Adrian RADU*

Procuror – Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brașov

ABSTRACT

The article brings back the question of the extension of the right to drive in the case of a person who committed road traffic offenses. The theme is as current as possible. The author has proposed to clarify the legal nature of this measure, to identify the ways in which the person prosecuted can satisfy his interest in continuing to drive cars on public roads and how the prosecutor can solve such requests.

Key words: administrative act, replacement driving license, extension of driving license, driving license retention.

După intrarea în vigoare a noului Cod penal (în continuare C.pen.), o persoană posesoare de permis de conducere săvârșește una dintre următoarele fapte:

a) punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat [art. 334 alin. (1) pen.];

b) punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare [art. 334 alin. (2) pen.];

c) tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare [art. 334 alin. (3) pen.];

d) conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România [art. 334 alin. (4) pen.];

e) conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România [art. 335 alin. (2) pen.];

f) conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge [art. 336 alin. (1) pen.];

g) conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive [art. 336 alin. (2) pen.];

h) conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, dacă persoana efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere [art. 336 alin. (3) pen.];

i) refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive [art. 337 pen.];

j) părăsirea locului accidentului de circulație soldat cu rănirea[1] uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere [art. 338 alin. (1) pen.];

k) participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice [art. 339 alin. (2) pen.];

l) așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic [art. 339 alin. (3) pen.];

m) lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase [art. 339 alin. (4) pen.];

n) implicarea într-un accident de circulație din care a rezultat uciderea unei persoane, a conducătorului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, dacă acesta a încălcat oricare dintre regulile de circulație constând fie în conducerea sub influența băuturilor alcoolice (dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune), fie în neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune [art. 192 alin. (2) pen.];

o) implicarea într-un accident de circulație din care a rezultat uciderea unei persoane, a conducătorului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, dacă acesta a încălcat alte reguli de circulație decât cele menționate mai sus la lit. n);

p) implicarea într-un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, a conducătorului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, dacă acesta a încălcat o regulă de circulație constând fie în conducerea sub influența băuturilor alcoolice (dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune), fie în neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune [art. 196 alin. (3) pen.];

r) implicarea într-un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, a conducătorului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, dacă acesta a încălcat alte reguli de circulație decât cele menționate mai sus la lit. p).

Potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată[2], în situațiile descrise mai sus [lit. a)-r)], polițistul rutier reține permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a persoanei în cauză, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, îi eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.

Dacă fapta este una dintre cele prezentate la lit. b), d)-n), p), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație, această consecință fiind prevăzută imperativ în art. 111 alin. (3) și alin. (4) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

În art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul a prevăzut că, la cererea titularului permisului de conducere reținut în condițiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4) al aceluiași articol, procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Modul de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de circulație se comunică și șefului poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.

Probleme întâlnite în practica parchetelor. Soluții propuse.

A. Care este natura juridică a reținerii permisului de conducere, a dovezii înlocuitoare a permisului de conducere și a prelungirii dreptului de circulație?

Trebuie spus că în afara celor 17 fapte prezentate mai sus, care se circumscriu infracțiunilor din Codul penal (al căror articol corespondent este menționat în dreptul lor), polițistul rutier mai reține permisul de conducere și eliberează dovadă înlocuitoare a acestuia și în alte cazuri prevăzute în art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Astfel, potrivit art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, încălcarea dispozițiilor acestei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute în art. 96 alin. (2) din același act normativ. În acest din urmă articol legiuitorul a menționat sancțiunea contravențională complementară a „suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat”. Scopul sancțiunilor contravenționale complementare este înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, aplicându-se prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului[3]. Atunci când persoana sancționată a formulat plângere contravențională prin care cere anularea procesului-verbal de contravenție, suspendarea exercitării dreptului de a conduce va putea opera din momentul soluționării definitive a plângerii, dacă aceasta este respinsă[4].

Însă, potrivit art. 97 alin. (1) din ordonanța de urgență sus-menționată, în toate cele 17 cazuri – pe care le-am relevat mai sus – reținerea permisului de conducere reprezintă o măsură tehnico-administrativă, care este dispusă de către polițistul rutier în cazurile prevăzute expres în ordonanța de urgență, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, ca urmare a reținerii permisului, este asimilată perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce[5].

Considerăm că atât reținerea permisului de conducere, cât și dovada înlocuitoare a permisului de conducere și prelungirea dreptului de circulație constituie acte administrative, așa cum sunt ele definite în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004[6]. Nici în Codul de procedură penală în vigoare[7] și nici în cel anterior (din 1969)[8] legiuitorul nu a redactat prevederi legale care să se refere expres la ipoteza prelungirii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, această chestiune fiind una extraprocesuală. De altfel, și în Nota nr. 2072/2011 din 11 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și             Justiție – Secția de resurse umane și documentare[9] se arată: „Actul juridic al prelungirii dreptului de a circula este un act administrativ, fiind un act unilateral de autoritate emis în vederea executării în concret a legii și dă naștere/modifică raporturi juridice. Doar prin simpla preluare de la poliție a acestei atribuții de către procuror sau judecător, natura juridică a acestui act nu se putea schimba, neputându-se transforma în act de urmărire penală sau de judecată (pentru că nu are nicio legătură cu desfășurarea procesului penal sau măcar cu regulile și principiile acestuia)”.

B. Care sunt căile prin care persoana care a săvârșit una sau mai multe dintre infracțiunile rutiere menționate își poate satisface interesul de a continua să conducă autovehicule pe drumurile publice?

Așa cum am precizat, actul procurorului prin care acesta se pronunță asupra prelungirii dreptului de circulație este un act administrativ cu caracter individual. De regulă, până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), procurorul dispunea asupra cererii prin rezoluție, iar, în prezent, procurorul se pronunță printr-o ordonanță pe care o comunică petentului. Întrucât legea contenciosului administrativ nu precizează denumirea actului, ci folosește denumirea generică de „act administrativ”, înseamnă că și un simplu răspuns îndeplinește această calitate, dacă dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În ipoteza în care procurorul respinge cererea, atunci persoana poate formula plângere prealabilă. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanța procurorului trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare (în cazul nostru, parchetului din care face parte procurorul sau parchetului ierarhic superior, dacă actul a fost emis de către prim-procurorul parchetului ori de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel), în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a ordonanței.

Dacă apreciază că plângerea prealabilă este întemeiată, prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul-șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv procurorul ierarhic superior (dacă ordonanța a fost emisă de către prim-procuror, de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de către procurorul-șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) va dispune printr-o altă ordonanță (de regulă) revocarea ordonanței atacate și prelungirea dreptului de circulație până la 30 de zile. Desigur că această revocare nu se întemeiază pe prevederile art. 304 C.pr.pen.[10] Dar, potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară[11], republicată, soluțiile adoptate de către procuror pot fi infirmate motivat, chiar și din oficiu, de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale, deoarece legea de organizare judiciară nu se referă neapărat la procedura penală, ci la toate domeniile în care procurorul are atribuții.

Dacă este nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns într-un termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia, persoana poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă (tribunalul, dacă procurorul care a respins cererea inițială face parte din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale sau curți de apel, ori curtea de apel, dacă procurorul care a respins cererea inițială face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție[12]) pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a ordonanței și repararea pagubei cauzate[13], respectiv prelungirea dreptului de circulație.

C. Ce soluții legale poate da procurorul învestit cu o cerere de prelungire a dreptului de circulație?

În practică se întâmplă de foarte multe ori ca persoana care a săvârșit una sau mai multe dintre cele 17 fapte prezentate mai sus să se prezinte în fața procurorului cu cereri de „prelungire a dreptului de circulație”. Dacă aceasta a săvârșit una dintre faptele enunțate la lit. a), c), o) și r), respectiv acele situații în care polițistul rutier a eliberat dovadă înlocuitoare cu drept de circulație, situația este mai simplă, deoarece legea recunoaște dreptul individului urmărit penal de a conduce vehicule și deci dreptul fiind preexistent, procurorul are la dispoziție, evident, atât posibilitatea de a-l prelungi, cât și de a refuza.

Atât practica parchetelor, cât și a instanțelor a relevat adesea că motivele neprelungirii dreptului de a conduce nu se rezumă doar la cazurile de revocare a dreptului prevăzute de legislația contenciosului administrativ, magistrații sancționând prin decizii de acest fel și anumite forme de tergiversare a cauzei penale de către persoana cercetată sau judecată, care prin comportamentul său împiedică soluționarea conflictului de drept penal pentru a-i profita cât mai mult timp dreptul de circulație prelungit[14].

Într-o lucrare anterioară[15], alăturându-mă altui autor[16], am susținut că prelungirea dreptului de circulație nu poate opera în situațiile în care dovada înlocuitoare a fost eliberată fără drept de circulație, în condițiile art. 111 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Revin asupra acestei opinii din următoarele considerente:

Un prim argument este că în art. 111 alin. (6) din ordonanța de urgență sus-menționată legiuitorul prevede, fără deosebire, că la cererea titularului permisului de conducere reținut de către polițistul rutier, în cazul săvârșirii oricăreia dintre cele 17 infracțiuni [indicate concret în norma legală prin enumerarea lor în art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență], procurorul sau instanța de judecată, după caz, poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile.

Al doilea argument ar fi că alin. (6) al art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 îi urmează celui [alin. (3)] în care același legiuitor îi dispune imperativ polițistului rutier să rețină permisul de conducere și să elibereze dovadă înlocuitoare fără drept de circulație persoanei cercetate pentru exact aceleași fapte. Așadar, alin. (6) pare să fie o excepție de la regula prevăzută în alin. (3).

Al treilea argument: dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină interdicția de circulație a celui cercetat și atunci când acesta se adresează magistratului cu o cerere de prelungire, ar fi trebuit să dispună expres și imperativ că solicitarea este inadmisibilă și trebuie respinsă. Or, nu numai că legiuitorul nu a făcut acest lucru, dar în finalul alin. (6) prevede că „modul de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de circulație se comunică și șefului poliției rutiere pe raza căreia s-a comis fapta (sublinierea noastră – A. Radu)”. Această modalitate de legiferare trebuie interpretată în sensul că soluția de respingere nu este impusă de lege și magistratului, iar acesta are atât posibilitatea de a menține interdicția, cât și de a acorda dreptul de a conduce autovehicule, chiar și unei persoane cercetate pentru infracțiunile cu privire la care polițistul rutier a emis ope legis o dovadă fără drept de circulație. Indiferent că va admite sau va respinge cererea de prelungire a dreptului de circulație, magistratul trebuie să-și motiveze decizia doar pe considerente de temeinicie, și nu de legalitate.

Al patrulea argument ține de semantică. Ceea ce induce dubiu asupra limitelor în care poate decide magistratul este exprimarea oarecum nefericită a legiuitorului, care a creat un aparent nonsens logico-juridic, deoarece utilizează terminologia „prelungirea dreptului de circulație”, în condițiile în care acesta fusese suspendat de către polițistul rutier ca efect imediat al luării măsurilor tehnico-administrative ale reținerii permisului de conducere și eliberării dovezii înlocuitoare fără drept de circulație. Însă, dacă ținem cont de semnificația substantivului „prelungire”[17] care derivă din verbul „a (se) prelungi”[18] și care înseamnă a dura mai mult, a amâna un termen, o scadență, este limpede că legiuitorul nu a dorit să-l pună pe magistrat în situația de a respinge ab initio și ope legis astfel de cereri, ci să decidă, având la bază considerente de temeinicie.

În fine, la aceeași concluzie[19] a ajuns și Nota nr. 2072/2011 din 11 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de resurse umane și documentare, în care se arată că: „Această prelungire poate fi dispusă chiar și în cazul dovezii înlocuitoare fără drept de circulație (caz în care suspendarea exercitării dreptului de a conduce survine ope legis, și nu printr-o decizie administrativă), art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 făcând în mod expres trimitere la acest caz reglementat în art. 111 alin. (1) lit. b) [cu aplicarea art. 111 alin. (3)] și art. 111 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002. În luarea acestei decizii (de prelungire), legiuitorul lasă magistratului o marjă de apreciere absolut discreționară (acesta poată să dispună, si voluit), fapt de natură a încuraja arbitrariul și a genera practică neunitară etc.” Nu suntem de acord cu ultima aserțiune a notei sus-menționate referitor la caracterul discreționar al deciziei magistratului, despre care credem că trebuie să fie mai degrabă foarte bine cântărită și întemeiată, pentru că în discuție nu este doar dreptul petentului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ci mai ales pericolul pe care persoana sa îl poate reprezenta pentru participanții la trafic, dacă i se permite să mai conducă și după ce a fost depistat săvârșind infracțiuni rutiere.

* e-mail: adrianradu.bv@gmail.com.

[1] Dec. nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018):

,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, stabilește că termenul de rănire (sublinierea noastră – A. Radu) prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal”.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu completările ulterioare.

[3] A. Radu, Infracțiuni rutiere. Comentarii și jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 121.

[4] Idem, p. 123.

^[5] Articolul 97 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

^[7] Articolul 339, cu denumirea marginală „Plângerea împotriva actelor procurorului”, se referă exclusiv la actele de urmărire penală, și nu la orice alte acte emise de către procuror, în general, deoarece în art. 1 alin. (1) din același cod se arată că normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală.

^[8] La fel, art. 278, cu denumirea marginală „Plângerea contra actelor procurorului”, se referă exclusiv la actele de urmărire penală, și nu la orice alte acte emise de procuror, în general. În art. 1 alin. (1) din același cod se dispune că procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni.

[9] Nepublicată.

^[10] ,,Art. 304. Infirmarea actelor procesuale sau procedurale

(1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior”.

[11] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

^[12] Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede:

,,Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (…) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

^[13] Articolul 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

^[14] A. Radu, op. cit., p. 133.

^[15] Ibidem.

^[16] D. Oancea, Natura juridică a actului de prelungire a dreptului de circulație de către procuror, în ,,Pro Lege” nr. 1/2011, p. 178.

^[17] Academia Română – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Universul Enciclopedic Gold, București, 2016, p. 957.

^[18] Ibidem.

^[19] Și în nota sus-menționată este criticată exprimarea legiuitorului, punându-se întrebarea: Dacă dovada înlocuitoare este fără drept de circulație, atunci ce se prelungește?