Participarea procurorului militar la judecarea cauzei care are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive. Eventualele nulități procedurale

ABSTRACT

The participation of the military prosecutor in the prosecution of a case in which intimation of the court was ordered by military prosecution offices is mandatory until judgement is launched, and as of that date, it is facultative, being left to the discretion of the military prosecutor.

Based on the verification of the legality and merits of a measure for remand in custody of the accused, it is found that the first court correctly rejected the applications of the accused for revocation and replacement of the remand in custody measure and maintained the measure for remand in custody in relation to the accused.

Key words: remand in custody, nullity, participation of the military prosecutor to the trialling of the case.

I. Prezentare speță. Prin Încheierea nr. 336/2015, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2503/104/2015/a3, în baza art. 362 raportat la art. 208 alin. (2) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților N.I.R., F.M.A., I.F.C. și I.V.I.

În baza art. 208 alin. (3) și 207 alin. (4) C.pr.pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.

S-au respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații N.I.R., F.M.A., I.F.C. și I.V.I., ca nefondate.

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva Încheierii nr. 336/2015 a Tribunalului Olt au formulat contestații inculpații N.I.R., I.V.I., I.F.C. și F.M.A.

Prin Decizia penală nr. 483/2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 2503/104/2015/a3, s-au respins contestațiile formulate de contestatorii N.I.R., F.M.A., I.F.C. și I.V.I., ca nefondate.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

– Cu privire la excepția nulității, pe considerentul că la ședința, în care s-a pronunțat încheierea atacată, a participat procurorul militar, deși acesta nu putea participa într-o cauză decât cel mai târziu până la finalizarea procedurii în camera preliminară, se constată că este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 6 din Ordinul nr. 342/2014, modificat și completat prin Ordinul nr. 3/2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din secția judiciară a parchetului de pe lângă instanța competentă vor participa la judecarea cauzei în fond și în căile de atac, în cauzele în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetul militar.

Conform art. 7 lit. a) din același ordin, procurorii militari participă la judecarea cauzelor prevăzute la art. 6, numai atunci când cauza necesită cunoștințe cu specific militar, precum și ori de câte ori apreciază necesar.

În art. 7 lit. b) din același ordin se prevede că procurorii militari participă la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor procurorului din cadrul parchetelor militare și al Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la procedura camerei preliminare și la soluționarea contestației în cadrul procedurii în toate cauzele în care sesizarea instanței a fost dispusă de acestea.

În atare situație, se constată că participarea procurorului militar la soluționarea unei cauze, în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetul militar, este obligatorie până la începerea judecății, iar, de la acea dată este facultativă, fiind lăsată la aprecierea procurorului militar, nefiind interzisă, așa cum au susținut contestatorii.

– Referitor la excepția nulității încheierii pe considerentul că ședința ar fi avut loc în camera de consiliu, nu în ședință publică, se constată că nici aceasta nu este întemeiată.

Astfel, din încheierea pronunțată rezultă că ședința a avut loc și soluția a fost pronunțată în ședință publică.

Împrejurarea că într-un paragraf din partea introductivă s-a menționat că apelul nominal s-ar fi făcut în ședință nepublică, este considerată de instanța de control judiciar o eroare materială, atât timp cât, în antet, dar și în dispozitiv s-a relevat ca fiind ședință publică.

– Nici excepția nulității întemeiată pe considerentul că inculpaților nu li s-au luat declarații cu privire la cererea de revocare, ci numai cu privire la cererea de înlocuire, nu poate fi primită.

Astfel, instanța de control judiciar constată că art. 281 C.pr.pen. nu prevede un asemenea caz ca fiind un caz de nulitate absolută, iar față de dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C.pr.pen. prin care s-a precizat expres că nu se poate dispune rejudecarea cauzei decât dacă nu au fost respectate dispozițiile legale privind citarea, normele de procedură penală fiind de strictă interpretare, nu se poate dispune rejudecarea cauzei sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât inculpații au fost audiați de instanță în prezența apărătorilor, iar, ulterior, odată cu acordarea cuvântului asupra cererilor, apărătorii au pus concluzii în legătură cu această cerere de revocare, iar inculpații au susținut concluziile apărătorilor lor.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea de Apel Craiova a constatat următoarele:

La dispunerea măsurii arestării preventive față de inculpați s-au respectat dispozițiile legale în materie, avându-se în vedere incidența dispozițiilor art. 223 alin. (2) C.pr.pen. Totodată, în speță, continuă să fie incidente aceste dispoziții.

Astfel, din probatoriul administrat la urmărirea penală (declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor, conținutul mesajelor scrise expediate de persoana vătămată în ziua comiterii faptei și concluziile raportului de expertiză criminalistică și răspunsul IML) rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii faptelor de către inculpați.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată este închisoarea mai mare de 5 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică.

Starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 223 alin. (2) C.pr.pen., așa cum corect a menționat și instanța de fond, presupune o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție colectivă față de aceste stări de fapt negative.

În speță, în concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptei de care sunt acuzați inculpații (viol în formă agravată), faptă care creează în mod cert o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere și împrejurările reale, modul și mijloacele concrete de săvârșire a faptei, urmările produse, precum și numărul relativ mare de participanți la săvârșirea faptei, ceea ce demonstrează și o periculozitate sporită a inculpaților.

Toate aceste aspecte reținute, nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate și astfel, orice altă măsură preventivă, cu excepția arestării, nu este oportună în cauză.

Împrejurările invocate de inculpați, că declarațiile martorei T.D. ar fi contradictorii sau că raportul de expertiză criminalistică ar exclude existența faptei și astfel se impune revocarea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile arestării nu mai există, nu pot fi reținute.

Astfel, pentru menținerea arestării trebuie să existe probe cu privire la existența unei suspiciuni rezonabile de săvârșire a faptei, suspiciune care există în cauză în continuare, contrar susținerii inculpaților. Aceasta, întrucât, chiar dacă în raportul de expertiză, inițial s-a menționat că profilul genetic al presupușilor autori nu se regăsește în secreția vaginală a victimei, prin răspunsul ulterior al aceleiași instituții s-au indicat care ar fi situațiile în care acest profil nu poate fi regăsit, una din posibilitățile respective fiind relevată de declarațiile persoanei vătămate cu privire la modul în care s-a săvârșit fapta, iar martora T.D., din cauza minorității și a evenimentului traumatic la care a fost nevoită să asiste, dar și a lipsei experienței de viață, este posibil să nu aibă o relatare corespunzătoare unui martor obiectiv, neimplicat în evenimentele respective. De altfel, nu numai declarațiile acestei martore confirmă susținerile persoanei vătămate, ci și celelalte probe administrate în cauză, arătate mai sus.

În altă ordine de idei, aceste aspecte nu sunt noi, ele fiind invocate și analizate și cu ocazia verificării legalității măsurii arestului preventiv la data de 24 septembrie 2015 de către Curtea de Apel Craiova, iar de la acea dată și până în prezent nu a intervenit niciun alt element de fapt sau de drept care ar conduce la concluzia că arestarea este nelegală ori s-ar impune înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai blândă.

Totodată, apărările inculpaților privind situația lor familială, profesională sau școlară nu pot fi primite, deoarece se apreciază că nu constituie motive care să justifice punerea lor în libertate și că, dimpotrivă, când au comis aceste fapte, inculpații și-au asumat riscul de a fi descoperiți, de a fi cercetați penal, chiar cu privare de libertate și astfel desfășurarea unei vieți de familie ori sociale normale să fie perturbată.

Se mai observă că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei pentru care sunt cercetați și, astfel, măsura arestării este necesară și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, conform art. 223 alin. (1) lit. b) și c) C.pr.pen., existând posibilitatea ca, în libertate, inculpații să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori, în vederea retractării declarațiilor sau a dării unor declarații favorabile pentru inculpați.

Cu privire la durata arestării, se constată că, în raport cu gravitatea faptei, complexitatea cauzei și a probatoriilor ce s-au impus a fi administrate, aceasta este relativ scurtă (2 luni) și astfel nu se poate considera că s-ar fi stins acea rezonanță socială negativă a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații sau că lăsarea lor în libertate nu ar mai crea, în prezent, în opinia publică un sentiment de insecuritate.

Astfel fiind, se constată că în mod corect prima instanță a respins cererile inculpaților de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive și a menținut măsura arestării preventive față de inculpați.

(C. Ap. Craiova, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. nr. 483/2015)

II. Notă aprobativă. 1. În noul Cod de procedură penală există puține reglementări referitoare la competența procurorului militar. Astfel, în art. 56 C.pr.pen. se prevede: urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar [alin. (4)]; procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală, potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 din același cod[1] [alin. (5)].

Articolul 363 C.pr.pen., referindu-se la participarea procurorului la judecată, în mod implicit, îl vizează și pe procurorul militar. În acest text legal se prevede: participarea procurorului la judecată este obligatorie [alin. (1)]; în cursul judecății, procurorul exercită rol activ, în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale [alin. (2)]; în cursul judecății, procurorul formulează cereri, ridică excepții și pune concluzii, iar cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate [alin. (3)]; când apreciază că există vreuna dintre cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal [alin. (4)].

Neexistând o reglementare clară a participării procurorului militar la judecarea cauzei, atunci când a sesizat instanța civilă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost nevoit să emită Ordinul nr. 342/2014. În art. 6 din acest ordin se prevede: procurorii din secția judiciară a parchetului de pe lângă instanța competentă vor participa la judecarea cauzei în fond și în căile de atac, în cauzele în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetul militar. Potrivit art. 7 din același ordin, modificat prin Ordinul nr. 3/2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii militari participă: a) la judecarea cauzelor prevăzute în art. 6, numai atunci când acestea necesită cunoștințe cu specific militar, precum și ori de câte ori apreciază necesar; b) la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor procurorului din cadrul parchetelor militare și al Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la procedura în camera preliminară, la soluționarea contestației în cadrul acestei proceduri, în toate cauzele în care sesizarea instanței a fost dispusă de parchetul militar.

Se înțelege, deși acest lucru nu este prevăzut în mod expres, că la judecarea cauzelor de către instanțele militare participă numai procurorii militari. Oricum, se impune intervenția legiuitorului pentru a reglementa, în Codul de procedură penală, situațiile menționate în Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 342/2014.

2. În privința menținerii arestării preventive față de inculpați, instanța de apel a statuat în mod corect că nu se impune cercetarea inculpaților în stare de libertate, având în vedere subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive.


[1] ,,Art. 44. Competența în caz de reunire a cauzelor

(1) În caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(2) Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea.

(3) Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(4) Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile.

(5) Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 și 42”.

,,Art. 41. Competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României

(1) Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârșirii infracțiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta;

d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

(2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.

(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.

(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.

(6) Infracțiunea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(7) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(8) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, iar competența nu se poate determina potrivit alin. (1), competența este cea prevăzută la alin. (4).

,,Art. 42. Competența pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României

(1) Infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României se judecă de către instanțele în a căror circumscripție se află locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică.

(2) Dacă inculpatul nu locuiește sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracțiunea este de competența judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 București, iar în celelalte cazuri, de instanța competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul București, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(3) Infracțiunea săvârșită pe o navă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(4) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(5) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competența este cea prevăzută la alin. (1) și (2), în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Participarea procurorului militar la judecarea cauzei care are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive. Eventualele nulități procedurale was last modified: iulie 7th, 2017 by Costache Adrian

Căutare