Radu-Mihăiță CAZACU*

ABSTRACT

The study aims to develop a brief presentation of the system of military prosecutor’s offices, as regulated in current legislation and an analysis of the legal provisions concerning the jurisdiction for conducting criminal investigation in cases regarding military.

Keywords: competence, military prosecutor’s office, military prosecutor, civil prosecutor.

Scurtă prezentare

În sistemul de drept românesc, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Conform dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Constituția României, republicată, Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară[1] reprezintă principalul act normativ cu putere de lege organică, în cuprinsul căruia legiuitorul a configurat sistemul instanțelor din România, legea organică fiind completată cu dispoziții din legislația în vigoare.

În conformitate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești:

a) Înalta Curte de Casație și Justiție;

b) curți de apel;

c) tribunale;

d) tribunale specializate;

e) instanțe militare;

f) judecătorii;

Potrivit art. 4 alin. (2) din actul normativ sus-menționat, parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii, textul reluând dispoziția constituțională.

Instanțele și parchetele militare

În titlul II, capitolul 3, intitulat „Instanțele militare”, Legea nr. 304/2004 arată care sunt instanțele militare, textele legale fiind puse de comun acord cu dispozițiile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, în ceea ce privește reorganizarea sistemului instanțelor și parchetelor militare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 304/2004:

,,Instanțele militare sunt:

a) tribunalele militare;

b) Curtea Militară de Apel București.”

Alineatul (2) al art. 56 din același act normativ prevede că circumscripțiile instanțelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 din lege, deși conținutul anexei nu este actualizat, nefiind operate modificările corespunzătoare în ceea ce privește sistemul instanțelor militare în raport cu noile reglementări.

Potrivit art. 59 alin. (1) din legea sus-menționată, în municipiile București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara funcționează tribunale militare, iar conform art. 61 alin. (1) din aceeași lege, Curtea Militară de Apel București funcționează în municipiul București. În lipsa unei actualizări a textelor anexei nr. 2 la Legea nr. 304/2004, circumscripțiile instanțelor militare sunt cele prevăzute pentru fostele tribunale militare, respectiv curtea militară de apel.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 255/2013, la data intrării în vigoare a prezentei legi (1 februarie 2014), Tribunalul Militar București și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București s-au desființat. La data desființării Tribunalului Militar București, Tribunalul Militar Teritorial București și-a schimbat denumirea în Tribunalul Militar București. Tribunalele Militare București, Cluj, Iași și Timișoara devin echivalente în grad tribunalelor civile și, pe cale de consecință, și parchetele militare de pe lângă aceste instanțe militare.

Titlul III din Legea nr. 304/2004 reglementeză organizarea Ministerului Public, iar în cuprinsul capitolului 2, secțiunea a 4-a, este reglementată organizarea parchetelor militare.

Potrivit art. 98 din Legea nr. 304/2004, pe lângă fiecare instanță militară funcționează un parchet militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel București funcționează Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, iar pe lângă tribunalele militare funcționează parchetele militare de pe lângă tribunalele militare. Circumscripțiile parchetelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din legea menționată anterior, cu precizarea că mențiunile de mai sus în ceea ce privește neconcordanța între anexă și lege sunt pe deplin aplicabile și în privința unităților de parchet militar.

Structura ierarhică a parchetelor militare

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București are competență teritorială generală la nivelul întregii țări, iar cele patru parchete militare de pe lângă tribunalele militare au o competență teritorială vastă, cu circumscripții formate din 7-15 județe, după cum urmează:

– Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București efectuează urmărirea penală pentru infracțiuni săvârșite de către militari, având următoarea circumscripție teritorială corespunzătoare municipiului București, precum și județelor Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea și Vâlcea;

– Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași efectuează urmărirea penală pentru infracțiuni săvârșite de către militari, având următoarea circumscripție teritorială corespunzătoare județelor Iași, Botoșani, Bacău, Galați, Vrancea, Neamț, Vaslui și Suceava;

– Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj-Napoca efectuează urmărirea penală pentru infracțiuni săvârșite de către militari, având următoarea circumscripție teritorială corespunzătoare județelor Alba, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Sibiu, Harghita, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Satu-Mare și Sălaj;

– Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara efectuează urmărirea penală pentru infracțiuni săvârșite de către militari, având următoarea circumscripție teritorială corespunzătoare județelor Arad, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Timiș;

– Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București efectuează urmărirea penală pentru infracțiuni săvârșite de către militari, având competența teritorială la nivelul întregii țări.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, o secție distinctă, condusă de către un procuror militar șef, în care își desfășoară activitatea procurori militari, denumită „Secția parchetelor militare”, a cărei organizare este detaliată în Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, adoptat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2632/2014[2].

De asemenea, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează un serviciu distinct, denumit „Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari”, condus de un procuror militar șef, în care își desfășoară activitatea procurori militari, serviciul efectuând urmărirea penală în cauze de competența direcției menționate anterior, pentru infracțiuni săvârșite de către militari, circumscripția teritorială întinzându-se la nivelul întregii țări.

În ceea ce privește organizarea sistemului parchetelor militare, raportat la normele de competență materială, se observă că legiuitorul a prevăzut o structură distinctă la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care funcționează procurori militari cu grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pentru investigarea infracțiunilor de mare corupție a fost constituită o structură distinctă, sub forma unui serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Privind pe ansamblu arhitectura Ministerului Public, se observă că lipsește din cadrul structurilor de parchete militare o structură distinctă la nivelul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în care să își desfășoare activitatea procurori militari și care să efectueze urmărirea penală în cauze de competența acestei direcții având ca obiect infracțiuni săvârșite de către militari.

De asemenea, lipsește o structură distinctă în cadrul noii Secții pentru investigarea infracțiunilor din justiție, înființată la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care să își desfășoare activitatea procurori militari și care să efectueze urmărirea penală în cauze privind pe judecătorii și procurorii militari, criteriul de competență fiind dublu condiționat atât în funcție de calitatea de magistrat, cât și de aceea de militar.

Competența parchetelor militare

În literatura de specialitate[3], noțiunea de competență în materie penală este definită ca fiind „sfera atribuțiilor pe care le are de îndeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal”.

În privința formelor sau felurilor competenței, în literatura de specialitate au fost exprimate opinii diferite. Apreciem, alături de unii autori[4], că formele fundamentale ale competenței sunt competența funcțională, competența materială și competența teritorială, iar forme ale competenței subsidiare sunt competența personală, competența specială și competența excepțională.

Fără a analiza formele de competență specială, respectiv, excepțională, normele de competență după calitatea persoanei au natura unor norme derogatorii de la normele de competență materială. Fiind norme derogatorii, se aplică cu prioritate.

Competența personală sau după calitatea persoanei (ratione personae) reprezintă „criteriul legal potrivit căruia unele organe judiciare soluționează anumite cauze penale în raport cu anumite calități pe care le au făptuitorii”[5].

Există și o excepție, când competența organelor judiciare este atrasă și de anumite calități ale persoanei vătămate, tocmai pentru o mai bună protecție a drepturilor procesuale ale acesteia. Este cazul minorilor-persoane vătămate. În acest sens, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, completele și secțiile specializate pentru minori și familie, precum și tribunalele specializate pentru minori și familie judecă atât infracțiunile săvârșite de către minori, cât și infracțiunile săvârșite asupra minorilor. Pe cale de consecință, parchetele de pe lângă tribunalele specializate pentru minori și familie efectuează activitatea de urmărire penală în cauze în care sunt implicați minori, făptuitori sau persoane vătămate.

Deci, imperativul protecției drepturilor procesuale prin organe specializate poate justifica necesitatea înființării și funcționării unor organe judiciare chiar și în raport cu calitatea persoanei vătămate, și nu numai în raport cu calitatea persoanei suspectului sau inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (4) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de către militari se efectuează, în mod obligatoriu, de către procurorul militar. Dispoziția legală nu a făcut distincție între cele trei categorii de militari, prevăzute de Legea nr. 85/1995 privind statutul cadrelor militare[6], respectiv în activitate, în rezervă sau în retragere, dispoziția lăsând loc interpretării.

Coroborând dispoziția de mai sus cu prevederile art. 37 C.pr.pen., se reține faptul că reglementarea procesual penală în vigoare după 1 februarie 2014 a atribuit în sarcina procurorului militar toate infracțiunile săvârșite de către militari, indiferent de natura acestora și dacă au sau nu legătură cu atribuțiile de serviciu, extinzând sfera atribuțiilor procurorilor militari.

Rațiunea unei asemenea reglementări rezidă în acordarea unei atenții deosebite activității de urmărire penală, respectiv protecției drepturilor persoanelor implicate în procedurile judiciare cu militari, fiind o regândire a politicii procesual penale; anterior, sfera atribuțiilor procurorilor militari în ceea ce privește competența de investigare a infracțiunilor comise de către militari a fost restrânsă semnificativ doar la infracțiunile care aveau legătură cu atribuțiile de serviciu.

Efectuarea urmăririi penale în cazul militarilor de către procurori militari are, de asemenea, rațiuni de ordin practic și de securitate a informațiilor, fiind strâns legată de necesitatea efectuării cu celeritate a activității de urmărire penală în legătură cu persoanele care au atribuții în sistemul de apărare al țării.

Scurte considerații cu privire la calitatea de militar a făptuitorului/suspectului/inculpatului, în funcție de care este atrasă competența procurorului militar

După cum am precizat mai sus, nicio dispoziție din Codul de procedură penală sau din Codul penal nu definește sfera noțiunii de militar, în funcție de care este atrasă competența procurorului militar.

În lipsa unei definiții a calității de militar în legislația penală, respectiv procesual penală, normele cu caracter general în care se regăsește noțiunea de „militar” la care ne putem raporta sunt cele care reglementează statutul cadrelor militare, respectiv Legea nr. 80/1995, precum și Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților si gradaților voluntari[7].

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, prin cadre militare se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în condițiile prevăzute de lege.

De asemenea, conform art. 4 din legea sus-menționată, cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situații:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Pot fi ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate persoanele care au cetățenie română și domiciliul în țară;

b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;

c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 80/1995, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate sunt militari profesioniști. Profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer este o activitate menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului militar în timp de pace și de război.

Dispoziții similare sunt cuprinse în Legea nr. 384/2006, aceasta făcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 80/1995 în ceea ce privește calitatea de militar.

Ipoteza care ridică probleme de interpretare în lipsa unor norme clare este aceea dacă competența procurorului militar este atrasă doar de calitatea de militar în activitate sau și de situația cadrelor militare în rezervă și în retragere, în funcție de distincția făcută în actul normativ care reglementează statutul cadrelor militare.

Apreciem, în acord cu practica judiciară constantă, care s-a cristalizat în acest sens, că termenul de „militar” trebuie interpretat, cel puțin în acest stadiu, în sens restrâns, și anume doar cu privire la calitatea de militar în activitate. În acest sens, ar fi și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat într-un recurs în casație, cu privire la calitatea de militar în activitate, calitate care este aptă să atragă competența procurorului militar[8]. Astfel, instanța supremă a statuat: „În cazul militarilor legiuitorul a înțeles ca această competență după calitatea persoanei să fie atrasă de funcțiile militare exercitate efectiv. Faptul că militarii aflați în rezervă beneficiază de o parte din drepturile conferite cadrelor militare (nu de plenitudinea acestora), nu constituie un argument suficient pentru a contrazice concluzia anterioară în materia competenței personale.”

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că noțiunea de militar prevăzută de dispozițiile procedurale penale are în vedere cadrul militar activ, fiind excluse din această categorie cadrele militare în rezervă, persoane care nu mai beneficiază de aceleași drepturi și obligații ca militarii aflați în activitate.

Dincolo de soluția jurisprudențială adoptată de către instanța supremă, rămân în discuție dispoziții normative care ar putea susține soluția potrivit căreia competența parchetelor militare/instanțelor militare este atrasă și de calitatea de militar în rezervă (dacă ne referim la funcțiile militare).

Astfel, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, într-o formă anterioară modificărilor din 2018[9], când inculpatul era militar activ, procurorul militar care efectua urmărirea penală trebuia să facă parte cel puțin din aceeași categorie de grade. Se putea înțelege că în ipoteza în care inculpatul nu era militar activ, procurorul militar care efectua urmărirea penală nu trebuia să facă parte din aceeași categorie de grade militare.

Apelând la o interpretare sistematică a dispozițiilor din Constituție, Codul penal și legile speciale în ceea ce privește starea de mobilizare și de război, s-ar putea trage, de asemenea, concluzia că și rezerviștii concentrați sau mobilizați desfășoară activități cu specific militar, fiindu-le aplicabile îndatoririle militarilor în activitate în ceea ce privește activitatea de apărare a țării.

Astfel, în conformitate cu art. 185 din Codul penal (în continuare C.pen.), prin timp de război se înțelege durata stării de mobilizare a forțelor armate sau durata stării de război.

Potrivit Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare[10] (art. 11), calitatea de ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate se obține în condițiile prevăzute de lege, iar conform art. 13, soldații și gradații voluntari sunt recrutați, selecționați, instruiți și își desfășoară activitatea potrivit legii.

Alte trei articole din legea sus-menționată statuează următoarele:

,,Art. 16

(1) Rezerviștii voluntari pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru:

a) instruire si îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace si/sau pe timpul stării de urgență;

b) completarea forțelor destinate apărării la instituirea stării de asediu, la declararea mobilizării sau a stării de război.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. a), rezerviștii voluntari sunt concentrați în baza ordinului ministrului/conducătorului instituției în subordinea căruia se afla unitatea în care este încadrat rezervistul.

(3) Rezerviștii, la solicitarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, pot participa pe o perioadă determinată la instruire sau misiuni, pe baza acordului acestora, ocupând funcții în structurile militare. Pe această perioadă, rezerviștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru categoria de personal corespunzătoare funcției temporar ocupate.”

,,Art. 17

Rezerviștii pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni și completarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale ori mobilizați la locul de muncă, potrivit legii.”

,,Art. 18. (1) Prin concentrare, în sensul prezentei legi, se înțelege:

a) chemarea rezerviștilor voluntari pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni;

b) chemarea rezerviștilor din rezerva de mobilizare pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni și completarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pe timpul stării de asediu.

(2) La declararea mobilizării sau a stării de război, rezerviștii din rezerva operațională și cetățenii prevăzuți la art. 3 alin. (5) încorporați se consideră mobilizați, iar serviciul militar se prelungește până la data demobilizării.

(3) Serviciul militar în calitate de militar concentrat începe la data concentrării și se termină la data deconcentrării, iar în calitate de militar mobilizat începe la data mobilizării și se termină la data demobilizării.”

Pe cale de consecință, dacă criteriul care atrage competența procurorilor militari în funcție de calitatea de militar în activitate a făptuitorului este cel al deținerii unor funcții militare, aceeași rațiune ar trebui să subziste cel puțin și în cazul rezerviștilor concentrați sau mobilizați pe durata stării de asediu, de mobilizare sau de război.

Ceea ce interesează este data dobândirii efective a calității de militar, respectiv data pierderii calității prin trecere în rezervă sau în retragere, perioadă de timp în care persoana respectivă are calitate de militar în activitate.

Din analiza dispozițiilor legale menționate mai sus, calitatea de militar nu este echivalentă cu funcția de cadru militar, ci o include alături de funcția de soldat sau gradat voluntar.

De asemenea, așa cum se deduce din art. 63 alin. (1) și art. 48 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., pierderea calității de militar după momentul săvârșirii faptei conduce la pierderea competenței de efectuare a urmăririi penale de către procurorul militar, dacă fapta nu are legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarului. În schimb, dacă fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale militarului, procurorul militar rămâne competent să efectueze urmărirea penală în cauza respectivă.

În ipoteza în care suspectul/inculpatul dobândește calitatea de militar după momentul săvârșirii faptei, împrejurarea respectivă nu conduce la schimbarea competenței în favoarea procurorului militar, criteriul de referință fiind acela al calității de militar la momentul săvârșirii faptei.

Relativ la infracțiunile în care momentul epuizării activității infracționale este ulterior consumării infracțiunii, cum este cazul infracțiunilor continuate, continui, de obicei, competența procurorului militar este atrasă de calitatea de militar a făptuitorului în oricare dintre fazele activității infracționale.

În ipoteza infracțiunilor progresive, interesează calitatea de militar la momentul săvârșirii activității infracționale, și nu la momentul producerii rezultatului mai grav.

Competența procurorilor militari

Procurorii militari din cadrul celor patru parchete militare de pe lângă tribunalele militare București, Cluj, Timișoara și Iași efectuează activitatea de urmărire penală în cauze privind infracțiuni săvârșite de militari până la gradul de colonel inclusiv, indiferent de natura infracțiunii și dacă aceasta are sau nu legătură cu atribuțiile de serviciu.

Intră astfel în competența procurorilor militari infracțiunile reglementate în Titlul XI din Codul penal, respectiv capitolul I, denumit ,,Infracțiuni săvârșite de militari”, precum și cele din capitolul II, intitulat ,,Infracțiuni săvârșite de militari sau civili”, în acest ultim caz, dacă sunt săvârșite de către militari.

De asemenea, în competența procurorilor militari care funcționează în cadrul unităților de parchet militar sus-menționate intră toate infracțiunile prevăzute în legislația penală română, Codul penal sau legile speciale cu dispoziții penale, infracțiuni care în mod normal ar fi intrat în competența parchetelor de pe lângă judecătorii și parchetelor de pe lângă tribunale, ca unități civile de parchet, în lipsa calității de militar a făptuitorului, cu excepția infracțiunilor care sunt date în competența altor unități de parchet.

În competența procurorilor militari care funcționează în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București intră:

a) infracțiunile prevăzute în 394-397, art. 399-412 și art. 438-445 C.pen., săvârșite de către militari;

b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale, săvârșite de către militari, cu excepția infracțiunilor prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative[11];

c) infracțiunile săvârșite de către judecătorii tribunalelor militare și de către procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe;

d) infracțiunile săvârșite de către generali, mareșali și amirali.

Procurorii militari care funcționează în cadrul Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează urmărirea penală în cauze în care, potrivit art. 56 alin. (5) C.pr.pen., alături de militari au participat la săvârșirea infracțiunii și persoane care au o calitate specială dintre cele prevăzute la art. 40 din același cod și care atrag competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare (săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării), infracțiunile săvârșite de către senatori, deputați, membri din România în Parlamentul European, de către membrii Guvernului, de către judecătorii Curții Constituționale, de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest caz, există o dublă condiționare a calităților participanților, respectiv unul dintre aceștia să aibă calitatea de militar în activitate, iar un altul să aibă vreuna dintre calitățile menționate mai sus. În plus, este necesar să fie îndeplinită și o condiție negativă, respectiv fapta să nu fie dintre cele care intră în competența Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, când cauza este de competența procurorilor militari care funcționează în cadrul serviciului militar din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv procurorilor civili din Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în lipsa unei unități distincte în care să funcționeze procurori militari (secție, serviciu sau birou). Mai mult, dacă militarul are și calitatea de magistrat, cauza va fi de competența procurorilor civili din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în lipsa unei unități distincte în care să funcționeze procurori militari (serviciu sau birou).

Procurorii militari care funcționează în cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de către militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează urmărirea penală în cauze de competența acestei direcții, săvârșite de către militari, cu excepția situației în care militarul are și calitatea de judecător sau procuror, caz în care competența aparține Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând dispozițiile legale în vigoare din Codul de procedură penală, Legea nr. 304/2014, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, precum și din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 4682/C/2016 din 21 decembrie 2016[12], se constată că legiuitorul a omis organizarea în cadrul direcției menționate anterior a unei structuri distincte sub forma unei secții, serviciu sau birou în care să funcționeze procurori militari și care să efectueze urmărirea penală în cauze de competența acestei direcții, pentru infracțiuni săvârșite de către militari.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul țării.

Dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 reglementează limitele competenței procurorilor care funcționează în cadrul direcției sus-menționate, însă nicio dispoziție legală nu face referire la competența de efectuare a urmăririi penale în cauze legate de infracțiuni săvârșite de către militari.

Apreciem că omisiunea legiuitorului ar trebui îndreptată, în sensul înființării unei structuri distincte sub forma unei secții, serviciu sau birou în care să funcționeze procurori militari și care să efectueze urmărirea penală în cauze având ca obiect criminalitatea organizată și terorismul, săvârșite de către militari.

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, înființată prin Legea nr. 207/2018 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară)[13], potrivit art. 88¹ alin. (1) din ultima lege, are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform alin. (3) al art. 88¹ din Legea nr. 304/2004, în cazul infracțiunilor săvârșite de către judecătorii și procurorii militari, dispozițiile art. 56 alin. (4) C.pr.pen. nu sunt aplicabile. Pe cale de consecință, în cazul infracțiunilor săvârșite de către judecătorii sau procurorii militari, urmărirea penală se efectuează de către procurori civili, urmând a fi sesizată instanța militară sau civilă, după caz.

 Aplicarea dispozițiilor 56 alin. (5) C.pr.pen. în cazul participației penale

Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (5) C.pr.pen., procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de către militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 din același cod.

Dispoziția legală sus-indicată a suscitat opinii diferite atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară referitoare la ipoteza competenței de efectuare a urmăririi penale de către procurorii militari cu privire la faptele săvârșite de către militari împreună cu civili, o opinie fiind în sensul competenței procurorilor militari doar în situația în care fapta a fost săvârșită de către militari în calitate de autori, civilii fiind complici sau instigatori, iar o alta, care s-a și cristalizat în timp, fiind în sensul competenței procurorilor militari, indiferent de contribuția participantului militar la săvârșirea unei infracțiuni, respectiv autor, coautor, complice sau instigator.

Opinăm în sensul celei de-a doua opinii pentru următoarele motive:

În primul rând, textul art. 56 alin. (5) C.pr.pen. folosește noțiunea de „infracțiuni comise de militari”.

Textul de lege care definește sfera noțiunii de săvârșire sau comitere a unei infracțiuni este prevăzut în Titlul X din Codul penal, Partea generală, denumit „Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală”, respectiv art. 174 în care se precizează că, prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

Din interpretarea unitară a normelor de drept penal și procesual penal se poate trage cu ușurință concluzia că sintagma utilizată în cuprinsul art. 56 alin. (5) C.pr.pen. se va interpreta în sensul definiției legale prevăzute în art. 174 C.pen., respectiv comiterea în calitate de autor a unei infracțiuni sau participarea la comiterea unei infracțiuni în calitate de coautor, complice sau instigator.

Având în vedere definiția legală a noțiunii de comitere a unei infracțiuni sau săvârșire a unei infracțiuni, prin interpretarea sistematică a normei generale prevăzute în art. 56 alin. (4) C.pr.pen. (care atribuie competența de efectuare a urmăririi penale față de militari procurorului militar) cu dispozițiile art. 56 alin. (5) din același cod (privind competența de efectuare a urmăririi penale în cazul civililor care au săvârșit fapta împreună cu militari) se poate concluziona că procurorii militari efectuează urmărirea penală și față de civilii care au participat la săvârșirea unei infracțiuni alături de militari, indiferent dacă militarii au participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de autori, coautori, complici sau instigatori.

Un alt argument ar fi acela al rațiunii pentru care legiuitorul a optat pentru efectuarea urmăririi penale în mod unitar, respectiv celeritatea fazei urmăririi penale, evitarea soluțiilor contradictorii pronunțate de către unități de parchet diferite, civile sau militare, în funcție de calitatea participantului, civil sau militar. Rațiunea acestei opțiuni este strâns legată de analiza globală și coordonată a situației de fapt care rezultă din materialul probatoriu, celeritatea procesului penal în ansamblul său, evitarea soluțiilor contradictorii în cazul participației penale și soluționarea  cauzelor într-un mod unitar și în aceeași perioadă de timp.

Un alt argument ar fi acela al evitării unor norme de competență, în funcție de eventuala calitate a participanților, civili sau militari, și de contribuția acestora la săvârșirea faptei, autor, complice sau instigator, stabilirea competenței în funcție de analiza unitară a cauzei și a contribuției tuturor participanților conducând la stabilirea corectă și unitară a competenței organului de urmărire penală.

Astfel, dacă o infracțiune de înșelăciune ar fi săvârșită de către un avocat în calitate de autor împreună cu un subofițer în calitate de complice, potrivit primei opinii, competența ar reveni unității civile de parchet de pe lângă curtea de apel, însă dacă rolurile ar fi inversate, competența ar reveni parchetului militar de pe lângă tribunalul militar competent teritorial.

De asemenea, dacă autorul ar fi un general, iar complicele un civil fără calitate specială, urmărirea penală ar fi efectuată de către procurorul militar de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, însă dacă rolurile s-ar inversa, infracțiunea nu ar mai fi „săvârșită” de către militar, ci de civil, competența ar reveni procurorului civil de la parchetul de pe lângă judecătorie competent teritorial.

Aplicarea unitară a normelor de competență după calitatea persoanei în raport cu toți participanții la săvârșirea unei infracțiuni conduce la aplicarea unitară a normelor de competență și, pe cale de consecință, la evitarea conflictelor de competență și soluționarea unitară a cauzei penale în care sunt implicate mai multe persoane, dintre care unele cu calități speciale.

În baza aceluiași raționament, competența de a efectua urmărirea penală în cazul participației penale improprii în care sunt implicați militari împreună cu civili revine procurorilor militari.

O discuție ar fi în ipoteza participației sub forma intenție-lipsă de vinovăție, militarul fiind cel care săvârșește fapta fără vinovăție.

Apreciem că după pronunțarea soluției de clasare față de militar, procurorul va dispune disjungerea cauzei și declinarea, în temeiul art. 63 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 44 alin. (2), ambele din Codul de procedură penală, întrucât în faza urmăririi penale procurorul pierde competența în cazul în care dispune disjungerea ori clasarea pentru fapta sau persoana care a atras competența. Aceeași ar fi și situația în care procurorul militar încheie un acord cu inculpatul militar în urma recunoașterii vinovăției de către acesta și disjunge cauza cu privire la participanții civili, declinând astfel competența în favoarea parchetului civil competent.

Ipoteza în care procurorul ar păstra competența chiar și după disjungere sau clasare față de militar ar putea fi susținută de dispozițiile art. 56 alin. (5) C.pr.pen., care ar putea fi interpretate în sensul că procurorul militar efectuează urmărirea penală față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de către militari, continuă ancheta și finalizează cercetările, urmând a sesiza instanța civilă competentă. O asemenea interpretare nu poate fi primită, întrucât în faza urmăririi penale dispozițiile referitoare la păstrarea competenței după desesizare nu sunt aplicabile, textul care are aplicabilitate în faza urmăririi penale nefăcând nicio distincție în situația infracțiunilor săvârșite de către militari.

În concluzie, competența de efectuare a urmăririi penale în cauze în care alături de militari participă în calitate de autori, coautori, instigatori sau complici și civili, se va stabili în funcție de calitățile speciale deținute de către toți participanții la săvârșirea infracțiunii și va aparține procurorului militar de la parchetul militar corespunzător instanței civile competente să judece cauza în primă instanță.

De lege ferenda, s-ar impune atribuirea competenței de efectuare a urmăririi penale în favoarea procurorilor militari pentru faptele săvârșite de către civili împotriva bunurilor care privesc capacitatea de apărare a țării, tocmai pentru o mai eficientă protecție a acestora.

NOTA REDACȚIEI

Cu privire la afirmația autorului potrivit căreia ,,în ipoteza în care suspectul/inculpatul dobândește calitatea de militar după momentul săvârșirii faptei, împrejurarea respectivă nu conduce la schimbarea competenței în favoarea procurorului militar, criteriul de referință fiind acela al calității de militar la momentul săvârșirii faptei”, relevăm excepțiile prevăzute în textele următoare din Codul de procedură penală:

,,Art. 48. Competența în caz de schimbare a calității inculpatului

[…]

(2) Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1) (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”

,,Art. 40. Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție

(1) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”

Deci, dobândirea calității de procuror militar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după săvârșirea infracțiunii atrage competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul acestui parchet. Însă dacă anterior săvârșirii infracțiunii făptuitorul fusese procuror civil, atunci nu există modificări ale competenței, aceasta aparținând tot secției menționate anterior. Apare o excepție în ipoteza în care el a fost reîncadrat în funcția de procuror militar la parchetul sus-menționat după ce a fost eliberat din funcție prin pensionare, iar în perioada cât a fost pensionar a săvârșit o infracțiune care atrăgea competența unui parchet inferior Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

* Procuror militar – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, e-mail: radu_cazacu2004@yahoo.com.

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

[2] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 26 august 2014, cu modificările și completările ulterioare.

[3] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a   II-a, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 344.

[4] Idem, p. 345.

[5] Idem, p. 355.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

[8] Înalta Curte de Casație și Justiție, S.pen., Dec. nr. 384/RC/2016, disponibilă pe  site-ul www.scj.ro.

[9] În prezent, art. 101 din Legea nr. 304/2004 are următorul conținut:

,,Când persoana cercetată este militar activ, urmărirea penală se efectuează de procurorul militar, indiferent de gradul militar al persoanei cercetate.”

[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 29 decembrie 2016.

[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018.