (din 1969, adăugirea noastră – Gh. Ivan)”.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001.

[4] Deși fusese trimis în judecată și inculpatul V.M.A., condamnarea sa nu a mai fost prezentată, deoarece acesta nu a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe.

[5] ,,Art. 12.

[…]

(2) Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;

c) de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi .

[…].”

[6] În prezent, infracțiunea de trafic de minori este prevăzută în art. 211 C.pen.

[7] În prezent, infracțiunea de proxenetism este prevăzută în art. 213 C.pen.

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 8 iulie 2014.

[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

[10] ,,Art. 323. Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni

(1) Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.

(2) Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracțiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3) Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1), care denunță autorităților asocierea mai înainte de a fi fost descoperită și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii.”

[11] A se vedea, spre exemplu: Tribunalul Suprem, S. pen., Dec. nr. 2635/1971, în ,,Culegere de decizii 1971”, p. 840; Curtea Supremă de Justiție, S. pen., Dec. nr. 4074/2002, în ,,Revista de drept penal” nr. 1/2004, p. 144 (săvârșirea mai multor furturi ale unor bunuri de același fel de către mai mulți făptuitori, la propunerea unuia dintre ei, fără să existe o organizare a grupului, reguli de acționare, ierarhie a membrilor și repartizare a rolurilor, nu constituie infracțiunea prevăzută în art. 323 C. pen. din 1969, ci una sau mai multe forme de participație penală).

[12] Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Dec. nr. 12/2014, cit. supra.

[13] Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 prevedea:

,,Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”

[14] ,,Art. 367. Constituirea unui grup infracțional organizat

(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”