Mandatul de arestare preventivă
MANDATUL DE ARESTARE PREVENTIVĂ
MARI-CLAUDIA IVAN *
Doctorand – Facultatea de Drept,
Universitatea din București dr. GHEORGHE IVAN **
Cercetător științific asociat − Institutul de
Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu”
al Academiei Române
Prof. univ. − Facultatea de Științe Juridice, Sociale
și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați
Procuror − Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție
ABSTRACT
Regarding the preventive arrest warrant, the New Criminal Procedure Code took over, with a few modifications, the provisions of the former Criminal Procedure Code (1968). The authors analyze the institution of the preventive arrest warrant for the defendant, presenting critical aspects and proposing some improvements of the new regulations.
Key words: The New Criminal Procedure Code, preventive arrest, the preventive arrest warrant
Introducere. Art. 230 C.pr.pen.[1] (Legea nr. 135/2010[2]) a preluat, cu mici modificări, dispozițiile din art. 151 și art. 152 alin. (1) ale Codului de procedură penală anterior (în continuare C.pr.pen. 1968).
Recent, a fost modificat alin. (5) al art. 230 C.pr.pen. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016[3], adăugându-se și ipoteza evadării persoanei arestate, la cea a eliberării în orice mod a persoanei arestate.
1. Emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite de îndată mandatul de arestare preventivă. Observăm că încheierea prin care se dispune arestarea preventivă reprezintă actul procesual, iar mandatul de arestare preventivă reprezintă actul procedural, deoarece prin acesta se execută dispoziția cuprinsă în încheiere.
Dacă, prin aceeași încheiere, s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpați, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei, acesta fiind, ca atare, individual[4].
2. Conținutul mandatului de arestare preventivă. Mandatul de arestare preventivă a inculpatului cuprinde:
a) instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care încetează;
f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv, care este de regulă arestul inspectoratului de poliție situat în raza instanței din care face parte judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive;
j) semnătura judecătorului de drepturi și libertăți;
k) semnătura inculpatului prezent; în cazul în care acesta refuză să semneze, se va face mențiune corespunzătoare în mandat.
De o importanță deosebită sunt mențiunile privind arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică a acesteia, denumirea infracțiunii și pedeapsa prevăzută de lege, precum și indicarea temeiurilor concrete care au determinat arestarea preventivă, întrucât în raport de aceste mențiuni se poate verifica legalitatea și temeinicia emiterii mandatului de arestare preventivă[5]. Totodată, ordinul de a fi arestat inculpatul și indicarea locului unde va fi deținut acesta constituie ordinul legal al autorității pentru cei care execută mandatul de arestare preventivă.
În privința temeiurilor concrete care au determinat arestarea preventivă, noua lege (ca și cea anterioară) are în vedere cazurile prevăzute în art. 223 C.pr.pen.[6]
Mandatul de arestare preventivă se întocmește în patru exemplare originale: unul rămâne la dosarul instanței, unul se atașează la dosarul de urmărire penală, unul se înmânează inculpatului, iar unul se înmânează organului de poliție, pe care ulterior acesta îl predă la locul de deținere.
3. Executarea mandatului de arestare preventivă. Noua lege procesual penală, ca și cea anterioară, conține două reglementări distincte cu privire la executarea mandatului de arestare preventivă, după cum măsura arestării a fost dispusă în prezența inculpatului sau în lipsa sa.
Deși reglementările privind executarea mandatului de arestare preventivă trebuiau să-și aibă sediul în același articol, ca în Codul de procedură penală anterior, legiuitorul noii legi procesual penale s-a abătut de la această regulă și le-a introdus în două articole distincte. Astfel, executarea mandatului de arestare preventivă emis în prezența inculpatului a fost prevăzută în art. 230 alin. (4), (41) și (6) C.pr.pen., iar executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului a fost prevăzută în art. 231 C.pr.pen.[7]
Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului și acesta este prezent în momentul emiterii, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și organului de poliție.
Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris, în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.
Organul de poliție procedează la încătușarea inculpatului și la conducerea acestuia la locul de deținere menționat în mandatul de arestare, unde îl predă, împreună cu exemplarul original al mandatului de arestare preventivă și, eventual, cu procesul-verbal prevăzut la alin. (5) al art. 230 C.pr.pen.
4. Garantarea securității persoanei vătămate. Dacă persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în orice mod sau la evadarea persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predă organului de poliție.
5. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului privind conținutul mandatului de arestare preventivă. Cauza Pantea contra României. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare C.E.D.O. sau Curtea de la Strasbourg) notează că Guvernul României nu a contestat faptul că arestarea preventivă a reclamantului a fost dispusă cu nerespectarea dispozițiilor dreptului intern în materie, pe de o parte, pentru că nu au existat motive temeinice care să justifice emiterea mandatului de arestare și, pe de altă parte, pentru că procurorul a omis să menționeze, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 146 C.pr.pen. 1968, motivele care justificau aprecierea că lăsarea în libertate a reclamantului punea în pericol ordinea publică.
În aceste circumstanțe, C.E.D.O. apreciază că, în cauză, nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează în dreptul intern materia arestării preventive, fapt recunoscut de instanțele judecătorești interne și necontestat de Guvernul României, este, în mod evident, stabilită și atrage încălcarea art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[8].
6. Referințe de drept comparat.
6.1. Codul de procedură penală italian (în continuare C.pr.pen. italian). După cum am arătat într-un studiu anterior[9], judecătorul pentru anchete preliminare (giudice per le indagini preliminari) emite o ordonanță de precauție (art. 292 C.pr.pen. italian, modificat, parțial, prin Legea nr. 47 din 16 aprilie 2015[10]) și aceasta se pune în executare, din însărcinarea procurorului, de către poliția judiciară, care înmânează acuzatului o copie a ordonanței și-l avertizează despre facultatea de a-și alege un apărător (difensore di fiducia)[11].
6.2. Codul de procedură penală francez (în continuare C.pr.pen. francez). Potrivit legii procesual penale franceze, numai judecătorul libertăților și al detenției (le juge des libertés et de la détention) poate emite un mandat de deținere (mandat de dépôt) împotriva persoanei supuse procedurii (mise en examen) și care face obiectul unei ordonanțe de arestare preventivă sau de detenție provizorie (détention provisoire)[12]. Mandatul reprezintă un ordin dat conducătorului stabilimentului penitenciar de a primi și de a deține persoana menționată în mandat. Așa cum îi arată denumirea, mandatul permite deținerea individului, dar el nu poate să autorizeze căutarea și arestarea, în afară de cazul în care persoana menționată în mandat s-a sustras de la executarea acestuia după ce i-a fost notificat [alin. (1) și (8) ale art. 122 C.pr.pen. francez[13], modificat prin Legea nr. 2004-204 din 9 martie 2004]. Aceasta presupune ca individul care face obiectul mandatului de deținere să se afle deja la dispoziția judecătorului libertăților și al detenției[14].
Ca atare, mandatul de deținere nu poate fi emis decât după interogatoriul acuzatului și numai dacă infracțiunea comisă este sancționată cu pedeapsa criminală sau cu pedeapsa corecțională a închisorii (emprisonnement) de 3 ani sau mai mare.
În materie criminală și în materie corecțională, mandatul nu poate fi emis decât pentru executarea unei ordonanței de arestare preventivă sau de încarcerare provizorie, emisă potrivit art. 145 C.pr.pen. francez[15].
Agentul însărcinat cu executarea acestui mandat predă persoana menționată în mandat conducătorului stabilimentului penitenciar, întocmind un act în acest sens (art. 135 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2000-516 din 15 iunie 2000).
Trebuie să menționăm că, potrivit legii procesual penale franceze, o persoană nu poate fi arestată în lipsă. În vederea luării măsurii arestării preventive, persoana respectivă poate fi condusă imediat în fața judecătorului de instrucție de către un ofițer sau agent al poliției ori de un agent al forței publice în baza unui mandat de aducere (mandat d’amener), folosind dacă este cazul constrângerea prin forță. Organul însărcinat cu executarea lui nu poate pătrunde în domiciliul unui cetățean înainte de ora 6 și nici după ora 21 [alin. (1) al art. 134 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2011-267 din 14 martie 2011].
Dacă persoana prevăzută în mandatul de aducere nu poate fi găsită, organul însărcinat cu executarea lui întocmește un proces-verbal de percheziție și de investigații, pe care îl trimite magistratului care a emis mandatul. În acest caz, persoana respectivă este considerată ca una supusă procedurii (mise en examen) în vederea aplicării art. 176 C.pr.pen. francez privitor la posibilitatea judecătorului de instrucție de a examina dacă în cauză subzistă elementele constitutive ale unei infracțiuni și de a proceda în consecință – continuarea sau nu a instrucției [alin. (3) al art. 134 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2011-267 din 14 martie 2011][16].
Mandatul de aducere permite arestarea persoanei menționate în mandat, dar nu autorizează deținerea ei pe o perioadă mare.
În cazul în care persoana căutată este fugară sau dacă își are reședința în afara teritoriului Franței, judecătorul de instrucție, după ce a primit avizul procurorului Republicii, poate emite contra ei un mandat de arestare (mandat d’arrêt) dacă fapta ar putea să atragă pedeapsa închisorii corecționale sau o pedeapsă mai grea [art. 131 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 93-2 din 4 ianuarie 1993]. În celelalte cazuri, se emite de la început un mandat de aducere, care determină la rândul său emiterea unui mandat de deținere după ce s-a dispus arestarea infractorului.
Mandatul de arestare cumulează avantajele pe care le prezintă mandatul de aducere și mandatul de deținere; el permite arestarea individului − ca mandatul de aducere − și deținerea pe o durată mare − ca mandatul de deținere[17].
Mandatul de arestare rămâne valabil și după închiderea fazei instrucției preliminare, când judecătorul de instrucție decide trimiterea cauzei în fața tribunalului corecțional, afară de cazul în care mandatul a fost revocat sau înlocuit[18]. În schimb, mandatul de aducere își încetează efectele, însă fără a se aduce atingere posibilității judecătorului de instrucție de a emite un mandat de arestare contra acuzatului [alin. (2) al art. 179 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2009-1436 din 24 noiembrie 2009]. La fel se procedează cu cele două mandate și în cazul în care judecătorul de instrucție a estimat că fapta pentru care a fost cercetată persoana supusă procedurii constituie o crimă și a ordonat punerea sub acuzare înaintea Curții cu juri [alin. (7) al art. 181 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2009-1436 din 24 noiembrie 2009].
Persoana arestată în virtutea unui mandat de arestare este condusă în cel mult 24 de ore de la arestare în fața judecătorului de instrucție sau, în lipsa sa, a președintelui tribunalului ori judecătorului desemnat pentru a proceda la interogarea sa și, dacă este cazul, pentru a decide arestarea preventivă, potrivit art. 145 C.pr.pen. francez.
Dacă persoana este arestată la mai mult de 200 km de sediul judecătorului de instrucție care a emis mandatul, ea va fi condusă în cel mult 24 de ore de la arestare în fața judecătorului libertăților și al detenției de la locul arestării[19], care procedează la interogarea persoanei respective după ce i-a adus la cunoștință că are dreptul de a nu face declarații. Îndeplinirea acestei obligații se consemnează într-un proces-verbal.
Judecătorul libertăților și al detenției îl informează fără întârziere pe magistratul care a emis mandatul, acesta solicitând transferul. Dacă transferul nu poate să fie efectuat imediat, judecătorul libertăților și al detenției îi comunică magistratului care a emis mandatul [alin. (1)-(3) ale art. 133 C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2011-1862 din 13 decembrie 2011].
6.3. Codul de procedură penală german [StPO][20]. În dreptul procesual penal german, mandatul de arestare (Haftbefehl) prezintă alte semnificații față de cel consacrat în dreptul nostru.
În primul rând, mandatul de arestare permite arestarea unei persoane, chiar în lipsa ei, în vederea aducerii în fața judecătorului competent pentru a analiza legalitatea măsurii luate și necesitatea menținerii acesteia în conformitate cu § 115 StPO[21].
În al doilea rând, mandatul de arestare se emite de către judecător după ce a analizat legalitatea arestării provizorii luată față de un acuzat[22]. În acest sens, legea prevede că reîntemnițarea este impusă de către judecător prin emiterea unui mandat de arestare [§114 alin. (1) StPO].
În ambele situații, mandatul de arestare cuprinde următoarele:
a) numele acuzatului;
b) fapta de care este suspectat că a comis-o, locul și timpul comiterii ei, încadrarea juridică (gesetzlichen Merkmale der Straftat) și pedeapsa prevăzută de lege (Strafvorschriften), aplicabilă;
c) motivul arestării (Haftgrund), precum și
d) elementele de fapt (Tatsachen), care dezvăluie suspiciunea puternică a comiterii faptei (Tatverdacht) și motivul arestării, cu excepția cazului în care siguranța statului este pusă în pericol [§114 alin. (2) StPO][23].
Concluzii. Noua reglementare (art. 230 C.pr.pen.) este relativ superioară celei anterioare [art. 151 și art. 152 alin. (1) C.pr.pen. 1968].
Noua lege procesual penală, ca și cea anterioară, reglementează două situații distincte cu privire la executarea mandatului de arestare preventivă, după cum măsura arestării a fost dispusă în prezența inculpatului sau în lipsa sa.
Deși dispozițiile privind executarea mandatului de arestare preventivă trebuiau să-și aibă sediul în același articol, ca în Codul de procedură penală anterior, instituția executării mandatului neputând fi fragmentată, legiuitorul noii legi procesual penale s-a abătut de la această regulă și le-a introdus în două articole distincte. Astfel, executarea mandatului de arestare preventivă emis în prezența inculpatului a fost prevăzută în art. 230 alin. (4), (41) și (6) C.pr.pen., iar executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului a fost prevăzută în art. 231 C.pr.pen.
* e-mail: mariclaudia_i@yahoo.com
** e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com
[1] ,,Art. 230. Mandatul de arestare preventivă
(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite de îndată mandatul de arestare preventivă.
(2) Dacă, prin aceeași încheiere, s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpați, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare preventivă se arată:
a) instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care încetează;
f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv;
j) semnătura judecătorului de drepturi și libertăți;
k) semnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se va face mențiune corespunzătoare în mandat.
(4) Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și organului de poliție.
(41) Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.
(5) Dacă persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predă organului de poliție.
(6) Organul de poliție predă exemplarul original al mandatului de arestare preventivă și procesul-verbal prevăzut la alin. (5) administrației locului de deținere.”
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Noul Cod de procedură penală a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, potrivit art. 103 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare).
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Anterior modificării, alin. (5) al art. 230 C.pr.pen. avea următorul conținut: ,,Dacă persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predă organului de poliție.”
[4] Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2007, p. 453.
[5] În același sens, V. Dongoroz ș.a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală, vol. V, ediția a II-a, Editura Academiei Române & Editura All Beck, București, 2003, p. 327.
[6] A se vedea, pe larg, M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Considerații asupra arestării preventive cu specială referire la cazurile de aplicare, în ,,Dreptul” nr. 4/2015, p. 182-217.
[7] ,,Art. 231. Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului
(1) Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la domiciliul sau reședința inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.
(3) În situația în care mandatul de arestare conține erori materiale, dar permite identificarea persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea instanței de judecată, organul de poliție execută măsura, solicitând în același timp instanței de judecată îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, într-una din formele prevăzute la alin. (1) sau (2), după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei.
(5) În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă.
(6) În cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei.
(7) Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8), în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) – d) și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.”
[8] C.E.D.O., Hotărârea din 3 iunie 2003, §§222-223, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1150 din 6 decembrie 2004.
[9] A se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în ,,Dreptul” nr. 4/2016, p. 183-185.
[10] Disponibil pe site-ul http://www.altalex.com/documents/codici-altalex/2014/10/30/codice-di-procedura-penale (accesat la 23 iunie 2016).
[11] P. Tonini, Diritto processuale penale, Dott. A. Giuffrè Editore, S.p.A. Milano, 2009, p. 300.
[12] Cu privire la ordonanța de arestare preventivă sau de detenție provizorie, a se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, cit. supra, p. 186.
[13] Disponibil pe site-ul https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT000006071154 (accesat la 23 iunie 2016).
[14] Este posibil, de pildă, ca acuzatul să se prezinte în fața judecătorului de instrucție după ce fusese citat în prealabil; după ce l-a informat, dacă judecătorul de instrucție estimează ca fiind necesară arestarea sa și dacă sunt îndeplinite condițiile legale, emite o ordonanță cu propunerea de plasare în detenție și-l conduce în fața judecătorului libertăților și al detenției. Acesta, după o dezbatere contradictorie, va decide plasarea în detenție printr-o ordonanță motivată și va emite un mandat de deținere, urmând procedura prevăzută în art. 145 C.pr.pen. francez (a se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în ,,Dreptul” nr. 3/2016, p. 175-178). De asemenea, este posibil ca acuzatul să fie adus în fața judecătorului de instrucție în baza unui mandat de aducere (mandat d’amener). În sfârșit, este posibil ca acuzatul să fie deja deținut într-o altă cauză (G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, Procédure pénale, 20e edition, Dalloz, Paris, 2006, p. 637).
[15] A se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, cit. supra, p. 175-178).
[16] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, Procesul penal între tradiție și inovație, în ,,Dreptul” nr. 7/2011, p. 181-203.
[17] G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, op. cit., p. 638.
[18] Ibidem.
[19] Anterior modificării Codului de procedură penală francez în anul 2011, persoana arestată era condusă în fața procurorului Republicii.
[20] Disponibil pe site-ul https://www.gesetze-im-internet.de/stpo/ (accesat la 24 iunie 2016).
[21] A se vedea, pe larg: M. Delmas-Marty, Procedure penali dʼEuropa, Seconda edizione italiana a cura di Mario Chiavario, CEDAM, Milano, 2001, p. 219-220; M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în ,,Dreptul” nr. 8/2015, p. 192-206; M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, cit. supra, p. 178-179.
[22] Ibidem.
[23] W. Joecks, Strafprozessordnung, Studienkommentar, Verlag C.H.Beck, München, 2008, p. 274.
