Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale. Termenul în care trebuie depusă propunerea procurorului se calculează pe zile libere, și nu pe zile curente. Admisibilitate
ABSTRACT
According to art. 235 par. (1) of the Criminal Procedure Code, the prosecutor’s proposal to extend the preventive arrest together with the case file shall be submitted to the judge of rights and freedoms at least 5 days before the expiry of the preventive arrest.
The 5 day period referred to in the aforementioned article shall be calculated in accordance with art. 269 par. (1), (2) and (4) of the Criminal Procedure Code. So, when calculating the term, it is not counted as the day on which the term begins to run, nor the day when it is fulfilled, and if the last day of this term falls on a non-working day, the term expires at the end of the first preceding business day.
Key words: prolongation of preventive arrest, prosecutor’s proposal, procedural deadline, substantial term, days off, current days.
| Decizia Î.C.C.J. | Completul Î.C.C.J. | Actul normativ vizat | Dispoziții vizate | Obiectul cauzei |
| Dec. Î.C.C.J. nr. 20/2017 | Completul competent să judece recursul în interesul legii | Codul de procedură penală | Art. 235 alin. (1) | Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală |
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 17 noiembrie 2017, a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (în continuare Dec. Î.C.C.J.) nr. 20/2017 privind judecarea unui recurs în interesul legii.
Obiectul recursului în interesul legii:
<<Modalitatea de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi și libertăți [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală], respectiv aceasta este aceea prevăzută în dispozițiile art. 269 alin. (2) și (4) din același cod sau aceea prevăzută în dispozițiile art. 271 din codul sus-menționat.>>
Dispoziții legale incidente:
Art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală ,,Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale”, cu următorul conținut:
,,(1) Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.”
| Dec. Î.C.C.J. nr. 20/2017 – dispozitiv:
Prin Dec. nr. 20/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Târgu Mureș și a statuat că: ,,Termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală.” |
| Argumentele Î.C.C.J.:
Procesul penal implică desfășurarea în timp a unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală; desfășurarea în timp impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale componente, să se țină seama de elementul timp. Aceasta este rațiunea pentru care printre condițiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se înscrie și condiția privitoare la timpul în care trebuie să se înfăptuiască un astfel de act. Reglementarea în legea procesual penală a elementului timp se face cu ajutorul instituției procedurale a termenelor. Termenul este o limitare de ordin cronologic în îndeplinirea unor acte procesuale sau în efectuarea unor acte procedurale. Limitarea se realizează prin fixarea de către lege a unui interval de timp înăuntrul căruia sau după atingerea căruia să se poată îndeplini un act procesual sau înfăptui un act procedural. Termenul operează asupra drepturilor, facultăților sau îndatoririlor subiecților procesuali pe care aceștia le au în desfășurarea procesului penal. În funcție de natura drepturilor și intereselor în considerarea cărora sunt instituite, termenele se clasifică în termene procedurale și termene substanțiale. Termenele procedurale sunt instituite în considerarea unor drepturi sau interese procesuale, reglementarea lor disciplinând activitățile ce se includ în sfera procesului penal. Termenele substanțiale, spre deosebire de cele procedurale, sunt reglementate în considerarea unor drepturi sau interese extraprocesuale. În funcție de sensul în care sunt calculate, termenele procedurale pot fi de succesiune, calculându-se în sensul curgerii timpului, și de regresiune, acestea din urmă calculându-se în sensul invers al curgerii timpului. În raport cu efectele pe care le produc, termenele se împart în dilatorii, peremptorii și orânduitorii (de recomandare). Această clasificare este specifică termenelor procedurale și se face în raport cu sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenului. În considerentele Deciziei nr. 336/2015 a Curții Constituționale a României (paragr. 26)[1], prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), s-a reținut: ,,Sancțiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalității procesului penal, enunțat de art. 2 din Codul de procedură penală și consfințit prin dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, și sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 268 alin. (1)-(3) (din același cod, adăugirea noastră – Gh. Ivan)[2], și anume: decăderea din exercițiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen și încetarea unei măsuri procesuale temporare”. În conținutul aceleiași decizii a Curții Constituționale (menționată mai sus) s-a statuat că termenul are natura juridică a unui termen peremptoriu, iar nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, devenind incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) C.pr.pen., sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen. Or, cele două sancțiuni, decăderea (ca sancțiune procedurală proprie) și nulitatea (ca sancțiune procedurală derivată ce decurge din decădere) sunt specifice doar termenelor procedurale, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională a României la paragr. 26 al Deciziei nr. 336/2015[3]. În partea finală a art. 269 alin. (1) C.pr.pen. legiuitorul a prevăzut o excepție (în afară de cazul când legea dispune altfel), însă această excepție vizează momentul de la care începe să curgă termenul, iar nu modalitatea de calculare a termenelor procedurale ce a fost stabilită expres în alin. (2)-(4) ale aceluiași articol. În raport cu aceste argumente, termenul de 5 zile prevăzut în art. 235 alin. (1) C.pr.pen. este un termen procedural, minim, de regresiune și se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din același cod, respectiv în calculul termenului nu se socotește ziua în care începe să curgă termenul și nici ziua în care se împlinește, iar în situația în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare anterioare. |
| Notă aprobativă. 1. Termenul de 5 zile prevăzut în art. 235 alin. (1) C.pr.pen. nu este unul substanțial, ci unul procedural.
În doctrină[4] s-a relevat că termenele substanțiale protejează unele drepturi sau interese extraprocesuale, cum ar fi termenele referitoare la măsurile preventive – acela de cel mult 30 de zile în care un inculpat poate fi privat de libertate –, prin care este ocrotit dreptul persoanei la libertatea fizică. Dimpotrivă, termenele procedurale apără interese procedurale/procesuale, printre care și acela de disciplinare a activității procesual penale[5], în sensul ca aceasta să-și urmeze cursul său firesc, cât mai operativ, fără obstacole, până la finalizare. 2. Relativ la clasificarea termenelor procedurale în dilatorii, peremptorii și orânduitorii (de recomandare), tot în doctrină[6] s-au făcut următoarele sublinieri: a) termenele dilatorii sunt acelea care nu permit efectuarea unui act procesual/procedural decât la împlinirea sau după expirarea duratei sale [de exemplu, citația se consideră comunicată la împlinirea termenului stabilit de către organul judiciar, dacă destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul acestui termen (art. 261 C.pr.pen.[7])]. Sancțiunea, în caz de nerespectare, este nulitatea actului prematur [art. 268 alin. (3) din același cod]; b) termenele peremptorii ordonă efectuarea unui act numai în interiorul lor [cum ar fi termenul de 20 de zile în care se poate face plângere împotriva unei soluții de neurmărire sau netrimitere în judecată (art. 340 C.pr.pen.)][8]. Depășirea lor atrage decăderea, precum și nulitatea actului tardiv [art. 268 alin. (1) din același cod]; c) termenele orânduitorii recomandă îndeplinirea unui act [de pildă, termenul în care pot fi depuse înscrisuri în cazul recunoașterii învinuirii (art. 377 C.pr.pen.)][9]. Nerespectarea lor nu determină nicio sancțiune[10]. 3. Fiind un termen procedural, termenul de 5 zile prevăzut în art. 235 alin. (1) C.pr.pen. se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din același cod[11], și nu conform art. 271 din codul sus-menționat[12], aplicabil exclusiv termenelor substanțiale[13]. Așadar, termenul supus analizei noastre se calculează pe zile libere, și nu pe zile curente, ca în cazul termenului substanțial; prin urmare, nu vor intra în durata termenului ziua în care începe să curgă termenul (momentul inițial), nici ziua în care se împlinește (momentul final)[14]. 4. Reamintim că prin Decizia nr. 336/2015, Curtea Constituțională a României a constatat că <<dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului ,,cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală”>>. |
[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015.
[2] ,,Art. 268. Consecințele nerespectării termenului
(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
(2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.
(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități.”
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015.
[4] N. Iliescu, Termenele (Acte procesuale și procedurale comune), în ,,Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală”, de V. Dongoroz ș.a., vol. I, Editura Academiei, București, 1975, p. 386.
[5] Această activitate cuprinde ambele acte specifice procesului penal, atât pe cele procesuale (de exemplu, propunerea procurorului de prelungire a arestării preventive), cât și pe acelea procedurale (de pildă, referatul în care procurorul și-a materializat manifestarea sa de voință privitoare la propunerea sus-menționată); primele acte sunt manifestări de voință ale organului judiciar sau ale altor persoane interesate într-o cauză penală, iar acelea din a doua categorie reflectă punerea în executare a primelor.
[6] N. Iliescu, op. cit., p. 387.
[7] ,,Art. 261. Înmânarea citației altor persoane
(1) Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi primește corespondența. Citația nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernământ.
(2) Dacă persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate la alin. (1), citația se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obișnuit îl înlocuiește.
[…]
(4) În lipsa persoanelor arătate la alin. (1) și (2), agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citația. Când persoana citată nu poate fi găsită, agentul afișează pe ușa locuinței persoanei citate o înștiințare care trebuie să cuprindă:
a) anul, luna, ziua și ora când depunerea sau, după caz, afișarea a fost făcută;
b) numele și prenumele celui care a făcut afișarea și funcția acestuia;
c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat;
d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) mențiunea că înștiințarea se referă la actul procedural al citației;
f) mențiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația;
g) mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen (sublinierea noastră – Gh. Ivan);
h) semnătura celui care a afișat înștiințarea.
[…]”
[8] ,,Art. 340. Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță (sublinierea noastră – Gh. Ivan).
(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare (sublinierea noastră – Gh. Ivan).
[…]
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonanței sau a rechizitoriului atacate, numărul de dosar și denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativă, situație în care completarea plângerii poate fi efectuată nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”
[9] ,,Art. 377. Cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii
(1) Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanța administrează proba cu înscrisurile încuviințate.
(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanța se pronunță asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanța nu poate acorda decât un singur termen.
[…]”
[10] Autorul sus-citat opinează însă că pot fi aplicate sancțiuni disciplinare personalului oficial în caz de neglijență [cum ar trebui să se întâmple, bunăoară, în ipoteza în care judecătorul nu redactează hotărârea în cel mult 30 de zile de la pronunțare potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.pen.)].
[11] ,,Art. 269. Calculul termenelor procedurale
(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.
[…]
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.”
[12] ,,Art. 271. Calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi
În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.”
[13] Mai este incident și următorul text din Codul penal:
,,Art. 186. Calculul timpului
(1) La calcularea timpului ziua se socotește de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
(2) Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracția de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracția se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obținută se transformă în luni. În acest caz, luna se socotește de 30 de zile și se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracției.
(3) În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător dispozițiile alin. (2), transformarea făcându-se între ani și luni.”
[14] A se vedea, pe larg, N. Iliescu, op. cit., p. 388, 391.
