Achiziționarea de către ziariști a unor arme de foc de pe piața neagră în scopul susținerii tezelor unui articol pe care îl scriau despre piața neagră locală a armelor, nu beneficiază de protecția art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare Convenția*) [1], deoarece condamnările reclamanților nu s-au bazat pe restricții specifice celor privind presa, ci ei au fost condamnați numai din cauza incapacității lor de a se conforma Legii privind regimul armelor, care este aplicabilă tuturor.

Protecția conferită jurnaliștilor de art. 10 din Convenție este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință, în scopul de a furniza informații precise și fiabile, în conformitate cu principiile jurnalismului responsabil.

Conceptul de jurnalism responsabil, ca activitate profesională care se bucură de protecția art. 10 din Convenție, nu se limitează la conținutul informațiilor, care sunt colectate și/sau difuzate prin mijloace jurnalistice, ci această noțiune îmbrățișează, printre altele, legalitatea comportamentului unui jurnalist în exercitarea funcției jurnalistice, inclusiv interacțiunea sa cu autoritățile publice.

În fapt:

Pe parcursul anului 2010, în orașul Malmö din sudul Suediei au avut loc mai multe împușcături care au atras atenția și au dat naștere unei ample dezbateri publice. Unul dintre motivele dezbătute a fost considerat a fi accesul facil la arme de foc pe piața neagră din orașul Malmö. Evenimentele au creat cereri formulate de către poliție și de către unii politicieni, pentru un control mai strict al armelor de foc.

În octombrie 2010, primul reclamant a decis că ziarul ar trebui să încerce să cumpere o armă de foc, pentru a investiga cât de ușor este să o obțină. El și cel de-al doilea solicitant au stabilit cadrul pentru operațiunea ce urma să se desfășoare după cum urmează: reclamantul, care se va prezenta ca un jurnalist care lucrează în domeniul tabloidelor, va cumpăra o armă de foc, dar fără muniție. Arma de foc ar urma să fie predată poliției, cât mai curând posibil, iar rezultatul ar fi prezentat în mod deschis în ziar, indiferent de rezultatul obținut.

La data de 22 octombrie 2010, al doilea reclamant a informat pe al treilea reclamant despre planul operațiunii. Al treilea reclamant a călătorit în Malmö, în aceeași zi. La 24 octombrie 2010, al treilea reclamant a intrat în contact cu mai multe persoane din zona Malmö, care au pretins că ar putea  să-i vândă o armă de foc și în aceeași seară a cumpărat cu succes una. Atunci când arma de foc i-a fost predată, a fost prezent și un fotograf, iar al doilea reclamant asculta ceea ce se întâmplă prin intermediul unui telefon mobil.

Motivul pentru care a fost prezent fotograful a fost acela de a face predarea cât mai sigură posibil. Ulterior, al treilea solicitant și fotograful au transportat arma de foc în mașina lor spre un hotel, unde au fost așteptați de ceilalți reclamanți. Deplasarea a durat aproximativ 25 de minute. Când au ajuns la hotel, al treilea reclamant a chemat poliția și le-a cerut să vină și să colecteze arma de foc. Arma de foc a fost apoi fotografiată și depozitată în caseta de securitate din camera hotelului. Doi ofițeri de poliție au sosit la hotel după circa 30 de minute și au colectat arma.

A doua zi, tabloidul a publicat un articol care a întruchipat evenimentele descrise mai sus. Articolul a acoperit două pagini, inclusiv o fotografie mare a armei de foc. În articol s-a descris cum au avut loc contactele care au dus la achiziționarea armei de foc.

Cumpărarea efectivă a fost descrisă în două propoziții:

,,Dintr-o dată, o armă mortală este predată nouă, înfășurată într-o bluză turcoaz de copil. Noi cumpărăm arme de foc, iar apoi vom contacta poliția.”

La data de 27 decembrie 2011, procurorul a decis punerea sub acuzare a reclamanților. Primul și al doilea reclamant au fost acuzați de incitare la o infracțiune privind regimul armelor, în timp ce al treilea reclamant a fost acuzat de săvârșirea unei infracțiuni privind regimul armelor.

Reclamanții au solicitat o reexaminare a deciziei autorității de urmărire penală, referindu-se la capitolul 9, secțiunea 7 din Legea privind regimul armelor, declarând că, dacă cineva a predat în mod voluntar arme de foc sau muniții către poliție, ar trebui să fie urmărit penal numai în cazul în care acest lucru este motivat de interesul public.

Ei au susținut că nu a existat niciun interes public într-o urmărire penală, mai ales că al treilea reclamant a acționat cu scopul de a furniza publicului informații cu privire la o chestiune de dezbatere publică. De asemenea, au făcut referire la lucrările pregătitoare ale Legii privind regimul armelor, în care s-au dat exemple de situații în care a existat un interes public al urmăririi penale, cum ar fi în cazul în care armele de foc au fost predate pentru a evita să fie detectate, sau în cazul în care existau mai multe arme sau dacă ar fi existat riscul ca armele de foc să fie folosite. De aceea, din moment ce aceste exemple erau diferite de prezenta situație, nu poate fi considerat că există un interes public în urmărirea penală.

Reclamanții au susținut că, mai mult decât atât, actele lor au avut un scop jurnalistic, iar în cazul în care acestea sunt urmărite penal ar împiedica alți jurnaliști în investigarea și raportarea problemelor importante de interes public. În concluzie, libertatea de exprimare trebuie să fie protejată în cazul lor și nu ar trebui să fie acuzați.

Atât procurorul șef adjunct, cât și procurorul general au respins cererea reclamanților de reexaminare a hotărârii de punere sub acuzare, motivând următoarele:

– situația din speță nu a fost anticipată de către legiuitor, iar circumstanțele particulare ale cazului reprezintă o chestiune juridică complicată;

– ar fi în interesul public ca instanțele interne să judece cazul, pentru a clarifica situația juridică ivită;

– absolvirea de răspundere penală din Legea privind regimul armelor a avut scopul de a încuraja populația să predea armele pentru care nu avea licență de deținere, de exemplu, atunci când cineva a găsit o armă de foc în pod sau a moștenit o asemenea armă;

– aceste situații sunt foarte diferite de cea de față, din moment ce jurnaliștii au efectuat acțiuni specifice pentru a cumpăra arme de foc într-un mediu penal și au posedat arma de foc pentru mai mult decât o perioadă foarte limitată de timp.

În consecință, există un interes public justificat de urmărire penală a reclamanților.

În fața instanței, asistați de avocați, solicitanții au susținut că acțiunile lor nu erau pedepsite conform prevederilor Legii privind regimul armelor, deoarece condiția necesară ,,fără a avea drept de a poseda” nu a fost îndeplinită, din moment ce ei nu au acționat cu intenția necesară și nici din neglijență. De asemenea, au susținut că au crezut că acțiunile lor sunt legale, întrucât jurnaliștii, în mai multe ocazii, au manipulat arme de foc fără ca ei să fi fost puși sub urmărire penală.

Mai mult, ei au afirmat că o condamnare ar fi contrară libertății de exprimare, referindu-se la art. 10 din Convenție și la capitolul 1, secțiunea 4 din Legea presei.

Tribunalul districtual, prin Hotărârea din 18 mai 2012, a dispus condamnarea reclamanților la o pedeapsă cu suspendare și la plata unei amenzi, conform încadrării juridice a faptelor reținute în actul de acuzare, constatând că cel de-al treilea reclamant a posedat arme de foc pentru mai mult decât un timp foarte limitat și că acțiunea a fost planificată împreună cu primul și al doilea solicitant.

În ceea ce privește cazurile anterioare în care jurnaliștii au posedat arme fără a fi urmăriți penal, Tribunalul districtual a constatat că multe dintre aceste cazuri au avut loc înainte de intrare în vigoare a Legii privind regimul armelor și nu erau comparabile cu prezenta cauză. De asemenea, Tribunalul districtual a constatat că primul solicitant a făcut referire la arma de foc ca fiind ,,ilegală” și că ei au avut de gând să cumpere o armă de foc ,,ilegală”, ceea ce denotă că au fost conștienți de faptul că acțiunile lor au fost ilegale.

Mai mult, al treilea reclamant a contactat, s-a întâlnit și a plătit bani în cercuri în mod evident ilegale. Din aceste motive, solicitanții trebuie să fi înțeles că acțiunile lor au fost ilegale. Astfel, ei au avut intenția de a comite acțiuni pedepsite.

Referitor la incidența art. 10 din Convenție, Tribunalul districtual a decis că are o aplicare extinsă pe cât posibil, subliniind faptul că reclamanții nu au fost judecați pentru publicarea unui articol, ci pentru acțiunile întreprinse înainte de publicarea acestuia.

În plus, instanța a observat că în prezenta cauză nu se invocă publicarea de informații clasificate și nici investigarea abuzului unei autorități sau a unei companii.

De asemenea, s-a subliniat că actul a fost planificat și s-au desfășurat acțiuni specifice de către jurnaliști pentru a obține posesia armei de foc. Acțiunile lor apar ca fiind premeditate prin asumarea de riscuri, pentru a crea știri senzaționale.

Atunci când a pus în balanță interesele diferite, Tribunalul districtual a constatat că nu a fost posibil să se concluzioneze că acțiunile au fost justificate.

Prin Hotărârea din 19 februarie 2014, Curtea de Apel a confirmat hotărârea Tribunalului districtual, alăturându-se raționamentului instanței inferioare cu privire la art. 10 din Convenție. Curtea de Apel a remarcat, în special, că pentru existența infracțiunii nu era necesar ca solicitanții să finalizeze achiziționarea armei de foc și să o transporte ulterior, în scopul de a-și îndeplini misiunea jurnalistică. Scopul misiunii – de a investiga dacă arme ilegale sunt accesibile cu ușurință în Malmö – a fost atins deja atunci când al treilea reclamant a primit oferta de a cumpăra arme de foc.

La 4 martie 2015, Curtea Supremă a constatat că acțiunile reclamanților au fost ilegale, că toți cei trei au cunoscut faptul că arma de foc în cauză a fost ilegală, iar al treilea reclamant nu a avut licențele necesare pentru a poseda arme de foc. Prin urmare, ei au avut intenția de a comite actul ilegal. Curtea Supremă a remarcat faptul că libertatea de exprimare este protejată de Constituție și că este nevoie în societate de un jurnalism de investigație pentru a detecta anomalii grave, dar acuzarea reclamanților nu a fost pentru publicarea articolului. Prin urmare, acțiunea lor a căzut în afara domeniului de aplicare a Legii libertății presei.

În consecință a menținut condamnările, dar a diminuat tratamentul sancționator prin eliminarea pedepselor cu suspendare și, în schimb, a majorat amenzile la 80 de zile-amendă fiecare.

C.E.D.O., examinând cererea reclamanților, a decis că aceasta este inadmisibilă, constatând că legalitatea condamnărilor reclamanților, deoarece acțiunile lor intrau în domeniul de aplicare al capitolului 9, secțiunea 1 din Legea privind armele și al capitolului 23, secțiunea 4 din Codul penal și că ingerința a urmărit scopurile legitime ale protecției siguranței și prevenirea tulburărilor și a criminalității publice.

* Rubrică realizată de dr. Remus Jurj-Tudoran, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, e-mail: jurj_remus@mpublic.ro.

[1] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.), cauza Diamant Salihu și alții contra Suediei, cererea nr. 33628/15, Hotărârea din 10 mai 2016, paragr. 53, publicată pe site-ul http://hudoc.echr.coe.int/ (accesat la 9 noiembrie 2016).

Conform art. 10 din Convenție, intitulat ,,Libertatea de exprimare”:

,,1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”