Simona RUSU*

Procuror – Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism

ABSTRACT

The author presents some interesting aspects regarding the interpretation of the provisions of art. 177 par. (1) let. a) from the new Criminal Code (referring to the meaning of the expression “family member”), against the principle ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Keywords: interpretation, family member, ubi lex non distinguit principle, nec nos distinguere debemus.

1. Având în vedere necesitatea punerii în discuție a unor probleme de drept ivite pe parcursul desfășurării activității de urmărire penală, a căror dezlegare este necesară pentru asigurarea conformității cu dispozițiile legale în vigoare și a unei practici judiciare unitare, ne-a atras atenția următoarea speță:

Favorizarea săvârșită de mătușa M.E., prin ajutorul dat suspectei L.I.B, nepoata sa, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri[1], republicată, cu modificările și completările ulterioare[2], în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală, face obiectul cauzei de nepedepsire prevăzute în art. 269 alin. (3) din noul Cod penal (în continuare C.pen.)?

2. Importanța dezlegării acestei probleme de drept rezidă din consecințele juridice pe care le poate produce aplicarea dispozițiilor art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., în funcție de accepțiunea sa extinsă ori restrânsă, respectiv în pronunțarea de soluții contradictorii atât pe parcursul urmăririi penale, cât și de către instanțele penale, soluții care presupun, în aceleași circumstanțe ale comiterii faptei, clasarea ori dispunerea trimiterii în judecată și respectiv achitarea sau condamnarea, în funcție de modul de interpretare a normei juridice.

Crearea posibilității ca prin interpretarea diferită a unei norme juridice să se ajungă la soluții judiciare contradictorii încalcă principiul egalității de tratament sancționator și principiul securității juridice, fundamente ale statului de drept.

3. În practica judiciară au fost identificate două opinii privitoare la modul de interpretare a dispozițiilor art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., care explică noțiunea de membru de familie, și respectiv a dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), care au arătat înțelesul expresiei rudă apropiată.

Într-o opinie s-a susținut că prin sintagmele ,,rude apropiate” și respectiv ,,membru de familie” se înțeleg acele persoane aflate în relații de rudenie până la gradul IV inclusiv. Ne vom referi în continuare la această opinie, cu titulatura de accepțiunea extinsă de interpretare a normei juridice pusă în discuție.

Într-o altă opinie, la care achiesăm, s-a considerat că sintagmele sus-menționate se referă exclusiv la categoria ascendenților, descendenților, colateralilor privilegiați și colateralilor ordinari, cu excepția mătușilor, unchilor și verilor primari. Ne vom referi în continuare la această opinie, cu titulatura de accepțiunea restrânsă de interpretare a normei juridice pusă în discuție.

4. Studiul problemei de drept a cărei dezlegare se pune în discuție impune prezentarea normelor juridice care vor constitui argumente în susținerea celor două opinii, prezentare care va reproduce și textele de lege, pentru a se înlesni înțelegerea problematicii.

Dispozițiile art. 269 alin. (1) C.pen. prevăd faptul că ,,ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”; acest fapt constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului. În cuprinsul alin. (3) al aceluiași articol legiuitorul a introdus o cauză de nepedepsire, constând în aceea că ,,favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește”.

Dispozițiile art. 177 C.pen. explică înțelesul expresiei membru de familie. [În continuare ne vom referi doar la norma juridică din art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen.]

Calitatea de membru de familie, potrivit art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., o au ,,ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude”.

În acest context, în mod firesc, punem întrebările: ai cui ascendenți? ai cui descendenți? frații cui? surorile cui? copiii cui? Răspunsul dat la aceste întrebări nu ne poate conduce la concluzia că legiuitorul s-a referit la frații ascendenților, surorile ascendenților și la copiii fraților și surorilor ascendenților.

Calitatea de membru de familie poate reprezenta, în funcție de infracțiunea la care ne referim, fie o cauză de nepedepsire, ca în cazul infracțiunii de tăinuire (art. 270 C.pen.[3]) sau de favorizare a făptuitorului (art. 269 C.pen.), fie o circumstanță agravantă, prin raportare la dispozițiile art. 199 C.pen.[4], ca în cazul infracțiunilor de omor (art. 188 și art. 189 C.pen.), de lovire sau alte violențe (art. 193 C.pen.), de vătămare corporală (art. 194 C.pen.) și de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 C.pen.).

Din punctul de vedere al accepțiunii extinse de interpretare a normei prevăzute în art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., opinie care include în categoria membrilor de familie toate rudele, până la gradul IV inclusiv, nu se nasc probleme juridice, întrucât între persoanele aflate în relații de rudenie până la gradul IV există un raport de rudenie reciproc, neavând relevanță juridică persoana față de care ne raportăm în momentul în care stabilim gradul de rudenie.

Aplicarea în practică a interpretării extinse are ca efect faptul că subiectul activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului beneficiază în toate situațiile de cauza de nepedepsire, dacă se află într-o relație de rudenie cu făptuitorul (pe care îl favorizează), până la gradul IV inclusiv.

Din perspectiva interpretării restrânse a normei prevăzute în art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., calitatea de membru de familie se stabilește, în cazul infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prin raportare la persoana față de care se execută acte de favorizare, persoană care a comis anterior o infracțiune, ajutorul dat acesteia de către favorizator făcându-se în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor sau tragerii la răspundere, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

În aceste condiții, mătușa, subiect activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului săvârșite în favoarea nepoatei care are calitatea de făptuitor, nu beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 269 alin. (3) C.pen., întrucât nu face parte din categoria persoanelor enumerate limitativ în art. 177 alin. (1) lit. a) din același cod, mătușa fiind soră a ascendenților făptuitoarei.

Per a contrario, în cazul în care nepoata, subiect activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului săvârșite în favoarea mătușii care are calitatea de făptuitor, beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 269 alin. (3) C.pen., atunci acest text legal ar trebui să aibă următorul conținut: ,,favorizarea săvârșită de un membru de familie al făptuitorului nu se pedepsește”.

5. Problema care se poate pune în discuție, după prezentarea succintă făcută, este aceea dacă mătușa, subiect activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, are calitatea de membru de familie în raport cu persoana favorizată și dacă beneficiază de cauza de nepedepsire.

Pentru elucidarea acestei probleme de drept se impune și raportarea la dispozițiile Codului penal anterior, respectiv art. 149 alin. (1) C.pen. din 1969, care defineau expresia ,,rude apropiate”. Potrivit acestui text legal, ,,rude apropiate sunt ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude”.

Examinându-se prin comparație art. 149 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., se constată că acestea sunt identice.

Modificarea dispozițiilor din cuprinsul noului Cod penal prin înlocuirea termenului de rudă apropiată cu cel de membru de familie nu a presupus și modificarea înțelesului intrinsec.

6. În continuare se impune să ne raportăm la practica judiciară a instanțelor penale în materia infracțiunilor, în cazul cărora calitatea de rudă apropiată a reprezentat fie o cauză de nepedepsire (favorizarea făptuitorului, respectiv tăinuirea), fie o circumstanță agravantă (omor), fie o circumstanță atenuantă (furt între rude apropiate).

În acest context, menționăm faptul că pentru o perioadă lungă de timp, de ordinul zecilor de ani, practica instanțelor penale a fost constantă, în sensul interpretării termenului de rudă apropiată în varianta sa extinsă, și anume că persoanele aflate în relații de rudenie până la gradul IV inclusiv au calitatea de rudă apropiată/membru de familie.

În acest sens sunt relevante deciziile instanței supreme. Într-o decizie[5] s-a reținut că, în cazul în care inculpatul a ajutat pe fratele său și pe o altă persoană care nu era rudă cu el, nu este aplicabilă cauza de nepedepsire, întrucât favorizatorul nu era rudă cu toți autorii infracțiunii pe care i-a favorizat. Această perspectivă de interpretare a calității de rudă apropriată/membru de familie s-a menținut și după intrarea în vigoare a noului Cod penal, neexistând referințe la decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care să abordeze în mod diferit noțiunea juridică de membru de familie.

Practica judiciară a avut ca temei lucrările din literatura de specialitate, reprezentate cu precădere de studiile academice efectuate de profesorul Vintilă Dongoroz și colaboratorii săi, materializate în publicarea explicațiilor teoretice ale Codului penal anterior[6]. În cuprinsul lucrării menționate anterior s-a opinat:

a) <<rudenia, ca instituție juridică, își găsește reglementarea în dreptul familiei. În mod firesc, la explicarea expresiei ,,rude apropiate” noul Cod penal trebuia să țină seama de dispozițiile referitoare la rudenie (art. 45-46, art. 66, art. 75 și art. 77 din Codul familiei[7]);

b) dispoziția explicativă din alin. (1) al art. 149 prevede o enumerare limitativă a persoanelor care, în înțelesul legii penale, sunt considerate rude apropiate. Aceste persoane sunt:

– ascendenții și descendenții, adică acele persoane care coboară unele din altele, unite fiind printr-o legătură de sânge, rude în linie dreaptă [art. 46 lit. a) C. fam.);

– frații și surorile, adică acele persoane care, fără a coborî unele din altele, au cu toate acestea un ascendent comun, rude în linie colaterală, de gradul doi [art. 46 lit. b) C. fam.);

– unchii sau mătușile și nepoții sau nepoatele, rude în linie colaterală de gradul III;

– copiii aparținând fraților și surorilor, adică verii primari, rude colaterale de gradul IV.>>

Parcurgerea mențiunilor din cuprinsul studiului academic, efectuat de colectivul coordonat de profesorul Vintilă Dongoroz, relevă faptul că în Codul familiei legiuitorul a folosit termenul rude, iar în cuprinsul Codului penal anterior, expresia rude apropiate.

Folosirea în cuprinsul Codului penal anterior a sintagmei ,,rudă apropiată” ne conduce la concluzia lipsei de consistență juridică, dacă opinăm că face referire la termenul ,,rude” din Codul familiei.

Totuși, utilizarea sintagmei ,,rudă apropiată” în cuprinsul Codului penal anterior a exprimat, în mod clar și neechivoc, voința legiuitorului de a crea similitudine între termenul ,,rude” din Codul familiei și sintagma ,,rudă apropiată” din legea penală anterioară. În atare situație, enumerarea limitativă din art. 149 alin. (1) C.pen. din 1969, preluată și în art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., nu-și are rostul.

Crearea unei identități între sintagmele ,,rude” și ,,rude apropiate”, fără trimitere la o normă legală, a condus la o interpretare extinsă a noțiunii de rude apropiate și la crearea unei practici judiciare întemeiate exclusiv pe această interpretare extinsă.

Argumentele prezentate ne conduc la concluzia că dispozițiile art. 149 alin. (1) C.pen. din 1969 au fost interpretate prin extindere, prin adăugare la lege, de către teoreticienii onești ai dreptului penal, probabil din considerente de politică penală, având drept scop protejarea familiei de eventuale imixtiuni din partea statului totalitar.

Tot astfel, politica penală a statului român a acționat în sensul protejării relațiilor de familiei, procedând la adoptarea de norme juridice care să agraveze sistemul sancționator în cazul unor infracțiuni săvârșite asupra rudelor apropiate și să atenueze regimul sancționator în cazul unor infracțiuni săvârșite între rude apropiate (furtul între rude apropiate), precum și la stabilirea unor cauze de nepedepsire a infracțiunilor săvârșite de rudele apropiate (favorizarea făptuitorului și tăinuirea), în acest ultim caz intuind posibilitatea ca o rudă apropiată să acționeze din instinct pentru apărarea de răspundere penală a unei persoane, rudă cu ea.

Indiferent de considerentele avute în vedere în momentul interpretării dispozițiilor art. 149 alin. (1) C.pen. din 1969, remarcăm faptul că această interpretare s-a realizat prin adăugire, creându-se, în atari condiții, peste voința legiuitorului, o familie extinsă. În susținerea acestei afirmații menționăm și că dispozițiile Codului familiei cu privire la rudenie au fost preluate în noul Cod civil (în continuare C.civ.).

Astfel, art. 406 alin. (1) C.civ. prevede că ,,rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană și poate fi ascendentă și descendentă”.

La rândul său, art. 406 alin. (2) C.civ. prevede că ,,rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun”.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (3) lit. a) și b) C.civ., ,,gradul de rudenie se stabilește astfel:

a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor: astfel, copiii și părinții sunt rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;

b) în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea”.

În conformitate cu art. 407 alin. (2) C.civ., ,,rudele soțului sunt, în aceeași linie și același grad, afinii celuilalt soț”.

În art. 976 alin. (1) și (2) C.civ. se prevede că:

,,(1) Ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului.

(2) Colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul”.

Articolul 982 alin. (1) C.civ. prevede că ,,ascendenții ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepția părinților acestuia”, adică bunicii, străbunicii etc.

Potrivit art. 983 alin. (1) C.civ., ,,colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați”, adică cu excepția fraților și surorilor defunctului, precum și a descendenților acestora.

7. Interpretarea dispozițiilor art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen. (dispoziții identice cu cele din Codul penal anterior), în scopul identificării voinței legiuitorului, trebuie să se circumscrie caracterului clar și precis de care trebuie să se bucure norma juridică.

În acest scop a fost statuat și principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (acolo unde legea nu distinge, nimeni nu poate distinge).

În cazul în care o normă juridică nu este caracterizată prin claritate și precizie, nu poate produce efectele pentru care a fost creată.

Considerând că norma juridică prevăzută în art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen. are un caracter clar și precis, urmează să o interpretăm în litera și spiritul ei, cu exactitate, din perspectiva strict semantică a cuvintelor și a semnelor de punctuație, fără extindere prin adăugire, în scopul deturnării ei de la interpretarea firească; astfel, constatăm că legiuitorul a asimilat categoriei de membru de familie doar ascendenții subiectului activ sau ai persoanei față de care se execută acte de favorizare sau tăinuire, descendenții subiectului activ sau ai persoanei față de care se execută acte de favorizare sau tăinuire, frații și surorile subiectului activ sau ai persoanei față de care se execută acte de favorizare sau tăinuire, precum și copiii fraților și surorilor subiectului activ sau ai persoanei față de care se execută acte de favorizare sau tăinuire.

Per a contrario, considerând că norma juridică nu are un caracter precis, legiuitorul intenționând în fapt să includă în categoria rudelor apropiate/membrilor de familie toate persoanele aflate într-o relație de rudenie până la gradul IV inclusiv, opinăm că se impune reconsiderarea textului de lege prin modificare, în scopul conferirii unui caracter de exactitate și de delimitare foarte clară față de Codul civil. În cuprinsul acestui cod se au în vedere alte temeiuri intrinsece în momentul delimitării și clasificării gradelor de rudenie.

Considerând pertinent faptul că legiuitorul a intenționat cuprinderea tuturor gradelor de rudenie în categoria membrului de familie, se impune, fără putință, de tăgadă modificarea normei juridice.

8. Argumentele care pot fi aduse în sprijinul opiniei că norma juridică prevăzută în art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen. [art. 149 alin. (1) C.pen. din 1969] nu include în categoria membrilor de familie (rudelor apropiate) unchii, mătușile și verii primari sunt următoarele:

Voința legiuitorului de a asimila toate gradele de rudenie în categoria membrilor de familie (rudelor apropiate), cu excepția afinilor, s-ar fi putut transpune în dispozițiile de explicare a înțelesului unor termeni din legea penală prin sintagma ,,ascendenții, descendenții și colateralii” ori prin sintagma ,,persoanele care se află în relații de rudenie până la gradul IV inclusiv”.

În acest context, se impune precizarea că legiuitorul a folosit termenii tehnici consacrați în dreptul civil doar cu privire la ascendenți și descendenți, în locul expresiei ,,colaterali privilegiați” utilizând sintagma ,,frații și surorile”, iar în locul expresiei ,,colaterali ordinari”, sintagma ,,copiii acestora”; din modul de redactare a normei juridice rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a exclude din categoria membrilor de familie persoanele care au calitatea de unchi, mătuși și veri primari ai subiectului activ sau ai persoanei față de care se execută acte de favorizare sau tăinuire.

Așa cum s-a menționat anterior, frații și surorile, în ierarhia gradelor de rudenie, sunt rude de gradul al doilea, făcând parte din categoria colateralilor privilegiați, în timp ce copiii acestora (nepoții) sunt rude de gradul al treilea, făcând parte tot din categoria colateralilor privilegiați, în funcție de persoana cu privire la care se stabilesc gradele de rudenie în cadrul familiei sale.

Pentru a include în categoria membrilor de familie toate persoanele care se află în relații de rudenie până la gradul al patrulea, textul de lege ar fi trebuit să aibă următorul conținut: ,,ascendenții, precum și frații și surorile, copiii acestora, descendenții, precum și frații și surorile, copiii acestora”.

Doar interpretând textul de lege în acest fel putem ajunge la concluzia că unchiul și mătușa, în calitate de subiect activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, pot beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 269 alin. (3) C.pen., ca urmare a calității lor de membru de familie în raport cu făptuitorul.

În cazul în care interpretăm textul de lege în litera și spiritul său, constatăm faptul că în timp ce mătușa nu poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută în textul legal sus-menționat, nepoata, în calitate de subiect activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, beneficiază de cauza de nepedepsire. În aceeași ordine de idei, referindu-ne la infracțiunea de violență în familie, unchiului, subiect activ al infracțiunii de omor, îi este aplicabilă circumstanța agravantă a comiterii faptei asupra unui membru de familie, în timp ce în cazul nepotului, subiect activ al aceleiași infracțiuni, circumstanța agravantă nu îi este aplicabilă.

Chiar dacă situația poate părea la o primă examinare cel puțin ciudată, dat fiind raționamentul juridic folosit anterior și statuat de practică ca reprezentând voința legiuitorului, considerăm că beneficiarii cauzei de nepedepsire prevăzute în art. 269 alin. (3) C.pen. sunt doar ascendenții făptuitorului, în categoria acestora intrând: ascendenții privilegiați, precum și cei ordinari, având în vedere că legiuitorul nu a făcut distincție între aceștia, cum ar fi părinții, bunicii, străbunicii; descendenții făptuitorului (fiicele și fiii, precum și copiii acestora); frații și surorile făptuitorului, precum și copiii fraților și surorilor făptuitorului (nepoții). Extinderea sferei persoanelor care fac parte din categoria membrilor de familie și la colateralii ordinari, respectiv la unchi sau mătuși, la frați și surori ai ascendenților, precum și la copiii acestora (verii primari), presupune o interpretare prin adăugare, care depășește voința legiuitorului.

Legătura de rudenie dintre o persoană și ascendentul său și dintre o persoană și descendenții săi presupune o rudenie în linie dreaptă, iar legătura dintre o persoană și frații sau surorile sale presupune o rudenie în linie colaterală care urcă până la un ascendent privilegiat comun.

Rudenia dintre o persoană și copiii fraților ori surorilor sale presupune o rudenie în linie colaterală care urcă până la un ascendent privilegiat comun.

Rudenia dintre o persoană și unchii ori mătușile sale și copiii acestora, deși este o rudenie în linie colaterală, urcă până la un ascendent ordinar comun, respectiv bunicii.

Gradul de rudenie dintre nepot și unchiul său ori mătușa sa, care sunt fratele ori sora ascendentului său privilegiat (mama ori tata), urcă în linie colaterală până la ascendentul ordinar comun, care este bunicul ori bunica.

Observăm, din examinarea celor menționate anterior, că, în ceea ce privește legătura dintre o persoană și ascendentul său, dintre o persoană și descendenții săi, dintre o persoană și frații sau surorile sale și dintre o persoană și copiii fraților ori surorilor sale, există un ascendent privilegiat comun, în timp ce în celelalte cazuri, un ascendent ordinar comun.

Ca atare, voința legiuitorului de a delimita sfera persoanelor care au calitatea de membru de familie/rude apropiate de persoanele care au calitatea de rude este dovedită și prin prisma delimitării făcute de Codul civil în funcție de categoria din care face parte ascendentul comun, respectiv privilegiat ori ordinar.

În acest context, considerăm echitabilă neaplicarea cauzei de nepedepsire tuturor categoriilor de rude/membri de familie, ci doar celor apropiate, adică celor care au un ascendent comun privilegiat.

Înlocuirea expresiei ,,rude apropiate” cu aceea de ,,membru de familie”, cu ocazia adoptării noului Cod penal, confirmă faptul că a fost identificată o lipsă de corespondență între prima expresie (din Codul penal anterior) și cea de-a doua (din Codul civil). Cu toate acestea, norma juridică penală, în materialitatea sa, a rămas aceeași, dând naștere la dubii și la interpretări diferite.

Așa cum am văzut, Codul penal anterior a utilizat în cuprinsul art. 149 expresia ,,rude apropiate”, expresie inexistentă în dreptul familiei și respectiv în Codul civil, creându-se, cu toate acestea, similitudine între cele două noțiuni, prin interpretare.

Enumerarea limitativă din cuprinsul art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., semantica cuvintelor folosite, ordinea cuvintelor și semnele de punctuație folosite nu conduc la identificarea în cuprinsul normei juridice a persoanelor care fac parte din categoria colateralilor ordinari, respectiv unchi, mătuși și veri primari.

9. Rezolvarea problemei juridice pusă în discuție prin reconsiderarea normei juridice se impune în raport cu oricare dintre opiniile prezentate, întrucât, în cazul în care se consideră că voința legiuitorului a fost aceea de a include în categoria membrilor de familie toate gradele de rudenie, acest lucru trebuie să rezulte clar și neechivoc din conținutul normei, și nu ca urmare a unei interpretări prin adăugire, iar în cazul în care se opinează că voința legiuitorului a fost aceea de a nu asimila membrilor de familie și colateralii ordinari (unchii, mătușile și verii primari), acest lucru presupune menținerea actualei redactări a normei juridice din art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., precum și modificarea dispozițiilor art. 269 și art. 270 din același cod, prin introducerea precizării ,,favorizarea săvârșită de un membru de familie al făptuitorului nu se pedepsește”, respectiv ,,tăinuirea săvârșită de un membru de familie al autorului infracțiunii premisă nu se pedepsește”.

Aceste modificări legislative urmează a fi făcute în scopul obținerii unei norme juridice clare și precise.

O altă modalitate de soluționare a chestiunii de drept este promovarea unui recurs în interesul legii.

Practica judiciară constantă de aproximativ 44 de ani trebuie reevaluată dintr-o perspectivă nouă a lucrurilor, aceasta cu atât mai mult cu cât Codul penal a suferit modificări substanțiale, iar probabilitatea sesizării Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.) este demnă de luat în considerare.

C.E.D.O., în cauze precum Rotaru contra României (2000)[8], Damman contra Elveției (2005), a statuat că ,,nu poate fi considerată lege decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să își regleze conduita” și totodată faptul că ,,o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane să își regleze conduita”.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[9], republicată, cu modificările și completările ulterioare, în art. 36, care reglementează stilul actelor normative, impune anumite cerințe care trebuie respectate de actele normative, respectiv:

a) actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie;

b) termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.

* e-mail: simrusu2@gmail.com.

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014.

[2] ,,Art. 2

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”

[3] ,,Art. 270. Tăinuirea

(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

(3) Tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.”

[4] ,,Art. 199. Violența în familie

(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

(2) În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.”

[5] Curtea Supremă de Justiție, S. pen., Dec. nr. 1922/1992, în ,,Dreptul” nr. 5-6/1993, p. 140.

[6] A se vedea V. Roșca, Alți termeni și expresii explicate (Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală), în ,,Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea generală”, de V. Dongoroz ș.a., vol. II, Editura Academiei, București, 1970, p. 444-446.

[7] În prezent, Codul familiei (în continuare C.fam.) este abrogat.

[8] Disponibilă pe site-ul http://jurisprudentacedo.com/Rotaru-c.-Romaniei.html (accesat la 29 septembrie 2017).

[9] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.