ABSTRACT

 The authors carry out a criminological investigation of murder (simple and qualified) and of injuries or death-related injuries that were the subject of arraignment in the years 2011-2015.

Keywords: murder, criminal, crime, criminal phenomenon, defendant, offense, offender, common assault or death-causing injuries, simple homicide, qualified homicide, criminological study

1. Precizări conceptuale
2. Mult timp, societatea umană a fost tulburată de fenomenul criminal[1], în continuă creștere, întrebări de genul: care este cauza acestuia?, cum putem să-l eradicăm sau, cel puțin, să-l diminuăm? fiind prezente pe buzele tuturor.
3. Ștința criminologiei a încercat să găsească răspunsuri la întrebările sus-menționate, formulând diverse teorii și metode de cercetare, cu referire la criminalitatea violentă, în special aceea a uciderii semenilor.

Școala comunistă a promovat ideea că fenomenul criminal depinde de condițiile economice, în sensul că inegalitatea economică ar genera criminalitatea[2]; mai mult, infracțiunile săvârșite în perioada anterioară Revoluției Române din decembrie 1989 ar avea drept cauză mentalitățile capitaliste[3], acele ,,rămășițe” în gândirea umană. Prin urmare, criminologia marxistă considera în mod utopic că ,,ajungerea în epoca de aur și făurirea completă a comunismului”[4] vor duce în mod inevitabil la dispariția fenomenului criminal[5] Raffaele Garofalo a replicat acestei teorii că nu se explică de ce mulți din clasele avute se numără printre infractori[6].

Oare sărăcia generează criminalitatea? Unii au negat cu vehemență (Lambert Adolphe Jacques Quetelet, André-Michel Guerry)[7]. Dacă în cazul criminalității achizitive ar putea fi găsită cauza în pauperizare, cetățenii fiind determinați astfel să-și însușească, pe căi ilicite, cele necesare traiului, în ipoteza criminalității violente, o astfel de opinie ,,roșește” încă de la prima ei rostire, mai ales în cazul criminalilor care ucid cu sânge rece.

În acest cadru, teoria anomiei (formulată mai întâi de către Emile Durkheim și apoi dezvoltată de către Robert K. Merton) a subliniat că fenomenul criminal apare atunci când există un decalaj prea mare între scopurile propuse și mijloacele legitime, acestea din urmă fiind accesibile numai anumitor categorii sociale; cetățenii defavorizați recurg la mijloace ilegale, chiar la crimă, pentru a-și atinge scopurile propuse[8]. Numai că această teorie ,,pălește” în fața oamenilor săraci, dar cinstiți, la care respectul față de lege este mai presus de orice.

După ce inițial Cesare Lombroso a conturat teoria criminalului înnăscut, acesta fiind din naștere sortit crimei, având deci caracter ereditar, ulterior a relevat că epilepsia este aceea care determină crima; așadar, în cazul anumitor persoane, impulsurile spre crimă sunt echivalentul convulsiilor epileptice[9], acestea neputând fi oprite.

Sigmund Freud, creatorul psihanalizei, a opinat că crima s-ar datora instinctului sexual sau, mai mult, Complexului lui Oedip ori sentimentului de culpabilitate tipic nevrozelor, care a rămas în stare inconștientă și în perioada anterioară comiterii faptei[10]. În acest context, Franz Alexander a relevat că nevroticul reacționează la o situație frustrantă prin interiorizare acută, apelând chiar la suicid, în timp ce criminalul se decompensează prin uciderea victimei[11].

Totuși, aspectele sus-menționate sunt valabile în cazul criminalilor nevrotici și psihopatici, când își dau în vileag tulburările nervoase/psihice pe care le aveau înainte de a trece la actul criminal; în ipoteza criminalilor normali psihic, cauzele crimei trebuie căutate în altă parte. Oricum, așa cum vom vedea mai departe, și aceștia din urmă prezintă, într-o formă sau alta, o tulburare, mai ales cea de personalitate.

Nu trebuie să-l uităm pe acel criminal în serie, Albert Fish, care, după ce a fost condamnat la moarte pentru 15 crime (deși comisese vreo 400), înainte de a fi executat pe scaunul electric, a declarat că ,,va fi ultimul fior, unul dintre puținele pe care nu le-a încercat încă!” Nu s-a pus în evidență nicio tulburare organică sau de altă natură, nici ereditatea nu a putut fi făcută responsabilă de faptele săvârșite[12].

Un alt autor (Etienne de Greeff[13]) merge mai departe, susținând că personalitatea criminalului, ca și personalitatea umană în general, este determinată de instincte; deci, toate instinctele umane formând un întreg, și anume structura afectivă, generează crima. În cadrul acestei structuri, conflictul între instinctele de apărare (egoiste) și cele de simpatie (altruiste) va crea o tulburare de caracter, precum și o insuficiență a inteligenței, acestea făcând posibilă trecerea la actul criminal.

Pentru a deosebi pe infractori de noninfractori, unii criminologi (cum ar fi Jean Pinatel) au creat conceptul de personalitate criminală, un model explicativ și, totodată, operațional; acesta are un nucleu central care comandă, de altfel, trecerea la săvârșirea actului criminal; componentele nucleului sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă[14].

Criminologul Edwin Sutherland[15], fondatorul teoriei asociațiilor diferențiale și a sintagmei criminalității gulerelor albe, a relevat că comportamentul criminal este învățat de la alții în interiorul unui grup de persoane, și nu moștenit. În societate, existând o organizare social diferențială, atunci și grupurile de persoane sunt diferite, unele generând crima.

Comportamentul uman fiind indeterminabil, în opinia lui Thorsten Sellin[16], conflictul de culturi ar sta la baza crimei; prin urmare, individul, supunându-se unei norme acceptate de către grupul din care face parte, încalcă automat o alta care aparține altui grup.

Howard S. Becker[17], autorul teoriei angajamentului, subliniază că infractorul săvârșește o faptă fie pentru că nu este suficient de angajat în societate și deci nu are ce pierde (cum se întâmplă cu cel care respectă legea, acesta urmărind păstrarea avantajelor de care se bucură – un serviciu, un venit etc.), fie își găsește justificări pentru actul său ilegal (de pildă, dă vina pe situația în care s-a aflat, fiind total neputincios, sau consideră că nu a prejudiciat pe nimeni – o luptă între bande este reciproc acceptată, neinteresând comunitatea – ori că nu a făcut ceva greșit, chiar dacă a luat mită, fiind condamnat definitiv de către instanța de judecată[18]).

Mediul social este ,,zeama” criminalității, iar ,,microbul”, criminalul, acesta acționțând atunci când găsește ,,zeama” care îl face să fermenteze, afirma Alexandre Lacassagne într-unul dintre aforismele sale[19].

Enrico Ferri a formulat teoria multifactorială, cauza crimei fiind anormalitatea bio-psiho-socială, motiv pentru care criminalul săvârșește fapta din cauza tiraniei fatale a organismului său anormal și a mediului exterior[20].

Criminologul Gabriel Tarde a subliniat rolul imitației în formarea comportamentului criminal; deci, criminalul acționează contra normei penale pentru că așa a văzut că se procedează în mediul său[21]. Deși poate fi acceptată ca o explicație a adoptării de conduite ilicite în rândul unor tineri, totuși, nu trebuie uitat faptul că totul depinde de fiecare individ în parte, mai ales că unii nu se lasă influențați sub nicio formă de anumite modele criminale.

Cercetările genetice au descoperit două anomalii: una cu formula 47 XXY (denumită sindromul lui Klinefelter), iar alta cu formula 47 XYY (asociată cu cromozomul crimei). Întrucât ambele anomalii au fost întâlnite și la persoane noninfractoare (rămânând în această stare până la finalul vieții), s-a conchis că ele nu pot fi generalizate și reținute ca fiind cauze exclusive ale criminalității[22]. De menționat faptul că există oameni (infractori sau noninfractori) care nu prezintă niciuna dintre cele două anomalii cromozomiale.

În doctrina noastră s-a opinat că, având în vedere marea varietate de puncte de vedere referitoare la cauzele criminalității, conjugarea eforturilor explicative ale tuturor teoriilor trecute în revistă pare să fie singura variantă viabilă în stadiul actual al criminologiei[23].

Fiecare om prezintă o entropie psihică, adică o anumită organizare a sistemului psihic. La un moment dat, poate interveni o dezorganizare (lucru, de altfel, firesc odată cu înaintarea în vârstă), care la congruența cu un factor dezechilibrant din ambianță, mai ales cu emotivitatea negativă intensă, duce la apariția unei aberații criminogene[24]; prin urmare, comportamentul criminogen reprezintă un epifenomen al entropiei psihice, totdeauna actul crimei fiind raportabil la o stare de psihoentropie crescută[25], și nu la una minoră.

În ceea ce ne privește, opinăm că modul de comportare al unui individ este determinat de trăsăturile sale de personalitate[26], trăsături formate, în decursul devenirii umane, din interacțiunea mediului (inclusiv a educației) cu predispozițiile naturale (pe care el le-a prezentat la naștere), iar situația din ambianță nu poate fi decât o ocazie ivită în calea manifestării personalității sale[27]. Individul uman poate influența situațiile, le poate alege pe unele și le poate evita pe altele[28]. De fapt, fiecare individ își ,,construiește” niște strategii de bază asupra realității obiective, care vor influența ulterior reacția sa de ripostă, dirijându-i astfel comportamentul (de pildă, își propune să nu se implice în situațiile conflictuale care se vor ivi, în cazul unui om care respectă ordinea de drept, sau, din contră, să ucidă mai multe persoane, pentru a-și potoli ,,setea de sânge”, în cazul multor criminali în serie și, totodată, canibali)[29]. Un exemplu din practică este elocvent în acest sens:

Inculpatul M.S., în vârstă de 49 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice, după ce a avut o discuție contradictorie cu fosta lui parteneră, la ieșirea din curtea imobilului a văzut-o pe nepoata acesteia, o minoră în vârstă de 3 ani, moment în care s-a decis să o răpească. Ajungând într-o zonă izolată cu minora în brațe, inculpatul s-a simțit excitat sexual, motiv pentru care a așezat-o în interiorul unei gropi. A dezbrăcat-o de pantaloni și chiloți, după care a violat-o, introducându-și penisul în vaginul ei; anterior o penetrase vaginal cu degetul arătător de la o mână. Întrucât minora plângea neîncetat, inițial inculpatul i-a acoperit cu mâna fața și, urcându-se peste ea pentru a o penetra vaginal, a presat-o de solul pietros, comprimându-i imediat corpul ei firav. Neținând seama de starea în care ajunsese minora, a întors-o și a penetrat-o și anal. Ajungând la orgasm, inculpatul și-a abandonat victima în agonie. După două zile, aceasta a fost găsită decedată într-o baltă de sânge, de către organele de poliție, deși acestea fuseseră sesizate imediat după răpirea minorei. Inculpatul nu a recunoscut violarea victimei, deși necropsia a pus în evidență prezența spermei acestuia în secreția vaginală, precum și în anusul victimei; mai mult, profilul ADN al inculpatului a fost identificat la nivelul secreției vaginale a minorei, precum și în alte zone ale corpului sau pe unele obiecte vestimentare; tot astfel, și profilul ADN al victimei a fost găsit pe corpul inculpatului[30].

Studiul de caz ne relevă următoarele: situația contextuală (existența minorei fără supraveghere) i-a dat inculpatului M.S. ideea de a o răpi; instinctul sexual i s-a aprins și i-a ,,dictat” refularea prin violarea minorei, chiar dacă aceasta nu era împlinită sexual; indiferența afectivă îl face pe inculpat să nu manifeste niciun fel de milă față de o ființă fragedă, din aceeași specie cu el, știind că penisul lui în erecție o va distruge pe vecie. Deci, trăsăturile de personalitate (indiferența afectivă, satisfacerea instinctului sexual pe căi ilicite) s-au manifestat în plenitudinea lor atunci când s-a ivit ,,ocazia”. Terapia aplicată: detențiunea pe viață[31]; tratament adecvat pentru înfrânarea impulsiunilor sexuale, precum și pentru reactivarea trăsăturii empatiei.

Chiar dacă în antecedența inculpatului sus-menționat ar fi existat strămoși cu aceleași preocupări infracționale, este de menționat că comportamentul uman este numai într-o anumită măsură predeterminat ereditar[32], deoarece la naștere individul prezintă niște „predispoziții naturale”, care ulterior, sub influența mediului (inclusiv al educației), se transformă în trăsături psihice, de personalitate, acestea direcționându-i apoi comportamentul[33].

În genere, omul-infractor este un om normal, înzestrat cu liber arbitru, având posibilitatea să aleagă între cele două variante – de a încălca legea penală sau de a se conforma acesteia[34].

O sublinere se impune: trebuie să facem distincție între cauzele crimei ca fenomen individual și cele ale criminalității ca fenomen colectiv[35].

3. Provocarea este un alt concept cu care vom opera, dar nu în accepțiunea dată de dreptul penal[36], ci în sensul de orice acțiune/inacțiune a victimei, care determină o ripostă a criminalului (de pildă, victima nu-i dă nicio atenție criminalului, deși acesta a rugat-o să-i spună ceva). Se întâmplă uneori ca atitudinea victimei să fie percepută de către criminal ca fiind una de sfidare, și, suprapunându-se unui fond psihic ușor alterat, îl determină să treacă la actul criminal, având ca unic scop eliminarea fizică a victimei; la finalul actului, el resimte refularea, în sensul de liniștire emoțională. Din punct de vedere criminologic, asemenea situații provocatoare prezintă importanță în analiza cauzelor care l-au determinat pe criminal să reacționeze agresiv.

Prin conflict spontan înțelegem acel incident dintre criminal și victimă, ambele părți contribuind într-o anumită măsură la declanșarea sa (de exemplu, s-au luat la ceartă din cauza năzbâtiilor copilului lor minor, unul considerându-l vinovat și dorind astfel să-l sancționeze prin interzicerea vizionării unui film, iar celălalt, nu). Spontaneitatea circumstanțiază conflictul, acesta ivindu-se brusc, pe neașteptate; poate avea la bază atât o situație actuală (ca în exemplul dat), cât și una din trecut (cum ar fi existența unei dușmănii între personajele actului criminal).

1. Cercetare criminologică

1. Date de ordin general

Considerând că analiza cincinală este elocventă pentru a formula unele concluzii veridice, ne-am îndreptat atenția asupra perioadei anilor   2011-2015 (în continuare, perioada analizată).

Chiar dacă ne vom folosi de tehnica cantitativă, totuși aceasta permite desprinderea multor elemente care să faciliteze și o cercetare calitativă[37] a criminalității violente letale pure [adică aceea care a vizat moartea victimelor prin săvârșirea infracțiunilor de omor (simplu și calificat)[38] și de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte].

Studiul de față vizează criminalitatea aparentă (astfel cum a fost descoperită de către organele de urmărire penală și deferită justiției, precum și adusă la cunoștința noastră), și nu criminalitatea reală (și anume aceea efectiv săvârșită pe teritoriul României) sau legală (adică aceea relevată de către hotărâri de condamnare rămase definitive).

Așadar, materialul de bază, care ne-a furnizat datele necesare cercetării criminologice, a înglobat fișele criminologice teritoriale și rechizitoriile comunicate de către parchetele de pe lângă tribunale[39]. În urma centralizării și întocmirii fișei criminologice la nivel național, ambele operații fiind realizate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, Compartimentul de criminologie, au rezultat următoarele:

1. În anul 2011 au fost emise de către procurori un nr. de 475 de rechizitorii cu: 573 de inculpați, majoritatea fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv; 486 de victime.

         Anul 2011                                             Anul 2011

1. În anul 2012 au fost emise de către procurori un nr. de 594 de rechizitorii cu: 711 inculpați, majoritatea fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv; 630 de victime.

             Anul 2012                                    Anul 2012

1. În anul 2013 au fost emise de către procurori un nr. de 541 de rechizitorii cu: 701 inculpați, majoritatea fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv; 603 victime.

            Anul 2013                         Anul 2013

1. În anul 2014 au fost emise de către procurori un nr. de 452 de rechizitorii cu: 614 inculpați, majoritatea fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv; 530 de victime.

             Anul 2014                              Anul 2014

1. În anul 2015, au fost emise de către procurori un nr. de 467 de rechizitorii cu: 518 inculpați, majoritatea fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv; 468 de victime.

           Anul 2015                                   Anul 2015

Din datele statistice publicate pe site-ul Ministerului Public[40] rezultă următoarele situații interesante (deși acestea vizează inculpații trimiși în judecată, și nu faptele săvârșite):

1. a) total inculpați

1. b) situația pe județe (inclusiv municipiul București)

Anul 2011                                          Anul 2011

1. c) total inculpați minori

Se observă că la nivel național criminalitatea violentă letală pură se menține la un nivel ridicat. Începând cu anul 2013, fapta consumată de omor (bineînțeles că ne referim la numărul inculpaților trimiși în judecată) se află într-un trend ascendent.

Municipiul București deține supremația în materie, fiind trimiși în judecată, în anul 2011, un număr de 80 de inculpați pentru tentativă la omor și 3 inculpați pentru infracțiunea consumată de omor. Printre județele cu cea mai mare rată la omucideri se numără următoarele (în ordine descrescătoare): Bacău, Alba, Galați, Constanța, Călărași, Iași, Vaslui, Maramureș, Sibiu.

Criminalitatea juvenilă (cu referire la minorii ce aveau vârsta între 14 și 18 ani, la data săvârșirii faptelor) este tot ridicată, numărul            minorilor-criminali, în cazul faptelor consumate de omor, crescând vertiginos an de an.

Numărul total al crimelor analizate pentru perioada 2011-2015 a fost de 2.529, acestea formând obiectul a tot atâtea rechizitorii prin care au fost sesizate instanțele de judecată. În total, un număr de 2.717 victime au suferit agresiuni din partea a 3.117 criminali (așa cum rezultă din fișa criminologică la nivel național).

2. Locul săvârșirii crimelor

2.1. Natura mediului social

Majoritatea crimelor au fost săvârșite în mediul rural, așa cum reiese din tabelul următor:

2.2. Natura locului

Locurile în care au fost săvârșite crimele analizate sunt expuse în tabelele următoare:

Anul 2011 – total cauze: 475

Anul 2012 – total cauze: 594

Anul 2013 – total cauze: 541

Anul 2014 – total cauze: 452

Anul 2015 – total cauze: 467

Strada reprezintă principalul loc, situat an de an la vârful ierarhiei, în care au loc agresiunile cele mai nocive pentru omenire, ceea ce denotă că activitatea de prevenție realizată de către organele de menținere a ordinii publice [ale poliției (cu cele două laturi: națională și locală), jandarmeriei etc.] nu este eficientă.

Locuința comună se situează pe locul al doilea, violența în familie [una dintre faptele incriminate în art. 199 C.pen. care include și omorul simplu, și omorul calificat, și lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, dar săvârșite asupra unui membru de familie (în accepțiunea art. 177 din același cod[41])] întâlnindu-se în majoritatea cazurilor.

Pe poziția a treia se află locuința victimei, unii dintre inculpați pătrunzând fără drept în încăperile unde se aflau persoanele vătămate pe care apoi le-au ucis în scop de jaf sau (mai întâi) le-au violat și ucis[42].

3. Condiții pentru săvârșirea crimelor

Noaptea deține o pondere la fel de mare ca ziua în conturarea agresiunilor (1.247 de cazuri din totalul de 2.529, reprezentând 49,30%); profitând de întuneric, infractorii au putut să comită faptele mult mai ușor.

Într-un număr de 15 cazuri au fost constatate condițiile atmosferice grele (cum ar fi ninsorile abundente) ca fiind cele care au favorizat săvârșirea crimelor.

4. Concursul între crima violentă pură și o altă infracțiune

Au existat 916 cauze în care faptele ce fac obiectul prezentei analize au fost săvârșite împreună cu alte infracțiuni, în perioada anilor 2011-2015. În funcție de caracterul violent sau nonviolent a celei de-a doua infracțiuni, situația se prezintă astfel

486. Număr de infracțiuni concurente – de violență: 486.
487. Număr de infracțiuni concurente – fără violență: 450.

5. Frecvența calendaristică a crimelor

Zilele prepoderent criminogene se situează la sfârșitul săptămânii, atunci când majoritatea cetățenilor își petrec timpul liber în mijlocul familiei sau în diverse locuri recreative.

Elocvente sunt datele prezentate în tabelul de mai jos:

Creșterea numărului de crime săvârșite în zilele de sâmbătă și duminică se menține la un nivel ridicat, fiind explicabilă mai ales prin consumul excesiv de alcool.

În atari condiții, se poate releva că există o criminalitate de weekend, cu un trend ascendent, în care prevenția este minoră sau chiar lipsește cu desăvârșire.

6. Date despre inculpați

6.1. Vârsta

Fenomenul criminal este întâlnit la toate vârstele. Nici maturitatea vârstnicilor nu mai constituie un stăvilar în calea crimelor; oameni cu vârsta de peste 60 de ani devin criminali într-o clipă din cauza furiei ce le cuprinde întreaga ființă.

În esență, cea mai mică vârstă este cea de 14 ani[43], iar cea mai înaintată, 84 de ani.

6.2. Sexul

Sexul masculin predomină în detrimentul celui feminin. În perioada analizată, doar 164 de femei au săvârșit crime, diferența colosală (de 2.953) aparținând bărbaților.

6.3. Locul nașterii

Majoritatea inculpaților s-au născut în mediul urban (1.992 față de 1.125, în cel rural). Totuși, nu trebuie să uităm că aproape toate mamele de la sate nasc în maternitățile situate în orașele din apropiere, motiv pentru care distincția nu este relevantă în materie.

6.4. Domiciliul

Există o pondere importantă a inculpaților care își au domiciliul în mediul rural (2.309 față de 808, în cel urban).

6.5. Stagiului militar

În condițiile în care serviciul militar nu mai este obligatoriu, acesta nu mai poate constitui un criteriu de apreciere.

Cu toate acestea, pentru a ne forma o părere, subliniem că ponderea celor neinstruiți (1.990) este mai mare decât a celor cu pregătire militară (1.127). Se pare că disciplina militară impusă unora dintre tineri, la o vârstă (încă) plăpândă (18-20 de ani, cum era în anii comunismului), modelează personalitățile în devenire, determinându-le să se conformeze nu numai ordinii militare, dar și celei de drept penal.

6.6. Cetățenia

Față de cetățenii români (3.111), cei străini s-au implicat într-un număr infim în comiterea faptelor (doar 6). Deci, criminalitatea națională este creată de proprii cetățeni ai României, deși aceștia au îndatorirea constituțională de a nu încălca drepturile și libertățile concetățenilor.

6.7. Antecedente penale

Ponderea celor fără antecedente penale este mai mare decât a persoanelor care au suferit condamnări (2.274 fără antecedente penale; 518 cu antecedente penale, dar nerecidiviști; 325 recidiviști). Există situații (nu multe) în care recidiviștii au comis aceleași infracțiuni (omor-omor), deși fuseseră condamnați și chiar executaseră pedepsele aplicate; se pare că reeducarea acestora în mediul penitenciar a fost deficitară, fapt la care se adaugă tipologia criminalului înnăscut al lui Lombroso (oricât ne-am strădui cu aplicarea unor metode moderne de educație, factorii genetici sunt aceia care exercită o influență preponderentă și determină comportamentul infractorilor-recidiviști[44]). În acest sens, menționăm că un număr total de 17 părinți [16 tați, 1 mamă (o faptă violentă – tentativă la omor)] ai inculpaților au comis infracțiuni anterior. Relativ la rudele apropiate ale acestora (din urmă), numărul este mai mare, și anume 49 de frați/surori au săvârșit fapte penale (din care doar unul, o faptă violentă – tentativă la omor).

Într-un singur caz, inculpatul suferise anterior 10 condamnări, dar nu pentru fapte similare (cu cele analizate).

6.8. Starea civilă

În perioada analizată, 1.617 inculpați erau necăsătoriți, 772 de inculpați figurau căsătoriți, 210 inculpați erau divorțați, 62 de inculpați rămăseseră văduvi, iar 456 de inculpați trăiau în concubinaj.

6.9. Descendenții

Un număr de 1.982 de copii au rezultat din relațiile de conviețuire ale inculpaților, pierzându-și unul dintre părinți ca urmare a arestării preventive sau a executării pedepsei privative de libertate (închisoarea sau detențiunea pe viață) ori chiar ambii (atunci când celălalt părinte a decedat ca urmare a faptei criminalului-soț).

6.10. Familia proprie – natura relațiilor

Un număr de 666 de inculpați aveau relații normale; 404, accidental conflictuale; 316, permanent conflictuale. Însă procentul este mare în rândul celor care nu aveau familii constituite (1.731 de inculpați).

6.11. Familia de origine/adopție (până la majoratul inculpatului)

6.11.1. Grup paternal

Din totalul de 3.117, doar 23 de inculpați nu aveau familie de origine/adopție.

6.11.2. Natura relațiilor

Relațiile normale dețin ponderea cea mai importantă (2.442 de cazuri). Cele accidental conflictuale le întâlnim doar în 459 de cazuri, în timp ce relațiile permanent conflictuale au ponderea cea mai mică (193 de cazuri).

6.11.3. Organizarea

Majoritatea inculpaților provin din familii organizate (2.952). Numai 62 de părinți ai inculpaților erau divorțați, iar despărțiți în fapt, 36. Relativ la concubinaj, doar 63 de părinți au adoptat acest mod de conviețuire. Într-un singur caz, inculpatul avea tată vitreg.

Un număr de 263 de inculpați aveau ambii părinți decedați, alți 43 de inculpați, doar mamele, iar 158 de inculpați, numai tații.

6.12. Locuința

Din totalul de 3.117, doar 234 de inculpați aveau locuință instabilă, iar un inculpat era om al străzii.

6.13. Discernământul

Majoritatea inculpaților (3.037) aveau discernământul păstrat. În cazul a 75 de inculpați, discernământul era diminuat. Numai 5 criminali au prezentat discernământul abolit în momentul săvârșirii crimelor.

6.14. Nivelul de instruire

Situația pregătirii profesionale este următoarea:

6.15. Ocupația

În perioada analizată, ocupația inculpaților rezultă din tabelul următor:

Predominanța inculpaților fără ocupație este evidentă.

Pe locul doi se situează agricultorii.

Omorurile săvârșite în penitenciare există, ceea ce denotă că supravegherea criminalilor-deținuți este deficitară, iar reeducarea acestora nu este în măsură să le modifice comportamentul ilicit penal, menținându-se riscul de recidivă.

6.15. Locul unde își exercită ocupația

Așa cum se cunoaște, conduita umană este influențată nu numai de mediul în care omul trăiește, dar și de cel în care își desfășoară activitatea; așadar, omul ar fi ,,oglinda” organizațiilor pe care le tranzitează de-a lungul vieții[45]. Acest postulat este valabil și în ipoteza criminalilor. Mediul rural pare să fie cel mai propice factor al criminalității.

6.16. Consumul de alcool și de alte substanțe psihoactive

Cei mai mulți inculpați (1.350) au consumat alcool frecvent, zi și noapte. Doar un inculpat a consumat substanțe etnobotanice. În atari condiții, se poate aprecia că beția (mai ales intoxicația etilică) i-a determinat pe mulți să realizeze agresiunea; trecerea la actul criminal a fost mult mai rapidă.

Cei care consumau alcool rar sunt aproape la același nivel cu inculpații sus-menționați (1.225 de inculpați). Deopotrivă, numai un inculpat a consumat droguri.

Doar 540 de inculpați erau neconsumatori de alcool.

Deci, din totalul de 3.117 inculpați, un număr de 2.577 erau consumatori de alcool sau de alte substanțe psihoactive.

6.17. Afecțiuni psihice sau neurologice

Au existat situații când inculpații prezentau două afecțiuni (de pildă, tulburare organică de personalitate și epilepsie).

Numărul mare (329) de criminali cu afecțiuni psihice sau neurologice relevă că se impune o mai mare implicare a oamenilor (în special a personalului medical) în tratarea persoanelor care prezintă asemenea afecțiuni.

6.18. Zodia

Între zodiile inculpaților există diferențe minore, după cum rezultă mai jos:

6.19. Influența mass-media

Numai 5 inculpați au fost influențați de mass-media [3 s-au inspirat din filme și din emisiuni, iar restul, din alte surse (cum ar fi presa)]. Procentul nu este mare, însă relevă că mass-media poate determina conduita criminală.

7. Date privind crima

7.1. Motivul săvârșirii

Este de menționat că la unii inculpați mobilul principal s-a îmbinat cu cel aflat într-o pondere mai mică (de pildă, gelozia cu ura).

7.2. Modul de operare

7.2.1. Folosirea factorilor mecanici, fizici, chimici, psihici

7.2.2. Modul de acțiune

7.3. Măsurile luate de către criminal

7.4. Elementele care circumstanțiază fapta

Există unele elemente circumstanțiale care particularizează faptele comise, precum și persoana criminalilor.

7.5. Cadrul animat în care a fost săvârșită fapta

8. Date despre victimă

8.1. Vârsta

Cea mai tânără victimă este aceea în vârstă de 2 zile, iar cea mai vârstnică, persoană de 99 de ani.

8.2. Sexul

Și în cazul victimelor, sexul masculin (2.069) este predominant față de pe cel feminin (648).

8.3. Domiciliul

La fel ca în cazul criminalilor, există o pondere importantă a victimelor care au domiciliul în mediul rural (1.873 față de 844 în cel urban).

8.4. Antecedente penale

Situația antecedentelor penale este următoarea: fără asemenea antecedente – 2.528 de victime; cu antecedente – 189 de victime, din care 10 pentru nerespectarea relațiilor prvind conviețuirea socială.

8.5. Starea civilă

În perioada analizată, 992 de victime erau necăsătorite, 912 victime figurau căsătorite, 173 de victime erau divorțate, 285 de victime rămăseseră văduve, iar 355 de victime trăiau în concubinaj.

8.6. Cetățenia

2.715 victime aveau cetățenia română, iar numai două, o altă cetățenie.

8.7. Nivelul de instruire

Situația pregătirii profesionale este următoarea:

8.8. Ocupația

În perioada analizată, ocupația victimelor rezultă din tabelul următor:

8.9. Consumul de alcool

1053 de victime consumaseră alcool, iar 1.069, nu. Însă 595 de victime consumaseră alcool împreună cu agresorii lor.

8.10. Atitudinea victimei

8.11. Relația victimei cu criminalul

8.11.1. Relații de rudenie sau prin alianță

Așa cum se vede din tabelul de mai sus, violența domestică[46] se află la un nivel ridicat (668 de victime).

8.11.2. Relații de fapt sau legale

8.12. Zodia

Și între zodiile victimelor există diferențe minore, după cum rezultă mai jos:

Cele mai afectate victime se situează în zodia Leului.

III. Concluzii

La nivel național, criminalitatea violentă letală pură se menține la un nivel ridicat, ceea ce denotă că măsurile de prevenire/combatere nu au fost eficiente, impunându-se adoptarea altora.

Fenomenul criminal nu este specific unei anumite regiuni,    regăsindu-se cu aceeași intensitate atât în Moldova, cât și în Dobrogea sau Maramureș. Zonele bogate generează crima la fel sau chiar mai mult decât cele sărace (cum ar fi municipiul București, în comparație cu județul Vaslui).

În atari condiții, sunt necesare următoarele:

1. Eficientizarea activității de prevenție realizată de către organele de menținere a ordinii publice (poliție, jandarmerie etc.), precum și de către organele de urmărire penală (procurori și organele de cercetare penală).
2. Aplicarea unor tratamente medicale corespunzătoare persoanelor care suferă de anumite afecțiuni psihice și neurologice, mai ales atunci când acestea dau în vileag, prin manifestările lor, eventualele treceri la acte criminale.

C. Luarea unor măsuri urgente (legislative, judiciare, polițienești) de diminuare a violenței domestice[47].

* Acest studiu a fost publicat și pe site-ul http://mpublic.ro/sites/ default/files/PDF/PUBLICATII/analiza_crim_2018.pdf (accesat la 29 octombrie 2018).

** Redactor-șef – revista ,,Pro Lege”, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și al Laboratorului de investigații și cercetare criminalistică − Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați, e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

*** Procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, e-mail: maxim_mihaela@mpublic.ro.

La introducerea datelor în fișa criminologică la nivel național a luat parte și Grigore Voicu, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară.

[1] Conceptele cu care vom opera sunt: fenomen criminal (adică ansamblul infracțiunilor săvârșite; deci, faptele penale concrete, și nu cele abstracte); crimă {în sensul de faptă violentă pură care a avut ca urmare moartea victimei, aici intrând omorul simplu [art. 188 din noul Cod penal (în continuare C.pen.)], omorul calificat (art. 189 C.pen.), precum și lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 195 C.pen.)}; criminalitate (aceasta fiind echivalentul fenomenului criminal, dar limitat în spațiu și/sau timp ori prin natura sa; așadar, putem vorbi de criminalitate națională, criminalitate internațională, criminalitate regională, criminalitate anuală, criminalitate cincinală, criminalitate violentă etc.); criminal (mai exact persoana care săvârșește o crimă, indiferent că răspunde penal sau nu); infractor (adică cel care a comis o infracțiune, fiind și condamnat); inculpat (și anume persoana față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind ulterior trimisă în judecată pentru a răspunde penal); victimă (în sensul de persoană vătămată printr-o faptă concretă); rechizitoriu (actul de trimitere în judecată a inculpatului și de sesizare a instanței de judecată).

Menționăm că există și fapte violente impure care produc moartea victimei, însă numai ca o consecință a actelor de violență având un alt scop decât cel al decesului [de pildă, violul urmat de moartea victimei, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei (a se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 138-142, 208-210)]; acestea nu fac obiectul studiului nostru, din cauza impurității lor.

Nefiind în măsură să dea în vileag personalitatea infractorului într-un mod univoc, nu intră în atenția noastră nici faptele violente pure din culpă [de exemplu, uciderea din culpă (art. 192 C.pen.)], mai ales cele săvârșite din greșeală (culpă simplă); după cum știm, doar faptele comise cu intenție (omorul simplu și calificat) sau cu praeterintenție (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte) apar ca o manifestare a punerii în executare a rezoluției criminale (a se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 68, 79).

Infracțiunile vizate de studiul nostru au următorul conținut în Codul penal:

,,Art. 188. Omorul

(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepsește.”

,,Art. 189. Omorul calificat

(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

1. a) cu premeditare;
2. b) din interes material;
3. c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
4. d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
5. e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;
6. f) asupra a două sau mai multor persoane;
7. g) asupra unei femei gravide;
8. h) prin cruzimi,

se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepsește.”

,,Art. 195. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 (respectiv lovirea sau alte violențe, adăugirea noastră – Gh. Ivan, M. Maxim) și art. 194 (și anume vătămarea corporală, adăugirea noastră – Gh. Ivan, M. Maxim) a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.”

Este de relevat că noțiunea de infracțiune cu care operează dreptul penal este diferită de cea care intră în atenția criminologiei. Spre deosebire de penaliști, o faptă comisă de către un iresponsabil (de pildă, cel cu discernământul abolit) este analizată din altă perspectivă de către criminologi. Însă, potrivit dreptului penal, o atare faptă nu constituie infracțiune și nu poate fi angrenată răspunderea penală a celui care a săvârșit-o.

[2] A se vedea, pe larg, V. Cioclei, Manual de criminologie, ediția 6, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 75-77.

[3] Cu privire la capitalism, a se vedea site-ul https://ro.wikipedia.org/wiki/Capitalism (accesat la 24 octombrie 2018).

[4] Relativ la comunism, a se vedea site-urile: https://ro.wikipedia.org/wiki/ Comunism; https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83 (ambele accesate la 24 octombrie 2018).

[5] Unii autori au relevat chiar că doborârea orânduirii capitaliste bazate pe clase antagonice și preluarea puterii de stat de către forțele comuniste vor duce la îndreptarea tuturor relelor sociale (R.M. Stănoiu, Metode și tehnici de cercetare în criminologie, Editura Academiei, București, 1981, p. 49-58).

[6] Dovada o avem și astăzi în fața noastră: personalități din societatea înaltă, cu averi și salarii pe măsură, au fost trimise în judecată și/sau condamnate pentru corupție.

[7] A se vedea, pe larg, V. Cioclei, op. cit., p. 73.

[8] Idem, p. 114-115.

[9] Idem, p. 84-89.

[10] Idem, p. 118-122.

[11] T.B. Butoi, Criminologie. Comportamente criminale, Editura Solaris Print, București, 2009, p. 58.

[12] Printre alte atrocități, Albert Fish a declarat cu lux de amănunte că: ,,am ucis un copil de 4 ani și l-am biciuit până când sângele a început să-i curgă pe picioare și am putut să-l beau; apoi am pregătit o tocană din urechi, nas, bucăți din față și burtă… era delicios” (a se vedea, pe larg, M.M. Peña, Istoria canibalismului, Editura Corint, București, 2009, p. 292-297).

[13] A se vedea, pe larg, V. Cioclei, op. cit., p. 124-125.

[14] Idem, p. 125-126, 133.

[15] Idem, p. 109-111.

[16] Idem, p. 111-113.

[17] Idem, p. 115-117.

[18] Gh. Ivan, Generalități – Aspecte de ordin criminologic (Infracțiuni de corupție și de serviciu), în ,,Explicațiile noului Cod penal, Vol. IV. Articolele 257-366”, de G. Antoniu (coordonator) ș.a., Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 167-168.

[19] A se vedea, pe larg, V. Cioclei, op. cit., p. 74-75.

[20] Idem, p. 93-98.

[21] Idem, p. 77-79.

[22] Idem, p. 105-108.

[23] Idem, p. 145-158.

[24] C.C. Stegăroiu, Comportamentul criminogen. Epifenomen psiho-entropic, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 258-259.

[25] Idem, p. 332-333.

[26] Trăsătura de personalitate este o tendință de reacție, având un caracter permanent, modificarea sa producându-se în mod excepțional – doar ca efect al unor afecțiuni cerebrale grave (Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Editura C.H. Beck, București, 2007, p. 28).

[27] Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, op. cit., p. 29.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] A se vedea, pe larg, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Rechizitoriul nr. 233/P/2014 din 15 septembrie 2014, nepublicat.

[31] Într-adevăr, așa cum întrevedeam, prin Sentința penală nr. 1128/2014 a Tribunalului Giurgiu, inculpatul M.S. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și omor calificat.

După cum știm, în România nu este permisă pedeapsa cu moartea.

[32] A existat cazul Rîmaru – tată și fiu. Mai întâi, tatăl, Rîmaru Florea, a ucis cinci femei, în anul 1944, în București. Ulterior, fiul, Rîmaru Ion, născut în anul 1946, student la medicină veterinară, a violat și a ucis patru femei, în perioada anilor 1970-1971, în București; tot fiul a mai comis și alte infracțiuni de viol și tentativă la omor, victimele fiind tot femei. Modul de operare (în cazul uciderii) era același ca al tatălui. S-a tras concluzia că acest caz confirmă integral teoria lui Cesare Lombroso, existând o ,,transmitere ereditară pulsional genetică a precodificării criminogene” – criminal în serie organizat (T.B. Butoi, op. cit., p. 319-328). Totuși, nu a funcționat aceeași transmitere ereditară și în cazul celorlalți doi copii ai lui Rîmaru Florea, care fuseseră crescuți de mamă după despărțirea de către acesta. Este de menționat că Rîmaru Ion a fost educat de către tată, dar, se pare, în sensul criminalității (a se vedea site-ul http://miscareaderezistenta.ro/reportaj/blestemul-familiei-rimaru-ion-rimaru-criminal-in-serie-condamnat-la-moarte-11907.html, accesat la 14 august 2018). Chiar dacă a existat același fond genetic, totuși situația educativă bună și-a spus cuvântul în privința copiilor care nu au urmat calea delincvenței.

Tot situația (sub forma incapacității organelor de urmărire penală de a-l identifica pe criminal) a făcut posibilă cea de-a doua serie de crime. Deși în anul 1944 se găsise o urmă digitală la locul unei crime, organele de urmărire penală nu au reușit să-l identifice pe autorul acelor fapte odioase. L-au căutat în cazierele judiciare (fișele dactiloscopice decadactilare), însă în zadar; era o persoană fără antecedente penale; în atari condiții, trebuia constituit un cerc de supecți, lucru ce nu s-a putut realiza din cauza lipsei informațiilor. Însă Rîmaru Ion a fost identificat ca fiind autorul infracțiunilor din perioada anilor 1970-1971 pe baza unui certificat medical, eliberat pe numele lui și pierdut la locul unei crime. După condamnarea la pedeapsa cu moartea și executarea acestuia, tatăl, Rîmaru Florea, în vărstă de 53 de ani, a căzut dintr-un tren aflat în mișcare și a decedat. Cu ocazia autopsiei și a recoltării impresiunii digitale, s-a descoperit că urma digitală comună crimelor din 1944 aparținea defunctului-tată.

A rămas o necunoscută strigătul fiului înaintea execuției sale: ,,Tata este vinovatul…”. Oricum, în recursul declarat, Rîmaru Ion a precizat că: suferă de un sindrom nevrotic și de psihopatie, iar necesitățile sexuale nu și le putea satisface normal, întrucât femeile îl refuzau, fiind nevoit astfel să le lovească în cap pentru a le putea viola; tatăl a fost cel care l-a încurajat să procedeze în acel mod (a se vedea site-ul https://adevarul.ro/news/ eveniment/cazul-rimaru-declaratia-cutremuratoare-facuta-asasin-1_50ad9e887c42d5a663983 c64/index.html, accesat la 14 august 2018).

[33] Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, op. cit., p. 26.

[34] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Human behaviour and the criminal penalty, LAP LAMBERT Academic Publishing, Saarbrucken, Germany, 2014, p. 70.

[35] A se vedea, pe larg, V. Cioclei, op. cit., p. 7-17, 96.

[36] Potrivit art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen., constituie circumstanță atenuantă legală ,,săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă”; deci, provocarea presupune existența în persoana autorului a unei puternice tulburări și/sau emoții, aceste stări fiind declanșate de către persoana vătămată (victima infracțiunii săvârșite de către autor), dar nu oricum, ci numai prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă (a se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, op. cit., p. 251-252).

[37] În sens contrar, R.M. Stănoiu, op. cit., p. 150-159.

[38] La aceste infracțiuni vom lua în considerare atât fapta consumată (care a dus la decesul victimei), cât și cea tentată. Mai mereu tentativa la omor prezintă o gravitate deosebită (de exemplu, deși victima a fost supusă unor cruzimi, totuși ea a putut fi salvată de către o echipă de medici profesioniști, rămânând însă cu sechele ireversibile).

[39] Nu toate parchetele de pe lângă tribunale (de pildă, București, Constanța etc.) și-au îndeplinit obligația de a comunica Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție documentele prevăzute în Ordinul nr. 213/2014 (al procurorului general al parchetului menționat anterior) privind organizarea și funcționarea sistemului informațional al Ministerului Public, cu modificările și completările ulterioare, și anume: fișa criminologică a inculpatului și a victimei, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 188 (omorul simplu), art. 189 (omorul calificat), art. 190 (uciderea la cererea victimei), art. 191 (determinarea sau înlesnirea sinuciderii), art. 195 (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte) și art. 200 (uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă) din noul Cod penal, potrivit modelului ce a fost comunicat, precum și copiile rechizitoriilor sau acordurilor de recunoaștere a vinovăției pentru aceste infracțiuni.

Aceeași situație s-a constatat și în cazul parchetelor militare și al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

[40] http://www.mpublic.ro/ro/content/raport-de-activitate (accesat la 24 octombrie 2018).

[41],,Art. 177. Membru de familie

(1) Prin membru de familie se înțelege:

1. a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
2. b) soțul;
3. c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.

(2) Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești.”

[42] Unei bătrâne de 76 de ani i-a fost tăiat gâtul ca la miei, după ce a fost violată de mai mulți inculpați în locuința ei (a se vedea, pe larg, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Rechizitoriul nr. 1072/P/2010 din 21 octombrie 2011, nepublicat).

[43] Potrivit art. 113 C.pen.: ,,minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal”; ,,minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ”; ,,minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii”.

[44] Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, op. cit., p. 51.

[45] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, op. cit., p. 23.

[46] Potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare), prin violență domestică se înțelege ,,orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”.

Articolul 5 din legea sus-menționată are următorul conținut:

,,(1) În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:

1. a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii;
2. b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; frații, părinții și copiii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului soț/fostei soții;
3. c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții partenerei/partenerului, precum și frații și surorile acestora;
4. d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;
5. e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

(2) În sensul prezentei legi prin victimă se înțelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violență prevăzute la art. 4, inclusiv copiii martori la aceste forme de violență.”

[47] Un prim pas a fost făcut prin Legea nr. 174/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2018), când a fost introdus ordinul de protecție provizoriu; acesta ,,se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”; ,,ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii”.

Urmează ca instituția ordinului de protecție provizoriu să fie implementată de către poliție.