Prof. univ. dr. Augustin LAZĂR*

Procuror general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

Problematica reglementării și implementării instituției Procurorului European (European Public Prosecutor’s Office, denumit în continuare EPPO), precum și a Regulilor Model de procedură penală ale Uniunii Europene (denumită în continuare U.E.) a fost reexaminată, cu progrese semnificative, în cursul dezbaterilor realizate în plen și pe ateliere de cercetare, la lucrările Reuniunii raportorilor naționali, încheiată cu Conferința practicienilor și experților europeni (denumită în continuare Conferința) pe tema „Procurorul European. Reguli Model de procedură penală ale U.E.”, organizată de Universitatea din Luxemburg, în perioada   13-15 iunie 2012[1].

1. Expunerea Proiectului privind cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care lezează interesele financiare ale Uniunii Europene (denumit în continuare Proiectul). Reuniunea a finalizat Proiectul cu tema „Cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale U.E.”, desfășurat în perioada februarie 2010-martie 2012, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule II și coordonat de Universitatea din Luxemburg.

Prima fază a Proiectului a constat într-o analiză aprofundată a sistemelor judiciare naționale din toate statele membre ale U.E. Au fost trimise chestionare experților naționali din fiecare stat membru, cu privire la caracterele generale ale procedurii penale interne, atribuțiile de investigație și urmărire ale Ministerului Public, garanțiile procesuale și standardele în materie de probe. Informațiile furnizate de către experții naționali au fost evaluate în cadrul unei sinteze și a unui studiu comparativ privind măsurile luate în timpul anchetei și urmăririi penale, cu referire la fiecare garanție procesuală^[2]. A doua fază a constat în elaborarea Regulilor Model de către grupuri de lucru specializate, aceste reguli reprezentând o sinteză a tradițiilor juridice din fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Conferința a cuprins sesiuni plenare, care au avut subtematici privind: „Reguli de procedură penală, model, ale U.E. privind instituția EPPO”; „Reforma Eurojust și posibilitatea înființării EPPO pornind de la Eurojust”; „Rolul OLAF și viitorul EPPO”. De asemenea, în cursul conferinței au fost organizate trei grupuri de lucru care și-au desfășurat activitatea în paralel:

– Grupul 1, privind „Atribuțiile Parchetului European și statutul său în relația cu sistemele de justiție penală naționale”, condus de către prof. Thomas Weigend, de la Universitatea din Köln;

– Grupul 2, cu tema „Atribuțiile EPPO de investigare a cauzelor”, condus de prof. J.A.E. Vervaele, de la Universitatea din Utrecht, și prof. Ulrich Sieber, Institutul Max-Planck din Freiburg;

– Grupul 3, având ca temă „Controlul jurisdicțional asupra activității EPPO și garanțiile procesuale”, moderat de prof. John Spencer, de la Universitatea din Cambridge.

Rezultatele cercetării au fost publicate într-un prim volum ce conține fundamentul care a inspirat elaborarea Regulilor Model de procedură penală privind viitorul Parchet European^[3]. Acesta va fi urmat de un al doilea volum, vizând analiza comparativă a sistemelor naționale privind măsurile investigative, cele de urmărire penală și garanțiile procesuale. Al doilea volum va prezenta Regulile Model de procedură penală, însoțite de note explicative, și se va încheia cu un raport final cuprinzând sinteza descoperirilor cercetării, inclusiv evaluarea perspectivelor reformei propuse.

2. Obiectivele Proiectului de cercetare Corpus Juris. Proiectul unui spațiu judiciar european^[4] a fost lansat în noiembrie 1995 de către prof. dr. Francesco de Angelis și încredințat spre studiu unui grup de experți din opt țări europene^[5]. Doi ani mai târziu, acest grup de experți a publicat sub coordonarea prof. dr. Mireille Delmas Marty, de la Universitatea Panthéon-Sorbonne, lucrarea intitulată Corpus Juris, care pune bazele unui ansamblu de reguli de drept penal și procedură penală, aplicabile spațiului judiciar european, și care propune o sancționare mai eficace a fraudelor care aduc atingere bugetului comunitar^[6]. Grupul de lucru a tratat probleme de drept substanțial^[7], reguli de competență și extrateritorialitate^[8], probleme de procedură penală și probe^[9].

Misiunea grupului Corpus Juris a fost evaluată ca fiind largă și caracterizată prin spirit novator, pentru a asigura protecția intereselor financiare ale Europei. Metoda de cercetare aleasă a fost abordarea inițială a obiectivelor, respectiv a principiilor clasice, care au fost reluate: legalitatea, culpabilitatea, proporționalitatea pedepselor, imparțialitatea și apoi a mijloacelor, reprezentând maniera optimă, de a aplica aceste principii. Au fost conturate și două principii novatoare: o competență teritorială europeană și o procedură contradictorie: nici acuzatorie (fără o anchetă total privată), nici inchizitorie (fără judecător de instrucție). Procedura contradictorie este apreciată ca fiind un hibrid de acțiune penală, având titular o autoritate publică, independentă, imparțială și responsabilă. A apărut, astfel, ideea Procurorului European, inspirată din instituția Ministerului Public Internațional, propusă de juristul român prof. Vespasian V. Pella, care a aruncat ,,scânteia creatoare” în anul 1925^[10].

Ulterior, în anul 2001, în contextul acestor preocupări, a fost redactată Cartea Verde a Comisiei Europene privind Protecția Penală a Intereselor Financiare ale Comunității Europene și înființarea instituției EPPO, care a prezentat câteva probleme cu referire la: modul cum va funcționa EPPO și la inițiativa cui; care vor fi limitele de competență și atribuțiile sale; ce lege se va aplica; cine va controla acțiunile sale; cum va coopera EPPO cu Serviciile Naționale de Urmărire Penală și cu organismele europene existente; care va fi statutul său juridic; care va fi raportul între procurorul european și procurorii delegați?

Grupul de cercetare a încercat să gestioneze problema ,,cuplului infernal”^[11]: pe de o parte, spiritul de eficacitate în profitul securității,     printr-un control efectiv al criminalității, o protecție eficace a intereselor financiare, coroborat cu spiritul de legitimitate, de consolidare a libertății și justiției prin garantarea drepturilor fundamentale. La finalizarea noului proiect s-a constatat că gestionarea acestei probleme a progresat. Au fost integrate noi instrumente, reprezentând un Corpus de protejare a drepturilor fundamentale, foarte precis și valoros: jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezoluțiile Consiliului din 2009 referitoare la foaia de parcurs vizând protejarea drepturilor fundamentale ale suspecților și persoanelor urmărite; Directiva din 2010 despre dreptul de interpretare și de traducere; Directiva din 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale; propunerea în curs a Directivei privind dreptul la tăcere și la un avocat.

3. Propuneri privind organizarea instituției Procurorului European. În volumul Corpus Juris, grupul de cercetători a lansat și dezvoltat conceptul de Procuror European, propunând soluții practice pentru gestionarea problemei privind lipsa instrumentelor de investigare și urmărire penală a infracțiunilor contra intereselor financiare ale U.E. Corpus Juris viza trei domenii: un set unic de definire a infracțiunilor, aplicabil în toate statele membre ale U.E., un set comun de reguli procedurale pentru investigarea și urmărirea acestor infracțiuni, precum și reglementarea instituției unui Procuror European care să conducă investigațiile și urmărirea penală.

Ca alternativă la modelul vertical de integrare a justiției penale expus de Corpus Juris, a fost propus un model mai degrabă orizontal, inspirat de principiul recunoașterii reciproce, ca o schimbare de paradigmă în cooperarea judiciară. Această soluție nu a rezolvat problema combaterii infracțiunilor comise contra bugetului U.E. Reglementarea prin art. 86 din Tratatul privind funcționarea U.E. (denumit în continuare T.F.U.E.) a Parchetului European (inițial s-a propus denumirea de Minister Public European) este o recunoaștere a faptului că problemele pe care Corpus Juris avea menirea de a le rezolva sunt reale și trebuie abordate.

Instituția Parchetului European sau a Procurorului European este percepută ca o provocare atât la adresa suveranității statelor membre ale U.E., cât și la adresa autorității, organizării instituționale și organelor judiciare ale acestor state. Sub aspect juridic, implementarea acestei instituții europene ridică numeroase probleme care își așteaptă soluții de specialitate^[12].

O primă categorie importantă de aspecte o reprezintă definirea competenței după materie a Parchetului European. Conform art. 86 alin. (1) T.F.U.E., scopul Parchetului European, în cazul în care se va hotărî instituirea acestuia, va fi să „combată infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale U.E.” Dar, art. 86 alin. (4) T.F.U.E. prevede posibilitatea extinderii competenței Parchetului European – prin decizia Consiliului – ,,de a include combaterea criminalității grave de dimensiune transfrontalieră”, ceea ce generează numeroase discuții.

O altă categorie de probleme legate de implementarea art. 86 T.F.U.E. se referă la aspectele procedurale ale unei astfel de instituții europene. Conform art. 86 alin. (3) din același tratat, statele membre vor trebui să decidă în privința regulilor generale aplicabile Parchetului European, asupra condițiilor care guvernează realizarea funcțiilor acestuia, a regulilor de procedură referitoare la admisibilitatea probelor și a regulilor aplicabile revizuirii judiciare a măsurilor procedurale luate de acesta. Se pune problema dacă ar trebui ca Parchetul European să opereze pe baza unui set de reguli europene procesual penale, armonizate, stabilind măsuri investigative, atribuții de urmărire, reguli privind probele și garanții procedurale. Sau ar trebui mai degrabă să aplice legile procesual penale naționale ale statelor membre și să se bazeze pe recunoașterea reciprocă? Care ar fi autoritatea optimă de învestire a Parchetului European? Dar varianta adecvată de asigurare a controlului acțiunilor acestuia? Ar trebui acest control să fie realizat de un judecător național, sau mai degrabă de unul european, care să autorizeze și să revizuiască acțiunile Parchetului European?

A treia categorie o reprezintă rezolvarea aspectelor instituționale privind Parchetul European. Conform prevederilor art. 86 T.F.U.E., este clar că Parchetul European va fi un organ supranațional în Domeniul Libertății, Securității și Justiției și trebuie, astfel, să fie în concordanță cu obiectivele din acest domeniu, mai precis „respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme legale și tradiții ale statelor membre”. Pentru a nu genera cheltuieli exagerate, instituția va fi construită pe baza resurselor existente, respectiv OLAF și Eurojust. Este de observat, apoi, art. 86 T.F.U.E., care prevede că înființarea Parchetului European ar trebui să se realizeze din Eurojust, iar nu din OLAF. În aceste limite, cadrul instituțional al Parchetului European rămâne însă deschis. Dezbaterile care au avut loc referitor la art. 86 T.F.U.E., după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, s-au concentrat îndeosebi asupra aspectelor instituționale și asupra modalității de instituire a unui Parchet European în cadrul Eurojust. În acest sens, au fost avansate cel puțin trei soluții juridice.

3.1. Ministerul Public European colegial – după modelul Eurojust, denumit modelul „Eurojust Plus” – este o propunere în care Ministerul Public European ar fi un organ compus din procurori numiți de fiecare stat membru, care ar lua decizii pe bază de majoritate în privința demarării investigațiilor și a urmăririi penale și în privința rezolvării conflictelor jurisdicționale. Fiecare membru al Ministerului Public European ar putea avea autoritatea de a da instrucțiuni obligatorii autorităților naționale în privința inițierii unei investigații.

Pe de altă parte, potrivit experienței OLAF, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale U.E. au o dimensiune transfrontalieră în creștere. Dar autoritățile statelor membre care investighează aceste infracțiuni nu percep adesea tabloul puzzle al faptelor în ansamblul său, ci doar aspectele referitoare la statul respectiv. Dacă autoritățile naționale depistează o infracțiune împotriva intereselor U.E., acestea își limitează adesea investigațiile la aspectele naționale ale cazului, ignorând dimensiunea lor europeană. Procedurile de cooperare internațională dificile și de durată determină, adeseori, autoritățile naționale să evite complicațiile care ar rezulta din abordarea investigației la nivel european^[13]. Deși Eurojust ar putea participa la coordonarea desfășurării urmăririlor penale la nivel național în statele membre afectate, această rețea presupune, prin natura sa, fragmentarea procesului de urmărire penală.

3.2. Ministerul Public European (Procurorul European) ierarhizat, organ supranațional ar reprezenta o alternativă instituțională cu un birou central, asistat de Procurori Adjuncți sau Procurori Europeni Delegați în fiecare Stat Membru. Procurorii Adjuncți ar opera ca „birouri satelit” ale Ministerului Public Central, în diferitele state membre. În interiorul acestui sistem, EPPO (biroul central) ar da instrucțiuni Procurorilor Adjuncți să investigheze și să urmărească penal diferite cazuri. EPPO ar constitui, astfel, un sistem ierarhizat, descentralizat și integrat. Oficiul EPPO va funcționa la nivel central, va conduce și coordona Procurorii Europeni Delegați (denumiți în continuare PED), numiți în fiecare stat membru. Aceștia vor avea o ,,dublă caschetă”, fiind subordonați atât EPPO, cât și conducătorului parchetului național.

Abordarea integrată – versus abordarea centralizată – presupune numirea procurorilor integrați în parchetele naționale ca PED, soluție care ar evita crearea unei suprastructuri mari și ar facilita integrarea în sistemele naționale. În relația cu autoritățile naționale se urmărește evitarea duplicării competențelor, respectiv asigurarea complementarității jurisdicției^[14]. Se consideră dificil de imaginat un Minister Public European în sistem colegial, funcționând în conformitate cu prevederile de drept material și procedural. De asemenea, un Minister Public European care funcționează pe baza definițiilor naționale ale infracțiunilor și a dreptului procedural național ar apărea ca lipsit de sens. Cu toate acestea, varianta conform căreia Ministerul Public European ar fi sprijinit de ofițeri sateliți din statele membre ar fi deschisă utilizării atât a prevederilor penale materiale și procedurale naționale, cât și a celor armonizate^[15].

3.3. Ministerul Public European, organ exclusiv supranațional ar fi, după o altă viziune, un serviciu organizat ierarhic, compus dintr-un procuror șef și câțiva procurori adjuncți specializați pe diferite probleme, având competența de a acționa în interiorul U.E. și aducând în mod direct suspecți pentru a fi judecați în fața curților naționale.

Problema instanței competente să soluționeze, în timpul anchetei, plângerile împotriva actelor și măsurilor coercitive ale EPPO are în prezent două propuneri de soluții. Prima variantă prevede competența materială a instanței naționale. Stabilirea competenței teritoriale va fi realizată după criteriile prevăzute în Regulile Model de procedură. A doua variantă prevede competența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare C.J.U.E.) fie pentru toate plângerile, fie doar pentru o parte, cele afectând în mod esențial drepturile omului. Competența C.J.U.E. în acest sens ar urma să fie stabilită prin regulament.

Din dezbateri a rezultat voința Comisiei Europene de a nu aștepta extinderea competențelor Eurojust ca urmare a implementării art. 85 T.F.U.E., extindere care să implice inclusiv dreptul de a dispune începerea unei cercetări penale, ci va proceda la implementarea art. 86 T.F.U.E., referitor la EPPO, în mod independent de art. 85. Conform dispozițiilor art. 86 din Tratatul de la Lisabona – care prevăd că în procesul de creare a instituției Parchetului European „se va porni de la Eurojust” – se apreciază că: fie Eurojust se va transforma în EPPO, fie va coopera cu EPPO. Membrii naționali ai rețelei Eurojust ar putea fi și PED, cu dublă subordonare sau rețeaua ar putea oferi doar suportul administrativ funcționării EPPO. Se apreciază că Eurojust va asigura cel puțin structura administrativă a EPPO, dar contribuția sa ar putea fi mai mare.

Ideea esențială este că EPPO va folosi experiența Eurojust, dar în plus va avea atribuții mai mari de investigare și urmărire penală, nu numai de coordonare, atribuții pe care le are în prezent rețeaua Eurojust. Această rețea își exercită atribuțiile care i-au fost conferite în contextul cooperării judiciare internaționale, pe când EPPO va fi o autoritate europeană cu puteri proprii de investigare și urmărire penală conform legii.

Înființarea, în scurt timp, a EPPO apare ca imperativă, având în vedere că instituția este suficient studiată, de circa 20 de ani. Potrivit raportului Comisiei Europene din 2010 privind protejarea intereselor financiare ale U.E., totalitatea fraudelor suspectate se ridică la aproximativ 600 milioane de euro anual, pe partea de venituri și cheltuieli. Criza economică existentă la momentul formulării propunerilor, necesitatea protecției intereselor financiare ale U.E., dar și creșterea numărului de infracțiuni grave cu dimensiune transfrontalieră (traficul cu bunuri culturale, de persoane și de droguri) impun accelerarea procesului de reglementare și implementare.

Acesta ar putea contribui la consolidarea uniunii economice și monetare, prin îmbunătățirea încrederii plătitorilor de taxe în funcționarea instituțiilor U.E., și la protecția valorilor fundamentale care stau la baza acesteia. Ca prim pas, Comisia Europeană a prezentat în iulie 2012 propunerea sa în privința armonizării definițiilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E. Se apreciază că această propunere ar trebui urmată de o a doua propunere legislativă în privința consolidării cadrului procedural pentru urmărirea acestor infracțiuni. Conform planului în curs, Comisia Europeană urma să prezinte o propunere legislativă bazată pe dispozițiile art. 86 T.F.U.E. pentru instituirea unui Parchet European în 2013.

4. Alinierea legislației române la standardele europene privind combaterea infracțiunilor contra intereselor financiare ale U.E. (denumite în continuare infracțiunile P.I.F.) și a infracțiunilor grave transfrontaliere.

În contextul în care, Ministerul Public European este văzut ca o instituție cu rol esențial, iar combaterea fraudelor P.I.F. un obiectiv major, România a depus, încă din perioada de preaderare la U.E., eforturi constante pentru alinierea legislației la standardele europene. Sunt relevante astfel: Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și combaterea corupției^[16], cu modificările și completările ulterioare, care, între altele, a modificat și completat cadrul normativ în domeniu cu o secțiune privitoare la infracțiunile P.I.F., iar, pe de altă parte, a extins sfera subiectului activ al infracțiunilor de corupție la unele categorii de persoane prevăzute în Convenția penală privind corupția, precum și în Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și Protocoalele sale adiționale; Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil^[17], care reglementează, între altele, condițiile și procedura de urmărire și restituire a bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al U.E. etc. Pentru protejarea mediului concurențial a fost incriminată prin art. 253¹ C.pen. din 1969 (art. 301 C.pen.) fapta funcționarului public de a se afla în conflict de interese^[18].

În context, legiuitorul român a extins sfera drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de art. 5-8 C.pr.pen. din 1969, a introdus dreptul la tăcere, autorizarea de către judecător a interceptării și înregistrării convorbirilor sau comunicărilor telefonice^[19], comunicarea datelor reținute sau prelucrate de furnizorii de rețele publice și servicii de comunicații electronice destinate publicului^[20], precum și instituția judecății în cazul recunoașterii vinovăției (art. 320¹ C.pr.pen. din 1969)^[21].

Literatura română de specialitate a relevat că pe măsura lărgirii pieței comune și a dezvoltării libertății de circulație a mărfurilor, persoanelor și serviciilor se realizează condiții favorabile și pentru săvârșirea fraudelor comunitare. Acestea prezintă un modus operandi sofisticat și ocult, caracterizat prin scheme complexe și un lanț internațional de intermediari. Au fost identificate ca obstacole ale unei acțiuni represive eficiente: diferențele de reglementare privind regulile de procedură, răspunderea penală etc.^[22] După studiul modurilor specifice de operare, au fost elaborate metodologii specializate de investigare a infracțiunilor comise în mediul afacerilor^[23], în cadrul unor programe de cooperare judiciară internațională^[24]. România a aderat prompt la proiectele menite să pună în practică instrumentele comunitare aplicabile, inclusiv domeniului protecției financiare a intereselor U.E.: Eurojust, Europol, OLAF^[25].

5. Concluzii. În fața marii diversități a problemelor, a circumstanțelor unei crize economico-financiare fără precedent, experții europeni au evaluat ca oportun momentul realizării unui EPPO. Există două argumente puternice pentru înființarea noii instituții europene. Pe de o parte, din cauza crizei, opinia publică a fost semnificativ sensibilizată, spre deosebire de perioada anterioară când protecția intereselor financiare interesa un segment redus de populație, cetățeanul fiind interesat în principal de siguranța personală, iar nu de această criminalitate ,,birocratică-tehnică”. În condițiile crizei pe care a traversat-o Europa, este frecvent vehiculată o pledoarie în favoarea unei plusvalori certe a Parchetului European pentru protejarea intereselor financiare. Acest obiectiv de protejare este considerat foarte apropiat de realitate, deoarece afectează pe fiecare contribuabil și beneficiar al politicilor europene. Impozitele europene și poliția fiscală europeană vor avea nevoie de instituția EPPO, privită ca garanție judiciară atât pentru eficacitate, cât și pentru legitimitate. Având în vedere situația actuală, sunt din ce în ce mai numeroși liderii statelor membre conștienți de necesitatea de a întări integrarea comunitară în raport cu tratatul, de faptul că U.E. nu trebuie să rămână imobilă atunci când una sau alta dintre țări nu este pregătită pentru apărarea intereselor financiare. Este susținută calea unei Europe cu două viteze și de luptă contra criminalității prin cooperare intensificată.

EPPO va asigura coordonarea centralizată a cercetării și urmăririi penale la nivel european în calitate de organism judiciar independent al U.E.; va fi un organism comunitar, iar numirea se va efectua după regulile comunitare (propunerea comisiei, avizul Parlamentului European și aprobarea după regulile majorității calificate); jurisdicția se va întinde asupra teritoriului U.E., acesta fiind spațiul de cercetare și urmărire penală – dacă regulamentul va fi adoptat de toate statele membre – sau pe teritoriul acelor state membre care vor adera la inițiativa EPPO. Competența materială va consta în protecția intereselor financiare ale U.E. și combaterea marii infracționalități transfrontaliere. EPPO va fi organizat pe o bază descentralizată, sub controlul judecătorilor naționali, iar competența de judecată rămâne națională. Pentru autorizarea măsurilor coercitive în cursul anchetei, vor fi stabilite reguli procesuale comune.

Analiza Statutului PED evidențiază faptul că varianta procurorului cu dublă subordonare (,,dublă caschetă” – susținută de OLAF), asigură coerența investigării dosarelor complexe în care infracțiunile P.I.F. sunt conexe cu alte infracțiuni asupra cărora statele membre nu au cedat din suveranitatea acțiunii penale. Elementul slab al acestei variante este evaluat ca fiind dificultatea concilierii dublei subordonări cu principiul independenței EPPO și riscul conflictului de priorități. Varianta a doua susținută de Comisia Europeană este a Procurorului European Delegat cu unică subordonare, europeană, având dreptul să ceară organelor de aplicare a legii naționale executarea măsurilor dispuse în anchetă. Problema competenței materiale a EPPO (exclusivă sau nu) asupra infracțiunilor P.I.F. pune în evidență soluția oferită de varianta a doua, respectiv de a-i limita competența la cauzele transfrontaliere, cele cu caracter organizat și cauzele care au afectat în mod esențial interesele financiare ale U.E.^[26]

EPPO trebuie să fie independent atât în raport cu instituțiile europene, cât și cu autoritățile naționale. Autonomia sa operațională trebuie garantată, iar investigațiile sale vor fi supuse controlului judiciar la nivel național și/sau european. Vor fi adoptate reguli procedurale minimale, comune, iar în completare, se vor aplica regulile procedurale naționale. EPPO va fi responsabil pentru rezultatele activității în fața Parlamentului European și a Consiliului U.E.

În cadrul anchetei, se preconizează o cooperare între EPPO și OLAF. Acesta este caracterizat ca fiind un serviciu administrativ de investigații care, în limitele competenței, va asambla probele și va trimite dosarele spre soluționare Parchetului European. Într-o altă viziune, OLAF ar putea deveni „o parte importantă a instituției EPPO” ori va efectua investigații judiciare, dispuse de EPPO, în raport cu statele membre care vor adera la proiect, iar nu investigații administrative. EPPO va coopera, direct, cu organele de poliție națională.

O cooperare importantă se va realiza cu Eurojust, rețea judiciară cu atribuții complementare. Eurojust are deja o experiență, o bază de date pe care le poate pune la dispoziția Parchetului European. De asemenea, va exista o cooperare cu Europol care, conform art. 88 T.F.U.E., are misiunea de a susține și consolida acțiunea autorităților polițienești și a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, cooperarea acestora pentru prevenirea și combaterea criminalității grave.

După finalizarea anchetei, EPPO va înainta dosarul instanței penale competente din statul membru al U.E. Fazele procesului vor fi reglementate exclusiv de dreptul național.

Există deja un consens juridic cu privire la această instituție, însă pasul cel mai dificil este trecerea de la acordul juridic la cel politic. Luxemburgul, capitala juridică a U.E., unde își are sediul și C.J.U.E., ca organ juridic al U.E., a fost propus drept sediu al viitorului EPPO^[27]. În acel moment s-a prevăzut că Parchetul European ar putea fi înființat, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Lisabona și ale Programului de la Helsinki, în a doua parte a anului 2013. Pentru elaborarea de către Comisia Europeană a unui Proiect de Regulament privind înființarea EPPO (denumit în continuare Proiectul de Regulament), a fost stabilită, ca termen, luna iunie 2013, finalul Președinției irlandeze. În continuare, Proiectul de Regulament a fost dezbătut și dezvoltat în timpul Președinției lituaniene, la seminarul din septembrie 2013 pe tema EPPO. Proiectul de Regulament cuprinde reguli privind: competența EPPO (infracțiunile PIF); structura descentralizată (EPPO central și PED), urmând a se opta între varianta dublei sau unicei subordonări; independența și responsabilitatea EPPO. Documentul mai cuprinde reglementări referitoare la: puterile coercitive ale EPPO, drepturile apărării, protecția datelor, cooperarea cu instituțiile europene (Eurojust, Europol, OLAF), relația cu dreptul național și statele membre care nu participă la crearea EPPO. În raport cu dificultățile previzibile pentru obținerea acordului tuturor statelor membre în vederea înființării instituției EPPO, s-a avut în vedere soluția expusă în art. 86 alin. (1) fraza a II-a T.F.U.E., conform căreia „în cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puțin nouă state membre poate solicita ca Proiectul de Regulament să fie trimis spre examinare Consiliului U.E.”. Astfel, Comisia Europeană a luat în considerare adoptarea Regulamentului EPPO prin „cooperarea consolidată”, respectiv acordul a cel puțin nouă state membre.

Ulterior acestei faze premergătoare și consultative, Comisia Europeană a abordat ambele variante de concepții ale EPPO, atât aceea a organismului ierarhizat supranațional, cât și aceea a sistemului colegial, menținând însă, în ambele perspective, ideea dublei calități a procurorului delegat european (cea națională și cea europeană).

Printre primii pași urmați de Comisia Europeană în perioada imediat următoare desfășurării programului de cercetare științifică dezvoltat de Universitatea din Luxembourg, s-a înscris Propunerea de Regulament al Consiliului U.E. cu privire la înființarea EPPO din data de 17 iulie 2013. Această variantă normativă a explorat funcționalitatea structurală unitară a Parchetului European.

Ulterior, modelul colegial de organizare s-a impus, fiind adoptat în vederea punerii în discuția statelor părți, în mai multe variante revizuite, în special cele dezvoltate în timpul președințiilor elene, italiene, olandeze și slovace.

La ora actuală, sub egida președinției slovace a Consiliului U.E., negocierile se desfășoară într-un ritm accelerat, fiind solicitate lămuriri din partea guvernelor cu privire la necesarul numeric de procurori delegați europeni ce vor instrumenta efectiv, sub supravegherea procurorilor europeni, dosarele privind infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale U.E.

* lazar_augustin@mpublic.ro; cabinet_pg@mpublic.ro

[1] Informații detaliate cu privire la proiectul de cercetare coordonat de prof. Katalin Ligeti de la Universitatea din Luxemburg (participanți, conferințe etc.) sunt disponibile pe site-ul http://www.eppo-project.eu/ (accesat la 12 octombrie 2016).

[2] Raportul național privind sistemul judiciar din România a fost elaborat de către dr. Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dr. Angela Nicolae, procuror șef al Biroului Relații Internaționale și Programe altele decât Programele Phare din cadrul Serviciului de Cooperare Judiciară Internațională, Relații Internaționale și Programe al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Claudiu Constantin Dumitrescu, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Lucrarea nu este un document oficial, ci reprezintă punctul de vedere personal al autorilor cercetători.

[3] K. Ligeti, Toward a prosecutor for the European Union, vol. I, Hart Publishing Ltd., Oxford, 2013.

[4] A se vedea Asociația Română de Cercetare a Dreptului Comunitar, Corpus Juris, Dispoziții penale privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Editura Efemerida, București, 2000.

[5] Prof. dr. Francesco de Angelis a îndeplinit funcția de Director al Direcției Generale de Control Financiar din cadrul Comisiei Europene, studiul fiind realizat de un grup de experți din: Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania și Suedia.

[6] A se vedea și M. Delmas-Marty, J.A.E. Vervaele (éds.), La mise en oeuvre du Corpus Juris dans les Etats Membres, Intersentia, Antwerpen-Groningen-Oxford, 2000.

[7] Problemele de drept substanțial au fost tratate de Enrique Bacigalupo, profesor la Universitatea din Madrid, Giovanni Grasso, profesor la Universitatea din Catania, și Klaus Tiedemann, profesor la Universitatea din Freiburg.

[8] Regulile de competență și extrateritorialitate au fost examinate de Nils Janeborg, profesor la Universitatea din Uppsala, Dionysios Spinellis, profesor la Universitatea din Atena, și Christine van den Wyngaert, profesor la Universitatea din Anvers.

[9] Problemele de procedură penală și probele au fost studiate de Mireille Delmas Marty, profesor la Universitatea Panthéon-Sorbonne, și John R. Spencer, profesor la Universitatea din Cambridge.

[10]A se vedea Vespasian V. Pella, Războiul-Crimă și Criminalii de Război. Reflecții asupra justiției penale internaționale. Ce este și ce ar trebui să fie, Editura Universul Juridic, București, 2013 (traducere din limba franceză: dr. A. Duțu; studiu introductiv: prof. dr. M. Duțu).

[11] EPPO Conference, Key-note speech Prof. dr. M. Delmas-Marty.

[12] K. Ligeti, op. cit, vol. I, p. 2 .

[13] OLAF, Al unsprezecelea Raport operațional al Biroului European Anti-Fraudă, 1 ianuarie-31 decembrie 2010.

[14] A se vedea și A. Jurma, Raport privind participarea la Conferința ERA dedicată Procurorului European – Provocări instituționale și practice, Trier, 17-18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, București, 2013.

[15] K. Ligeti, op. cit., vol. I, p. 4.

[16] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

[17] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 aprilie 2014.

[18] A se vedea Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006).

[19] A se vedea Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003).

[20] A se vedea Legea nr. 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 25 martie 2014); în prezent, această lege este abrogată.

[21] A se vedea art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010).

[22] G. Antoniu, Protecția penală a intereselor financiare ale Comunităților Europene, în ,,Revista de drept penal” nr. 2/2002, p. 9-18.

[23] A se vedea A. Lazăr, Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina Lex, București, 2004.

[24] Spre exemplu: Proiectul Phare Twinning RO/2007-IB/JH/03/TL-Facilitatea de Tranziție „Consolidarea capacității operaționale a instituțiilor de aplicare a legii din România în lupta împotriva criminalității economice și financiare”; A. Lazăr, J. Dehn, H. Brandau, Manual de anchetă în mediul economico-financiar, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, București, 2009.

[25] A. Nicolae, Crearea Eurojust, Comunicatul Comisiei Comunităților Europene, în ,,Lupta împotriva corupției și criminalității organizate”, Culegere de materiale, Proiectul Tempus, JEP 14219-99, București, 2001.

[26] Varianta a doua este susținută, între alții, de prof. K. Ligeti, de la Universitatea din Luxembourg, și prof. J.A.E. Vervaele, de la Universitatea din Utrecht, autorii proiectului „Regulile Model de procedură penală privind viitorul Parchet European”.

[27] Alte propuneri privind amplasarea sediului Oficiului Procurorului European vizează localitățile Bruxelles și Haga.