ABSTRACT

The court of first instance sentenced the defendant to 3 months imprisonment for committing the bribery offense, pointing out that his tacit acceptance of the promise made by the witness to obtain material benefits in connection with the discharge of his duties of the defendant, is unequivocally apparent from the content of the environmental record made at the meeting between the two on March 28, 2013.

However, the court of appeal acquitted the defendant, stating that although the above-mentioned registration contains elements that would lead to the existence of an activity of criminal nature, it is not corroborated by other evidence to support the accusation. The discussion with illegal connotation, not being concretized by the administration of other evidence to confirm it, is not sufficient to establish the existence of the culprit and the guilt of the defendant.

Key words: tacit acceptance, acquittal, ambient recording, audio / video recording, bribe taking, probation, probation.

I. Prezentare speță. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința penală nr. 59/2015, pronunțată de către Tribunalul Satu Mare, s-a dispus, printre altele, în baza art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), precum și a art. 254 alin. (1), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul penal anterior (din 1969), condamnarea inculpatului I.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Pentru a pronunța sentința sus-menționată, instanța de fond a subliniat următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 164/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului I.P. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din același cod.

În fapt, s-a reținut că inculpatul I.P., în calitate de șef stație trafic H., județul Satu Mare, la data de 28 martie 2013, a acceptat promisiunea făcută de către martorul M.C.Z. privind obținerea unor foloase materiale, în legătură cu îndeplinirea de către inculpat a îndatoririlor de serviciu, mai exact acesta a acceptat promisiunea primirii, pe viitor, a sumei de 10 lei/vagon descărcat pentru a-i facilita martorului desfășurarea unei activități economice în zona Stației CF H.

În legătură cu una dintre apărările inculpatului, este de menționat că activitatea inculpatului de acceptare tacită a promisiunii făcute de către martor privind obținerea unor foloase materiale, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale inculpatului, rezultă fără echivoc din conținutul înregistrării ambientale efectuate cu ocazia întâlnirii dintre cei doi la data de 28 martie 2013.

Inculpatul nu a contestat împrejurarea că întâlnirea ar fi avut loc și nici conținutul discuțiilor purtate cu martorul M.C.Z.

Relevante sub aspectul îndeplinirii elementului material al infracțiunii de luare de mită, sub forma acceptării promisiunii, sunt pasajele din conținutul discuțiilor purtate între inculpat și martor (cu o durată de aproximativ 1 oră și 15 minute). Astfel, inculpatul îi spune martorului: „Ți-am fixat io vreodată dreptu’? Am zis: mă, dă-mi atâta? Nu! Tu ai venit și mi-ai zis, pot să-ți dau atâta! Nu așa o fost?” (minutul 43 secunda 28), după care îi cere: „No zi-i, avansează!”. În acel moment martorul afirmă: „Cu zece lei! Îi cantitate foarte mare…”, după care accentuează: „Zece lei pe vagon!” (la 1 oră 4 minute și 50 secunde).

Din primul pasaj sus-redat rezultă că inculpatul a acceptat și în trecut astfel de promisiuni și chiar a primit foloase, cu mențiunea că această activitate anterioară nu a făcut obiectul sesizării instanței, respectiv inculpatului nu i s-a reținut și fapta săvârșită în trecut.

Din cel de-al doilea pasaj reiese fără echivoc acceptarea tacită a inculpatului cu privire la promisiunea făcută.

Afirmațiile inculpatului, în sensul că suma oferită de către martor viza anunțarea acestuia din urmă de către el cu privire la momentul și la numărul de vagoane sosite în stație, nu sunt în corelație/nu se coroborează cu probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză.

Probele administrate pe parcursul procesului, mai exact declarațiile martorilor audiați în cauză (parte din ei atât în cursul urmăririi penale, cât și în acela al cercetării judecătorești), scot în evidență faptul că inculpatul I.P. a pretins și a primit, în trecut, bani și alte foloase și de la alte persoane care își desfășurau activitățile comerciale în zona Stației CF H., județul Satu Mare.

În fine, probele legal administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești sunt suficiente pentru a reține, dincolo de orice îndoială, că fapta reținută în sarcina inculpatului I. P. există, constituie infracțiune și a fost comisă de către acesta cu vinovăție, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 396 alin. (2) din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Hotărârea instanței de apel. Calea de atac a apelului a fost exercitată numai de către inculpat.

Examinând sentința apelată atât din oficiu, cât și prin prisma motivelor invocate de către inculpat, instanța de apel a relevat următoarele:

Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cele ale martorilor rezultă că între aceștia a existat anterior o relație de prietenie, în virtutea căreia se întâlneau pentru a-și bea cafeaua împreună și chiar pentru a-și oferi diverse produse – în speță, vin.

Relațiile de prietenie s-au răcit în momentul în care inculpatul I.P. a sesizat Regionala CFR C., în scopul de a-l acționa în instanță pe martorul M.A. cu privire la situația juridică a unui teren în suprafață de 4.390 metri.

Referitor la convorbirile ambientale dintre inculpat și martorul M.C.Z., interceptate și înregistrate, se observă că deși organele de urmărire penală au arătat că acea întâlnire a fost cerută de către inculpat, în realitate, așa cum a declarat și inculpatul, întâlnirea respectivă a avut loc la propunerea martorului. În acest sens, în declarația dată la 24 februarie 2015 (în fața instanței de fond) martorul a făcut precizarea că, după ce inculpatul i-a cerut telefonic și pe un ton imperativ să vină la biroul său, el a plecat în Ungaria, unde a avut contacte și întâlniri cu diverși comercianți, în legătură cu aducerea în țară a unor cantități însemnate de materiale de construcții. Când s-a întors în țară, l-a sunat pe inculpat și i-a propus să se întâlnească pentru discuții. La acel moment depusese denunțul la organele de poliție și purta tehnica de înregistrare ambientală (microfon) sub coordonarea acestor organe.

Martorul sus-menționat a mai arătat că finalul discuției privitor la o anumită sumă de bani se referă la folosul pe care inculpatul urma să i-l solicite cu ocazia plecării în concediu; la acea întâlnire inculpatul nu i-a cerut bani, însă acesta îi pretinsese cu o zi înainte, când l-a chemat telefonic la birou.

Afirmațiile martorului M.C.Z. apar ca fiind nedovedite, în condițiile în care inculpatul a menționat că martorul îi datora suma de 700 de lei, iar în cursul urmăririi penale martorul nu a adus la cunoștința organelor de urmărire penală împrejurarea că inculpatul i-a pretins o anumită sumă de bani pentru efectuarea concediului, deși, dacă ar fi făcut acest lucru și susținerea lui ar fi fost reală, s-ar fi putut realiza cu ușurință prinderea în flagrant a inculpatului.

Din conținutul proceselor-verbale de redare a înregistrărilor ambientale rezultă că martorul M.C.Z. i-a spus inculpatului că va primi o cantitate importantă de marfă de la „niște ucrainieni”, oferindu-i acestuia 10 lei pe vagon. Nu reiese însă ce trebuia să facă inculpatul, în schimbul acestei sume de bani, la dosarul cauzei fiind avansate două variante total diferite: inculpatul trebuia să-l anunțe pe martor dacă vin trenuri dinspre Ucraina sau vin vagoane cu marfă pentru Ucraina; suma era dată pentru ca inculpatul să-i faciliteze tranzitarea liniilor de cale ferată prin Gara H. a vagoanelor ce urmau să intre la descărcare.

La dosarul instanței de fond se regăsește adresa nr. (…), emisă de către S.NT.F.M – C.F.R Marfă SA B. – Sucursala T., din cuprinsul căreia reiese că în numele și pentru destinatarii M.A. și M.C.Z. nu au intrat vagoane în perioada 2006-2015, dar s-au efectuat de către aceștia descărcări din vagoane pe numele altor beneficiari de transport. Astfel, pentru societatea S.C. MMT B. SRL: 631 vagoane încărcate cu ciment provenite din Ucraina (322 vagoane în anul 2006, 276 vagoane în anul 2007 și 33 de vagoane în anul 2008). S-a precizat totodată că începând cu anul 2009 sus-numiții nu au mai desfășurat activități de transport și descărcare la Stația CFR Marfă H.

Coroborând probele, este de precizat că la data de 28 martie 2013, când se presupune că inculpatul ar fi acceptat promisiunea unor sume de bani din partea martorului M.C.Z. pentru a-i facilita tranzitarea liniilor de cale ferată în Gara H. a vagoanelor ce urmau să vină din Ucraina la descărcare, martorul nu desfășura activități de transport și descărcare la Stația CFR Marfă H.; însă nici ulterior nu a desfășurat astfel de activități, cel puțin până la 9 martie 2015, dată la care a fost emisă adresa menționată mai sus.

În atari condiții, nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv pentru care martorul M.C.Z. să-i fi promis inculpatului I. P. vreo sumă de bani, iar acesta din urmă să-i fi acceptat, chiar și tacit, primirea acesteia.

În cauză, a fost audiat în calitate de martor și numitul D.G., care însă nu a făcut nicio relatare cu privire la infracțiunea de luare de mită ce face obiectul prezentului dosar, ci doar a precizat că inculpatul i-ar fi cerut lui și ginerelui său, numitul T.P., sume de bani și produse agricole pentru a-i lăsa să-și desfășoare activitatea în Gara H. Această declarație nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză, cu atât mai mult cu cât prin rechizitoriul întocmit s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen., clasarea cu privire la infracțiunea de luare de mită pentru care a fost cercetat inculpatul relativ la actele materiale denunțate de către D.G. și T.P.

Potrivit art. 4 C.pr.pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

De asemenea, conform art. 103 alin. (1) din codul sus-menționat, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) C.pr.pen.].

Raportat la textele legale sus-indicate, este de relevat că în cauză nu au fost administrate probe care să convingă instanța de apel, mai presus de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul I.P. a săvârșit infracțiunea de luare de mită în forma descrisă în actul de acuzare.

Astfel, se observă că între declarațiile date de către martorii M.A. și M.C.Z. (în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond) există o serie de contradicții. De pildă, în timp ce în cursul urmăririi penale cei doi au declarat că inculpatul le-a solicitat bani și diverse produse pentru a-i lăsa să-și desfășoare activitățile comerciale, în faza judecății aceștia au arătat că, în virtutea relațiilor de prietenie existente între ei și inculpat, i-au dat acestuia diferite produse (vin), fără ca inculpatul să le fi pretins acest lucru în legătură cu obligațiile de serviciu ale acestuia.

Mai mult, martorii au recunoscut că au fost deranjați de faptul că inculpatul a sesizat Regionala CFR C. în legătură cu situația juridică a unui teren pe care-l dețin în apropierea gării, ceea ce a generat un litigiu civil, aflat și în prezent pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

Cu privire la conținutul înregistrării ambientale (a discuției purtate între inculpat și martorul M.C.Z. la data de 28 martie 2013), invocată ca probă în dovedirea vinovăției inculpatului, este de menționat că deși conține elemente care să conducă la existența unei activități cu caracter infracțional, aceasta nu se coroborează și cu alte mijloace de probă care să susțină acuzația. Discuția cu conotație ilegală, nefiind concretizată prin administrarea și a altor mijloace de probă care să o confirme, nu este suficientă pentru stabilirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului.

Or, în speță, nu există dovezi că anterior datei presupusei fapte din prezenta cauză inculpatul ar fi pretins, primit sau acceptat primirea de bani sau alte foloase de la cei doi martori, iar discuțiile purtate de către cei doi nu s-au concretizat prin administrarea altor probe care să le confirme.

Așa cum rezultă din adresa nr. (…) din data de 9 martie 2005, emisă de către S.NT.F.M – C.F.R Marfă SA B. – Sucursala T., societatea administrată de către cei doi martori nu a mai desfășurat activități de transport și descărcare la Stația CFR Marfă H. începând cu anul 2009, astfel că nu s-a dovedit existența vreunui motiv pentru care aceștia să fie interesați sau nevoiți să cumpere bunăvoința inculpatului I.P.

Relevante sunt și declarațiile martorilor M.V. și S.C.Z.; fiind audiați de către instanța de fond, aceștia au arătat că au fost sau sunt colegi cu inculpatul, necunoscând faptul că acesta ar fi încercat să îngreuneze activitatea unor agenți economici care își desfășurau activitatea în Gara H.

Față de starea de fapt și de considerentele expuse anterior, instanța de apel, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., a admis apelul penal declarat de către inculpatul I.P. împotriva Sentinței penale nr. 59/2015, pronunțate de către Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o în totalitate, și, în consecință:

A. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) C.pr.pen., l-a achitat pe inculpatul I.P. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzute în art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din același cod.

B. A statuat ca cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia conform art. 275 alin. (3) C.pr.pen.

(C. Ap. Oradea, S. pen., Dec. pen. nr. 446/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Elementul material al infracțiunii de luare de mită se realizează printr-o ,,primire”, „pretindere” sau „acceptare a unor promisiuni” de foloase necuvenite [art. 289 alin. (1) C.pen.^[1]].

Acceptarea promisiunii poate fi explicită sau implicită, tacită^[2].

2. Înregistrările audio sau video nu pot fi înlăturate doar pentru că nu mai există alte probe care să le confirme; dacă sunt clare, iar inculpatul nu a oferit elemente veridice de nevinovăție, ele trebuie să conducă la adoptarea unei soluții de condamnare. Să nu uităm acel caz recent, denumit ,,Crima de la metrou”^[3], când făptuitoarea Ș.M. a împins-o pe tânăra A.C. în fața metroului care sosea în stația Dristor 1, aceasta fiind lovită de către vehicul și decedând la scurt timp; singura probă în acuzare a fost înregistrarea video a momentelor împingerii și lovirii mortale; imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la metroul din București au stat nu numai la baza identificării făptuitoarei, dar și la cele ale arestării preventive și trimiterii sale în judecată, chiar dacă aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptei de omor, iar alte probe nu mai existau^[4].

Pe de altă parte, art. 103 alin. (3) C.pr.pen.^[5] enumeră doar trei mijloace de probă – declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați – care nu pot determina numai ele însele condamnarea unei persoane; printre acestea nu se regăsesc și înregistrările audio sau video. De altfel, textul legal menționat anterior nu le înlătură pe cele trei, ci doar arată că o hotărâre judecătorească (de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei) nu se poate întemeia în măsură determinantă pe ele; deci, mai trebuie să existe și alte mijloace de probă.

3. În cursul urmăririi penale, procurorul nu a avut un rol activ, neluând măsuri de tragere la răspundere penală a inculpatului pentru toate faptele de corupție.

[1] ,,Art. 289. Luarea de mită

(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

[…]”

[2] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p.    345-348.

[3] A se vedea site-urile: http://evz.ro/criminala-prinsa-metrou-tramvai.html; http://www.stiridecluj.ro/national/video-cu-crima-de-la-metrou-momentul-in-care-tanara-a-fost-aruncata-pe-sinele-metroului; https://www.libertatea.ro/stiri/magdalena-serban-criminala-de-la-metrou-a-fost-trimisa-in-judecata-2253540; https://newsteam.ro/ultima-ora/criminala-de-metrou-trimisa-judecata-magdalena-serban-e-acuzata-de-tentativa-de-omor-si-omor-calificat/14/05/2018/ (toate accesate la 21 iunie 2018).

[4] În același sens, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul teritorial Galați, Rechizitoriul nr. 230/P/2010 din 13 decembrie 2010 (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=2081, http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=2682, ambele site-uri accesate la 27 iunie 2018). În fapt: Cu ocazia percheziției efectuate la data de 4 octombrie 2010 în biroul inculpatului B.V., primar, a fost găsit, printre altele, un reportofon marca PHILIPS, model VOICETRACER 880, cu seria constructivă (…), care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. Din acel reportofon au fost recuperate fișiere în format „MP3” și „INX”, reprezentând înregistrări audio. Acestea fiind salvate în subdirectoarele „/A”, „/B”, „/C” și „/d” din directorul „/Reportofon Philips/Voice”, au fost exportate de pe suportul informatic pe CD-ul marca Verbatim inscripționat cu „230/p/2010 din 18.10.2010”. S-a procedat la redarea înregistrărilor audio, rezultând că în cursul anilor 2008-2009, inculpatul B.V. a pretins de la inculpatul I.-R.M., consilier local [acesta fiind și administrator al S.C. M. S.R.L. și acționând în interesul S.C. D.H. S.R.L. (administrată de către soția sa, I.-R. D.)], diferite sume de bani, în total 16.500 lei, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, constând în recepționarea lucrărilor executate, acceptarea la plată a facturilor emise și virarea în contul beneficiarului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor necesare onorării facturilor. Deși inculpații B.V. și I.-R.M. nu au recunoscut săvârșirea faptelor (de luare de mită și, respectiv, dare de mită), singurele probe în acuzare fiind înregistrările audio sus-menționate, instanțele de judecată – de fond și de apel – i-au condamnat definitiv (http://portal.just.ro/121/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12100000000105527&id_inst=121, http://portal.just.ro/44/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12100000000105527&id_inst=44, http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7293, site-uri accesate la 27 iunie 2018).

În sens contrar, Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., Dec. nr. 42/A/2016 (http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000293883, http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=131018, http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7174, site-uri accesate la 29 iunie 2018). Cu privire la critica acestei soluții, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 351.

Într-un alt caz, instanța supremă l-a condamnat pe inculpatul N.C. doar pe baza declarațiilor martorului denunțător, motivând astfel: Practic, lipsa unei probe directe cu privire la faptă nu este de natură să excludă inexistența ei, explicându-se prin aceea că infracțiunile de corupție săvârșite de către persoane cu funcții importante în stat (în speță, inculpatul era deputat, dar și ministru al energiei) nu sunt, de regulă, comise în prezența mai multor persoane, ci în condiții de maximă clandestinitate, fapt ce exclude de plano existența unor probe relevante, incriminatoare pentru autorul infracțiunii de corupție. În ceea ce privește respectarea dreptului de a nu se autoincrimina, dar și a dreptului la tăcere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.) s-a pronunțat în jurisprudența sa, în sensul că „dacă probele aduse împotriva învinuitului impun o explicație din partea acestuia, iar acesta nu o dă, se va putea deduce, din rațiuni care țin de bunul simț, că aceste explicații nu există și că învinuitul este vinovat”, Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen. făcând aplicarea acestei jurisprudențe (de pildă, Dec. pen. nr. 3501/2013). Referitor la afirmațiile inculpatului în ceea ce privește remiterea sumei de 30.000 de euro de către martorul denunțător, în sensul că parchetul își bazează acuzația doar pe prezumții, este de subliniat că în jurisprudența C.E.D.O. a fost examinată admisibilitatea „prezumțiilor de fapt”. Astfel, într-o cauză, C.E.D.O. a considerat că, în anumite domenii, utilizarea unor prezumții de fapt pentru a stabili vinovăția unei persoane nu contravine prezumției de nevinovăție a acesteia. Orice sistem de drept cunoaște astfel de prezumții, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească anumite limite în utilizarea lor, întrucât prin utilizarea lor excesivă, puterea de apreciere a judecătorului ar fi golită de conținut, dacă vinovăția unei persoane ar fi stabilită pe baza unor prezumții. Or, în speță, inculpatul nu a adus nicio probă plauzibilă care să infirme susținerea acuzării, simpla sa afirmație cu privire la mobilul întâlnirii de la R. cu martorul denunțător nu este de natură să demonstreze că suma de bani, de 30.000 euro, nu i-a fost remisă [a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., Sent. nr. 305/2017, definitivă prin Dec. nr. 118/2018 a Completului de 5 judecători al instanței supreme (http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000305483, http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000313221, ambele site-uri accesate la 29 iunie 2018)].

[5] ,,Art. 103. Aprecierea probelor

[…]

(3) Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.”