Recomandări
-
Interpretarea dispozițiilor art. 177 alin. (1) lit. a) din noul Cod penal împotriva principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus
-
Tâlhăria calificată săvârșită prin violare de domiciliu – infracțiune complexă. Violarea de domiciliu săvârșită, în aceeași împrejurare, în dauna mai multor victime – infracțiune continuată sau simplă?
-
Confiscarea extinsă. Probleme de aplicare. De lege ferenda … (II)
Vasile Greblea s-a născut la data de 26 octombrie 1924 în municipiul Dej, județul Cluj, într-o familie muncitorească.
Între 1947 și 1951 a urmat cursurile Facultății de Drept din Cluj-Napoca, ulterior fiind încadrat la aceeași instituție de învățământ ca asistent universitar.
În anul 1956 a fost numit criminalist principal la Institutul de Criminalistică de pe lângă Procuratura Generală. După reorganizarea Institutului de Criminalistică, Vasile Greblea a fost numit procuror criminalist la Procuratura Generală – Direcția de urmărire penală și criminalistică, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt, până la pensionarea sa în anul 1990.
Mai întâi ca asistent universitar, apoi ca procuror criminalist, Vasile Greblea a fost preocupat permanent de perfecționarea pregătirii sale profesionale, cu deosebire în specialitatea criminalistică.
Datorită competențelor sale deosebite în acest domeniu, o lungă perioadă de timp a coordonat compartimentul de criminalistică din Procuratura Generală.
A efectuat cercetarea în cauze complexe cu infracțiuni contra vieții și a participat la efectuarea cercetării locului faptei în dosare instrumentate de alți procurori privind accidente aviatice, incendii și explozii.
A avut o contribuție importantă la introducerea în practica de anchetă penală a metodelor și mijloacelor tehnico-științifice criminalistice, în dotarea cabinetelor de criminalistică de la unitățile de parchet cu aparatura și materialele necesare.
A organizat și condus numeroase consfătuiri și instruiri pe teme de criminalistică cu procurorii din teritoriu. A instruit generații de procurori stagiari.
Beneficiar al unei experiențe îndelungate în domeniu, a predat lecții studenților Facultății de Drept din București.
Împreună cu alți procurori din Parchetul General a întocmit lucrări de specialitate: „Experimentarea aplicării polimerilor în criminalistică”, „Metode fotochimice pentru evidențierea scrisului slab vizibil – copierea difuză”, „Electrografia și galvanoplastia în criminalistică”.
Lucrările elaborate reprezintă metode și mijloace științifice de valorificare pe calea expertizei criminalistice a urmelor infracțiunii.
Activitatea sa profesională a fost apreciată anual numai cu calificativul „foarte bun”.
De-a lungul unei îndelungate cariere în Ministerul Public, Vasile Greblea s-a bucurat deopotrivă de aprecierea și respectul colegilor și șefilor ierarhici.
Vasile Greblea a rămas o figură importantă în galeria procurorilor criminaliști. Ilie PICIORUȘ