ABSTRACT

As long as the arrested was brought to trial for an offence in relation to which the criminal proceeding was not set in motion, the order to bring to trial of the arraignment issued by the prosecutor is null.

There are certain irregularities of the intimation of the court, namely: failure to describe concretely the deed grounding the bringing to trial, and listing the date they were perpetrated for all arrested parties; contradictions between the considerations and the enactment terms of the indictment in point of the solution ordered relating to the aggravated form of the offence for which the arraignment was ordered; the failure to certify for authentication purposes by the prosecutor of certain notes listing the conversations or communications intercepted and recorded. In such a context, it is mandatory for the prosecutor to remedy the irregularities found, in keeping with art. 345, paragraph (3) of the Criminal Procedure Code.

Key words: court intimation document, irregularity, nullity, launching of the criminal proceedings, indictment, arraignment.

I. Prezentare speță. Prin Încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Craiova la data de 3 iulie 2015, în dosarul penal nr. 656/54/2015, au fost admise, în parte, cererile și excepțiile formulate de inculpați, constatându-se nulitatea dispoziției de trimitere în judecată din Rechizitoriul din 7 mai 2015, emis în dosarul nr. 115/D/P/2013, de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți, privind infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută în art. 374 alin. (1) și (2) din noul Cod penal (în continuare C.pen.)[1], imputată inculpatului M.O.D.

Totodată, s-a constatat neregularitatea rechizitoriului în ceea ce privește:

– descrierea în concret a faptelor care fac obiectul trimiterii în judecată, cu indicarea datei săvârșirii acestora pentru toți inculpații;

– contradicția dintre considerentele și dispozitivul rechizitoriului referitoare la soluția dispusă cu privire la forma agravată a infracțiunii de proxenetism prevăzută în art. 213 alin. (3) C.pen.[2], în privința inculpaților V.M., P.L., G.N.I., P.N.M., P.G., M.C. și C.D.;

– omisiunea certificării pentru autenticitate de către procuror a unor „note” de redare a convorbirilor sau comunicărilor ori conversațiilor interceptate și înregistrate.

Procedând la analizarea cererilor și a excepțiilor invocate de inculpați, în raport cu dispozițiile art. 342 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.)[3], judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

Excepția invocată de inculpatul M.O.D., constând în aceea că a fost trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, este întemeiată. Astfel, fără a se pune în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea prevăzută în art. 374 alin. (1) și (2) C.pen., inculpatul a fost trimis în judecată și pentru aceasta. Argumentul că această faptă a fost descoperită după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru celelalte fapte, deci după ce suspectul a dobândit calitatea de inculpat și că, în această situație, nu se mai putea pune în mișcare acțiunea penală pentru o altă faptă, nu poate fi reținut. Potrivit art. 311 alin. (1) C.pr.pen., în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice, iar conform alin. (5) al aceluiași articol, procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele sus-menționate poate dispune extinderea acțiunii penale cu privire la aspectele noi. Nu se poate interpreta că acest text de lege ar da posibilitatea procurorului să nu dispună extinderea acțiunii penale cu privire la faptele noi și să-l trimită pe inculpat în judecată pentru aceste fapte noi. Expresia „poate” din textul de lege menționat anterior se referă la îndreptățirea procurorului în a aprecia dacă sunt întrunite sau nu condițiile prevăzute în art. 309 alin. (1) C.pr.pen. pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, în sensul că atunci când constată că există probe din care rezultă că persoana a săvârșit infracțiunea nouă și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute în art. 16 alin. (1) C.pr.pen., extinde acțiunea penală, iar dacă constată că nu sunt întrunite aceste cerințe, nu extinde acțiunea penală. A interpreta altfel, ar conduce la ideea că atunci când în sarcina unei persoane, față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru anumite fapte, într-un dosar, s-ar descoperi fapte noi, care ar face obiectul unui alt dosar, procurorul ar putea trimite în judecată persoana respectivă pentru faptele noi cercetate în dosarul nou, fără să pună în mișcare acțiunea penală, pe considerentul că aceasta a dobândit calitatea de inculpat în dosarul anterior, ceea ce ar fi inadmisibil.

Sunt întemeiate criticile vizând lipsa descrierii faptelor reținute în sarcina inculpaților. Astfel, verificarea regularității actului de sesizare presupune o examinare detaliată a rechizitoriului, exclusiv sub aspectul condițiilor de formă și de conținut al acestui act, judecătorul de cameră preliminară urmând să se raporteze la dispozițiile art. 328 și art. 329 C.pr.pen., care stabilesc în detaliu care este conținutul obligatoriu al rechizitoriului, printre altele, figurând datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă.

Prin urmare, se reține că, în principiu, rechizitoriul trebuie să cuprindă o descriere într-o manieră rezonabilă a faptelor reținute în sarcina inculpatului, întrucât potrivit art. 371 C.pr.pen., judecata se va mărgini la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare.

Judecata pe fond nu se poate desfășura decât dacă rechizitoriul descrie într-o manieră clară, inteligibilă și concisă faptele pe care se presupune că inculpatul le-a săvârșit, astfel încât instanța de judecată să înțeleagă de la început în ce constă învinuirea adusă, să poată oferi lămuriri și explicații inculpatului la începutul fazei de judecată potrivit art. 374 alin. (2) C.pr.pen. și totodată să poată aprecia în condițiile art. 100 alin. (4) lit. a) și b) din același cod, dacă eventualele cereri formulate de inculpat pentru administrarea unor noi probe sunt întemeiate (evaluare care presupune o înțelegere deplină a obiectului probațiunii în raport cu faptele ce se tind a se dovedi).

Dincolo de necesitatea ca instanța să stabilească cu exactitate cadrul procesual, o descriere clară a faptelor este importantă și pentru inculpat, astfel încât acesta să poată să își exercite în mod efectiv dreptul la apărare, ceea ce presupune în mod prioritar înțelegerea acuzațiilor, cel puțin la nivel de situație faptică.

Așa cum în mod corect s-a invocat de către inculpați, rechizitoriul nu cuprinde o descriere a situației de fapt corespunzătoare infracțiunilor imputate inculpaților, ci mai mult o înșiruire a probelor din care ar rezulta vinovăția inculpaților.

Această neregularitate se impune a fi constatată și remediată în procedura de cameră preliminară, cu atât mai mult cu cât nu este indicată nici data săvârșirii faptelor, iar probele menționate în rechizitoriu fac referire la mai multe date și astfel este necesar a se stabili dacă a existat o acțiune unică sau acțiuni repetate.

Data săvârșirii faptei este importantă pentru a se stabili și legea aplicabilă în cauză, cu atât mai mult cu cât la data de 1 februarie 2014, deci pe parcursul derulării urmăririi penale, a intrat în vigoare noul Cod penal și astfel se impune a se stabili legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților, dacă faptele sunt săvârșite anterior acestei date. Chiar dacă pentru inculpații M.O.D., G.E. și T.L.I. s-a menționat că activitatea infracțională s-a întins pe perioada 2012-2015, nu s-a precizat dacă această perioadă corespunde tuturor infracțiunilor, mai ales infracțiunilor de trafic de minori, unde s-au reținut opt fapte distincte pentru inculpatul M.O.D. și câte patru pentru inculpații G.E. și T.L.I. Or, este deosebit de important a se preciza în concret data săvârșirii infracțiunilor, pentru a se constata dacă se poate reține în cauză forma continuată a infracțiunii de trafic de minori în raport cu dispozițiile vechiului Cod penal.

În privința infracțiunii de proxenetism în forma agravată prevăzută în art. 213 alin. (3) C.pen., pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, este neîntemeiată excepția nulității dispoziției de trimitere în judecată pentru această infracțiune, pe considerentul că nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la această formă agravată. Astfel, chiar dacă în ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale s-au menționat alin. (1), (2) și (4) ale art. 213 C.pen., ca stare de fapt, în aceleași ordonanțe s-a reținut că inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat ori au aderat la un astfel de grup ce avea drept scop recrutarea de fete majore și minore pe care fie le-au obligat, fie le-au determinat sau au înlesnit practicarea prostituției, ceea ce ar fi atras reținerea și a circumstanței agravante din alin. (3) al articolului sus-menționat. Or, în atare situație, suntem în prezența doar a unei încadrări juridice greșite a faptei, încadrare care poate fi schimbată și în cursul judecății, neatrăgând nulitatea dispoziției de trimitere în judecată.

Mai mult, unii dintre inculpați, în declarații, au menționat că nu cunoșteau minoritatea acelor fete, de unde rezultă faptul că au cunoscut învinuirea sub această formă și au înțeles să-și facă apărări, neîncălcându-se dreptul la apărare, așa cum s-a susținut prin excepțiile invocate.

Cu toate acestea, se impune a se lămuri contradicția referitoare la această formă agravată a infracțiunii de proxenetism prevăzută în alin. (3) al art. 213 C.pen., având în vedere că în expozitivul rechizitoriului s-a făcut mențiunea: „întrucât din probele administrate în cauză nu au fost identificate fete minore care să întrețină cel puțin două acte sexuale cu doi clienți diferiți, se va dispune clasarea”, iar în dispozitiv nu apare o astfel de soluție de clasare, ci, dimpotrivă, inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de proxenetism în forma agravată, săvârșită față de un minor, și nu în forma tip, cum s-ar deduce din considerente. Deopotrivă, s-a mai menționat că fapta inculpatului V.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în forma tip prevăzută în art. 213 alin. (1) C.pen., dar prin dispozitiv s-a trimis acest inculpat în judecată pentru infracțiunea de proxenetism în forma agravată prevăzută în art. 213 alin. (1) și (3) C.pen.

Referitor la excepția privind neîntocmirea și necertificarea   proceselor-verbale de redare a transcrierilor convorbirilor, se constată că unele dintre aceste note, nu sunt certificate de procuror, așa cum dispun cerințele legii. Această operație efectuată de către procuror are menirea de a face credință asupra realității și exactității informațiilor pe care le conțin. Este adevărat că exactitatea redărilor poate fi verificată și de către instanță, prin compararea acestora cu informațiile captate și existente pe suportul original sau chiar pe copia acestuia, însă acest procedeu, care este unul laborios, nu absolvă procurorul de obligația pe care o are potrivit legii de a certifica procesul-verbal de redare, cu atât mai mult, cu cât aceasta nu este singura neregularitate a actului de sesizare pe care trebuie să o îndrepte procurorul în cauza de față.

(C. Ap. Craiova, Înch. pronunțată de judecătorul de cameră preliminară la data de 3 iulie 2015, în dosarul penal nr. 656/54/2015)

II. Notă aprobativă. Într-adevăr, potrivit art. 311 alin. (1) și (5) raportat la art. 309 alin. (1) C.pr.pen.[4], procurorul era/este obligat să dispună extinderea urmăririi penale și apoi a acțiunii penale cu privire la faptele noi constatate. Mai mult, era/este obligat să îl informeze pe suspect/inculpat despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea [art. 311 alin. (3) C.pr.pen.]. Pe de altă parte, nu se poate dispune trimiterea în judecată a unei persoane cu dublă calitate: inculpat, în raport cu faptele vechi, și suspect, în raport cu faptele noi; textul art. 327 lit. a) C.pr.pen. [5] face referire numai la inculpat.

În conformitate cu art. 328 și art. 329 C.pr.pen.[6], procurorul avea/are obligația de a preciza faptele reținute în sarcina inculpaților și în privința cărora a dispus trimiterea în judecată; în momentul comunicării rechizitoriului, inculpații vor lua cunoștință de faptele care fac obiectul trimiterii în judecată, putând astfel să-și facă o apărare eficientă în fața instanței de judecată.

Cu referire la dispozițiile art. 143 alin. (4) C.pr.pen.[7], procurorul avea/are și obligația de a certifica pentru autenticitate procesele-verbale de redare întocmite de către organul de cercetare penală.

Acele contradicții din rechizitoriul procurorului privitoare la infracțiunea de proxenetism puteau fi evitate dacă procurorul ierarhic superior efectua o verificare de calitate a legalității și temeiniciei acestui act de sesizare a instanței.

[1] ,,Art. 374. Pornografia infantilă

(1) Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.

[…]

(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

[…]

(4) Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.

[…]”

[2] ,,Art. 213. Proxenetismul

(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

(4) Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul”.

[3] ,,Art. 342. Obiectul procedurii în camera preliminară

Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”.

[4] ,,Art. 309. Punerea în mișcare a acțiunii penale

(1) Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).

[…]”

,,Art. 311. Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice

(1) În cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice.

[…]

(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.

[…]

(5) Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele prevăzute la alin. (1) poate dispune extinderea acțiunii penale cu privire la aspectele noi.”

Prin Decizia nr. 90/2017, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (3) C.pr.pen. și a constatat că soluția legislativă care exclude obligația informării suspectului/inculpatului despre schimbarea încadrării juridice este neconstituțională.

[5] ,,Art. 327. Rezolvarea cauzelor

Atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul:

a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal (sublinierea noastră – Ivan);

[…]”

[6] ,,Art. 328. Cuprinsul rechizitoriului

(1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(2) În rechizitoriu se arată numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces, și locul unde urmează a fi citate.

(3) Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327.”

,,Art. 329. Actul de sesizare a instanței

(1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

(2) Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza în fond (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(3) În situația în care inculpatul nu cunoaște limba română, se vor lua măsuri pentru traducerea autorizată a rechizitoriului, care va fi atașată actelor menționate la alin. (2). Când nu există traducători autorizați, traducerea rechizitoriului se face de o persoană care poate comunica cu inculpatul.

(4) Inculpatul, cetățean român aparținând unei minorități naționale, poate solicita să îi fie comunicată o traducere a rechizitoriului în limba maternă.”

[7] ,,Art. 143. Consemnarea activităților de supraveghere tehnică

[…]

(4) Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un      proces-verbal în care se menționează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”