Liviu Popescu

No reason can be retained to distinguish between the judicial nature of the procedural act of hearing the witness and the judicial act of hearing the suspect/defendant etc.

În practică s-a ridicat problema posibilității audierii inculpatului prin comisie rogatorie și, în subsidiar, posibilitatea respectării drepturilor și garanțiilor procesuale pe care calitatea de inculpat le conferă, cum ar fi acela de a consulta dosarul, de a propune administrarea de probe și de a formula orice alte cereri.

*  *  *

Sediul materiei.

A. – Art. 200 Cod procedură penală stipulează:

„Comisia rogatorie

(1) Când un organ de urmărire penală sau instanța de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanțe, care are posibilitatea să le efectueze.

(2) Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.

(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanțe egale în grad.

(4) Ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conțină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta și întrebările ce trebuie să i se pună.

(5) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune și alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.

(6) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia întrebări, care vor fi transmise instanței ce urmează a efectua comisia rogatorie.

(7) Totodată, oricare dintre părți poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii.

(8) Când inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui avocat din oficiu, care îl va reprezenta, în absența avocatului ales”.

B. – Art. 173 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede:

„Comisia rogatorie internațională în materie penală este acea formă de asistență judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorități din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul și în numele său, unele activități judiciare privitoare la un anumit proces penal”.

– Art. 174 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 prevede:

„(1) Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:

a) localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor; audierea suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente, martorilor și experților, precum și confruntarea; percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, sechestrul și confiscarea specială sau extinsă; cercetarea la fața locului și reconstituirea; expertizele; transmiterea de informații necesare într-un anumit proces, interceptarea convorbirilor, examinarea documentelor de arhivă și a fișierelor specializate și alte asemenea acte de procedură”.

* * *

1. Indiscutabil, audierea inculpatului (ca și a celorlalte părți, a martorului etc.) reprezintă un act procedural[1], putând fi, așadar, efectuat prin comisie rogatorie.

„Dispoziția de a audia” reprezintă manifestarea de voință (actul procesual) a organului competent să instituie comisia rogatorie, iar emiterea citației și audierea propriu-zisă reprezintă acte procedurale care aduc la îndeplinire actul procesual dispus.

Nu se va putea reține nicio rațiune pentru a deosebi între natura juridică a actului procedural al audierii martorului [posibilitate expres prevăzută în cuprinsul art. 200 alin. (1) C.proc.pen.] și actul juridic al audierii suspectului/inculpatului etc.

De altfel, expressis verbis, audierea inculpatului este permisă în procedura comisiei rogatorii internaționale[2], fără a se putea invoca, în plan național, o rațiune diferită care să impună o altă concluzie (în sensul că ar fi act procesual) și, pe cale de consecință, o altă soluție legislativă (în sensul că ar fi exceptată de la posibilitatea comisiei rogatorii).

2. Evident, (și) cu ocazia audierii inculpatului trebuie respectate toate drepturile și garanțiile procesuale corespunzătoare acestei calități (art. 83 C.proc.pen.), aceasta implică faptul că, în cuprinsul declarației sale, inculpatul poate solicita probatorii sau poate formula alte cereri.

3. Asupra acestora nu se va putea, însă, pronunța organul care aduce la îndeplinire comisia rogatorie, ci organul care a dispus-o întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin (2) C.proc.pen., actele și măsurile procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.

4. În ceea ce privește o (eventuală) cerere a inculpatului de a consulta, în prealabil, dosarul cauzei, nimic nu împiedică organul care dispune efectuarea comisiei rogatorii să includă și acest act procedural între obiectivele comisiei rogatorii, transmițând în acest scop o copie certificată a dosarului[3] (evident, nu și documentele cuprinzând informații clasificate, accesul la acestea urmând a fi permis doar în cazuri și proceduri expres reglementate prin lege).

5. Fără a contesta faptul că audierea inculpatului constituie un act procedural, contrar opiniei de mai sus a fost exprimat și punctul de vedere potrivit căruia audierea inculpatului nu poate fi realizată pe calea comisiei rogatorii naționale :

„Dintre actele procedurale cu caracter probatoriu, nu poate face obiect al comisiei rogatorii ascultarea învinuitului sau inculpatului, deoarece aceasta constituie și un mijloc de apărare, de exercitare a funcției procesuale de apărare[4]”.

Implicit rezultă că, în opinia autorului citat, audierea învinuitului sau inculpatului pe calea comisiei rogatorii aduce o vătămare a exercițiului dreptului la apărare.

6. Acest punct de vedere nu poate fi însă validat întrucât :

a) Nu se precizează în ce anume constă vătămarea dreptului la apărare.

b) Contravine în mod direct art. 200 C.proc.pen. a cărui redactare („orice alt act procedural”) exclude excepțiile.

c) Conduce la concluzia absurdă și discriminatorie că această procedură este, în plan național, nelegală în timp ce, în plan internațional, este legală (cetățeanului român cu domiciliul în străinătate îi poate fii vătămat dreptul la apărare ?!)[5], conform art. 174 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

[1] „Actul procedural este actul prin care se aduce la îndeplinire un act sau o măsură procesuală (de exemplu, … actul procesual al organului de urmărire penală sau al instanței judecătorești prin care se dispune audierea unui martor, suspect, inculpat este adus la îndeplinire prin citarea persoanelor ce urmează a fi audiate sau prin consemnarea celor declarate de aceste persoane cu ocazia ascultării în cuprinsul unei declarații”. Mihail Udroiu, „Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală”, Ed. C.H. Beck, Buc., 2014, p. 612-613. În același sens, și Grigore Gr. Theodoru, „Tratat de drept procesual penal”, Ed. Hamangiu, 2013, p. 413.

[2] Art. 174 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 (citat supra).

[3] În vederea respectării dreptului la apărare.

[4] Theodoru, Gr. Grigore, „Tratat de drept procesual-penal”, Ed. Hamangiu, 2013, p. 355, opinie la care se raliază și Neagu, I. și Damaschin, M. „Tratat de procedură penală. Partea generală”, Universul Juridic, Buc., 2014, p. 580.

Această opinie a fost însușită și de către dl. C. Sima, proc. șef serv. în cadrul P.Î.C.C.J. (Nota S.R.U.D. nr. 11636/7518/2015, aprobată de către conducerea P.Î.C.C.J.).

[5] În conflict direct cu art. 16 (egalitatea în drepturi) și art. 24 (dreptul la apărare), ambele din Constituție.