Victimele infracţiunilor. Noi măsuri de protecţie, precum și o altă reglementare a încheierii unui acord de mediere
ABSTRACT
Recently, it was published in the Official Gazette of Romania, Part I, Law no. 97/2018 on certain measures for the protection of victims of crime, including provisions on the conclusion of a mediation agreement.
Key words: Directive 2012/29 / EU of the European Parliament and of the Council of 25 October 2012, conclusion of a mediation agreement, Law no. 97/2018, protection measures, victims of crime.
| Actul normativ | Obiectul |
| Legea nr. 97/2018 | – unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor;
– modificarea și completarea unor acte normative, și anume: Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor; Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. |
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2018, a fost publicată Legea nr. 97/2018 privind privind unele măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor.
Prezintă interes art. I-III din Legea nr. 97/2018:
<<ART. I
Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (1), după litera h) se introduc două noi litere, literele i) și j), cu următorul cuprins:
,,i) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
j) autoritatea judiciară la care se vor putea adresa pe viitor pentru obținerea de informații privind stadiul cauzei, precum și datele de contact ale acesteia, dacă victima înțelege să depună o plângere.”
2. La articolul 4, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:
,,(6) Cu ocazia primului contact cu autoritățile, victima poate fi însoțită de către o persoană aleasă de ea în vederea facilitării comunicării cu acestea.
(7) La depunerea plângerii conform art. 289 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, victima va primi o confirmare scrisă a acesteia. Confirmarea va cuprinde numărul de înregistrare al plângerii, precum și date cu privire la fapta pentru care plângerea a fost depusă.
(8) Dacă victima nu vorbește sau nu înțelege limba română, aceasta poate cere să primească, ulterior, și traducerea confirmării scrise prevăzute la alin. (7).”
[…]
4. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 351, cu următorul cuprins:
,,ART. 351
(1) Începând cu data de 1 iunie 2018, sediile nou-construite ale instanțelor de judecată vor fi dotate cu săli de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2019, în sediile instanțelor de judecată, vor fi amenajate spații de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor.”
ART. II
La articolul 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) și (22), cu următorul cuprins:
,,(21) În cauzele penale în care medierea este posibilă în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), aceasta trebuie să se desfășoare astfel încât victima să nu se găsească în contact cu făptuitorul, cu excepția cazului în care părțile își exprimă acordul la încheierea contractului de mediere.
(22) Încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere în latura penală, în condițiile prezentei legi, poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței.”
ART. III
Dispozițiile art. I pct. 2 intră în vigoare la data de 1 iunie 2018.>>
| Notă aprobativă. I. Reglementare europeană. Legea nr. 97/2018 transpune dispozițiile art. 3 alin. (3), art. 4 alin. (1) lit. i) și j), art. 5 alin. (1) și (3), art. 12 alin. (1) lit. c) și art. 19 alin. (2) din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului[1].
II. Reglementare națională. A. În urma modificărilor și completărilor ulterioare, art. 4 din Legea nr. 211/2004 are următorul conținut: ,,(1) Organele judiciare au obligația de a încunoștința victimele infracțiunilor cu privire la: a) serviciile și organizațiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistență a victimei, în funcție de necesitățile acesteia; b) organul de urmărire penală la care pot face plângere; c) dreptul la asistență juridică și instituția unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept; d) condițiile și procedura pentru acordarea asistenței juridice gratuite; e) drepturile procesuale ale persoanei vătămate și ale părții civile; f) condițiile și procedura pentru a beneficia de dispozițiile art. 113 din Codul de procedură penală[2], precum și de dispozițiile Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, cu modificările ulterioare; g) condițiile și procedura pentru acordarea compensațiilor financiare de către stat; h) dreptul de a fi informate, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod, conform Codului de procedură penală; i) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; j) autoritatea judiciară la care se vor putea adresa pe viitor pentru obținerea de informații privind stadiul cauzei, precum și datele de contact ale acesteia, dacă victima înțelege să depună o plângere. (2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoștință victimei de către primul organ judiciar la care aceasta se prezintă. (3) Victimei i se aduc la cunoștință informațiile prevăzute la alin. (1) într-o limbă pe care o înțelege. Victimei i se înmânează sub semnătură un formular care cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1). În cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal cu privire la aceasta. (4) Dacă victima este cetățean român aparținând unei minorități naționale, i se pot aduce la cunoștință informațiile prevăzute la alin. (1) în limba sa maternă. (5) Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează la instituția din care face parte organul judiciar. (6) Cu ocazia primului contact cu autoritățile, victima poate fi însoțită de către o persoană aleasă de ea în vederea facilitării comunicării cu acestea. (7) La depunerea plângerii conform art. 289 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, victima va primi o confirmare scrisă a acesteia. Confirmarea va cuprinde numărul de înregistrare al plângerii, precum și date cu privire la fapta pentru care plângerea a fost depusă. (8) Dacă victima nu vorbește sau nu înțelege limba română, aceasta poate cere să primească, ulterior, și traducerea confirmării scrise prevăzute la alin. (7).” B. Începând cu datele indicate în art. 351 din Legea nr. 211/2004, sediile nou-construite ale instanțelor de judecată vor fi dotate cu săli de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor, iar în cele vechi vor fi amenajate asemenea spații. C. Legiuitorul a precizat natura juridică a încheierii unui acord de mediere în latura penală a procesului penal – cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală –, având în vedere că existau controverse în această privință[3]; cauza sus-menționată operează numai dacă intervine până la citirea actului de sesizare a instanței, atât cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea, cât și cu referire la acelea pentru care poate opera retragerea plângerii prealabile. Însă nu este logic și echitabil ca retragerea plângerii prealabile – manifestare unilaterală de voință – să poată interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal (în continuare C.pen.)], iar împăcarea [art. 159 alin. (3) teza a II-a C.pen.] și încheierea unui acord de mediere – manifestări bilaterale de voință – să opereze numai până la citirea actului de sesizare a instanței[4]. În raport cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 397/2016[5], legiuitorul nu avea altă soluție. |
[1] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 315 din 14 noiembrie 2012.
[2] ,,Art. 113. Protecția persoanei vătămate și a părții civile
(1) Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor amenințat sau vulnerabil ori pentru protecția vieții private sau a demnității, organul de urmărire penală poate dispune față de persoana vătămată ori față de partea civilă măsurile de protecție prevăzute la art. 124-130, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relație de dependență față de autorul infracțiunii, victimele terorismului, ale criminalității organizate, ale traficului de persoane, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau ale exploatării, victimele infracțiunilor săvârșite din ură și victimele afectate de o infracțiune din cauza prejudecăților sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilități, precum și victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.
(3) Dacă persoana vătămată sau partea civilă se află în vreuna dintre situațiile prevăzute la alin. (2), organul de urmărire penală îi aduce la cunoștință măsurile de protecție care pot fi luate, conținutul lor și posibilitatea de a renunța la acestea. Renunțarea persoanei vătămate sau a părții civile la luarea măsurilor de protecție se consemnează în scris și se semnează de către aceasta, în prezența reprezentantului legal, dacă este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vătămate se face numai dacă acest lucru este strict necesar pentru desfășurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vătămată poate fi însoțită, la cererea sa, de către reprezentantul său legal și de către o altă persoană desemnată de către persoana vătămată, cu excepția cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vătămate și există motive pentru a se considera că aceasta este minor, persoana vătămată va fi prezumată a fi minor.”
[3] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 208.
[4] Idem, p. 209-210.
[5] Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016.
Prin decizia sus-menționată, s-a statuat că ,,încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței”. Cu privire la critica acestei statuări, a se vedea Gh. Ivan, Încheierea unui acord de mediere. Constituționalitate limitată, în ,,Pro Lege” nr. 3/2016, p. 264-268 [disponibil și pe site-ul http://revistaprolege.ro/pro-lege-nr-32016/ (accesat la 16 mai 2018)].
