Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Constituționalitate

ABSTRACT

The provisions of art. I point 45 of the Law for amending and supplementing the Law no. 304/2004 on judicial organization, which sets up the Section for the Investigation of Offenses in the Justice System within the Prosecutor’s Office attached to the High Court of Cassation and Justice, are constitutional in relation to the criticisms formulated.

Key words: constitutionality, judicial organization, Prosecutor’s Office attached to the High Court of Cassation and Justice, Section for the Investigation of Offenses in the Justice System. 

Decizia C.C.R. Actul normativ vizat Dispoziții criticate Obiectul cauzei
Dec. C.C.R. nr. 33/2018 Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară Art. I pct. 45 Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României (în continuare Dec. C.C.R.) nr. 33/2018 privind, printre altele, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. *

Obiectul obiecției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile:

Art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care s-a introdus o nouă secțiune, secțiunea 21 – Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din     Justiție –, care urmează a funcționa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către judecători și procurori, inclusiv de către judecătorii și procurorii militari, precum și de către aceia care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Dec. C.C.R. nr. 33/2018 – dispozitiv:

Prin Dec. nr. 33/2018, Curtea Constituțională a României, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de către un număr de 29 de senatori, precum și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, și a constatatdispozițiile art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

 

Argumentele C.C.R.:

Articolul I pct. 45 din legea supusă controlului de constituționalitate prevede introducerea unei noi secțiuni, secțiunea 21 – Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție –, care urmează a funcționa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Această secțiune face obiectul atât al unor critici de ansamblu, cu privire la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, (1) din perspectiva efectelor pe care instituirea acestei noi structuri de parchet o are asupra competențelor altor structuri deja existente, (2) din perspectiva faptului că reglementează norme care țin de statutul procurorului, precum și (3) din perspectiva creării unui regim discriminatoriu, neîntemeiat pe criterii obiective și raționale, cât și obiectul unor critici punctuale care vizează (4) modul de reglementare a instituției procurorului-șef al acestei secții și (5) competența procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a soluționa conflictele de competență ivite între structurile Ministerului Public.

1. În ceea ce privește critica referitoare la efectele pe care înființarea acestei Secții le are asupra competenței Direcției Naționale Anticorupție, în sensul diminuării acesteia în ceea ce privește cercetarea infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor asimilate și în legătură directă cu acestea, comise de către judecători, procurori, respectiv de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a celor comise de către alte persoane alături de magistrați, diminuare a competenței care, în opinia autorilor sesizării, încălcă ,,recomandările Comisiei Europene cuprinse în rapoartele M.C.V.” și, implicit, prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, republicată, aceasta este neîntemeiată.

Opțiunea legiuitorului în sensul înființării unei noi structuri de parchet – secție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –, corespunde competenței sale constituționale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar.

Împrejurarea că, în urma înființării noii structuri cu competențe proprii de investigare, o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competențele sale legale nu constituie o problemă de constituționalitate. Atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituțională, fiind înființată și funcționând tot ca rezultat al opțiunii legiuitorului ordinar, aspectele legate de competențele sale rămân în sfera de decizie a legiuitorului, în temeiul prevederilor constituționale cuprinse în art. 131 alin. (2), potrivit cărora ,,Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii”.

Cu referire la invocarea în susținerea criticilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, republicată, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din dreptul intern, întrucât nu este relevat niciun act european cu caracter obligatoriu care să susțină criticile formulate, se constată că aceste norme constituționale nu au incidență în materia supusă controlului.

2. Relativ la critica potrivit căreia, în contradicție cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[1] și, implicit, cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 stabilește reglementări care se află în strânsă legătură cu statutul magistraților, motiv pentru care acestea trebuie reglementate în primul rând în Legea nr. 303/2004, se observă că și aceasta este neîntemeiată.

În prezent, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în titlul III – Ministerul Public, capitolul II – Organizarea Ministerului Public, prevede trei secțiuni referitoare la structurile de parchet înființate pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: secțiunea 1 – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –, secțiunea 11 – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (denumită în continuare D.I.I.C.O.T.) – și secțiunea a 2-a – Direcția Națională Anticorupție (denumită în continuare D.N.A.). Cele două direcții sunt structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu competențe în combaterea criminalității organizate și terorismului, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție. Statutul procurorilor care își desfășoară activitatea în aceste structuri este cel prevăzut de dispozițiile Legii nr. 303/2004, act normativ cu caracter de drept comun în materia statutului judecătorilor și procurorilor. Însă, având în vedere specializarea acestor parchete, legiuitorul a prevăzut unele dispoziții derogatorii sub aspectul condițiilor de acces (interviu organizat de comisii speciale), de evaluare anuală a rezultatelor sau de încetare a activității (revocarea prin ordin a  procurorului-șef) în ceea ce privește procurorii celor două direcții, chiar în cuprinsul acestei legi.

În mod similar, prin art. I pct. 45 din legea supusă controlului constituțional, legiuitorul introduce o nouă secțiune – secțiunea 21, intitulată Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție –, care are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Dispozițiile cuprinse în noua reglementare stabilesc norme derogatorii de la Legea nr. 303/2004, în ceea ce privește statutul procurorilor, sub aspectul numirii procurorului-șef de secție, a delegării sau detașării procurorilor în această secție.

Deși este preferabil ca normele privind statutul și cariera procurorilor să se regăsească în mod unitar cuprinse într-un singur act normativ, respectiv Legea nr. 303/2004, opțiunea legiuitorului de a reglementa distinct în cuprinsul actului normativ prin care se înființează noi structuri de parchet, respectiv Legea nr. 304/2004, a acelor norme de drept care prezintă caracter de specificitate nu afectează constituționalitatea acestei din urmă legi, care este, deopotrivă, o lege organică, deci cu aceeași forță juridică cu legea care constituie dreptul comun în materie. Noile reglementări nu au aplicabilitate generală, nu înlocuiesc și nici nu modifică normele privind statutul procurorilor consacrat de Legea nr. 303/2004, ci doar stabilesc acele elemente care derogă de la dreptul comun și care se vor aplica în regim de lege specială. Așadar, dispozițiile art. I pct. 45 sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva respectării normelor de tehnică legislativă.

3. În ceea ce privește critica potrivit căreia înființarea acestei structuri de investigare a infracțiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraților nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional și reprezintă o evidentă măsură discriminatorie, de natură a înfrânge principiul constituțional al egalității în drepturi, se constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.

Înființarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competență materială (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.) sau personală (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție) constituie expresia opțiunii legiuitorului, care, în funcție de necesitatea prevenirii și combaterii anumitor fenomene infracționale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora.

Cât privește competența după calitatea persoanei sau personală (ratione personae), este de menționat că: ,,Aceasta este determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii și reprezintă o derogare de la competența materială obișnuită. Competența personală este determinată de calitatea pe care o are făptuitorul în momentul săvârșirii infracțiunii sau în momentul începerii judecății”[2].

Analizând dispozițiile Constituției României, republicată, se constată că însăși Legea fundamentală stabilește derogări de la competența materială obișnuită a parchetelor, având în vedere criteriul calității persoanei. Astfel, sunt dispozițiile art. 72 alin. (2) teza a doua, care prevăd că, în cazul deputaților și senatorilor, ,,urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, precum și art. 96 alin. (4) teza întâi, în ipoteza punerii sub acuzare a Președintelui României, respectiv art. 109 alin. (2) teza finală, în cazul miniștrilor, potrivit cărora ,,competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

De asemenea, Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) stabilește competența după calitatea persoanei în cazul curților de apel, potrivit art. 38 alin. (1) lit. c), d), e), f) și g), în ceea ce îi privește pe judecătorii de la judecătorii, tribunale, curți de apel și Curtea Militară de Apel și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, avocați, notari publici, executori judecătorești, controlori financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi, șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și ceilalți membri ai înaltului cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia,     magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, membrii Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, adjuncții Avocatului Poporului și pe chestori, precum și în cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 40 alin. (1), în ceea ce îi privește pe senatori, deputați și membrii din România în Parlamentul European, membrii Guvernului, judecătorii Curții Constituționale, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În contextul normativ constituțional și legal prezentat mai sus, noile dispoziții stabilesc competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către ,,judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”. Din analiza comparativă a conținutului normativ al dispozițiilor art. 38 și art. 40 C.pr.pen. prin raportare la norma modificatoare, se constată că aceasta din urmă completează competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare, curți de apel și Curtea Militară de Apel și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe. În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, infracțiunile săvârșite de către aceștia sunt deja stabilite, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în competența de cercetare penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la reglementarea competenței după calitatea persoanei, în ceea ce îi privește pe judecători și procurori, Curtea Constituțională a României s-a mai pronunțat, statuând cu privire la constituționalitatea dispozițiilor criticate. Astfel, prin Dec. nr. 599/2014[3], paragr. 16-18, s-a reținut că dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. f) C.pr.pen. au preluat soluția legislativă care se regăsea în art. 281 pct. 1 lit. b2) din Codul de procedură penală anterior (din 1969). Cu privire la conținutul acestora, instanța de contencios constituțional a statuat, prin Dec. nr. 909/2012[4], că stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituționale. Așadar, reglementarea competenței curților de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile săvârșite de către judecătorii de la curțile de apel și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situația deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. De asemenea, s-a relevat că ,,textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiție și nici dreptului la un proces echitabil; instituirea unor reguli de competență după calitatea persoanei nu îngrădește dreptul persoanelor de a se adresa instanțelor judecătorești și de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel”.

Sub aspectul înființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, la nivelul celui mai înalt parchet național, se reține că aceasta are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigație, și constituie o garanție legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de către magistrați. Pe de altă parte, se observă că normele cu privire la competența instanțelor judecătorești abilitate să judece cauzele penale privind judecătorii și procurorii rămân neschimbate, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. c) și f) C.pr.pen., curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de către judecătorii de la judecătorii, de la tribunale, de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, respectiv de către procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, iar, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de către judecătorii acestei instanțe, respectiv de către procurorii de la parchetul care funcționează pe lângă această instanță, precum și cele săvârșite de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, stabilirea unor reguli speciale de competență cu privire la o anumită categorie de persoane nu reprezintă un element de noutate în actualul cadru normativ procesual penal. Astfel, Codul de procedură penală stabilește competența tribunalului militar, care, potrivit art. 37 alin. (1), judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de către militari până la gradul de colonel inclusiv, și a curții militare de apel, care, în temeiul art. 39 alin. (1), judecă în primă instanță anumite infracțiuni comise de către militari, cele comise de către judecătorii tribunalelor militare și de către procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și cele săvârșite de către generali, mareșali și amirali. Cu privire la normele speciale de competență a parchetelor militare, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat, de exemplu, prin Dec. nr. 273/2003[5]. Cu acel prilej, s-a arătat că: ,,Instituirea instanțelor militare, a căror competență este determinată de calitatea persoanelor de militari sau de angajați ai anumitor organe (…) nu încalcă nici principiul egalității în drepturi, nici drepturile procesuale garantate în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Existența unei competențe personale nu exclude egalitatea cetățenilor în fața legii, întrucât instituirea ei, care este atributul legiuitorului, așa cum se prevede în art. 125 alin. (3) din Constituție [în prezent, art. 126 alin. (2) din Constituția, republicată], nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea de militar sau de angajat civil în forțele armate. De asemenea, nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil”.

Prin Decizia nr. 1.363/2009[6], Curtea Constituțională a României a constatat că: nu poate fi reținută pretinsa încălcare a principiului egalității în drepturi, întrucât textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei criticate, fără privilegii sau discriminări arbitrare; în plus, stabilirea unor reguli speciale de competență cu privire la o anumită categorie de persoane – militari în activitate –, potrivit cărora, în cauzele privind infracțiunile de corupție săvârșite de către aceștia, urmărirea penală se efectuează de către procurori militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate, nu este contrară principiului egalității, care, astfel cum a statuat, în mod constant, instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un regim juridic egal, pentru situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Având în vedere aceste argumente, se apreciază ca neîntemeiată critica, potrivit căreia înființarea structurii de investigare a infracțiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraților nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional și reprezintă o măsură discriminatorie. Se constată că, în considerarea unor valori și principii constituționale, aparține competenței legiuitorului ordinar dreptul de a adopta norme care să dea conținut Legii fundamentale. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 20/2000[7], Curtea Constituțională a României a reținut că dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituția României, republicată, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, ,,nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenței judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzut prin art. 1 alin. (3) din Constituție”.

În concluzie, critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituția României, republicată, este neîntemeiată, dispozițiile art. I pct. 45 fiind în acord cu principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților.

4. Potrivit art. 881 alin. (4) din legea supusă controlului de constituționalitate, ,,Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este condusă de un procuror-șef secție, ajutat de un procuror-șef adjunct, numiți în funcție de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile prezentei legi”. Critica de neconstituționalitate având ca obiect aceste norme, care prin modul de numire îi conferă procurorului-șef de secție „o independență totală față de Parchetul din care face parte”, vizează încălcarea principiului controlului ierarhic consacrat în art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Transpunerea în plan legal a principiului constituțional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor în România o constituie prevederile art. 65 din Legea nr. 304/2004. Potrivit acestor dispoziții:

,,(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv.

(2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție.

(3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnați.”

În temeiul art. 70 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, ,,Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de un prim-adjunct și un adjunct. Mai mult, dispozițiile art. 72 din aceeași lege prevăd că ,,procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție exercită, direct sau prin procurori anume desemnați, controlul asupra tuturor parchetelor”. Reglementând organizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prevederile art. 75 teza întâi din legea sus-menționată stabilesc că acesta ,,are în structură secții conduse de procurori-șefi, care pot fi ajutați de adjuncți”.

Din analiza coroborată a tuturor normelor sus-menționate rezultă că procurorul-șef de secție din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este subordonat conducătorului acestui parchet. Așa cum s-a precizat mai sus, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că procurorul-șef al acestei secții este subordonat ierarhic procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, se constată că autorii sesizării își formulează critica, pornind de la premisa greșită că modalitatea de numire a procurorului-șef determină ,,independența totală față de parchetul din care face parte”. Or, împrejurarea că procurorul-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este numit de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 881 alin. (4) din legea supusă controlului de constituționalitate, în vreme ce procurorii-șefi ai D.N.A. și D.I.I.C.O.T. sunt numiți de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu prezintă relevanță din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată. Cu alte cuvinte, indiferent de modul de numire în funcțiile de conducere în cadrul parchetelor, potrivit principiului constituțional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor, toți aceștia sunt subordonați procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, în raporturile dintre procurorul-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt aplicabile dispozițiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora:

,,(1) Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

,,(3) Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale.

De asemenea, sunt incidente prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, în art. 304, art. 335 alin. (1), art. 328 alin. (1) sau în art. 339 alin. (2) C.pr.pen.

Pentru aceste argumente, se constată că normele introduse prin dispozițiile art. I pct. 45, în ceea ce privește art. 881 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, respectă principiul constituțional consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.

5. Pornind de la dispozițiile nou-introduse, cuprinse în art. 881 alin. (2), care prevăd că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de procurori și judecători, sunt cercetate și alte persoane, autorii sesizării susțin că dispozițiile art. 881 alin. (5) încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată, întrucât nu prevăd procedura efectivă de soluționare a conflictelor de competență care se pot ivi între această secție și celelalte structuri de parchet.

Dispozițiile art. 881 alin. (5) din legea supusă controlului de constituționalitate au următorul conținut: ,,Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public.”

Analizând dispozițiile criticate, se reține că, prin instituirea unor structuri de parchet cărora legea le atribuie competență exclusivă în domeniile proprii de activitate investigativă, pot apărea situații în care două sau mai multe astfel de entități se consideră deopotrivă competente să instrumenteze o cauză sau, dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența. Conflictele de competență pot fi pozitive sau negative.

În temeiul art. 58 alin. (1) și (2) C.pr.pen., ,,organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după sesizare”, iar ,,dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență și trimite cauza procurorului competent”. Mai mult, dispozițiile art. 63 alin. (4) teza I din același cod prevăd că ,,conflictul de competență dintre 2 sau mai mulți procurori se rezolvă de către procurorul ierarhic superior comun acestora”.

Prin urmare, dispozițiile art. 881 alin. (5) din legea supusă controlului de constituționalitate au ca scop rezolvarea unor astfel de situații, stabilind competența procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care este procurorul ierarhic imediat superior în subordinea căruia își desfășoară activitatea structurile de parchet aflate în conflict, de a decide cărei structuri îi revine competența de a efectua urmărirea penală în respectiva cauză. Norma criticată nu face altceva decât să transpună norma cu caracter general, cuprinsă în art. 63 alin. (4) teza I C.pr.pen., la situația concretă a unor conflicte apărute între Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public, procedura de soluționare a conflictului fiind aceea după care se soluționează orice conflict de competență ivit între procurori.

De altfel, se observă că, în mod similar, dispozițiile art. 1 alin. (31) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție[8], ,,procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Direcția Națională Anticorupție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public”.

Pentru aceste argumente, se apreciază că normele introduse prin dispozițiile art. I pct. 45, în ceea ce privește art. 881 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, respectă principiul constituțional consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, sub aspectul condițiilor de calitate pe care norma trebuie să le îndeplinească.

 

Notă aprobativă. 1. Într-adevăr, este bine-venită înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, ca structură specializată în prevenirea și combaterea infracțiunilor comise de către magistrați (judecători sau procurori), având în vedere fenomenul infracțional în creștere, înregistrându-se fapte săvârșite chiar de către unii judecători/procurori cu funcții de conducere. Va fi de bun augur ca această secție să fie încadrată cu personal care să posede o bogată ,,expertiză” în materie, putând astfel să contribuie dacă nu la eliminarea, cel puțin la diminuarea într-o proporție covârșitoare a criminalității din justiție, criminalitate care nu ar trebui să se regăsească în puterea judecătorească – una dintre puterile statului care militează pentru aplicarea legii celor care o încalcă, săvârșind fapte ilicite (penale, contravenționale etc.).

2. S-ar impune, pe viitor, o reorganizare a acelor structuri care nu   și-au pus în evidență rolul lor eficient în combaterea fenomenului     criminal – acesta nu numai că nu s-a diminuat, dar chiar este în creștere de la an la an – sau care au un volum mic de activitate (cum sunt parchetele militare) raportat la resursele umane și materiale de care dispun. Luăm ca exemplu Secțiile maritime și fluviale ale judecătoriilor și tribunalelor, precum și ale parchetelor de pe lângă acestea, din Galați și Constanța, care deși fuseseră constituite[9] pentru judecarea/urmărirea specializată a faptelor ilicite (penale și civile) săvârșite de către personalul marinei civile, au fost desființate tocmai din cauza ineficienței lor, mai ales că multe dintre ele nu aveau în componență judecători sau procurori care să fi fost încadrați în marina civilă (ca marinari, șefi de echipaj, ofițeri etc.).

În momentul de față, atât timp cât infracțiunile săvârșite de către judecătorii și procurorii militari intră tot în competența Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție își diminuează obiectul de activitate, în condițiile în care, în urma intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, infracțiunile săvârșite de către generali, mareșali și amirali se judecă de către Curtea Militară de Apel, iar urmărirea lor se efectuează de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai există Secția militară, judecarea cauzelor cu specific militar efectuându-se deci de către judecătorii civili din cadrul acestei instanțe, astfel că pentru realizarea unei simetrii juridice s-ar impune analizarea competențelor ce revin Secției parchetelor militare[10].

3. Tot simetria juridică ar trebui să se impună și în privința numirii procurorilor-șefi. Astfel, în timp ce Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție va fi condusă de către un procuror-șef secție, ajutat de către un procuror-șef adjunct, numiți în funcție de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ceilalți procurori cu funcții de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (procuror general, procurori-șefi secții, procurori-șefi direcții etc.) vor fi numiți de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.


* Rubrică realizată de dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef – revista ,,Pro Lege”,   procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și al Laboratorului de investigații și cercetare  criminalistică − Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați, e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

[2] Curtea Constituțională a României, Dec. nr. 19/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 30 martie 2016, paragr. 19.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013.

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000.

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

[9] A se vedea Decretul nr. 203/1974 [disponibil pe site-ul https://lege5.ro/Gratuit/he2dmmjw/decretul-nr-203-1974-privind-infiintarea-si-organizarea-de-sectii-maritime-si-fluviale-la-unele-instante-judecatoresti-si-unitati-de-procuratura?d=2018-02-09 (accesat la 3 martie 2018)].

[10] Potrivit noului Cod de procedură penală, în prezent, Secția parchetelor militare instrumentează numai infracțiunile săvârșite de către procurorii militari din cadrul acestei secții, însă din momentul constituirii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, nu mai are competență în materie; așadar, Secția parchetelor militare nu va mai putea efectua urmărirea penală în nicio cauză penală, cu excepția celor preluate de la parchetele militare ierarhic inferioare.

Amintim că, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, dacă printre participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de către militari figurau și civili, atunci urmărirea penală se efectua de către procurorii civili atât față de militari, cât și față de civili [spre exemplu, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul teritorial Galați, Rechizitoriul nr. 166/P/2012 din 23 iulie 2012 (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=3403, http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=3462, ambele site-uri accesate la 9 martie 2018), confirmat ulterior de către instanța de judecată civilă prin condamnarea inculpaților (militari și civili) (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=3693, http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6254, ambele site-uri accesate la 9 martie 2018)].

În altă ordine de idei, este de menționat că Secția parchetelor militare a înregistrat un rezultat pozitiv, finalizând urmărirea penală în cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990” și dispunând trimiterea în judecată a inculpaților, însă după mult timp de la săvârșirea faptelor (circa 27 de ani) [Comunicatul de presă din 13 iunie 2017, disponibil pe site-ul http://mpublic.ro/content/c_13-06-2017-16-06 (accesat la 12 martie 2018)].

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Constituționalitate was last modified: aprilie 3rd, 2018 by Costache Adrian

Căutare