Noile modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală
ABSTRACT
Recently, Romanian Government has made some modification of the Criminal Code and of the Criminal Procedure Code, by the Emergency Government Ordinance no. 14/2017, among which the modification of the offences content, for office abuse and conflict of interests, as well as the decriminalization of negligence at work. Shortly, the Government of Romania has returned over it and revoked the above mentioned Ordinance, through the Emergency Government Ordinance no. 14/2017, operating, though, modifications over a number of four texts from the Criminal Procedure Code. Two of which texts were subsequently modified by the Parliament of Romania, by Law no. 9/2017.
Key words: Criminal Code, Criminal Procedure Code, law modifications, The Emergency Government Ordinance no. 13/2017, The Emergency Government Ordinance no. 14/2017.
| Actul normativ | Obiectul |
| 1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017, respinsă prin Legea nr. 8/2017.
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 9/2017. |
1. Modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
2. Abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. |
1. În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Această ordonanță a fost respinsă prin Legea nr. 8/2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017.
2. În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017 pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017 a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 9/2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017.
1. Prezintă interes art. I-III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017:
«ART. I
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (3) al articolului 269 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(3) Favorizarea săvârșită de un membru al familiei sau afin până la gradul II nu se pedepsește.”
2. După alineatul (3) al articolului 269 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
,,(4) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.”
3. Articolul 297 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,ART. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta funcționarului public care, în exercitarea serviciului, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.”
4. Articolul 298 se abrogă.
5. Alineatul (1) al articolului 301 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-au obținut, direct sau indirect, foloase patrimoniale, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
6. Alineatul (1) al articolului 308 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(1) Dispozițiile art. 289-292, 295, 297, 299, 300 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”
7. Alineatul (1) al articolului 336 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,ART. 336
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
8. După articolul 336 se introduce un nou articol, articolul 3361, cu următorul cuprins:
,,ART. 3361
Consumul de alcool sau de alte substanțe ulterior producerii unui accident de circulație
(1) Fapta conducătorului unui vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanțe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Nu constituie infracțiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanțelor stupefiante, după producerea accidentului de circulație și până la sosirea poliției la fața locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.”
ART. II
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.”
2. Alineatul (2) al articolului 2151 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.”
3. După alineatul (2) al articolului 290 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
,,(3) Denunțul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală.”
4. După alineatul (1) al articolului 557 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
“(11) Odată cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunoștință, sub semnătură, în scris, dreptul prevăzut de art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal”.
ART. III
(1) Judecătorul delegat cu executările penale va sesiza instanța competentă pentru a se stabili incidența art. 4 sau a art. 6 din Codul penal pentru cauzele judecate definitiv. Judecata se va face de urgență, la intrarea în vigoare a art. I, pentru cauzele în care s-au aplicat pedepse sau măsuri privative de libertate.
(2) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. I, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege.
(4) Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege.»
|
Argumentele Guvernului României pentru adoptarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017: 1. Având în vedere faptul că de la ultimele intervenții legislative exprese asupra textelor noului Cod penal și ale noului Cod de procedură penală, pentru punerea acestora în acord cu unele decizii ale Curții Constituționale, și până în prezent au mai fost pronunțate de către instanța de contencios administrativ unele decizii care impun reglementare expresă pentru a asigura o aplicare unitară și coerentă a textelor de lege, de exemplu: Decizia nr. 586/2016, potrivit căreia ,,dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”, respectiv Decizia nr. 614/2016, potrivit căreia ,,dispozițiile art. 2151 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală”, observând, totodată, că există unele decizii ale Curții Constituționale pronunțate asupra unor texte din Codul penal care nu și-au găsit până în prezent conformitatea legislativă potrivit celor statuate de instanța de contencios constituțional, în special Decizia nr. 603/2015 prin care s-a statuat că ,,sintagma «raporturi comerciale» din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională”, iar ,,sintagma «ori în cadrul oricărei persoane juridice» din cuprinsul dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituțională”, respectiv Decizia nr. 732/2014 potrivit căreia ,,sintagma «la momentul prelevării mostrelor biologice» din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională”, având în vedere, totodată, deciziile Curții Constituționale referitoare la sintagma ,,îndeplinește în mod defectuos”, și anume Decizia nr. 405/2016 prin care instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma ,,îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege ,,îndeplinește prin încălcarea legii”, având în vedere faptul că se impune, în contextul consolidării garanțiilor procesuale și procedurale, și punerea în acord a Codului de procedură penală cu prevederile Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, apreciind că toate acestea constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o interpretare neunitară, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgență, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecințe negative, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă Ordonanța de urgență nr. 13/2017. 2. În finalul actului normativ sus-menționat, s-a precizat că acesta transpune art. 8 alin. (4) din Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. |
2. Prezintă interes art. I-III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017:
«ART. I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, se abrogă.
ART. II
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.”
2. Alineatul (2) al articolului 2151 se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile.”
3. Alineatul (3) al articolului 290 se abrogă.
4. Alineatul (11) al articolului 557 se abrogă.
ART. III
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.»
|
Argumentele Guvernului României pentru adoptarea Ordonanței de urgență nr. 14/2017: Având în vedere faptul că de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017 a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și până în prezent au existat foarte multe reacții, nu numai în ceea ce privește fondul actului normativ, dar și în ceea ce privește modalitatea de adoptare a acestuia, având în vedere faptul că aceste reacții vin atât din partea instituțiilor sistemului judiciar – Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public –, cât și din partea altor autorități ale statului – Președintele României, Avocatul Poporului, constatând faptul că actul normativ menționat a suscitat un real interes în rândul cetățenilor României, aceștia înțelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică efectuată în perioada prealabilă adoptării lui, dar și prin susținerea ideilor în cadrul unor manifestări publice care au fost prezente pe întreg teritoriul țării și în unele orașe din străinătate, observând că puternica reacție a cetățenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluțiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând, pe cale de consecință, o dezbatere mai amplă a soluțiilor în cadrul Parlamentului, constatând că, în acest moment, pe fondul tensiunilor create ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 există un pericol real de dezbinare a societății, în contextul general de neînțelegere, cu consecințe asupra climatului general de stabilitate a societății și recunoscând și respectând în egală măsură exercitarea democrației în toate formele sale, observând că tensiunile existente pot fi înlăturate prin abrogarea expresă și imediată a acelor texte care au suscitat reacțiile masive menționate, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenție expresă asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma avută înainte de adoptarea ordonanței menționate, urmând ca ele să se aplice, din nou, ținându-se seama de Deciziile Curții Constituționale nr. 586/2016 și nr. 614/2016, apreciind că doar o abrogare expresă și de urgență a textelor, în special cele privind Codul penal, intens criticate, este de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească și de a permite reinstalarea unui dialog constant și constructiv, considerând că toate acestea constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o interpretare neunitară a legii, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgență, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecințe negative. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă Ordonanța de urgență nr. 14/2017. |
3. Prezintă interes art. unic din Legea nr. 9/2017:
«ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14 din 5 februarie 2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017, cu următoarele modificări:
1. La articolul II punctul 1, la articolul 25, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.”
2. La articolul II punctul 2, la articolul 2151, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
,,(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanță, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător.”
|
Notă parțial aprobativă: 1. Indiscutabil, este necesară modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curții Constituționale a României și cu Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale[1], care trebuie transpusă până la data de 1 aprilie 2018. Însă această operă (de modificare și completare) trebuie făcută cu consultarea tuturor instituțiilor implicate în combaterea fenomenului infracțional[2], precum și a cetățenilor, mai ales când trebuie protejate interesele acestora. În acest context, este de menționat că, potrivit art. 6 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[3], republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluțiile legislative trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Tot astfel, în art. 20 din Legea nr. 24/2000 se prevede că elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție de importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină, în special a țărilor Uniunii Europene. Deopotrivă, în art. 21 din Legea nr. 24/2000 se prevede că în activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curții Constituționale în acel domeniu, jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, practica instanțelor judecătorești în aplicarea reglementărilor în vigoare, precum și doctrina juridică în materie. Deci, iată că doctrina și practica judiciară au un rol important în proiecția unui act normativ, oricare ar fi acesta: lege, ordonanță de urgență, ordonanță etc.[4] Nu trebuie să omitem nici alin. (2) al art. 27 din Legea nr. 24/2000, unde se prevede că, atunci când proiectele de coduri și cele ale altor legi complexe interesează domeniul de activitate al justiției, se instituie comisii de elaborare de către Ministerul Justiției, iar în componența acestora se include un reprezentant al Consiliului Legislativ, desemnat de președintele acestuia; bineînțeles că din componența acestora nu pot să lipsească magistrații nici oamenii de știință. 2. De reținut: – norma de incriminare a abuzului în serviciu nu a fost modificată. Fapta de abuz în serviciu există în continuare, în forma prevăzută în art. 297 din noul Cod penal (în continuare C.pen.)[5], dar cu atenuarea adusă de Curtea Constituțională a României. Așadar, instanțele de judecată trebuie să aplice art. 297 C.pen., însă ținând seama de Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016[6], prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal anterior (din 1969) și ale art. 297 alin. (1) C.pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”[7]; există instanțe care au dat deja curs acestei decizii[8]. Este de menționat că instanța constituțională nu a constatat neconstituționalitatea art. 297 alin. (1) C.pen. pentru a ne afla în fața unei dezincriminări[9], ci doar a modificat parțial conținutul infracțiunii de abuz în serviciu, în sensul că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” trebuie înlocuită cu sintagma „îndeplinește prin încălcarea legii”[10]. Așadar, în cazul funcționarului public care nu a încălcat o lege sau o ordonanță a Guvernului României, ci un alt act normativ, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sus-menționate[11], fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală; – articolul 298 C.pen., prin care este incriminată neglijența în serviciu, este în vigoare; – articolul 301 C.pen. – conflictul de interese, art. 308 C.pen. – infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane și art. 336 C.pen. – conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe – nu au fost modificate; – fapta de consum de alcool sau de alte substanțe ulterior producerii unui accident de circulație nu este incriminată[12]; – alineatul (5) al art. 25 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) a fost modificat, având conținutul dat prin Legea nr. 9/2017. Așadar, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, instanța penală nu mai poate lăsa nesoluționată acțiunea civilă de către instanța penală, cum se întâmpla până la apariția Deciziei Curții Constituționale a României nr. 586/2016[13]; – alineatul (2) al art. 2151 C.pr.pen. a fost modificat și are conținutul dat prin Legea nr. 9/2017[14], în conformitate cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 614/2016[15], prin care s-a statuat că dispozițiile art. 2151 alin. (2) C.pr.pen. sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și (3) din același cod[16]; – alineatul (3) al art. 290 C.pr.pen. a fost abrogat. În atari condiții, denunțul poate fi depus la organul de urmărire penală competent oricând, nemaifiind limitat la termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, cum se stipulase prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017; – alineatul (11) al art. 557 C.pr.pen. a fost abrogat. Așadar, persoanei condamnate nu i se mai aduce la cunoștință, odată cu înmânarea mandatului de executare, dreptul prevăzut în art. 466 alin. (1) C.pr.pen.[17] 3. În fine, chiar dacă Parlamentul României aproba Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017, dispozițiile acesteia, abrogate prin Ordonanța de urgență nr. 14/2017, nu mai puteau reintra în vigoare. În acest sens, art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 statuează ferm: abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv; nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial; fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. Or, în cazul nostru, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017 a fost aprobată de către Parlamentul României prin Legea nr. 9/2017. |
[1] Disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32016L0343 (accesat la 15 februarie 2017).
[2] Nu ne referim la avizare, în sensul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care prevede că, în cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative inițiatorul trebuie să solicite avizul autorităților interesate în aplicarea acestora, în funcție de obiectul reglementării, având în vedere statuarea Curții Constituționale a României, și anume: «Avizul reglementat de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se referă doar la proiectele de acte normative ce privesc ,,activitatea autorității judecătorești”. În jurisprudența sa (Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009 și Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014), Curtea a stabilit sfera de incidență a sintagmei ,,activitatea autorității judecătorești”, statuând că aceasta vizează doar actele normative privind statutul judecătorilor și procurorilor, reglementat în prezent prin Legea nr. 303/2004, organizarea judiciară, reglementată în prezent prin Legea nr. 304/2004, precum și actele normative privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul materiei în Legea nr. 317/2004. Prin aceeași jurisprudență, Curtea a stabilit că în cazul elaborării și emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligația solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că exigența acestei autorități publice de a aviza acte normative care nu se circumscriu ,,activității autorității judecătorești” depășește sfera atribuțiilor sale constituționale. Instanțele judecătorești, Ministerul Public sau Consiliul Superior al Magistraturii, componente ale autorității judecătorești, au misiunea constituțională de a realiza justiția, în temeiul art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, de a reprezenta interesul general al societății și de a apăra ordinea de drept, în activitatea judiciară, în temeiul art. 131 alin. (1) din Constituție, respectiv de a realiza rolul de garant al independenței justiției, în temeiul normei constituționale cuprinse în art. 134 alin. (4), și nicidecum un rol în activitatea de elaborare a actelor normative, prin participarea la procedura de legiferare.» Pentru aceste argumente, instanța constituțională a constatat că ,,nu a existat conflict juridic de natură constituțională între autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, întrucât Guvernul nu a împiedicat autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, să-și realizeze o atribuție constituțională privind avizarea actului normativ”, Guvernul României neavând ,,obligația constituțională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat”, iar Consiliul Superior al Magistraturii neavând „abilitarea legală de a emite un astfel de aviz”. Totodată, instanța constituțională a mai constatat că ,,nu a existat conflict juridic de natură constituțională între autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare – Parlamentul României, pe de altă parte, întrucât decizia Guvernului de a adopta Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală nu poate fi calificată ca un act de arogare a unor puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin Parlamentului”, iar ,,prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul României a exercitat o competență proprie, prevăzută în mod expres de prevederile art. 115 din Legea fundamentală” [Comunicatul de presă al Curții Constituționale a României din 8 februarie 2017, disponibil pe site-ul https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-234 (accesat la 15 februarie 2017)].
În schimb, în Comunicatul de presă al Curții Constituționale a României din 27 februarie 2017 s-a precizat:
«Curtea a constatat că a existat și există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție.
Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu.
În fine, Curtea a reținut că, în acord cu Raportul privind ,,Relația dintre răspunderea politică și răspunderea penală în ceea ce privește activitatea membrilor Guvernului” (adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția, cu ocazia celei de-a 94-a Sesiuni Plenare, desfășurate la Veneția, în 8-9 martie 2013), într‐un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal» [disponibil pe site-ul https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-238 (accesat la 28 februarie 2017)].
[3] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.
[4] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Unele inovații discutabile ale noului Cod penal român, în ,,Dreptul” nr. 11/2012, p. 88-107.
[5] ,,Art. 297. Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.”
[6] Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.
[7] A se vedea, pe larg: Gh. Ivan, Abuzul în serviciu – între incriminare și dezincriminare, în ,,Pro Lege” nr. 3/2016, p. 12-35 și pe site-ul http://revistaprolege.ro/abuzul-serviciu-intre-incriminare-si-dezincriminare/ (accesat la 28 februarie 2017); Gh. Ivan, Abuzul în serviciu. Constituționalitate limitată, în ,,Pro Lege” nr. 3/2016, p. 260-263 și pe site-ul http://revistaprolege.ro/abuzul-serviciu-constitutionalitate-limitata/ (accesat la 28 februarie 2017).
[8] A se vedea, de pildă, C. Ap. Iași, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. pen. nr. 945/2016, disponibilă pe site-urile http://portal.just.ro/45/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11000000000048493&id_inst=45 și http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7972 (accesate la 15 februarie 2017) [În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 297 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) și art. 35 alin. (1) C.pen., precum și cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 405/2016, instanța de apel l-a condamnat pe inculpatul G.V., director, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea continuată de abuz în serviciu (4 acte materiale); instanța de apel a pronunțat și unele achitări, care sunt discutabile, având în vedere că inculpații din acea cauză încălcaseră nu numai acte normative secundare – hotărâri ale Guvernului –, dar și acte normative primare – legi și ordonanțe ale Guvernului, printre care art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004), lucru menționat de procuror la începutul rechizitoriului].
[9] În sensul că dezincriminarea unei fapte se poate produce și ca efect al unei decizii a Curții Constituționale a României, a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Dec. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016 și prezentată infra.
[10] În același sens s-a pronunțat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
«Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin Decizia nr. 405/2016 [referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție], Curtea Constituțională a României a decis că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului.
De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției României, republicată. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția României, republicată. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.» [Comunicatul din 14 februarie 2017, disponibil pe site-ul http://mpublic.ro/content/c_14-02-2017-17-02 (accesat la 17 februarie 2017)].
[11] În Codul de procedură penală anterior (din 1969) exista și un impediment cu aceeași denumire care împiedica punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale [art. 10 alin. (1) lit. d) – ,,faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii”]. În art. 16 din noul Cod de procedură nu mai există un asemenea impediment, judecătorii fiind nevoiți să apeleze la impedimentul prevăzut la lit. b) teza I din articolul sus-menționat – ,,fapta nu este prevăzută de legea penală” – sau la altele. Legiuitorul noului Cod de procedură penală a îmbrățișat o opinie mai veche exprimată în doctrina noastră, potrivit căreia în categoria cauzelor care privesc trăsătura esențială ,,faptă prevăzută de legea penală” trebuie cuprinsă și situația când faptei concrete îi lipsește unul din elementele constitutive (esențiale) cerute de textul care prevede conținutul infracțiunii, fiindcă o faptă care nu are elementele cerute de lege înseamnă că este o faptă pe care legea nu o prevede [V. Dongoroz, Explicații preliminare (Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei), în ,,Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea generală”, de V. Dongoroz (coord.) ș.a., vol. I, Editura Academiei, București, 1969, p. 335]. Cu toate acestea, formal și mai ales procesual, arăta în continuare autorul sus-citat, există o deosebire între fapta care este vădit neprevăzută de lege (cum ar fi fapta de a nu plăti chiria) și fapta căreia îi lipsește un element constitutiv, care dacă nu ar lipsi, fapta ar fi infracțiune [de exemplu, amenințarea care nu-i de natură să alarmeze, art. 193 alin. (1) din Codul penal anterior (din 1969)]. În atari condiții, mai sublinia autorul sus-citat, o plângere făcută pentru prima faptă va fi clasată imediat de organul de urmărire penală; o plângere pentru a doua va trebui să fie cercetată pentru a se constata lipsa elementului esențial. După părerea noastră, cele două situații – fapta nu este prevăzută de legea penală și faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii – sunt diferite. De altfel, și Codul de procedură penală din 1969 făcea distincție între cele două situații, prevăzând două temeiuri, cu aceeași denumire (ca a situațiilor), care împiedicau punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea acesteia, dacă fusese pusă în mișcare [art. 10 alin. (1) lit. b) – ,,fapta nu este prevăzută de legea penală” – și d) – ,,faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii”]. În acest mod se proceda și în practică. Cel de-al doilea temei nu a mai fost preluat în noul Cod de procedură penală, făcând dificilă încadrarea lipsei unuia din elementele constitutive ale infracțiunii în unul din temeiurile prevăzute în art. 16 alin. (1) (A se vedea, pe larg, M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 176-181).
[12] Această faptă fusese incriminată prin art. 90 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (republicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006), republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă acest text legal a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012).
[13] Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 1001 din 13 decembrie 2016. Instanța constituțională statuase că dispozițiile art. 25 alin. (5) din C.pr.pen., cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din același cod, erau neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
[14] Este de menționat că, în urma modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017, alin. (2) al art. 2151 C.pr.pen. avea exact conținutul pe care i-l creionase Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014), aprobată cu modificări prin Legea nr. 75/2016 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016).
[15] Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016.
[16] ,,Art. 212. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror
(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere.
[…]
(3) Măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozițiile art. 209 alin. (6)-(9) se aplică în mod corespunzător.
[…]”
,,Art. 209. Reținerea
[…]
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la cunoștința suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu și dreptul de a nu face nicio declarație, cu excepția furnizării de informații referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul de a-și încunoștința personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoștințeze pe acesta. Modul de realizare a încunoștințării se consemnează într-un proces-verbal. Exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea nu se poate refuza decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(8) Avocatul ales are obligația de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult două ore de la încunoștințare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul numește un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea.
[…]”
[17] ,,Art. 466. Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
(1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
[…]”
