Ana-Maria PÎRVU*

Procuror stagiar – Parchetul de pe lângă

Judecătoria Slobozia

ABSTRACT

The author presents some interesting aspects regarding the calculation method and the judicial nature of the 5 days term provided in art. 235 par. (1) from The Criminal Procedure Code, established by the legislator for the deposition of the prosecutor for the proposal of extension of the preventive arrest at he Judge of rights and freedoms, taking into consideration the considerations from the Romanian Constitutional Court Decision no. 336/2015, as well as the opinion in the matter.

Key words: the term of deposition of the prosecutor for the proposal of extension of the preventive arrest, calculation method, judicial nature.

1. Potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010[1], cu modificările și completările ulterioare) – în continuare C.pr.pen. –, ,,propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”.

Cu privire la acest termen, s-a pus problema în practică dacă acesta este un termen obligatoriu, nerespectarea lui atrăgând nulitatea absolută a propunerii de prelungire a arestării preventive, sau, dimpotrivă, este un termen de recomandare.

Prin Decizia nr. 336/2015[2], Curtea Constituțională a României a tranșat această controversă, admițând excepția de neconstituționalitate și constatând că dispozițiile art. 235 alin. (1) C.pr.pen. sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului ,,cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidența dispozițiilor art. 268 alin. (1) C.pr.pen.[3] referitoare la decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a mai propune prelungirea, în caz contrar fiind încălcat, pe de o parte, dreptul fundamental la apărare al inculpatului arestat consacrat de art. 24 din Constituția României, republicată, și de art. 6 paragr. 3 lit. b) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar, pe de altă parte, art. 124 din Constituția României, republicată, privind înfăptuirea justiției.

2. Odată tranșată această chestiune de către Curtea Constituțională a României, s-a ridicat altă problemă, și anume aceea a stabilirii naturii juridice a acestui termen și modalitatea lui de calcul, având în vedere argumentele aduse de instanța constituțională pentru a pronunța decizia sus-menționată.

Astfel, într-o opinie s-a arătat că în asemenea situații sunt incidente dispozițiile art. 271 C.pr.pen.[4], cu argumentul că acest termen de 5 zile este inclus, se suprapune cu termenul pentru care a fost luată măsura arestării preventive, astfel că nu se pot aplica alte reguli de calcul. S-a avut în vedere și scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea termenului respectiv, și anume evitarea arbitrariului cu privire la posibilitatea privării de libertate a unei persoane, în cazuri excepționale, în sensul înlăturării oricărei incertitudini referitoare la durata acesteia, astfel încât să nu se depășească sub niciun motiv durata măsurii preventive dispuse anterior în mod legal, apreciindu-se totodată că argumentele Curții Constituționale a României nu schimbă natura juridică a termenului de 5 zile care intră în durata măsurii preventive, respectiv aceea de termen substanțial care se calculează pe zile pline.

Într-o altă opinie[5], după ce s-a făcut o analiză a problemei de drept în discuție, s-a exprimat părerea conform căreia termenul sus-menționat ar trebui calculat tot pe zile pline, potrivit art. 271 C.pr.pen., motivat de faptul că interesul vizat prin instituirea acestui termen este chiar protejarea libertății persoanei, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care inculpatul își protejează libertatea în acest caz special, astfel că interesul apărat este unul extraprocesual, specific termenelor substanțiale. De altfel, s-a subliniat faptul că însăși Curtea Constituțională a României, în paragr. 19 din decizia sus-menționată, arată că reglementarea termenului de 5 zile are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și, eventual, contestația formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) C.pr.pen.[6], în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluționate cu respectarea dreptului la apărare și garantarea libertății individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive. În ceea ce privește sancțiunea decăderii pe care instanța constituțională o indică ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului în discuție, aceasta este o sancțiune specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) C.pr.pen. prevede că ea intervine în cazul nerespectării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea unui drept procesual. Însă autorul sus-citat consideră că termenul de 5 zile pare să aibă o natură juridică mixtă, cu un regim diferit față de termenele procedurale.

Deopotrivă, într-o altă opinie s-a apreciat că prin trimiterea la sancțiunea prevăzută în art. 268 alin. (1) C.pr.pen. și prin stabilirea faptului că, în cazul nerespectării termenului de 5 zile, intervine decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea actului făcut peste termen, acest termen devine un termen procedural supus regulilor de calcul prevăzute în art. 269 alin. (1) C.pr.pen.[7] Totodată, s-a arătat că, deși prin Decizia nr. 336/2015, Curtea Constituțională a României nu a precizat expres că termenul legal prevăzut în art. 235 alin. (1) C.pr.pen. este un termen procedural care se calculează potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) C.pr.pen., în conținutul hotărârii se face o amplă analiză a naturii juridice a acestuia, plecând de la o serie de argumente referitoare la imperativul desfășurării procesului penal în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, în contradicție cu jurisprudența anterioară a instanțelor naționale, dar și cu scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea acestuia. Astfel, la stabilirea naturii juridice de termen procedural, instanța constituțională a avut în vedere că procurorul are dreptul, și nu obligația, de a propune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, în calitatea sa de organ al statului-participant la procesul penal, acesta fiind un drept procesual ce va fi exercitat în condițiile în care va aprecia că temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care să justifice măsura (paragr. 34 și 35 din decizia instanței constituționale sus-menționate), de unde se poate trage concluzia că este vorba despre un termen procedural[8].

3. În ceea ce ne privește, suntem de părere că termenul de 5 zile, înăuntrul căruia procurorul poate propune prelungirea măsurii, este unul procedural imperativ; în acest sens s-a pronunțat și instanța constituțională în paragr. 25 din Decizia nr. 336/2015, unde a reținut o clasificare a termenelor procedurale în termene peremptorii (imperative), dilatorii (prohibitive) și de recomandare (orânduitorii), pentru ca apoi, la paragr. 34 din aceeași decizie, să statueze faptul că posibilitatea prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale, prin depunerea unui referat în acest sens la judecătorul de drepturi și libertăți, este un drept procesual ce aparține numai procurorului, iar nu o obligație a acestuia. În atari condiții, apreciem că această controversă cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile – dacă este procedural sau substanțial – a fost tranșată de către Curtea Constituțională a României prin decizia sus-menționată. Deși este un termen procedural imperativ, calculul se va face însă pe zile pline, astfel cum prevede art. 271 C.pr.pen., având în vedere faptul că acesta se suprapune peste durata măsurii preventive.

Totodată, observăm că la soluționarea excepției de neconstituționalitate nu s-a avut în vedere și modalitatea de calcul a acestui termen sau, mai degrabă, nu s-a avut în vedere ce consecințe atrage calificarea acestui termen, ca fiind unul procedural, sub aspectul modalității de calcul. Deși termenele procedurale se calculează potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C.pr.pen., totuși apreciem că ar trebui instituită o excepție în cazul de față, sens în care optăm pentru soluția potrivit căreia modalitatea de calcul a termenului de 5 zile nu poate fi alta decât cea specifică termenelor substanțiale, respectiv cea prevăzută în art. 271 C.pr.pen., adică pe zile pline.

În susținerea acestei opinii, pe lângă argumentele expuse mai sus referitoare la specificitatea termenului analizat, modul în care este redactat textul legal, precum și faptul că termenul de 5 zile se suprapune peste durata măsurii arestării preventive, durată ce se calculează pe zile pline potrivit dispozițiilor art. 271 C.pr.pen., menționăm că este relevantă și situația premisă avută în vedere de către Curtea Constituțională a României, respectiv situația din cauza penală în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Astfel, în paragr. 11 din Decizia nr. 336/2015, instanța constituțională a arătat că reține și susținerile apărătorului autorului excepției referitoare la faptul că propunerea de prelungire a arestării preventive în respectiva cauză a fost înregistrată la data de 2 februarie 2015, în condițiile în care măsura arestării preventive expira la data de 3 februarie 2015, iar în raport cu norma imperativă reglementată de art. 235 alin. (1) C.pr.pen., organul de urmărire penală avea obligația de a depune propunerea cel mai târziu la data de 29 ianuarie 2015. Așadar, situația premisă avută în vedere de instanța constituțională la soluționarea excepției a presupus calculul termenului în discuție pe zile pline, specific termenelor substanțiale, astfel cum prevede art. 271 C.pr.pen.

Concluzionând, opinăm că ar fi de preferat ca această problemă să fie dezlegată printr-o hotărâre obligatorie, de către instanța supremă, având în vedere importanța ei pentru sistemul judiciar și consecințele deosebit de însemnate pe care le atrage în practică.

* e-mail: pirvu_ana_maria@mpublic.ro

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015.

[3] ,,Art. 268. Consecințele nerespectării termenului

(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

[…]”

[4] ,,Art. 271. Calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi

În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.”

[5] C. Ghigheci, Natura termenului de formulare a propunerii de prelungire a arestării, articol disponibil pe site-ul http://www.juridice.ro/376522/natura-termenului-de-formulare-a-propunerii-de-prelungire-a-arestarii.html (accesat la 8 decembrie 2016).

[6] ,,Art. 204. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale

[…]

(5) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.

[…]”

[7] ,,Art. 269. Calculul termenelor procedurale

(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

[…]”

[8] În sensul că termenul stabilit prin dispozițiile art. 235 alin. (1) C.pr.pen. are natura juridică a unui termen procedural, de regresiune și imperativ ce va fi calculat pe zile libere potrivit art. 269 alin. (2) din același act normativ, a se vedea M. Udroiu (coordonator) ș.a., Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 663-664.