Gerrit van der Burg*

Președinte al Colegiului procurorilor generali

El socotește justiția, comunicarea și încrederea ca valori fundamentale pentru Ministerul Public, iar criminalitatea informatică și subminarea[1], “provocările” pentru acesta. Interviu cu domnul Gerrit van der Burg, din luna iunie președinte al Colegiului procurorilor generali. ʹEu unul nu cred în termeni de confruntare câștig și pierdere.ʹ

„În lunile următoare, acordul de guvernare va fi important: care sunt opiniile privind aplicarea legii și securitatea? Aceasta înseamnă pentru noi o agendă pentru perioada următoare. În ceea ce privește provocările substanțiale pentru organizația noastră, am pus criminalitatea informatică și subminarea pe același plan. Dezvoltarea programului de prevenire ZSM[2] este și ea importantă. În lunile următoare, amenințarea terorismului va impune vigilență și eforturi, dar și dosare penale, care oricând au importanța lor.”

Începând cu 1 iunie 2017, Gerrit van der Burg (în vârstă de 58 de ani, născut la Rotterdam) prezidează Colegiul procurorilor generali. Și-a început cariera în poliție, fiind între 1982 și 1990 inspector și inspector-șef în poliția municipală din Rotterdam. După aceea a fost transferat la Ministerul Public. A fost mai întâi procuror în orașul Breda. La mijlocul anilor nouăzeci a trecut la LBOM[3], care mai târziu s-a numit Parchetul național. Apoi, a devenit procuror-șef adjunct în Breda (1999-2004), respectiv primul om al parchetelor din Middelburg (2004-2005) și Den Bosch (2005-2010). În 2010 îl regăsim din nou la Parchetul național, în funcția cea mai înaltă, pentru ca în mai 2014, în calitate de procuror general, să se alăture conducerii naționale a Ministerului Public.

Fotografiile jucătorilor de frunte de la Feyenoord pot fi văzute peste tot prin biroul său. Gerrit van der Burg nu face niciun secret din dragostea sa pentru sport: antrenament pentru corp, minte și suflet.

Nu-i așa că vă simțiți pe drept cuvânt un sportiv?

Da. Săptămâna trecută, împreună cu un cumnat, am parcurs un circuit de patru zile cu bicicleta. Facem asta de 23 de ani. Ne ducem undeva la țară sau în Belgia, după care ne întoarcem acasă. Acoperim cam 100-120 kilometri pe zi, cu o bicicletă obișnuită, având câteva trepte de viteză.

Ce găsiți mai atractiv, Maratonul din Rotterdam sau Cursa de patru zile din Nijmegen?

Maratonul cere un mai mare efort decât Cursa de patru zile. Este o plăcere deosebită când ajungem la finișul maratonului. Cursa de patru zile – la Rotterdam, ne spune totuși, maratonul are un final solicitant – este mai mult decât o performanță: experiență, solidaritate, loialitate. Șaptezeci de națiuni participă umăr la umăr, inclusiv reprezentanți militari din multe țări. Iată: evreul aleargă literalmente alături de musulman, întreținându-se despre vreme. Oamenii interacționează pur și simplu frățește, iar asta facem și noi, dar în alt mod, diferit, în profesia noastră.

În timp ce participați la cursă lumea v-a recunoscut ca fiind președintele colegiului?

Nu. Ultima oară cineva m-a întrebat: se iau măsuri de securitate când alergați la Cursa de patru zile? În cazul când ar exista un indiciu de amenințare concretă, atunci s-ar lua, dar așa ceva nu e necesar. Iar dacă   prim-ministrul poate merge la lucru pe bicicletă, președintele colegiului poate participa foarte bine la evenimente publice. Desigur, cu atenția specifică pentru Ministerul Public.

Cine e de preferat? Dirk Kuijt ori Robin van Persie?

Păi Dirk Kuijt! Van Persie este un fotbalist fantastic care îmbină eleganța cu arta de a înscrie. Dirk este mai puțin grațios, dar el ține echipa Feyenoord cu sufletul la gură. În fiecare săptămână există atâtea și atâtea lucruri de făcut.

În rubrica din ziarul Volkskrant, fostul ofițer Ben Hendriks își amintește că erați un vârf tenace, cumva de genul lui Johan Neeskens.

Asta cam așa e. Eu mă încadram în stilul de joc al lui Neeskens sau al lui Kuijt. Totuși, Dirk avea mai multă tehnică decât am avut eu vreodată. La mine era vorba de multă muncă, multă forță și mai puțină tehnică.

Mergi tot înainte și vei câștiga, a spus Hendriks.

Îmi era greu să pierd, mai ales în anii aceia. Este destul loc pentru performanță. Atunci când alerg, întotdeauna vreau s-o fac mai iute decât cu o zi înainte.

Nu sunt plicticoși cei care vor mereu să câștige tot?

Sigur, sigur, oamenii care își doresc să joace nu sunt întotdeauna suportați ușor de anturajul lor și nici nu au de fiecare dată prea multă răbdare.

Este posibil ca dorința de a câștiga mereu să fie un pericol pentru justiție și adevăr?

Asta dacă nu recunoști acest risc. Dar să știți că acum faceți cu prea multă ușurință legătura între un hobby și munca mea. În munca mea eu sunt în stare să fac o astfel de diferență. Justiția este una dintre forțele mele cele mai importante. Iar în ceea ce privește prestația, aceasta este chiar scopul meu.

Dacă pierdeți în mod corect, oare câștigă dreptul?

În munca mea, eu nu cred în termenii ăștia de confruntare. De fapt, noi într-adevăr slujim dreptatea, din care derivă valori ce se încadrează într-un stat de drept democratic.

Suntem acum în așteptarea unui nou ministru al Siguranței și Justiției. Ce anume sperați?

Este important ca un ministru să nu dea dovadă doar de responsabilitate politică privind activitatea Ministerului Public, dar să aibă multe în comun și cu munca pe care o facem noi. Pentru noi este foarte important. Și nu pentru că Ministerul Public ar fi un copil pe care trebuie să-l aperi. Contează confirmarea valorii noastre instituționale într-un stat de drept, democratic.

Un președinte de colegiu trebuie să asculte de șeful său?

De ministru, vreți să spuneți? Eu abordez problema așa: Ministerul Public trebuie să lucreze. Trebuie să fim credibili, să gospodărim bine resursele disponibile și an de an să oferim – cât mai mult posibil – serviciile și performanțele pe care le promitem. În ceea ce privește modul în care ne gestionăm resursele, suntem răspunzători față de ministru. În acest sens, îl puteți numi pe ministru șeful nostru. Ministrul nu mai este însă șeful meu când este vorba de investigațiile individuale. Aceste investigații sunt, de fapt, domeniul Ministerului Public: pe baza principiului oportunității, noi stabilim ce vom face sau ce nu. Ministrul are o singură posibilitate de a interveni, și anume să dea indicații, a căror selecție este bine definită în lege. Până în prezent, nu s-au dat niciodată indicații, iar la miniștrii cu care am lucrat, n-am constatat niciodată tentația de a se amesteca în problemele individuale ale Ministerului Public. Mai puțin acolo, bineînțeles, unde ministrul are competența sa. De exemplu, el trebuie să dea permisiunea pentru unele acțiuni de infiltrare, dar și pentru unele tranzacții și înțelegeri de amploare.

Un ministru trebuie, de asemenea, să atragă și alegători. Este cazul ca un președinte al colegiului să fie vigilent?

Vigilența este întotdeauna importantă pentru o instituție ca Ministerul Public. O vigilență care ne asigură poziția într-o societate democratică. Nu vreau să las asta în seama ministrului; acest lucru este valabil pentru toate tipurile de influențe din sectoarele sociale și politice. Trebuie să protejăm funcția de „gardian[4]” în mod sistematic.

Ce înseamnă terorismul pentru Ministerul Public?

De-a dreptul o schimbare. Ministerul Public se transformă tot mai mult într-o organizație funcționând non-stop, 24 din 24 de ore, 7 zile din 7: o organizație de pregătire legală care își propune să elimine amenințarea prin folosirea Codului penal.

Există o dilemă: să intervenim din timp, chiar dacă deseori nu avem dovezi suficiente? Sau să nu intervenim, cu riscul de a pierde controlul? Eu cred că alegerea nu este prea grea: atâta timp cât Codul de procedură penală ne permite, intervenim pentru eliminarea amenințării.

Acum drepturile suspecților sunt supuse la presiuni mai mult decât înainte?

Vă puteți aștepta de la Ministerul Public ca, dacă intervine, acest lucru să aibă loc pe baza principiilor și a legislației ce-l fac posibil. Pe de altă parte, considerațiile legale au fost făcute înainte de a se fi intervenit. Cu cât se intervine mai devreme, cu atât există mai puține dovezi și deci o șansă mai mică de a se ajunge în justiție. Aceasta înseamnă că un suspect nu-și poate folosi pe deplin poziția procedurală, astfel încât să nu poată fi adus în instanță pentru interesele sale. În acest fel, un suspect este mai greu de influențat dacă noi am acționat în mod legitim. O altă chestiune este cea a randamentului. Dacă se intervine mai devreme – exceptând cazul în care dăm peste o centură explozivă – nu poți aproape niciodată să spui cu certitudine dacă s-a întâmplat de fapt ceva, deși ai făcut multe eforturi justificate. Într-un astfel de caz, în care acționăm pe baza unui mesaj din oficiu de la Serviciul General de Informații și Securitate al țării sau din altă sursă, deseori avem zeci de oameni ce fac filaj pe vreme rea, adesea zile de-a rândul. Da, să știți că întotdeauna avertizez despre astfel de acțiuni, cu excepția cazului în care într-adevăr nu e timp.

Cum facem față criminalității informatice și subminării?

Desigur, există mai multe subiecte de interes. Cum ar fi pedeapsa și îngrijirea. Citiți ziarul și vedeți câte persoane prezintă comportament confuz în societate. Este o problemă care va crea mari dificultăți poporului nostru în următorii ani. Procurorii și alte cadre lucrează cu oameni confuzi. Deoarece oamenii, în neștiința lor, au făcut ceva ce nu trebuia, ei au fost pedepsiți. Răufăcătorii sunt tratați conform dreptului penal. Ghinioniștii – pe cât posibil – doar o singură dată. Pacienții nu țin de dreptul penal. Deci trebuie să combinăm îngrijirea cu acel tratament care este în mod obiectiv necesar. Și apoi uneori e emoționant cât este de complicat să aduci pe cineva în altă parte. Deși poate fi doar periculos, dacă un astfel de suspect confuz psihic se întoarce pe stradă. Se fac eforturi pentru a optimiza această legătură între pedeapsă și îngrijire. Și așa veți obține soluții corecte care să le ofere acestor suspecți o perspectivă, astfel încât ei să poată deveni din suspecți – pacienți.

Dar subminarea ce reprezintă pentru dumneavoastră?

Este și asta o altă chestiune unde legea penală nu constituie o soluție pentru adevărata problemă: creșterea interdependenței dintre cel mai timpuriu comportament și comportamentul pe care nu vrem să-l permitem. Există pericolul ca deciziile să nu mai fie luate pe baza a ceea ce gândim împreună, ci plecând de la alte influențe.

Pericolul concurenței ilegale, deoarece eludând evidența contabilă se poate lucra mai ieftin; pericolul unei societăți paralele prin cartiere, unde se constată, de obicei, că nivelul de prosperitate crește datorită criminalității; pericolul influenței guvernului și a politicii prin forțe nedorite. Este un monstru cu mai multe capete, o problemă larg socială. Atenție să nu cădeți în capcană… pentru că s-ar ajunge într-un punct fără întoarcere. Ceea ce s-a stricat timp de generații nu se îndreaptă în doar câțiva ani. Această abordare necesită un efort lung, dar și mulți parteneri. Efectiv un Deltaplan[5], s-ar zice. Ei bine, eu nu umblu cu vorbe mari, dar pe termen lung vom stăpâni mari probleme. Să ne înțelegem: răufăcătorii trebuie prinși. Legea penală rămâne importantă pentru a combate criminalitatea subminantă, cum ar fi traficul de persoane, înșelăciunea, cultivarea canabisului, tăinuirea și infracționalitatea de pe darkweb[6].

De ce pentru dumneavoastră criminalitatea informatică este o țintă pe același plan?

Pentru că în aceste forme de criminalitate tot ce e inimaginabil se traduce în viață, iar evoluțiile informatice ne aduc provocări fără precedent. În sine, n-ar fi atât de neobișnuit faptul că descoperim noi moduri de operare, după care ne specializăm și noi. Iată, am făcut așa ceva pentru traficul de persoane sau pentru explozii. După asta ne dezvoltăm expertiza și ne ocupăm într-o abordare foarte largă. În schimb, cu informatica nu mai e deloc la fel, nu este pur și simplu o schimbare a unui modus operandi. Apar noi forme de criminalitate, iar noi nu mai avem cum să ne specializăm de îndată ce ele intervin.

În munca Ministerului Public, locul și timpul unei infracțiuni sunt importante, dar în cazul criminalității informatice este altfel. Dacă sunteți o victimă a unui program de răscumpărare pe calculatorul dvs., autorul ar putea fi vecinul dvs. sau cineva din Irak ori din Iran. Puteți fi singura victimă sau pot exista zeci de mii. Aceasta înseamnă că, pe lângă investigații privind și alți parteneri, trebuie să mai luăm în considerare și alte intervenții decât legea penală clasică. De asemenea, trebuie să eliminăm rapid amenințarea și s-o facem inofensivă. Însă, după părerea mea, deși pentru cazul altor tipuri de făptuitori există aranjamentele de resocializare a lor, pentru infractorii informatici încă nu dispunem de prea multe planuri de tratament.

Ce înseamnă această provocare pentru administrarea resurselor umane?

La ultimul lot de procurori pe care i-am atras din afară am vrut să avem zece informaticieni la bază. Am obținut doar patru. Ei bine, acum paharul este aproape pe jumătate plin. Dar pare dificil să ne conectăm la acea categorie. Poate ar fi cazul să schimbăm modul de a gândi. Întâi să cooptăm oameni specializați în securitate informatică, care apoi să facă un masterat în științe juridice, pentru ca să-i facem apoi procurori.

Informatizarea este o altă provocare. Este, de asemenea, și capacitatea de adaptare a propriei noastre organizații împotriva atacurilor și a altor acțiuni similare, care trebuie dezvoltată în formă optimă.

Contul meu de poștă electronică este oprit, și atunci mă întreb cum se întâmplă asta.

Să nu dăm însă în paranoia, nu-i așa, deoarece poate fi chiar o simplă perturbare. Cu toate acestea, ne așteaptăm și să întâmpinăm greutăți; de aceea, avem nevoie de cunoștințele informatice tot mai profunde ale tuturor  colegilor – ca un fel de ʹABC pentru evoluțiile informaticeʹ. De asemenea, în ceea ce privește complexitatea detectării, aici chiar avem o provocare. Criptările folosite devin din ce în ce mai complicate. Nu numai organizațiile criminale le folosesc. Acum treaba e ușoară pentru mare parte a populației: n-ai decât să cumperi un pachet de atac de tip DDoS[7]. Există posibilități tot mai mari de a utiliza datele pentru a comite infracțiuni. Gândiți-vă la algoritmi, gândiți-vă la inteligența artificială, la manipulare. Totuși, aceeași dezvoltare oferă, pe de altă parte, și oportunități de detectare.

Criminalitatea informatică, subminarea și terorismul sunt infracțiuni cu totul deosebite. Ele constituie prioritatea dvs. în calitate de președinte?

Nu, cu siguranță asta nu este doar prioritatea mea. Într-o societate unde excluziunea și polarizarea implică scindarea, ne paște un climat de discriminare, insulte și amenințări. Plus un efort deosebit din partea Ministerului Public. Acesta nu este un cavaler moral, dar face din legea penală o busolă pentru a trasa niște limite, iar judecata finală o face, desigur, doar judecătorul.

Ce aveți de zis despre calitatea investigării?

Multe s-au spus și s-au convenit multe despre ce este de făcut. Avem un plan de revizuire cuprinzător, cu precupări de viitor. Acesta are două elemente. În primul rând: ne bazăm pe ordine. Au fost convenite mai multe măsuri de realizat. Și în al doilea rând: stabilirea unei viziuni pentru anii următori. Poliția și Ministerul Public creează acum forme de lucru împotriva celor care ne pun în pericol prin noile forme de criminalitate.

Ministerul Public poate trimite poliția? În teza sa, cercetătorul penal Joep Lindeman i-a citat pe procurori. Dacă procurorul spune “vreau mai mult din asta sau din cealaltă”, atunci poliția se conformează: “Păi avem noi capacitate? Spuneți-ne la ce trebuie să renunțăm.”

Lipsa de oameni este, într-adevăr, un aspect. Vă puteți aștepta ca poliția să lanseze efectivele pe care le are împotriva infracțiunii ce necesită cea mai mare atenție, care este cea mai înfricoșătoare. La priorități nu s-a renunțat și mai este implicat și un procuror. De la poliție trebuie să vă așteptați să fie receptivă: să aibă capacitatea de a răspunde problemelor de lipsă de personal și nu să stea doar să vadă ce spune parchetul. În același timp, se stabilește în mod clar că există, într-adevăr, un deficit de întreținere: efectiv trebuie pus piciorul în prag.

Nu suntem cumva prea pozitivi cu noi înșine? Noi îi numim întotdeauna pe procurori ʹprofesioniști motivațiʹ. Însă, de exemplu, procurorul general al Consiliului Suprem a criticat modul în care Ministerul Public generează decizia penală.

Ba da!

Recuperarea averilor infracționale este anevoioasă, mai puțin în cazul câtorva tunuri.

Așa e!

Iar în ceea ce privește executarea sentințelor, multe persoane condamnate par să fie de negăsit.

Eu sunt primul care recunoaște asta. Nu mă apăr: nu toate merg cum trebuie. Dar cu toate acestea, nutresc ferma convingere că aproape fiecare procuror se duce dimineața la serviciu cu intenția de a căuta cât mai mult posibil dreptatea și siguranța. Da, da, am o convingere fermă, și asta mă susține foarte mult în munca mea. Asta nu înseamnă că nu se mai fac și greșeli. Dar nu mă auzi niciodată spunând: ʹPutem face greșeliʹ. Să zicem că sunteți dus în sala de operație ca pacient. Chiar înainte ca ușile sălii de operație să se deschidă presupunem că vedeți o inscripție: ʹPutem face greșeliʹ. Păi atunci nu veți mai intra în sala de operații cu un sentiment de liniște. Față de responsabilitatea noastră socială nu avem voie niciodată să spunem: putem face greșeli. Greșeli, desigur, se mai fac și importanța crucială a muncii noastre poate fi grav afectată. Dacă în sistem există o eroare, apare o vulnerabilitate pe care n-o dorim. Pentru că apoi, ca organizație, va trebui să luptăm din greu ca să ne recâștigăm încrederea.

Apropo de încredere, cât este de important ca Ministerul Public să aibă o imagine bună?

Foarte important. Mie nu-mi e de imagine, cât îmi e de reputație.

Dar nu e realitatea mai importantă decât imaginea?

Da, fără discuție, realitatea este mai importantă. În mod ideal însă ele merg mână în mână. Societatea trebuie să poată conta pe un Minister Public de încredere. ʹUșor de văzut, ușor de observat și ușor de recunoscutʹ (motto-ul precedentului președinte de colegiu Herman Bolhaar, nota redacției) este foarte important, eu nu mă abat nici cu un centimetru de la acesta. Tocmai pentru că este un jalon sigur. Așa cum Ministerul Public trebuie să poată ʹcitiʹ societatea – de aceea diversitatea este importantă –, și societatea, la rândul ei, trebuie să poată citi Ministerul Public. Deciziile pe care le luăm trebuie neapărat explicate. Asta pentru că deciziile noastre sunt profunde și pentru că ele pot fi foarte diverse. În primul rând, se decide să se creeze o pedeapsă mai eficientă. În al doilea rând, se răspunde unei teme sociale actuale prin legea penală. În al treilea rând, se crează instrumente prin care se iau măsuri. Societatea poate conta, deopotrivă, pe un Ministerul Public care se gospodărește cum trebuie. Fiabil și previzibil: la asta se așteaptă societatea. Încrederea este importantă pentru Ministerul Public; adică cetățenii, când aud că Ministerul Public se ocupă de un caz, o anchetă, de un incident chiar, să gândească că: aha, Ministerul Public se ocupă de asta, așadar, treaba este pe mâini bune.

Ce așteptați de la dvs. personal? Cum ați reușit în viață?

Of, asta chiar e o întrebare. În viața mea am reușit, în primul rând, să rămân sănătos și în armonie cu familia restrânsă, dar și cu ceilalți, și sper să o mai fac timp de mulți ani pe acest pământ. Dacă vom ține unul la altul ca până acum.

Munca mea a fost de succes pentru mine în măsura în care aceasta a contribuit la realizarea justiției și a unei societăși sigure. Dar și dacă a ținut pasul cu realitatea. Deoarece deciziile și politicile Colegiului trebuie să reflecte ceea ce trăiesc oamenii noștri, și nu invers. Asta mă inspiră și în munca mea. Eu chiar nu mă urc în mașină dimineața cu gândul: ce bine, azi mai am cinci ședințe.

La ce oră vă treziți dimineața?

La ora cinci și jumătate.

Ce faceți mai întâi?

Caut în telefon. La șase și ceva mă duc la serviciu. Iar într-o zi normală de lucru, cu excepția cazului în care un program TV precum Jinek are o altă temă despre care cred că este importantă, mă duc la culcare la zece și jumătate. Mă țin sistematic de asta.

ʹNu vă temeți de diavolʹ era un titlu din ziarul Volkskrant referitor la dvs.

Procurorii nu trebuie să se teamă de diavol și este de așteptat ca ei să persevereze. Este un subiect foarte dificil, cu așteptări mari și de mare încărcătură. Într-o zi nu trebuie să se teamă de diavol, ci să decidă. A doua zi se așteaptă ca ei să-și amâne decizia și să-i lase pe alții să se pronunțe. Într-o zi trebuie să suporte orice fel de critică, pentru ca a doua zi să trebuiască să se miște puțin, în interesul celeilate părți. Și ei lucrează sub un clopot de sticlă. Ia citiți ziarul: Ministerul Public se regăsește în fiecare zi. Este un subiect greu. Iar pe deasupra, societatea noastră nu are doar 17 milioane de antrenori federali, dar adesea și 17 milioane de judecători și procurori.

Imaginea din ziar este bună?

Noi apărem în ziar fiindcă avem cazuri la care lucrăm. Totodată, auzim că am apărut în ziar dacă nu ne-am făcut bine treaba. Mi-aș dori uneori să se evidențieze și că procurorii și alți colegi lucrează din greu pentru justiție în societatea noastră și că ei fac această muncă în fiecare zi, cu deplină motivație și implicare. Și înțeleg asta, pentru că este un subiect foarte frumos care, în fine, s-a încheiat. Mai avem, de asemenea, un rol de jucat în a vedea acea latură, așa cum documentarul «Acuzatorii» constituie un excelent exemplu.

Sunteți punctual …

Da!

… și mai avem încă o jumătate de minut. ʹNu vă temeți de diavolʹ. Vă temeți de Dumnezeu?

Sigur că sunt o persoană credincioasă, deși nu merg la biserică duminică de duminică. Dar nu mă întrebați și de credința în norme? Și de inspirație din partea lui Dumnezeu sau a Bibliei, atunci când trebuie să iau o decizie? Nu. Ei bine, implicit poate. Concepțiile mele despre bine și rău sunt inspirate de credința mea. Însă Ministerul Public nu este conducătorul moral al societății, deoarece Codul penal este ancora noastră. Cred că trebuie să procedez cu foarte multă precauție. Este vorba de a păstra calea de mijloc. Eu sunt pentru includere, nu pentru excludere. Concordia și înțelegerea le găsesc importante: De ce s-a întâmplat ceva în neregulă? Cum să ne descurcăm? Nu vreau să argumentez maniheist că ʹeroarea-e-eroare-așa-că-stai-josʹ, mai puțin dacă nu ar trebui cu adevărat. În chestiunile cu care cineva s-a confruntat o viață întreagă, pot să mă gândesc și eu în chip normativ: “vezi, băiete, noi nu tolerăm ce ai făcut”.

Mulțumesc!

Cu plăcere. Iată că am depășit timpul cu un minut, nu-i așa?

* Interviul a fost publicat în paginile 8-13 ale nr. 5/2017 al revistei Opportuun, editată de Ministerul Public din Olanda. Text: Pieter Vermaas (redactor-șef). Traducere din limba olandeză: Ion-Mihail Iosif. Disponibil pe site-ul https://www.om.nl/vaste-onderdelen/zoeken/@100477/opportuun-nr-5-2017/ (accesat la 7 noiembrie 2017).

[1] Nota redacției române: ondermijning (Undermining crime, what is that? The exact definition is difficult to summarize in a sentence, but roughly it means the mixing of the underworld and the upper world. – Definiția exactă este dificil de rezumat într-o propoziție, dar în general înseamnă amestecarea lumii interlope cu cei care respectă legile societății). A se vedea site-urile https://www.politie.nl/mijn-buurt/lokale-initiatieven/00—korpsmedia/ondermijning.html și https://www.om.nl/onderwerpen/ondermijnende/ (accesate la 7 noiembrie 2017).

SUBMINÁ, subminez, vb. I. Tranz. A ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar). – Sub¹– + mina (a se vedea site-ul https://dexonline.ro/definitie/submina, accesat la 7 noiembrie 2017).

[2] Zo Spoedig, Selectief, Slim, Samen en Simpel mogelijk [Dacă este posibil rapid, selectiv, inteligent, împreună și simplu (nota redacției române: a se vedea site-ul https://www.veiligheidshuizen.nl/achtergrond/zsm-zo-spoedig-slim-simpel-samen-mogelijk#.WgGaPY-Czcu, accesat la 7 noiembrie 2017)].

[3] Landelijk Bureau Openbaar Ministerie (nota redacției române).

[4] Nota redacției române: gatekeeper – instituție care determină accesul sau nu la ceva (a se vedea site-urile https://www.ensie.nl/anw/poortwachter și http://www.encyclo.nl/begrip/Poortwachter, accesate la 13 noiembrie 2017).

[5] Nota redacției române: „Deltaplan Aanpak Fraude bij Schadeverzekeringen” (Delta Planul de abordare a fraudei în asigurările generale). A se vedea site-urile https://www.om.nl/vaste-onderdelen/zoeken/@25069/2006-jaarbericht/ și https://www.svcgroep.nl/handboek2/TL_Tools/5-wet_en_regelgeving/Deltaplan.pdf (accesate la 9 noiembrie 2017).

[6] Nota redacției române: pentru darkweb a se vedea site-ul https://playtech.ro/2017/care-este-diferenta-intre-deep-web-darknet-si-dark-web/ (accesat la 13 noiembrie 2017).

[7] Nota redacției române: atacul DDoS (Distributed Denial of Service) e un atac coordonat, în care un număr semnificativ de calculatoare infectate inițiază conexiuni asupra unuia sau a mai multor servere, cu scopul de a atinge capacitățile lor maxime de procesare și a le menține indisponibile pentru o perioadă de timp. În tot acest interval, utilizatorii legitimi care încearcă să acceseze resursele atacate nu vor putea fi serviți. Aceste atacuri se bazează pe trimiterea unei cantități uriașe de informații către serverele atacate (a se vedea site-ul https://www.bitdefender.ro/news/bitdefender:-atacurile-ddos-devin-mai-agresive-2729.html, accesat la 8 noiembrie 2017).