dr. Constantin SIMA*

Prof. univ. − Facultatea de Drept,

Universitatea Titu Maiorescu

Considerații prealabile. În articolul „Raporturile dintre sistemul juridic și sistemul securității naționale”[1] autoarea, dr. Simona Frolu, face o analiză a acestor două concepte, apelând la mijloacele puse la dispoziție de teoria sistemelor.

Înainte de a ne exprima punctul de vedere cu privire la cele relevate de autoare, este necesar să spunem câteva cuvinte despre teoria sistemelor.

1. Noțiunea de sistem. Un sistem este un obiect complex, format din componente distincte legate între ele printr-un anumit număr de relații.

Componentele sunt considerate subsisteme, ceea ce înseamnă că intră în aceeași categorie de entități ca și ansamblele cărora le aparțin.

Un subsistem poate fi descompus, la rândul său, în alte subsisteme de ordin inferior. Ideea esențială este că sistemele posedă un grad de complexitate mai mare decât părțile componente, altfel spus, că posedă proprietăți ireductibile la cele ale componentelor.

Această ireductibilitate este atribuită prezenței relațiilor care unesc componentele[2].

Așadar, un sistem este un ansamblu de elemente care se află în interacțiune unele cu altele, precum și cu mediul ambiant. Conceptul de sistem permite explicarea mult mai adecvată a complexității realității decât o făceau teoriile de tip cauzal. Principalele domenii de aplicare a teoriei sistemelor sunt științele umaniste, în special psihologia și sociologia[3].

2. Sistemul juridic este definit de autoarea Simona Frolu ca ansamblul normelor juridice, a instituțiilor juridice și a ramurilor de drept[4].

Facem precizarea că doctrina nu folosește sintagma <<sistem juridic>>, ci pe aceea de sistem al dreptului.

Astfel, referindu-se la sistemul dreptului, profesorul Nicolae Popa precizează: „Dreptul nu există prin simpla alăturare (printr-o accidentală coexistență) a unui număr mai mare sau mic de norme juridice. El există ca un sistem. O analiză structurală a dreptului conduce la concluzia că structura sa implică o rețea de relații a căror organizare și ierarhizare constituie, până la urmă, un sistem. În această lumină sistemul dreptului apare ca un ansamblu organizat și logic, care implică relația întreg-parte”[5].

Sistemul de drept ține de tradiția și evoluția istorică a națiunii. Spre exemplu, România are un sistem de drept continental, bazat pe principiile dreptului romano-german, în timp ce Anglia și S.U.A. au un sistem de drept diferit, întemeiat pe conceptele de equity și common law.

Preferința doctrinei pentru noțiunea de sistem de drept, și nu de sistem juridic, este impusă de necesitatea de a nu se face confuzie cu „sistemul judiciar”, care desemnează totalitatea organelor care contribuie la realizarea actului de justiție.

3. Sistemul securității naționale. Autoarea Simona Frolu nu definește sistemul securității naționale, ci doar precizează că acesta este configurat de definiția securității naționale, așa cum este aceasta formulată de C. Petrache: securitatea națională reprezintă starea, concepția generală a statului român în temeiul căreia sunt definite, proiectate, promovate și apărate interesele naționale prin intermediul instituțiilor abilitate constituțional acestui scop, angajând vectorial, în modalități specifice fiecăruia dintre ele, integralitatea resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura prezentarea intereselor naționale în condițiile înfruntării oricărui tip de agresiune, pericol, amenințare, risc sau provocare[6].

Această definiție se abate de la definiția dată de art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României[7], republicată, cu completările ulterioare: „Prin securitate națională se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”.

Articolul 2 din Legea nr. 51/1991 delimitează sfera relațiilor sociale la care se referă conceptul de securitate națională: suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului român, apărarea secretului de stat, asigurarea bunei funcționări a instituțiilor statului, capacitatea de apărare a țării, viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante de stat, interesele economice strategice ale României. Cu alte cuvinte, toate acele valori care fac obiectul titlului X al Părții speciale a Codului penal, <<Infracțiuni contra securității statului>>.

În mod corect, doctrina definește securitatea statului ca fiind valoarea fundamentală a societății, apărată de legea penală, și care înseamnă dreptul absolut al statului la existență suverană, independentă, unitară, indivizibilă[8].

Doctrina franceză subliniază că noțiunea de securitate a fost introdusă în vocabularul juridic de către președintele Harry S. Truman, care la data de 26 iunie 1947 a semnat National Security Act, prin care instituia structurile administrative esențiale ale apărării și informațiilor. Analizând noțiunea de securitate națională, care și-a făcut treptat loc în vocabularul juridic francez, B. Warusfel a semnalat că noțiunea este în multe privințe imprecisă[9].

4. Raportul dintre sistemul de drept și sistemul securității naționale. Problema raportului dintre cele două sisteme necesită un studiu aprofundat și atent. Securitatea națională, europeană și mondială constituie un subiect discutat frecvent în cancelariile guvernelor și în birourile analiștilor politici.

Cu toate acestea, nu credem că există o intercondiționare directă între sistemul de drept și sistemul securității naționale, între acestea fiind raporturi de la întreg la parte. Sistemul de drept poate influența sistemul securității naționale, în timp ce acesta din urmă nu poate influența sistemul de drept, care este determinat de legea fundamentală a statului și de opțiunile politice ale cetățenilor săi.

* e-mail: constantin_sima@mpublic.ro

[1] Publicat în paginile precedente ale prezentei reviste.

[2] Encyclopaedia Universalis, corpus 21, Editeur à Paris, 1992, p. 1030.

[3] Enciclopedia de filozofie și științe umane, Editurile All și De Agostini, București, 2007, p. 1017.

[4] În acest sens, a se vedea: I. Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 398; I. Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 448.

[5] A se vedea: I. Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, 2007, op. cit., p. 398; I. Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, 2015, op. cit., p. 448; N. Popa, M.-C. Eremia, S. Cristea, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, București, 2005, p. 67.

[6] C. Petrache, Apărarea și securitatea națională în paradigma integrării europene și euroatlantice, în „Apărare și securitate națională”, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2006, p. 14.

[7] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014.

[8] G. Antoniu, C. Bulai, Dicționar de drept penal și procedură penală, Editura Hamangiu, București, 2011, p. 848.

[9] B. Warusfel, La sécurité nationale, nouveau concept du droit français, în „Les différentes facettes du concept juridique de sécurité – mélanges en l’honneur de Pierre-André Lecocq”, Université Lille 2, 2011, p. 461-476.