ABSTRACT

The prolongation of the preventive arrest can take place only by continuing the duration of the arrest. Any discontinuity between the preventive measure in force and the same subsequent measure may involve only a new decision for taking the preventive measure if the conditions are met and not a provision of prolonging the initial preventive measure.

Keywords: prolongation of preventive arrest, lawful cessation of the preventive measure.

I. Prezentare speță. La data de 16 aprilie 2015, inculpatul M.J. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu-Mureș au formulat contestații împotriva Încheierii penale nr. 27/DL/2015, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș.

Procurorul a criticat legalitatea încheierii sus-menționate prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului începând cu data de 19 aprilie 2015, în loc să dispună prelungirea acestei măsuri începând cu data de 17 aprilie 2015, așa cum era corect.

La rândul său, inculpatul a criticat atât legalitatea, cât și temeinicia încheierii sus-menționate. Astfel, sub aspectul legalității, inculpatul a susținut că, la data de 16 aprilie 2015, ora 24,00, măsura arestării preventive a încetat de drept, iar încheierile de îndreptare a erorii materiale pronunțate abia la 17 aprilie 2015 nu sunt apte să producă efectul juridic al menținerii inculpatului în arest preventiv după momentul la care măsura preventivă a încetat de drept. În ceea ce privește temeinica hotărârii contestate, inculpatul a precizat că judecătorul care a soluționat propunerea procurorului nu a analizat în substanță condițiile prevăzute în art. 234 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) și nu a răspuns apărărilor esențiale pe care le-a prezentat în prim grad. A arătat că, în cauză, nu mai subzistă motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice o asemenea măsură, dimpotrivă noile probe administrate lipsesc de eficiență cele reținute prin Încheierea din 18 martie 2015 prin care controlul judiciar a fost înlocuit cu arestarea preventivă. În esență, inculpatul a menționat că infracțiunea de abuz în serviciu nu există din moment ce dreptul de concesiune asupra terenului nu a fost dat în 2013, ci acest drept a ieșit din patrimoniul societății „M.” S.R.L. încă din anul 2006, prin falsificarea unei hotărâri, dar nu de către inculpat, care pe atunci nu era primar al municipiului Gheorgheni, ci de către altcineva. În plus, prin emiterea hotărârii din 2013, nu s-a cauzat niciun prejudiciu și nu au fost lezate în niciun fel interesele legitime ale S. „M.” S.R.L. care și în prezent folosește imobilul. Mai mult, infracțiunea de șantaj a fost săvârșită ca urmare a provocării venite din partea denunțătorului, iar instigarea la infracțiunea de delapidare nu a îndeplinit niciodată tipicitatea acestei infracțiuni și oricum nu este o infracțiune de o asemenea gravitate încât să justifice arestarea preventivă pe mai departe. În fine, inculpatul a adăugat că deși a depus la dosar o cerere în probațiune cu mai bine de două săptămâni în urmă, procurorul nu s-a aplecat asupra acesteia, ci s-a preocupat mai mult să găsească noi acuze în sarcina inculpatului.

Analizând contestațiile pendinte, prin prisma materialului dosarului cauzei, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale inculpatului, precum și din oficiu, în limitele învestirii date de efectul devolutiv specific, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș a reținut următoarele:

A. Relevarea hotărârii atacate. Prin Încheierea penală nr. 27/DL din 15 aprilie 2015, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș:

– în baza art. 236 C.pr.pen., a admis propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului M.J., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, în dosarul nr. 142/P/2014;

– în temeiul dispozițiilor art. 236 alin. (2) și (3) C.pr.pen., a dispus prelungirea arestării preventive pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 aprilie 2015 și până la data de 18 mai 2015 inclusiv, față de inculpatul M.J., cercetat în dosarul nr. 142/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, pentru comiterea: infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție[1], cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 din noul Cod penal (în continuare C.pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen.; infracțiunii de șantaj prevăzute în art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) și (3) C.pen.; infracțiunii de instigare la delapidare prevăzute în art. 47 raportat la art. 295 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. (întrucât infracțiunile au fost săvârșite în concurs real);

– în baza art. 242 alin. (5) C.pr.pen., a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu aceea a controlului judiciar, formulată de inculpatul M.J.;

– a făcut aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (3) C.pr.pen.[2]

Printr-o primă Încheiere din 17 aprilie 2015, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus, în temeiul art. 278 C.pr.pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea penală nr. 27/DL/2015, în sensul că: „În temeiul dispozițiilor art. 236 alin. (2), (3) Cod procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2015 până la data de 17 mai 2015 inclusiv”.

Printr-o altă Încheiere de îndreptare a erorii materiale, pronunțate la aceeași dată, 17 aprilie 2015, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus, în temeiul art. 278 C.pr.pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea penală nr. 27/DL/2015, în sensul că: „În temeiul dispozițiilor art. 236 alin. (2), (3) Cod procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 aprilie 2015 până la data de 16 mai 2015 inclusiv”.

În motivarea încheierii contestate, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inițială sunt actuale și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a mai constatat că inițial inculpatul nu a fost supus celei mai severe dintre măsuri, ci s-a luat cea mai ușoară dintre ele, cu impunerea unor obligații aduse la cunoștința sa în mod ferm, măsură pe care acesta nu a respectat-o, motiv pentru care a fost înlocuită cu arestarea preventivă. Din acest punct de vedere, continuarea detenției se justifică în speță, prin prisma unor indicii temeinice, dar și a cerinței interesului public, care trebuie protejat în raport cu interesul particular al inculpatului, chiar și în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse acele tabele cu semnăturile cetățenilor în favoarea inculpatului. Trebuie specificat faptul că, în prezenta cauză, inculpatul este cercetat punctual, pentru faptele descrise mai sus, nicidecum pentru întreaga sa activitate, în condițiile în care este evident faptul că a realizat și lucruri bune pentru comunitate, aspect care nu poate fi trecut cu vederea de către membrii comunității. Pe de altă parte proiectele inițiate în urmă cu două luni pot fi continuate și de cei care asigură la acest moment conducerea administrativă a municipiului Gheorgheni, nefiind reală afirmația potrivit căreia aceste proiecte s-ar bloca în lipsa inculpatului.

Faptele inculpatului, descrise mai sus, sunt deosebit de grave, mai ales prin prisma calității sale, calitate în care se și reține că a comis faptele, a susținerilor că au fost comise în exercițiul funcțiunii respective, iar pericolul concret pentru ordinea publică poate fi anihilat prin menținerea inculpatului M.J., la acest moment procesual, departe de comunitate, prin menținerea măsurii arestării preventive, măsură care corespunde atât exigențelor de oportunitate, cât și de proporționalitate, putându-se prognoza un risc inacceptabil pentru ordinea publică, în cazul în care el nu ar fi ținut la dispoziția autorităților judiciare. Prin reținerea acestui temei concret se justifică și condiția prevăzută în art. 202 alin. (1) și (3) C.pr.pen., și anume că luarea, respectiv menținerea unei măsuri preventive, în cursul urmăririi penale, se ia în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și dacă este necesară în acest scop, urmând ca organele de urmărire penală să administreze materialul probator necesar finalizării acestei faze procesuale.

Corespunde adevărului că infracțiunile amintite, prin natura și prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și calitatea specială a inculpatului, aceea de primar, în exercițiul funcțiunii căreia se susține că au fost comise faptele, dar și prin gravitatea fenomenului infracțional și limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacție de oprobriu general puternică, astfel încât se poate justifica privarea de libertate a unui inculpat. Evident, acest pericol abstract trebuie examinat atât prin prisma datelor concrete ale cauzei, cât și prin prisma persoanei celui în cauză. În speță, este vorba de o persoană cu studii superioare, lipsită de antecedente penale, integrată în societate și care s-a prevalat de statutul și funcția sa în comiterea faptelor, în pofida faptului că activitatea sa ilicită nu este caracterizată de niciun fel de violențe fizice sau psihice, iar inculpatul, potrivit fișei de cazier judiciar, este la primul contact cu legea penală.

Cu privire la durata măsurii, respectiv caracterul rezonabil al acesteia, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a apreciat că nu a fost depășit, având în vedere și criteriile stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Referitor la împrejurarea că cererile de probațiune formulate de către inculpat sunt încă nesoluționate de către procuror, același judecător de drepturi și libertăți a constatat că faza de urmărire penală nu este finalizată, astfel încât ele pot și trebuie analizate și soluționate în acord cu prevederile procedurale specifice procedurilor din stadiul menționat.

B. Considerentele hotărârii judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea contestațiilor procurorului și ale inculpatului. B.1. Asupra propunerii procurorului de prelungire a arestării preventive a inculpatului M. J. și necesității luării unei măsuri alternative la detenția preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș a constatat pentru început, în acord cu judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, că probele administrate până în acest moment al procedurilor, așa cum au fost expuse în considerentele încheierii atacate, justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzut în art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C.pen., de șantaj prevăzut în art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) și (3) C.pen. și instigare la delapidare prevăzută în art. 47 raportat la art. 295 C.pen., în concurs real. În acest context, este de menționat că probele care stau la baza suspiciunii rezonabile că faptele au fost comise de către persoana inculpată nu trebuie să atingă greutatea și gradul de certitudine a celor care stau la baza unei hotărâri asupra fondului, fiind suficient să fundamenteze o suspiciune rezonabilă și sub nicio formă o certitudine că cel acuzat este implicat în săvârșirea infracțiunilor care constituie obiectul procedurilor penale. În acest fel, este satisfăcut și principiul prezumției de nevinovăție, iar, în plus, în orice cauză penală, prin urmare și în prezenta speță, oricând după o hotărâre de plasare a inculpatului sub puterea unei măsuri preventive există posibilitatea ca dovezile pe care s-a întemeiat acea hotărâre să fie răsturnate de noi probe sau să fie combătute în mod convingător de către inculpat.

În cauza de față, dincolo de faptul că apărările inculpatului asupra infracțiunii de abuz în serviciu, așa cum au fost expuse în fața judecătorului de drepturi și libertăți și formulate prin cererea de probațiune depusă la 6 aprilie 2015, urmează să fie cercetate în amănunt de către procuror, în prezent nu există elemente noi care să înlăture acuzele care i se aduc inculpatului M.J.

Pe de altă parte, pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu nu trebuie să existe vreo conivență între subiectul activ și beneficiarul actului îndeplinit de către acesta în mod defectuos. Mai mult, îndeplinirea defectuoasă a actului pe tărâmul art. 297 C.pen. nu este legată de primirea de către subiectul activ a unui folos necuvenit, deoarece, dacă s-ar pune problema pretinderii ori primirii unui asemenea folos, în discuție ar fi infracțiunea de luare de mită, și nu aceea de abuz în serviciu. Or, luarea de mită nu formează obiectul urmăririi penale îndreptate împotriva inculpatului M.J.

Cu privire la pasivitatea procurorului de a soluționa cererea în probațiune depusă de inculpat, s-a constatat că o asemenea cerere a fost depusă la data de 6 aprilie 2015. Tot atunci, inculpatul s-a adresat judecătorului de drepturi și libertăți cu cererea de revocare sau de înlocuire a arestării preventive, iar la 7 aprilie 2015, dosarul de urmărire penală a fost trimis judecătorului. Dosarul a rămas la judecătorul de drepturi și libertăți, deoarece, între timp, a fost înregistrată propunerea procurorului de prelungire a arestării preventive. În aceste împrejurări, o întârziere de 11 zile în soluționarea cererii este rezonabilă și justificată de parcursul dosarului de urmărire penală.

Referitor la infracțiunea de șantaj, nimic din piesele dosarului nu imprimă la acest moment al procedurilor existența vreunei provocări din partea denunțătorului și a organelor de urmărire penală, sub puterea căreia inculpatul să fi comis actele care pot constitui elementul material al acestei infracțiuni.

Relativ la instigarea la infracțiunea de delapidare, în încheierea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a indicat probele care susțin suspiciunea rezonabilă că inculpatul a participat la săvârșirea acesteia. Tot atunci, judecătorul a răspuns alegațiilor privind inexistența vreunui prejudiciu în cazul infracțiunii sus-menționate. De la acea dată nu a intervenit nimic care să schimbe concluzia formulată la data de 18 martie 2015.

Cu privire la apărările inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a menționat că, din moment ce presupusa instigare la delapidare a avut loc, în contextul în care inculpatul și-a încălcat obligația aferentă controlului judiciar – de a nu exercita activitatea specifică funcției de primar –, și nu s-a comportat ca un cetățean al localității dornic să obțină o copie de pe suporții optici pe care s-au înregistrat dezbaterile ședințelor consiliului local, este mai puțin important că la nivelul Primăriei municipiului Gheorgheni nu sunt clar stabilite procedurile pentru eliberarea, la cererea verbală a celui interesat, a unei copii, și nu a originalului casetelor audio-video. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, scopul obținerii casetei nu a fost acela al unui bun cetățean preocupat de soarta municipiului, ci al cetățeanului urmărit penal și căruia i-a fost interzis să exercite activitatea vremelnică de primar, de a verifica soarta scrisorii pe care o inițiase și maniera în care demersul său a eșuat printre consilierii locali. Chiar dacă, cu prilejul activităților efectuate în vederea obținerii originalului casetei, inculpatul și-a arogat calitatea sa de primar, nu trebuie omis că el se afla sub puterea interdicției impuse prin încheierea din 30 ianuarie 2015 și a acționat în contra acestei interdicții. În acest fel, la data faptei, inculpatul nu avea dreptul să manipuleze bunurile primăriei și totuși a făcut-o, putând astfel să fie subiect activ al instigării la delapidare.

În privința temeiurilor de drept prevăzute în art. 223 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C.pr.pen., au fost reținute integral cele notate de judecătorul de drepturi și libertăți de prim grad, ale cărui considerente nu au putut să fie înlăturate de către inculpat, și a subliniat că aceste temeiuri sunt suficiente pentru impunerea în continuare a unei măsuri procesuale preventive.

La alegerea măsurii preventive optime în cauză, trebuie evaluat însă dacă, în raport cu circumstanțele reale ale faptelor și cu cele personale ale inculpatului ordinea publică nu poate să fie apărată, iar riscul continuării activității infracționale nu poate fi înlăturat și prin impunerea unei măsuri preventive mai puțin incisive decât arestarea preventivă.

O asemenea evaluare este necesară cu atât mai mult cu cât de la data la care controlul judiciar a fost înlocuit cu măsura arestării preventive s-a scurs deja o perioadă de 30 de zile, probele esențiale au fost administrate, urmărirea penală apropiindu-se de final, inculpatul nu este acuzat de infracțiuni cu violență, este bine integrat în familie și comunitate, iar efectuarea constatării tehnico-științifice dispuse prin ordonanța din 20 martie 2015 poate avea loc în bune condiții și nu poate să fie influențată în vreun fel dacă inculpatul ar fi supus unei măsuri preventive mai blânde decât arestarea preventivă. Este necesar însă ca această măsură mai blândă să asigure faptul că inculpatul nu va împiedica în vreun fel aflarea adevărului și nici nu va continua activitatea infracțională, precum și faptul că el va fi ținut la dispoziția autorităților judiciare.

În considerarea acestor idei și luând în calcul finalitatea pe care o are în procesul penal o măsură de prevenție – buna desfășurare a procedurilor, împiedicarea sustragerii inculpatului de la proces ori prevenirea riscului comiterii de noi infracțiuni –, precum și asigurarea proporției între măsura impusă și efectul urmărit, observând totuși că măsura preventivă a controlului judiciar a fost lipsită de eficiență în cazul inculpatului M.J., judecătorul de drepturi și libertăți de prim-grad nu a identificat care este nevoia procesuală imperioasă care să justifice necesitatea prelungirii arestării preventive și nici motivele pentru care arestul la domiciliu însoțit de obligațiile prevăzute în art. 221 alin. (2) C.pr.pen., în particular aceea de a nu lua legătura cu suspecta B.E.C. și cu martorii din cauză, nu este o măsură preventivă necesară și suficientă în acest stadiu al procedurilor. Luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu este posibilă în contestația procurorului și permisă de art. 204 alin. (11) C.pr.pen. Impunerea acestei măsuri abia în calea de atac nu înfrânge dreptul inculpatului de a o contesta, din moment ce poate apela la o cerere de revocare ori de înlocuire a arestului la domiciliu, remediu procesual suficient care îi permite să conteste legalitatea și temeinicia noii măsuri.

B.2. Cu referire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș a constatat că Mandatul de arestare preventivă nr. 1/UP din 18 martie 2015 a fost pus în executare la aceeași dată. Astfel, din 18 martie 2015 se calculează cele 30 de zile de arest preventiv stabilite prin Încheierea nr. 11/CU/DL a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, iar perioada arestării preventive inițiale a expirat la 16 martie 2015.

Prelungirea măsurii arestării preventive nu poate fi dispusă decât în continuarea duratei arestării anterioare. Orice discontinuitate între măsura preventivă în ființă și aceeași măsură subsecventă poate implica doar o nouă dispoziție de luare a măsurii preventive, dacă sunt îndeplinite condițiile, și nicidecum o dispoziție de prelungire a măsurii preventive inițiale.

În prezenta cauză, calculul eronat al detenției preventive inițiale, precum și faptul că acest calcul nu a fost corectat în timp util, încât să nu se ajungă la expirarea faptică a măsurii preventive dispuse la 18 martie 2015, nu pot duce decât la concluzia că durata arestării preventive dispuse prin Încheierea nr. 11/CU/DL a luat final la data de 16 aprilie 2015, iar o prelungire a detenției preventive, începând cu data de 19 aprilie 2015 este lipsită de eficiență juridică, de vreme ce nu au intervenit motive noi care să justifice o dispoziție de rearestare preventivă a inculpatului. Este adevărat că voința motivată a judecătorului a fost de prelungire a măsurii arestării preventive, însă între dispoziția de prelungire a detenției – exprimată și motivată în încheierea contestată, dar defectuoasă cu privire la durata avută în calcul, așa încât două zile au rămas neacoperite de un titlu judiciar valabil de detenție – și principiul libertății persoanei primează principiul amintit. Altfel spus, o eroare de calcul este covârșitoare atunci când această eroare se repercutează asupra libertății individului, și dacă nu a fost corectată la timpul ei, remediul este încetarea de drept a măsurii arestării preventive.

C. Dispozitivul hotărârii judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea contestațiilor procurorului și ale inculpatului. În lumina considerentelor expuse, atât contestația procurorului, cât și a inculpatului declarate împotriva Încheierii penale nr. 27/DL/2015, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, sunt fondate, urmând ca, în temeiul art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) cu referire la art. 204 alin. (11) și (12) C.pr.pen. să fie admise cu consecințele desființării, în parte, a hotărârii atacate și soluționării cauzei, după cum urmează:

a) în baza art. 204 alin. (12) cu referire la art. 237 alin. (1) C.pr.pen., se respinge propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, de prelungire a arestării preventive a inculpatului M.J.;

b) în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., se constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului M.J.;

c) se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M.J., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP din 18 martie 2015 emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, în baza Încheierii penale nr. 11/CU/DL din 18 martie 2015;

d) în baza art. 204 alin. (11) cu referire la art. 218 și urm. C.pr.pen., se ia față de inculpatul M.J. măsura procesual preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 aprilie 2015 până la data de 16 mai 2015.

Prin urmare, în temeiul art. 221 alin. (1) C.pr.pen., inculpatul M.J. a fost obligat ca, pe perioada de 30 de zile a arestului la domiciliu (menționată mai sus) să nu părăsească imobilul situat în …, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza.

Conform art. 221 alin. (2) C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu suspecta E.C. și cu martorii V.Z., V.J., P.C., I.A., L.L., N.I., N.F., Ț.M., C.T., M.A., S.H.N.V., W.R., K.Z., P.A.I., T.K.J., S.M., B.L., K.K.J., S.T., B.L., C.G., S.H., C.T.A., L.K., A.E., K.A.

În baza art. 221 alin. (4) C.pr.pen., i s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În baza art. 221 alin. (5) C.pr.pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul indicat mai sus pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.

Poliția municipiului Gheorgheni, județul Harghita, a fost desemnată ca organ de supraveghere a respectării măsurii arestului la domiciliu și a executării obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

Câte o copie a prezentei hotărâri va fi comunicată organelor menționate în art. 221 alin. (8) C.pr.pen.[3]

În fine, s-au menținut restul dispozițiilor din încheierea contestată, vizând respingerea cererii inculpatului de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

D. Cheltuielile judiciare. Văzând soluția principală adoptată, potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în soluționarea contestațiilor rămân în sarcina statului.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 19/CU/DL/2015)

II. Notă aprobativă. Din momentul în care o măsură preventivă a încetat de drept, în condițiile prevăzute în art. 241 alin. (1) C.pr.pen.[4], ea nu mai poate fi prelungită. Prelungirea are ca situație premisă o realitate, adică ceva care este în ființă. De altfel, potrivit DEX[5], a prelungi înseamnă a face să dureze mai mult timp un lucru. Prin urmare, nu se poate prelungi ceva care nu mai există.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[2] ,,Art. 275. Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri

[…]

(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

[…]”

[3] ,,Art. 221. Conținutul măsurii arestului la domiciliu

[…]

(8) Copia încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată prin care s-a luat măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului și instituției, organului sau autorității desemnate cu supravegherea sa, organului de poliție în a cărei circumscripție locuiește acesta, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră.

[…]”

[4] ,,Art. 241. Încetarea de drept a măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive încetează de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege (sublinierea noastră – Gh. Ivan);

b) în cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei ori o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește pedeapsa închisorii, chiar nedefinitivă;

c) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului;

d) în alte cazuri anume prevăzute de lege.

e) Abrogată

f) Abrogată

g) Abrogată

(1¹) Arestarea preventivă și arestul la domiciliu încetează de drept și în următoarele situații:

a) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive ori, după caz, a unei hotărâri prin care s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate;

b) în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare.

(2) Organul judiciar care a dispus această măsură sau, după caz, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată în fața căreia se află cauza constată, prin ordonanță sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administrației locului de deținere, încetarea de drept a măsurii preventive, dispunând, în cazul celui reținut sau arestat preventiv, punerea de îndată în libertate, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată se pronunță, prin încheiere motivată, asupra încetării de drept a măsurii preventive chiar și în lipsa inculpatului. Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

(4) Persoanei față de care s-a dispus măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii preventive.”

[5] Dicționarul explicativ al limbii române, ediție revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016, p. 957.