Bogdan CODREANU*

Procuror – Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

În dosarul penal nr. 1099/P/2016, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, nu s-a întocmit ordonanță de efectuare în continuare a urmăririi penale față de P.R. (și, pe cale de consecință, nu s-a procedat la audierea acestuia în calitate de suspect), ci s-a pus direct în mișcare acțiunea penală față de acesta.

Argumentele sunt atât teoretice (dovedind neobligativitatea efectuării în continuare a urmăririi penale), cât și practice (demonstrând că, în speța de față, nu era utilă cauzei efectuarea în continuare a urmăririi penale):

1. Nu există în Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) nicio dispoziție expresă din care să rezulte obligativitatea efectuării în continuare a urmăririi penale. Prin urmare, parcurgerea acestei etape este opțională, putând fi uzitată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei spețe.

2. Potrivit art. 82 C.pr.pen., inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală. Doar în măsura în care definiția inculpatului ar fi fost suspectul împotriva căruia s-a pus în mișcare acțiunea penală, atunci s-ar fi instituit obligația parcurgerii etapei efectuării în continuare a urmăririi penale.

3. Conform art. 78 C.pr.pen., suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, deci nu se poate susține, argumentat juridic, bineînțeles, că punerea în mișcare a acțiunii penale fără parcurgerea anterioară a etapei efectuării în continuare a urmăririi penale ar afecta în vreun fel dreptul la apărare al făptuitorului (termen pe care îl vom folosi în continuare cu referire la persoana față de care se aduce acuzația penală ce face obiectul dosarului penal sau, mai precis, al anchetei penale).

4. Mai mult de atât, inculpatul are chiar drepturi mai largi decât suspectul. Singurele diferențe dintre suspect și inculpat, în ceea ce privește elementele dreptului la apărare, sunt următoarele : a) suspectului i se poate interzice pe o durată de timp nedeterminată accesul la dosarul care are ca obiect cercetarea sa penală, iar inculpatului, cel mult 10 zile; b) inculpatul are posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar, în cursul judecății, posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii.

Analizând aceste diferențe, se constată lesne faptul că dreptul la apărare al inculpatului este mai bine protejat decât cel al suspectului, atât prin faptul că are posibilitatea de a avea acces la dosar în ciuda eventualei opoziții a organelor de urmărire penală (bineînțeles, după expirarea celor 10 zile pentru care i se poate refuza acest drept), cât și prin aceea că își poate manifesta voința de a pune capăt urmăririi penale (cu beneficii reale din punctul de vedere al diminuării resurselor materiale și de timp uzitate în anchetă) prin încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

5. Din analiza dispozițiilor art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) C.pr.pen. nu rezultă diferențe calitative între condițiile ce presupun efectuarea în continuare a urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, efectuarea în continuare a urmăririi penale se dispune atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta.

Pe de altă parte, acțiunea penală se pune în mișcare când se constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune.

Prin urmare, aceeași condiție de a exista probe că o persoană a săvârșit o faptă/infracțiune (diferența de termeni este neimportantă din moment ce o faptă este considerată infracțiune doar în momentul condamnării definitive de către o instanță de judecată) justifică atât efectuarea în continuare a urmăririi penale, cât și punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, este consacrată, în mod implicit, lăsarea la latitudinea procurorului a opțiunii de a temporiza urmărirea penală (prin efectuarea în continuare a urmăririi penale) ori de a o accelera (prin punerea în mișcare a acțiunii penale), bineînțeles, ținând seama de circumstanțele aparte ale fiecărei spețe.

Ca un element de observație, este de remarcat formularea nefericită a legiuitorului în cele două texte normative. Dacă ar fi interpretate în mod rigid și strict gramatical, ar rezulta că doar pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale ar trebui ca din probe să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta, o astfel de bănuială nefiind prevăzută drept condiție de calitate a probelor pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

6. Dispozițiile art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) C.pr.pen. fac din nou referire la persoana care fie a săvârșit fapta, fie a săvârșit o infracțiune pentru a putea fi efectuată în continuare urmărirea penală, respectiv pentru a se putea pune în mișcare acțiunea penală.

Astfel, este din nou evidentă intenția legiuitorului de a nu institui obligativitatea parcurgerii etapei efectuării în continuare a urmăririi penale anterior punerii în mișcare a acțiunii penale.

7. Un alt argument foarte interesant în sprijinul opțiunii noastre procedurale este acela ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 311 alin. (5) C.pr.pen.

Astfel, în urma extinderii urmăririi penale, procurorul poate dispune extinderea acțiunii penale. Această situație are ca premisă o acțiune penală pusă în mișcare, după care se constată fapte noi. În acest caz, se dispune extinderea urmăririi penale [alin. (1) al art. 311 C.pr.pen.], după care procurorul poate extinde acțiunea penală, deci fără a se efectua în continuare urmărirea penală.

8. Un alt argument se desprinde din practică. Astfel, sunt situații în care din chiar actul de sesizare rezultă probe suficiente pentru a fi probată comiterea unei infracțiuni, exemplul cel mai elocvent fiind cazul infracțiunilor la regimul circulației rutiere, când procesul-verbal de depistare conține suficiente elemente pentru a susține punerea în mișcare a acțiunii penale.

Această situație se poate ivi și în alt gen de cauze, când după audierea martorilor rezultă probe că făptuitorul a comis fapta ce face obiectul dosarului penal.

În astfel de situații, este inutilă și neproductivă efectuarea în continuare a urmăririi penale.

9. Există situații frecvente în practică în care între momentul efectuării în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale nu se mai efectuează niciun act de urmărire penală. Această situație este mai des întâlnită în cauzele în care se procedează la reținerea inculpatului.

Tocmai neefectuarea niciunui act între cele două momente procedurale este un argument suficient pentru a considera că efectuarea în continuare a urmăririi penale nu este obligatorie. Aceasta, deoarece din moment ce nu se mai administrează nicio probă după efectuarea în continuare a urmăririi penale (în situațiile frecvente în care suspectul nu dă nicio declarație) și totuși se pune în mișcare acțiunea penală, înseamnă că probele erau suficiente pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, fără a se mai proceda la efectuarea în continuare a urmăririi penale.

În aceste situații frecvente, în care se procedează la audierea făptuitorului ca suspect și imediat, ulterior, ca inculpat (la un interval de câteva minute), se creează o situație confuză pentru făptuitor, fiind de altfel și greu de explicat și motivat de către procuror cum simpla așteptare a acestuia pe holurile parchetului determină schimbarea calității sale din suspect în inculpat.

10. În momentul în care procurorul analizează probele administrate până în momentul audierii făptuitorului și consideră că probele sunt suficiente pentru a propune arestarea acestuia (cum de altfel s-a întâmplat și în speța ce a generat prezentul schimb de comunicări) și procedează la efectuarea în continuare a urmăririi penale urmată de audierea făptuitorului ca suspect, audiere la care acesta uzitează de dreptul de a nu da declarații, ce ar trebui să facă procurorul? Să nu propună arestarea? În mod evident că nu.

Acest argument a fost expus ca urmare a discuției cu procurorul de ședință din dosarul Curții de Apel Brașov, discuție ce a avut ca obiect contestația împotriva respingerii propunerii de arestare a inculpatului P.R. Acest procuror a argumentat necesitatea efectuării în continuare a urmăririi penale prin faptul că la punerea în mișcare a acțiunii penale se are în vedere ca probă ce justifică această măsură inclusiv declarația dată de suspect. Or, există situații în practică (și nu puține) în care suspectul nu dorește să dea declarații.

11. Un argument în favoarea aprecierii ca obligatorie a parcurgerii etapei efectuării în continuare a urmăririi penale ne-a fost expus de către un judecător al Tribunalului Brașov, în circumstanțele unei discuții pe marginea unui dosar penal. Astfel, judecătorul a motivat această obligativitate prin faptul că instituția suspectului este prevăzută în Codul de procedură penală și prin urmare trebuie uzitată.

Acest argument este artificial și nesusținut normativ. Bunăoară, în Codul de procedură penală sunt prevăzute și metode speciale de supraveghere sau cercetare, dar asta nu înseamnă că trebuie uzitate în toate cauzele penale.

12. Fără a fi de părere că instituția suspectului este inutilă în activitatea de cercetare penală, apreciem că efectuarea în continuare a urmăririi penale trebuie uzitată în funcție de circumstanțele speței și anume în situațiile în care o astfel de necesitate ajută scopului anchetei penale.

Și găsesc trei situații în care ar fi oportună (nu obligatorie) o astfel de măsură:

– când este necesară nepermiterea făptuitorului de a avea acces la dosar, deoarece ar prejudicia ancheta penală prin studierea acestuia;

– când este oportună încunoștințarea făptuitorului că se fac cercetări împotriva sa pentru comiterea unor infracțiuni, încunoștințare urmată de utilizarea unor metode speciale de supraveghere sau cercetare prin care să se obțină și alte probe utile cauzei;

– când oferirea de informații de către făptuitor cu privire la faptele ce formează obiectul dosarului penal este necesară anchetei, iar în funcție de profilul acestuia se apreciază că atribuirea calității de suspect l-ar determina să dea declarații mai degrabă decât atribuirea calității de inculpat (aici se are în vedere faptul că în percepția populară calitatea de inculpat este mult mai gravă decât cea de suspect).

13. Practica Tribunalului Brașov a fost în sensul arestării inculpaților, chiar dacă aceștia nu au avut anterior calitatea de suspect, noi propunând de fiecare dată la arestare inculpați care nu au avut anterior calitatea de suspect. În mod corelativ a fost și practica Curții de Apel Brașov care a analizat contestațiile inculpaților împotriva încheierilor de admitere a propunerilor de arestare.

Chiar dacă în cuprinsul încheierii prin care Tribunalul Brașov a respins propunerea de arestare a inculpatului P.R. și a încheierii prin care Curtea de Apel a respins contestația Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva încheierii Tribunalului Brașov se face referire la nerespectarea de către procuror a prevederilor art. 305-309 C.pr.pen., nu acesta a fost motivul nearestării inculpatului, ci considerente ce țin de probatoriu (după cum lesne se poate observa din studiul acestor hotărâri).

Simpla referire la această presupusă nerespectare a unor dispoziții legale este doar opinia magistraților respectivi, fără vreo înrâurire asupra aprecierii necesității ori legalității luării măsurii arestării preventive.

14. Articolele 305-309 C.pr.pen. (invocate de Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov) nu instituie obligativitatea parcurgerii etapei efectuării în continuare a urmăririi penale. De altfel, nu există niciun text legal care să instituie o astfel de obligație.

În încheiere, apreciem că neefectuarea în continuare a urmăririi penale față de P.R. reprezintă opinia procurorului privind neobligativitatea uzitării acestei măsuri în dosarul penal nr. 1099/P/2016, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, opinie argumentată, considerăm noi, suficient de temeinic din punct de vedere juridic.

Faptul că un alt magistrat (fie chiar judecător învestit cu soluționarea propunerii de arestare) are o opinie contrară, pentru care noi nu găsim niciun argument solid juridic, nu înseamnă că opinia acestuia este cea corectă și universal valabilă.

NOTA REDACȚIEI

I. Prin Decizia nr. 56/2017[1], Curtea Constituțională a României a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de C.C. și Societatea P. S.R.L. din Botoșani în dosarul nr. 128/39/2016/a1 al C. Ap. Suceava, S. pen. și pentru cauze cu minori, de G.V.N. în dosarul nr. 438/86/2016/a1 al Trib. Suceava, S. pen., și de A.P. în dosarul nr. 470/40/2016/a1 al Trib. Botoșani, S. pen., și a constatat că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) C.pr.pen.[2] sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În decizia sus-menționată, instanța constituțională a relevat:

– <<Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, paragrafele 52, 53, 56-61, Curtea Constituțională a constatat că intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziția procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană, când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ ,,dispune”, iar nu ,,poate dispune”, astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam, până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri (sublinierea noastră – Gh. Ivan) (paragr. 33).>>

– <<(…) prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu prevederile de mai sus, procurorul nu respectă aceste exigențe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit art. 342 și art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea și să excludă actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii, care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului, atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale, ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Așa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecință a conținutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor și că, în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe și acte de urmărire penală și să se opună utilizării lor în procedura de filtru (sublinierea noastră – Gh. Ivan) (paragr. 37).>>

Așadar, și în opinia instanței constituționale este obligatorie etapa procesuală a continuării efectuării urmăririi penale față de suspect.

II. Pentru o informare corectă a cititorilor, în continuare redăm integral hotărârile judecătorești la care fac referire autorii sus-menționați.

1. Instanța de fond

<<ROMÂNIA

TRIBUNALUL BRAȘOV

Secția Penală

DOSAR NR. 6287/62/2016

ÎNCHEIEREA NR. 172/UP

Ședința camerei de consiliu din data de 30.12.2016

JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI: D. M.-G.

GREFIER: C. A.-E.

Cu participarea PROCURORULUI – B. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov

Pe rol fiind soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului P.R., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns inculpatul P.R. (deținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Brașov) și asistat de avocat desemnat din oficiu N.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la identificarea inculpatului P.R. care arată că este de acord ca asistența juridică în cauză să-i fie asigurată de avocatul desemnat din oficiu, avocat cu care a luat legătura.

În conformitate cu dispozițiile art. 225 alin. (8) Cod de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință inculpatului infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Inculpatul P.R. arată că nu dorește să dea declarații în acest moment procesual, poziția acestuia fiind consemnată în procesul-verbal care, după citire și semnare, s-a atașat la dosarul cauzei.

Întrebat fiind inculpatul P.R. arată că mama sa suferea de schizofrenie din anul 1998.

Reprezentanta Parchetului și avocatul inculpatului arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, judecătorul de drepturi și libertăți acordă cuvântul asupra propunerii de arestare preventivă a inculpatului P.R.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului P.R. și a se dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru durata solicitată. Arată că din starea de fapt așa cum se conturează și față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, rezultă indicii, apreciate de către procurorul de caz, ca fiind probe în sensul săvârșirii faptei de către inculpat în varianta vizată de art. 205 alin. (1) și (4) Cod penal, lipsire de libertate urmată de moartea victimei, încadrare juridică care atrage competența Tribunalului Brașov ca instanță de fond. Mai arată că rezultă astfel că în data de 29.12.2016, în cursul nopții, inculpatul, astfel cum se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă, confirmat și de declarația dată în calitate de inculpat în cursul urmăririi penale, a blocat-o în cameră pe mama sa, cunoscând, aspect de altfel reiterat și la acest moment de către inculpat, că aceasta suferă de tulburări de ordin psihic și care avea și un handicap de ordin fizic, nu avea un picior. Menționează că durata de timp stabilită în cursul anchetei ar fi de la ora 04:00 până spre ora 10:00 dimineața, când organele de poliție au sunat la apartament și au stat de vorbă cu inculpatul, între timp petrecându-se precipitarea victimei. Precizează că la acest moment al anchetei s-au avut în vedere și tentativele de suicid ale victimei din antecedenta sa medicală și familială, reiterate de către procuror în cadrul referatului. Susține că nu se cunoaște dacă a fost o nouă tentativă de suicid sau victima a încercat să se elibereze din apartament după orele respective de lipsire de libertate și din cauza faptului că îi lipsea un picior, a căzut accidental, cert fiind că această cădere de la etajul patru și urmată de deces are o legătură de cauzalitate prin prisma art. 205 alin. (4), cu acțiunea intenționată a inculpatului de lipsire de libertate. De asemenea, arată că inculpatul recunoaște că a consumat, anterior și pe parcursul comiterii faptei de lipsire de libertate, prenadez, ceea ce i-a indus o anumită stare psihică, a refuzat-o pe mama sa, care a încercat prin bătăi repetate în ușă, să-i deschidă ușa, motiv care a determinat victima să procedeze în sensul reținut cu urmarea constatată de către medicina legală. Arată că prin prisma art. 223 alin. (2) Cod de procedură penală s-a apreciat de către procurorul de caz că măsura arestării preventive este una proporțională cu referire la art. 202 Cod de procedură penală, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, starea psihică în care se afla victima, nesocotită de către inculpat, pe care acesta trebuia să și-o asume, fiind cunoscută și cu manifestări similare anterior în viața victimei. De asemenea arată că s-a avut în vedere de către procuror și rezonanța pe care fapta o are în rândul opiniei publice, însă cu prioritate în cadrul comunității în care, atât inculpatul, cât și victima locuiau și anume printre vecini. Pentru considerentele prezentate solicită admiterea propunerii de arestare preventivă.

Apărătorul inculpatului P.R. solicită respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public, apreciind că măsura arestului preventiv nu apare ca necesară și nu poate realiza scopurile prevăzute de art. 202 Cod de procedură penală prin prisma următoarelor argumente. Precizează că așa cum arată inculpatul, în singura declarație pe care a dat-o în fața organelor de urmărire penală, acesta spune că locuia împreună cu mama sa în Brașov, într-un apartament și arată că mama sa așa cum a arătat și la acest termen, avea numeroase probleme psihice, respectiv suferea de schizofrenie. De asemenea, arată că inculpatul a indicat faptul că mama sa a fost dusă de mai multe ori cu salvarea la Spitalul de Psihiatrie din Brașov, însă aceasta a refuzat de fiecare dată internarea, deși avea respectivele probleme. Arată că în noaptea de 28 spre 29 decembrie 2016 inculpatul a închis-o pe mama lui într-o cameră, întrucât aceasta făcea gălăgie și perturba liniștea publică în blocul în care aceștia locuiau. Mai arată că inculpatul a recunoscut că mama lui a avut mai multe tentative de suicid, tentative care sunt gradate la diferite intervale de timp din copilăria inculpatului și până în prezent.

Cu privire la motivele pentru care se solicită arestarea inculpatului menționează că prin referat se are în vedere faptul că inculpatul este un pericol public pentru că obișnuiește să inhaleze prenadez, așa cum acesta a și declarat și afirmă că trebuie să se aibă în vedere și situația în care se află inculpatul, respectiv că acesta locuia împreună cu mama lui, mamă care avea probleme de sănătate din copilăria acestuia, inculpatul a copilărit cu o persoană care în mod repetat a încercat să se sinucidă și care de la vârsta de șase ani a inculpatului a căpătat acel handicap locomotor. De asemenea, arată că tatăl inculpatului este plecat în Franța și ocazional îi trimite inculpatului bani pentru a se putea întreține. Precizează că inculpatul a recunoscut că inhalează prenadez pentru că așa simțea că viața lui este mai ușoară și pentru că așa putea să accepte realitatea în care trăia, respectiv cu o mamă pe care o avea în grijă și pază pentru a nu încerca să își facă rău.

În ceea ce privește motivul că inculpatul dacă ar fi cercetat în stare de libertate, nu ar avea din ce să se întrețină, pentru că singurul ajutor pe care îl avea era mama lui și se întrețineau din pensia acesteia, arată că inculpatul a urmat o școală profesională și are o calificare la INA Scheffler, astfel încât el ar putea să se angajeze, să poată munci, până acum neputând să o facă pentru că a trebuit să stea acasă în îngrijirea mamei, aspect destul de dificil pentru acesta, care în noaptea de 28 spre 29 decembrie probabil că a clacat.

Față de aceste considerente, apreciază că se poate dispune față de acest inculpat și o măsură mai puțin severă, inculpatul putând să se reintegreze în societate, fiind o persoană tânără, fără antecedente penale, care poate munci. De asemenea precizează că tatăl inculpatului îl sprijină și ocazional le trimitea bani din Franța, existând posibilitatea să o facă și în continuare până inculpatul își va găsi un loc de muncă decent. Solicită respingerea propunerii de arestare preventivă.

Reprezentanta Parchetului față de viața familială invocată în apărare arată că soluția la care a apelat inculpatul în această noapte fatidică, nu este cea mai bună, atâta timp legislația în materie permite bolnavilor periculoși, chiar în situația în care se afla victima, cu tentative repetate de suicid și cu un diagnostic grav și ireversibil, permite și internare nevoluntară, astfel încât aceste probleme s-ar fi putut reglementa altfel decât prin acest deznodământ. Totodată apreciază ca fiind justificate argumentele procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov în sensul măsurii arestării preventive, tocmai prin prisma faptului că celelalte măsuri preventive care ar exclude încarcerarea inculpatului, fie arest la domiciliu, fie control judiciar, ar presupune revenirea inculpatului în mediul locativ din care este în prezent scos, cu impact asupra opiniei publice și comunității locale în care acesta locuiește, astfel că la acest moment, ca și primă măsură, apreciază că prin prisma art. 202 este mai oportună măsura arestării preventive față de o altă măsură solicitată în subsidiar.

Inculpatul P.R., având ultimul cuvânt, solicită a se dispune față de el măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar.

 JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,

Constată că prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, din dosarul penal nr. 1099/P/2016, din data de 30.12.2016, s-a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți să dispună arestarea preventivă a inculpatului P.R., n. la data de […] în Brașov jud. Brașov, domiciliat în mun. Brașov […], CNP […], fără antecedente penale, pentru 30 zile începând cu data prezentului referat.

În referat s-a arătat, în esență că împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (4) Cod penal, considerându-se că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. (1), (2) Cod de procedură penală în sensul că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a comis fapta pentru care este cercetat, și privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Analizând solicitarea de arestare preventivă a inculpatului P.R., pe baza actelor și lucrărilor dosarului în raport cu textele de lege invocate judecătorul de drepturi și libertăți reține următoarele:

Prin ordonanța 1099/P/2016 din data de 29.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fără menționarea orei emiterii, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art. 205 alin. (1), (4) Cod penal ca urmare a constatării că în dimineața zilei de 29.12.2016 în jurul orei 10,00, numita P.I. s-a aruncat pe fereastra din imobilul situat în mun. Brașov […], fiind anterior blocată în acea cameră de către fiul acesteia P.R., P.I. a decedat, anterior aceasta a mai avut tentative de suicid, fapt cunoscut de către P.R..

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 29.12.2016, fără menționarea orei emiterii, în același dosar penal procurorul de caz dispune punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P.R., n. la data de […] în Brașov, jud. Brașov, domiciliat în […], CNP […], fără antecedente penale, […], sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (4) Cod penal, faptă ce constă în aceea că în dimineața zilei de 29.12.2016 inculpatul P.R. a lipsit-o de libertate pe mama sa P.I., blocând-o într-o cameră a apartamentului […] începând cu ora 04,00, aceasta aruncându-se pe fereastra camerei în jurul orei 10,00 și decedând, inculpatul fiind reținut sub aspectul comiterii acestei infracțiuni prin ordonanța emisă în aceeași zi la orele 18,30 pe o durată de 24 ore.

În fața judecătorului de drepturi și libertăți inculpatul P.R. s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dorit să furnizeze declarație.

Examinând propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, judecătorul de drepturi și libertăți, în conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Sub aspectul legalității actelor de urmărire penală întocmite în cauză până la acest moment procesual, judecătorul de drepturi și libertăți constată inexistenta unei urmăriri penale in personam care să permită punerea în mișcare a acțiunii penale fată de respectiva persoană. Lipsește așadar de la dosar actul de continuare a urmăririi penale față de o persoană care să fi fost cercetată în calitate de suspect. Textul de lege înscris în art. 305 alin. (3) Cod procedură penală nu este opțional pentru organul de urmărire penală tocmai în vederea respectării drepturilor unei persoane care poate fi acuzată în cauză, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și aducerea la cunoștință a drepturilor în calitate de inculpat neacoperind procedura care lipsește, procedură desfășurată cu încălcarea drepturilor procesuale ale persoanei cercetate inclusiv dreptul la apărare în condițiile în care acesta poate să solicite asistență juridică în vederea garantării drepturilor sale. Ordinea actelor ce trebuie îndeplinite de organul de cercetare penală este expres prevăzută de lege în art. 305-309 Cod procedură penală, situația identificată în prezenta cauză făcând ca punerea în mișcare a acțiunii penale să fie nelegală deoarece lipsește urmărirea penală in personam, fază obligatorie și nu facultativă prevăzută de lege.

Pe fondul cererii, judecătorul de drepturi și libertăți retine următoarele:

Potrivit art. 202 alin. (1) Cod procedură penală „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”

Potrivit alin. (3) al art. 202 Cod procedură penală ,,orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei fată de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.”

De asemenea, conform art. 223 alin. (2) Cod procedură penală: „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit … o infracțiune intenționată contra vieții … pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

Deși judecătorul constată îndeplinită condiția obiectivă impusă de acest articol, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, în privința temeiurilor arestării preventive, reține că, din materialul probator administrat până în prezent în cauză, rezultă că nu există indicii suficiente care să contureze suspiciunea rezonabilă în sensul art. 223 alin. (1) Cod procedură penală cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și se propune arestarea preventivă.

Sub acest aspect, judecătorul reține că indiciile privind o lipsire de libertate a mamei sale, care să se fi produs cu intenție nu sunt suficiente în circumstanțele în care s-a derulat în concret starea de fapt.

Prin declarația dată în fața procurorului, inculpatul menționează că acesta locuia cu mama sa P.I. în imobilul situat în mun. Brașov apartamentul […], cu aceasta a avut numeroase probleme dat fiind că mama sa avea probleme psihiatrice deseori refuzând internarea, la fel s-a întâmplat și în noaptea de 29.12.2016 când făcea gălăgie umblând prin camerele apartamentului, motiv pentru care a dus-o în camera ei pe la ora 4 dimineața, blocându-i ieșirea din cameră cu o piesă de mobilier și mai multe cărți, apoi inculpatul s-a dus să doarmă. Pe la orele 8 dimineața s-a trezit de strigătele mamei care îi cerea să iasă din cameră, el spunându-i să stea liniștită că atunci când se va trezi îi va da drumul, iar pe la orele 10,00 a fost trezit de soneria interfonului de către polițiști constatând, după ce a îndepărtat piesa de mobilier că mama sa nu mai era în cameră. Coborând jos a văzut că mama sa era căzută. Inculpatul descrie în continuare faptul că mama sa a mai avut trei tentative de suicid. Nu a avut intenția să o determine să se arunce pe fereastră.

Alte aspecte care să conducă spre o stare de fapt diferită decât cea prezentată de inculpat nu se identifică la acest moment.

Prin urmare, în condițiile descrise, de noapte când oamenii ar trebui să doarmă și nu să facă gălăgie în apartament de bloc, inculpatul având în vedere starea de handicap a mamei sale a înțeles să acționeze în modul descris, fiind greu de stabilit că acesta a urmărit să o lipsească de libertate în mod ilegal, mai degrabă rezultând că acesta a urmărit să nu o pună chiar pe aceasta în pericol și să nu creeze o stare de neliniște în comunitatea blocului de locuit.

Nu se cunoaște la acest moment nici care este ora la care s-a produs decesul victimei, nu se cunoaște nici dacă a fost o nouă tentativă de suicid din partea acesteia, nici dacă aceasta a căzut accidental având în vedere handicapul său constând în lipsa unui picior.

Fată de aceste împrejurări, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că, în cauza de față nu sunt îndeplinite cerințele art. 223 alin. (1) Cod procedură penală privind suspiciunea rezonabilă de săvârșire a faptei penale ce se impută inculpatului prin actul de punere în mișcare a acțiunii penale, situație fată de care nu se mai impune analizarea temeiului art. 223 alin. (2) Cod procedură penală pentru care se propune arestarea inculpatului.

Pentru aceste considerente, propunerea formulată de Ministerul Public nu este întemeiată și în temeiul art. 227 Cod procedură penală urmează a fi respinsă.

Pentru aceleași considerente expuse, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea unei alte măsuri preventive astfel cum a solicitat apărarea, se va respinge și cererea formulată în acest sens.

Cu aplicarea art. 272 și 275 alin. (3) Cod procedură penală în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

 PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Respinge ca nefondată propunerea formulată de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov privind arestarea preventivă a inculpatului P.R.

Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător privind luarea unei alte măsuri preventive.

Onorariul pt. avocat oficiu N.L., de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație in 48 de ore de la pronunțare.

Pronunțată în ședința Camerei de Consiliu azi 30.12.2016, ora 14,00

JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂTI,                                            GREFIER,

      M.-G.                                                                                                                 C. A.-E.>>

2. Instanța de control jurisdicțional

<<ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală

ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 140/CC/U               Dosar penal nr. 6287/62/2016

Ședința camerei de consiliu din data de 30 decembrie 2016

 Completul de judecată JDLC 8:

Instanța constituită din:

Judecător de drepturi și libertăți: R. C.D.

Grefier: R.M.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C.A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva încheierii camerei de consiliu nr. 172/UP pronunțată de Tribunalul Brașov în data de 30 decembrie 2016 în dosarul penal cu nr. 6287/62/2016.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, se prezintă inculpatul P.R. personal și aflat în stare de reținere și asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat S.C..

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la identificarea inculpatului P.R..

Judecătorul de drepturi și libertăți aduce la cunoștința inculpatului faptul că în fața Curții de Apel Brașov are dreptul de a da o declarație. În situația în care inculpatul va dori să dea declarație, i se aduce la cunoștință faptul că tot ceea ce declară poate fi folosit ca mijloc de probă împotriva sa, iar în situația în care nu dorește să dea o declarație, nu va suferi nicio consecință negativă ca urmare a acestei împrejurări.

Inculpatul P.R. arată că nu dorește să dea o declarație.

Judecătorul de drepturi și libertăți acordă cuvântul asupra contestației formulate în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că încheierea nr. 172/30.12.2016 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov este netemeinică. Astfel, arată că propunerea formulată de parchet, în sensul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul P.R., pentru săvârșirea infracțiunii de „lipsire de libertate în mod nelegal”, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (4) Cod penal, este temeinică. Sub aspectul legalității, într-adevăr, judecătorul de drepturi și libertăți a invocat faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 305 alin. (3) Cod procedură penală, în sensul că, în cauză, în faza de urmărire penală nu a fost dispusă continuarea urmării penale fată de suspect și a fost direct pusă în mișcare acțiunea penală, fată de inculpat. Aparent acesta ar putea fi privită ca o lipsă în dosar, însă opinia procurorului de caz este că în situația dată nu se mai impunea continuarea in personam a urmăririi penale, atâta timp cât inculpatului i-au fost respectate toate drepturile procesuale, fiindu-i aduse la cunoștință aceste drepturi, după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Astfel, a apreciat procurorul de caz că inculpatului nu i-a fost încălcat niciun drept și că nu se impunea, ținând seama că în aceeași zi a fost pusă în mișcare acțiunea penală, nu se mai impunea întocmirea unei ordonanțe de continuare a urmăririi penale in personam. Prin raportare la fapta pentru care inculpatul este cercetat, în această fază procesuală incipientă a procesului penal, se arată că din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa, respectiv faptul că a lipsit-o de libertate pe mama sa, care într-adevăr avea o situație precară a sănătății, în intervalul orar 4.00-10.00 dimineața, pe data de 29 decembrie 2016. În jurul orei 10.00 mama inculpatului s-a precipitat de la etajul 4 și a intervenit decesul acestei persoane. Astfel, se arată că există indicii temeinice că fapta a fost săvârșită de către inculpat cu consecință pierderii vieții mamei inculpatului. Se concluzionează în sensul că se impune admiterea propunerii parchetului, motiv pentru care se solicită admiterea contestației formulate de Ministerul Public.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea contestației parchetului, ca nefondată. Arată că în mod just instanța de fond a reținut că nu există indicii suficiente care să contureze suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta, astfel cum este reținută. Se solicită judecătorului de drepturi și libertăți să aibă în vedere circumstanțele personale și reale ale acestui inculpat. Astfel, se arată că mama sa suferea de o gravă boală neuropsihică și a avut trei tentative de suicid și totodată și se susține că este importantă starea de tensiune în care se afla inculpatul. Este probabil că nu de puține ori această stare de agitație a mamei se repeta. Din întreg probatoriul administrat în cauză nu reiese faptul că inculpatul ar fi avut intenția să o determine pe mama sa să se arunce pe fereastră. Se solicită judecătorului de drepturi și libertăți să aibă în vedere toate aceste condiții și în situația în care nu va fi de acord că măsura cercetării inculpatului în stare de libertate, se solicită să se dispună față de inculpat o măsură mai blândă și anume controlul judiciar sau arestul la domiciliu.

Având ultimul cuvânt, inculpatul P.R. arată că nu are nimic de afirmat cu privire la contestația formulată.

Judecătorul de drepturi și libertăți reține contestația în pronunțare.

 JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,

Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.

Prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 172/UP din 30.12.2016 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a fost respinsă ca nefondată propunerea formulată de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov privind arestarea preventivă a inculpatului P.R..

A fost respinsă cererea formulată de inculpat prin apărător privind luarea unei alte măsuri preventive.

S-a dispus ca onorariul pt. avocat oficiu N.L., de 130 lei să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției, urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Brașov a reținut următoarele.

Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, din dosarul penal nr. 1099/P/2016, din data de 30.12.2016, s-a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți să dispună arestarea preventivă a inculpatului P.R., n. la data de […] în Brașov jud. Brașov, domiciliat în […], CNP […], fără antecedente penale, pentru 30 zile începând cu data referatului.

În referat s-a arătat, în esență că împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (4) Cod penal, considerându-se că acesta se află în situația prevăzută de art. 223 alin. (1), (2) Cod de procedură penală în sensul că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a comis fapta pentru care este cercetat, și privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Analizând solicitarea de arestare preventivă a inculpatului P.R., pe baza actelor și lucrărilor dosarului în raport cu textele de lege invocate judecătorul de drepturi și libertăți a reținut următoarele:

Prin ordonanța 1099/P/2016 din data de 29.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fără menționarea orei emiterii, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art. 205 alin. (1), (4) Cod penal ca urmare a constatării că în dimineața zilei de 29.12.2016 în jurul orei 10,00, numita P.I. s-a aruncat pe fereastra din imobilul situat în […], fiind anterior blocată în acea cameră de către fiul acesteia P.R. P.I. a decedat, anterior aceasta a mai avut tentative de suicid, fapt cunoscut de către P.R..

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 29.12.2016, fără menționarea orei emiterii, în același dosar penal procurorul de caz dispune punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P.R. sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (4) Cod penal, faptă ce constă în aceea că în dimineața zilei de 29.12.2016 inculpatul P.R. a lipsit-o de libertate pe mama sa P.I., blocând-o într-o cameră a apartamentului […] situat în mun. Brașov […] începând cu ora 04,00, aceasta aruncându-se pe fereastra camerei în jurul orei 10,00 și decedând, inculpatul fiind reținut sub aspectul comiterii acestei infracțiuni prin ordonanța emisă în aceeași zi la orele 18,30 pe o durată de 24 ore.

În fața judecătorului de drepturi și libertăți inculpatul P.R. s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dorit să furnizeze declarație.

Examinând propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, judecătorul de drepturi și libertăți, în conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Sub aspectul legalității actelor de urmărire penală întocmite în cauză până la acest moment procesual, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat inexistența unei urmăriri penale in personam care să permită punerea în mișcare a acțiunii penale față de respectiva persoană. Lipsește așadar de la dosar actul de continuare a urmăririi penale față de o persoană care să fi fost cercetată în calitate de suspect. Textul de lege înscris în art. 305 alin. (3) Cod procedură penală nu este opțional pentru organul de urmărire penală tocmai în vederea respectării drepturilor unei persoane care poate fi acuzată în cauză, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și aducerea la cunoștință a drepturilor în calitate de inculpat neacoperind procedura care lipsește, procedură desfășurată cu încălcarea drepturilor procesuale ale persoanei cercetate inclusiv dreptul la apărare în condițiile în care acesta poate să solicite asistență juridică în vederea garantării drepturilor sale. Ordinea actelor ce trebuie îndeplinite de organul de cercetare penală este expres prevăzută de lege în art. 305-309 Cod procedură penală, situația identificată în prezenta cauză făcând ca punerea în mișcare a acțiunii penale să fie nelegală deoarece lipsește urmărirea penală in personam, fază obligatorie și nu facultativă prevăzută de lege.

Pe fondul cererii, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut următoarele:

Potrivit art. 202 alin. (1) Cod procedură penală „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”

Potrivit alin. (3) al art. 202 Cod procedură penală ,,orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.”

De asemenea, conform art. 223 alin. (2) Cod procedură penală ,,măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit … o infracțiune intenționată contra vieții … pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

Deși judecătorul a constatat îndeplinită condiția obiectivă impusă de acest articol, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, în privința temeiurilor arestării preventive, a reținut că, din materialul probator administrat până în prezent în cauză, rezultă că nu există indicii suficiente care să contureze suspiciunea rezonabilă în sensul art. 223 alin. (1) Cod procedură penală cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și se propune arestarea preventivă.

Sub acest aspect, judecătorul a reținut că indiciile privind o lipsire de libertate a mamei sale, care să se fi produs cu intenție nu sunt suficiente în circumstanțele în care s-a derulat în concret starea de fapt.

Prin declarația dată în fata procurorului, inculpatul a menționat că acesta locuia cu mama sa P.I. în imobilul situat în mun. Brașov apartamentul […], cu aceasta a avut numeroase probleme dat fiind că mama sa avea probleme psihiatrice deseori refuzând internarea, la fel s-a întâmplat și în noaptea de 29.12.2016 când făcea gălăgie umblând prin camerele apartamentului, motiv pentru care a dus-o în camera ei pe la ora 4 dimineața, blocându-i ieșirea din cameră cu o piesă de mobilier și mai multe cărți, apoi inculpatul s-a dus să doarmă. Pe la orele 8 dimineața s-a trezit de strigătele mamei care îi cerea să iasă din cameră, el spunându-i să stea liniștită că atunci când se va trezi îi va da drumul, iar pe la orele 10,00 a fost trezit de soneria interfonului de către polițiști constând, după ce a îndepărtat piesa de mobilier că mama sa nu mai era în cameră. Coborând a văzut că mama sa era căzută. Inculpatul descrie în continuare faptul că mama sa a mai avut trei tentative de suicid. Nu a avut intenția să o determine să se arunce pe fereastră.

Alte aspecte care să conducă spre o stare de fapt diferită decât cea prezentată de inculpat nu se identifică la acest moment.

Prin urmare, în condițiile descrise, de noapte când oamenii ar trebui să doarmă și nu să facă gălăgie în apartament de bloc, inculpatul având în vedere starea de handicap a mamei sale a înțeles să acționeze în modul descris, fiind greu de stabilit că acesta a urmărit să o lipsească de libertate în mod ilegal, mai degrabă rezultând că acesta a urmărit să nu o pună chiar pe aceasta în pericol și să nu creeze o stare de neliniște în comunitatea blocului de locuit.

Nu se cunoaște la acest moment nici care este ora la care s-a produs decesul victimei, nu se cunoaște nici dacă a fost o nouă tentativă de suicid din partea acesteia, nici dacă aceasta a căzut accidental având în vedere handicapul său constând în lipsa unui picior.

Fată de aceste împrejurări, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că, în cauza de față, nu sunt îndeplinite cerințele art. 223 alin. (1) Cod procedură penală privind suspiciunea rezonabilă de săvârșire a faptei penale ce se impută inculpatului prin actul de punere în mișcare a acțiunii penale, situație față de care nu se mai impune analizarea temeiului art. 223 alin. (2) Cod procedură penală pentru care se propune arestarea inculpatului.

Pentru aceste considerente, propunerea formulată de Ministerul Public a fost considerată neîntemeiată și în temeiul art. 227 Cod procedură penală a fost respinsă.

Pentru aceleași considerente expuse, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea unei alte măsuri preventive astfel cum a solicitat apărarea, s-a respins și cererea formulată în acest sens.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, la data de 30.12.2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

În calea de atac promovată, Ministerul Public a criticat încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov sub aspect de legalitate și temeinicie, în condițiile în care, în opinia procurorului, se putea dispune o măsură preventivă fată de inculpat, procurorul de caz apreciind că nu mai era necesar a se continua urmărirea penală față de suspect, drepturile persoanei acuzate nefiind încălcate, acesta fiind ascultat după punerea în mișcare a acțiunii penale.

În ceea ce privește acuzația adusă, s-a susținut în prezenta contestație că din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa, respectiv faptul că a lipsit-o de libertate pe mama sa în data de 29.12.2016, în intervalul orar 4.00-10.00, aceasta având o situație precară a sănătății. Urmare a acestui fapt, victima, în jurul orei 10.00, s-a precipitat de la etajul 4, ulterior survenind decesul acesteia.

În calea de atac a contestației nu au fost administrate alte mijloace de probă, inculpatul prevalându-se în continuare de dreptul la tăcere.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, luând în considerare întreg materialul probatoriu administrat în cauză până în prezent, Curtea de Apel reține următoarele:

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Brașov a realizat un corect examen de legalitate și temeinicie a propunerii avansate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în raport de înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, în mod corect judecătorul a observat că în cauză, subsecvent începerii urmăririi penale in rem, în temeiul art. 305 alin. (1), (2) Cod procedură penală, era necesar a se dispune continuarea urmăririi penale fată de suspect, în conformitate cu art. 305 alin. (3) Cod procedură penală.

Curtea reține, în egală măsură cu cele menționate în încheierea atacată, că norma de procedură nu conferă posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale față de o persoană care nu avea nicio calitate procesuală în cauză până în acel moment, fără ca anterior aceasta să fi dobândit calitatea de suspect.

Condițiile de procedibilitate reglementate de art. 305 alin. (1), (2), (3) Cod procedură penală sunt obligatorii și anterioare punerii în mișcare a acțiunii penale, fiind o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, corelativ asigurării cadrului procedural pentru manifestarea dreptului la apărare al persoanei suspecte de comiterea unei fapte de natură penală.

Din aceasta perspectivă, Curtea constată că în mod corect judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a observat că în cauză nu s-a dispus continuarea urmăririi penale fată de suspectul P.R., lipsind actul procesual aferent, acest lucru având înrâurire asupra legalității propunerii de arestare preventivă a inculpatului.

În plus față de cele constatate prin încheierea atacată, în raport de dispozițiile art. 305 alin. (2) Cod procedură penală, cu referire la art. 286 alin. (2) lit. g) Cod procedură penală, Curtea remarcă faptul că ordonanța de începere a urmăririi penale din data de 29.12.2016 nu este semnată de către procuror, fiind astfel afectată legalitatea și a acestui act procesual.

În aceste condiții, criticile Ministerului Public privind considerentele de legalitate expuse cu ocazia soluționării prezentei contestații nu pot fi primite, neputându-se da curs solicitării de a se dispune măsura preventivă a arestării (sau a uneia mai ușoare) față de viciile menționate anterior.

În ceea ce privește propunerea avansată, se constată că în mod corect tribunalul a apreciat că nu se impune luarea unei măsuri preventive, în lipsa unei suspiciuni rezonabile care să contureze bănuiala legitimă că inculpatul ar fi urmărit în mod ilegal lipsirea de libertate a mamei sale.

Față de elementele factuale reținute chiar în propunerea avansată, de existența unor tentative de suicid ale victimei anterioare datei de 29.12.2016, de declarația martorei U.V. din data de 29.12.2016 (din care rezultă că P.I. era o persoană consumatoare de alcool cu care nu te puteai înțelege cât timp avea crize, fiind de mai multe ori internată într-un spital de specialitate, aceasta având frecvente certuri și scandaluri cu fiul său), de cele menționate în procesul-verbal al organelor de poliție din data de 29.12.2016 (fila 7), din care nu rezultă că la pătrunderea lucrătorului de politie în apartamentul inculpatului ușa dormitorului în care se presupune că victima a fost lipsită de libertate era închisă), precum și de cele consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului cu privire la ușa dormitorului victimei (fila 5), se constată că nu este conturată bănuiala că inculpatul ar fi urmărit lipsirea de libertate a victimei și că decesul acesteia este urmarea tocmai a stării de fapt expuse.

Singura probă în care se afirmă că ușa camerei de la fereastra căreia s-a precipitat P.I. a fost închisă pe timp de noapte este chiar declarația inculpatului, dar aceasta prin ea însăși nu poate conduce la dispunerea unei măsuri preventive fată de P.R., care își justifică însă gestul prin necesitatea calmării mamei sale care tulbura liniștea prin manifestările sale în noaptea anterioară evenimentului.

Față de aceasta probațiune, Curtea observă că doar în raport de afirmațiile inculpatului nu se poate dispune o măsură restrictivă de drepturi și libertăți.

Chiar dacă inculpatul ar avea un comportament dubios, reflectat în manifestarea de a inhala anumite substanțe care pot da un efect halucinogen, se observă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale sau autor al altor fapte cu caracter antisocial (la dosar neexistând fișa de cazier judiciar), nefiind astfel justificată privarea sa de libertate prin prisma elementelor ce caracterizează persoana acestuia, prin raportare la dispozițiile art. 223 alin. (2) teza finală Cod procedură penală.

Astfel, Curtea remarcă faptul că în mod corect judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a respins propunerea de arestare preventivă, soluția dispusă urmând a fi menținută prin respingerea contestației formulată în cauză.

Corelativ soluției ce se va dispune, în temeiul art. 275 alin. (6) Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului, ca și cheltuielile judiciare, conform art. 275 alin. (3) Cod procedură penală.

 Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art. 203 alin. (3), art. 204 din Codul de procedură penală, RESPINGE contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva încheierii de ședință nr. 172/UP din 30 decembrie 2016 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. 6287/62/2016, pe care o menține.

În temeiul art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința Camerei de Consiliu, azi, 30 decembrie 2016.

Judecător de drepturi și libertăți,                                        Grefier,

C.D.                                                                                              R. M.>>

* e-mail: codreanu_bogdan@mpublic.ro.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 11 mai 2017.

[2] „Art. 305. Începerea urmăririi penale

(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

[…]

(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.

[…]”