ABSTRACT

In criminal proceedings field, the precautionary measures have a distinct regime, governed by the provisions of art. 249-254 of the new Criminal Procedure Code, and the invocation during the criminal trial of the provisions of the civil procedural law, related to the institution of deduction regulated by the provisions of art. 781-794 of the new of Civil Procedure Code, can not be envisaged. The institution of deduction, as regulated by the provisions of the new Civil Procedure Code, has a basis either conventional or stemming from a final and irrevocable judicial decision, while in criminal cases the attachment, as a precautionary measure, shall be instituted in one of the cases expressly provided for in art. 249 of the new Criminal Procedure Code, having as its source an unlawful criminal offense.

Keywords: Applicability of civil procedural law provisions in criminal proceedings, precautionary measures, attachment, principle “the penal holds the civil trial”.

I. Prezentare speță. La data de 3 iulie 2015, pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș s-a înregistrat contestația promovată de către petenta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.” împotriva Ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii a popririi din 1 iulie 2015, emisă în dosarul nr. 103/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, și a modalității ei de îndeplinire.

S-a relevat că, la data de 1 iulie 2015, petenta a fost notificată de către BRD, Sucursala Târgu-Mureș și apoi telefonic de centrala acestei bănci despre faptul că Serviciul teritorial Târgu-Mureș al Direcției Naționale Anticorupție a dispus poprire pe sumele de bani prezente și viitoare aflate în contul deschis de petentă la această instituție bancară, motiv pentru care nu mai putea efectua nicio plată din acest cont indiferent de natura plății.

La data de 2 iulie 2015, comisarul-șef de poliție A.B. i-a adus la cunoștință suspectei Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.” ordonanța de continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului[1], republicată, cu modificările și completările ulterioare[2], faptă constând în aceea că ,,a dobândit, deținut și folosit în numele acestei asociații fonduri financiare în cuantum de 7.053.000 lei, finanțate de la bugetul local al municipiului Târgu-Mureș pentru sezonul competițional 2013-2014, în temeiul contractului de asociere nr. 36284/09.08.2013, încheiat cu municipiul Târgu-Mureș, cunoscând că aceste sume de bani provin din săvârșirea de infracțiuni”. Din considerentele ordonanței rezulta că suma de bani sus-menționată ar fi provenit din săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, aceasta fiind comisă de către 23 de suspecți, care aveau calitatea de consilieri locali sau funcționari în cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureș.

Tot la data de 2 iulie 2015, i-a fost adusă la cunoștință suspectei Ordonanța din 1 iulie 2015 prin care s-a dispus: sechestrarea și poprirea sumelor de bani deținute, precum și cele viitoare, din conturile și subconturile în lei și/sau valută ale suspectei; sechestrarea și poprirea sumelor de bani datorate de către Liga Profesionistă de Fotbal (în continuare L.P.F.) către suspectă ,,până la concurența sumei de 7.053.000 lei”.

În fapt, Ordonanța din 1 iulie 2015 a fost întemeiată pe ,,necesitatea de a lua măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale a sumelor care au făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani”, iar, în drept, pe dispozițiile art. 249 alin. (1) și (4) și art. 254 C.pr.pen.[3], art. 32 și art. 33 din Legea nr. 656/2002[4].

S-a susținut (prin contestația formulată) că Ordonanța din 1 iulie 2015 nu a fost motivată legal, după cum urmează:

Potrivit art. 249 alin. (l) C.pr.pen., ordonanța de instituire a măsurilor asigurătorii trebuia motivată în fapt și în drept.

O analiză atentă a ordonanței contestate evidențiază încălcarea de către emitentul ei a prevederilor art. 249 alin. (l) C.pr.pen., lipsind motivarea în fapt, iar motivarea în drept nu este completă.

Astfel, motivarea ordonanței, în cazul de față, presupunea prezentarea de către emitentul ei a tuturor elementelor care impuneau soluția confiscării speciale, în raport cu starea de fapt a acuzațiilor reținute în sarcina suspectei.

Nu în toate cazurile în care s-au comis infracțiuni de spălare a banilor, în modalitatea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, se putea dispune măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale.

Emitentul ordonanței a omis, intenționat sau neintenționat, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 656/2002. Potrivit acestor dispoziții, temeiul legal al confiscării speciale în cazul nostru se raporta, direct, la prevederile art. 118 din Codul penal anterior (din 1969) – în prezent, art. 112 din noul Cod penal (în continuare C.pen.)[5] –, pe care emitentul ordonanței le-a omis.

Din art. 112 C.pen. rezultă existența mai multor cazuri/situații faptice, în care se poate dispune confiscarea specială, ceea ce impunea emitentului ordonanței contestate să indice cu exactitate, la temeiul de fapt și de drept al ordonanței sale, care din aceste situații corespunde speței.

În altă ordine de idei, art. 112 alin. (l) lit. e) C.pen. prevede unul dintre cazurile de confiscare specială sub condiție. Altfel spus, dacă probele administrate în dosar și acuzația ce i-a fost adusă suspectei relevă incidența, în speță, a oricăreia dintre cele două teze ale textului legal sus-menționat – bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală au fost restituite persoanei vătămate, respectiv bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală au servit la despăgubirea persoanei vătămate –, atunci nu se mai poate dispune confiscarea specială a acestor bunuri. Or, în cazul suspectei erau incidente aceste prevederi legale pentru următoarele argumente:

– obiectul acuzațiilor din dosarul cauzei îl reprezenta nu numai infracțiunea de spălare de bani, ci și alte două infracțiuni: deturnarea de fonduri și abuzul în serviciu;

– chiar în Ordonanța din 1 iulie 2015 prin care s-a dispus continuarea urmăririi penale s-a reținut că banii care făceau obiectul infracțiunii de spălare de bani, pentru care era acuzată suspecta, proveneau din săvârșirea de către alte 23 de persoane a infracțiunii de abuz în serviciu (autorat, respectiv complicitate);

– din ordonanța sus-menționată rezultă că persoana vătămată, prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, este municipiul Târgu-Mureș;

– întrucât prejudiciul afirmat de către procuror, prin acuzațiile de abuz în serviciu, se ridică la suma de 7.053.000 lei, este logic că municipiului Târgu-Mureș, în calitatea sa de persoană vătămată, în limitele acestui prejudiciu, trebuie să i se restituie această sumă de bani;

– faptul că până în prezent nu a fost restituită integral suma de bani sus-menționată către municipiul Târgu-Mureș nu înseamnă că se poate dispune confiscarea ei;

– mai mult, dacă emitentul acuzațiilor și a ordonanței era sigur că a reținut corect starea de fapt și de drept, atunci putea să uzeze foarte simplu de prevederile art. 255 C.pr.pen.[6] (prin lucruri înțelegându-se în acest caz banii litigioși);

– oricum, era lesne de observat că, în măsura în care se va decide de către instanța de judecată că s-a comis infracțiunea de abuz în serviciu (evident dacă se va dispune trimiterea în judecată a vreunei persoane pentru comiterea acestei infracțiuni), atunci suma de 7.053.000 lei va servi la despăgubirea persoanei vătămate.

Sechestrul și poprirea au fost dispuse în mod nelegal, deoarece:

– prin procesul-verbal de constatare, întocmit de Camera de Conturi Mureș și înregistrat la municipiul Târgu-Mureș sub nr. 28919 din 27 iunie 2014, s-a reținut că suspecta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.” nu a utilizat, în conformitate cu prevederile contractelor de asociere încheiate cu acest municipiu, printre care și contractul de asociere nr. 36284 din 9 august 2013, suma de 481.798 lei din totalul sumelor primite în baza acestor contracte, respectiv acte adiționale la aceste contracte;

– la solicitarea municipiului Târgu-Mureș, a restituit suma sus-menționată, cu ordinul de plată nr. 420 din 7 iulie 2014;

– suma sus-menționată ar fi trebuit scăzută de către procuror din suma totală de 7.053.000 lei, întrucât nu se putea dispune sancționarea de două ori pentru aceeași sumă de bani: o dată prin restituirea ei conform dispozițiile organelor de control financiar și a doua oară prin confiscarea specială a aceleiași sume de bani;

– plata sumei sus-menționate reprezenta și o dovadă a corectitudinii analizei dispozițiilor art. 112 alin. (l) lit. e) C.pen. (pe care a făcut-o mai sus).

Pe de altă parte, sechestrul și poprirea dispuse prin ordonanța contestată erau nelegale și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Conform dispozițiilor art. 249 alin. (8) C.pr.pen., nu pot fi sechestrate bunurile care sunt ,,exceptate de lege”.

În literatura de specialitate[7] s-a arătat că, în ipoteza în care anumite aspecte procesuale ridicate în procesul penal nu au o reglementare în Codul de procedură penală, fiind însă cuprinse în Codul de procedură civilă, legea procesual civilă constituie izvor de drept procesual penal, în măsura în care aplicarea ei nu ridică probleme principiale; deci, legea procesual penală, în materia măsurilor asigurătorii, se completează cu legea procesual civilă, în temeiul art. 2 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă (în continuare C.pr.civ.)[8].

Or, dispozițiile procesual civile incidente [art. 781 alin. (5) lit. c) teza I C.pr.civ.] prevăd că ,,nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi”.

Doar aparent acest text legal nu este aplicabil în speță, întrucât:

– din moment ce aceste sume de bani nu pot fi supuse executării silite, în baza unei hotărârii definitive de condamnare, este logic că ele nici nu pot fi supuse popririi, în conformitate cu art. 254 C.pr.pen.;

– așa cum s-a arătat în doctrină[9]: este neîndoielnic faptul că atunci când măsura asigurătorie privește sumele de bani din cont, în realitate nu este vorba de sechestrul bunurilor mobile, ci de poprirea asigurătorie; prin urmare, în cazul popririi, raporturile juridice pe care le presupune această operațiune triunghiulară sunt exclusiv raporturi juridice de creanță; între părțile implicate trebuie să existe două raporturi juridice ce preced înființarea popririi asigurătorii, creditorul nedeținând însă un titlu executoriu pentru creanța ce o afirmă asupra debitorului poprit [un raport între creditorul popritor (care acționează prin intermediul organului judiciar penal care înființează poprirea, inclusiv când acest creditor este statul) și debitorul poprit, adică suspectul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente; un raport între debitorul poprit și terțul poprit]; după obținerea titlului executoriu de către creditorul popritor, atunci când poprirea devine executorie, se naște și un al treilea raport juridic între creditorul popritor și terțul poprit.

Deci, având în vedere că, pe de o parte, sumele de bani din conturile petentei puteau face doar obiectul popririi prevăzute în art. 254 C.pr.pen., iar, pe de altă parte, din calificarea măsurii – fie sechestru, fie poprire – decurgeau efectele cuprinse în art. art. 781 alin. (5) lit. c) teza I C.pr.civ., este evidentă nelegalitatea dispozițiilor procurorului din ordonanța contestată: ,,sechestrarea și poprirea sumelor de bani deținute și cele viitoare (…)”, respectiv ,,sechestrarea și poprirea sumelor de bani datorate de către (…)”.

Așa cum s-a mai precizat, potrivit art. 249 alin. (l) C.pr.pen. ordonanța contestată trebuia motivată în fapt și în drept. Motivarea în fapt, în opinia apărării, trebuia să cuprindă și descrierea faptică a infracțiunii de spălare a banilor, precum și a aceleia de abuz în serviciu din care proveneau, în concepția procurorului, sumele de bani spălate. De asemenea, trebuia să se indice probele sau ,,indiciile rezonabile” din care rezulta faptul că suspecta a cunoscut că sumele de bani respective au provenit din săvârșirea de către alte persoane a infracțiunii de abuz în serviciu. Or, din analiza dosarului reiese că nu numai ordonanța contestată nu cuprinde aceste mențiuni, ci și actele de punere sub învinuire/continuare a urmăririi penale.

Simpla enumerare a unor legi, regulamente, hotărâri ale consiliului local, contracte etc. și afirmația că ceilalți suspecți le-au încălcat, fără a se preciza, în concret, textele legale care au fost încălcate, nu sunt suficiente pentru a fi în prezența unei descrieri a faptei de abuz în serviciu și, cu atât mai mult, a emiterii ordonanței contestate.

Tot astfel, simpla transcriere a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu este suficientă pentru a fi în prezența unei reale descrieri a infracțiunii de spălare a banilor, respectiv a unei motivări faptice a ordonanței contestate. Astfel, fără a intra în detaliu, s-a precizat faptul că s-a avut în vedere, pe de o parte, descrierea aspectelor pe care doctrina le reține ca fiind etape obligatorii ale infracțiunii de spălare a banilor, iar, pe de altă parte, această infracțiune constă în fapta aceluia care participă la spălarea produsului infracțiunii, dobândind, deținând sau folosind bunul de la făptuitorul infracțiunii principale sau de la un intermediar, știind că bunul dobândit provine din infracțiunea principală[10].

Prin abuz și fals prin omisiune procurorul de caz nu a consemnat în actele de acuzare o serie de elemente esențiale care rezultă din probele dosarului și care schimbau, în mod esențial, această ,,aparentă stare de fapt” corespunzătoare abuzului în serviciu, și anume:

– asocierea dintre suspecta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.” și Consiliul local Târgu-Mureș s-a realizat în anul 2008, pe o perioadă nedeterminată, în baza Hotărârii nr. 64/2008, emisă de acest consiliu local;

– respectiva asociere a continuat până în prezent;

– singurele modificări la contractul de asociere din 2008 s-au referit la cuantumul sumelor alocate anual asocierii, precum și la membrii Consiliului Director al asocierii;

– asocierea a fost aprobată de consiliul local sus-menționat, în baza art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 6 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001[11], republicată, cu modificările și completările ulterioare[12], și nu a dispozițiilor legale referitoare la sprijinirea financiară a structurilor sportive;

– așadar, suspecta nu trebuia să depună la Primăria municipiului Târgu-Mureș documentele indicate de către procuror atunci când a încercat să contureze fapta de complicitate la abuz în serviciu, reținută în sarcina suspectului M.I.N.;

– folosirea unor termeni improprii în raport cu ceea ce însemna asocierea ca entitate juridică, în hotărârile consiliului local și în actele încheiate cu privire la asociere, în perioada 2008-2015, nu avea nicio relevanță juridică și nici nu putea sta la baza unei acuzații de abuz în serviciu;

– fiind vorba despre o asociere, Consiliul local Târgu-Mureș putea și era obligat să-i aloce suspectei sumele de bani la care s-a obligat prin contractul de asociere, cu modificările ulterioare, chiar dacă suspecta a avut/ar fi avut datorii fiscale la bugetul de stat ori la alți creditori;

– procurorul de caz a refuzat să menționeze în actele de acuzare că, la momentul la care a solicitat alocarea sumelor de bani de către consiliul local sus-menționat, suspecta nu avea datorii scadente la stat, organele fiscale declarând scadentă datoria sa după data depunerii cererii la Primăria municipiului Târgu-Mureș;

– suspecții acuzați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu au aflat de existența datoriilor fiscale ale petentei abia după data de 4 iulie 2013, când i-a fost comunicată suspectei decizia organelor fiscale privitoare la pierderea eșalonării și, implicit, la renașterea datoriei fiscale;

– potrivit dispozițiilor legale incidente în materie fiscală, certificatele fiscale solicitate organelor fiscale atestau doar existența datoriilor fiscale aferente celei de-a doua luni, anterioară lunii în care s-a solicitat un astfel de document.

Exista o contradicție logică între:

a) acuzația de complicitate la abuz în serviciu, reținută în sarcina suspectului M.I.N., constând în omisiunea aducerii la cunoștința suspecților F.D. și K.I. a faptului că suspecta avea datorii legale restante la bugetul de stat, aceștia necunoscând nimic despre aceste datorii când au comis infracțiunea de abuz în serviciu,

și

b) aceea de abuz în serviciu, reținută în sarcina suspecților F.D. și K.I., care presupunea obligatoriu ca aceștia să fi cunoscut despre existența datoriilor fiscale. În cazul acuzațiilor aduse acestor doi suspecți s-a mai remarcat descrierea unei alte stări de fapt decât aceea a semnării unor documente/acte – expunere de motive, contract de asociere – și dispunerii plății sumei litigioase în baza respectivelor acte, deși știau la acele momente despre existența datoriilor fiscale. Cu alte cuvinte, o persoană nu putea fi complice la o altă infracțiune decât aceea reținută în sarcina autorului/autorilor acelei infracțiuni, prin aceasta din urmă înțelegând nu o faptă generică de abuz în serviciu, ci una concretă.

Or, această contradicție era de natură să scoată în evidență inconsistența acuzației aduse suspectului M.I.N. și, pe cale de consecință, pe cea a necesității luării măsurii asigurătorii în vederea confiscării speciale.

Modul în care a fost descrisă fapta de ,,complicitate la abuz în serviciu”, respectiv starea de fapt aferentă acestei încadrări juridice, conducea, în mod evident, la o cu totul altă încadrare juridică decât aceea dată de procurorul de caz acestei stări de fapt.

Astfel, dacă reprezentantul său legal, suspectul M.I.N., nu le-a prezentat/le-a ascuns, în mod intenționat, reprezentanților Primăriei și Consiliului local Târgu-Mureș existența datoriilor fiscale sus-menționate, atunci era imposibil ca el să fie ori să devină complice la vreo faptă de abuz în serviciu, săvârșită de către aceștia, ca urmare a necunoașterii situații reale a datoriilor suspectei Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.”, ci, eventual, fapta sa reprezintă o inducere în eroare a reprezentanților municipiului Târgu-Mureș, astfel că ne aflăm în prezența unei clasice infracțiuni de înșelăciune.

Urmare a acestei situații nu mai erau întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor și deci măsura asigurătorie a sechestrului/popririi apărea ca vădit neîntemeiată.

Din moment ce în sarcina suspectului M.I.N. s-a reținut că din fondurile obținute de la primărie (7.053.000 lei) a deturnat suma de 551.831 lei, prin plata acesteia către bugetul general consolidat al statului, respectiv suma de 600.000 lei, prin rambursarea unui credit către Banca Transilvania[13], atunci procurorul de caz trebuia să scadă aceste sume din suma care a făcut obiectul spălării de bani. Pe de altă parte, chiar emitentul ordonanței de extindere a urmăririi penale față de suspectul M.I.N. a reținut incidența dispozițiilor art. 38 alin. (l) C.pen. referitoare la concursul real de infracțiuni, și nu ale art. 38 alin. (2) din același cod privitoare la concursul formal de infracțiuni. Așadar, se ajunge la ipoteza absurdă a procurorului de caz, conform cărei mai întâi suma de 551.831 lei a fost deturnată și apoi a fost spălată (tot absurdă este și varianta inversă).

În consecință, pentru sumele de bani deturnate nu se mai putea lua măsura asigurătorie a sechestrului/popririi în vederea confiscării speciale.

Dosarul cauzei s-a format în anul 2013, fiind instrumentat de același organ de urmărire penală.

După momentul declanșării procesului penal, municipiul Târgu-Mureș a continuat să-i facă plăți suspectei încă șase luni, plăți despre care procurorul de caz știa și deci trebuia să oprească activitatea sa infracțională.

Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, Camera de Conturi Mureș a verificat toate plățile litigioase și toate contractele de asociere, precum și regulamentele, legile etc. aferente acestora, și nu a constatat că suspecta nu ar fi avut dreptul să primească sumele de bani sus-menționate, deoarece a avut datorii fiscale la momentul semnării expunerii de motive și a contractului de asociere, ci doar că o parte din suma primită de la municipiul Târgu-Mureș nu trebuia să o folosească la plata unor cheltuieli. Potrivit dispozițiilor legale incidente în materie, Camera de Conturi Mureș avea obligația să constate și să sesizeze organele competente cu privire la săvârșirea de către suspectă a infracțiunii de spălare a banilor.

Hotărârea Consiliului local Târgu-Mureș nr. 237/2013, prin care s-a aprobat ,,încheierea” contractului de asociere, a fost supusă controlului de legalitate al Prefectului Județului Mureș, cu avizul pozitiv al secretarului municipiului Târgu-Mureș, iar în urma acestui control nu s-a reținut nelegalitatea ei.

Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că, de la momentul declanșării procesului până la cel al învinuirii suspectei și a reprezentantului său legal de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, au trecut aproape doi ani, iar suspectul M.I.N. a fost acuzat, în raport cu aceeași stare de fapt, și de comiterea infracțiunii de deturnare de fonduri, se poate aprecia că ne aflăm în prezența unei profunde incertitudini în privința acuzației de spălare a banilor. Or, nu se putea trece peste acest dubiu esențial, care îi profită suspectei în acest moment procesual.

Din documentele depuse la dosar, precum și din cele anexate la contestație rezultă că toate sumele de bani primite de la municipiul Târgu-Mureș, în baza calității suspectei de coasociat, au fost utilizate pentru plata aproape exclusivă a unor datorii către bugetul general consolidat al statului. De asemenea, din aceleași acte reiese că toate sumele de bani obținute de suspectă, în perioada litigioasă, atât de la municipiu, cât și din alte surse, au fost cheltuite în mod legal pentru realizarea scopului asociației, respectiv a asocierii.

Față de această situație, nu se poate să nu se remarce absurdul acuzației de spălare a banilor, ce i-a fost adusă Asociației Sportive ,,F.C.A.T.M.” și suspectului M.I.N. (reprezentantul său legal) și, pe cale de consecință, al dispunerii sechestrului/popririi contestate.

La o analiză mai atentă a acuzațiilor, prin prisma documentelor la care s-a făcut referire, dacă s-ar accepta ca temeinică ordonanța contestată, atunci situația s-ar prezenta în felul următor:

– a încasat suma de 7.053.000 lei, în mod nelegal, de la municipiul Târgu-Mureș;

– municipiul Târgu-Mureș avea dreptul să obțină restituirea acestei sume de bani;

– întreaga sumă de bani a plătit-o legal altor persoane juridice, mai cu seamă statului român;

– în calitate de persoană responsabilă civilmente, în raport cu fapta de complicitate la abuz în serviciu, reținută în sarcina prepusului Asociației Sportive ,,F.C.A.T.M.” (suspectul M.I.N.), această asociație va fi obligată și va plăti suma de 7.053.00 lei către municipiul Târgu-Mureș;

– apoi, având calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor, adică de autoare a acestei fapte penale, de la suspecta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.” se va confisca suma de 7.053.000 lei.

Deci, potrivit acuzațiilor și raționamentului procurorului de caz, suspecta ar suporta o dublă sancțiune, ceea ce nu numai că nu este echitabil, dar nici nu este admis într-un stat de drept, cum este și statul român.

În altă ordine de idei, din moment ce a pus la dispoziția procurorului de caz documentele din care rezultă, fără niciun dubiu, destinația sumei de 7.053.000 lei primită de la municipiul Târgu-Mureș, nu se regăsește nicio justificare pentru omisiunea procurorului de a dispune măsuri asigurătorii asupra bunurilor din patrimoniul persoanelor cărora suspecta le-a plătit respectiva sumă de bani.

Acceptând ipoteza emitentului ordonanței contestate și a celei de punere sub acuzație a suspectei pentru infracțiunea de spălare a banilor, constând în aceea că ar fi spălat, în sensul legii penale, suma de 7.053.000 lei, atunci măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se puteau dispune numai până la concurența acestei sume.

Or, din actele pe care le-a anexat la contestație rezultă următoarele efecte ale ordonanței contestate pentru suspectă:

– la banca BRD i-a fost deja poprită/blocată suma de 5.538.499,84 lei;

– la banca sus-menționată urma să îi intre echivalentul sumei de 500.000 euro, primită ca urmare a vânzării jucătorului B.C., ceea ce, la cursul BNR de azi, însemna 2.237.450 lei;

– în total sumele sus-menționate întrec cu 722.949,84 lei suma care ar putea fi supusă confiscării speciale;

– L.P.F. îi datorează, pentru drepturile TV, suma de 1.608.749,34 euro, adică suma de 7.198.990 lei la același curs valutar indicat mai sus;

– această din urmă sumă este, de asemenea, mai mare decât aceea care ar fi putut fi supusă confiscării speciale.

În concluzie, procurorul de caz nu numai că dorește să o pună pe suspectă să ,,plătească” de două ori suma de 7.053.000 lei, dar îi și sechestrează/poprește peste dublul sumei, care ar putea fi confiscată special, adică peste aceea pe care legea îi permite să dispună măsuri asigurătorii.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii a sechestrului/a popririi conturilor bancare, criticată prin calea de atac a contestației de către petenta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.”, în baza art. 249-250 C.pr.pen. cu referire la prevederile art. 252 din același cod, Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut următoarele aspecte:

Petenta are, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 103/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, calitatea de suspectă, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. Această infracțiune ar consta în aceea că, persoana juridică Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.”, în cursul anilor 2013-2014, ca urmare a perfectării contractului de asociere nr. 36284/2013, încheiat cu municipiul Târgu-Mureș, a dobândit, deținut și folosit fonduri financiare de peste 7 milioane lei, finanțate de la bugetul local al municipiului Târgu-Mureș, cunoscând că aceste sume de bani aveau caracter ilicit, respectiv că proveneau din infracțiuni.

De precizat că probatoriul administrat în cauză până la momentul reprezentat de 1 iulie 2015 (data emiterii ordonanței contestate), constând în înscrisuri, declarații suspecți, procese-verbale întocmite pe domenii de activitate cu ocazia derulării ședințelor Consiliului local Târgu-Mureș și raport de constatare financiar-contabilă, a permis stabilirea unor indicii temeinice ce permit aprecierea că suspecta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.” ar fi comis infracțiunea, pentru care se derulează împotriva sa urmărirea penală și care ar intra în sfera de incidență a art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Această infracțiune este reglementată special de legiuitorul român, deoarece, în acord cu legislația europeană și cu eforturile comune, structurate la nivel european, de combatere a criminalității macro-economice, se impun, din partea organelor abilitate ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene, riposte ferme împotriva celor care obțin venituri ilicite, care își satisfac interesele pecuniare prin dezvoltarea unor relații subterane, paralele sistemului economico-social existent în orice stat de drept. Se reține că fapta incriminată în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în privința căreia petenta are calitatea de suspectă, în dosarul sus-menționat, justifică instituirea măsurii asigurătorii dispuse de către procuror, cu stricta respectare a legii, la data de 1 iulie 2015, deoarece pentru a se evita sustragerea de la urmărire a sumelor de bani, obținute prin activitatea infracțională imputată, respectiv de la o eventuală confiscare, se impunea instituirea acestei măsuri. Măsura asigurătorie a popririi este reglementată specific de către legiuitorul român în prevederile art. 249-250 C.pr.pen. cu referire la art. 254 din același cod. Pe de altă parte, măsura este proporțională cu natura acuzației pentru care petenta-suspectă este urmărită penal, oportunitatea ei fiind justificată de conținutul înscrisurilor administrate ca probe în cauză și care permit aprecierea în sensul că suspecta, prin reprezentanții săi legali, deși, în cursul anului 2013, înregistra obligații legale restante către bugetul statului de peste 3,5 milioane lei, a încheiat cu municipiul Târgu-Mureș, prin reprezentanții săi legali, un contract de asociere, în baza căruia a primit de la bugetul local importante fonduri financiare. Prin această primire de fonduri, bugetul local ar fi înregistrat un prejudiciu de peste 7 milioane lei.

În prezenta cauză, petenta, prin apărătorii săi aleși, a invocat aspecte care constituie apărări pe fondul cauzei și care, avute în vedere pentru justa soluționare a cauzei, se constată că nu se conformează art. 250 C.pr.pen. Astfel, în domeniul dreptului penal, mai precis al celui procesual penal, măsurile asigurătorii se instituie de către organul de urmărire penală atunci când există unul dintre cazurile expres reglementate de primul alineat al art. 249 C.pr.pen., cu referire la alin. (3)-(5) din același articol. Există suspiciunea, vizavi de petentă, că aceasta ar fi comis o infracțiune de rezultat care, în situația în care se va întocmi rechizitoriul și va fi sesizată instanța cu soluționarea cauzei, va impune aplicarea măsurii confiscării speciale față de sumele de bani ilicit obținute.

În domeniul procesual penal, măsurile asiguratorii au un regim distinct, care sunt reglementate de dispoziții speciale din legea procesual penală, iar invocarea dispozițiilor de drept procesual civil referitoare la instituția popririi (art. 781-794 C.pr.civ.), nu doar că nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză, datorită caracterului lor prematur, ignoră atât principiul potrivit căruia ,,penalul ține în loc civilul”, cât și raporturile de drept penal, prezumtiv încălcate de către petentă. Instituția popririi, astfel cum este ea reglementată prin dispozițiile noului Cod de procedură civilă, are o bază fie convențională, fie izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv și irevocabil, în timp ce, în cauzele de natură penală, poprirea, ca măsură asigurătorie, se instituie, astfel cum s-a mai arătat, într-unul dintre cazurile expres prevăzute în art. 249 C.pr.pen., având ca izvor o faptă ilicită, de natură penală.

La momentul la care a fost dispusă această măsură asigurătorie de către procurorul ce instrumentează cauza, în care un număr important de persoane au calitatea de suspecți, această măsură era justificată și oportună, date fiind: natura valorilor sociale vătămate, prin activitatea infracțională imputată fiecărei persoane în parte, cum ar fi probitatea profesională și corectitudinea ce trebuie manifestate de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, încrederea de care se bucură în rândul unei comunități date, persoanele ce au dobândit calitatea de funcționar public în urma unor proces electoral desfășurat democratic; valoarea prejudiciului prezumtiv înregistrat de bugetul local al municipiului Târgu-Mureș; intervalul de timp în care s-ar fi desfășurat activitatea infracțională imputată fiecărui suspect; aria geografică în care suspecții și-ar fi desfășurat această activitate.

Modul în care se prefigurează că petenta, prin reprezentanții săi legali, ar fi acționat în intervalul de timp critic, justifica instituirea măsurii asigurătorii, care poate fi menținută la momentul întocmirii rechizitoriului în speță sau poate fi revocată la același moment.

Apreciindu-se că ordonanța criticată corespunde exigențelor legale și se caracterizează și prin temeinicie, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 250 C.pr.pen., respingerea contestației formulate de către petenta Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.”, ca nefondată.

Dată fiind culpa procesuală exclusivă a petentei Asociația Sportivă ,,F.C.A.T.M.”, față de aceasta devin incidente prevederile art. 275 alin. (2) C.pr.pen.[14]

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 31/CC/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Într-adevăr, potrivit art. 249 alin. (1) și art. 250 C.pr.pen.[15], contestația împotriva măsurii asigurătorii luate de către procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia nu poate viza fondul cauzei. Însă, atunci când în contestație se invocă unele aspecte care pun la îndoială temeinicia acuzației, judecătorul poate să evalueze probele în acuzare și în apărare și să ajungă la o concluzie contrară celei susținute de către procuror[16]; tot astfel, poate să analizeze și conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina suspectului/inculpatului, adică poate să ,,pipăie” puțin și fondul cauzei, dar fără a se pronunța sau a influența în vreun fel soluția ce va fi adoptată la sfârșitul procesului penal[17].

2. Principiul ,,penalul ține în loc civilul” prevăzut în art. 27 alin. (7) C.pr.pen.[18] operează numai dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare. Or, în speța analizată, procurorul nu a dispus un asemenea act procesual. Pe de altă parte, nici nu existau două acțiuni distincte: acțiunea penală exercitată la instanța penală; acțiunea civilă exercitată la instanța civilă[19]. Trebuie să menționăm că există și excepții de la principiul sus-menționat. Astfel, potrivit art. 440 din noul Cod civil[20], ,,civilul ține în loc penalul”.

3. Conform art. 249 alin. (8) teza finală C.pr.pen., nu pot fi sechestrate bunurile care sunt ,,exceptate de lege”, adică de legea penală, procesual penală, civilă etc. În atari condiții, legea procesual civilă era aplicabilă în speță, și anume: art. 727-729 C.pr.civ.[21], art. 781 C.pr.civ.[22]

4. Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis:

<<Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul 27910/3/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, dacă: ,,În interpretarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și, în caz afirmativ, suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005?”

Stabilește că ,,În interpretarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscal (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.>>[23]

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012.

[2] ,,Art. 29.

(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:

[…]

c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

[…]”

[3] ,,Art. 249. Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii

(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

[…]

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

[…]”.

,,Art. 254. Poprirea

(1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanței sau încheierii prin care se înființează sechestrul.

(2) Sumele de bani prevăzute la alin. (1) vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare.”

[4] ,,Art. 32

În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.”

,,Art. 33

(1) În cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului se aplică dispozițiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă.

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurența valorii bunurilor supuse confiscării.

(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și veniturilor sau altor beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal.

(6) Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală.”

[5] ,,Art. 112. Confiscarea specială

(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2).

(4) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c).”

[6] ,,Art. 255. Restituirea lucrurilor

(1) Dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.

(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situației de fapt și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal.”

[7] A se vedea T.-C. Briciu, A.-R. Trandafir (Ilie), Incidența dispozițiilor Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură fiscală în materia măsurilor asigurătorii luate în procesul penal. Concursul între măsurile asigurătorii luate în procesul penal și titlurile executorii (I), disponibil pe site-ul https://legalquotes.wordpress.com/2014/07/14/incidenta-dispozitiilor-codului-de-procedura-civila-sau-ale-codului-de-procedura-fiscala-in-materia-masurilor-asiguratorii-luate-in-procesul-penal-concursul-intre-masurile-asiguratorii-luatein-proces/ (accesat la 10 octombrie 2017).

[8] ,,Art. 2. Aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă

(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.

(2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.”

[9] T.-C. Briciu, A.-R. Trandafir (Ilie), cit. supra.

[10] V. Dabu, Spălarea de bani în noul Cod penal și legislația penală actuală, în ,,Dreptul” nr. 4/2005, p. 182.

[11] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.

[12] ,,Art. 36

[…]

(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

[…]

d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;

[…]

(6) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:

a) asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:

[…]

sportul;

[…]”

[13] Întreaga sumă luată cu titlu de împrumut de la banca sus-menționată a fost virată, direct, în contul de trezorerie al statului român cu titlu de datorii fiscale restante ale suspectei.

[14] ,,Art. 275. Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri

[…]

(2) În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.

[…]”

[15] ,,Art. 250. Contestarea măsurilor asigurătorii

(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2) Contestația nu este suspensivă de executare.

(3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.

(4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.

(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

(5¹) Dacă, până la soluționarea contestației formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, contestația se înaintează, spre competentă soluționare, judecătorului de cameră preliminară. Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

(7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.

(8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

(9) Întocmirea minutei este obligatorie.”

[16] M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în ,,Dreptul” nr. 3/2016, p. 162.

[17] Ibidem.

[18] ,,Art. 27. Cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă

(1) Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

[…]

(7) În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în fața instanței civile se suspendă după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.”

[19] A se vedea, pe larg, I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 337-338.

[20] ,,Art. 440. Efectele stabilirii filiației asupra unui proces penal

În cazul infracțiunilor a căror calificare presupune existența unui raport de filiație care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunțată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiație.”

[21] ,,Art. 727. Bunurile neurmăribile

Nu sunt supuse urmăririi silite:

a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel;

b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor;

c) alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă;

d) combustibilul necesar debitorului și familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;

e) scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie și altele asemenea;

f) bunurile declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (sublinierea noastră – Ivan).”

,,Art. 728. Bunurile destinate exercitării ocupației sau profesiei debitorului

(1) Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor.

(2) Dacă debitorul se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale și semințele pentru cultura pământului, în afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanție sau un privilegiu pentru garantarea creanței.”

,,Art. 729. Limitele urmăririi veniturilor bănești

(1) Salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite:

a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;

b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

(2) Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

(3) Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

(4) Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

(5) Urmărirea drepturilor prevăzute la alin. (4) se va putea face în limita a jumătate din cuantumul acestora.

(6) Sumele reținute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se eliberează sau se distribuie potrivit art. 864 și următoarele.

(7) Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”

[22] ,,Art. 781. Obiectul popririi

(1) Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condițiile art. 733 alin. (1), pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.

(2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 729, dacă este cazul.

(3) Poprirea se poate înființa și asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide.

(4) Se va putea popri și creanța cu termen ori sub condiție. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției.

(5) Nu sunt supuse executării silite prin poprire:

a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;

b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;

c) sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri.”

[23] Dec. nr. 23/2017, disponibilă pe site-ul http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=135984 (accesat la 11 octombrie 2017).