ABSTRACT

The first court proceeded, illegally to the settlement of the proposal for remand in custody of the accused, while the latter had not been legally summoned, and her presence in court was mandatory.

Key words: summoning, absolute nullity, proposal for remand in custody.

I. Prezentare speță. Prin Încheierea nr. 32/2015, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 852/104/2015, s-a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul teritorial Olt, și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M.V.O., C.D.C. și B.A.I., pe durate de câte 30 de zile pentru fiecare inculpat, cu începere de la data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă. Totodată, au fost emis mandate de arestare preventivă pentru fiecare inculpat.

S-a constatat că la data de 19 martie 2015, ora 19.30, a expirat măsura preventivă a reținerii inculpatei M.V.O. și că aceasta a fost pusă în libertate de sub puterea ordonanței de reținere din 18 martie 2015 emisă de procuror, în dosarul nr. 110/D/P/2012.

În fine, au fost avansate către Baroul Olt onorariile de avocați din oficiu de câte 100 de lei pentru asistența juridică a inculpaților C.D.C. și B.A.I.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că, prin adresa nr. 110/D/P/2012 din 19 martie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul teritorial Olt a transmis propunerea de arestare preventivă a inculpaților sus-menționați cuprinsă în referatul cu același număr din aceeași dată.

În motivarea propunerii s-a arătat că, la data de 22 ianuarie 2014, s-a început urmărirea penală împotriva inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori, iar prin Ordonanțele din 18 martie 2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților.

În fapt, la începutul lunii august 2012, inculpații cu recrutat-o pe minora M.A.M., în vârstă de 17 ani, și au indus-o în eroare pe aceasta, prin promisiunea unor relații de prietenie și, ulterioare, de căsătorie, cu ocazia mai multor întâlniri pe raza municipiului Slatina. În acest sens, inculpatul C.D.C. i-a creat victimei convingerea că inculpata B.A.I. este sora acestuia și că este îndrăgostit de victimă, având intenții serioase de căsătorie, după care, împreună cu ceilalți inculpați, a organizat la data de 13 septembrie 2012 transportarea victimei în Austria, mijlocindu-i trecerea frauduloasă a frontierei. La sosire în Austria, inculpatul C.D.C. a cazat-o într-un apartament locuit de mai multe persoane, între care și concubina sa, inculpata B.A.I., i-a interzis să părăsească locuința și a exploatat-o sexual, prin folosirea violenței, inclusiv prin practicarea prostituției la stradă, urmată de vânzarea victimei unei persoane de origine indiană pentru prețul de 2.000 euro, din care a primit 500 euro ca avans, și totodată i-a impus să accepte să întrețină raporturi sexuale cu această persoană.

În propunerea de arestare preventivă s-a mai subliniat că inculpații C.D.C. și B.A.I. nu se aflau în custodia autorităților române, întrucât se sustrăgeau de la cercetări.

Pe de altă parte, s-a menționat că erau întrunite condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive prevăzute în art. 223 alin. (1) lit. b) și c) din Codul procedură penală (în continuare C.pr.pen.), deoarece existau probe care atestau că inculpații au comis infracțiunile sus-menționate, precum și faptul că au exercitat presiuni asupra martorilor M.N. și M.N.G. pentru a nu declara nefavorabil inculpaților, la aceleași presiuni fiind supusă și victima. Totodată, s-a relevat că ar fi incident și cazul de arestare prevăzut în art. 223 alin. (2) C.pr.pen., măsura arestării preventive fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, ce consta în comiterea unor noi fapte penale de către inculpați.

Judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că este fondată Propunerea de arestare preventivă, reținând că sunt întrunite condițiile și cazurile legale de aplicare a măsurii arestării preventive.

Astfel, din probe rezultau actele materiale de supunere a victimei la violență în vederea acceptării raporturilor sexuale, inclusiv prin practicarea prostituției la stradă, urmate de vânzarea victimei pentru prețul de 2.000 euro, cu un avans de 500 euro, către un bărbat de origine indiană, consecutiv cu supunerea acesteia la constrângere morală, pentru a accepta să practice raporturi intime cu acest bărbat. Pe de altă parte, inculpații au exercitat presiuni asupra martorilor menționați mai sus, dar și asupra victimei, în scopul influențării acestora într-un sens favorabil lor. Astfel, în privința martorului M.N., tatăl victimei, erau aspectele ce rezultau din declarația martorului B.I., care a arătat că la solicitarea inculpatei B.A.I., cumnata sa, a telefonat martorului sus-menționat, ocazie cu care i-a oferit suma de 600 euro, pentru a-și retrage plângerea împotriva inculpaților adresată organelor de urmărire penală. Elemente de fapt similare rezultau și din declarația martorului M.D., care a arătat că atunci când a mers la vecinul său, martorul M.N., i-a spus acestuia că a auzit în timp ce era în Austria că inculpata M.V.O. este dispusă să ofere chiar și 50.000 de euro, în schimbul retragerii acestei plângeri. De asemenea, cu privire la presiunile de același fel la care a fost supusă victima M.A.M. erau și elementele de fapt rezultând din declarația martorei P.A., mama victimei, care a arătat că au fost căutați ea și soțul ei de martorii M.R. și de tatăl acestuia, M.F., amenințându-i cu bătaia dacă nu își vor retrage plângerea.

Pe de altă parte, infracțiunea de trafic de minori, reținută în sarcina inculpaților, era una dintre cele pentru care se putea lua măsura preventivă solicitată, iar cealaltă infracțiune era sancționată cu o pedeapsă principală mai mare de 5 ani închisoare. Deopotrivă, luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați era necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică ce consta în certitudinea comiterii de către aceștia de noi fapte similare (cu cele de mai sus). În acest sens pleda modalitatea comiterii faptelor arătate, existența unor indicii care atestau că inculpații erau implicați și în alte acte materiale ilicite similare (cum ar fi, faptul că mai multe luni, în anul 2012, martora M.N.G., sora victimei, care practica prostituția, a fost găzduită în locuința închiriată de inculpata M.V.O., fără a i se pretinde să contribuie la cheltuielile locative comune, așa cum rezulta din declarația acestei inculpate, precum și cele privind frecvența și consistența transferurilor de bani prin serviciul Western Union), precum și antecedentele penale ale inculpatei M.V.O., aceasta fiind condamnată pentru unele infracțiuni comise în Italia, așa cum rezultă din mențiunile de pe cazierul judiciar în coroborare cu cele din declarația inculpatei, care a făcut referiri în acest sens, dar a păstrat totuși dreptul la tăcere cu privire la felul infracțiunilor comise. Chiar dacă ceilalți doi inculpați nu aveau antecedente penale, acest lucru nu era concludent, deoarece nu putea conduce la altă concluzie decât cea de mai sus, neputând prevala ca forță probantă față de cele constatate.

Tot judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că motivațiile invocate cu ocazia ascultării inculpatei M.V.O. ori în timpul dezbaterilor sunt neconcludente. Astfel, susținerile privind existența unor neconcordanțe cu privire la modul de transport și locul unde a fost transportată victima, nu înlătură constatările pe bază de probe ce se referă la realitatea aspectelor relevate mai sus.

Pe de altă parte, referirile la necesitatea aplicării unei măsuri preventive mai blânde, alta decât arestul preventiv, sunt irelevante, deoarece măsura arestării preventive este singura aptă să asigure realizarea scopului prevăzut în art. 202 alin. (1) C.pr.pen., și anume buna desfășurare a procesului penal, prin asigurarea realității declarațiilor victimei și ale martorilor, dar și prin prevenirea comiterii de noi fapte similare de către inculpați. De asemenea, trimiterile făcute la cuprinsul înregistrării audio-video aflată în memory stick-ul atașat, prin care se urmărește a se dovedi că asupra victimei nu s-au exercitat constrângeri și că a participat la o petrecere, având o stare de spirit corespunzătoare, sunt irelevante, deoarece nu înlătură realitatea probelor care susțin cele menționate anterior, în condițiile în care această înregistrare se referă la un interval de timp scurt, pe când restul probelor prezintă conduita părților pe un interval de timp cu mult mai mare.

De asemenea, susținerea inculpatei potrivit căreia cheltuielile avansate victimei (transport și cazare) au avut ca motivație empatia cu starea de pauperitate a familiei victimei se înlătură pe baza argumentului forței probelor de mai sus, care susțin constatările făcute.

În fine, sub aspect procedural, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că citarea inculpaților lipsă s-a făcut la domiciliul cunoscut al acestora, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 259 alin. (1) C.pr.pen., deoarece chiar dacă la dosarul de urmărire penală se află un proces-verbal din 18 martie 2015 al organelor de poliție ale comunei Teasc, județul Dolj, din care rezultă că aceștia sunt plecați în străinătate, aceste informații sunt valabile doar pentru ziua și intervalul orar la care se face referire, nu și pentru ziua următoare de 19 martie 2015, când a operat prezumția că inculpații locuiesc la adresa de domiciliu.

Împotriva Încheierii nr. 32/2015 au formulat contestație inculpatele M.V.O. și B.A.I.

Prin motivele scrise, depuse prin avocatul din oficiu, inculpata B.A.I. a arătat că nu s-a sustras de la urmărirea penală, întrucât după ce a aflat că este cercetată a luat legătura cu martorul B.I., pentru a lua legătura cu un avocat, iar avocatul său ales este L.B., care a solicitat să îi fie comunicate toate actele de procedură.

S-a mai menționat faptul că în toată perioada avută în vedere, inculpata a locuit în străinătate, respectiv în Austria și Italia, așa cum rezultă și din procesul-verbal al întocmit de organele de poliției ale comunei Teasc, județul Dolj, cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere.

Așadar, contestatoarea inculpată B.A.I., prin avocatul din oficiu, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea propunerii de arestare preventivă.

Contestatoarea inculpată M.V.O. a solicitat admiterea contestației, susținând că se poate înlocui măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere atitudinea inculpatei, care atunci când a aflat că este căutată de poliție a venit din proprie inițiativă din Austria, iar, pe de altă parte, a avut contact cu victima doar o singură dată, când se deplasa din Slatina către Caransebeș.

Contestația formulată de inculpata M.V.O este nefondată, reținându-se, în esență, că în cauză există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a săvârșit infracțiunile menționate în Propunerea de arestare preventivă.

În privința contestației formulate de inculpata B.A.I., prin avocatul din oficiu, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Craiova a constatat că aceasta este fondată.

Astfel, conform art. 225 alin. (3) C.pr.pen., inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat, iar acest termen se aduce la cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. În conformitate cu art. 225 alin. (4) din același cod, soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului.

Din analiza textelor legale sus-menționate se constată că, în cazul în care este propusă arestarea preventivă a unei persoane aflate în libertate, citarea acesteia se face conform regulilor generale prevăzute de Codul de procedură penală, fără a fi prevăzute derogări datorate tipului cererii ce urmează a fi soluționate, iar prezența inculpatului este obligatorie, cu excepția cazurilor limitativ enumerate de legiuitor, printre care și sustragerea inculpatului.

Eventuala sustragere a inculpatului de la urmărirea penală nu poate avea însă ca efect încălcarea normelor de procedură privind citarea la termenul fixat pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, nefiind prevăzute norme derogatorii în această materie.

Așadar, prima instanță a procedat, în mod nelegal, la soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatei B.A.I., în condițiile în care aceasta nu a fost legală citată.

Este de menționat că prima instanță a stabilit ca soluționarea propunerii de arestare preventivă să se facă la data de 19 martie 2015, ora 15.30, și a emis citație către inculpata B.A.I. în aceiași zi.

Conform mențiunilor din procesul-verbal de predare, citațiile au fost afișate la data de 19 martie 2015, ora 15.20, de un agent de poliție, însărcinat de instanță cu înmânarea citațiilor.

Se observă că prima instanță a considerat, în mod nelegal, că prin afișarea citației la ora 15.20 a zilei de 19 martie 2015, este îndeplinită procedura de citare pentru termenul din aceeași zi, ora 15.30, neobservând și dispozițiile art. 261 alin. (4) lit f) și g) C.pr.pen., respectiv faptul că în cazul în care nicio persoană nu este găsită la domiciliul persoanei citate și se procedează la afișarea înștiințării, citația se consideră comunicată nu la momentul afișării înștiințării, ci la momentul împlinirii termenului stabilit de instanța care a emis citația în care destinatarul este în drept să se prezinte la instanță pentru a i se comunica citația.

În același timp, în mod netemeinic, a reținut judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul primei instanțe faptul că procesul-verbal întocmit de agenții de poliție la data de 18 martie 2015 face dovada că inculpata nu se afla la domiciliu doar în ziua respectivă, astfel că pentru data de 19 martie 2015, citarea a fost legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 259 alin. (1) C.pr.pen.

Afișarea citației, nu a înștiințării, este permisă doar în cazurile prevăzute în art. 260 alin. (2) și (3) și art. 261 alin. (5) C.pr.pen., situații ce nu se regăsesc în prezenta cauză, astfel că nu se putea în mod legal afișa citația.

Din informările transmise în cursul urmăririi penale de avocatul ales al inculpatei și cele rezultate din cercetările efectuate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpata nu se afla de o lungă perioadă în țară, fiind plecată în străinătate, fără a se cunoaște domiciliul său real, în condițiile în care în cauză nu fusese audiată de organele judiciare și nu i se adusese la cunoștință obligația de a comunica schimbarea domiciliului.

În consecință, chiar dacă domiciliul legal al inculpatei era în continuare la adresa la care a fost afișată citația, exista situația prevăzută în art. 259 alin. (5) C.pr.pen., respectiv, nu se cunoștea domiciliul inculpatei și nici locul său de muncă, ceea ce impunea ca citarea acesteia să se facă și prin afișarea înștiințării la sediul organului judiciar, respectiv sediul primei instanței, iar propunerea de arestare preventivă a inculpatei să fie soluționată doar după expirarea termenului prevăzut în art. 259 alin. (5) lit. f) și g) C.pr.pen.

Nu în ultimul rând, dată fiind urgența soluționării cauzei, prima instanță putea apela la instrumentul emiterii unui mandat de aducere a inculpatei la data și ora stabilite pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, posibilitate prevăzută în art. 265 alin. (2) C.pr.pen., ocazie cu care agentul însărcinat cu îndeplinirea mandatului de aducere ar fi putut face cercetările prevăzute în art. 266 alin. (4) din același cod.

Prima instanță mai avea și posibilitatea de a cita inculpata la sediul avocatului ales, a cărui delegație a fost transmisă prin fax parchetului încă din data de 10 martie 2015, conform dispozițiilor art. 259 alin. (4) C.pr.pen., avocatul ales solicitând, de altfel, ca toate actele de procedură penală ce erau emise să fie comunicate la adresa cabinetului de avocatură.

Pe de altă parte, conform art. 225 alin. (3) C.pr.pen., anunțarea avocatului ales al inculpatei era obligatorie, chiar dacă în delegația avocațială era menționat doar dreptul de reprezentare și asistență în fața organelor de urmărire penală, lucru firesc de altfel, întrucât nu se formulase propunere de arestare preventivă.

Or, prima instanță nu a procedat conform normelor de procedură sus-menționate, limitându-se la a aprecia că afișarea nelegală a citației la domiciliul inculpatei face dovada îndeplinirii procedurii de citare.

Cum avocatul din oficiu al inculpatei a precizat atât în fața primei instanțe, cât și în contestația împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei, faptul că aceasta avea un avocat ales, ce nu fusese anunțat, se poate aprecia că în fapt avocatul din oficiu al inculpatei a invocat o nelegală citare.

În condițiile în care procedura de citare a inculpatei B.A.I., pentru termenul de judecată din data de 19 martie 2015, ora 15.30, a fost nelegală, prima instanță nu putea constata că inculpata se sustrage de la judecarea propunerii de arestare preventivă, astfel că devin incidente și dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. e) C.pr.pen., conform cărora atrage nulitatea absolută a actului, respectiv a încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, încălcarea dispozițiilor privind prezența inculpatului, în situația în care participarea sa este obligatorie, așa cum este cazul și atunci când se soluționează propunerea de arestare preventivă.

Totodată, dispozițiile art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. b) C.pr.pen. impun instanței de control judiciar să desființeze încheierea și să dispună rejudecarea cauzei de către prima instanță, în cazul în care se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea, fără a condiționa soluția de trimitere pentru rejudecare de solicitarea în acest sens a părții nelegal citate sau de invocarea nelegalei citări de către o altă persoană.

În consecință, având în vedere nelegala citare și nulitatea absolută a încheierii în privința inculpatei B.A.I., conform considerentelor anterioare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Craiova a admis contestația formulată de această contestatoare inculpată, prin avocatul din oficiu, a desființat încheierea contestată numai cu privire la inculpata B.A.I. și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecarea propunerii de arestare preventivă a acestei inculpate. În schimb, a menținut dispozițiile din încheierea contestată privind pe inculpata M.V.O.

(C. Ap. Craiova, S. pen. și pentru cauze cu minori, Înch. nr. 121/2015)

II. Notă aprobativă. În capitolul I al titlului VI din Partea generală a Codului de procedură penală este reglementată, printre altele, procedura de citare. Prima instanță nu a respectat această procedură, încălcând mai multe dispoziții legale, printre care:

1. Articolul 261 alin. (4) lit. f) și g) C.pr.pen., care impune obligația, atunci când persoana citată nu poate fi găsită, de a se afișa pe ușa locuinței persoanei citate o înștiințare care trebuie să cuprindă:

a) anul, luna, ziua și ora când depunerea sau, după caz, afișarea a fost făcută;

b) numele și prenumele celui care a făcut afișarea și funcția acestuia;

c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat;

d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia;

e) mențiunea că înștiințarea se referă la actul procedural al citației;

f) mențiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația;

g) mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;

h) semnătura celui care a afișat înștiințarea.

2. Articolul 259 alin. (5) C.pr.pen., care impune obligația ca, în ipoteza în care nu se cunosc nici adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său de muncă, la sediul organului judiciar să se afișeze o înștiințare care trebuie să cuprindă:

a) anul, luna, ziua și ora când a fost făcută;

b) numele și prenumele celui care a făcut afișarea și funcția acestuia;

c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui citat;

d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul;

e) mențiunea că înștiințarea se referă la actul procedural al citației;

f) mențiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația;

g) mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;

h) semnătura celui care a afișat înștiințarea.

Se observă că, în speță, trebuia să se afișeze o înștiințare atât pe ușa locuinței persoanei citate, cât și la sediul primei instanțe de judecată, întrucât nu se cunoștea adresa unde locuia inculpata, aceasta fiind plecată din țară, și nici locul său de muncă. De altfel, în art. 259 alin. (1) C.pr.pen. se prevede că suspectul, inculpatul, părțile în proces, precum și alte persoane se citează la adresa unde locuiesc, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului lor de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează; deci, citarea se face la adresa unde locuiește persoana respectivă și nu la adresa sa de domiciliu.

În procedura noastră există două ipoteze: afișarea citației și afișarea înștiințării; acestea sunt distincte și au reglementări separate. Afișarea înștiințării se face în situațiile ca cele sus-menționate[1], în timp ce afișarea citației intervine în alte situații, cum ar fi: aceea în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat care locuiește în străinătate nu poate fi înmânată, precum și în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poștă, motiv pentru care citația se va afișa la sediul parchetului sau al instanței, după caz [art. 260 alin. (3) C.pr.pen.]; aceea în care persoana care primește citația refuză sau nu poate semna dovada de primire, agentul fiind obligat să afișeze citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal [art. 261 alin. (3) teza a II-a C.pr.pen.]; aceea care apare atunci când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, iar în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuiește, agentul fiind obligat să afișeze citația pe ușa principală a clădirii, după ce investigațiile pe care le-a efectuat pentru a afla locuința persoanei citate au rămas fără rezultat, ocazie cu care trebuie să încheie un proces-verbal, în care va face mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citației [art. 261 alin. (5) C.pr.pen.].

Prima instanță mai avea posibilitatea de a cita inculpata la sediul avocatului ales, dar numai în situația în care aceasta nu s-ar fi prezentat după prima citare legal îndeplinită [art. 259 alin. (4) C.pr.pen.].

Având în vedere urgența soluționării propunerii de arestare preventivă, prima instanță putea emite un mandat de aducere a inculpatei [art. 265 alin. (2) C.pr.pen.[2]].

Atât timp cât citarea inculpatei nu a fost legală, prima instanță nu putea proceda la soluționarea propunerii de arestare preventivă, în lipsa inculpatei, neexistând niciuna din situațiile prevăzute în art. 225 alin. (4) C.pr.pen.[3]

În fine, se impune a fi relevat și faptul că, așa cum rezultă din datele prezentate de instanța de apel, inculpata a avut la dispoziție doar zece minute pentru a se prezenta în fața primei instanțe[4], fiind în imposibilitate de a ajunge la instanță, chiar dacă ar fi aflat de citarea ei în momentul afișării.

[1] Mai există și situația prevăzută în textul următor din Codul de procedură penală:

,,Art. 260. Înmânarea citației

[…]

(2) Dacă persoana citată refuză să primească citația, persoana însărcinată să comunice citația va afișa pe ușa destinatarului o înștiințare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înștiințarea trebuie să cuprindă:

a) anul, luna, ziua și ora când afișarea a fost făcută;

b) numele și prenumele celui care a făcut afișarea și funcția acestuia;

c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat;

d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia;

e) mențiunea că înștiințarea se referă la actul procedural al citației;

f) mențiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația (sublinierea noastră – Gh. Ivan);

g) mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen (sublinierea noastră – Gh. Ivan);

h) semnătura celui care a afișat înștiințarea.

[…]”

[2] ,,Art. 265. Mandatul de aducere

[…]

Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[3] ,,Art. 225. Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

[…]

(4) Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului.

[…]”

[4] Afișarea citației la domiciliul inculpatei s-a făcut la ora 15.20 a zilei de 19 martie 2015, iar termenul fixat pentru prezentare în fața primei instanțe era ora 15.30 a aceleiași zile.