Procuror Justina Condoiu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Continued offence and usually, the usury is consumed at the time of giving money with interest, continues during the whole duration of execution of the contract, until the moment of perceiving the last interest, when it consumes, under the condition that this behavior is repeated for a sufficient number of time as to define the character of habitude. In the situation in which the actions of effective issuance of the amounts of money took place before, and the activity of perceiving the interests after the enforcement of the incrimination law, will retain the offence of usury, provided by art. 351 of the Criminal Code.

Situația premisă.

Ipoteza prezentului demers a făcut obiectul dosarului nr. 3050/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care, prin decizia nr. 26 din data de 29 octombrie 2015, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în dosarul nr. 45539/299/2013, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept:

„Dacă poate fi reținută infracțiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 sau a art.351 din Codul penal în situația în care acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011”.

Incriminată în Codul penal anterior prin dispozițiile art. 295 lit. d) sub denumirea marginală de „speculă”, fapta de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, a fost dezincriminată prin Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, începând cu data de 8 august 1990, fiind reincriminată prin Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2011. Date fiind aceste modificări legislative, se pune problema de a ști dacă fapta de a da bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, constituie sau nu infracțiunea de cămătărie, în ipoteza când acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor, după intrarea în vigoare a acesteia.

Dispoziții legale relevante.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie:

„Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”.

Potrivit art. 351 C.p.:

„Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”.

Considerații.

Din perspectiva redactorului prezentului articol, interpretarea textului legal, identic în ambele acte normative, poate conduce la trei concluzii diferite, doar prima dintre acestea primind consacrare doctrinară.

I. Într-o primă opinie[1], exprimată încă sub imperiul Codului penal anterior, se susține că infracțiunea de camătă se consumă în momentul când s-au efectuat un număr suficient de operații de dare de bani cu dobândă încât să rezulte că făptuitorul le exercită ca îndeletnicire. Fiecare nou act săvârșit nu constituie în sine o nouă infracțiune, ci doar continuarea activității infracționale deja consumate, până la momentul ultimului act de dare de bani cu dobândă, care reprezintă momentul epuizării infracțiunii.

În această interpretare este indiferent atât pentru momentul consumării cât și pentru cel al epuizării când este primită dobândă stabilită prin contract.

Acesta deoarece camăta implică încheierea unui contract de împrumut de bani cu dobândă, adică a unui contract de împrumut cuprinzând clauza potrivit căreia împrumutatul, pe lângă restituirea la termenul stipulat a sumei împrumutate, se obligă să plătească împrumutătorului și o sumă (sau bunuri) suplimentară reprezentând, în principiu, echivalentul lipsei de folosință a acestuia în intervalul de timp pentru care s-a făcut împrumutul. Întrucât împrumutul este un contract real, el se încheie în momentul predării efective a lucrului împrumutat către persoana împrumutată, în speță, în momentul predării sumei de bani care face obiectul împrumutului.

Fiind un contract real, împrumutul nu se formează decât prin predarea efectivă a lucrului împrumutat. De aici, rezultă că elementul material al laturii obiective (exprimat în text prin cuvântul “darea”) trebuie raportat la acțiunea prin care împrumutătorul remite, înmânează împrumutatului suma de bani care formează obiectul împrumutului și prin care se perfectează contractul de împrumut. Pe de altă parte, o singură acțiune nu este suficientă, în compunerea elementului material intrând un complex de asemenea acțiuni, textul prevăzând că darea de bani cu dobândă se face “ca îndeletnicire”, ceea ce impune existența unui număr suficient de asemenea acțiuni, de natură a forma convingerea că efectuarea lor constituie o ocupație obișnuită pentru împrumutător. Această ocupație nu exclude însă și altele, din care împrumutătorul își poate realiza, în principal, mijloacele de existență.

Darea de bani cu dobândă ca îndeletnicire se consumă așadar în momentul în care s-au efectuat un număr suficient de asemenea operații care să indice că făptuitorul le exercită ca îndeletnicire, ultimul act de dare de bani cu dobândă reprezentând momentul epuizării infracțiunii.

Această opinie este susceptibilă de cel puțin două obiecții:

– eventuala renunțare a făptuitorului la primirea dobânzii stipulate în contract va rămâne lipsită de consecințe juridice sub aspectul tragerii sale la răspundere penală, putând fi, eventual, valorificată în procesul de individualizare judiciară a sancțiunii penale aplicate. Neîndoielnic că, la momentul încheierii contractului de împrumut, adică al dării sumei de bani, între împrumutat și împrumutător se realizează un acord de voință și cu privire la perceperea unei dobânzi ce va fi plătită în viitor la momentul scadenței, însă, oricând, pe parcursul acestui interval, împrumutătorul poate renunța la dobândă, solicitând restituirea doar a sumei împrumutate. Într-o astfel de ipoteză, pur teoretică, s-ar putea discuta dacă tragerea la răspundere penală se mai impune doar pentru că, în trecut, cândva, intenția împrumutătorului a fost de a primi o dobândă. Pericolul social al faptei, determinat de atingerea adusă relațiilor sociale care reglementează acordarea de credite doar de către instituțiile specializate, trebuie considerat îndeplinit odată cu realizarea obiectivului pe care încheierea contractului o are, și anume primirea dobânzii de către cămătar sau prin simpla pretindere contractuală a acesteia.

– fapta de dare a sumelor de bani cu dobândă, fie și ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, chiar dacă perceperea dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a acesteia (adică după ce legiuitorul a apreciat fapta ca suficient de vătămătoare pentru societate încât să o incrimineze), nu va angaja răspunderea penală a făptuitorului, deși acesta a continuat și după incriminare să primească produsul unei acțiuni care, la acest moment, dobândise valențe infracționale.

Opinăm că această soluție este rezultatul unei interpretări gramaticale a textului legal. Nici în această interpretare fapta nu scapă ilicitului penal, încadrarea sa fiind însă în înșelăciune sau șantaj, după caz.

II. Într-o a doua opinie, infracțiunea de cămătărie se consumă nu la momentul remiterii sumei de bani cu dobândă, ci odată cu primirea unui număr suficient de dobânzi din care să rezulte caracterul de îndeletnicire al faptei.

Teza se susține prin aceea că incriminată nu este acordarea de împrumuturi între particulari, fie și ca îndeletnicire, ci darea de bani cu dobândă. Ceea ce transformă o faptă fără conotații penale în infracțiune este perceperea dobânzii, indiferent de cuantumul acesteia, condiția de a fi ruinătoare pentru debitor necerându-se.

De esența infracțiunii de camătă este așadar dobânda, aceasta este cea care face diferența între un împrumut obișnuit, perfect licit, de camăta prohibită de lege. A lăsa în afara consecințelor juridice însuși elementul definitoriu al infracțiunii, contrazice logica juridică. La momentul remiterii sumei de bani, obiect al împrumutului, infracțiunea nu este încă în mod complet conturată, nici chiar dacă mai multe astfel de remiteri ar fi fost deja efectuate, câtă vreme remiterea sumei reprezentând dobânda nu s-a pretins pentru niciuna. O altă interpretare ar justifica reținerea infracțiunii dacă împrumutul inițial acordat ar fi fost condiționat de perceperea unei dobânzi, chiar atunci când, pe parcursul derulării contractului sau la scadență, împrumutătorul a renunțat să mai pretindă dobândă, transformând contractul inițial oneros într-un contract cu titlu gratuit. Or, pericolul social care a impus incriminarea se produce prin efectuarea acelui act de executare din care să rezulte neîndoielnic intenția făptuitorului de a primi dobânda stipulată în contract. Atunci se produce rezultatul socialmente periculos, folosul prohibit și concurența neloială făcută instituțiilor de credit care funcționează legal (cu condiția îndeplinirii și a celei de-a doua cerințe a textului legal, respectiv de a se fi primit un număr suficient de astfel de sume din care să rezulte caracterul de obicei, de îndeletnicire).

În opinia noastră, la această soluție conduce o interpretare logico-juridică a normei.

III. În fine, într-o a treia interpretare, infracțiunea de cămătărie se consumă începând din momentul dării de bani cu dobândă, continuă pe toată durata de executare a contractului până la momentul perceperii ultimei dobânzi, moment la care se epuizează, dacă acest comportament este repetat de un număr suficient de ori încât să contureze caracterul de obișnuință.

Pentru a constitui infracțiunea de camătă, fapta de a da bani cu împrumut este dublu condiționată: de pretinderea unei dobânzi și de repetarea aceluiași tipar comportamental de un număr suficient de ori încât să contureze caracterul de îndeletnicire.

Ultima soluție propusă pornește de la identificarea valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare. Aceasta nu este interesul particularului care dobândește o sumă de bani cu împrumut, ci interesul public de a fi reglementată activitatea de dare de bani cu împrumut prin instituțiile de credit autorizate. Așa fiind, pericolul social pentru valoarea socială proteguită durează pe toată perioada de derulare a contractului, până când scopul inițial urmărit prin încheierea convenției, respectiv obținerea dobânzii, a fost atins.

Sub aspectul interesului public ocrotit, este relevant nu doar momentul efectuării unui număr suficient de operații de remitere de bani cu dobândă încât să justifice reținerea îndeletnicirii, ci întreaga perioadă în care valoarea protejată este periclitată prin existența unei activități contrare ordinii de drept. Acest din urmă moment este cel al epuizării.

Distincția este importantă, deoarece, în varianta reflectată de prima opinie, protejat pare mai degrabă interesul particularului, iar nu cel public, de vreme ce răspunderea penală este legată de momentul realizării acordului de voință între cei doi cocontractanți particulari, deși de esența infracțiunii de cămătărie este tocmai natura relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, acestea nefiind interesele particulare. De altfel, particularul debitor din contractul de împrumut cu dobândă este el însuși în afara protecției legale. Astfel, deși legiuitorul nu incriminează ca infracțiune primirea de bani cu dobândă în alte condiții decât prin instituțiile de credit, nici nu protejează pe latură civilă beneficiarul creditului, atât suma de bani dată cu împrumut, cât și dobânda primită fiind supuse confiscării speciale, iar nu restituite, particularului debitor.

În opinia noastră această din urmă interpretare este și cea care reflectă voința legiuitorului de a incrimina comportamentul culpabil al făptuitorului care a ieșit din starea de conformare la interdicția de a încheia, ca îndeletnicire, contracte de împrumut de bani cu dobândă. Ieșirea din starea de conformare la normă s-a produs la momentul încheierii acelui contract care a conturat caracterul de obicei (agreat doctrinar ca fiind al treilea) și a fost una de durată, continuă, pe întreaga perioadă de executare a contractelor, până la ultimul act de executare, adică primirea ultimei dobânzi, acțiune a făptuitorului distinctă de cea inițială de dare de bani. Fiecare dintre actele materiale care conturează, în final, obiceiul, are un caracter continuu, un moment al consumării și unul al epuizării, derivat din însăși particularitatea lor de a fi contracte în care obligațiile părților sunt decalate în timp.

Concluzii.

Interpretarea care reflectă mai bine voința legiuitorului de a incrimina comportamentul infracțional al persoanei neautorizate ce dă bani cu dobândă, ca îndeletnicire, este aceea care consideră infracțiunea ca fiind una continuă și de obicei, consumarea sa începând la momentul dării de bani cu dobândă, continuă pe toată durata de executare a contractului până la momentul perceperii ultimei dobânzi, moment la care se epuizează, cu condiția ca acest comportament să fie repetat de un număr suficient de ori încât să contureze caracterul de obișnuință.

Așa fiind, în situația în care acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor, după intrarea în vigoare a acesteia, se va reține infracțiunea de cămătărie. Cum fapta este în mod identic incriminată și sancționată atât în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, cât și în art. 351 C.p. nepunându-se problema existenței unei legi penale mai favorabile, pentru cauzele pendinte pe rolul organelor judiciare, încadrarea juridică este preferabil a se face potrivit legii noi, adică art. 351 C.p., pentru a facilita aplicarea normelor ce ar putea interveni pe parcursul executării sancțiunii.

[1] Vintilă Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale codului penal român, vol. IV, Partea specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, pag. 489-493; Teodor Vasiliu și colab, Codul penal al Republicii Socialiste România, comentat și adnotat, Editura științifică și enciclopedică, București, 1977, pag. 323-326.