ABSTRACT

There is no proof of communication of the conviction sentence to the petitioner M.G.M., missing in Romania, according to art. 95 par. (3) in relation to art. 92 par. (2) lett. b) of Law no. 302/2004 on International Judicial Cooperation in Criminal Matters but only on the mandate to execute the prison sentence and therefore there is no information on the case file that the person arrested abroad under a European arrest warrant informed that he / she is entitled, as appropriate:

a) in the exercise of an appeal, according to the Criminal Procedure Code; or

b) to re-examine the case, according to the above-mentioned code.

The Court of First Instance rightly held that the petitioner’s request to reopen the criminal proceedings was made within the statutory time of art. 466 par. (3) of the new Criminal Procedure Code.

Also, correctly, the first instance court held that the new criminal procedural provisions are relevant in the case, and not those of art. 522¹ of the previous Criminal Procedure Code (since 1969), as requested by the petitioner M.G.M.

However, the first instance wrongly assessed the non-fulfillment of the conditions laid down in art. 466 of the new Criminal Procedure Code, respectively the admissibility of the request for reopening the criminal proceedings.

Keywords: international judicial cooperation in criminal matters, person in absentia, European arrest warrant, reopening of criminal proceedings.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. (…)/2015, pronunțată de către Judecătoria Blaj în dosarul nr. (…)/(…)/2015, în baza art. 469 alin. (4) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a fost respinsă, ca nefondată, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de către petenta M.G.M., deținută în Penitenciarul G., județul C., ce fusese condamnată prin Sentința penală nr. (…)/2013, pronunțată în dosarul penal nr. (…)/(…)/2013, și prin Sentința penală nr. (…)/2014, pronunțată în dosarul penal nr. (…)/(…)/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C.pr.pen., a fost obligată petenta-condamnată M.G.M. la plata sumei de 555 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința sus-menționată, instanța a reținut următoarele:

– Prin Sentința penală nr. (…)/2013, pronunțată de către Judecătoria Sebeș în dosarul penal nr. (…)/(…)/2013, definitivă prin nerecurare, a fost condamnată petenta M.G.M. la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prevăzută în art. 305 alin. (1) lit. c) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), în dauna persoanelor vătămate M.O., M.C. și M.E.M., toți cu domiciliul în comuna P., satul P., str. C., nr. …, județul A.

În temeiul art. 81 și art. 82 C.pen. din 1969, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei^[1], pe o perioadă de 3 ani, și i-a atras atenția inculpatei cu privire la dispozițiile art. 83 din același cod.

În baza art. 71 C.pen. din 1969, i-a fost interzis inculpatei M.G.M. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din același cod.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale (de un an).

– Prin sentința penală nr. (…)/2014, pronunțată de către Judecătoria Sebeș în dosarul penal (…)/(…)/2014, definitivă prin neapelare, a fost condamnată petenta M.G.M. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. c) din noul Cod penal (în continuare C.pen.).

În temeiul art. 44 alin. (1) C.pen., instanța a constatat că fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata M.G.M. în prezenta cauză este în stare pluralitate intermediară față de fapta pentru care a fost condamnată prin Sentința penală nr. (…)/2013, pronunțată de către Judecătoria Sebeș în dosarul penal nr. (…)/(…)/2013, definitivă la data de 18 iunie 2013.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal)^[2] coroborat cu art. 83 C.pen. din 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. (…)/2013, pronunțată de către Judecătoria Sebeș.

În aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012^[3] raportat la art. 44 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. (…)/2013, cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, inculpata urmând a executa pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

La data de 13 iunie 2013, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. (…)/2013, iar ulterior, în baza solicitărilor formulate, mai exact, la data de 7 noiembrie 2014, față de inculpata M.G.M. au fost emise mandatul european de arestare nr. (…)/2014 și cererea de dare în urmărire internațională nr. (…)/2014.

În momentul întocmirii mandatului european de arestare, prin completarea formularului-anexă la Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală^[4], republicată (în forma în vigoare la data emiterii mandatului), la lit. d) s-a menționat: „Hotărârea pronunțată în lipsă și persoana în cauză a fost citată personal la data de 24 iunie 2014 și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea și a fost informată că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces”; în aceste condiții, potrivit pct. 3.4. din același formular-anexă, urma ca hotărârea să fie înmânată personal fără întârziere după predare, iar persoana să fie informată cu privire la dreptul de rejudecare a cauzei sau cu privire la promovarea unei căi de atac.

La data de 12 martie 2015, inculpata a fost arestată provizoriu în F., în temeiul mandatului european de arestare, după cum rezultă din copia hotărârii date de către Curtea de Apel din T., la data de 24 martie 2015. Din copia acestei hotărâri nu rezultă că ar fi fost avute în vedere anumite garanții procesuale, condamnata M.G.M. fiind predată în baza mandatului european de arestare și avându-se în vedere că, la audierea din 17 martie 2015, aceasta s-a opus la predare.

Condamnata a fost predată autorităților judiciare române, la data de 15 mai 2015, dată de la care se află în executarea pedepsei, conform fișei de detenție.

Analizând cererea de redeschidere a procesului penal formulată de către petenta-condamnată M.G.M. pentru judecarea în lipsă, în temeiul art. 466 C.pr.pen., instanța a relevat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 466 alin. (1) C.pr.pen., purtând denumirea marginală „Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate”, ,,persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat la cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa”.

Textul alin. (2) al articolului sus-menționat explicitează (spre deosebire de vechea reglementare) ce anume se înțelege prin sintagma „judecată în lipsă”. Astfel: „Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul”. Rezultă cu evidență faptul că legiuitorul român, prin noile dispoziții procesual penale s-a îndepărtat de vechea reglementare, menționând expres în textul legii condițiile în care se consideră că o persoană a fost judecată în lipsă. Aplicarea noilor dispoziții procesuale penale se impune, de vreme ce potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, ,,legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi”. Or, în ceea ce privește procedura de redeschidere a procesului penal în cazul judecății în lipsa persoanei condamnate nu există nicio excepție prevăzută în cuprinsul legii de punere în aplicare.

Este de menționat că, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de redeschidere a procesului penal pentru judecarea în lipsă a persoanei condamnate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în art. 469 alin. (1) C.pr.pen., și anume:

a) cererea să fie formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute în art. 466;

b) să fie invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;

c) motivele în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care să fi fost judecată definitiv.

După cum s-a precizat mai sus, este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta. Deopotrivă, nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.

Procedura prevăzută în art. 466 alin. (1) C.pr.pen. a fost instituită de către legiuitor pentru a-i garanta inculpatului – care a lipsit pe întreaga durată a procedurii penale – dreptul la un proces echitabil, care implică, printre altele, și dreptul de a-și face o apărare directă și efectivă.

Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă, cât și în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare Convenția) care, în art. 6 paragr. 3, prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.) a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este, în principiu, obligatorie la soluționarea cauzei.

De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, și anume atunci când respectarea acestei regului ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa^[5].

Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul dintre termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecății. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa sustragerea de la judecarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.

Un prim aspect care trebuie lămurit de către instanță este cel referitor la excepția tardivității formulării cererii invocată de către reprezentantul persoanelor vătămate. Referitor la această excepție, instanța urmează să o respingă, având în vedere faptul că petenta-condamnată M.G.M. a fost predată autorităților române la data de 15 mai 2015, iar aceasta a depus la poștă cererea de redeschidere, la data de 3 iunie 2015, deci în interiorul termenului de o lună, care este prevăzut în art. 466 alin. (3) C.pr.pen., aplicabil în cauză.

Petenta-condamnată M.G.M. nu beneficiază de prevederile art. 466 alin. (1) teza I C.pr.pen.^[6] – persoana condamnată nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta –, în condițiile în care ea a luat cunoștință de cele două procese penale.

Astfel, în dosarul penal nr. (…)/(…)/2013 se află două declarații ale petentei-condamnate prin care aceasta arată că i s-a a dus la cunoștință pentru ce infracțiune este cercetată penal, că a înțeles drepturile pe care le are și dorește un termen să consulte un avocat. De asemenea, tot în cele două declarații aceasta și-a indicat adresa din P., satul P., nr. …, județul …

Inculpata-petentă M.G.M. a fost citată în continuare de către organele de urmărire penală și de către instanță la adresa indicată în faza de urmărire penală, conform dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare aflate la dosarul de fond al judecătoriei. De asemenea, aceasta a fost citată la sediul instanței și la sediul consiliului local.

În dosarul penal nr. (…)/(…)/2014 se află un proces-verbal încheiat de către grefier prin care se arată că s-a luat legătura telefonic cu petenta M.G.M., aflată în F., și i s-a comunicat faptul că a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, iar aceasta și-a indicat adresa din R., unde să îi fie comunicate actele de procedură, precum și adresa tatălui ei, numitul M.G., cu adresa în localitatea P., strada H., nr. (…), județul A.

În dosarul sus-menționat se află dovada de primire a citației, semnată de către M.G.D., fratele petentei M.G.M.

Un aspect care mai trebuie menționat se referă la faptul că în ambele dosare au fost achitate cheltuielile de judecată, conform dovezilor primite de la Direcția Generală a Finanțelor Publice B.

Concluzionând, instanța a arătat faptul că petentei-condamnate nu i se aplică nici prevederile art. 466 alin. (1) teza a II-a C.pr.pen.^[7], neputându-se reține lipsa sa justificată de la procesul penal pornit împotriva sa sau vreo imposibilitate obiectivă de a încunoștința instanța, de vreme ce aceasta nu a prezentat nicio dovadă în acest sens.

Este adevărat că în reglementarea anterioară – art. 522¹ din Codul de procedură penală din 1969 (în continuare C.pr.pen. din 1969) – noțiunea de judecată în lipsă a primit o interpretare mai extinsă, conform practicii judiciare, având în vedere Decizia nr. 5424/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, precum și legislația internațională, însă în prezent noțiunea de „judecată în lipsă” este definită de către legiuitor, iar instanța este ținută de verificarea cazurilor expres prevăzute de lege în prezent.

Față de cele ce preced, instanța a constatat că potrivit accepțiunii date noțiunii de „judecare în lipsă” de noua reglementare – cuprinsă în art. 466 alin. (2) C.pr.pen. –, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, sub nici o formă neputându-se reține că petenta-condamnată nu a fost citată la proces.

Împotriva Sentinței penale nr. (…)/2015, pronunțată de către Judecătoria Blaj în dosarul nr. (…)/(…)/2015, a declarat apel în termenul prevăzut în art. 410 alin. (1) C.pr.pen., condamnata M.G.M., solicitând, personal și prin apărătorul ales, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal cu privire la cele două dosare.

În susținerea apelului s-a arătat că prima instanță a dat o interpretare greșită prevederilor art. 466 alin. (2) C.pr.pen.

Cu privire la dosarul nr. (…)/(…)/2013, s-a precizat că instanța a făcut referire la o declarație a condamnatei-apelante M.G.M. prin care i s-a adus la cunoștință infracțiunea pentru care este cercetată și drepturile acesteia, declarație care nu este dată în fața instanței, ci în faza urmăririi penale, când inculpata nu era trimisă în judecată și nu avea cum să aibă cunoștință oficial despre dosarul ce se va judeca în instanță.

Referitor la faptul că inculpata M.G.M. și-ar fi dat o adresă, unde a fost citată, s-a susținut că inculpata niciodată nu a semnat că a luat la cunoștință despre un termen de judecată în ceea ce privește respectivul dosar.

Relativ la dosarul nr. (…)/(…)/2014, s-a menționat că instanța a reținut că există un proces-verbal încheiat între grefierul instanței și inculpată, însă i s-a comunicat doar faptul că este trimisă în judecată pentru infracțiunea de abandon de familie, fără a se face referire la vreun termen de judecată, astfel că acest proces-verbal nu complinește textul de lege care prevede expres aducerea la cunoștința părții a termenului procesului.

S-a mai invocat faptul că prima instanță în mod greșit a reținut că inculpata a știut despre desfășurarea celor două procese, întrucât a plătit cheltuielile de judecată, în realitate acestea fiind achitate de către fratele inculpatei, în timp ce aceasta era deja arestată.

Din punct de vedere procedural, s-a subliniat că pentru primul dosar legea mai favorabilă este vechea reglementare, care la art. 522 C.pr.pen. din 1969 prevedea, ca și condiții necesare pentru redeschiderea unui dosar, doar existența unui mandat european și ca judecata să fi fost în lipsă.

Dacă nu se apreciază că legea mai favorabilă este vechea reglementare, dispozițiile art. 466 alin. (2) C.pr.pen. sunt îndeplinite în integralitatea lor, întrucât inculpata nu a fost prezentă la judecată, nu a știut despre respectivele procese, luând la cunoștință despre existența lor doar la momentul în care a fost expulzată în baza mandatului de arestare.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 417 C.pr.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a relevat următoarele:

La dosarul cauzei nu există dovada comunicării sentinței de condamnare către petenta M.G.M., conform art. 95 alin. (3) raportat la art. 92 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, ci doar a mandatului de executare a pedepsei închisorii și, prin urmare, la dosar nu există informații cu privire la faptul că persoanei predate i s-a adus la cunoștință că are dreptul, după caz:

a) la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură penală; sau

b) la rejudecarea cauzei, conform codului sus-menționat.

Se observă astfel că, în mod corect, prima instanță a apreciat că cererea petentei de redeschidere a procesului penal a fost formulată în termenul legal prevăzut în art. 466 alin. (3) C.pr.pen., potrivit căruia, ,,pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare”.

De asemenea, în mod corect, prima instanța a reținut că în cauză sunt incidente noile dispoziții procesuale penale, și nu cele ale art. 522¹ C.pr.pen. din 1969, cum se solicită de către apelanta M.G.M., întrucât potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, ,,legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi”, iar în ceea ce privește procedura de redeschidere a procesului penal în cazul judecății în lipsa persoanei condamnate nu există nicio excepție prevăzută în cuprinsul legii de punere în aplicare.

Chestiunea esențială pentru dezlegarea pricinii este înțelesul noțiunii de ,,persoană judecată în lipsă”, în accepțiunea art. 466 alin. (2) C.pr.pen. Potrivit acestui text de lege, este considerată „judecată în lipsă”: „Persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul”.

C.E.D.O., în jurisprudența sa^[8] a subliniat că, în interpretarea art. 6 din Convenție (referitoare la dreptul la un proces echitabil): ,,Când legislația națională permite judecarea unei persoane in absentia, acea persoană trebuie, în momentul în care află de procedură, să poată determina ca o instanță, după ce o va audia, să dispună din nou asupra fondului acuzațiilor ce i-au fost aduse”. S-a arătat că ,,o procedură de judecată în contumacie nu este, în esență, întotdeauna contrară textului Convenției, dacă celui în cauză i s-au respectat drepturile apărării, între care cel de a fi citat personal și informat asupra cauzei și naturii acuzației și, atunci când nu și-a exprimat fără echivoc voința de a nu participa în proces, de a obține posibilitatea să fie rejudecat în prezența sa, fără să fie obligat să probeze că nu a dorit să se sustragă justiției sau că absența s-a datorat unor cauze de forță majoră”.

Situația este diferită atunci când autoritățile l-au tratat pe inculpat ca fugar și l-au judecat în contumacie, deși nu fusese notificat personal asupra acuzației și acesta nu renunțase într-o manieră incontestabilă la dreptul său de a compărea. În cauza S. contra Italiei, C.E.D.O. a constatat încălcarea dreptului prevăzut în art. 6 din Convenție, în ipoteza în care statele nu oferă o procedură efectivă de rejudecare a cauzei în prezența celui vizat.

În Expunerea de motive la proiectul noului Cod de procedură penală s-a arătat că ,,este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care, la judecată, nu a avut cunoștință de proces, sau care deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei”.

În cauza de față, în dosarul nr. (…)/(…)/2013 inculpata M.G.M. a fost citată în cursul urmăririi penale la adresa de domiciliu din P.J., nr. (…), județul A., precum și prin afișare la Consiliul local al comunei P.

Inculpata nu a fost prezentă la niciunul dintre termenele de judecată, fiind citată la aceeași adresă din satul P.J., unde a locuit până la plecarea sa din țară, precum și prin afișare la consiliul local.

Se observă că în cauză prima instanță a apreciat în mod eronat cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 466 C.pr.pen., respectiv la admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal. Astfel, pe de o parte, instanța a constatat că nu există probe la dosarul cauzei care să ateste în mod cert faptul că inculpatul s-ar fi sustras de la urmărirea penală efectuată împotriva sa sau de la judecarea cauzei. Pe de altă parte, admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal se analizează exclusiv raportat la faza de judecată, fie în primă instanță, fie în apel.

În opinia instanței de apel, citarea inculpatei potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data desfășurării procesului nu justifică a se concluziona că acesta s-ar fi sustras de la judecată sau, cu atât mai mult, că ar fi avut cunoștință de proces.

Independent de legala sa citare, astfel cum s-a arătat anterior, raportat la jurisprudența C.E.D.O., ceea ce prezintă importanță pentru a se considera că un acuzat a fost judecat în lipsă este aceea ca acesta să nu fi fost informat personal despre procedurile întreprinse împotriva lui, neavând cunoștință de proces.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată: ,,Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Relativ la dosarul nr. (…)/(…)/2014, se observă că situația este diferită, întrucât, astfel cum a reținut și prima instanță, la fila (…) din dosarul cauzei se află un proces-verbal încheiat de către grefier prin care se arată că s-a luat legătura telefonic cu inculpata M.G.M., care se afla în Franța și căreia i s-a comunicat faptul că a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, iar acesta și-a indicat locația din România unde să îi fie comunicate actele de procedură, și anume adresa tatălui ei.

Prin urmare, inculpata a fost încunoștiințată de proces, iar ulterior a fost legal citată la adresa comunicată telefonic, astfel că nu se poate reține că autoritățile au tratat-o pe inculpată ca fugară și au judecat-o în contumacie, aceasta fiind notificată personal asupra acuzației, de unde rezultă că a renunțat într-o manieră incontestabilă la dreptul său de a compărea.

Concluzionând, raportându-se la dispozițiile art. 6 din Convenție, care garantează dreptul la un proces echitabil și la interpretarea dată acestui articol de C.E.D.O. în jurisprudența sa (care recunoaște un drept la redeschiderea procedurilor în cazurile în care judecata în lipsă nu este consecința renunțării voluntare din partea acuzatului la dreptul de a fi prezent în instanță pentru    a-și face apărările), instanța de apel a subliniat:

În cauza ce formează obiectul dosarului nr. (…)/(…)/2013 privind pe condamnata M.G.M. sunt îndeplinite condițiile referitoare la admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal, iar persoanei judecate în lipsă care a fost condamnată definitiv trebuie să-i fie garantat dreptul ca ulterior condamnării o instanță să statueze din nou, după audierea acesteia, asupra temeiniciei acuzației în fapt și în drept, întrucât aceasta nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și nu rezultă că ar fi renunțat în mod neechivoc la dreptul său de a fi prezentă în instanță și de a se apăra sau că s-a sustras judecății.

Totodată, cum la dosar nu există dovada comunicării sentinței de condamnare către petentă, dar nici a faptului că persoanei predate i s-a adus la cunoștință că are dreptul, după caz: la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură penală, sau la rejudecarea cauzei, conform conform codului sus-menționat, se constată că deși petenta M.G.M. nu a declarat apelul în termenul prevăzut în art. 411 alin. (1) C.pr.pen. (nedeclarare determinată de o cauză temeinică de împiedicare), cererea de redeschidere a procesului penal este admisibilă și prioritară calificării acesteia ca o cerere de repunere în termenul de apel.

Pentru considerentele ce preced, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., instanța de apel a admis apelul declarat de către inculpata M.G.M. împotriva Sentinței penale nr. (…)/2015, pronunțată de către Judecătoria Blaj în dosarul nr. (…)/(…)/2015, a desființat în parte sentința penală atacată și, judecând cauza:

A. În baza art. 469 alin. (3) C.pr.pen., a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de către persoana-condamnată M.G.M., deținută în Penitenciarul G., cu privire la cauza în care a fost condamnată definitiv în dosarul nr. (…)/(…)/2013 al Judecătoriei Sebeș.

B. În temeiul art. 469 alin. (7) din codul sus-menționat, a constatat desființată de drept Sentința penală nr. (…)/2015 a Judecătoriei Sebeș, pronunțată în dosarul nr. (…)/(…)/2013.

C. Potrivit art. 470 C.pr.pen., a trimis cauza, ce formează obiectul dosarului (…)/(…)/2013, Judecătoriei Blaj pentru rejudecare.

Referitor la cauza ce formează obiectul dosarului nr. (…)/(…)/2014, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 466 C.pr.pen., instanța de apel a menținut dispozițiile Sentinței penale nr. (…)/2015, pronunțată de către Judecătoria Blaj în dosarul nr. (…)/(…)/2015.

Statuând în acest mod și având în vedere faptul că inculpata M.G.M. se află în executarea pedepsei rezultante de 1 an și 2 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. (…)/2014, pronunțată de către Judecătoria Sebeș în dosarul nr. (…)/(…)/2014, urmare a contopirii pedepsei de 6 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare [aplicată prin Sentința penală nr. (…)/2013, pronunțată de către Judecătoria Sebeș în dosarul nr. (…)/(…)/2013, sentință desființată prin prezenta decizie], instanța de apel a constatat că situația juridică a condamnatei-inculpată M.G.M. nu poate fi soluționată în prezenta cauză, ci doar prin formularea unei contestații la executarea hotărârii de revocare a suspendării condiționate și de contopire a pedepsei [respectiv Sentința nr. (…)/2014], conform dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C.pr.pen.

Așa fiind, în baza art. 275 alin. (3) din codul sus-menționat, cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 1062/A/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Într-adevăr, numai în dosarul din 2013 erau îndeplinite condițiile referitoare la admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal.

2. Relativ la celălalt dosar, condamnata-inculpată M.C.M. a fost citată la proces și a luat și cunoștință în mod oficial despre acesta, astfel că nu se poate susține că a fost judecată în lipsă.

Totuși, instanța de apel trebuia să clarifice situația juridică a condamnatei-inculpate, și nu să o ,,amâne”, mai ales că una dintre pedepsele componente – cu durata cea mai mare – nu mai putea face obiectul executării, iar cealaltă pedeapsă (de 6 luni închisoare) era aproape executată la data pronunțării deciziei sus-menționate (11 noiembrie 2015), având în vedere că executarea ei începuse în România la data de 15 mai 2015, fără a mai pune la socoteală și faptul că, la data de 12 martie 2015, condamnata-inculpată fusese arestată provizoriu în Franța, în temeiul mandatului european de arestare, perioada arestării provizorii deducându-se obligatoriu din aceea a pedepsei aplicate de către instanțele române.

[1] Instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu a fost preluată în noul Cod penal (cu privire la critica opțiunii legiuitorului, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 262).

[2] ,,Art. 15

(1) Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal.

(2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.”

[3] ,,Art. 10

Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”

[4] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare.

[5] C.E.D.O., cauza P. contra Franței, precum și cauza C. contra Italiei.

[6] Este vorba de alin. (2) al articolului sus-menționat.

[7] Ibidem.

[8] Cauza C. contra Italiei, Hotărârea din 12 februarie 1985.