Daniela DEDIU**

Procuror – Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București

Doctorand – Institutul de Cercetări Juridice

„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

ABSTRACT

In the article, the author presents the way in which seized movable goods can be exploited during the criminal trial, while criticizing the relevant legal provisions in the matter.

Keywords: precautionary measures, seizure, capitalization of seized movable assets.

Introducere

Măsurile asigurătorii, din care face parte și sechestrul, reprezintă măsuri procesuale cu caracter real care au drept efect indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestora, bunuri ce pot face obiectul confiscării speciale sau extinse ori pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Ca regulă, bunurile asupra cărora au fost dispuse măsuri asigurătorii rămân indisponibilizate până la rămânerea definitivă a hotărârii, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la acestea, în concordanță cu soluția dată cu privire la latură penală și civilă a cauzei.

Există totuși și situații în care anterior pronunțării unei hotărâri definitive, bunurile sechestrate pot face obiectul valorificării, motivat de situația care ar putea duce la dispariția bunurilor, la deteriorarea sau devalorizarea acestora, sechestrul urmând a purta în continuare asupra sumelor de bani astfel obținute. În aceste cazuri, valorificarea este menită nu numai să atingă scopul măsurii asigurătorii, dar și să protejeze persoana de efectuarea unor plăți suplimentare la terminarea procesului penal.

O primă situație reglementată de noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) se referă la bunurile perisabile care fac obiectul sechestrului și care, potrivit art. 252 alin. (2) C.pr.pen., se ridică în mod obligatoriu. Cu privire la acestea, art. 252 alin. (3) din același cod prevede că se predau autorităților competente, potrivit profilului de activitate, care sunt obligate să le primească și să le valorifice de îndată. Regula este una cu caracter general, se aplică tuturor categoriilor de bunuri perisabile, independent de acordul proprietarului și fără o altă formalitate, putând fi executată de către organul care procedează la aplicarea sechestrului. Sumele de bani astfel obținute se depun în contul special constituit potrivit legii speciale.

Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate

În art. 252¹ C.pr.pen., sunt reglementate cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, altele decât cele care privesc bunurile perisabile menționate în art. 252 C.pr.pen.

Astfel, ca regulă generală, în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, procurorul sau instanța de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.

Pentru incidența normei cu caracter general, în vederea valorificării acestor categorii de bunuri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– existența unei măsuri asigurătorii a sechestrului dispusă aspra unor bunuri mobile. Situația nu poate fi aplicabilă decât în cazul unor bunuri mobile, nu și imobile. De asemenea, pot face obiectul măsurii orice fel de bunuri mobile sechestrate, indiferent de valoare acestora, excepție făcând bunurile perisabile față de care vor fi aplicate dispozițiile art. 252 C.pr.pen.;

– existența consimțământului proprietarului bunului. În legătură cu această condiție, trebuie menționat că acest consimțământ de a dispune cu privire la bun îi revine exclusiv proprietarului, indiferent dacă acesta are sau nu calitate în procesul penal[1], fiind justificat de dreptul de dispoziție asupra bunului până la momentul soluționării procesului penal, drept ce decurge din însăși calitatea sa de proprietar[2].

Consimțământul poate fi implicit, rezultând din cererea proprietarului de valorificare a bunurilor. În acest sens, trebuie menționat că organul care aplică sechestrul este obligat să încunoștințeze părțile că pot solicita valorificarea bunului sau a bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252¹ alin. (1) C.pr.pen., și că în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar, chiar și fără consimțământul proprietarului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 252¹ alin. (2) C.pr.pen., aspect care trebuie consemnat în procesul-verbal întocmit cu acel prilej.

Consimțământul trebuie să fie expres atunci când el este obținut la solicitarea organelor judiciare. În afara organelor judiciare, așa cum reiese din art. 29 alin. (4) din Legea nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (denumită în continuare Agenția) și pentru modificarea și completarea unor acte normative[3] , această agenție este autorizată, cu aprobarea prealabilă a procurorului sau, după caz, a instanței de judecată, să obțină acordul proprietarului bunului în vederea valorificării în condițiile legii procesual penale;

– existența unui act de dispoziție al procurorului sau al instanței de judecată prin care să se dispună valorificarea. În cursul urmăririi penale, în situația existenței cererii proprietarului, procurorul va dispune prin ordonanță valorificarea bunurilor mobile sechestrate.

În cazul în care este necesară efectuarea de demersuri în vederea obținerii consimțământului, apreciem că procurorul dispune prin ordonanță ca organele de cercetare penală sau Agenția să obțină acordul proprietarului bunului în vederea valorificării, acordul putându-se manifesta într-o declarație scrisă sau verbală consemnată într-un proces-verbal; ulterior, procurorul, constatând existența consimțământului, urmează să dispună printr-o nouă ordonanță valorificarea bunurilor în cauză. În cursul judecății, este incidentă procedura reglementată în art. 252³ alin. (1) C.pr.pen., care va fi detaliată mai jos.

Noul Cod de procedură penală prevede și alte două cazuri în care, în mod excepțional, valorificarea bunurilor mobile sechestrate poate fi dispusă și independent de existența acordului proprietarului. Astfel, într-un prim caz, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate și atunci când nu există acordul proprietarului, în următoarele situații:

– atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puțin 40% în raport cu aceea de la momentul dispunerii măsurii asigurătorii. În acest caz, se poate recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experți;

– atunci când există riscul expirării termenului de garanție sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii;

– atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;

– atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreținere necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea bunului [art. 252¹ alin. (2) C.pr.pen.].

Situațiile de mai sus, în care se poate dispune valorificarea în lipsa acordului proprietarului, sunt expres prevăzute de lege, fiind determinate de diminuarea involuntară a valorii bunurilor sechestrate, de alterarea acestora, de posibilitatea intervenirii decesului în cazul animalelor vii[4], dar și de condițiile speciale de depozitare a bunurilor sechestrate, care determină fie periculozitatea în cazul bunurilor inflamabile sau petroliere, fie costuri disproporționate față de valoarea bunurilor în cauză[5].

Valorificarea bunurilor sechestrate, chiar și în lipsa acordului proprietarului, reprezintă concomitent o garanție că scopul măsurii asigurătorii va fi atins la sfârșitul procesului penal, dar și că interesele suspectului, ale inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente nu vor fi prejudiciate din cauza inflației[6] sau a altor cauze care pot determina ineficiența măsurii asigurătorii.

Un al doilea caz este reglementat în alin. (3) al art. 252¹ C.pr.pen., acesta privind autovehiculele asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător, însă proprietarul nu a putut fi identificat și valorificarea nu se poate face potrivit alin. (2) al art. 252¹ din același cod, aceste două condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ. În acest caz, opțiunea legiuitorului este determinată de devalorizarea accentuată a autovehiculelor într-un timp scurt, care nu poate fi acoperită decât printr-o valorificare rapidă a bunului în cauză. În atari condiții, valorificarea poate fi dispusă în următoarele situații:

– atunci când autovehiculele au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni;

– dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra autovehiculelor a trecut o perioadă de un an sau mai mare.

În art. 252¹ alin. (4) C.pr.pen., se prevede că sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile se depun în contul prevăzut în art. 252 alin. (8) din același cod – contul constituit potrivit legii speciale. Astfel, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 318/2015, în îndeplinirea atribuției de administrare și ținere a evidenței sumelor de bani care fac obiectul sechestrului, pe numele Agenției se deschid un cont unic în lei și conturi unice pentru fiecare valută în parte, la o bancă selectată cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice. Conturile deschise de către Agenție includ subconturi deschise pe numele fiecărei persoane fizice sau juridice în parte, prevăzute la alin. (1) al art. 27 din aceeași lege, adică suspecții, inculpații și părțile responsabile civilmente.

Valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale, în ipoteza în care nu există acordul proprietarului

În art. 252² C.pr.pen. este reglementată procedura de urmat în cazul necesității valorificării bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, însă nu a fost obținut acordul proprietarului cu privire la măsura în cauză. Așa cum reiese din dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, procedura vizează bunurile arătate în alin. (2) al art. 252¹ C.pr.pen., nu și cele prevăzute în alin. (3) al acestui din urmă articol, adică autovehiculele, în privința cărora legiuitorul a omis să reglementeze normele aplicabile.

Potrivit alin. (1) al art. 252² C.pr.pen., în cursul urmăririi penale, atunci când nu există acordul proprietarului, dacă procurorul[7] care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizează cu o propunere motivată de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecătorul de drepturi și libertăți[8].

Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate părțile, precum și custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul; participarea procurorului este obligatorie, iar lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii [art. 252² alin. (2) C.pr.pen.].

La termenul fixat, în cameră de consiliu, se aduce la cunoștința părților și a custodelui faptul că se intenționează valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate [art. 252² alin. (3) teza I C.pr.pen.].

Judecătorul de drepturi și libertăți dispune prin încheiere motivată asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 252¹ alin. (2) C.pr.pen., împotriva căreia se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către părți, custode[9], procuror, precum și de către orice altă persoană interesată în termen de 10 zile. Termenul de 10 zile curge de la comunicare pentru procuror, părți sau custode sau de la data când au luat la cunoștință de încheiere în cazul altor persoane interesate [art. 252² alin. (3) teza a II-a, (4) și (5) C.pr.pen.].

Exercitarea căii de atac este condiționată de existența unui interes concret. Astfel, în legea procesual penală se prevede, în mod expres, că părțile sau custodele pot face contestație numai împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate, iar procurorul poate face contestație numai împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate [art. 252² alin. (6) C.pr.pen.].

Contestația împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți este suspensivă de executare; judecarea cauzei se face de urgență și cu precădere, iar hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă [art. 252² alin. (7) C.pr.pen.].

Valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul judecății

Codul de procedură penală reglementează procedura de valorificare a bunurilor mobile sechestrate în cursul judecății în art. 252³ C.pr.pen. Spre deosebire de procedura de valorificare în cursul urmăririi penale reglementată de către art. 252² C.pr.pen., aceasta se aplică atât în ipoteza existenței consimțământului proprietarului, cât și atunci când acesta lipsește, precum și în ceea ce privește autovehiculele prevăzute în art. 252¹ alin. (3) C.pr.pen.

Astfel, potrivit art. 252³ alin. (1) C.pr.pen., în cursul judecății, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, a uneia dintre părți sau a custodelui, poate dispune asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate; în acest scop, instanța de judecată fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate în camera de consiliu părțile, precum și custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul; participarea procurorului este obligatorie, iar lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii.

La termenul fixat, instanța de judecată pune în discuția părților, în camera de consiliu, valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de acestea; lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii [art. 252³ alin. (2) C.pr.pen.].

Alineatul (3) al art. 252³ C.pr.pen. prevede că asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum și cu privire la cererile formulate, instanța de judecată dispune prin încheiere motivată; această încheiere este definitivă.

Procedura sus-menționată este susceptibilă de critică[10]. În doctrină a fost criticat caracterul definitiv al încheierii prin care se soluționează sesizarea privind valorificarea bunurilor mobile în faza judecății. Caracterul definitiv al încheierii poate fi înțeles în situația în care există acordul proprietarului cu privire la valorificare, nu și în aceea în care acesta lipsește.

Mai mult, se constată că la termenul fixat de către instanță se citează părțile și custodele, nu și proprietarul bunului, care, așa cum am mai menționat, poate să fie diferit de părțile din proces. Deopotrivă, o altă incongruență rezultă din necorelarea dispozițiilor art. 252³ alin. (1) C.pr.pen. cu cele ale art. 252¹ C.pr.pen., care prevăd că valorificarea se dispune la cererea proprietarului; or, valorificarea în cursul judecății poate fi dispusă din oficiu, la cererea procurorului, a uneia dintre părți sau a custodelui, nu și a proprietarului acestuia.

Procedura este deficitară și în ceea ce privește obținerea acordului proprietarului bunului, precizându-se că se pune în discuția părților, în camera de consiliu, valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de acestea. Or, în cazul necesității obținerii acordului, instanța trebuie să aprobe în prealabil ca Agenția să obțină acordul proprietarului bunului în vederea valorificării, așa cum reiese din prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 318/2015. Astfel, din economia acestor prevederi legale, apreciem că în urma termenului fixat de instanță, ar trebui ca prin încheiere să se aprobe în prealabil demersul Agenției și abia apoi în funcție de poziția proprietarului cu privire la valorificare să dispună.

Procedura de valorificare a bunurilor sechestrate

Prin Legea nr. 318/2015 a fost reglementată și procedura de valorificare a bunurilor mobile dispusă potrivit legii procesual penale, procedura fiind aplicabilă indiferent dacă valorificarea a fost dispusă în cursul urmăririi penale sau al judecății și independent de acordul proprietarului. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din aceeași lege, din dispoziția procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței de judecată, Agenția procedează la valorificarea de îndată a bunurilor mobile sechestrate, în cazurile prevăzute în art. 252¹ C.pr.pen.

Anterior valorificării, bunurile sechestrate sunt predate Agenției în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenție și organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, potrivit art. 251 C.pr.pen. [art. 29 alin. (2) din Legea nr. 318/2015].

Potrivit art. 29 alin. (3) din legea sus-menționată, în baza informațiilor gestionate prin sistemul informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni, Agenția poate propune, din oficiu, procurorului, judecătorului de drepturi și libertăți sau instanței de judecată inițierea procedurii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.

Așa cum reiese din alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 318/2015, valorificarea bunurilor sechestrate se realizează: de către Agenție, prin licitație publică [lit. a)]; de către entități sau societăți specializate, selectate cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice [lit. b)]; prin intermediul executorilor judecătorești, potrivit procedurilor proprii [lit. c)]; de către organele fiscale, potrivit procedurilor proprii de valorificare [lit. d)]. Cu privire la competența de a decide asupra uneia dintre modalitățile de valorificare enumerate mai sus, în alin. (6) al aceluiași articol s-a stabilit că aceasta revine directorului general al Agenției, în conformitate cu metodologia de lucru privind evaluarea și valorificarea bunurilor mobile sechestrate. Metodologia de lucru este avizată de către Consiliu și se aprobă prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului finanțelor publice[11].

În vederea stabilirii prețului la care se valorifică bunurile, Agenția poate angaja evaluatori autorizați, în condițiile legii. În cazurile prevăzute la alin. (5) lit. b)-d) al art. 29 din Legea nr. 318/2015, bunurile se valorifică la prețul stabilit de Agenție, conform metodologiei de lucru sus-menționate.

În conformitate cu alin. (8) al art. 29 din Legea nr. 318/2015, în cazul în care bunurile nu se vând în termen de 6 luni de la comunicarea dispoziției de valorificare, Agenția informează procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată.

Contestarea modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate

În art. 252⁴ C.pr.pen. este reglementată procedura de contestare a modului de valorificare a bunurilor sechestrate prin hotărârea judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței de judecată, indiferent de faza în care are loc executarea, în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prin care se dispune cu privire la valorificare în cursul urmăririi penale [252² alin. (3) C.pr.pen.], a hotărârii judecătorești pronunțate în contestația la această încheiere [art. 252² alin. (7) C.pr.pen.] și a hotărârii instanței de judecată [art. 252³ alin. (3) C.pr.pen.], suspectul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice altă persoană interesată, precum și procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestație la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță [art. 252⁴ alin. (1) C.pr.pen.]; această contestație poate fi introdusă în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat [art. 252⁴ alin. (2) C.pr.pen.].

Instanța soluționează contestația de urgență și cu precădere, în ședință publică, cu citarea părților, prin încheiere definitivă [art. 252⁴ alin. (3) C.pr.pen.].

Dacă nu s-a făcut contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate potrivit procedurii arătate, după soluționarea definitivă a procesului penal, se poate face contestație potrivit legii civile [art. 252⁴ alin. (4) C.pr.pen.].

Se observă că părțile interesate pot face contestație doar împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de către judecătorul de drepturi și libertăți sau de către instanța de judecată, nu și față de modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de către procuror în cursul urmăririi penale. Chiar în situația existenței acordului proprietarului cu privire la valorificarea bunurilor, având în vedere că în legătură cu modalitatea de evaluare și valorificare dispune directorul general al Agenției, ar fi necesar ca și în acest caz persoanei interesate să i se ofere posibilitatea contestării. (În practică, pot fi întâlnite situații când evaluarea bunului se face mult sub valoarea reală a acestuia, astfel că valorificarea îl prejudiciază în realitate pe proprietar.)

Concluzii

Procedura de valorificare a bunurilor mobile sechestrate reglementată în art. 252¹-252⁴ C.pr.pen., care în practică ar putea prezenta facilități evidente, mai ales în contextul operaționalizării Agenției, prezintă totuși câteva aspecte criticabile:

– deși, în mod corect, în art. 252¹ C.pr.pen. se prevede că procedura se desfășoară raportat la acordul/lipsa acordului proprietarului, ulterior, nici în procedura desfășurată în fața judecătorului de drepturi și libertăți și nici în aceea a instanței de judecată nu se mai prevede necesitatea citării proprietarului și nici eventualele drepturi pentru acesta, în mod evident, în anumite cazuri proprietarul putând fi diferit față de părțile din procesul penal;

– legiuitorul nu a prevăzut și posibilitatea valorificării bunurilor mobile sechestrate și în cursul procedurii de cameră preliminară, deși, în situații concrete determinate de necesitatea luării acestei măsuri, cauza poate fi pendinte în această fază a procesului penal;

– atât în ipoteza valorificării în cursul urmăririi penale fără acordul proprietarului, cât și în aceea desfășurată în fața instanței de judecată, se menționează că va fi citat custodele, fără a se preciza în ce poate consta interesul acestuia și care sunt drepturile relative la această procedură;

– nu este reglementată procedura de urmat în cazul necesității valorificării autovehiculelor menționate în art. 252¹ alin. (3) C.pr.pen., în cursul urmăririi penale;

– nu este prevăzută o cale de atac față de încheierea instanței prin care se dispune asupra valorificării și nici posibilitatea contestării modului de aducere la îndeplinire a măsurii, în situația în care este dispusă de către procuror, cu acordul proprietarului.

** e-mail: dediu_daniela@mpublic.ro.

* Lucrarea este elaborată în perioada de sustenabilitate a proiectului cu titlul ,,Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească”, număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!

[1] Într-o speță, a fost respinsă cererea inculpatului de valorificare a bunurilor sechestrate în cursul urmăririi penale, considerându-se că regula generală este că bunurile rămân indisponibilizate până la soluționarea definitivă a procesului penal, după care, ținând cont de finalitatea acestei măsuri, dispozițiile legale sunt puse în aplicare de organele de executare competente, instanța neidentificând nicio cauză sau interes legitim care să reclame adoptarea procedurii derogatorii de la regula comună. Deși hotărârea în cauză este lapidar motivată, din concluziile procurorului reiese că bunurile sechestrate erau în proprietatea părții responsabile civilmente, și nu ale inculpatului, astfel că se impunea respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiției ca cererea să fie formulată de către proprietarul bunurilor (C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și familie, Înch. din 13 februarie 2017, disponibilă pe site-ul http://www.rolii.ro/).

[2] Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2012, apud A. Vasilache, Comentariu, în ,,Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații”, de P. Buneci (coordonator) ș.a., Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 320.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015.

[4] În practica judiciară s-a considerat că nu sunt întrunite condițiile valorificării bunurilor sechestrate (doi cai ce erau proprietatea inculpatului), având în vedere că nu existau dovezi precum că valoarea celor doi cai s-a diminuat sau că s-ar putea diminua până la finalizarea procesului penal. De asemenea, instanța a apreciat că, luând în considerare faptul că cei doi cai erau folosiți pentru realizarea veniturilor necesare traiului zilnic, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 727-728 din noul Cod de procedură civilă care prevăd limitele și condițiile în care bunurile mobiliare de uz casnic (inclusiv animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență) și care arată că nu sunt suspuse urmăririi silite „(…) animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă” [C. Ap. Oradea, S. pen. și pentru cauze cu minori, Înch. pen. nr. 36/DLC/2014, disponibilă pe site-ul https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-x7rdbv1/ (accesat la 4 decembrie 2017)].

[5] A. Vasilache, op. cit., p. 320.

[6] C.M. Chiriță, Comentariu, în ,,Noul Cod de procedură penală comentat”, de N. Volonciu, A.S. Uzlău (coordonatori) ș.a., ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 609.

[7] Într-o speță, a fost respinsă cererea organelor de poliție de valorificare a bunurilor sechestrate, pe motiv că acestea nu au interes în cauză (Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 155/2017, disponibilă pe site-ul http://www.rolii.ro/).

[8] Așa cum s-a subliniat în doctrină, deși legiuitorul nu precizează care este judecătorul competent, totuși urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță (A. Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, ediția a II-a, revizuită, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 532-533).

[9] În doctrină s-au exprimat rezerve cu privire la posibilitatea custodelui de a formula contestație raportat la poziția sa de neutralitate în cursul procedurii (a se vedea C.M. Chiriță, op. cit., p. 610).

[10] A. Vasilache, op.cit., p. 322.

[11] A se vedea Ordinul comun nr. 4344/2016 al ministrului justiției și al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind evaluarea și valorificarea bunurilor mobile sechestrate (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 22 decembrie 2016).