Gabriel PETRACHE^*

ABSTRACT

Currently, the transfer of virtual assets is outside the legal regulatory domain of the European Union regarding financial services. This fact exposes holders of crypto-assets to the risk of money laundering and acts of financing terrorism, as money of illicit origin can constitute the necessary flow for the transfer of crypto-assets, thus degrading the integrity, stability and reputation of the financial sector and threatening, equally, both the internal market of the European Union and the international consolidation of such transfers[1].

The European Union’s constant concern for combating money laundering and terrorist financing has materialized in recent years in the development of a set of rules that can constitute an effective regulatory framework for crypto-asset markets (MiCA), both to protect consumers, investors, as well as for maintaining financial stability in the Union. It aims to establish a public register of non-compliant crypto-asset service providers and provide for the general obligation to declare information on the environmental and climate footprint, without the MiCA project overlapping the anti-money laundering provisions, in relation to the new updated rules on fund transfers[2].

Keywords: Eurojust, money laundering, judicial cooperation, recovery order.

În luna octombrie 2022, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Judiciară în materie penală (EUROJUST) a definitivat un raport[3] bazat pe o analiză a cauzelor înregistrate la nivelul acestei instituții în perioada 01.01.2016-31.12.2021, având ca obiect infracțiunea de spălare a banilor, cu implicații transfrontaliere.

La întocmirea raportului au fost avute în vedere cele 2870 de cauze înregistrate la Eurojust în perioada de referință și, în urma analizării problematicii apărute, s-a întocmit un material conținând cele mai relevante zece probleme întâlnite în practica instrumentării acestor cauze și cele mai relevante zece bune practici care s-au evidențiat.

Pornind de la cazuistica analizată, în cuprinsul raportului au fost expuse aspecte care au ridicat probleme în practica statelor, cum ar fi: infracțiunea predicat, schemele complexe care au stat la baza infracțiunii de spălare a banilor, informațiile privind situațiile financiare și bancare, recuperarea bunurilor, cooperarea cu statele terțe, cooperarea cu Parchetul European, potențialul conflict de competență, probleme generate de incidența principiului „ne bis in idem” și schimbul spontan de informații.

În privința existenței infracțiunii predicat, s-a constatat că legislația statelor membre, dar și practica judiciară la nivelul uniunii este încă diferită, ceea ce a generat unele probleme în investigarea acestui gen de infracțiuni și la nivelul cooperării judiciare internaționale. Practica în domeniu a scos în evidență faptul că în statele membre încă mai există opinii diferite în ceea ce privește obligativitatea identificării infracțiunii predicat care stă la baza infracțiunii de spălare a banilor, ceea ce creează dificultăți pentru procurori în a preciza originea ilicită a sumelor de bani, din cauza lipsei unor standarde clare a dovezilor apte să demonstreze sursele acestor venituri.

Lipsa uniformității legislative la nivelul statelor a constituit baza unor abordări diferite în privința aprecierii dublei incriminări la momentul folosirii unor instrumente de cooperare judiciară internațională.

Urmărind să se constituie într-un suport efectiv pentru practicienii din statele membre, raportul a prezentat câteva cazuri concrete de spălare de bani derulate pe teritoriul mai multor țări, spețe care au evidențiat abordări diferite la nivel național cu privire la infracțiunea predicat.

Dificultățile generate de identificarea infracțiunilor predicat au fost evidențiate chiar în analiza cauzelor care au avut ca obiect scheme complexe de spălare de bani, cum au fost cele care au privit încălcări ale legilor care reglementează organizarea și funcționarea societăților comerciale, încălcarea legislației privind criptomonedele, spălarea de bani privind bunuri de valori mari și cele având la bază scheme privind sisteme de pensii, încălcarea legislației privind bunurile cu valoare culturală, încălcarea legislației privind investițiile în valori imobiliare (înșelăciuni pe piețele de acțiuni), interpunerea sau aglomerarea de activități infracționale menite să ascundă originea ilegală a banilor.

Problemele apărute în practica cooperării în cauze având ca obiect  acest gen de infracțiuni au fost generate de factori precum lipsa unei duble incriminări, existența unor reglementări naționale care protejează secretul unor convenții (secretul comunicărilor între avocați și clienții acestora), garanții privind confidențialitatea unor tranzacții, existente în legislațiile unor state.

Un capitol important din raport a fost reprezentat de operațiunile privind tranzacțiile cu criptomonede. Acest gen de tranzacții ocupă un spațiu din ce în ce mai larg în piața schimbului de valori, ceea ce a condus, implicit, la o expansiune în progres a fenomenului infracțional.

În cadrul acestui spațiu de analiză s-au constatat probleme în practică  generate de dificultățile existente în identificarea traseului financiar al acestui tip de valori.

Criptomoneda constituie în prezent un profitabil refugiu pentru spălarea banilor obținuți din diferite activități infracționale, întrucât autorii profită de vidul legislativ și de lipsa unei supravegheri din partea băncilor naționale în privința acestor operațiuni. În prezent, la nivelul Parlamentului European și al Consiliului, se lucrează la un proiect de regulament care să definească cripto-bunurile și, în special, criptomoneda.

Materialul pus la dispoziția practicienilor de către Eurojust conține abordări concrete de practică în privința problemelor apărute pe parcursul investigațiilor.

Acesta conține, de asemenea, aspecte de practică privind recuperarea bunurilor, într-o duală abordare, recuperarea în cadrul procesului penal sau în cadrul procesului civil, confiscarea produsului infracțiunii și protecția victimelor.

În privința cooperării internaționale, un capitol distinct l-a constituit relația cu statele terțe. În unele cauze cooperarea a fost rapidă și eficientă, bazată pe schimbul de informații, eficiența datorându-se extinderii numărului punctelor de contact la Eurojust și a procurorilor de legătură detașați.

În ceea ce privește dificultățile întâmpinate în cooperarea cu statele terțe, acestea au privit, în principal, obținerea informațiilor bancare, obligativitatea păstrării secretului bancar, formalitățile excesive și sistemele legale foarte protective ale business-urilor în unele state terțe.

Practica relevată în material a evidențiat acordarea unei atenții deosebite în privința cooperării cu statele terțe, mai ales în situația unor blocaje în comunicare, pentru a evita o eventuală incidență a principiului „ne bis in idem”, așa cum s-a cristalizat în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În cadrul analizei, s-a evidențiat relația, consfințită printr-un acord de lucru, dintre Eurojust și Parchetul European privind cooperarea operațională și aspectele privind relațiile administrative și instituționale.

Un capitol foarte important pentru practicienii dreptului îl constituie analiza privind potențialul conflict de competență între state, care ar putea genera incidența principiului „ne bis in idem”.

Principalele cauze care au generat, în practica organelor de urmărire penală, posibile conflicte de competență au fost abordările diferite la nivel național cu privire la  infracțiunile predicat și transferul de proceduri. În astfel de situații au avut loc întâlniri de coordonare, la nivelul Eurojust, între autoritățile judiciare implicate.

Raportul Eurojust se finalizează cu bunele practici conturate în urma analizei jurisprudenței cristalizate în raporturile dintre state, printre care enumerăm: folosirea unor specialiști la percheziția domiciliară care să se concentreze pe identificarea și ridicarea probelor electronice, garantarea confidențialității în domeniul cooperării, folosirea Oficiilor de Recuperare a Bunurilor, folosirea instrumentelor de cooperare judiciară internațională (ordinul european de anchetă, comisii rogatorii), folosirea echipelor comune de anchetă, în exclusivitate, pentru derularea investigațiilor financiare, când legea națională a statelor implicate permite acest lucru.

Practica statelor a relevat o orientare spre folosirea legislației naționale în domeniul recuperării bunurilor dobândite prin infracțiuni în lipsa unui mecanism internațional adecvat să recunoască ordinele de recuperare în materie penală, în baza Convenției privind asistența reciprocă în materie penală.

În cazul în care bunurile au fost indisponibilizate în scopul restituirii victimelor infracțiunii, practica a dovedit ca fiind eficientă invocarea dispozițiilor art. 8 din Convenția privind asistența reciprocă în materie penală, care reglementează restituirea bunurilor posesorilor de bună-credință și alte măsuri de protecție a persoanelor vătămate.

S-a constatat că emiterea unui ordin european de anchetă sau inițierea unei comisii rogatorii în vederea solicitării unor măsuri investigative a urmărit, de asemenea, și inițierea unei analize cu privire la oportunitatea unor investigații în privința infracțiunii predicat.

Dacă legea națională a statelor implicate în cooperare permite, o echipă comună de anchetă se poate constitui chiar și în scopul derulării unei investigații financiare.

Acolo unde există posibilitatea și în conformitate cu principiile legale ale statelor membre, dispozițiile codurilor penale ale statelor pot fi interpretate în scopul recunoașterii unui ordin de recuperare, cu un angajament dat de către autoritățile judiciare în vederea unei cooperări internaționale în materie penală. Într-un alt caz, temeiul legal ales a fost schimbul spontan de informații, în conformitate cu Convenția de asistență reciprocă.

Materialul elaborat de către Eurojust a evidențiat, de asemenea, la capitolul bune practici, avantajele care au decurs din colaborarea statelor cu această instituție.

Raportul susține găsirea unor modalități de încheiere a unor acorduri la nivel internațional privind recomandări sau standarde care să acopere situațiile în care, în unele state, nu este incriminată fapta de autosesizare a instituțiilor financiare.

Practica a evidențiat că centralizarea, la nivelul statelor membre, a cauzelor având ca obiect spălarea banilor, precum și sporirea numărului punctelor de contact și a procurorilor de legătură la Eurojust s-au dovedit măsuri folositoare, atât în relația dintre state Uniunii Europene, cât și în relația cu statele terțe. În situația unor anchete paralele în două sau mai multe state, s-a constatat a fi foarte importantă conexarea cauzelor și, ulterior, coordonarea acțiunilor și inițierea unui acord cu privire la statul unde să se deruleze viitoarele investigații, precum și instanța competentă.

Nu în ultimul rând, cu privire la măsura distribuirii activelor, practica conturată în perioada supusă analizei a evidențiat că ar fi mai eficient să existe o discuție anterioară între statele implicate în investigații, înainte de finalizarea procedurilor. Raportul recomandă ca fiind necesare măsuri de pregătire profesională a practicienilor în domeniul aplicării Regulamentului privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și confiscare.

* Procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe, e-mail: petrache_gabriel@mpublic.ro.

[1] A se vedea site-ul https://www.eurojust.europa.eu/publication/eurojust-report-money-laundering.

[2] A se vedea site-ul https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2022/06/30/digital-finance-agreement-reached-on-european-crypto-assets-regulation-mica, accesat la 15 noiembrie 2022.

[3] A se vedea site-ul https://www.eurojust.europa.eu/publication/eurojust-report-money-laundering.