dr. Irinel ROTARIU*

ABSTRACT

The Criminal Code entered into force in 2014 provides for the punishment of military degradation in a manner quite similar to the Penal Code of 1968. The complementary nature of the punishment expresses the need to preserve the climate of order and discipline within the Army and other military structures. It has also a strong cultural significance, the main meaning of it being the removal of those unworthy of the honor and dignity of bearing arms from the Army. Although it is definitive, in the case of pardon or finding of political character of conviction, the military degradation is reversible.

Keywords: military degradation, complementary punishment, Penal Code, convicts with military ranks, military, political conviction.

I. Introducere. Legislația anterioară

Codul penal intrat în vigoare în 2014 prevede pedeapsa degradării militare într-o reglementare similară Codului penal din 1968. Natura complementară a pedepsei exprimă necesitatea păstrării climatului de ordine și disciplină în cadrul Armatei și celorlalte structuri militare, a realizării prevenției generale și speciale prin aplicarea unei sancțiuni penale suplimentare care să vizeze drepturile militare ale persoanei condamnate – gradul și dreptul de a purta uniforma –, mai ales pentru infracțiuni sancționate cu o pedeapsă cu închisoarea. Din perspectivă antropologică, degradarea are o puternică semnificație culturală, chiar dacă ea este mai puțin vizibilă în societatea noastră, prea puțin preocupată, din păcate, de semnificațiile și simbolurile rafinate ale apartenenței la corpul de elită al războinicilor. Degradarea este expresia ritualizată a înlăturării din Armată celui nedemn de onoarea și demnitatea purtării armelor.

Pedeapsa degradării militare nu este una nouă în legislația noastră penală și ține de cele mai vechi forme de organizare militară de la noi.

Degradarea militară a mai fost reglementată sub denumirea „Degradațiunea militară” în Codul Justiției Militare din 1873[1]. Pronunțată ca „pedeapsă principală, este întotdeauna însoțită de o închisoare al căreia termen, fixat prin sentință, nu poate trece peste doi ani” (art. 184).

Articolul 183 prevedea conținutul acesteia: „Orice militar osândit la degradațiune militară, sau ca pedeapsă principală, sau ca accesorie unei alte pedepse, afară de moarte, se conduce dinaintea trupei sub arme.

După cetirea hotărîrei, comandantul pronunță aceste cuvinte cu glas tare: „N. N. (numele și pronumele osânditului) ești nedemn de a purta armele; în numele Regelui, te degradăm“. Îndată după aceasta, i se iau toate semnele militare și decorațiunile ce are osânditul; și, dacă este ofițer, sabia lui se sfărâmă și se aruncă jos înaintea lui.

Degradațiunea militară atrage după sine: 1. Luarea gradului și a dreptului de a purta însemnele și uniforma; 2. Incapacitatea absolută a servi în armată, sub orice titlu, și celelalte incapacități pronunțate de codicele penal ordinar prin art. 22; 3. Luarea dreptului de a purta orice decorațiune și pierderea dreptului de pensiune și de orice altă răsplătire pentru serviciile de mai înainte”.

Degradarea militară a mai fost reglementată în art. 353 Codul justiției militare din 1937[2] drept pedeapsă accesorie alături de destituire. Ea se pronunța, potrivit art. 453 și art. 456, ca „pedeapsă accesorie în cazul condamnărilor pronunțate de orice instanță, împotriva militarilor de orice grad, pentru, crime, precum și în cazul condamnărilor la orice pedeapsă, pronunțate de orice instanță în contra vreunui ofițer, sergent sau cartnic[3] pentru vreuna din următoarele infracțiuni:

– asociere pentru comitere de crime sau delicte, fals, uz de fals, delapidară, luare de mită, atentat la pudoare, mărturie mincinoasă, furt, tîlhărie, abuz de încredere și înșelăciune prevăzute de codul penal și,

– plăsmuiri și falsificări, sustracțiuni, mită, lovirea superiorului, furt, părăsire de post sau comandă, lașitate, dezertare și jafuri, prevăzute de art. 478, 479, 487, 492, 496, 507, 508, 519–530 și 536 din prezentul cod.

Degradarea militară atrage după sine: 1. Pierderea gradului și a dreptului de a purta uniforma și semnele distinctive. 2. Îndepărtarea din armată și incapacitățile prevăzute de codul penal, în cazul degradării civice, după modurile acolo prevăzute. 3. Interzicerea ele a purta vreo decorație și pierderea dreptului la pensie sau la vreo recompensă, pentru vreun serviciu anterior condamnării.

Degradarea militară se execută prin ordin de zi dat de regiunea militară pe baza hotărîrii de condamnare.

Acest ordin se va citi de față fiind și condamnatul, în prezența trupei sub arme, a ofițerilor, sergenților și cartnicilor”.

II. Pedeapsa complementară a degradării militare

II.1. Conținutul pedepsei complementare în reglementarea Codului penal din 2014

Articolul 55 din Codul penal prevede că pedepsele complementare sunt:

a) interzicerea exercitării unor drepturi,

b) degradarea militară,

c) publicarea hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 69 Cod penal, pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

II.2. Subiectele pedepsei complementare a degradării militare

Subiectele pedepsei complementare a degradării militare sunt condamnații care dețin grade militare, indiferent că se află în activitate, retragere sau rezervă. Potrivit art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare[4], cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situații:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară, cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcții, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate;

b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;

c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar.

Pedeapsa privește fiecare condamnat în parte cât se află în coparticipație și numai dacă pentru fiecare condamnat sunt îndeplinite condițiile aplicării acesteia. Pedeapsa degradării militare nu se mai poate aplica o a doua oară odată ce a fost pronunțată printr-o sentință definitivă, deoarece efectele degradării deja s-au produs. Spre deosebire de art. 64 din Codul penal din 1969, textul din 2014 face referire și la militarii în retragere cărora li se poate aplica măsura.

II.3. Condițiile aplicării pedepsei complementare

Condițiile aplicării pedepsei complementare sunt:

a) pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii de minim 5 ani. Când pedeapsa se situează în intervalul de 5-10 ani închisoare, aplicarea pedepsei este facultativă, judecătorul fiind cel care apreciază dacă ea este necesară. Când pedeapsa este detențiunea pe viață ori mai mare de 10 ani închisoare, aplicarea sa este obligatorie[5];

b) condamnatul să dețină gradul militar ca militar activ, în retragere sau în rezervă.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, s-a modificat conținutul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi sub aspectul perioadei pentru care se poate dispune această pedeapsă, prin reducerea sa de la o perioadă de la 1 la 10 ani, conform Codului penal din 1969, la o perioadă de la 1 la 5 ani.

II.4. Conținutul pedepsei complementare a degradării militare

Potrivit art. 69 Cod penal, pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Conform art. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar. Gradul de ofițer, maistru militar și subofițer nu se poate pierde decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Gradele sunt descrise de art. 2 din aceeași lege.

Purtarea uniformei militare este un drept și o obligație a cadrelor militare în activitate. De asemenea, se poate acorda dreptul de a purta uniforma militară, conform art. 27 din Legea nr. 80/1995, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cadrelor militare care au cel puțin 20 de ani de serviciu militar și s-au distins prin activitatea desfășurată, precum și celor care au adus patriei servicii deosebite, chiar dacă nu au o vechime de 20 de ani de serviciu militar.

Pedeapsa complementară include așadar 2 tipuri de măsuri reunite sub aceeași denumire, care se aplică simultan.

Ea se aplică de la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare. Pedeapsa nu are termen, odată pronunțată are caracter definitiv, față de, spre exemplu, pedeapsa interzicerii unor drepturi, care are caracter temporar, legiuitorul dorind să sublinieze prin caracterul măsurii necesitatea ca din corpul militarilor să facă parte numai persoane cu o condiție morală ireproșabilă, apte a fi un model social de urmat prin comportament, cu un sistem de valori care să excludă orice conflict cu legea penală. Este și motivul pentru care dispozițiile art. 169 alin. (2) Cod penal prevăd că reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut. Caracterul definitiv rezultă din însăși exprimarea „pierderea gradului” și a dreptului de a purta uniforma.

Dacă însă persoana condamnată beneficiază după condamnare de amnistie sau grațiere, este posibil să-i fie ridicate restricțiile ce decurg din aplicarea degradării militare. Amnistia, având ca efect înlăturarea răspunderii penale, va înlătura și celelalte conse­cințe ale condamnării, inclusiv pe cele ale pedepsei complementare a degradării militare. Grațierea nu are de regulă efect asupra pedepselor complementare, dar dacă prin actul normative de grațiere se prevede înlăturarea efectelor pedepselor complementare, măsura va avea efect asupra degradării[6].

Ca modalitate specială de înlăturare a pedepsei degradării militare pronunțată în condițiile reprimării mișcării anticomuniste din România până în anul 1989, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989[7], orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii, obligarea statului la repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, alături de acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (lit. b).

II.5. Executarea degradării militare

Conform art. 564 Cod procedură penală, pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea de către judecătorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotărârii comandantului unității militare în a cărei evidență este luată persoana condamnată, respectiv centrului militar județean sau zonal de la domiciliul condamnatului. Legea nr. 80/1995 prevede că degradarea militară se aplică, în condițiile prevăzute de legea penală, cadrelor militare în activitate, în rezervă și în retragere, condamnate la pedeapsa complementară a degradării militare prin hotărâre judecătorească (art. 69).

Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii prevăzuți la art. 69 și 70 din lege se scot din evidența militară, astfel:

a) prin ordin al șefului Statului Major General, cei care au avut grade de generali și amirali;

b) prin ordin al comandanților stabiliți de șeful Statului Major General, cei care au avut grade de ofițeri, maiștri militari sau subofițeri (art. 71).

În cazul în care intervine o altă hotărâre judecătorească prin care s-a pronunțat achitarea sau prin care nu se mai aplică pedeapsa complementară a degradării militare, cei în cauză sunt reluați în evidența militară, cu gradul avut, prin ordinul celor care au dispus scoaterea din evidență. În această situație, timpul cât au fost degradați se include în calculul stagiului în grad, iar cadrele militare respective pot cere prin instanța judecătorească reparații morale și materiale pentru prejudiciile ce li s-au adus (art. 72).

Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii cărora li s-a aplicat degradarea militară și care au fost amnistiați sau grațiați de pedeapsa complimentară a degradării militare, precum și cei care au fost reabilitați se reiau în evidența militară și, în raport cu nevoile forțelor armate, li se poate reda orice grad militar, până la gradul avut inclusiv.

Cadrele militare în rezervă care au redobândit cetățenia română și anterior au fost scoase din evidența militară pot fi reluate în evidență, la repatriere.

Redarea gradului potrivit alin. (2) se face prin:

a) decret al Președintelui României, pentru generali și amirali;

b) ordin al șefului Statului Major General, pentru ceilalți ofițeri, maiștri militari și subofițeri.

Redarea gradului ca urmare a amnistierii, grațierii sau reabilitării nu atrage, de drept, rechemarea în activitate, iar timpul cât au fost degradați nu se ia în calculul stagiului în grad și al vechimii de cadre militare în activitate.

Datele persoanelor condamnate se consemnează în aplicațiile informatice ale centrelor militare, potrivit art. 37 din O.M. 4/I/2009 al Ministerului Apărării Naționale – Norme privind evidența militară a cetățenilor încorporați, soldaților și gradaților în rezervă[8], precum și în cazul altor forme de evidență ale structurilor sau unităților militare decât cele ale Ministerului Apărării Naționale.

Ca aspecte practice legate de executarea degradării militare, în primul rând din perspectiva organelor judiciare, credem că pentru aplicarea eficientă a degradării militare este necesar ca în primul rând procurorul și în al doilea rând instanța, dacă cel dintâi nu manifestă rol activ la urmărirea penală, să cunoască situația militară a inculpatului, aspect care poate fi realizat ușor în cazul inculpaților care nu au calitatea de militar activ, prin solicitarea de relații de la Centrul Militar Județean sau Zonal ori de la Direcția Management Resurse Umane a Ministerului Apărării Naționale.

III. Aspecte de drept comparat

Codul penal al Republicii Slovace[9] enumeră degradarea militară în art. 32 alin. 1 lit. j, ca pedeapsă principală. Articolul 64 din codul slovac prevede că degradarea militară sau pierderea gradelor profesionale înseamnă că persoanele condamnate care fac parte din forțele armate sunt degradate de la gradul pe care îl dețin la soldat, iar persoanele condamnate care sunt funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, își pierd gradul profesional.

Atunci când condamnă o persoană, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, la o pedeapsă cu închisoarea cu executare cu o durată de cel puțin doi ani, instanța aplică persoanei care deține un grad militar sau alt grad profesional pedeapsa complementară a degradării militare sau pedeapsa pierderii gradului profesional. De asemenea, instanța poate aplica această pedeapsă concomitent cu o pedeapsă cu închisoarea cu o durată mai scurtă sau cu o altă pedeapsă atunci când condamnă o persoană care este membru al forțelor armate sau funcționar public cu statut special dacă, având în vedere natura infracțiunii comise, aplicarea unei astfel de pedepse este necesară pentru a menține disciplina și ordinea în cadrul forțelor armate sau al serviciului public.

Din conținutul reglementării constatăm că, potrivit legii slovace, pedeapsa nu se poate aplica decât pe lângă o pedeapsă cu închisoarea, iar conținutul măsurii privește și pierderea gradului profesional de către funcționarii publici cu statut special.

Este de asemenea de remarcat că textul legii penale slovace face referire la finalitatea acestei pedepse, respectiv menținerea ordinii și disciplinei militare în cadrul forțelor armate ori serviciului public, precum și faptul că limitele pedepsei care se aplică sunt semnificativ mai reduse decât în Codul penal român. Constatăm, de asemenea, că pedeapsa se aplică și funcționarilor publici cu statut special, persoane care deopotrivă fac parte din structuri ierarhice care se supun unor rigori de disciplină care le deosebesc de civili.

Codul penal al Republicii Polone[10] enumeră degradarea militară în art. 324 alin. 1 pct. 3, alături de excluderea din serviciul militar profesionist, ca măsură penală aplicabilă militarilor. Potrivit art. 332, dacă pentru infracțiuni concurente se pot aplica ambele măsuri, instanța va aplica numai degradarea militară. Articolul 327 prevede că degradarea include pierderea gradului militar și revenirea la gradul de soldat (alin. 1) și că instanța poate dispune degradarea în caz de condamnare pentru o infracțiune, în cazul în care natura infracțiunii, modul și circumstanțele comiterii acesteia permit presupunerea întemeiată că făptuitorul și-a pierdut caracteristicile necesare pentru a fi militar, mai ales în cazul săvârșirii unei infracțiuni în scopul de a obține un beneficiu patrimonial (alin. 2).

Articolul 328 prevede că instanța poate dispune degradarea numai pentru o persoană care la momentul săvârșirii infracțiunii era militar, chiar dacă acesta a încetat ulterior să mai fie militar.

Constatăm că și legiuitorul polonez a prevăzut în mod explicit în lege că pedeapsa este legată de aptitudinea unei persoane de a face parte din corpul militarilor, ca un criteriu general de individualizare a pedepsei, concretizând cu titlu de exemplu comiterea faptei pentru a obține un beneficiu patrimonial, scop care descrie o atitudine de mercantilism, rapacitate, dezinteres pentru onoarea și demnitatea calității de luptător.

Codul penal al Republicii Ungaria[11] prevede în secțiunea 139 că degradarea militară înseamnă că un soldat este degradat la un grad inferior celui avut la momentul judecării infracțiunii (alin. 1). În cazul în care infracțiunea prejudiciază reputația gradului militar, se aplică o degradare militară, dar nu este necesară pierderea gradului militar (alin. 2). Concomitent cu degradarea, termenul de serviciu într-un grad inferior se stabilește între unu și doi ani, conform ordinului.

Este de precizat, de asemenea, că în Codul penal ungar se mai prevede, alături de degradare, tot ca pedeapsă penală, în secțiunea următoare – 140, prelungirea timpului de așteptare până la avansarea militară. „Prelungirea timpului de așteptare până la avansarea militară” înseamnă perioada cu care este necesar să se prelungească timpul în care un militar trebuie să aștepte promovarea la următorul grad. Prelungirea este definită în ani; durata sa nu poate depăși jumătate din timpul de așteptare prescris pentru grad (alin. 1). Timpul de așteptare se prelungește dacă soldatul trebuie să dobândească promovarea după un timp de așteptare mai lung (alin. 2). În ceea ce privește membrii forțelor regulate ale forțelor armate maghiare, timpul de așteptare prevăzut la alin. (1) și (2) se interpretează ca perioade obligatorii de așteptare (alin. 3).

Codul Uniform al Justiției Militare[12] al Statelor Unite ale Americii prevede degradarea militară ca pedeapsă nonjudiciară, având un caracter disciplinar care exclude intervenția instanței de judecată militare și fiind aplicată de ofițerul comandant, în subcapitolul III – „Pedepse nonjudiciare”, în art. 15 alin. 1, astfel:

– litera D prevede „retrogradarea la următorul grad de remunerare inferior, în cazul în care gradul de la care a retrogradat se află în autoritatea de promovare a ofițerului care impune retrogradarea sau a oricărui ofițer subordonat celui care impune retrogradarea”[13];

– litera H punctul iv. „retrogradarea la cel mai mic sau orice grad de remunerare intermediar, în cazul în care gradul de la care a retrogradat se află în autoritatea de promovare a ofițerului care impune reducerea sau a oricărui ofițer subordonat celui care impune reducerea; un membru înrolat într-un grad de remunerare peste E – 4 nu poate fi redus cu mai mult de două niveluri salariale”.

Pedeapsa se poate aplica și de instanța de judecată.

Legea Justiției Militare Israeliene[14] prevede degradarea militară ca pedeapsă penală principală alături de amendă, închisoare și pedeapsa cu moartea, în art. 21 alin. 1 pct. 4 din Secțiunea II. Pedeapsa se poate adăuga, potrivit art. 25, la o pedeapsă cu închisoarea. Pedeapsa este obligatorie când instanța dispune înlăturarea din armată a condamnatului (art. 28).

Conform art. 30 din aceeași lege, când o persoană este condamnată la degradare militară, instanța trebuie să indice în mod expres gradul la care este degradat condamnatul, iar dacă nu îl indică, degradarea se face la gradul imediat inferior celui avut de condamnat.

IV. Aspecte de practică judiciară

1. Prin sentința penală nr. 63/26.12.1988 a Tribunalului Militar pronunțată în dosarul nr. 240/1988[15], inculpatul D.A. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare, 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal din 1969 și degradarea militară pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod penal din 1969.

Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.800 ROL cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă T.I., 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la plata sumei de 25.000 lei către partea civilă T.I. cu titlu de despăgubiri civile (în solidar cu doi coinculpați condamnați în același dosar), la plata sumei de 896 lei și a dobânzilor legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii până la acoperirea întregului debit către Spitalul nr. 1 al Municipiului C. (în solidar cu ceilalți doi coinculpați). Sentința a rămas definitivă prin nerecurare la data de 10.01.1989, în ce-l privește pe condamnatul D.A.

Prin sentința penală nr. 1686 din 06.06.2014, Tribunalul B. – Secția I Penală[16] a dispus admiterea cererii formulate de petentul condamnat D.A. și, în baza art. 527 alin. (1) și următoarele Cod procedură penală cu referire la art. 166 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, art. 167 alin. (1), art. 168 și art. 169 Cod penal, reabilitarea judecătorească a petentului-condamnat D.A., „în ce privește condamnarea la pedeapsa de 18 ani închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal din 1969 și degradarea militară, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 63/26.12.1988 pronunțată de Tribunalul Militar în dosarul nr. 240/1988, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 10.01.1989”. În baza art. 537 Cod procedură penală, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni despre reabilitare pe hotărârea judecătorească prin care s-a pronunțat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea, după rămânerea definitivă a sentinței.

Instanța a reținut, pentru pronunțarea sentinței de reabilitare, că:

– sentința penală de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare la data de 10.01.1989, în ce-l privește pe condamnatul D.A.;

– din certificatul de cazier judiciar depus la dosar, D.A. a fost liberat condiționat din executarea pedepsei la data de 24.11.2000, cu un rest rămas de executat de 2.045 zile;

– potrivit art. 166 alin. (1) lit. c) și art. 168 Cod penal, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 7 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: a) nu a săvârșit o infracțiune în intervalul de timp arătat mai sus; b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare;

– în speță, Tribunalul reține că termenul de reabilitare de 7 ani a început să curgă de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei de 18 ani închisoare la care petentul a fost condamnat (respectiv după expirarea celor 2.045 de zile, cât acesta mai avea de executat la momentul liberării condiționate), împlinindu-se până la data cererii de reabilitare – cerere înregistrată la data de 29.04.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală (mai exact la începutul lunii iulie 2013), iar în acest interval de timp petentul nu a mai săvârșit alte infracțiuni, a avut o buna conduită, și-a asigurat existența prin mijloace oneste și totodată și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În speță, deși exprimarea instanței care a admis cererea de reabilitare nu este tocmai limpede, apare clar că reabilitarea vizează toate aspectele sentinței de condamnare, mai puțin degradarea, referirea instanței la pedeapsa degradării având un caracter enumerativ.

2. Spre deosebire de speța anterioară, prin sentința nr. 71/11 martie 2009 a Tribunalului S.[17] s-a dispus, în temeiul art. 135 lit. a) Cod penal coroborat cu art. 498 Cod procedură penală, art. 192 alin. (3) Cod procedură penală, admiterea cererii de reabilitare formulate de petentul condamnat T.F. și, pe cale de consecință, reabilitarea judecătorească, pentru pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzute de art. 174, 175 lit. c) Cod penal, prin s.p. 9 din 22.04.1987 a Tribunalului V., definitivă prin d.p. 2377/29.10.1987 a Tribunalului Suprem și a făcut aplicarea art. 502 Cod penal dispunând efectuarea cuvenitelor mențiuni pe hotărârea de condamnare.

Instanța a procedat corect constatând că sunt îndeplinite condițiile reabilitării, inculpatul primind, prin sentința penală nr. 9/22.04.1986 a Tribunalului V., și pedeapsa complementară a degradării militare, cu executare în regim de penitenciar la care – corect și mai lămuritor în opinia noastră – instanța nici nu a mai făcut referire.

3. Prin sentința penală nr. 84 din 25 mai 1994 a Tribunalului Militar s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal „și o pedeapsă complementară de 5 ani privind degradarea militară”[18].

Petentul a început executarea acestei pedepse la data de 8 ianuarie 1993 și a fost liberat condiționat la data de 26 iunie 2002, după executarea a 9 ani și 6 luni din pedeapsa aplicată acestuia.

Din punctul nostru de vedere sentința este total greșită, pronunțarea pedepsei complementare a degradării militare pe durata a 5 ani fiind total nelegală raportat la dispozițiile art. 67 Cod penal și cele privind reabilitarea. Nici exprimarea instanței „privind degradarea militară” nu pare tocmai juridică, ceea ce subliniază odată în plus necesitatea cunoașterii instituției, mai ales pentru o instanță militară.

4. Prin sentința penală nr. 80/22.05.1995, pronunțată în dosarul nr. 65/1995[19], Tribunalul Militar l-a condamnat pe inculpatul soldat A.I., dintr-o unitate militară din Satu-Mare, astfel: la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prevăzute de art. 269 alin. (1) Cod penal din 1969, pedeapsă ce se adaugă, conform art. 269 alin. (3) Cod penal 1969, la restul de 8 luni și 24 de zile închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 98/03.09.1993 pronunțată de Tribunalul Militar, rezultând pedeapsa de 2 ani 2 luni și 24 zile închisoare; la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) Cod penal 1969; la pedeapsa de câte 5 ani închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt prevăzută de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 208-209 lit. a), e) și g) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; la pedeapsa de 18 ani închisoare, 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969 în condițiile art. 66 Cod penal 1969 și degradare militară pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) Cod penal 1969; conform art. 39 alin. (1) și (3) Cod penal 1969, la fiecare pedeapsă stabilită pentru infracțiunile comise după evadare contopește restul de 8 luni și 24 de zile închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 98/03.09.1993 pronunțată de Tribunalul Militar cumulat cu pedeapsa de 2 ani 2 luni și 24 zile închisoare aplicată pentru infracțiunea de evadare, în total 2 ani, 11 luni și 18 zile, rezultând: 5 ani închisoare pentru infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) Cod penal 1969; câte 5 ani închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt prevăzută de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 208-209 lit. a), e) și g) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal 1969; 18 ani închisoare, 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969 în condițiile art. 66 Cod penal 1969 și degradare militară pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) Cod penal 1969; conform art. 33 lit. a), 34 lit. a) și 35 alin. (1) Cod penal 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969 pe o durată de 8 ani și degradarea militară; în condițiile art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 Cod penal; a menținut arestarea inculpatului și a dedus perioada arestării preventive.

Cu privire la inculpatul soldat, hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Prin aceeași sentință penală instanța l-a condamnat pe inculpatul civil minor D.G. la pedeapsa de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) Cod penal 1969 cu aplicarea art. 109 Cod penal 1969; la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 208-209 lit. a), e) și g) Cod penal 1969 cu aplicarea art.109 Cod penal 1969; conform art. 33 lit. a) și 34 lit. a) Cod penal 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare; în condițiile art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal; a menținut arestarea inculpatului și a dedus perioada arestării preventive.

Observăm că, în cazul inculpatului militar, instanța militară a pronunțat interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) Cod penal 1969, pe o durată de 8 ani și degradarea militară fără a indica vreun termen, pronunțând pedeapsa în mod corect.

5. Prin sentința civilă nr. 1810/11.11.2010 Tribunalul C.[20] a respins ca nefondată acțiunea din 02.09.2010 a reclamantelor M.G.E. și N.E.G. care au chemat în judecată pe pârâtul S.R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. C., pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul acestora, numitul M.V., în timpul prizonieratului de război.

Reclamantele erau soția supraviețuitoare, respectiv fiica numitului M.V., care a fost prizonier de război, în perioada 21 decembrie 1942 – 12 mai 1948, în lagărul Oraki din fosta U.R.S.S. și a îndurat condiții extrem de severe care i-au dăunat sănătății, fiind persecutat fizic și moral. În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.

La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere mențiunile livretului militar al lui M.V., din care rezultă că în perioada 21.12.1942 – 12.05.1948 a fost prizonier de război într-un lagăr din fosta U.R.S.S. și faptul că reținerea sa în prizonierat nu a fost determinată de motive politice contrare ordinii sociale și politice comuniste. A reținut instanța că M.V. a fost capturat de inamic în cursul operațiunilor de război și internat în lagărul de prizonieri, că această situație s-a prelungit și după încetarea ostilităților, la 23 august 1944, și că titularele acțiunii nu au făcut dovada că menținerea în prizonierat a autorului lor ulterior acestei date s-ar fi datorat opiniilor lui politice sau opoziției sale față de regimul comunist, instaurat în România la 06.03.1945, nefiind relevate acțiuni sau inacțiuni ale acestuia de natură să atragă condamnarea sa politică de către autoritățile comuniste ale vremii.

S-a constatat, pe cale de consecință, că incidența prevederilor Legii nr. 221/2009 nu poate fi reținută pentru că autorul reclamantelor nu a fost victimă a regimului comunist totalitarist, iar căderea sa în prizonierat a avut loc la o dată anterioară instaurării comunismului în România.

În apel, reclamatele au susținut că în condițiile în care autorul lor a fost reținut ca prizonier pe teritoriul fostului URSS până în 1948, deși războiul s-a terminat în 1945, instanța de fond nu a făcut o justă interpretare a prevederilor actului normativ menționat, care în art. 5 pct. 1 lit. a reglementează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul fizic și moral suferit prin condamnarea persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă începând cu 06.03.1945, precum și deportate în străinătate sau constituite ca prizonieri.

Au susținut apelantele că menținerea în prizonierat a autorului lor este tocmai consecința măsurii administrative de degradare militară a acestuia și dovada faptului că a fost victima sistemului totalitarist comunist.

Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsurile administrative cu caracter politic sunt acelea luate de organele fostei miliții sau securități care au avut ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative prevăzute de acest text.

Art. 4 alin. 2 din același act normativ stabilește posibilitatea constatării caracterului politic și pentru alte măsuri administrative, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 1 alin. (3) din lege, norme legale din a căror interpretare rezultă că realizarea unei astfel de constatări impune ca măsura să fi fost luată în perioada 1945 – 1989 și aplicată cu privire la o faptă pentru săvârșirea căreia s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

În speță, beneficiul Legii nr. 221/2009 a fost invocat de reclamante în calitate de moștenitoare ale defunctului M.V., care în perioada 21.12.1942 – 12.05.1948 a fost reținut ca prizonier în fosta U.R.S.S., dar incidența legii speciale pe care se întemeiază pretenția de despăgubire a titularelor acțiunii nu poate fi reținută pentru că fapta generatoare de prejudicii se situează în afara cadrului limitativ și special al acestui act normativ.

Astfel, măsura la care autorul reclamantelor a fost supus este una cu caracter administrativ dispusă anterior datei de 06.03.1945, este lipsită de caracter politic în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 sau determinabilă ca atare de instanță conform art. 4 alin. (2) din Lege, iar faptele pentru care a fost aplicată nu figurează în conținutul actelor normative (toate adoptate după anul 1950) enumerate de textul de lege menționat.

Susținerile părților și probele dosarului dovedesc că reținerea ca prizonier a defunctului M.V. în URSS s-a dispus pentru o situație existentă înainte de perioada de referință a legii (06.03.1945), la o dată anterioară acestui moment (decembrie 1942) și de către alte autorități decât cele ale căror decizii sunt considerate de Legea nr. 221/2009 a fi generatoare de despăgubiri (respectiv fosta miliție sau fosta securitate a statului comunist), ori în raport de aceste considerente, indiferent de traumele suferite de autorul reclamantelor în perioada în care a fost supus acestei măsuri, instanța de fond în mod corect a apreciat asupra lipsei de incidență a actului normativ menționat în speța de față.

Pentru motivele expuse și în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, prin d.c. 462/C/14 decembrie 2011.

6. Prin sentința penală nr. 122/F din 24 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. 3986/2/2014 (2103/2014)[21], Curtea de Apel – Secția I penală a respins cererea inculpatului V. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 487 alin. (1) rap. la art. 486 alin. (1) din Codul penal 1936. A respins cererea părții civile I. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e) și lit. j) din Codul penal. A respins cererea părții civile C. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. g), lit. j) și lit. k) cu aplic. art. 35 alin. (1) din Codul penal.

În temeiul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. j) cu aplic. art. 5 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 358 alin. (1) și alin. (3) coroborat cu art. 41 alin. (2) din Codul penal 1968 (în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între modificările aduse prin Decretul-Lege nr. 6/1990 și Legea nr. 140/1996) cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 358 alin. (1) și alin. (3) coroborat cu art. 41 alin. (2) din Codul penal 1968 (în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între modificările aduse prin Decretul-Lege nr. 6/1990 și Legea nr. 140/1996) cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul V.A. la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase (infracțiune contra omenirii), în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (2) și alin. (3) din Codul penal 1968, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) Cod penal și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 67 alin. (1) și alin. (2) din Codul penal 1968, a dispus, cu titlu de pedeapsă complementară, degradarea militară a inculpatului.

7. Prin sentința civilă nr. 2252/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul P.[22] s-a reținut că, prin acțiunea înregistrată, reclamanta S.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P. București, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 euro sau echivalentul în lei din ziua plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a tatălui său D.N.I., repunerea tatălui său în gradul de maior în armată avut înainte de arestare, conform art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009. În motivare s-a arătat că prin sentința nr. 1164/1951 a Tribunalului Militar B., tatăl sau a fost condamnat la moarte. După anul 1989, tatălui i s-a acordat post-mortem, prin decizia nr. 22/13.01.2005, calitatea de luptător în Rezistența anticomunistă din partea Comisiei de Constatare a acestei calități; pe perioada detenției, acesta a suportat un regim de detenție deosebit de sever, perioadă în care s-a îmbolnăvit și ulterior a decedat, în anul 1952; pe perioada detenției întreaga familie a fost supusă unui tratament degradant, confruntându-se cu nenumărate lipsuri materiale, privațiuni, ofense din partea autorităților statului, cât și a instituțiilor de învățământ pe care le-a promovat. Astfel, s-a apreciat că daunele morale pe care le pretind au la bază o suferință reală sufletească, cauzată de pierderea prematură și în condiții tragice a tatălui lor și a mamei, precum și a situației de calvar prin care a trecut întreaga familie. În drept, a invocat Legea nr. 221/2009. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și repunerea în drepturile avute anterior condamnării, întrucât s-a dispus degradarea militară potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009, cât și contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât în cauză nu sunt respectate art. 4, 5 și 6 din Legea nr. 221/2009, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, s-a arătat ca acesta este exagerat de mare, având în vedere jurisprudența C.E.D.O. și a Î.C.C.J.

Instanța a constatat următoarele: potrivit art. 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar alin. (2) prevede că constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185-187, 190, 191, 193¹, 194, 194¹-194⁴, 196¹, 197, 207-209, 209¹-209⁴, 210-218, 218¹, 219-222, 224, 225, 227, 227¹, 228, 228¹, 229, 230, 231¹, 258-261, 267, 268⁷, 268⁸, 268¹², 268¹⁴, 268²⁹, 268³⁰, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578⁶ din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Cererea a fost formulată de către moștenitoarea persoanei condamnate politic, în temeiul art. 5 din lege.

Analizând sentința penală nr. 1164/1951 a Tribunalului Militar B., instanța a constatat ca tatăl reclamantei a fost condamnat la pedeapsa cu moartea și degradarea militară pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, securității interne și externe a R.P.R., cât și la pedeapsa complementară a confiscării totale a averii, în baza art. 209 partea a III-a Cod penal. Temeiul juridic invocat de reclamant pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale și care stă la baza acordării acestor daune și-a încetat efectul, urmare a deciziei nr. 12/19.09.2011 a Î.C.C.J. – RIL, prin care s-a dispus că efectele deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare, chiar dacă acțiunea a fost promovată la data de 03.08.2010, deci anterior apariției deciziilor Curții Constituționale, și a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Instanța a considerat capătul doi al cererii ca fondat, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009, conform cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară. Examinând sentința penală nr. 1164/1951, instanța a constatat că pentru tatăl reclamantului s-a dispus și degradarea militară, așa încât reclamanta este îndreptățită a beneficia de avantajele prevăzute de articolul de lege sus-menționat, motiv pentru care a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantă, a dispus repunerea în drepturile avute anterior condamnării politice, dispusă prin sentința penală nr. 1164/1951 a Tribunalului Militar B., Secția I, pronunțată în dosarul 1358/1951 a autorului reclamantei D.N.I.; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

V. Concluzii

Pedeapsa complementară a degradării militare la noi este condiționată de limite de pedeapsă mari sau foarte mari, care de regulă se pronunță rar, întrucât privesc infracțiuni grave. Pe de altă parte, cum în România serviciul militar în timp de pace este suspendat, eficiența degradării militare scade și din perspectiva aplicării sale militarilor rezerviști și în retragere. Credem că, pentru o mai mare eficiență a acesteia, ar fi utilă, de lege ferenda, reducerea limitelor de pedeapsă la 1-3 ani închisoare, astfel încât ea să poată fi aplicată mai ușor militarilor activi, persoane care de regulă nu comit infracțiuni foarte grave, dar a căror comitere poate fi de natură a face autorul incompatibil cu deținerea gradului militar și purtării uniformei.

 De asemenea, credem că este necesar un proces de reflecție asupra exprimării, în Codul nostru penal, a finalității pe care o urmărește aplicarea acestei pedepse complementare: păstrarea prestigiului Armatei României și membrilor săi, asigurarea – prin îndepărtarea din rândurile sale a celor care au comis infracțiuni – a stării disciplinare a acesteia și implicit a capacității sale operaționale. Nu ar fi lipsită de interes stabilirea unor reguli speciale care să prevadă reducerea treptată a gradului militar sau prevederea că degradarea înseamnă scoaterea din evidența militarilor de orice tip a condamnatului, dar și care să prevadă în mod explicit dispoziții privind retragerea semnelor distinctive, emblemelor și decorațiilor militare odată aplicată pedeapsa unui condamnat.

---

* Prim-procuror militar colonel magistrat – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, redactor – Revista „Pro Lege”, e-mail: rotariu_irinel@mpublic.ro, rotariuirinel@yahoo.com.

[1] Legea a fost adoptată în 1873, prin Decretul nr. 828 din 5 aprilie 1873, și modificată prin legea decretată cu nr. 1256 din 14 mai 1881, publicată în Monitorul Oficial nr. 40/1881, prin legea decretată sub nr. 1304 din 25 martie 1894, publicată în Monitorul Oficial nr. 290, prin legea decretată cu nr. 1025 din 3 martie 1906, publicată în Monitorul Oficial nr. 271, și prin legea din 21 decembrie 1916, promulgată la 28 decembrie 1916, publicată în Monitorul Oficial nr. 224.

[2] Codul justiției militare a fost adoptat prin Decretul nr. 1298 din 20 martie 1937.

[3] Marinar. Am folosit redactarea originală a actelor normative citate pentru a păstra autenticitatea textului.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare.

[5] Articolul 69 prevede că:

(2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe viață.

(3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.

[6] Conform art. 160 alin. (2) C.pen., grațierea nu are efect asupra pedepselor complementare, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

[8] Actul normativ citat are caracter clasificat, motiv pentru care nu redăm toate dispozițiile incidente aici.

[9] A se vedea site-ul http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Slovacia-RO.html, consultat la 20 februarie 2021.

[10] A se vedea site-ul http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Polonia-RO.html, consultat la 7 martie 2021.

[11] A se vedea site-ul http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Ungaria-RO.html, consultat la 5 martie 2021.

[12] A se vedea site-ul https://jsc.defense.gov/Portals/99/Documents/UCMJ%20-%2020December2019.pdf?ver=2020-01-28-083235-930.

[13] Traducerea aparține autorului.

[14] Legea nr. 5715-1955 adoptată de Knesset la 1 Tammuz, 5715 – 21 iunie 1955 și publicată în Sejer Ha – Chukm nr. 189 la 1 Av 5715 – 20 iulie 1955. A se vedea site-ul http://www.knesset.gov.il/review/data/eng/law/kns2_militaryjustice_1_eng.pdf., consultat la 16 martie 2023.

[15] Nepublicată.

[16] Nepublicată.

[17] Nepublicată.

[18] A se vedea site-ul http://www.rolii.ro/hotarari/589b25aee49009e41c0015fa, consultat la 15 martie 2023.

[19] A se vedea site-ul http://www.rolii.ro/hotarari/5da7d61ce4900934210000a8, consultat la 14 martie 2023.

[20] A se vedea site-ul http://www.rolii.ro/hotarari/589a11f9e490090046001e30, consultat la 15 martie 2023.

[21] Nepublicată.

[22] A se vedea site-ul http://www.rolii.ro/hotarari/58815d5de4900900220036c7, consultat la 20 noiembrie 2023.