Recidiva internațională. Recunoașterea hotărârii judecătorești străine de condamnare exclusiv pe cale incidentală. Efecte. Imposibilitatea aplicării regimului sancționator al recidivei postcondamnatorii ce implică o contopire cu pedeapsa aplicată prin hotărârea străină[1]

Oana CHICHERNEA

ABSTRACT

Application of the provisions of art. 41 para. (3) of the Criminal Code regarding international recidivism, in the case of the existence of a final conviction ordered by a foreign court, it can only be carried out following the procedure for the recognition of the foreign conviction, exclusively incidentally, provided for by art. 147 of Law no. 302/2004, republished, with subsequent amendments and additions, and not based on the existing mentions in the European criminal record system.

In accordance with the jurisprudence of the Court of Justice of the European Union derived from cases number C-390/16 and          C-171/16, the existence of a recognition procedure and the attribution of effects to the foreign judgment in the procedural framework in which the national court resolves the main dispute, but compatible with the rules of the Framework Decision 2008/675/JAI, the aspect of incompatibility established by the CJEU only referring to the imposition by the national legislation of the obligation to recognize the foreign judgment in a separate prior procedure, which conditions the attribution of effects to the foreign judgment in the new criminal process.

The provisions of art. 147 of the Law no. 302/2004, republished, applied in relation to the regulation of international recidivism, will be examined in accordance with the Framework Decision 2008/675/JAI, which defines the notion of “conviction” as any final decision issued by a criminal court that establishes the guilt of a criminal act and establishes the obligation, for each member state, to take into account, in a new criminal trial, a conviction handed down in another member state and to give it equivalent effects to those attributed to previous convictions at national level, without, however, influencing, revoking or revising previous convictions or any decisions relating to their execution, taken by the Member State where the new trial is taking place.

In this context, in a procedure pending before a court in Romania, a foreign judgment may be recognized by which a custodial sentence was imposed, being attributed exactly the same effects as it would have had if it had been pronounced by a Romanian court, however, the court being required to comply with the conditions resulting from the Framework Decision 2008/675/JAI, respectively it will not be able to include in a merger the penalty imposed by the foreign judgment with the effect of its execution and it will not be able to change the manner of its execution, regardless of the sanctioning mechanism provided by the own legislation.

Consequently, if the penalty applied by the foreign judgment has not already been executed, the Romanian court will be able to proceed exclusively to retain the incidence of the provisions of the Criminal Code regarding post-conviction international recidivism, without being able to proceed to the application of the sanctioning regime that involves merging with the penalty applied by the foreign judgment.

In the case of retention of post-execution international recidivist status, the court will be able to apply the sanctioning system provided by art. 43 para. (5) of the Romanian Criminal Code, since, on the one hand, the previous sentence has been executed or considered as executed, and, on the other hand, the decision that will be pronounced will not have as a consequence, directly or indirectly, the execution of the sanction applied by the foreign judgment.

Keywords: international recidivism, conviction recognized exclusively incidentally, sanction regime, non-application of    post-conviction recidivism rules.

Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat următoarea problemă de drept: “Posibilitatea aplicării art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină, în mod direct, potrivit Deciziei-cadru 2008/675/JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârile pronunțate în cauzele C-171/16 și C-390/16, respectiv pe baza mențiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS) sau doar după recunoașterea pe cale principală sau incidentală a hotărârii străine de condamnare, potrivit procedurii prevăzute de art. 147 din Legea    nr. 302/2004, republicată.”

(…)

I. Problema de drept care a generat practica neunitară

9. Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a susținut că, în practica judiciară națională, nu există un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicării art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină, și anume dacă se aplică în mod direct, potrivit Deciziei cadru 2008/675/JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârile pronunțate în cauzele C-171/16 și C-390/16, respectiv pe baza mențiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS) sau doar după recunoașterea, pe cale principală sau incidentală, a hotărârii străine de condamnare, potrivit procedurii prevăzute de art. 147 din Legea     nr. 302/2004, republicată.

(…)

II. Dispoziții legale și reglementări europene relevante

În legătură cu dispozițiile și reglementările europene relevante au fost enunțat următoarele prevederi din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 147. – Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei, precum și a altor acte judiciare emise de autoritățile străine

(1) Recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.

(2) Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.

(3) Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv.

(4) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoașterea hotărârii judecătorești străine, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa. Dispozițiile art. 137 alin. (1), art. 138, art. 141 și ale art. 142 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(5) Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța de judecată, dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoașterii, o forță probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.

Art. 136. – Domeniul de aplicare și înțelesul unor termeni sau expresii

(1) Prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, iar, în absența acestora, pe bază de reciprocitate. Dispozițiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situațiilor nereglementate prin tratatele internaționale. Dispozițiile capitolului III se aplică și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispozițiilor speciale.

Capitolul III al titlului V al Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care face parte art. 147, vizează procedurile speciale de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești în relația cu statele terțe, iar prin art. 136 este recunoscută incidența dispozițiilor legale din cuprinsul acestui capitol și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene.

Au fost considerate relevante și următoarele prevederi din        Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal:

Articolul 1

(1) Scopul prezentei decizii-cadru îl constituie acela de a stabili condițiile în care sunt luate în considerare condamnările anterioare pronunțate împotriva unei persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în cursul unui proces penal desfășurat într-un stat membru împotriva respectivei persoane.

(2) Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din tratat.

Articolul 2

În sensul prezentei decizii-cadru, “condamnare” înseamnă orice hotărâre definitivă pronunțată de o instanță penală care stabilește săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale.

Articolul 3

(1) Fiecare stat membru se asigură că, în cadrul unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane, condamnările anterioare pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în legătură cu care s-au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența juridică reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt luate în considerare și că acestor condamnări le sunt conferite efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor anterioare la nivel național, în conformitate cu legislația națională.

(2) Alineatul (1) se aplică în etapa care precede procesul penal, în timpul procesului penal și la momentul executării condamnării, în special în ceea ce privește normele procedurale aplicabile, inclusiv acelea referitoare la arestul preventiv, definiția infracțiunii, tipul și gravitatea sentinței, precum și normele privind executarea hotărârii.

(3) Luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu are efectul de a influența, de a revoca sau revizui condamnările anterioare sau orice hotărâri referitoare la executarea lor luate de către statul membru în care se desfășoară noul proces.

(4) În conformitate cu alineatul (3), alineatul (1) nu se aplică în măsura în care, în cazul în care condamnarea anterioară ar fi fost o condamnare la nivel național pronunțată de statul membru în care se desfășoară noul proces, luarea în considerare a condamnării anterioare ar fi avut efectul de a influența, de a revoca sau revizui condamnarea anterioară sau orice hotărâre referitoare la executarea sa, în conformitate cu legislația națională a acelui stat membru.

(5) În cazul în care infracțiunea pentru care se desfășoară noul proces a fost săvârșită înainte de pronunțarea sau executarea în întregime a condamnării anterioare, alineatele (1) și (2) nu reclamă statelor membre să aplice normele lor de drept intern la impunerea sentințelor, atunci când aplicarea acestor norme la condamnările din alte țări ar limita capacitatea judecătorului de a dispune o hotărâre în noul proces.

Cu toate acestea, statele membre se asigură că, în astfel de cazuri, instanțele de judecată pot să ia în considerare într-un alt mod condamnările anterioare pronunțate în alte state membre.

III. Examenul jurisprudențial. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

12. Situația premisă a fost cea prezentată de Procurorul general care a identificat jurisprudență neunitară în ipoteza hotărârilor judecătorești străine, emise de instanțe din state membre ale Uniunii Europene, prin care s-a dispus condamnarea definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, ce constituie primul termen al recidivei, și care nu au făcut obiectul unei proceduri de recunoaștere în vederea executării în România, conform titlurilor V și VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situație în care se pune în discuție incidența dispozițiilor art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei, cum este și reținerea stării de recidivă internațională prevăzută de art. 41 alin. (3) din Codul penal ori aplicarea directă a Deciziei-cadru 2008/675/JAI.

13. S-a arătat, totodată, că, în cazul în care hotărârea de condamnare pronunțată de un stat membru al Uniunii Europene a fost recunoscută în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privative de libertate în România, conform titlului VI din Legea     nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce transpune Decizia-cadru 2008/909/JAI, executarea pedepsei fiind guvernată de legea română, o eventuală reținere a stării de recidivă nu ridică probleme.

14. Examinându-se jurisprudența națională cu privire la această chestiune de drept, au fost identificate două orientări în practica instanțelor, aspect care denotă caracterul neunitar al acesteia.

15. A. Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a considerat că pentru a fi reținută recidiva internațională și a produce efecte este necesară recunoașterea de către instanțele naționale a hotărârii de condamnare emise într-un stat străin. Recunoașterea ar putea fi realizată pe cale principală, atunci când are ca scop producerea altor efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei privative de libertate aplicate printr-o hotărâre străină de condamnare sau pe cale incidentală, conform art. 147 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

16. În lipsa unei astfel de recunoașteri prealabile, posibilitatea aplicării directe a recidivei internaționale ar deveni imposibilă în vederea unei juste și corecte încadrări juridice a faptei ulterioare deoarece nu se cunosc, cu exactitate, toate aspectele relevante menționate doar în hotărârea străină, inclusiv împrejurarea dacă fapta este prevăzută și de legea penală           română – condiția dublei incriminări (hotărâri din circumscripția curților de apel Alba Iulia, Galați, Ploiești, Craiova, Cluj și Bacău).

17. În cadrul acestei orientări, instanțele, aproape în exclusivitate, au aplicat în cazul recidivei postcondamnatorii și tratamentul sancționator aferent, respectiv cumulul aritmetic, deși art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, impune condiția ca recunoașterea să aibă alt scop, producerea altui efect decât executarea în regim de detenție a pedepsei. Astfel, în urma recunoașterii hotărârilor judecătorești de condamnare emise de un alt stat membru al Uniunii Europene, pe cale incidentală, în procesele în curs, în faza de urmărire penală ori a judecății s-a reținut recidiva postcondamnatorie, respectiv postexecutorie.

18. Dacă, în cazul recidivei postexecutorii, au fost aplicate dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, în schimb, în cazul recidivei postcondamnatorii, există două rezolvări privind modul de calcul al pedepsei. O parte din instanțe au aplicat dispozițiile Codului penal privind contopirea pedepselor/restul pedepselor neexecutate din hotărârea străină cu cea aplicată pentru noua infracțiune, după caz, revocând beneficiul suspendării executării pedepsei.

19. Alte instanțe (Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia penală              nr. 226/2018; Tribunalul Dolj, Sentința penală nr. 327/2021, definitivă prin Decizia penală nr. 685/2022 a Curții de Apel Craiova) au aplicat prevederile art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare (fostul art. 140¹), constatând doar că infracțiunile deduse judecății au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, fără a aplica tratamentul sancționator corespunzător acestui tip de recidivă.

20. Recunoașterea hotărârii străine, pe cale incidentală, s-a făcut doar în scopul reținerii stării de recidivă, în sensul producerii altor efecte juridice, decât executarea în regim de detenție a pedepsei, interpretând astfel dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama și de Decizia-cadru 2008/675/JAI.

21. B. În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele au reținut că aplicarea art. 41 alin. (3) din Codul penal se poate face în mod direct, fără a mai fi obligatorie procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în cadrul unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane, condamnările anterioare pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în legătură cu care s-au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența juridică reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt reținute, iar acestor condamnări le sunt conferite efecte echivalente cu cele ale condamnărilor anterioare la nivel național, conform legislației naționale.

22. Mai mult, s-a apreciat că aplicarea directă se poate face doar cu privire la recidiva postexecutorie, întrucât, în cazul celei postcondamnatorii, s-ar ajunge la situația executării în România, chiar și în parte, a pedepsei aplicate în străinătate ca urmare a contopirii pedepselor, ipoteză interzisă de art. 147 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare (hotărâri din circumscripția Curților de apel Oradea și București).

23. Așadar, aceste hotărâri reflectă opinia minoritară, în sensul aplicării directe a Deciziei-cadru 2008/675/JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârile pronunțate în cauzele C-171/16 și C-390/16, pentru reținerea stării de recidivă internațională și fără aplicarea tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii, motivându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea vizând recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii altor efecte decât cele ale executării în regim de detenție a pedepsei și numai dacă aceasta se dovedește necesară soluționării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătățirea situației persoanei condamnate ori la reintegrarea sa.

24. În situația în care hotărârea de condamnare pronunțată într-un alt stat membru al Uniunii Europene este menționată în cazierul judiciar, fără a se fi solicitat transferul în vederea executării în România, devine aplicabilă Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008, privind luarea în considerare a hotărârilor de condamnare definitive pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane pentru fapte diferite. Sunt conferite efecte juridice similare condamnărilor de la nivel național, fără ca aceste hotărâri să fie supuse vreunei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, avându-se în vedere și interpretarea dată acestei decizii prin jurisprudența CJUE în cauzele C-171/16 Lada (Ungaria) și C-390/16 Beshkov (Bulgaria), însă acest lucru nu trebuie să aibă ca efect influențarea, revocarea sau revizuirea condamnărilor anterioare.

25. Totodată, instanțele au apreciat că luarea în considerare, în cadrul unui nou proces aflat pe rolul autorităților judiciare române, a hotărârilor pronunțate de alte state membre ale Uniunii Europene în privința reținerii stării de recidivă nu poate fi condiționată de recunoașterea pe cale principală sau incidentală, fiind suficiente mențiunile trimise de autoritățile competente în cadrul sistemului european privind cazierul judiciar. Acest demers nu poate conduce la schimbarea modalității de executare a pedepsei (prin revocarea suspendării și contopirea pedepselor aplicate), urmând să se țină cont de această pluralitate doar la individualizarea tratamentului sancționator al infracțiunilor judecate în România (Curtea de Apel Oradea – Decizia penală nr. 643/A/2020 și, similar, Decizia penală nr. 542/A/2020).

26. În cadrul acestei opinii, instanțele au mai argumentat că autoritățile judiciare au obligația de a asigura executarea obligațiilor ce revin statului român în temeiul Deciziei-cadru 2008/675/JAI, în sensul de a lua în considerare o hotărâre definitivă de condamnare pronunțată anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, fără ca acest demers să fie condiționat de o recunoaștere prealabilă, pe cale principală sau accesorie. Hotărârea de condamnare a fost avută în vedere la individualizarea judiciară a sancțiunii aplicate pentru noua infracțiune, în sensul art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal și al înlăturării vocației de a beneficia de suspendarea executării pedepsei (Curtea de Apel Timișoara – Decizia penală nr. 509/A/2022).

27. În concluzie, s- a arătat că jurisprudența examinată reliefează două soluții diferite în materia recidivei internaționale prevăzute de art. 41 alin. (3) din Codul penal, rezultând din hotărâri judecătorești de condamnare definitivă la pedepse privative de libertate pronunțate de instanțele din alte state membre ale Uniunii Europene și care nu au făcut obiectul unei proceduri de recunoaștere în vederea executării în România, asupra cărora există o divergență de interpretare și aplicare, și anume:

– dacă prin hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate “recunoscută potrivit legii” se înțelege o hotărâre supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, conform art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau este suficientă o simplă menționare a hotărârii în cazierul judiciar ori o transmitere a hotărârii pe alte canale de comunicare în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală, prin aplicarea directă a Deciziei-cadru nr. 2008/675/JAI, ce stabilește obligația statelor membre ale Uniunii Europene de a lua în considerare hotărârile de condamnare definitive pronunțate anterior într-un alt stat membru;

– dacă prin recunoașterea în vederea producerii de alte efecte decât executarea pedepsei, în sensul art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori interpretând dispozițiile art. 41  alin. (3) din Codul penal în acord cu Decizia-cadru 2008/675/JAI și cu jurisprudența CJUE, se înțelege și aplicarea regimului sancționator specific recidivei, cu referire la recidiva postcondamnatorie, al cărei tratament sancționator implică luarea în calcul și a pedepsei privative de libertate dispusă de o instanță străină, ce nu a fost recunoscută în vederea executării în România.

28. Dacă prima chestiune pare una mai mult formală, în sensul de a stabili dacă este necesar sau nu să se dispună expres cu privire la recunoașterea hotărârii, în condițiile în care, chiar și în orientarea minoritară, instanțele, înainte de a reține starea de recidivă, au examinat critic pedeapsa aplicată, luând în considerare criteriile care se desprind din izvoarele de drept unionale, în materia cooperării judiciare între statele membre, similare cu cele care rezultă din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce transpune în dreptul intern deciziile-cadru în materie, cea de-a doua chestiune de drept privind tratamentul sancționator al recidivei internaționale este o problemă veritabilă, cu consecințe practice în ceea ce privește stabilirea pedepselor, prin luarea sau nu în considerare a dispozițiilor art. 41 din Codul penal.

IV. Jurisprudența Curții Constituționale

29. În urma verificărilor efectuate, nu s-au identificat decizii relevante în problema de drept analizată.

V. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

30. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VI. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

31. În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene, au fost identificate mai multe hotărâri ce prezintă relevanță asupra problemei de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, respectiv:

– hotărârea pronunțată la data de 21 septembrie 2017 în Cauza Trayan Beshkov împotriva Sofiyska rayonna prokuratura (C-171/16, sesizarea Tribunalului de raion din Sofia, Bulgaria), prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că “Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui proces penal trebuie interpretată în sensul că este aplicabilă unei proceduri naționale care are ca obiect stabilirea, în vederea executării, a unei pedepse totale privative de libertate care ia în considerare pedeapsa dispusă unei persoane de către instanța națională, precum și pe cea aplicată în cadrul unei condamnări anterioare pronunțate de către o instanță a unui alt stat membru împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite”; conform considerentelor, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din        Decizia-cadru 2008/675/JAI, instanța națională trebuie să fie în măsură să ia în considerare condamnările anterioare pronunțate în celelalte state membre, în legătură cu care s-au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența juridică reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, pe de o parte, în măsura în care sunt luate în considerare condamnările anterioare în baza legii naționale și, pe de altă parte, să le recunoască efecte echivalente cu cele conferite acestor din urmă condamnări în conformitate cu dreptul intern, indiferent dacă respectivele efecte sunt chestiuni de fapt sau chestiuni de drept procedural ori material.

32. Totodată, s-a statuat că Decizia-cadru 2008/675/JAI trebuie interpretată în sensul că “se opune ca luarea în considerare într-un stat membru a unei hotărâri de condamnare pronunțate anterior de o instanță a unui alt stat membru să fie condiționată de punerea în aplicare a unei proceduri naționale de recunoaștere prealabilă a acestei hotărâri de către instanțele competente ale acestui prim stat membru”.

33. În fine, deși decizia-cadru respectă diversitatea soluțiilor și procedurilor interne necesare pentru luarea în considerare a unei condamnări anterioare pronunțate într-un alt stat membru și nu împiedică un stat membru să emită o hotărâre pentru a conferi unei condamnări efectele juridice similare uneia naționale, articolul 3 alineatul (3) din Decizia-cadru 2008/675/JAI trebuie interpretat în sensul că “se opune unei reglementări naționale care prevede că instanța națională, sesizată cu o cerere de aplicare, în vederea executării, a unei pedepse totale privative de libertate care ia în considerare printre altele pedeapsa aplicată în cadrul unei condamnări anterioare pronunțate de o instanță a unui alt stat membru, modifică în acest scop modalitățile de executare ale acestei din urmă pedepse”; în concret, luarea în considerare nu are ca efect “nici influențarea condamnărilor anterioare pronunțate de instanțele celorlalte state membre sau a oricăror hotărâri referitoare la executarea lor de către statul membru în care se desfășoară noul proces penal, nici revocarea acestor condamnări”, hotărârile de condamnare pronunțate anterior în celelalte state membre trebuind să fie luate în considerare așa cum au fost pronunțate.

– hotărârea pronunțată la data de 5 iulie 2018 în Cauza Daniel Bertold Lada (C-390/16, sesizarea Curții din Szombathely, Ungaria), prin care s-a statuat că “Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008, examinată în lumina articolului 82 TFUE, trebuie interpretată în sensul că se opune ca luarea în considerare într-un stat membru, cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, a unei hotărâri de condamnare penală definitive pronunțată anterior de o instanță dintr-un alt stat membru împotriva aceleiași persoane, pentru fapte diferite, să fie supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, precum cea în discuție în litigiul principal, de către instanțele acestui prim stat membru.”

34. Curtea a apreciat că “o procedură specială de recunoaștere prevăzută de un stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care, în privința unei condamnări anterioare pronunțate de o instanță dintr-un alt stat membru, impune obligația de a se verifica dacă această instanță a respectat drepturile fundamentale ale persoanei vizate, este, în lipsa unor împrejurări excepționale, susceptibilă să repună în discuție principiul încrederii reciproce și, prin urmare, unul dintre obiectivele vizate de    Decizia-cadru 2008/675/JAI”.

VII.1. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

35. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

VII.2. Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică

36. Ca urmare a solicitării formulate de judecătorul-raportor, prin Adresa nr. 1.065 din data de 12.04.2023, Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a comunicat că, în urma examenului de jurisprudență la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au fost identificate decizii prin care să fie rezolvată în mod direct problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, fiind, însă, indicate trei hotărâri ce cuprind considerente relevante pentru soluționarea acesteia, respectiv:

1. Decizia nr. 253/A din 28 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, prin care, printre altele, s-a reținut că: […] “inculpatul A. se află în stare de recidivă postcondamnatorie, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) din Codul penal,        art. 104 alin. (2) din Codul penal, având în vedere că, prin sentința penală     nr. 5 din 29 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 5 august 2014, a fost condamnat la o pedeapsă de 1260 zile închisoare, pentru săvârșirea a zece infracțiuni de furt calificat pe teritoriul Austriei, în formă continuată și de tentativă, prin recunoașterea hotărârii de condamnare din străinătate, dispunându-se executarea în România a pedepsei și transferarea persoanei condamnate     într-un penitenciar din România. A fost arestat la data de 5 decembrie 2014, eliberat la data de 19 octombrie 2016, rest 421 zile închisoare. (289 zile închisoare, conform Sentinței penale nr. 629/2019 a Judecătoriei Galați)”.

2. Decizia nr. 77 din 2 februarie 2021 a Secției penale, care cuprinde, între altele, următoarele considerente: […] “S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală          nr. 875/2009 din data de 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul din Cagliari în Dosarul nr. x/2008 R.G. Trib N. x/2007 R.N.R., rămasă definitivă la data de 5.12.2014, recunoscută și pusă în executare prin Sentința penală nr. 106 din data de 20.07.2020 a Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 206/A din 13.08.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 43 alin. (2) din Codul penal, s-a adăugat la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 875/2009 din data de 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul din Cagliari în Dosarul nr. x/2008    R.G. Trib N. x/2007 R.N.R. și rămasă definitivă la data de 5.12.2014, recunoscută și pusă în executare prin Sentința penală nr. 106 din data de 20.07.2020 a Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 206/A din 13.08.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, în regim de detenție.”

3. Decizia nr. 131/A din 4 mai 2021 a Secției penale, care cuprinde, între altele, următoarele considerente: “atât potrivit Codului penal din 1969 (art. 37 alin. 3), cât și Codului penal în vigoare [art. 41 alin. (3)], pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.”

VIII. Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

37. Formulând recursul în interesul legii, procurorul general a opinat în sensul că aplicarea art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină, se poate face doar după recunoașterea, pe cale principală sau incidentală, a hotărârii străine de condamnare, conform art. 147 din Legea    nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără ca tratamentul sancționator să conducă la executarea în regim de detenție a pedepsei, întrucât ar contraveni dispoziției legale, apreciind în conformitate cu prima orientare jurisprudențială.

IX. Opiniile exprimate de specialiști

38. În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiștilor în drept penal de la facultățile de drept din cadrul Universității din București, Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universității Babeș-Bolyai din              Cluj-Napoca, cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul recursului în interesul legii, nefiind însă comunicate punctele de vedere.

X. Raportul asupra recursului în interesul legii

39. Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză, a constatat că recursul în interesul legii este admisibil, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării și la existența unei chestiuni de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, fiind depuse hotărâri definitive ce denotă existența unei jurisprudențe neunitare referitoare la problema de drept care constituie obiectul recursului în interesul legii.

40. Cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării, judecătorul-raportor a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor   art. 41 alin. (3) din Codul penal, se impune a se reține că, pentru stabilirea stării de recidivă, se ține seama de hotărârea de condamnare pronunțată de instanța din alt stat membru al Uniunii Europene, pentru o faptă prevăzută și de legea penală română, fără a fi necesară recunoașterea prealabilă conform art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu consecința aplicării pedepsei în condițiile art. 43 din Codul penal.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

(…)

XI.2. Analiza pe fond a problemei de drept

(…)

48. În raport cu argumentele expuse prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a arătat că problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii presupune atât interpretarea dispozițiilor legale incidente în materia recidivei internaționale, cât și examinarea chestiunii subsecvente referitoare la consecințele recunoașterii efectuate din perspectiva regimului sancționator al acesteia.

49. În acest demers, Completul competent sa judece recursul în interesul legii a arătat că dezlegarea primei chestiuni care se circumscrie problemei de drept implică analiza dispozițiilor legale care reglementează, pe de o parte, recidiva internațională, iar pe de altă parte, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, precum și a altor acte judiciare emise de autoritățile străine în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei.

50. În acest context s-a reamintit că dispozițiile legale și reglementările europene relevante în lămurirea problemei de drept se regăsesc în Codul penal, în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal.

51. Dispozițiile art. 41 alin. (3) din Codul penal prevăd că, pentru stabilirea stării de recidivă, se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii. Textul legal evocat cuprinde, așadar, pe lângă condițiile generale pentru reținerea recidivei, cerințele existenței dublei incriminări și, respectiv, recunoașterea hotărârii străine potrivit legii.

52. S-a reamintit că recunoașterea hotărârilor penale străine este reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin titlul V (“Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe”), titlul VI (“Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană”) și titlul VII (“Recunoașterea și executarea în relația cu statele membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești prin care au fost dispuse sancțiuni sau măsuri penale neprivative de libertate”).

53. Prin titlul VI al legii a fost transpusă în legislația națională Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, întreaga reglementare fiind circumscrisă scopului declarat al instrumentului juridic european, respectiv cel al executării pedepsei.

54. În schimb, în cazul în care recunoașterea hotărârilor străine se realizează în vederea producerii de alte efecte decât executarea în regim de detenție a pedepsei, sunt incidente dispozițiile art. 147 din capitolul III (“Proceduri speciale de recunoaștere și executare”) al titlului V din Legea     nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, articol al cărui titlu marginal indică, în mod explicit, scopul acestei proceduri speciale.

55. Deși incluse în capitolul III al titlului V din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, astfel, aparent aplicabile doar în relațiile de cooperare cu statele terțe Uniunii Europene, dispozițiile art. 147 sunt incidente și în relațiile cu statele membre ale Uniunii Europene în baza art. 136 alin. (1) teza finală[2] din același act normativ, dacă nu contravin dispozițiilor speciale.

56. În relațiile de cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene, dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în vederea producerii de alte efecte decât executarea pedepsei intră sub incidența obligației de interpretare conformă cu dreptul european, respectiv cu dispozițiile Deciziei-cadru 2008/675/JAI² privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal. În consecință, dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privite în raport cu reglementarea recidivei internaționale, care presupune situația premisă a existenței unei “condamnări” anterioare, trebuie examinate în considerarea domeniului de reglementare și a scopului Deciziei-cadru 2008/675/JAI.

57. Potrivit preambulului Deciziei-cadru 2008/675/JAI, spre deosebire de alte instrumente, aceasta nu are ca scop executarea, într-un stat membru, a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre, ci, mai degrabă, posibilitatea ca unei condamnări anterioare pronunțate într-un stat membru să îi fie asociate consecințe cu ocazia unui nou proces penal într-un alt stat membru, în măsura în care astfel de consecințe sunt asociate condamnărilor naționale anterioare conform legislației celuilalt stat membru. Înțelesul termenului “condamnare”.

58. În ceea ce privește înțelesul termenului de condamnare,      Decizia-cadru 2008/675/JAI, menționează că noțiunea de “condamnare” înseamnă orice hotărâre definitivă pronunțată de o instanță penală care stabilește săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale și instituie obligația, pentru fiecare stat membru, de a lua în considerare, în cadrul unui nou proces penal, o condamnare pronunțată într-un alt stat membru și de a-i conferi efecte echivalente cu cele atribuite condamnărilor anterioare la nivel național, fără însă a influența, a revoca sau a revizui condamnările anterioare sau orice hotărâri referitoare la executarea lor, luate de către statul membru în care se desfășoară noul proces.

59. Potrivit art. 3 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/675/JAI, dispozițiile acesteia sunt incidente în etapa care precede procesul penal, în timpul procesului penal și la momentul executării condamnării, în special în ceea ce privește normele procedurale aplicabile, inclusiv acelea referitoare la arestul preventiv, definiția infracțiunii, tipul și gravitatea sentinței, precum și normele privind executarea hotărârii.

60. În ceea ce privește înțelesul sintagmei “alte efecte decât executarea în regim de detenție” prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea domeniului de reglementare și a scopului Deciziei-cadru 2008/675/JAI care exclude efectul punerii în executare a pedepsei aplicate prin hotărârea străină, trebuie înțeleasă ca fiind atribuirea de semnificație juridică hotărârii prin care o instanță străină s-a pronunțat în cadrul unui proces penal, ca urmare a comiterii unei fapte penale, și poate include recunoașterea hotărârii străine în vederea stabilirii stării de recidivă ori a altei forme a pluralității de infracțiuni care nu implică executarea pedepsei aplicate prin acea hotărâre, a deducerii unei perioade executate în străinătate dintr-o altă pedeapsă, recunoașterea unei decăderi sau interdicții etc.

În ceea ce privește principiile care derivă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-171/16 și C-390/16 s-au arătat următoarele:

61. Cu titlu prealabil, s-a constatat că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu s-a reținut că dispozițiile Deciziei-cadru 2008/675/JAI se opun în mod absolut ca luarea în considerare a unei condamnări pronunțate într-un alt stat membru să fie condiționată de o procedură de recunoaștere a acestei hotărâri străine, incompatibilitatea cu dreptul european referindu-se la caracterul distinct și prealabil în raport cu noul proces penal desfășurat în fața instanței naționale (sau chiar în absența unui asemenea proces) și la impunerea unor condiții suplimentare de natură să afecteze efectivitatea procedurii.

62. Astfel, s-a arătat că în cauza C-390/16[3], Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că “o procedură specială de recunoaștere prevăzută de un stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care, în privința unei condamnări anterioare pronunțate de o instanță dintr-un alt stat membru, impune obligația de a se verifica dacă această instanță a respectat drepturile fundamentale ale persoanei vizate, este, în lipsa unor împrejurări excepționale, susceptibilă să repună în discuție principiul încrederii reciproce și, prin urmare, unul dintre obiectivele vizate de     Decizia-cadru 2008/675” (paragraful 37). Cu toate acestea, Curtea a arătat că “această decizie-cadru nu împiedică statul membru în care se desfășoară noul proces penal să poată preciza modalitățile de luare în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în acest alt stat membru, o asemenea precizare având ca unic scop să determine dacă este posibil să se confere acestor condamnări efecte juridice echivalente celor care sunt conferite condamnărilor naționale anterioare în aplicarea dreptului intern” (paragraful 40). În consecință, Curtea a concluzionat că Decizia-cadru 2008/675/JAI nu împiedică un stat membru să emită o hotărâre, dacă este cazul, pentru a conferi efecte juridice echivalente unei condamnări anterioare pronunțate în alt stat membru, însă acest lucru nu poate să presupună o procedură națională specială de recunoaștere prealabilă (paragraful 44).

63. De asemenea, a fost reamintită în cauza C-171/16[4], Curtea a arătat că instanța națională trebuie să fie în măsură să verifice condițiile în care condamnările anterioare străine sunt luate în considerare în temeiul dreptului național (paragraful 35), și nu împiedică un stat membru să emită o hotărâre, dacă este cazul, pentru a conferi acestei condamnări efecte juridice echivalente, însă adoptarea unei asemenea hotărâri nu poate totuși, în orice caz, să presupună punerea în aplicare a unei proceduri naționale de recunoaștere prealabilă precum cea în discuție în litigiul principal (paragraful 38)[5].

64. Se observă, așadar, că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene menționată nu vizează o incompatibilitate între dreptul Uniunii Europene și legislațiile naționale sub aspectul reglementării unei proceduri și a condițiilor de recunoaștere a hotărârilor străine, ci din perspectiva impunerii obligativității recunoașterii hotărârii străine într-o procedură distinctă prealabilă, care condiționează atribuirea de efecte hotărârii străine în cadrul noului proces penal. Cu alte cuvinte, nu existența unei proceduri de recunoaștere este incompatibilă cu normele deciziei-cadru, ci caracterul prealabil și obligatoriu al parcurgerii unei proceduri distincte. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că recunoașterea și atribuirea de efecte hotărârii străine nu trebuie făcute într-o procedură distinctă și prealabilă, ci chiar în cadrul procesual în care instanța națională soluționează litigiul principal, cu precizarea că instanța nu va putea revizui hotărârea străină și nici nu va putea modifica modalitatea de executare a pedepsei străine aplicate.

65. Din această perspectivă, Completul competent să judece recursul în interesul legii a arătat că legiuitorul național român a aliniat jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene soluțiile legislative din Legea               nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 147 alin. (2) stabilind în mod explicit posibilitatea recunoașterii pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, a hotărârii străine, fără a impune obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile distincte.

66. S-a subliniat în schimb, că într-adevăr, procedura de recunoaștere pe cale principală prevăzută de art. 147 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu ar putea fi folosită în cazul în care recunoașterea s-ar realiza în vederea luării în considerare a condamnării dispuse în străinătate într-un nou proces penal în România, întrucât ar contraveni principiilor care se desprind din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care statuează asupra incompatibilității caracterului obligatoriu, distinct și prealabil unui alt proces al unei proceduri naționale de recunoaștere.

67. Referitor la problematica recidivei internaționale, Completul competent sa judece recursul în interesul legii a reamintit dispozițiile art. 41 alin. (3) din Codul penal care instituie pentru reținerea acestei forme de pluralitate de infracțiuni condiția recunoașterii hotărârii străine, potrivit legii, făcând astfel trimitere la prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la cele ale art. 147 din acest act normativ privind recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în vederea producerii de alte efecte juridice decât executarea în regim de detenție a pedepsei.

68. Or, de vreme ce procedura recunoașterii pe cale incidentală prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat că nu este incompatibilă în sine cu scopul și principiile instituite prin Decizia-cadru 2008/675/JAI, nu există niciun motiv pentru a lăsa neaplicate dispozițiile art. 41 alin. (3) din Codul penal în componenta referitoare la condiția recunoașterii hotărârii străine de condamnare pentru a se putea reține starea de recidivă în raport cu această din urmă condamnare.

69. Completul competent sa judece recursul în interesul legii, a statuat că reținerea stării de recidivă internațională nu poate fi făcută exclusiv în raport cu mențiunile înscrise în sistemul european al cazierului judiciar, întrucât, pe de o parte, ar contraveni dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Codul penal, iar pe de altă parte, un asemenea mecanism ar exceda scopului și domeniului de reglementare ale Deciziei-cadru 2009/315/JAI privind organizarea și conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare între statele membre și celor ale Deciziei-cadru 2009/316/JAI de instituire a Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) în aplicarea articolului 11 din Decizia-cadru 2009/315/JAI.

70. Concret, s-a reamintit că cele două decizii-cadru au drept obiectiv îmbunătățirea schimbului de informații privind condamnările și interdicțiile rezultate din condamnări pronunțate privind cetățeni ai Uniunii, în cazul în care au fost impuse și înscrise în cazierele judiciare din statul membru de condamnare astfel de interdicții, respectiv elaborarea și dezvoltarea unui sistem computerizat de schimb de informații privind condamnările între statele membre. În viziunea legiuitorului european, un astfel de sistem ar trebui să poată să comunice informații despre condamnări într-un format ușor de înțeles, astfel încât ar trebui să se stabilească un format standardizat care să permită schimbul de informații pe cale electronică, în mod uniform și ușor de tradus în mod automat, precum și orice alte modalități de organizare și de facilitare a schimburilor electronice de informații privind condamnările între autoritățile centrale ale statelor membre. În raport cu acestea, apare ca fiind evident faptul că sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare urmărește asigurarea unei informări cât mai prompte a autorităților judiciare ale statelor membre, fără însă a se substitui mecanismelor de recunoaștere a hotărârilor străine, astfel cum sunt reglementate în legislațiile naționale. Mai mult, standardizarea informațiilor care se circumscriu mecanismului de schimb al acestora nu poate suplini verificările pe care autoritățile naționale trebuie să le efectueze în vederea recunoașterii hotărârilor din perspectiva examenului dublei incriminări, precum și al celorlalte condiții care asigură respectarea principiului legalității. Consecințele produse asupra regimului sancționator al recidivei.

71. Referitor la cea de a doua chestiune care se circumscrie problemei de drept care formează obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vor fi aplicabile atât în cazurile în care se solicită recunoașterea unei hotărâri străine prin care s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate în cadrul unei proceduri naționale ce are ca obiect statuarea asupra vinovăției persoanei acuzate de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, cât și al unei proceduri care are ca obiect aplicarea, în vederea executării, a unei pedepse care să ia în considerare pedeapsa aplicată de către o instanță a unui alt stat membru în condițiile prevăzute de art. 585 din Codul de procedură penală, respectiv cu privire la pedepse aplicate prin hotărâri definitive.

72. În ceea ce privește efectul recunoașterii asupra regimului sancționator, în raport cu aspectele expuse privind înțelesul sintagmei “alte efecte decât cel al executării în regim de detenție”, Completul competent sa judece recursul în interesul legii a menționat că sunt relevante dispozițiile    art. 3 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/675/JAI, care stabilesc, în mod explicit, că luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre nu are efectul de a influența, de a revoca sau revizui condamnările anterioare, acestea trebuind coroborate cu considerentul (14) din Preambulul deciziei-cadru, prin care se arată că “influențarea unei hotărâri sau a executării sale” vizează, printre altele, situațiile în care sancțiunea impusă prin hotărârea anterioară urmează să fie absorbită sau inclusă într-o altă sancțiune, care trebuie mai apoi să fie executată efectiv, cu excepția cazului în care aceasta a fost deja executată sau executarea ei a fost transferată celui de-al doilea stat membru.

73. Așadar, Completul competent sa judece recursul în interesul legii a hotărât că recunoașterea hotărârii străine în vederea producerii de alte efecte juridice decât executarea pedepsei în regim de detenție nu poate avea ca rezultat executarea efectivă a pedepsei aplicate prin hotărârea străină, indiferent dacă executarea este una directă, întrucât, în acest caz, s-ar produce o eludare a procedurii de recunoaștere prevăzută de titlul VI din Legea         nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau una indirectă, prin includerea sancțiunii într-o contopire cu pedepse aplicate în noul proces, întrucât ar contraveni scopului și limitelor impuse prin     Decizia-cadru 2008/675/JAI.

74. În acest context, s-a statuat că dacă pedeapsa aplicată de către instanța străină a fost deja executată, în considerarea excepției care rezultă din coroborarea considerentului (14) cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din         decizia-cadru menționată, recunoașterea în condițiile art. 147 din Legea       nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate avea loc, consecința fiind cea a stabilirii existenței unei forme a pluralității de infracțiuni și a unei eventuale deduceri a perioadei executate în străinătate, dacă este cazul. În schimb, dacă executarea pedepsei aplicate prin hotărârea străină a fost preluată de România în condițiile titlului VI din Legea             nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recunoașterea pe care o implică procedura prevăzută de acest titlu este suficientă pentru reținerea unei eventuale forme de pluralitate de infracțiuni și aplicarea mecanismului sancționator care să implice executarea efectivă a pedepsei, iar dispozițiile art. 147 din același act normativ nu sunt incidente.

75. Completul competent să judece recursul în interesul legii a concluzionat că în cazul în care, în cadrul unei proceduri naționale, s-ar constata că persoana vizată a fost condamnată anterior de autoritățile judiciare ale unui alt stat membru pentru comiterea unor infracțiuni, dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea în vederea producerii de alte efecte juridice vor fi incidente pentru reținerea recidivei internaționale potrivit Codului penal român. Având însă în vedere limitele instituite prin art. 3     alin. (3) din Decizia-cadru 2008/675/JAI, dacă pedeapsa aplicată prin hotărârea străină nu a fost deja executată, instanța română va putea proceda exclusiv la reținerea incidenței dispozițiilor din Codul penal referitoare la recidiva internațională postcondamnatorie, fără a putea să procedeze și la aplicarea regimului sancționator care implică o contopire (prin cumul aritmetic) cu pedeapsa aplicată prin hotărârea străină. Astfel, instanța va putea reține că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie cu infracțiunea care formează obiectul hotărârii străine, dar nu va putea proceda la cumularea pedepselor potrivit mecanismelor prevăzute de Codul penal român. În schimb, în cazul reținerii stării de recidivă internațională postexecutorie, instanța va putea aplica sistemul sancționator prevăzut de art. 43 alin. (5) din Codul penal român, întrucât, pe de o parte, pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, iar, pe de altă parte, hotărârea pe care o va pronunța nu va avea drept consecință, direct sau mediat, executarea sancțiunii aplicate prin hotărârea străină.

76. În egală măsură, dat fiind faptul că limitarea impusă de art. 3     alin. (3) din Decizia-cadru 2008/675/JAI se referă și la influențarea “executării” hotărârii străine, instanța română care procedează la recunoașterea acesteia nu poate, în nicio împrejurare, să modifice modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Astfel, dacă pluralitatea de infracțiuni ar fi stabilită în raport cu o faptă pentru care s-a dispus aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia, instanța română nu va putea proceda la revocarea suspendării și aplicarea mecanismului sancționator obligatoriu prevăzut de Codul penal român. În acest sens, în raport cu art. 3 alin. (3) din decizia-cadru menționată și având în vedere considerentul (6) al aceleiași decizii-cadru, potrivit căruia aceasta nu are ca scop executarea     într-un stat membru a hotărârilor judecătorești pronunțate în celelalte state membre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat, în Cauza Trayan Beshkov, că o “instanță națională nu poate să reexamineze și să modifice modalitățile de executare ale unei hotărâri de condamnare pronunțate anterior într-un alt stat membru și deja executate, în special prin revocarea suspendării care însoțește pedeapsa aplicată prin această hotărâre și prin transformarea acesteia într-o pedeapsă cu închisoarea cu executare. Ea nu poate nici să dispună, în acest temei, o nouă executare a acestei pedepse astfel modificate”[6].

77. Așadar, Înalta Curte a statuat că într-o procedură aflată pe rolul unei instanțe în România poate fi recunoscută o hotărâre străină prin care a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate, fiindu-i atribuite exact aceleași efecte pe care le-ar fi avut dacă era pronunțată de o instanță română, instanța fiind însă ținută să respecte condiționările rezultate din Decizia-cadru 2008/675/JAI, respectiv nu va putea include într-o contopire pedeapsa aplicată prin hotărârea străină cu efectul executării acesteia și nu va putea modifica modalitatea de executare a acesteia, indiferent de mecanismul sancționator prevăzut de propria legislație.

78. În raport cu considerentele expuse, instanța supremă a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, se va stabili că: “Aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină, se poate realiza numai în urma parcurgerii procedurii de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare, exclusiv pe cale incidentală, prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar nu pe baza mențiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS).”

---

[1] Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 13/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,       nr. 818 din 11 septembrie 2023.

[2] Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, JO L 220, 15.8.2008, p. 32-34.

[3] C.J.U.E., Hotărârea din 5 iulie 2018, Daniel Bertold Lada (C-390/16), EU:C:2018:532.

[4] C.J.U.E., Hotărârea din 21 septembrie 2017, Trayan Beshkov (C-171/16), EU:C:2017:710.

[5] C.J.U.E., Hotărârea din 21 septembrie 2017, Trayan Beshkov (C-171/16), EU:C:2017:710

[6] C.J.U.E., Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov (C-171/16), EU:C:2017:710, paragraful 46.