Î.C.C.J.

Prin Dec. nr. 10/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de către C. Ap. Suceava, S. pen. și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 4.877/86/2017, și a statuat:

,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 stabilește că:

Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activități de import, export ori intermediere de produse.

Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.”

Adoptarea Legii nr. 194/2011 s-a impus ca urmare a amplificării exponențiale a unui fenomen legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic plante etnobotanice și care prezintă un potențial extrem de periculos pentru sănătatea persoanelor, scopul acesteia constituindu-l stabilirea cadrului legal de efectuare a operațiunilor cu aceste categorii de produse.

Obiectul de reglementare al legii sus-menționate îl constituie, conform art. 1 din aceeași lege, stabilirea cadrului legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora (…), iar prin regim juridic al produsului se înțelege ansamblul reglementărilor având ca obiect cel puțin una dintre operațiunile prevăzute la lit. b) a art. 2 din legea sus-indicată.

Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 îl constituie relațiile sociale care se nasc și se desfășoară în legătură cu protejarea sănătății populației, prin combaterea efectelor negative pe care îl are consumul de substanțe cu efecte sau susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Subiect activ al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 poate fi orice persoană fizică sau juridică, aspect asupra căruia Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 25/2015[2], pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin considerentele deciziei menționate anterior, s-a arătat că sfera de cuprindere a subiectului activ nu poate fi limitată la categoria de operator la care face referire art. 2 lit. b) din legea sus-menționată, ci include orice persoană fizică sau juridică.

În cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 sunt reglementate însă două noțiuni, respectiv în prima parte este definită noțiunea de operator, iar ulterior sunt enumerate categoriile de acțiuni care sunt considerate operațiuni cu produse, respectiv: fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, operațiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condițiile stabilite de această lege. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din același act normativ, obligația de a solicita o autorizație A.N.S.V.S.A. revine oricărui operator ce desfășoară sau intenționează să desfășoare operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul.

Norma de incriminare cuprinsă în art. 16 din Legea nr. 194/2011 prevede sub aspectul elementului material al laturii obiective că acesta constă în efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, destinatarul normei fiind persoana fizică sau juridică ce efectuează sau intenționează să efectueze operațiunile reglementate cu aceste categorii de produse. De asemenea, textul legal (evocat anterior) condiționează întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de cerința ca efectuarea de operațiuni cu produse să fie realizată fără a deține autorizația eliberată în condițiile acestei legi, respectiv fără drept.

Din interpretarea textelor legale la care s-a făcut referire se desprinde concluzia că operațiuni cu produse și pentru desfășurarea cărora este obligatorie obținerea autorizării, în sensul Legii nr. 194/2011, sunt acele activități care sunt subsumate scopului producerii, circulației sau interpunerii în circulație a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, indiferent dacă sunt destinate consumului sau nu. De asemenea, într-o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 2 lit. b) din aceeași lege se constată că tehnica legislativă constând în adăugarea după enumerarea activităților de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare și manipulare a variantelor alternative de import, export ori intermediere de produse restrânge sfera operațiunilor la cele de interpunere în circulația acestor categorii de substanțe. Mai mult, folosirea expresiei activitate legală pare să sublinieze voința legiuitorului de a include în sfera operațiunilor supuse autorizării acele activități care au un caracter comercial sau care se desfășoară în mod sistematic, într-un cadru organizat și care se bucură de prezumția de liceitate, iar nu pe cele derulate în mod ilicit. De altfel, restrângerea sferei operațiunilor la cele de interpunere în circulație a acestor categorii de substanțe prin folosirea sintagmei sau orice alte activități legale (…) este explicabilă și prin prisma dificultăților pe care le-ar întâmpina legiuitorul în încercarea de a oferi o enumerare exhaustivă a acțiunilor ce ar putea constitui acțiuni supuse autorizării de către instituția de resort.

Se observă astfel că nu este inclusă în enumerarea din cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 acțiunea de deținere sau cea de consum a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive și, a fortiori, acestea nu sunt supuse autorizării de către A.N.S.V.S.A. În mod evident, consumul sau deținerea în vederea consumului a unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv nu face parte din categoria activităților de intermediere în circulația unor asemenea produse și nu ar putea fi incluse în categoria celor supuse autorizării în condițiile prevăzute de legea menționată anterior.

Având în vedere conținutul legal al art. 16 din Legea nr. 194/2011, din perspectiva trimiterii la noțiunea de operațiuni cu produse prevăzută în art. 2 lit. b) din aceeași lege, și condiția ca acestea să fie efectuate fără a deține autorizația la care se referă art. 4 din legea sus-indicată, se constată că elementul material al infracțiunii poate consta exclusiv în efectuarea uneia sau mai multora dintre activitățile definite de actul normativ ca operațiuni cu produse, întrucât numai acestea sunt supuse autorizării. Practic, prin instituirea cerinței specifice, respectiv de a nu fi deținută autorizația prevăzută de lege, legiuitorul a exclus din categoria acțiunilor ce ar putea constitui elementul material al infracțiunii actele care nu sunt supuse acestei proceduri de autorizare.

În susținerea concluziei expuse se reține că, de vreme ce legiuitorul a optat pentru incriminarea operațiunilor cu produse fără a deține autorizația prevăzută de lege (iar nu a oricăror acte sau operațiuni), operațiuni pe care le-a definit în cuprinsul art. 2 lit. b) din același act normativ, devin incidente principiile privind previzibilitatea legii, derivate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.) și a Curții Constituționale a României. Astfel, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., art. 7 paragr. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora[3].

Or, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, activitățile care se încadrează în noțiunea de operațiuni cu produse sunt definite în cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, elementul material al infracțiunii incriminate de art. 16 din același act normativ poate viza exclusiv aceste activități, fiind interzisă extinderea sferei de incriminare și la alte operațiuni, cum ar fi consumul sau deținerea în vederea consumului unor asemenea produse.

Subsecvent, de vreme ce operațiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive trebuie să fie subsumate scopului producerii, circulației sau interpunerii în circulație a unor asemenea substanțe, iar deținerea în vederea consumului sau consumul propriu-zis al acestora nu intră în sfera de reglementare a actului normativ incident, activitatea de procurare ar putea constitui una dintre modalitățile alternative ale elementului material exclusiv în ipoteza în care este realizată în scopul menționat. Cu alte cuvinte, activitatea de procurare, care, potrivit DEX[4], este definită prin a face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa, poate constitui elementul material al infracțiunii numai în măsura în care este subsumată scopului intermedierii sau interpunerii în circulația produselor susceptibile de a avea afecte psihoactive.

În consecință, procurarea unor produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final, în măsura în care scopul procurării este exclusiv consumarea de către acesta, nu intră în sfera de reglementare a art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, și nu constituie o modalitate alternativă a elementului material al infracțiunii incriminate prin art. 16 din același act normativ.

Nu este permisă extinderea legii prin analogie, mai ales când se face în defavoarea destinatarilor legii[6].

2. Sintagma ,,infracțiune incriminată prin art. (…)” este discutabilă. Incriminarea semnifică trecerea unei fapte în sfera ilicitului penal; de aceea, spunem fapta este incriminată [(cum ar fi) în art. 188 alin. (1) din noul Cod penal sau, mai generic, de legea penală][7]. Ea apare astfel ca fiind fapta descrisă în norma penală (aceasta din urmă fiind denumită și normă de incriminare)[8]. Însă prin infracțiune se înțelege fapta concretă (deci, aceea săvârșită) ale cărei trăsături corespund cu cele ale descrierii din norma de incriminare[9]. Această (ultimă) semnificație rezultă și din art. 15 alin. (1) din codul sus-menționat, potrivit căruia „infracțiunea este fapta (concretă, adăugirea noastră – Gh. Ivan) prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit‑o”[10]. Prin urmare, nu este recomandată folosirea sintagmei ,,infracțiune incriminată prin art. (…)”; ori infracțiune, ori incriminare; noțiunile sunt diferite.