George Daniel DANCĂ*

Prim-procuror – Parchetul de pe lângă

Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov

ABSTRACT

The article treats the right to defense in the course of criminal prosecution, by reference to the principles specific to this phase of the criminal proceeding, concluding that the right to defense can be exercised throughout the criminal prosecution, but with certain limitations deriving from the law.

Keywords: criminal prosecution, specific principles, the right to defense, limitations.

Procesul penal are o serie de principii fundamentale care guvernează întreaga desfășurare a acestuia. Ele sunt reglementate de prevederile art. 2-12 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), fiind următoarele: principiul legalității procesului penal, principiul separării funcțiilor judiciare, prezumția de nevinovăție, principiul aflării adevărului, ne bis in idem, principiul oficialității procesului penal, caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal, garantarea dreptului la libertate și siguranță, garantarea dreptului la apărare, respectarea demnității umane și a vieții private, desfășurarea procesului penal în limba română și dreptul la asistență gratuită din partea unui interpret.

În afară de acestea, există principii sau trăsături specifice aplicabile doar fazei de urmărire penală, respectiv numai în faza de judecată. Unii autori[1] consideră că principiile specifice fazei de urmărire penală sunt în număr de trei, respectiv caracterul nepublic, caracterul necontradictoriu și caracterul preponderent scris al urmăririi penale, la care alți autori[2] adaugă și un al patrulea principiu, respectiv subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală. Dintre acestea, doar caracterul nepublic al urmăririi penale a primit o consacrare legală expresă, prin prevederile art. 285 alin. (2) C.pr.pen.

Chiar dacă celelalte principii specifice fazei de urmărire penală nu sunt prevăzute expres de lege, totuși existența lor se poate deduce din întreaga reglementare a fazei de urmărire penală.

Spre deosebire de faza sus-menționată, art. 351 alin. (1) C.pr.pen. prevede faptul că judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu, iar art. 352 alin. (1) teza I C.pr.pen. prevede că ședința de judecată este publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Pornind de aici, în literatura de specialitate[3] au fost prezentate principiile specifice fazei de judecată ca fiind următoarele: desfășurarea judecății în ședință publică, oralitatea ședinței de judecată, egalitatea armelor, principiul contradictorialității și principiul nemijlocirii.

În acest context, este de reținut că o parte dintre activitățile specifice care se desfășoară în cursul urmăririi penale au un caracter secret, confidențial, justificat de faptul operativității și eficienței strângerii probelor și luării unor măsuri necesare pentru identificarea autorilor și tragerii la răspundere penală a acestora. Astfel, într-o fază incipientă a urmăririi penale este necesară administrarea acelor probe cu privire la existența infracțiunii și corecta încadrare juridică a acesteia, respectiv audierea persoanei(lor) vătămate, audierea unor martori atunci când se impune cu maximă urgență clarificarea anumitor aspecte menționate în plângere/sesizare, identificarea persoanelor sau a obiectelor, care poate fi efectuată din grup sau după fotografii, utilizarea unor metode speciale de supraveghere sau cercetare, efectuarea unor percheziții sau ridicări de obiecte și înscrisuri care pot conduce la descoperirea bunurilor care provin din infracțiuni, cercetarea locului faptei și reconstituirea, examinarea fizică a persoanei etc.[4]

Toate aceste activități, care au ca scop final, de regulă, identificarea persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii/lor, reprezintă probe apte să formeze convingerea organelor de urmărire penală pentru a lua o decizie cu privire la efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, conform prevederilor art. 305 alin. (3) C.pr.pen.

Pentru respectarea principiului loialității administrării probelor și a caracterului echitabil al procedurii, este necesar ca organele de urmărire penală să nu amâne acest moment până aproape de finalizarea urmăririi penale, golind astfel practic de conținut dreptul la apărare al suspectului sau inculpatului. Este necesar să se păstreze un just echilibru între interesul aflării adevărului prin administrarea de probe și dreptul la apărare al suspectului sau inculpatului, urmând ca organul de urmărire penală să ia decizia cu privire la efectuarea în continuare a urmăririi penale imediat ce și-a format convingerea că o anumită persoană a săvârșit fapta reclamată/sesizată. De fapt, acesta este un aspect supus cenzurii judecătorului de cameră preliminară cu ocazia sesizării instanței prin rechizitoriu; acesta ar putea să decidă că urmărirea penală a fost efectuată cu nerespectarea dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului, urmând să excludă toate probele administrate cu încălcarea acestui drept. Într-o asemenea situație, dacă probele rămase susțin în continuare acuzarea, procurorul poate comunica judecătorului că menține dispoziția de trimitere în judecată, iar, în caz contrar, poate solicita trimiterea cauzei la parchet, conform prevederilor art. 345 alin. (3) C.pr.pen.

Oricum, în intervalul scurs între momentul începerii urmăririi penale în cauză cu privire la faptă și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, acesta din urmă nu s-ar putea plânge de încălcarea dreptului său la apărare prin faptul că nu a fost anunțat personal sau prin avocat despre administrarea acelor probe care susțin acuzația. Presupunând că încă nu există un suspect în cauză, iar o parte din probele administrate au un caracter confidențial, care prin divulgare și-ar compromite finalitatea, este evident că organele de urmărire penală nu au obligația de a-l anunța pe suspect personal sau prin avocat despre administrarea probelor până la momentul efectuării în continuare a urmăririi penale.

De la această regulă, legea prevede în mod expres anumite excepții. Astfel, potrivit art. 145 alin. (1) C.pr.pen., după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa[5], iar potrivit alin. (4) și (5) din același articol, efectuarea informării poate fi amânată motivat cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei și numai în anumite condiții[6].

În cazul percheziției domiciliare, dreptul la apărare al persoanei la care se efectuează percheziția, care poate fi viitorul suspect sau inculpat, este respectat prin înmânarea de către organul de urmărire penală, înainte de începerea percheziției, a unei copii de pe mandatul emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei. Acestora li se aduce la cunoștință că au dreptul ca la efectuarea percheziției să participe un avocat. Conform prevederilor art. 159 alin. (9) C.pr.pen., dacă se solicită prezența unui avocat, începerea percheziției este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. În cazuri excepționale, ce impun efectuarea percheziției de urgență, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate începe și înainte de expirarea termenului de două ore.

De asemenea, persoanei percheziționate i se va permite să fie asistată ori reprezentată de o persoană de încredere. Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori martor asistent.

Toate acestea reprezintă garanții ale respectării dreptului la apărare în cursul urmăririi penale. Suspectul sau inculpatul are dreptul să solicite excluderea probelor obținute în mod nelegal din cadrul procesului penal.

Prin urmare, nu este în interesul bunei administrări a urmăririi penale – iar administrarea anumitor probe ar fi mult îngreunată sau chiar imposibil de realizat – dacă persoanele cu interes în cauză, și nu numai acestea, ar cunoaște detaliat întreaga strategie de anchetă a organelor de urmărire penală sau ar lua cunoștință de întregul material probator înainte de terminarea urmăririi penale.

În ceea ce privește posibilitatea apărătorilor de a lua cunoștință de piesele de la dosarul cauzei, art. 92 alin. (1) C.pr.pen. prevede faptul că în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepția situației în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, precum și al percheziției corporale sau a vehiculelor, în cazul infracțiunilor flagrante.

În acest scop, avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Analizând textele de lege mai sus invocate, se constată că dreptul avocatului suspectului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală nu se exercită în mod automat, ci numai dacă există o cerere expresă în acest sens din partea avocatului, înregistrată la dosar înainte de efectuarea respectivului act. În condițiile în care o asemenea cerere nu a fost formulată la dosar, organul de urmărire penală nu este obligat să încunoștințeze avocatul unei părți din dosar sau a unui subiect procesual principal despre efectuarea oricărui act de urmărire penală în cauză[7]. Într-o asemenea situație, nu s-ar putea invoca încălcarea dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului cu consecința excluderii mijlocului de probă ca nefiind legal administrat, nefiind incidentă sancțiunea prevăzută în art. 102 alin. (2) C.pr.pen.

Deopotrivă, lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau a audierii, dacă există dovada că acesta a fost încunoștințat în condițiile prevăzute de lege.

Tot în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, cu ocazia discutării unei propuneri de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu, să formuleze plângeri, cereri și memorii.

Caracterul, în principal, necontradictoriu al urmăririi penale, care decurge și completează lipsa de publicitate a acestei faze a procesului penal, se reflectă – opinăm noi – și în termenii diferiți folosiți de legiuitor cu privire la activitatea avocatului în fața organului de urmărire penală, respectiv a judecătorului de drepturi și libertăți. Astfel, potrivit art. 92 alin. (1) C.pr.pen., în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar potrivit alin. (4) din același articol, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți.

Conform www.dexonline.ro, ,,a asista” înseamnă a fi de față, a lua parte la ceva sau a sta lângă cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apăra etc., iar ,,a participa” înseamnă a lua parte la o activitate, la o acțiune, la o discuție.

În cursul urmăririi penale nu sunt posibile manifestări fățișe de contradictorialitate între subiecții procesuali, deoarece probele se administrează pe rând, fără a le supune discuției în contradictoriu a celorlalte părți existente în cauză. Atunci când participă la audierea unui martor sau a unei părți în dosar în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului nu are dreptul să adreseze întrebări acestora, deoarece faza de urmărire penală nu este contradictorie, rolul avocatului fiind acela de a asista la o procedură pentru a se convinge că aceasta se desfășoară conform legii, iar organul de urmărire penală nu exercită presiuni asupra persoanei audiate să facă declarații într-un anumit sens.

Prin urmare, suspectul sau inculpatul nu s-ar putea plânge ulterior în fața judecătorului de cameră preliminară că i-a fost încălcat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale pe motiv că avocatului său nu i s-a permis să adreseze întrebări persoanei audiate, deoarece acest lucru nu este obligatoriu. Bineînțeles că nimic nu limitează dreptul organului de urmărire penală să dea un caracter contradictoriu unor acte pe care le efectuează, dacă prin aceasta nu este stânjenită sau împiedicată activitatea de aflare a adevărului[8].

În sprijinul concluziei de mai sus, remarcăm faptul că noul Cod de procedură penală a reglementat prin art. 308 procedura audierii anticipate atunci când există riscul ca persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente sau un martor să nu mai poată fi audiat în cursul judecății, procurorul putând sesiza judecătorul de drepturi și libertăți în vederea audierii anticipate a acestora. De asemenea, procedura poate fi aplicată în mod corespunzător cu privire la audierea minorului martor sau parte civilă, precum și cu privire la audierea persoanei vătămate dacă, în raport cu persoana acestora sau cu natura cauzei, procurorul apreciază că evitarea audierii repetate pe parcursul procesului este în interesul acestora. Pentru respectarea dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului, audierea în această procedură specială se realizează în mod contradictoriu și cu respectarea celorlalte reguli din faza de judecată[9].

Tot pentru respectarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, având în vedere că prin noul Cod de procedură penală s-a suprimat procedura prezentării materialului de urmărire penală, s-a prevăzut, conform art. 94 din acest cod, dreptul avocatului părților și al subiecților procesuali principali de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal.

În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale. După punerea în mișcare a acțiunii penale, restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile [art. 94 alin. (4) C.pr.pen.].

În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă [art. 94 alin. (7) C.pr.pen.].

În literatura de specialitate[10] s-a exprimat opinia, cu care suntem de acord, că prevederile art. 94 alin. (7) C.pr.pen. vizează dreptul avocatului inculpatului de a avea acces la toate actele de urmărire penală referitoare la faptele și persoanele vizate de propunerea de arestare, nu și cu privire la alte fapte sau persoane, deoarece numai acestea pot influența exercitarea deplină a dreptului la apărare în acest cadru procesual. Altfel, s-ar putea ajunge la eludarea dispozițiilor art. 94 alin. (4) C.pr.pen., iar pe această cale, avocatul inculpatului ar putea avea acces la acte din dosar care sunt confidențiale la acel moment, ceea ce nu este permis.

În final, se poate concluziona că dreptul la apărare al părților și subiecților procesuali principali există și se poate exercita pe tot parcursul urmăririi penale, dar cu anumite limitări ce decurg tocmai din caracterele specifice ale acestei faze a procesului penal.

* e-mail: gdanca1979@yahoo.com; danca_george_daniel@mpublic.ro.

[1] M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 2-3.

[2] N. Volonciu, Tratat de procedură penală, vol. 2, Editura Paideia, București, 1996, p. 11-12; I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997, p. 401; Gr. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976, p. 194; A. Pintea, D.C. Pintea, A.C. Bălănescu, Urmărirea penală. Aspecte teoretice și practice. Modele de acte procesuale și procedurale, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 33.

[3] M. Udroiu, op. cit., p. 182-203.

[4] A se vedea, în același sens, A. Pintea, D.C. Pintea, A.C. Bălănescu, op. cit., p. 28-29.

[5] Prin Decizia nr. 244/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017), Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 C.pr.pen. și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile sus-menționate, care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională.

[6] Respectiv dacă aceasta ar putea conduce la: perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză; punerea în pericol a siguranței victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora; dificultăți în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză.

[7] În același sens, a se vedea Încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Brașov din data de 22 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. 8442/197/2017/a1, definitivă prin expirarea termenului de declarare a contestației.

[8] În același sens, a se vedea A. Pintea, D.C. Pintea, A.C. Bălănescu, op. cit., p. 31.

[9] Cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea apela la procedura audierii anticipate, precum și la regulile procedurale aplicabile, a se vedea M. Udroiu, op. cit., p. 54-57.

[10] A se vedea M. Udroiu, op. cit., p. 800-801.