ABSTRACT

In the interpretation and application of the provisions of art. 539 of the Criminal Procedure Code, against the effects of the Constitutional Court Decision no. 136 of March 3, 2021, in the event of a deprivation of liberty during the course of a criminal trial completed by a final solution of acquittal, without the illegality of the deprivation of liberty measure having been established in accordance with Decision no. 15 of September 18, 2017 of the High Court of Cassation and Justice – The panel competent to judge the appeal in the interest of the law, the acquittal solution, according to art. 16 para. (1) let. a)-d) of the Code of Criminal Procedure, is sufficient by itself for granting compensation to the person deprived of liberty and, subsequently, aquittal.

In this context, the “unfair/unjust character of the custodial measures”, respectively the “unfoundedness of the accusation in criminal matters” constitute independent criteria that entitle the person in question to reparation of the damage and that extend the scope of application of the provisions of art. 539 of the Criminal Procedure Code.

Keywords:The panel for resolving some legal issues, the Constitutional Court, decision to admit the exception of unconstitutionality, decision in the interest of the law, preventive measures, deprivation of liberty, acquittal, classification, unfair character, unfair character, groundlessness of the criminal accusation, autonomous criteria, reparation damages, compensations.

I. Titularul și obiectul sesizării

9. Prin Încheierea din 20 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 5.637/105/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

a) În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate?

b) În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate”, respectiv „netemeinicia acuzației în materie penală” constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală?

IX. Considerentele Înaltei Curți

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

25. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ, și anume:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

b) cauza care face obiectul judecății să se afle pe rolul Înaltei Curți, al unei curți de apel sau al unui tribunal;

c) instanțele mai sus menționate să judece cauza în ultimă instanță;

d) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;

f) această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curți.

26. Aceste condiții sunt îndeplinite, pentru considerentele arătate în continuare.

27. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă, care este învestită cu judecarea unui recurs împotriva unei decizii pronunțate în apel, cauza având ca obiect despăgubiri civile provenite dintr-un proces penal. Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 cu referire la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă judecă în ultimă instanță, hotărârea pronunțată fiind definitivă.

28. În contextul în care recurentului nu i s-a recunoscut, în fazele procesuale anterioare, dreptul la despăgubiri derivate dintr-un proces penal finalizat printr-o soluție de achitare, ca urmare a interpretării dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală prin raportare la două decizii cu forță obligatorie, aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Curții Constituționale, iar partea menționată a criticat, în calea de atac, raționamentul juridic al instanțelor referitor la aplicarea deciziilor juxtapuse enunțate, soluționarea cauzei depinde de chestiunile de drept ce se solicită a fi lămurite.

29. Problemele de drept vizate de sesizare prezintă caracter de noutate, în condițiile în care Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 a fost pronunțată relativ recent, iar instanțele nu au dat încă o interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, din perspectiva hotărârii instanței de contencios constituțional, la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență. De asemenea, prezintă și un anumit grad de dificultate, hotărârile judecătorești și punctele de vedere exprimate de instanțe, sensibil egale, fiind diferite în legătură cu dreptul la despăgubiri al unei persoane care a fost supusă unei măsuri privative de libertate în cursul unui proces finalizat printr-o hotărâre de achitare pentru unul sau mai multe dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. În plus, gradul de dificultate rezidă și din aparentul înțeles diferit al celor două instanțe care au pronunțat deciziile obligatorii în legătură cu relevanța hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri solicitat în temeiul art. 539 din Codul de procedură penală.

30. Evidențele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curți asupra chestiunii de drept, precum și faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

B. Cu privire la fondul chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită

31. Cu privire la fondul chestiunii de drept se solicită, în primul rând, dezlegarea problemei dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, raportat la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, soluția de achitare este suficientă pentru acordarea despăgubirilor cuvenite unei persoane care a fost arestată preventiv, în ipoteza în care procesul penal, în cursul căruia a fost arestată, s-a soluționat printr-o hotărâre definitivă de achitare și fără ca nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate să fi fost constatată în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017.

32. În al doilea rând, în aceeași ipoteză, se solicită dezlegarea chestiunii de drept – dacă noțiunile „caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate” și „netemeinicia acuzației în materie penală” constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei respective la repararea pagubei.

33. Se constată că, prin conținutul său, art. 539 din Codul de procedură penală (…) consacră dreptul la repararea pagubei al persoanei față de care s-a dispus, în mod nelegal, o măsură preventivă privativă de libertate sau o altă măsură cu efect similar, neprevăzută de lege. Determinat de reglementarea acesteia în Codul de procedură penală, procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate constituie o procedură specială în raport cu răspunderea civilă delictuală reglementată în Codul civil.

34. În interpretarea, în vederea aplicării unitare, a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate trebuie să fie constatată explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.

35. Textul art. 539 din Codul de procedură penală a fost declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, constatându-se neconstituționalitatea soluției legislative care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare sau achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.

36. Excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni pentru repararea pagubei formulate împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune întemeiată, în esență, pe faptul că autorul excepției de neconstituționalitate a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate în cursul procesului penal, însă a fost achitat definitiv.

37. Curtea Constituțională a avut de analizat critica potrivit căreia reglementarea dreptului la repararea pagubei în concepția art. 539 din Codul de procedură penală este mult prea restrictivă, deoarece condiționează acest drept numai de criteriul nelegalității privării de libertate și refuză luarea în considerare a unui criteriu alternativ, cu caracter complinitor, care să valorifice soluția de achitare pronunțată – și, implicit, pe cea de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală –, indiferent de modul în care a fost dispusă măsura privativă de libertate în cursul procesului penal.

38. Analizând această critică, instanța de contencios constituțional a considerat că, „având în vedere obligația statului de a valoriza dreptatea, încălcarea inviolabilității libertății individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluției procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparație atât materială, cât și morală. De aceea, condiționarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispozițiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) și art. 1 alin. (3) din Constituție în condițiile în care, în temeiul acestor dispoziții constituționale, și soluția de achitare/clasare dată pe fondul acuzației în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate” (paragraful 44 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).

39. În urma analizei efectuate, Curtea Constituțională a conchis că, „întrucât un text de lege nu poate restrânge sfera de aplicabilitate a unor prevederi constituționale și nu poate avea prevalență în raport cu o normă de rang constituțional, unei soluții de achitare/clasare date într-un proces penal pentru motivele antereferite trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie din moment ce ea dovedește încălcarea aceleiași valori constituționale – inviolabilitatea libertății individuale a persoanei – precum în cazul nerespectării normelor legale privind luarea/prelungirea/menținerea măsurii preventive privative de libertate. Este adevărat că situația analizată nu reprezintă un caz de privare nelegală de libertate, însă, având în vedere că ambele ipoteze sunt menite să apere aceleași valori constituționale (dreptatea, libertatea individuală, legalitatea), înseamnă că persoanei căreia i s-a încălcat inviolabilitatea libertății individuale trebuie să i se recunoască și să beneficieze de aceeași protecție. De aceea, Curtea constată că situația analizată reprezintă un caz de privare nedreaptă de libertate, ipoteză în care dreptul la despăgubiri al persoanei nu poate fi anihilat. Prin urmare, juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conținutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară și corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, tratamentul lor juridic sub aspectul felului și întinderii reparației, precum și al acțiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic” (paragraful 45 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).

40. Sesizarea prealabilă de față caută răspunsul la întrebarea în ce condiții textul art. 539 din Codul de procedură penală, sancționat de către Curtea Constituțională, conferă dreptul la despăgubiri nu doar în ipoteza constatării caracterului nelegal al privării de libertate în cursul procesului penal, deci a unei privări nelegale de libertate, ci și în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, adică atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.

41. În concret, se solicită dezlegarea chestiunii de drept dacă soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei supuse măsurii preventive privative de libertate și, ulterior, achitate.

42. Este de observat că întrebarea instanței de trimitere nu vizează interpretarea deciziei Curții Constituționale, ci efectiva aplicare a textului de lege sancționat de către instanța de contencios constituțional. De altfel, această posibilitate răzbate din jurisprudența Curții Constituționale.

43. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a apreciat că „este important a stabili în ce măsură norma sancționată prin decizia pronunțată de către instanța de contencios constituțional este aptă să funcționeze fără intervenția ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferențiată de la caz la caz. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă ansamblul legislativ pe care considerentele și dispozitivul unei decizii a Curții Constituționale se grefează oferă toate elementele necesare aplicării acestuia într-un mod previzibil, în ciuda pasivității legiuitorului” (paragraful 54 din decizie).

44. Potrivit clasificării, operate și exemplificate în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, în categoria deciziilor prin care instanța de contencios constituțional a sancționat o soluție legislativă se pot identifica: (i) decizii ce se referă la lipsa din legislație a unor condiții ce trebuie îndeplinite sau a unor situații ce ar fi trebuit prevăzute; (ii) decizii ce au în vedere soluția legislativă ce reiese din utilizarea în cuprinsul unui text a unei sintagme; (iii) decizii ce sancționează omisiunea de incriminare a unei fapte; (iv) decizii ce sancționează lipsa căii de atac.

45. Evident, Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 face parte din categoria deciziilor ce sancționează o soluție legislativă, pentru lipsa unei situații ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional statuând că, în privința unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluții de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate.

46. Astfel, pe lângă existența dreptului la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate în cursul procesului penal, decizia constată existența constituțională a dreptului la repararea pagubei în cazul privării legale de libertate în cursul procesului penal soluționat prin clasare sau achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.

47. Ca atare, se constată că ansamblul normativ în vigoare permite aplicarea, într-un mod previzibil și unitar, a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost sancționat de către Curtea Constituțională.

48. De altfel, în conținutul considerentelor de la paragraful 45 al Deciziei nr. 136/2021, Curtea Constituțională a remarcat că „juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conținutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară și corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, tratamentul lor juridic sub aspectul felului și întinderii reparației, precum și al acțiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic”.

49. Așadar, „în ipoteza privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare, valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile va avea ca temei respectiva ordonanță de clasare sau hotărâre judecătorească de achitare” (paragraful 54 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).

50. În consecință, soluțiile de clasare sau de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, rămase definitive, sunt suficiente pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile, ceea ce determină un răspuns afirmativ la prima întrebare din sesizarea prealabilă.

51. În același timp, soluțiile de clasare sau de achitare, întemeiate pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, dovedesc caracterul neîntemeiat sau nedrept al acuzației penale și au ca efect reținerea caracterului injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate luate în mod legal împotriva persoanei în cauză, în cursul procesului penal. De aceea, noțiunile caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate și netemeinicia acuzației în materie penală constituie criterii autonome care conferă dreptul la repararea pagubei.

52. Prin urmare, răspunsul la cea de-a doua întrebare formulată prin sesizarea prealabilă este afirmativ.

53. De asemenea, cele două decizii obligatorii, Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, nu oferă o viziune diferită asupra relevanței hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situații distincte în care se pretinde un asemenea drept. Decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăși, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în timp ce decizia Curții Constituționale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod. Prin urmare, cele două decizii converg în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, evident, însă, pe laturi diferite.

Pentru toate argumentele mai sus expuse, Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă și a statuat pe fondul chestiunilor de drept sesizate.

(Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.142 din 20 februarie 2023)