ABSTRACT

There is no violation of the right not to be tried or punished twice if the plaintiff has not been prosecuted or convicted in criminal proceedings for offenses that were essentially the same as those which were the subject of the definitive correctional sentence.

Key words: fair trial, the right not to be judged or punished twice, terrorism.

În fapt[1]*

Între iulie și octombrie 1995, Gruparea Islamistă Armată (G.I.A.) a comis opt atentate pe teritoriul francez.

Printr-o hotărâre din martie 2006, Tribunalul corecțional[2] l-a găsit vinovat pe reclamant pentru organizarea unui grup infracțional în vederea comiterii de acte teroriste și l-a condamnat la pedeapsa închisorii de zece ani, aplicându-i și o interdicție definitivă de aflare pe teritoriul francez. Printr-o Hotărâre din decembrie 2006, devenită definitivă, Curtea de Apel a confirmat această condamnare.

În 2001, trei hotărâri ale Camerei de instrucție au avut ca obiect punerea sub acuzare a reclamantului și a altor persoane. În octombrie 2007, Curtea cu jurați[3] alcătuită în mod special din șapte magistrați de profesie, l-a găsit vinovat pe reclamant pentru fapte  în legătură cu trei atentate comise între iulie și octombrie 1995. Ea l-a condamnat la detenție pe viață, însoțită de o perioadă de siguranță de douăzeci și doi de ani. Ca urmare a apelului formulat de către reclamant, Curtea cu jurați de Apel a confirmat vinovăția acestuia din urmă în septembrie 2009, după ce a răspuns la șaizeci și trei de întrebări. În iunie 2011, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului.

Reclamantul s-a plâns de lipsa motivării hotărârii Curții cu jurați de Apel, alcătuită în mod special, și a considerat că a fost judecat și condamnat de două ori pentru fapte identice, având în vedere condamnarea sa definitivă de către Curtea de Apel din decembrie 2006.

În drept – Articolul 6 § 1: Prezenta cauză se referă la lipsa motivării unei hotărâri a Curții cu jurați alcătuită în mod special, adică fără participarea unor jurați simpli cetățeni, ci constituită doar din magistrați de profesie. Pentru că aceste două proceduri au fost în mare măsură asemănătoare, C.E.D.O. a examinat cererea reclamantului, în lumina principiilor care decurg din hotărârea Taxquet contra Belgiei ([MC], 926/05, 16 noiembrie 2010, Nota informativă 135[4]).

Cu privire la contribuția combinată a actului de punere sub acuzare și întrebările adresate Curții cu jurați în acest caz, reclamantul nu a fost singurul acuzat, iar cauza a fost una complexă.

Mai mult, cele trei hotărâri de punere sub acuzare au fost limitate ca întindere, de vreme ce au intervenit înainte de dezbaterile care au constituit nucleul procesului. Totuși, aceste hotărâri s-au referit fiecare la câte un atentat distinct și au fost motivate în special prin raportare la faptele presupus a fi comise, prezentând evenimentele de o manieră foarte detaliată. În plus, în timpul procedurii din prima instanță, acuzatul avusese deja posibilitatea evaluării în detaliu a acuzațiilor care i-au fost înaintate și a utilizării mijloacelor de apărare. În afară de faptul că hotărârile sus-menționate rămâneau baza punerii sub acuzare în fața Curții cu jurați de Apel, dezbaterile care au fost derulate în primă instanță i-au permis să ia cunoștință din plin de acuzele înaintate și de motivele pentru care risca o condamnare în apel.

Cu privire la întrebările avansate care-l vizau pe reclamant, acestea erau în număr de șaizeci și trei. La șaizeci și una dintre acestea s-a răspuns cu «da, cu majoritate», iar la două – «lipsită de obiect». În plus, față de detaliile locurilor și ale datelor din fiecare caz vizat, ca și față de indicarea victimelor în funcție de prejudiciile pe care le-au suferit, întrebările au vizat în special împrejurarea dacă reclamantul a acționat cu premeditare, dar și prin instigare la comiterea anumitor fapte, dacă le-a acordat ajutor autorilor atentatelor sau dacă le-a dat instrucțiuni în vederea realizării anumitor crime. Prin numărul și precizia lor, aceste întrebări alcătuiau un cadru care putea servi drept bază pentru decizie. Iar dacă reclamantul a contestat redactarea acestor întrebări, el nu a propus modificarea lor sau adresarea altora.

Prin urmare, în lumina analizei conjugate a celor trei hotărâri de punere sub acuzare motivate fiecare în parte, a dezbaterilor din timpul audierilor de care a beneficiat reclamantul, atât în primă instanță, cât și în timpul procedurii din apel, dar și a întrebărilor numeroase și precise adresate Curții cu jurați, reclamantul nu poate susține că nu cunoaște motivele condamnării sale.

În concluzie, reclamantul a dispus de garanții suficiente care să-i permită să înțeleagă verdictul de condamnare ce a fost pronunțat împotriva sa. Totuși, C.E.D.O. salută faptul că reforma care a intervenit între timp, odată cu adoptarea Legii nr. 2011-939 din 10 august 2011, reclamă de acum înainte elaborarea unei «expuneri de motive», care se aplică inclusiv în cazul curților cu jurați, alcătuite în mod special.

Analiza comparată, pe de o parte, a Hotărârii din decembrie 2006, prin care Curtea de Apel l-a condamnat pe reclamant, și, pe de altă parte, a celor trei hotărâri ale Camerei de instrucție care l-au trimis în fața Curții cu jurați, alcătuite în mod special, denotă că aceste hotărâri se bazează pe fapte numeroase și detaliate, care sunt distincte. Nu doar că cele trei hotărâri de punere sub acuzare pronunțate în 2001 ignoră numeroasele elemente de fapt evocate în cadrul procedurii corecționale, dar ele se axează pe conduite și se bazează pe fapte care nu au fost puse în discuție în timpul primelor proceduri. Astfel, reclamantul nu a fost urmărit penal sau condamnat în cadrul procedurilor penale pentru fapte care erau, în esență, aceleași cu cele care au făcut obiectul condamnării corecționale definitive.

În fine, este legitim ca statele contractante să facă proba unei reacții ferme cu privire la cei care contribuie la comiterea actelor de terorism, pe care nu le poate aproba în niciun caz. Mai mult, reclamantul a fost condamnat de către Curtea cu jurați nu doar pentru comiterea unor fapte diferite de cele pentru care fusese judecat în cadrul primelor proceduri, ci și pentru complicitate la asasinat și la tentative de asasinat. Totuși, cu privire la aceste infracțiuni, ele constituie încălcări grave ale drepturilor fundamentale ce țin de art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru care statele au obligația urmăririi penale și a pedepsirii autorilor, sub rezerva respectării garanțiilor procedurale ale persoanelor vizate.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

[1] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.), cauza Ramda contra Franței, Hotărârea din 19 decembrie 2017 (cererea nr. 78477/11), disponibilă atât pe site-ul https://hudoc.echr.coe.int/eng#{“itemid”:[“001-179567”]} (accesat la 26 februarie 2018), cât și, în sinteză, în limba română pe site-ul https://hudoc.echr.coe.int/eng#{“languageisocode”:[“RUM”],”appno”:[“78477/11″],”documentcollectionid2”:[“CHAMBER”],”itemid”:[“001-180017”]} (accesat la 26 februarie 2018); traducerea și permisiunea pentru republicare pe site-ul C.E.D.O. au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a C.E.D.O.

* Rubrică realizată de dr. Remus Jurj-Tudoran, redactor-șef adjunct – revista ,,Pro Lege”, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, e-mail: jurj_remus@mpublic.ro.

[2] Tribunalul corecțional (Tribunal correctionnel) din Franța are competența de a judeca delictele, și anume infracțiunile sancționate prin lege cu maximum 10 ani de închisoare sau cu o amendă de minimum 3750 euro. Acesta este atașat Tribunalului regional. În principiu, este format din 3 judecători de profesie, cu excepția infracțiunilor pentru judecarea cărora este necesar un singur judecător. Ministerul Public este reprezentat de către procurorul Republicii sau de către unul dintre locțiitorii acestuia [a se vedea site-ul https://e-justice.europa.eu/content_ordinary_courts-18-fr-ro.do?member=1 (accesat la 26 februarie 2018)].

[3] Curtea cu jurați (Cour d’Assises) din Franța are competența de a judeca infracțiunile penale, și anume infracțiunile cele mai grave care sunt pasibile de o pedeapsă, constând în privare de libertate pe o perioadă între 10 ani și pe viață.

Aceasta este o instanță departamentală nepermanentă, care se reunește oricând este necesar. Totuși, instanța este cvasipermanentă în departamentele cele mai mari.

Instanța este formată din 3 judecători de profesie: un președinte (președintele camerei sau un judecător al Curții de Apel), 2 arbitri (judecători la Curtea de Apel sau judecători ai Tribunalului regional pentru zona în care are loc audierea), un juriu (6 cetățeni selectați prin tragere la sorți). De asemenea, aceasta funcționează ca și Curte cu jurați pentru minori, dispunând de un juriu, atunci când este vorba despre infracțiuni săvârșite de către minori. În astfel de cazuri, arbitrii de profesie sunt judecători pentru minori.

Anumite infracțiuni care intră sub incidența legislației privind terorismul, a legislației militare sau a legislației privind traficul de droguri sunt judecate de către o Curte cu jurați formată exclusiv din judecători de profesie. Ministerul Public este reprezentat de către un avocat general [https://e-justice.europa.eu/content_ordinary_courts-18-fr-ro.do?member=1 (accesat la 26 februarie 2018)].

[4] A se vedea site-ul https://hudoc.echr.coe.int/eng#{“appno”:[“926/05”]} (accesat la 26 februarie 2018).