ABSTRACT

Even if, based on Decision no. 553 of the Constitutional Court of Romania, it was found that the phrase ”drug trafficking” under art. 223 paragraph (2) of the new Criminal Procedure Code is non constitutional, one cannot claim that the grounds considered when taking measures for remand in custody against the accused ceased, in order to revoke the measure, since they had not been subjected to remand in custody for the perpetration of the offence involving drugs trafficking, but for other offences.

In this case, it is not mandatory to replace the measure involving remand in custody with another milder preventive measure, since the hazard for public order subsists.

Key words: drug trafficking offence, replacement of the remand in custody measure, hazard for the public order, revoking of the measure involving remand in custody.

I. Prezentare speță. Prin Încheierea din 24 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1768/104/2015, s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpații N.I.B. și P.V., ca nefondată.

Au fost obligați inculpații sus-menționați la plata a câte 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul nr. 57/D/P/2015 din data de 27 mai 2015, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:

– N.I.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic ilicit de droguri de risc prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri[1], cu modificările și completările ulterioare; efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzută în art. 17 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare[2]; conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. (2) din noul Cod penal (în continuare C.pen.); întrucât infracțiunile au fost săvârșite în concurs real, s-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.;

– P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzută în art. 17 din Legea nr. 194/2011.

La data de 23 septembrie 2015, inculpatul N.I.B. a formulat cerere de revocare a măsurii arestării preventive, motivat de faptul că prin Decizia nr. 553/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 223 alin. (2) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.)[3], Curtea Constituțională a României a admis excepția ridicată în dosarul nr. 2947/84/2014 al Tribunalului Sălaj – Secția Penală și a constatat că sintagma „trafic de stupefiante” din cuprinsul dispozițiilor legale sus-menționate este neconstituțională, situație în care acest temei care a fost avut în vedere la luarea măsurii preventive de către Tribunalul Olt a încetat.

Inculpatul a solicitat ca, în situația în care se va aprecia că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive pentru motivul sus-menționat, să se dispună înlocuirea acesteia în condițiile dispozițiilor art. 242 alin. (2) C.pr.pen.[4], cu măsura controlului judiciar, motivat de faptul că la data luării măsurii arestării preventive era elev în anul IV de liceu și dorește să-și continue studiile în anul școlar 2015-2016.

La termenul din data de 24 septembrie 2015, și inculpatul P.V. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin severă, prevăzută în dispozițiile art. 202 alin. (4) lit. b) sau d) C.pr.pen.[5], motivat de faptul că la acest moment procesual menținerea măsurii arestării preventive este netemeinică și nelegală. În argumentarea cererii, inculpatul a susținut că temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive nu mai subzistă, cercetarea penală s-a finalizat, iar cercetarea judecătorească se apropie de final, etapă procesuală în care el a recunoscut și regretat fapta comisă, context în care nu mai poate influența martorii și nici buna desfășurare a procesului penal. Totodată, a mai precizat că riscul săvârșirii unei noi infracțiuni este exclus, întrucât a stat o perioadă apreciabilă în arest – 5 luni de zile –, perioadă în care a conștientizat consecințele unei conduite infracționale și în care pericolul social al infracțiunii s-a diminuat considerabil, ținând seama de faptul că este tânăr, nu are antecedente penale și este cunoscut în colectivitate ca o persoană liniștită și onestă.

Instanța a apreciat că cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai puțin severă formulate de inculpații N.I.B. și P.V. sunt nefondate.

Împotriva Încheierii din 24 septembrie 2015 a Tribunalului Olt au formulat contestații inculpații N.I.B. și P.V., reiterând aspectele prezentate în fața primei instanțe.

Curtea de Apel Craiova a respins contestațiile formulate de contestatorii inculpați N.I.B. și P.V., ca neîntemeiate, statuând următoarele:

La dispunerea măsurii arestării preventive față de inculpați s-au respectat dispozițiile legale în materie, avându-se în vedere incidența dispozițiilor art. 223 alin. (2) C.pr.pen. Totodată, în speță continuă să fie incidente aceste dispoziții legale.

Astfel, din probatoriul administrat până în acest moment în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii faptelor de către inculpați.

De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată este închisoarea de 5 ani sau mai mare, iar lăsarea în libertate a inculpaților continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică.

Starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 223 alin. (2) C.pr.pen. presupune o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție colectivă față de aceste stări de fapt negative.

În speță, în concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, fapte care în ultimul timp au luat o amploare deosebită în societate și care creează în mod cert o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere și împrejurările reale, modul și mijloacele concrete de săvârșire a faptelor și urmările produse.

Toate aceste aspecte nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând niciun argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate și astfel, orice altă măsură preventivă, cu excepția arestării preventive, nu este oportună în cauză.

Pe de altă parte, măsura preventivă a arestării este cea mai adecvată în raport cu scopul măsurilor preventive, asigurându-se astfel prevenția generală și specială, iar menținerea acesteia se impune în continuare, nefiind justificată înlocuirea măsurii luate cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, întrucât nu are prioritate interesul personal al inculpaților față de interesul general al societății care, în cauze penale, impune privarea de libertate a unor persoane pentru buna desfășurare a procesului penal, ținând seama de gravitatea faptelor comise.

Aspectul invocat de inculpatul N.I.B., precum că a încetat temeiul care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de acesta, prin Decizia nr. 553/2015 a Curții Constituționale a României, nu poate fi reținut.

Este de menționat că, pe de o parte, prin decizia Curții Constituționale a României s-a constatat că doar sintagma „trafic de stupefiante” din cuprinsul art. 223 alin. (2) C.pr.pen. este neconstituțională, nu și celelalte prevederi ale acestui articol. Or, potrivit acestor prevederi măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare; aceste prevederi sunt aplicabile în cauză, inculpatul fiind cercetat pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, infracțiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani și care este o altă infracțiune decât cea de trafic de stupefiante, la care s-a referit Curtea Constituțională a României în paragr. 14 din decizia sus-menționată, când a precizat că „în legislația penală românească nu există infracțiunea de trafic de stupefiante, reglementată ca atare”.

Pe de altă parte, așa cum corect a constatat și prima instanță, inculpatul nu a fost arestat preventiv numai pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, ci și pentru săvârșirea unei alte infracțiuni, respectiv aceea prevăzută în art. 17 din Legea nr. 194/2011, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de până la 5 ani, motiv pentru care sunt astfel întrunite, încă o dată, condițiile prevăzute în art. 223 alin. (2) C.pr.pen.

Cu privire la durata arestării, se constată că aceasta este relativ scurtă (aproximativ 5 luni) și, prin urmare, nu se poate considera că s-ar fi stins acea rezonanță socială negativă a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații sau că lăsarea lor în libertate nu ar mai crea, în prezent, în opinia publică un sentiment de insecuritate.

Așadar, se impune concluzia că în mod corect prima instanță a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cererile de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, menținând măsura preventivă luată față de inculpați.

(C. Ap. Craiova, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. nr. 447/2015)

II. Notă aprobativă. Alineatul (2) al art. 223 C.pr.pen., înaintea intervenției Curții Constituționale a României, prin Decizia nr. 553/2015, avea următorul conținut:

,,Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (sublinierea noastră – Gh. Ivan)”.

Așa cum a statuat Curtea Constituțională a României, prin decizia sus-menționată, infracțiunea de trafic de stupefiante nu exista/nu există în noul Cod penal și nici în legi speciale; ea exista în alin. (3) al art. 312 din Codul penal anterior (din 1969), dar acesta fusese abrogat prin art. 32 (în prezent, art. 27) din Legea nr. 143/2000. Tot astfel, nu exista/nu există nici infracțiunea de trafic de arme.

În atari condiții, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară[6], alin. (2) al art. 223 C.pr.pen. a fost modificat, având următorul conținut:

,,Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

În speță, în mod corect au statuat instanțele de judecată, având în vedere că inculpații nu fuseseră arestați preventiv pentru infracțiunea de trafic de stupefiante, ci pentru alte infracțiuni care se regăseau/se regăsesc în conținutul alin. (2) al art. 223 C.pr.pen. Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică subzista, nefiind constatate aspecte care să-l diminueze sau să-l înlăture. Oricum, este important de relevat că la aprecierea luării/menținerii măsurii arestării preventive este necesar ca, pe lângă existența uneia dintre infracțiunile menționate în alin. (2) al art. 223 C.pr.pen., să fie îndeplinită și o cerință esențială: privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, iar acest lucru se deduce din evaluarea gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia[7].

Prin ,,ordine publică” se înțelege desfășurarea relațiilor sociale conform normelor juridice[8], iar prin ,,pericol pentru ordinea publică”, situația creată de săvârșirea unei infracțiuni care pune în primejdie sau amenință existența și menținerea ordinii publice[9].

,,Pericolul pentru ordinea publică” nu se confundă cu ,,pericolul social generic al infracțiunii”, pe care l-a avut în vedere legiuitorul atunci când a incriminat fapta respectivă și care este pus în evidență de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru incriminarea respectivă, ci se deduce, în mod sintetic, din evaluarea gravității faptei săvârșite (adică a gradului de pericol social concret) și a persoanei infractorului (în ceea ce privește periculozitatea sa socială)[10].

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015.

[4] ,,Art. 242. Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă

[…]

(2) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).

[…]”

[5] ,,Art. 202. Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

[…]

(4) Măsurile preventive sunt:

a) reținerea;

b) controlul judiciar;

c) controlul judiciar pe cauțiune;

d) arestul la domiciliu;

e) arestarea preventivă.”

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016.

[7] A se vedea, pe larg, M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Considerații asupra arestării preventive cu specială referire la cazurile de aplicare, în ,,Dreptul” nr. 4/2015, p. 193.

[8] M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 172.

[9] M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Considerații asupra arestării preventive cu specială referire la cazurile de aplicare, loc. cit., p. 193.

[10] Ibidem.