Liviu Popescu

Maintaining the expressed reasoning by the High Court of Cassation and Justice in the decisions pronounced in appeal in the interest of law is imposed even after the repeal of interpreted rules and their replacing with the new regulations.

În practică s-au ridicat două probleme:

A. Interpretarea art. 338 alin. (1) și (2) din noul Cod penal, cu referire la noțiunea de „accident” consacrată prin art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, și eventuala incidență în continuare a Deciziei – RIL – nr. 66/2007 a Î.C.C.J. (ceea ce ar genera o inechitate).

B. Posibilitatea clasării cauzelor cu A.N. care au ca obiect, în concurs, infracțiunile prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 184 din vechiul Cod penal.

*

*          *

A. Actualitatea Deciziei – RIL – nr. 66/2007 a Î.C.C.J.

Obiectul mai sus-menționatei hotărâri a Î.C.C.J. îl constituie interpretarea neunitară exprimată în jurisprudență^[1] cu privire la sintagma legală de „vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane” conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Art. 89 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002 stipula:

„(1) Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului”.

Art. 184 alin. (1) din Codul penal stipula:

„1) Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 și 2¹, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.

Prin Decizia nr. 66/15.10.2007 a Î.C.C.J., Secțiile Unite, s-a reținut:

„Or, pentru stabilirea înțelesului sintagmei “vătămarea integrității corporale ori a sănătății“, în sensul pe care legiuitorul l-a voit prin textul de lege a cărui aplicare a determinat ivirea cazurilor de practică judiciară neunitară, nu se poate recurge decât la ceea ce este evident că s-a urmărit prin reglementarea dată acestor noțiuni prin normele Codului penal, care este legea generală, de referință, în această materie.

Sub acest aspect, este de observat că prin art. 184 din Codul penal, reglementându-se infracțiunea de vătămare corporală din culpă, se prevede, în cadrul alin. 1, că “fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 și 2¹, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută în art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, iar la alin. 2, că, “dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda”.

Este semnificativ că în cuprinsul alin. 3, 4 și 4¹ ale aceluiași articol, reglementându-se vătămările corporale din culpă care sunt “urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități”, se fac referiri la fapte cu aceleași consecințe sub aspectul duratei îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.

De aceea, în absența altor criterii de evaluare a conținutului sintagmei “vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane“, conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, se impune ca aceasta să fie înțeleasă numai în sensul că se referă la vătămările necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale cu o durată mai mare de 10 zile, precum și la celelalte urmări incluse în art. 182 alin. 2 din Codul penal.

Așa fiind, infracțiunea de părăsire a locului accidentului, în accepțiunea textului de lege menționat, nu poate fi considerată săvârșită cu întrunirea totalității elementelor sale constitutive decât atunci când este realizată și cerința obiectivă impusă de definiția dată vătămării corporale din culpă prin art. 184 din Codul penal.

În consecință, … urmează … a se decide că sintagma “vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane“, conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal”.

 *

*          *

Prin dispozițiile noului Cod penal, infracțiunea de părăsire a locului accidentului a fost consacrată într-un format nou. Astfel, potrivit art. 338 alin. (1) și (2) din noul Cod penal:

„(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului”.

 Observații:

I. Referitor la (1) al art. 338 din noul Cod penal.

1. Noțiunea de accident de circulație, utilizată în cuprinsul alin. (1), nu este explicitată în cuprinsul Codului penal, ci în art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, care stipulează: „Accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare”.

2. Nu poate constitui premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului situația în care au rezultat exclusiv pagube materiale, conform art. 338 alin. (3) din noul Cod penal, care stipulează: „Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când: a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; …”

3. Din definiția accidentului (art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002) rezultă că acesta privește orice rănire/vătămare, indiferent de durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.

Pe cale de consecință, părăsirea locului accidentului reglementată în alin. (1) al art. 338 din noul Cod penal vizează ipoteza oricăror răniri/vătămări, indiferent de durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.

II. Referitor la alin. (2) al art. 338 din noul Cod penal.

1. Spre deosebire de alin. (1) care consacră noțiunea de accident în mod necircumstanțiat, alin. (2) al art. 338 din noul Cod penal particularizează ipoteza infracțiunii prin efectele expres menționate ale accidentului: „uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane”.

Este utilizată, așadar, aceeași sintagmă ca și în vechea redactare a normei de incriminare [art. 89 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002] și anume aceeași sintagmă al cărei înțeles a fost clarificat prin Decizia RIL a Î.C.C.J., Secțiile Unite, nr. 66/2007.

2. Cum a procedat Î.C.C.J. ?

„În absența altor criterii de evaluare a conținutului sintagmei (analizate) … se impune ca aceasta să fie înțeleasă …” numai „atunci când este realizată și cerința obiectivă impusă de definiția dată vătămării corporale din culpă prin art. 184 din Codul penal”.

În continuare, dintre toate consecințele pe care legiuitorul le asociază vătămărilor corporale enumerare în cuprinsul art. 184 din vechiul Cod penal, Î.C.C.J. a ales urmările cele mai puțin grave (pentru care sunt necesare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale) pentru a stabili pragul minim de pedepsibilitate în cazul incriminării prev. de art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, s-a ajuns la un prag minim de 10 zile de îngrijiri medicale ca cerință pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului.

3. Mutatis mutandis, însă păstrând raționamentul Î.C.C.J.^[2], constatăm că noua redactare a infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu mai fixează în mod explicit un prag minim (așa cum o făcea art. 184 din vechiul Cod penal, și anume de 10 zile) ci trimite – prin art. 196 alin. (1) din noul Cod penal – la fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) C.pen. la care consecința o constituie orice leziune traumatică evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.

Așadar, în cuprinsul noii redactări a infracțiunii de vătămare corporală din culpă legiuitorul nu mai asociază sintagmei în analiză („vătămarea integrității corporale ori a sănătății”) un prag minim de îngrijiri medicale.

Preluând acest înțeles al sintagmei și aplicându-l la art. 338 alin. (2) rezultă că, indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale, dacă accidentul a avut drept consecință rănirea unei persoane, atunci ștergerea urmelor accidentului în condițiile alin. (2) constituie infracțiune.

Prin urmare, reglementarea alin. (1) raportată la cea a alin. (2), ambele ale art. 338 din noul Cod penal nu creează o „situație inechitabilă”, chiar aplicând raționamentul utilizat de Î.C.C.J. în considerentele Deciziei RIL nr. 66/2007; în ambele cazuri sfera de incidență a normei este aceeași, nefiind reglementat un prag minim al zilelor de îngrijiri medicale.

Rațiunea unitară a legii se menține, la fel ca și în reglementarea anterioară unde aceeași condiție de pedepsibilitate (mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale), exprimată prin aceeași sintagmă, viza atât alin. (1) cât și alin. (2), ambele ale art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002.

Interpretarea contrară [potrivit căreia, pe alin. (1) al art. 338 din noul Cod penal, autorul săvârșește infracțiunea de părăsire a locului accidentului indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale, iar pe alin. (2) al aceluiași articol – numai dacă victima necesită mai mult de 90 de zile] creează nu numai o „situație inechitabilă”, dar și absurdă [pentru că lasă nesancționată penal, dacă nu este realizat pragul minim de 90 de zile, o faptă („ștergerea urmelor accidentului”) cu un vădit pericol social] și, în același timp, contradictorie [pe alin. (1) se extinde sfera faptelor incriminate în timp ce pe alin. (2) aceasta se restrânge în mod nejustificat, excluzând chiar și fapte cu urmări grave.

Înăsprire sau relaxare a regimului sancționator ?].

B. Premisa în analiză are ca obiect concursul de infracțiuni, pe legea veche, în cauze care au ca obiect atât vătămarea corporală din culpă, cât și părăsirea locului accidentului.

Soluția clasării va putea fi dispusă în funcție de particularitățile concrete ale cauzei (data săvârșirii faptei, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare etc.) cu respectarea principiului aplicării legii mai favorabile raportat la fiecare dintre infracțiuni, iar apoi pentru concursul de infracțiuni (dacă va fi cazul).

Firește, nu se va putea dispune trimiterea în judecată pentru vătămare corporală din culpă în condițiile art. 196 alin. (2) din noul Cod penal dacă victima a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 15 zile de îngrijiri medicale – ci clasarea.

Aceasta, însă, nu împiedică trimiterea în judecată pentru părăsirea locului accidentului – evident, după identificarea autorului.

O atare rezolvare se impune pentru că Decizia RIL a ÎCCJ nu condiționează angajarea răspunderii penale pentru părăsirea locului accidentului de reținerea, în concurs, a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ci doar explicitează conținutul legal al sintagmei în controversă utilizate în redactarea primei normei de incriminare.

[1] Unele instanțe au considerat că sintagma invocată se referă la orice fel de vătămări, indiferent de durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor.

Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că sintagma se referă exclusiv la acele vătămări ce necesită pentru vindecare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. (2) din Codul penal.

[2] Desigur, în mod formal, Decizia RIL a Î.C.C.J. și-a epuizat aplicabilitatea (conform art. 474¹ din noul Cod de procedură penală – modificat prin art. III, pct. 6 din O.U.G. nr. 3/2014), prin ieșirea din vigoare a normelor supuse interpretării sale obligatorii (art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 – abrogat prin art. 121 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 și art. 184 din vechiul Cod penal – abrogat prin același act normativ). Cu toate acestea, sintagma în controversă fiind aceeași, pașii interpretării trebuie menținuți.