ABSTRACT

The activities of the defendant of entering the open gate, without having the right and without the approval of the victim, in the courtyard of the residence, and to stay hidden at the entrance of the cellar, him being known to have the habit of stealing from the houses of the villagers, are not acts of execution specific to the qualified theft. Although they demonstrate the existence of the defendant’s intention to steal goods, yet they do not prove, beyond any doubt, that the defendant executed this intention.

Key words: qualified theft, attempt, trespassing.

I. Prezentare speță. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara și inculpatul I.M. au declarat apel împotriva unei sentințe penale pronunțate de Judecătoria Sighișoara.

Procurorul a contestat legalitatea sentinței Judecătoriei Sighișoara, invocând următoarele:

Inculpatul I.M. a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de furt și de violare de domiciliu, ambele în formă continuată, săvârșite în dauna persoanelor vătămate P.M. și B.I.

Prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune de furt calificat prevăzută în art. 229 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) (persoană vătămată B.I.) și o infracțiune de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată P.M.), precum și condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni, omițând să dispună vreo soluție pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt în dauna persoanei vătămate P.M. În plus, raportat la tratamentul sancționator al recidivei mari postexecutorii, legea penală veche era mai favorabilă. Totodată, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. o) C.pen., dar a omis aplicarea pedepsei accesorii cu același conținut.

În apelul său, inculpatul a contestat temeinicia hotărârii instanței de prim grad, de condamnare a sa la pedeapsa închisorii cu executare în detenție pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, pe motiv că, la dosarul cauzei, nu există probe suficiente care să ducă la concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că el a comis cele două infracțiuni.

Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului al Judecătoriei Sighișoara, a motivelor invocate, a susținerilor și a concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale inculpatului, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, instanța de apel a reținut următoarele:

A. Conținutul hotărârii atacate. Printr-o sentință penală, Judecătoria Sighișoara:

– în temeiul art. 386 alin. (1) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, aplicând și dispozițiile art. 5 C.pen., și anume: din infracțiunile de violare de domiciliu în formă continuată prevăzută în art. 192 alin. (1) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de furt în formă continuată prevăzută în art. 208 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, ambele cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 33 lit. a) C.pen. din 1969, în infracțiunile de furt calificat prevăzută în art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen. și de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1) C.pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C.pen.;

– în temeiul art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C.pen., precum și a art. 5 din același cod, l-a condamnat pe inculpatul I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate B.I., săvârșită la data de 17 iulie 2013, în condițiile recidivei postexecutorii și prin violare de domiciliu, la pedeapsa închisorii de 3 ani;

– în temeiul art. 224 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C.pen., precum și a art. 5 din același cod, l-a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna persoanei vătămate P.M., săvârșită la data de 17 iulie 2013, la pedeapsa închisorii de 5 luni;

– în temeiul art. 5, art. 38 alin. (1) privind concursul real de infracțiuni și art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care a adăugat un spor de 1/3 din durata celeilalte pedepse stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani, 1 lună și 20 zile prin privare de libertate;

– în temeiul art. 67 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi și a dispus, în temeiul art. 66 alin. (1) lit. o) și art. 66 alin. (5) C.pen. cu aplicarea art. 5 din același cod și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal[1], cu modificările și completările ulterioare, interzicerea exercitării dreptului de a se apropia de locuințele persoanelor vătămate P.M. și B.I.;

– în temeiul art. 398 și art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligarea inculpatului la plata sumei de 280 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli privind avocatul din oficiu, rămânând în sarcina statului.

Totodată, prin aceeași sentință, s-a menționat că, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. cu aplicarea art. 5 din același cod, executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi, dispusă mai sus, începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În fapt, prima instanță a reținut că inculpatul I.M. a pătruns la data de 17 iulie 2013, pe timp de zi, fără drept, pe poarta deschisă a imobilului, în curtea casei persoanei vătămate B.I., și apoi în bucătăria de vară a acesteia, de unde a sustras bunuri alimentare și un șampon. În aceeași zi, la un interval scurt de timp, inculpatul a pătruns, în aceleași condiții, în curtea imobilului persoanei vătămate P.M., intenționând să sustragă bunuri, însă nu a reușit, fiind surprins de martorul T.V., care a alertat proprietarul, moment în care inculpatul a fugit.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor principale stabilite în privința inculpatului, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 5 C.pen., respectiv de aplicare a legii penale mai favorabile, întrucât de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit noua lege penală. În aceste condiții, respectând principiul aplicării legii mai favorabile, instanța a procedat la determinarea acesteia, statuând următoarele: încadrarea faptelor deduse judecății, potrivit legii noi, este aceea prevăzută în art. 228 alin. (1)-229 alin. (2) lit. b) C.pen. de furt calificat săvârșit de inculpat în dauna persoanei vătămate B.I., în stare de recidivă postexecutorii prevăzută în art. 41 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 43 alin. (5) din același cod, constând în luarea bunului mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acesteia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, prin violare de domiciliu; este o infracțiune complexă constituită din acțiunea de pătrundere fără drept într-un domiciliu al persoanei vătămate și luarea unor bunuri mobile, în scopul însușirii. Prin urmare, fapta comisă în dauna persoanei vătămate B.I. constituie infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen., fără ca această infracțiune să intre în concurs cu infracțiunea de violare de domiciliu, conform sesizării inițiale a parchetului, în dauna aceleiași persoane vătămate.

Noul Cod penal este legea mai favorabilă, având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse în cazul infracțiunii de furt calificat. În speță, deși ambii termeni ai recidivei au avut loc sub imperiul legii vechi, iar inculpatul a săvârșit o altă faptă după ce pedeapsa anterioară a fost considerată ca executată, situație în care limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, totuși acestea sunt cuprinse între 3 ani și 10 ani și 5 luni față de acelea cuprinse între 3 ani și 15 ani, la care s-ar fi putut adăuga un spor de până la 10 ani, potrivit Codului penal anterior.

Fapta comisă de inculpat la data de 17 iulie 2013, prin pătrunderea fără drept, în orice mod, în curtea imobilului persoanei vătămate P.M., fără consimțământul acesteia, constituie infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (1) C.pen. din 1969, aceeași incriminare fiind preluată de către noul Cod penal în art. 224 alin. (1). Acțiunea penală este condiționată de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată, ca și în reglementarea anterioară, existând în cauză o astfel de plângere. Sub aspect sancționator, noul Cod penal conține posibilitatea aplicării sancțiunii amenzii penale, alternativ cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, față de pedeapsa închisorii de la 6 luni la 4 ani prevăzută în Codul penal anterior.

Instanța a reținut că inculpatul a comis o singură infracțiune în dauna persoanei vătămate P.M., de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1) C.pen., în stare de recidivă postexecutorie, fiind aplicabile art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din același cod, comisă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal; acesta este legea penală mai favorabilă pentru infracțiunea sus-menționată, inclusiv sub aspectul tratamentului sancționator al recidivei postexecutorii, care majorează, în mod obligatoriu, cu jumătate limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de violare de domiciliu, aceasta constituind cel de-al doilea termen al recidivei; astfel, pedeapsa închisorii va fi cuprinsă între 4 luni și 15 de zile și 3 ani față de aceea cuprinsă între 6 luni și 4 ani, la care s-ar putea adăuga un spor de până la 10 ani, dacă maximul special ar fi neîndestulător, conform Codului penal anterior. În aceste condiții, din vechea încadrare s-a înlăturat forma continuată a infracțiunii, având în vedere că noul Cod penal prevede cerința unității de subiect activ, de conținut și de rezoluție infracțională, precum și (suplimentar) unitatea de subiect pasiv, cerință neîntâlnită în speța de față, motiv pentru care nu s-a mai reținut forma continuată a infracțiunii de violare de domiciliu ori de furt, conform sesizării instanței de către parchet.

Întrucât instanța a stabilit și a aplicat pedepsele principale prevăzute de legea penală nouă (mai favorabilă) în raport cu pedeapsa principală pentru fiecare dintre faptele concurente, deopotrivă, a constatat că aceeași lege este mai favorabilă și în privința pedepselor complementare, conform principiului legalității pedepsei și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 5 C.pen. Potrivit art. 67 C.pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În concret, pentru a crește siguranța și securitatea persoanelor vătămate în cauză și a-l responsabiliza pe inculpat asupra consecințelor faptei sale, instanța a dispus, conform art. 66 alin. (1) lit. o) și (5) C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 1 an a exercitării dreptului de a se apropia de locuințele persoanelor vătămate P.M. și B.I.

Prima instanță nu a aplicat pedepse accesorii, întrucât noul Cod penal prevede aplicarea facultativă a acestora.

B. Considerentele instanței de apel. B.1. Admiterea apelurilor declarate. Cu referire la temeinicia apelurilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara și inculpatului I.M., s-a constatat că, în ceea ce privește expunerea stării de fapt, analiza probelor, constatarea vinovăției inculpatului la comiterea infracțiunilor de furt calificat și de violare de domiciliu, durata pedepselor principale stabilite și a celei aplicate în raport cu criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute în art. 74 C.pen., obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, precum și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, apelurile promovate în cauză de către procuror și inculpat sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., se dispune admiterea lor, cu consecințele desființării în parte a sentinței apelate și a rejudecării pricinii în al doilea grad, în următoarele limite:

Prima instanță a impus inculpatului, ca pedeapsă complementară, interdicția exercitării dreptului de a se apropia de locuințele persoanelor vătămate P.M. și B.I. Având în vedere natura infracțiunilor săvârșite – care nu implică o componentă de violență –, faptul că aceste infracțiuni au fost comise printr-un singur act material, fără să existe o repetabilitate a actelor de pătrundere fără drept în domiciliile celor doi subiecți pasivi, împrejurarea că rămâne la latitudinea P.M. și a succesorilor persoanei vătămate B.I. dacă îi vor permite, în viitor, inculpatului să se apropie și să pătrundă în domiciliile lor, precum și faptul că interdicția de a se apropia de cele două locuințe nu este o măsură aptă să protejeze victimele (cu atât mai mult cu cât B.I. a decedat pe durata procedurilor) și nici nu este indispensabilă evitării reiterării comportamentului infracțional, pentru realizarea acestei finalități fiind suficientă aplicarea pedepsei principale, s-a constatat că aplicarea pedepsei complementare sus-menționate nu este oportună în cauză.

În schimb, natura și gravitatea infracțiunilor comise de către inculpat, natura și durata pedepselor principale stabilite și a celei aplicate și modalitatea de executare a acesteia îl fac nedemn pe inculpat de exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții public, precum și acela de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an, cât și ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Deși aplicarea pedepsei accesorii este facultativă, în condițiile în care s-a concluzionat că, în raport cu particularitățile cauzei și persoana inculpatului, este necesară impunerea pedepsei complementare a interdicției exercițiului drepturilor menționate anterior, este firesc ca această interdicție să opereze de la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, și nu numai din momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. În plus, oricum exercițiul celor două drepturi este incompatibil nu numai de iure, dar și de facto cu executarea pedepsei penale în regim de detenție în penitenciar, așa încât pedeapsa accesorie cu conținutul prevăzut în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. este justificată de un scop obiectiv și legitim, fiind și proporțională într-o societate democratică.

În aceste împrejurări, în rejudecare:

– s-a înlăturat din hotărârea atacată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercițiului dreptului inculpatului I.M. de a se apropia de locuințele persoanelor vătămate P.M. și B.I., pe o durată de 1 an;

– în baza art. 66 alin. (1) lit. i) C.pen., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și acela de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an;

– în temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., ca pedeapsă accesorie, alăturate pedepsei principale stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, i   s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și acela de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

– potrivit art. 66 alin. (1) lit. i) C.pen., ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și acela de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

– în baza art. 45 alin. (3) C.pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și acela de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

– în temeiul art. 45 alin. (5) C.pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și acela de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței apelate și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani, 1 lună și 20 de zile închisoare aplicate.

B.2. Neprimirea celorlalte motive invocate în apelurile declarate. Celelalte motive de apel ale procurorului și ale inculpatului au fost găsite nefondate și nu au fost primite, pentru următoarele considerente:

B.2.1. Inculpatului i se reproșează, prin rechizitoriu, printre altele, că la data de 17 iulie 2013 a comis o tentativă de furt calificat prin violare de domiciliu, în dauna persoanei vătămate P.M., reținându-se că a intrat fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, de unde a încercat să sustragă bunuri.

Potrivit art. 32 alin. (1) C.pen., tentativa constă în „punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul”. Pentru existența tentativei idonee, este necesar ca autorul să fi început executarea acțiunii care constituie elementul material al infracțiunii, executare care să fi fost întreruptă din cauze independente de voința subiectului activ sau deși a fost dusă până la capăt, nu s-a produs rezultatul periculos. Altfel spus, pentru existența tentativei, făptuitorul trebuie să fi depășit faza actelor preparatorii și să pună în executare intenția de a săvârși infracțiunea, adică actele sale trebuie să corespundă tipicității obiective prevăzute de lege sau să fie intim legate de activitățile interzise de norma de incriminare.

În prezenta cauză, din declarațiile persoanei vătămate P.M. și depozițiile martorilor P.N.M., P.V. și Ț.V. rezultă, într-adevăr, că inculpatul a pătruns pe poarta deschisă, dar fără drept și fără acordul persoanei vătămate, în curtea locuinței acesteia, și a stat ascuns în gura pivniței, precum și că inculpatul era cunoscut cu obiceiul de a fura din locuințele sătenilor. Aceste activități nu sunt însă acte de executare specifice furtului calificat, ele pot demonstra existența intenției inculpatului de a fura bunuri, dar nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a pus în executare această intenție.

În aceste împrejurări, încadrarea juridică dată de către judecătorie faptelor este corectă. În același timp, este corect și procedeul ales de judecătorie, de schimbare a încadrării juridice, reținând doar infracțiunea de violare de domiciliu – componentă a infracțiunii complexe de furt calificat prevăzute în art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen. –, nu și tentativa la infracțiunea de furt calificat, care nu a fost probată în cazul persoanei vătămate P.M. În consecință cererea procurorului formulată în apel, de schimbare a încadrării juridice, este nefondată și va fi respinsă.

B.2.2. Declarațiile persoanelor vătămate B.I. și P.M., precum și depozițiile martorilor P.N.M. și Ț.V. și procesul-verbal de constatare întocmit la data de 17 iulie 2013 de către organul de cercetare penală nu confirmă teza avansată de inculpat, potrivit căreia el nu a săvârșit cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat, și duc la concluzia certă că, la data de 17 iulie 2013, în jurul orei 19.00, prin violare de domiciliu, inculpatul a sustras din posesia persoanei vătămate B.I. o bucată de slănină, un șampon și o tavă cu mici. Bunurile au fost descoperite în plasa pe care o avea inculpatul asupra sa, imediat după săvârșirea faptei, când a fost prins în curtea locuinței persoanei vătămate P.M., iar faptul susținut de inculpat că a cumpărat bunurile de la magazin nu a fost confirmat în cauză. În plus, cele patru declarații indicate mai sus și relatările martorei P.V. îl plasează pe inculpat la data de 17 iulie 2013, în curtea imobilului în care locuia persoana vătămată P.M., și nu în exteriorul domiciliului acesteia.

În consecință, cele două fapte există, constituie infracțiunile de furt calificat (în dauna persoanei vătămate B.I.) și de violare de domiciliu (în dauna persoanei vătămate P.M.) și au fost săvârșite de către inculpat. Astfel, în mod corect, prima instanță a dispus condamnarea acestuia. În raport cu limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textele de incriminare, majorate cu jumătate potrivit exigențelor art. 43 alin. (5) C.pen., cu faptul că, date fiind natura, împrejurările comiterii infracțiunilor, persoana inculpatului – care nu este la prima confruntare cu legea penală, având în antecedență infracțiuni similare –, aplicarea unui spor de pedeapsă era necesar în cauză, noul Cod penal este lege mai favorabilă în cauză. Totodată, în funcție de circumstanțele faptelor, de stăruința inculpatului în atingerea rezultatelor dorite și urmărire, de urmările cauzate, precum și de persoana inculpatului – care, așa cum am precizat, a comis noile infracțiuni în condițiile recidivei mari postexecutorii, și nu și-a asumat responsabilitatea actelor sale –, pedepsele stabilite și pedeapsa principală aplicată sunt proporționale și răspund, în concret și în mod eficient, nevoilor reinserției sociale și prevenției generale.

C. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluția principală adusă apelurilor, potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 23/A/2015)

II. Notă critică. 1. Pătrunderea inculpatului, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate P.M., la data de 17 iulie 2013, de unde a încercat să sustragă bunuri, constituie, evident, tentativă la infracțiunea de furt calificat, comisă prin violare de domiciliu. Intenția inculpatului de a sustrage bunuri rezultă din faptul că s-a ascuns în gura pivniței, așteptând deci momentul prielnic pentru a-și realiza scopul său achizitiv. În lipsa unei explicații plauzibile a inculpatului (cum ar fi venirea în vizită la persoana vătămată, fiind invitat de aceasta, iar pentru a-i face o surpriză, s-a ascuns în locul sus-menționat), concluzia nu poate fi decât aceasta.

2. Recent, Curtea Constituțională a României a statuat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” (care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate), din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen.[2], este neconstituțională, întrucât creează o diferență de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de făptuitori, fără a exista vreo justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări[3].

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

[2] ,,Art. 35. Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe

(1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[3] Dec. nr. 368/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.