ABSTRACT*

1. The provisions related to the content of the denunciation, the examination of the notification and the commencement of the criminal investigation regarding the offense shall be placed under the protection of the relative nullity. So, in order for this sanction to be enforced, it is necessary for the irregularity to cause an injury to the defendant’s rights, which can only be removed by abolishing the act.

The commencement of criminal investigation regarding the offense, based on a denunciation lacking the personal numeric code of the denouncer, is without prejudice to any right that the defendant has in the criminal proceedings.

The lack of the personal numerical code of the denouncer does not engage the relative nullity of the denunciation, so that the relative nullity of the criminal investigation acts, the exclusion of the evidence administered in the criminal investigation phase or the illegality of the indictment act can not be questioned.

2. Hearing the injured person is a matter of solidity, not of legality, of the criminal investigation phase. It is subordinated to the general conditions provided by the law in the matter of evidence: relevance, convincing, utility. The need to hear the injured person can not be invoked in the preliminary chamber procedure, because the way in which the legal provisions that lay down the conditions for accepting the evidence exceed the scope of this procedural phase.

Indicating the injured person for the first time in the indictment act, which can result in its impossibility to form a civil party and to require the civilly responsible party to enter the trial, can not be invoked by the defendant in charge of an offense remaining in the form of the attempt. Under a first aspect, in the case of a danger offense, an application to form a civil party and a requirement the civilly responsible party to enter the trial are inadmissible, because, as a rule, the condition that the offense has caused a damage is not fulfilled. Under a second aspect, the irregularity consisting in indicating the injured person for the first time in the indictment act, which can be analyzed from the perspective of the legal regime of the relative nullity, can be invoked only by the procedural subject whose rights are harmed, that is by the injured person, or by the preliminary chamber judge.

Key words: denunciation; lack of the denouncer personal numerical code; injured person; indicating it for the first time in the indictment act.

1. Procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.D., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, cu urmarea obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute în art. 32 alin. (1) din Codul penal (în continuare C.pen.) raportat la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție^[1], cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și cu reținerea art. 5 din același cod.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că la 20 mai 2014, inculpatul D.I.D. a semnat declarația de eligibilitate anexă a cererii de finanțare – secțiunea II, înregistrată la Agenția de Dezvoltare Regională Centru la 22 mai 2014. În cuprinsul acestei declarații inculpatul a arătat, neadevărat, că nu a suferit vreo condamnare definitivă ca urmare a încălcării conduitei profesionale, pronunțată de către o autoritate de judecată și având forță de res judicata. Scopul depunerii declarației a fost de a obține pe nedrept suma de 633.488,16 lei, din Fondul European de Dezvoltare Regională, și suma de 96.886,43 lei, din bugetul național.

2. Inculpatul D.I.D. a formulat în procedura de cameră preliminară trei cereri:

– de declarare a nulității relative a ordonanțelor de începere a urmăririi penale cu privire la faptă, de schimbare a încadrării juridice, de efectuare în continuare a urmăririi penale, de punere în mișcare a acțiunii penale și de delegare, în special, și a tuturor actelor subsecvente începerii urmăririi penale cu privire la faptă, în general;

– de excludere a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală;

– de constatare a nelegalității actului de sesizare a instanței.

Aplicarea celor trei sancțiuni este justificată, în opinia inculpatului, de împrejurarea că sesizarea formulată în cauză nu conține codul numeric personal al celui care a redactat-o. Acest fapt ar face ca actul de sesizare a organului de urmărire penală să nu poată fi considerat un denunț. Dintr-un alt punct de vedere, organul de urmărire penală nu a înțeles să valorifice datele din actul de sesizare externă în vederea întocmirii unui act de sesizare internă, a unui proces-verbal de sesizare din oficiu.

Inculpatul apreciază deci că lipsa codului numeric personal din actul de sesizare a organului de urmărire penală, intitulat ca denunț, generează nulitatea relativă a ordonanțelor de începere a urmăririi penale cu privire la faptă, de schimbare a încadrării juridice, de efectuare în continuare a urmăririi penale, de punere în mișcare a acțiunii penale și de delegare, în special, și a tuturor actelor de urmărire penală, în general, excluderea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și nelegalitatea actului de sesizare a instanței.

Suplimentar, nelegalitatea actului de sesizare a instanței este evidențiată, după părerea inculpatului, de împrejurarea că Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru i s-a atribuit calitatea de persoană vătămată pentru prima dată prin rechizitoriu. Dosarul de urmărire penală nu conține vreo informație referitoare la acest subiect procesual principal.

Inculpatul precizează că nu i s-a adus la cunoștință în cursul urmăririi penale existența unei persoane vătămate, pe de o parte, și că persoana vătămată se poate constitui parte civilă și poate solicita introducerea în proces a părții responsabile civilmente, pe de altă parte. Or, de vreme ce a fost indicată pentru prima dată în rechizitoriu, persoana vătămată a fost lipsită de cele două prerogative. Mai arată inculpatul că avocatul său a fost privat de dreptul de a asista la audierea persoanei vătămate și de a formula apărări în raport cu declarația acesteia.

Cele trei sancțiuni – nulitatea relativă a tuturor actelor de urmărire penală, excluderea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și nelegalitatea actului de sesizare a instanței – legitimează, în concepția inculpatului, restituirea cauzei la parchet.

3. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș a respins toate cererile și excepțiile formulate de către inculpatul D.I.D. și a constatat competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor în faza de urmărire penală.

4. Împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, inculpatul D.I.D. a formulat contestație, pe care judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară a admis-o. Subsecvent admiterii contestației, s-a desființat integral încheierea atacată, s-a reținut cauza spre rejudecare, s-a constatat nulitatea tuturor actelor de urmărire penală, inclusiv a actului de sesizare a instanței, și s-au exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale. În consecință, s-a dispus restituirea cauzei la parchet.

(Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, Înch. nr. 27/2018)

NOTĂ. Soluția pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș este netemeinică. Din parcurgerea cererilor și excepțiilor formulate în procedura de cameră preliminară, astfel cum au fost sintetizate în cele ce precedă, reiese că inculpatul D.I.D. înfățișează două încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal:

– lipsa din cuprinsul actului de sesizare a organului de urmărire penală a codului numeric personal al petiționarului (1);

– indicarea persoanei vătămate pentru prima dată în cuprinsul actului de sesizare a instanței (2).

1. Lipsa din cuprinsul actului de sesizare a organului de urmărire penală a codului numeric personal al petiționarului

Denunțul trebuie să cuprindă, printre altele, codul numeric personal al denunțătorului [art. 290 alin. (2) cu referire la art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.)]. Aceasta este o condiție de formă care se verifică în procedura examinării sesizării și care, dacă nu este îndeplinită, atrage restituirea pe cale administrativă [art. 294 alin. (2) din același cod]. Începerea urmăririi penale cu privire la faptă se dispune doar pe baza unui act de sesizare care îndeplinește condițiile prevăzute de lege [art. 305 alin. (1) C.pr.pen.]. Nu mai puțin adevărat este că datele dintr-un denunț inform pot fi valorificate de către organul de urmărire penală în vederea sesizării din oficiu^[2].

Astfel, dacă se găsește în fața unui denunț inform, organul de urmărire penală are deschise două căi: restituie denunțul pe cale administrativă sau încheie un proces-verbal de sesizare din oficiu. În ultima dintre cele două ipoteze, procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi impus începerea urmăririi penale cu privire la faptă, în condiții care să nu permită formularea vreunei obiecții.

În concret, organul de urmărire penală nu a ales niciuna dintre cele două căi, ci a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă pe baza unui denunț din cuprinsul căruia a lipsit codul numeric personal al denunțătorului. Se poate accepta că această manieră de a proceda încalcă art. 290 alin. (2) cu referire la art. 289 alin. (2), art. 294 alin. (2) și art. 305 alin. (1) C.pr.pen.

Totuși, dispozițiile referitoare la cuprinsul denunțului, la examinarea sesizării și la începerea urmăririi penale cu privire la faptă sunt plasate sub protecția nulității relative. Așa fiind, pentru a fi aplicată această sancțiune, este necesar ca neregularitatea să cauzeze o vătămare drepturilor inculpatului, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Mai întâi, începerea urmăririi penale cu privire la faptă, în temeiul unui denunț din care lipsește codul numeric personal al denunțătorului, nu a adus atingere niciunui drept de care beneficiază inculpatul în procesul penal. Apoi, actele de urmărire penală și probele din faza de urmărire penală au fost efectuate și administrate cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor de care se bucură inculpatul. În sfârșit, o neregularitate a actului de sesizare a organului de urmărire penală, constând în lipsa codului numeric personal al petiționarului, nu poate în niciun fel să afecteze legalitatea actului de sesizare a instanței.

Dintre cele trei condiții pe care nulitatea relativă le implică – existența unei neregularități, existența unei vătămări procesuale și imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desființarea actului –, este îndeplinită doar prima. Cum nu sunt îndeplinite celelalte două condiții, nu suntem în prezența acestei sancțiuni.

Lipsa codului numeric personal al denunțătorului nu atrage nulitatea relativă proprie a denunțului formulat, așa încât nu poate fi pusă în discuție nici nulitatea relativă derivată a actelor de urmărire penală, excluderea probelor administrate în faza de urmărire penală sau nelegalitatea actului de sesizare a instanței.

În jurisprudență s-a statuat că însăși lipsa unui act de sesizare a organului de urmărire penală nu este susceptibilă să genereze vreo sancțiune pentru actele și probele ulterioare. Această problemă s-a pus în situația lipsei unui proces-verbal de sesizare din oficiu^[3]. Cu atât mai puțin verosimilă este prezența vreunei sancțiuni în cazul existenței unui act de sesizare ce nu cuprinde mențiunea privind codul numeric personal al petiționarului.

2. Indicarea persoanei vătămate pentru prima dată în cuprinsul actului de sesizare a instanței

În funcție de motivele care au stat la baza invocării acestei neregularități, ea este în parte nefondată (A) și în parte inadmisibilă (B).

A. Caracterul nefondat al neregularității invocate. Inculpatul arată că, întrucât persoana vătămată a fost indicată pentru prima dată în rechizitoriu, avocatul nu a putut asista la audierea ei și nu a putut formula apărări în raport cu declarația sa. Această motivare determină caracterul nefondat al neregularității invocate.

Chestiunea audierii persoanei vătămate este una de temeinicie, nu de legalitate a urmăririi penale. Ea se subordonează condițiilor generale prevăzute de lege în materia probelor: pertinență, concludență, utilitate. Procurorul a apreciat că nu se impune audierea persoanei vătămate, întrucât, pe latură penală, infracțiunea a fost dovedită prin alte mijloace de probă, ceea ce a făcut ca o eventuală declarație a persoanei vătămate să nu fie utilă. Procurorul a mai considerat că audierea persoanei vătămate nu se impune și pentru că infracțiunea a rămas în forma tentativei. Urmează că, pe latură civilă, ea nu a provocat vreun prejudiciu, iar din această perspectivă o posibilă declarație a persoanei vătămate devine lipsită de pertinență.

Dacă inculpatul a considerat că, dimpotrivă, declarația persoanei vătămate este atât pertinentă, cât și utilă, nimic nu l-a împiedicat să formuleze o cerere de audiere a acesteia în cursul urmăririi penale, după cum nimic nu îl împiedică să formuleze o astfel de cerere în cursul judecății. Necesitatea audierii persoanei vătămate nu poate fi invocată în procedura de cameră preliminară, pentru că modul de aplicare a dispozițiilor legale care prevăd în esența lor condițiile de fond pentru încuviințarea unei probe excedează obiectului acestei faze procesuale. Judecătorul de cameră preliminară nu verifică dacă procurorul a procedat temeinic atunci când a ales să nu administreze o anumită probă.

Doar după ce procurorul încuviințează administrarea probei cu declarația persoanei vătămate se naște pentru avocatul inculpatului dreptul de a asista la audierea acesteia și de a formula apărări în legătură cu declarația ei. Legea nu recunoaște în favoarea avocatului inculpatului dreptul de a asista la administrarea unei probe și de a formula apărări în această direcție înainte ca proba să fi fost propusă și, mai departe, încuviințată în vederea administrării.

B. Caracterul inadmisibil al neregularității invocate. Inculpatul precizează că, întrucât persoana vătămată a fost indicată pentru prima dată în rechizitoriu, ea nu a putut să se constituie parte civilă și nu a putut solicita introducerea în proces a părții responsabile civilmente. Cât privește constituirea ca parte civilă, concluzia la care a ajuns inculpatul este inexactă, din moment ce persoana vătămată se poate constitui parte civilă și în cursul judecății în primă instanță, până la începerea cercetării judecătorești. În orice caz, motivarea determină caracterul inadmisibil al neregularității invocate.

Sub un prim aspect, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a rămas în forma tentativei. Teoretic, ea primește caracterizarea unei infracțiuni de pericol care nu provoacă un prejudiciu. Așa stând lucrurile, o cerere de constituire ca parte civilă și una de introducere în proces a părții responsabile civilmente sunt inadmisibile, pentru că, în principiu, nu este îndeplinită condiția ca infracțiunea săvârșită să fi provocat un prejudiciu. A invoca o neregularitate menită să pună în discuție imposibilitatea de a formula două cereri inadmisibile pare a fi o acțiune lipsită de o rațiune procesuală bine definită.

Sub un al doilea aspect, și neregularitatea constând în indicarea persoanei vătămate pentru prima dată în rechizitoriu se află sub spectrul nulității relative. Ea poate fi invocată, în primul rând, de către subiectul procesual ale cărui drepturi sunt lezate și, în al doilea rând, de către organul de jurisdicție^[4]. Dacă dreptul lezat este de a formula cereri de constituire ca parte civilă și de introducere în proces a părții responsabile civilmente, observăm că, în ambele componente, acest drept aparține persoanei vătămate, nu inculpatului. Prin urmare, persoana vătămată, nu inculpatul, poate invoca neregularitatea. În același timp, nu există niciun motiv pentru ca neregularitatea să fie invocată de judecătorul de cameră preliminară, din oficiu. Un asemenea act ar rămâne fără finalitate, deoarece, oricum, înseși cererile de constituire ca parte civilă și de introducere în proces a părții responsabile civilmente sunt inadmisibile.

* Rubrică realizată de Valentin-Cristian Ștefan, procuror-șef secție − Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția judiciară, e-mail: Valentin.Cristian.Stefan@gmail.com.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[2] N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Paideia, București, 1996, p. 57; A. Crișu, Drept procesual penal, ediția a IV-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 416.

[3] C. Ap. București, S. I pen., Dec. nr. 149/2010, apud V. Văduva, Urmărirea penală (Comentariu), în „Codul de procedură penală comentat”, de N. Volonciu, A.-S. Uzlău (coordonatori) ș.a., ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 840.

[4] Curtea Constituțională a României, Dec. nr. 554/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 21 decembrie 2017.