Procuror Marcel Sandu,

Direcția Națională Anticorupție

Secția de Combatere a Corupției

Fraud, in any of its variants, is a serious offence against the patrimony, consisting in deceiving the trust of the participants in the patrimony judicial reports, an absolutely intolerable fact within these judicial reports. In all the law systems fraud or scam is an incriminated act and severely sanctioned. The offence of fraud, cannot be confused with the non-execution of contractual obligations. That is why, invoking the provisions of art. 11 from the International Pact regarding the civil and political rights concerning the interdiction of criminal sanctioning for the non-execution of contractual obligations is totally irrelevant.”, The decision of the Constitutional Court no. 709/2006 published in the Official Gazette of Romania no. 905/07.11.2006., www.ccr.ro.

Vor fi prezentate două cazuri concrete de înșelăciuni, în a căror probare un rol decisiv l-au avut rezultatele investigațiilor financiare. Prin investigație, este evident pentru oricine, se înțelege orice formă de cercetare, de anchetă ce are ca scop stabilirea unor fapte anterioare. Noțiunea de financiar, conform DEX, ține de organizarea finanțelor, circulația banilor ori a creditului. Așadar, investigația financiară reprezintă cercetarea modului de derulare a operațiunilor financiare, de creditare și a celor cu privire la circulația banilor.

Caz 1

Într-o cauză penală s-a reținut că inculpatul N.S., în perioada august-octombrie 2011, prin firma sa M. S.R.L., de la S.C.C., cu sediul în Olanda, a cumpărat legume și fructe pentru care a emis un număr de 88 de bilete la ordin, ca mijloc de plată. Inculpatul nu a asigurat provizionul pentru biletele la ordin emise, inducându-l în eroare pe numitul A.B., reprezentantul societății comerciale C., cu privire la achitarea la termenele stabilite a bunurilor achiziționate, premeditând sustragerea de la plata obligațiilor prin lăsarea fără disponibil a conturilor bancare aferente biletelor la ordin și nealimentarea acestora cu bani încasați de firmă în perioada de timp menționată mai sus. Prin această inducere în eroare s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 1.294.499,62 euro, aceasta fiind suma totală menționată în cele 88 de bilete la ordin.

În ce privește înșelăciunea realizată prin intermediul biletelor la ordin, instanța supremă din România a statuat că aceasta nu poate fi încadrată la prev. art. 215 alin. (4) din Codul penal anterior [art. 244 alin. (1) C.p.]^[1], întrucât incriminarea de la acest text vizează strict inducerea în eroare realizată cu ocazia emiterii de cecuri. Nu sunt necesare discuții ample cu privire la diferențele dintre cecuri și bilete la ordin, ambele fiind mijloace de plată frecvent întrebuințate în domeniul relațiilor comerciale. Ca mijloc de protecție a raporturilor comerciale, utilizarea cecurilor are un grad considerabil mai mare de garantare a corectitudinii emitentului, dat fiind obligația ca în momentul emiterii cecului, contul aferent să aibă disponibil suma menționată în înscrisul ce reprezintă mijloc de plată. Această cerință nu este specifică și biletelor la ordin. În cazul biletelor la ordin, emitentul nu este obligat să asigure provizionul necesar plății sumei de bani avută în vedere de părți, iar beneficiarul își asumă riscul neexecutării obligațiilor contractuale de către emitentul-debitor. Practic, riscurile de prejudiciere materială sunt mult mai mari pentru comercianții care acceptă biletele la ordin ca modalitate de garantare a achitării sumelor de bani ce li se cuvin pentru bunurile ori serviciile livrate.

În urma acestei decizii a instanței supreme, s-a creat o mare reticență în trimiterea în judecată a înșelăciunilor comise prin bilete la ordin, dat fiind marea ușurință în considerarea faptelor comise de emitent ca fiind simple neexecutări de obligații contractuale. Dovada înșelăciunii trebuie să rezulte din mijloace de probă ce relevă, de o manieră convingătoare, că emiterea biletelor la ordin fără acoperire și nealimentarea acestora au fost circumscrise unei induceri în eroare realizată cu intenție.

În probarea înșelăciunii reținute în sarcina inculpatului N.S.^[2] au fost audiați, în calitate de martori, angajații firmei prin intermediul căreia inculpatul a realizat infracțiunea, s-au obținut actele contabile ale firmei M., rulajele pe conturile inculpatului, ale societății sale comerciale și ale unei persoane în favoarea căreia a transferat, în perioada comiterii infracțiunii reținute în dosar, o sumă mai mare de 600.000 euro. De asemenea, au fost procurate informații de la Banca Națională, Registrul Comerțului și Inspecția Muncii, în cadrul verificărilor relative la societatea comercială M., dovedindu-se înscrierea biletelor la ordin, menționate în actul de începere a urmăririi penale, în centrala incidentelor de plată, calitatea inculpatului de unic administrator și asociat al firmei M. și situația angajărilor de personal în firmă.

Din declarațiile martorilor audiați în dosar au rezultat următoarele:

– În perioada inducerilor în eroare (august-octombrie 2011), inculpatul a dispus vânzarea produselor cumpărate de la partea vătămată din dosar, sub prețul celui de achiziție, relevându-se dorința acestuia de a obține cât mai repede bani, în cadrul demersurilor sale de abandonare a relațiilor contractuale din România.

– Inculpatul a vândut autovehiculele societății comerciale ce a condus-o, cu puțin timp înainte de plecarea din țară, tot în perioada realizărilor inducerilor în eroare.

– Inculpatul a plecat din țară, a abandonat firma și toate relațiile comerciale și civile. A mai rezultat și renunțarea de către inculpat la închirierea locuinței ce o folosise în orașul B., renunțarea nefiind adusă la cunoștința proprietarului care, după expirarea contractului, a intrat prin efracție în apartamentul său și a înlocuit sistemul de închidere, dat fiind nerestituirea cheilor de către chiriaș. Deși acest din urmă aspect pare fără legătură cu înșelăciunea din dosar, conduita inculpatului se include în tiparul demersurilor sale de abandonare a firmei și a relațiilor contractuale, fără înștiințarea prealabilă a creditorilor săi, date ce relevă intenția infracțională, bineînțeles în coroborare cu ansamblul probelor administrate.

Declarațiile din dosar, informațiile ce au rezultat din extrasele de pe conturile bancare și actele obținute au mai demonstrat că, în perioada august-octombrie 2011, menționată în rezoluția de începere a urmăririi penale din dosar^[3] ca fiind intervalul de timp în care s-au realizat inducerile în eroare (fiind vorba de mai multe livrări de produse și de emiterea mai multor bilete la ordin, urmate de angajări asupra îndeplinirii obligațiilor contractuale și solicitări de amânare a valorificării lor, infracțiunea s-a comis prin mai multe induceri în eroare ce se includ într-o unitate naturală de ilicit penal), inculpatul a plătit sume mari de bani în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare neurmat de transmiterea dreptului de proprietate. Suma totală virată de inculpat în baza acestui antecontract a fost de 642.417,23 euro.

În cauză a fost efectuată și expertiză contabilă. În raportul de expertiză s-au explicat relațiile comerciale derulate de S.C. M. S.R.L. și s-a concluzionat că inculpatul a plătit, în perioada 18.07.2011 – 21.10.2011, suma totală de 642.417,23 euro, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. X din 15.07.2011, autentificat la un BNP. Această promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a avut ca obiect înstrăinarea unui teren în suprafață de 10.000 m² din Comuna A., Jud. I., pentru suma de 4.500.000 lei (aproximat 1 milion euro), plătibilă în rate de la data încheierii antecontractului până la data de 12.12.2011. Înțelegerea nu a fost urmată de transmiterea proprietății imobiliare, fiind achitată o sumă foarte mare de bani fără vreun avantaj patrimonial pentru cel ce a virat banii. În raportul de expertiză contabilă se arată că plata celor 642.417,23 euro s-a făcut în baza unui antecontract cu mare grad de risc, suma fiind practic pierdută de inculpat.

Expertiza a concluzionat că aceste date relevă că inculpatul a urmărit lăsarea fără disponibil a conturilor bancare pentru care emisese bilete la ordin.

Expertul contabil a mai reliefat că biletele la ordin emise părții civile au fost refuzate la plată în perioada 22.12.2011 – 28.12.2011, iar valoarea totală a prejudiciului material este de 1.294.499,62 euro.

Caz 2.

Într-o altă cauză s-a reținut că, în perioada mai-iulie 2010, inculpata T. I., avocat în Baroul B., a indus în eroare 5 investitori cu privire la închirierea și ulterior achiziționarea a 7 spații comerciale din centrul orașului B., primind de la aceștia, în mai multe tranșe, prin transfer bancar și cash, suma totală de 100.000 euro.

Inculpata a precizat, în mod mincinos, persoanelor vătămate că cele 7 imobile se află în proprietatea Primăriei Mun. B. care nu mai are bani să le întrețină, că intenționează să le închirieze în întregime și să le vândă la scurt timp. Referitor la reținerea inducerii în eroare prin afirmațiile făcute de către inculpată, s-a reținut că aceasta a prezentat, cu intenție, date neconforme cu realitatea, făcând afirmații lipsite de orice bază faptică că a obținut exclusivitate pentru încheierea de contracte de închiriere  spații comerciale din centrul istoric al orașului B..

Ca manopere dolosive, inculpata a folosit schițe ale acestor imobile, privind compartimentarea lor și, la momentul primirii banilor a emis, de fiecare dată, bilete la ordin prin care garanta restituirea sumelor primite în caz că nu se perfectau contractele, pentru a convinge persoanele păgubite de corectitudinea afacerilor, bilete la ordin cu privire la care s-a constatat că nu exista disponibil.

În dovedirea acestei situații de fapt au fost obținute rulajele pe conturile inculpatei, răspunsuri de la Primăria orașului B., au fost audiate părțile civile și martori și s-a efectuat percheziție domiciliară la locuința folosită de inculpată.

Actele primite de la unitățile bancare la care inculpata avea conturi au relevat că aceasta a primit, de la părțile civile, prin transfer bancar, mare parte din suma de 100.000 euro și a folosit banii la scurt timp de la intrarea lor în cont. A mai rezultat că, după câteva luni de la consumarea infracțiunii, toate conturile ei au fost golite de disponibil ori închise. Din simpla expunere a rulajului cu privire la primele două încasări de bani de către inculpată a reieșit că aceasta a cheltuit peste 99,3 % din ei în interes personal, în perioada imediat următoare, fiind exclusă vreo depozitare sau vreun transfer în alt cont al ei așa cum a declarat ea în cauză.

Numai din studierea rulajului pe conturi s-a evidențiat că inculpata a folosit banii primiți de la părțile civile în interes personal și imediat intrării lor în cont, date ce nu corespund afirmațiilor făcute de ea că banii i-a încasat cu intenția de a-i restitui dacă nu se reușea închirierea imobilelor respective. Folosința rapidă a banilor de către inculpată a contribuit la dovada relei credințe a acesteia la momentul încheierii contractelor de asistență juridică cu părțile civile și probează că inducerea în eroare, prin folosire de mijloace frauduloase, s-a comis în scopul obținerii pentru sine de avantaje patrimoniale. Inculpata a achitat datorii ce le avea față de unități hoteliere sau de turism, precum și pentru plata furnizorului de telefonie mobilă.

Din extrasele de cont a mai reieșit că inculpata a plătit, în perioada 27.07.2010 – 16.09.2010 (la scurt timp după consumarea infracțiunii de înșelăciune), suma de 37.740 lei pentru cazare și servicii conexe la Hotelul E. din stațiunea E.N. din România. Actele primite de la unități bancare nu dovedesc ca inculpata să fi avut în conturi disponibil ce excede banilor primiți de la cele 5 părți civile, concluzia fiind că aceste servicii pe litoral, avocatul T.I. le-a plătit din bani rezultați din înșelăciunea comisă.

La percheziția domiciliară efectuată în cauză s-a ridicat registrul de contracte de asistență juridică avocațială, deținut de inculpată. Din studiul acestuia (f. 145-172, vol. 2) reiese că inculpata nu a primit bani de la alte persoane după momentul consumării înșelăciunii din dosar, fapt ce contribuie la aprecierea că serviciile pe litoral au fost plătite cu bani obținuți de la părțile civile.

De la locuința inculpatei a mai fost ridicat un contract de închiriere pentru spații cu alte destinații decât aceea de locuințe, purtător de amprentă a Primăriei mun. B., Direcția de Achiziții Concesionări și Contracte, o încheiere de autentificare și plan de situații pentru imobilul din str. I, mun. B. Acest contract avea șters prin fotocopiere cu acoperire parte din înscris, câmpul unde se menționa societatea comercială din orașul B care a încheiat contractul de închiriere cu primăria.

Nu se pot găsi argumente plauzibile pentru o folosire legală a acestor acte, iar afirmațiile inculpatei că le avea ca modele de contracte, nu pot fi considerate ca apărări temeinice. Ca modele în întocmirea de contracte pot fi avute în vedere acte ce au toate mențiunile originale, fără ștersături de câmpuri cu datele uneia din părțile contractante. La momentul găsirii unor astfel de înscrisuri cu albirea rubricilor uneia din părțile contractante, se justifică suspiciuni cu privire la o activitate infracțională. De la domiciliul inculpatei s-au mai ridicat schițe cu privire la compartimentarea și situarea unui imobil din centrul istoric al orașului B..

În esență, părțile civile au declarat că au încheiat cu inculpata, avocat în Baroul București, contracte de asistență juridică cu privire la șapte imobile din centrul istoric. Pentru fiecare imobil inculpata a pretins câte 15.000 euro cu titlu de parte din onorariu pentru intermedierea închirierii. Pentru două imobile ce se aflau în stare de degradare accentuată, inculpata a precizat că le acordă reducere la avansul plătit, astfel că pentru fiecare din acestea s-au plătit 12.500 euro. S-au achitat de către părțile civile, în favoarea inculpatei câte 15.000 euro pentru cinci imobile și câte 12.500 euro pentru două imobile degradate, totalul fiind de 100.000 euro. În concret au fost încheiate cinci contracte de asistență juridică, două din aceste contracte vizând câte două imobile alăturate.

Părțile civile au precizat că inculpata a afirmat cu insistență că imobilele sunt în proprietatea Primăriei Mun. B., că aceasta dorește le înstrăineze pentru că nu mai are fonduri să le întrețină și că se dorește închirierea și înstrăinarea lor rapidă. Un rol esențial în plata, de către părțile civile, a banilor către inculpată au avut afirmațiile acesteia că imobilele sunt în întregime în proprietatea Primăriei Mun. B., că aceasta dorește să le înstrăineze pentru că nu mai are fonduri să le întrețină, dată fiind și criza economică și că se dorește închirierea și vânzarea lor urgentă.

Din răspunsurile primite în cauză a rezultat că Primăria mun. B. nu avea dreptul la închirierea celor 7 imobile și că nu le avea în proprietate.

Pentru a masca inducerea în eroare și a conferi aparență de legalitate primirii banilor de la părțile civile, inculpata a încheiat contracte de asistență juridică în care au fost menționate obligațiile sale: redactarea cererii către PMB în vederea încheierii unor contracte de închiriere; înregistrarea cererii; asistența la operațiunile de măsurători și evaluări spațiu în vederea închirierii și asistență la încheierea contractului de închiriere, precum și sumele primite în concret pentru fiecare imobil.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că inculpata a deținut schițe ale imobilelor anterior încheierii contractelor de asistență juridică și  primirii banilor de către ea și le-a precizat părților civile, în mod repetat, că imobilele sunt în proprietatea Primăriei mun. B. care vrea să le înstrăineze pentru că nu are bani să le întrețină, că a obținut exclusivitate din partea primăriei și că, la scurt timp după închiriere, spațiile comerciale vor fi vândute chiriașilor. Mai reies afirmații ale inculpatei cu privire la prețuri standard atribuite de primărie acestor imobile, în vederea închirierii și achiziționării.

Inculpata a declarat că, în baza contractelor de asistență juridică încheiate cu părțile civile din cauză, avea obligația de a face verificări cu privire la proprietatea și folosința imobilelor, de a stabili cine este proprietarul și dacă imobilele fac obiectul unor litigii de orice natură. Mai arată că, în cadrul obligațiilor asumate în contractele de asistență juridică, a obținut, ulterior încheierii acestora, schițele pentru imobilele vizate de părțile civile și că banii i-a primit cu titlu de depozit, aceștia aflându-se în conturile cabinetului de avocatură. Inculpata a precizat că la momentul discuțiilor cu părțile civile din dosar nu știa cine este proprietarul imobilelor și că ea urma să afle aceste aspecte. Cu privire la banii primiți de la părțile civile, a recunoscut încasarea sumei de 90.000 euro și a precizat că de fiecare dată când a primit bani a emis bilet la ordin în care s-a menționat exact suma primită.

Prin sentința penală nr. 683/23.12.2013, Curtea de Apel București, în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.p. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.p., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C.p., art. 76 alin. (1) lit. a) C.p., art. 80 C.p. a condamnat^[4] pe inculpata T.I, avocat în Baroul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (5) C.p., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.p., pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 86¹ C.p. și al art. 71 alin. (5) C.p., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală și accesorie, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86² C.p.. Sentința a rămas definitivă prin neexercitarea căii ordinare de atac din acea perioadă, recursul.

Concluzii

„Înșelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înșelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată. Nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale. De aceea, invocarea dispozițiilor art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice privitoare la interzicerea sancționării penale a neexecutării unei obligații contractuale este total nepertinentă.”^[5], decizia Curții Constituționale nr. 709/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 905/07.11.2006.

[1] Î.C.C.J., Completul de 9 judecători, Decizia nr. 338/2004: „Așadar, fapta de a emite un bilet la ordin pentru onorarea căruia la scadență nu există disponibilitățile bănești necesare efectuării plății, are natură civilă sau penală, după caz, în măsura stabilirii folosirii sau nefolosirii de manopere dolosive față de creditorul obligației de plată, într-unul din cele două momente avute în vedere de legiuitor, respectiv cel al asumării obligației la încheierea contractului și/sau neexecutării obligației de plată contractual asumate. Cum, însă, atitudinea psihică a subiectului activ al infracțiunii de înșelăciune, respectiv voința de a săvârși fapta și conștiința caracterului și urmărilor acesteia, ca temei al imputabilității intrând sub incidența legii penale, nu pot fi stabilite ca atare, acestea urmează a fi constatate deductiv din mijloacele de probă administrate, privitoare la comiterea faptei, cu referire la emiterea biletului la ordin, prin raportare la obligația legală de a asigura acoperirea la scadență. Or, sub acest aspect, constituie probe pertinente, în raport cu obligațiile legal stabilite pentru comercianți, privitoare la activitatea documentară, bugetul de venituri și cheltuieli și programul fluxurilor financiare.” www.scj.ro

[2] Prin sentința din 01.07.2013, pronunțată în dosarul nr. 266/93/2013, Tribunalul Ilfov, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.p., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) C.p., a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave. În baza art. 65 C.p. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C.p. (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C.p..

În urma apelului exercitat de D.N.A., Curtea de Apel București a dispus, prin decizia nr. 55/A din 06.02.2014, în baza art. 386 C.p.p., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.p. din 1968 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.p. în infracțiunea prev. de art. 244 alin. (2) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.p.. În baza art. 244 alin. (2) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.p. a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare. www.portal.just.ro

[3] Conform Codului de procedură penală anterior denumirea actului era rezoluție; în prezent începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță, rezultând că una dintre principalele preocupări ale celor implicați în proiectele pentru codurile penale actuale a fost modificarea de denumiri, nu doar pentru acte – de ex. autorizația de percheziție ca denumire normală pentru un asemenea act a devenit mandat de percheziție -, ci și pentru calități procesuale – de ex. învinuitul a fost înlocuit cu suspectul, deși se putea opta, pentru simplificarea procedurii penale, pentru singura calitate, din momentul acuzării in personam, de inculpat -, și infracțiuni – nefondat au fost schimbate denumirile mai multor infracțiuni, de ex. denunțarea calomnioasă, mult apropiată ca denumire de esența incriminării, a devenit inducerea în eroare a organelor judiciare, fiind plasată ca sonoritate mai aproape de infracțiunile de rezultat materializate prin induceri în eroare.

[4] Condamnarea s-a dispus în al doilea ciclu procesual. Prima instanța de fond, prin sentința penală nr. 517/F din 9 decembrie 2011, o condamnase pe aceiași inculpată la pedeapsa închisorii de 5 ani cu executare. În urma recursului acesteia, instanța supremă a dispus rejudecarea cauzei, prin decizia nr. 2686/2012 din 06.09.2012. www.portal.just.ro; www.scj.ro

[5] www.ccr.ro