ABSTRACT

The location (office) in which a civil servant is exercising his duties and the mere fact of holding a public office are not such as to guarantee the criminal protection regulated by the incrimination of the outrage, under the circumstances in which the material actions of this offense against the civil servant are subjectively motivated by his personal behaviors, placed exclusively out of the limitations of his job duties.

By doing otherwise, state protection is provideding for illegal,  immoral or unethical behaviors.

On the other hand, even if the appeal declared by the prosecutor is against the defendant, reasons may be invoked in favor of the accused person.

Keywords: threat, appeal, civil servant, subjective side of the offense, outrage.

În fapt, inculpatul a fost condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută în art. 257 alin. (1) raportat la art. 206 alin. (1) din noul Cod penal (în continuare C.pen.)[1]. S-a reținut că, pe fondul unor neînțelegeri de ordin personal, a intrat în sediul unei primării și a amenințat-o cu moartea pe victima care avea calitatea de primar, solicitându-i să-i restituie o sumă de bani.

A exercitat apel procurorul, criticând, printre altele, netemeinicia pedepsei amenzii și solicitând sporirea cuantumului acesteia peste suma de 1.400 lei (140 zile x 10 lei/zi).

Procurorul de ședință a relevat în fața instanței de apel că fapta dedusă judecății nu constituie infracțiunea de ultraj, ci infracțiunea de amenințare, întrucât nu a fost săvârșită în legătură cu serviciul sau în exercitarea serviciului primarului, motivația subiectiv volițională provenind dintr-o stare litigioasă cu titlu particular (refuzul încheierii unei convenții și nerestituirea unei sume datorate). Instanța a examinat prioritar acest motiv de apel și, procedând la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj în infracțiunea de amenințare, a luat act că părțile s-au împăcat înaintea judecării cauzei în fond.

În consecință, instanța de apel a hotărât încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. A motivat că pentru a fi calificate ca ultraj, acțiunile de amenințare trebuie să fie exercitate ca reacție la modul de exercitare a serviciului sau să aibă legătură cu serviciul public prestat de funcționari, în speță cu serviciul unui primar.

(C. Ap. Alba Iulia, Dec. pen. nr. 1112/A/2016, nepublicată)

Comentariu. Soluția instanței de apel este justă. Sintagma ,,amenințarea săvârșită (…) împotriva unui funcționar public (…) aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu (…)”, din conținutul art. 257 alin. (1) C.pen., trebuie interpretată în sensul reținut de instanță. Se circumscriu aceleiași interpretări toate celelalte tipuri de executare a laturii obiective (lovirea, vătămarea corporală, uciderea).

Elementul esențial și determinant al calificării acțiunilor enumerate ca ultraj sau, dimpotrivă, ca infracțiuni comune specifice unui tip de executare obiectivă (lovire sau alte violențe, omor etc.) stă în detectarea motivației subiective a făptuitorului. În speță, inculpatul nu a urmărit cu intenție să pericliteze autoritatea pe care o exercita victima și nici nu l-a interesat modul în care această activitate se exercită. N-a urmărit afectarea prestigiului funcției de primar, ci fapta sa s-a concretizat într-o ripostă la un act cu caracter exclusiv particular pe care inculpatul l-a considerat imoral, neserios. I-a imputat victimei că nu a respectat egalitatea convențională anterior asumată.

Extensiunea protecției penale înscrise în prevederile art. 257 C.pen. pentru funcționari, independent de comportamentul lor extraprofesional, sub simpla justificare că se află în sediul autorității publice sau în timpul serviciului, înfrânge principiul egalității cetățenilor în fața legii, de orice tip, și creează o discriminare de ordin civic-moral. Comportamentele, manifestările, atitudinile, exprimările care exced exercițiul normal al autorității publice pe care o reprezintă trebuie evaluate juridic la fel ca în cazul celorlalți cetățeni, indiferent că funcționarul este subiect pasiv sau subiect activ al unei infracțiuni. Avantajele sau dezavantajele judiciare care ar însoți tratamentul juridic al acestor ipostaze ar crea un sentiment public de imoralitate, inechitate, chiar inegalitate.

Valoarea socială apărată de reglementarea legală a infracțiunii de ultraj o reprezintă autoritatea publică. Cetățenii au datoria constituțională de a respecta autoritatea publică. Or, în speță, acțiunea ilegitimă – amenințarea – nu s-a îndreptat împotriva acestei valori, nici a sediului în care autoritatea se exercită, ci împotriva unei valori particulare, subsumate persoanei fizice, nu publice, a primarului.

[1] ,,Art. 257. Ultrajul

(1) Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

[…]”

,,Art. 206. Amenințarea

(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.

[…]”