Cătălin-Andrei POPESCU^*

MOTTO:

Cetățenii au fost mult timp dezamăgiți de politică; acum, ei au devenit neliniștiți, supărați, chiar disprețuitori. Sistemele cu partide politice au părut înghețate de mult timp; acum, populiștii autoritari sunt în creștere în întreaga lume, din America până în Europa și din Asia până în Australia. Alegătorilor nu le-au plăcut de mult de anumite partide, politicieni sau guverne; acum, mulți dintre ei s-au săturat de liberalism și democrația însăși[1].

Deși am citit-o la maturitate și nu la scurt timp după apariția ei, cartea[2] care prezicea sfârșitul istoriei – de fapt, mesajul său principal – m-a mișcat teribil chiar dacă (sau poate tocmai pentru că) nu făcea decât să-mi confirme valorile fundamentale în care cred.

Să recapitulăm: democrația de tip vestic este îmbrățișată de umanitate ca formă finală de evoluție socio-politică, alături de piața liberă de tip capitalist și libertatea de exprimare. Odată cu sfârșitul războiului rece, Occidentul a câștigat ideologic, iar valorile sale vor deveni universale („Acesta este punctul final al evoluției ideologice a umanității și a universalizării democrației liberale vestice ca formă finală de guvernare a omului”).

Dar nu toți au stat cu mâinile încrucișate… acceptând verdictul atât de romantic și de ridicol, în felul lui, american, de a fi exprimat. De altfel, autorul însuși simte nisipurile mișcătoare pe care stă lumea și nevoia unor erate pe care le face la 30 de ani[3] de la „concluzie”.

Democrația de tip occidental este sub asediu, iar nu toți atacatorii sunt din afara cetății. S-a vorbit, în context, despre un război al civilizațiilor[4], de unde și întrebarea dacă există o șansă pentru valori universale sau o convergență a valorilor.

Nu vom insista asupra punerii la îndoială a ordinii mondiale bazate pe valorile societății occidentale, războiului hibrid, războaielor pornite în antagonism cu această ordine mondială, războiului economic și al resurselor, filosofiei ISIS (crearea califatului), întemeierii BRICS, efectelor migrației asupra societății vestice, modelului chinez[5].

Ce ne interesează – în acest punct al istoriei – este ceea ce crede tineretul român despre democrație, liberalism, piață capitalistă.

În lucrarea Atitudini publice în România. Rămânerea în occident cu unele îndoieli[6], sunt cuprinse o serie de constatări cu privire la modul în care populația României se raportează la democrație în contextul actual.

Astfel, autorul evidențiază că „marea majoritate a românilor sunt de acord cu ceea ce înseamnă conceptul de democrație și cu faptul că acesta trebuie menținut”.

Totuși, „când vine vorba de totalitarism, situația se schimbă. 41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au declarat că un regim totalitar cu alegeri regulate ar fi bun pentru țara lor, comparativ cu doar 25% dintre persoanele cu vârste de peste 55 de ani care au fost de acord cu această afirmație. Acest lucru indică faptul că tinerii au sentimentul că democrația nu li se potrivește, în timp ce cetățenii mai în vârstă ar putea fi mai revoltați de experiențele lor cu regimul de dinainte de 1989.

O altă explicație este tendința la nivel european a partidelor iliberale de extremă dreaptă de a avea mai multă influență asupra tinerilor alegători. Acest lucru este parțial generat de succesele liderilor de extremă dreaptă pe rețelele sociale, însă nesiguranța tinerilor cu privire la propriul lor viitor joacă probabil un rol mult mai important decât acesta”.

La opțiunea „Prefer să avem lideri puternici, care să nu piardă timpul cu alegeri și cu discuțiile din Parlament”, 75% din tinerii intervievați au menționat un acord total sau cel puțin parțial[7].

Copiii noștri ne dau lecții despre comunism nouă, celor care am trăit comunismul. Dar ce e tragicomic este că ei știu atâtea despre comunism de la alții care n-au auzit decât indirect despre comunism (sunt de o vârstă cu ei și vor să epateze pe social media). Am ascultat nu arareori chiar și atât de tradiționalul „comunismul era bun, dar a fost pus prost în practică”.

În ziua de astăzi copiii nu se uită la televizor decât ca la o piesă de mobilier.

Ei navighează pe social media. Și nu orice social media. Tik-tok. În mediul virtual găsim informație și, mai rar, știri. Aș avea, personal, dificultăți să identific știrile (și, mai dramatic, adevărul) din noianul de informații care mă asaltează în social media. Iar dacă algoritmii „adulmecă” preferința spre un anumit subiect, voi primi tone de gunoi pe aceeași temă. Orice internaut este un creator de conținut. De la idioții utili la agențiile oculte. Există aparența unei expertize, pentru că totul se îmbracă frumos. Dar nu orice informație aruncată în mediul virtual reflectă adevărul. Internetul permite răspândirea rapidă a tot felul de opinii, exagerări, frustrări. Propaganda anti-occidentală, atât de omniprezentă și insidioasă, dă roade.

Interacționând cu tinerii, am observat că sunt dezinteresați de viața politică, de partide și nu sunt curioși (nu se pune problema de a fi entuziaști) să voteze pentru prima dată la 18 ani.

La alegerile parlamentare din decembrie 2020, doar 1 din 4 (25,46%) tineri români cu drept de vot s-au prezentat la urne[8]. Totuși, 58% din tineri susțin că vor vota „cu siguranță” în 2024 la alegerile parlamentare.

Partidele politice au o cotă de încredere în rândul tinerilor de 4% (ați citit bine!). Lipsa de încredere în democrația din România este de 67%. Aproximativ același procent reflectă interesul tinerilor pentru viața politică. 78% din tineri nu sunt dornici să se înscrie într-un partid politic.

68% din tineri cred că „lucrurile merg într-o direcție greșită”. Lipsa oportunităților de pe piața muncii – 15% – reprezintă cea mai mare îngrijorare a tinerilor, alături de slaba calitate a educației – 14% –, în timp ce dezinformarea – 1% – este cea mai puțin îngrijorătoare (!). Acest mic procent (aproape insignifiant) pe care dezinformarea îl are în conștiința tinerilor – ca factor de îngrijorare pentru situația lor – constituie oglinda efectului pe care viața în online îl are asupra lor. Copiii se raportează la viață în general cu sintagma „viața reală” – ca un fel de realitate ceva mai puțin reușită a realității virtuale.

67% din tineri iau în calcul să plece din România[9], din care 15% cu titlul definitiv.

În contrapartidă, pentru că știu că tinerii nu ies la vot, partidele le acordă puțin în programele electorale.

În acest context, care este responsabilitatea noastră, ca părinți, ca adulți, ca reprezentanți ai instituțiilor statului democrat România în raport cu înțelegerea conceptului de democrație de către tineri?

Noi cei care am fost contemporani măcar cu ultimii ani ai comunismului în România avem datoria de a explica ce a însemnat „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, anii de distrugere sistematică și de umilire a populației, lipsa bunurilor de bază, cenzura, lichidarea opoziției, dar și – după 1990 – procesul de acaparare a resurselor și oportunităților (ca să mă limitez la acestea) de către „elita” comunistă care a simțit „direcția” vântului și s-a adaptat – având mijloace – mai repede la ceea ce putea părea pentru marea masă a populației ținută în beznă drept „haosul” capitalismului.

Calitatea slabă a învățământului, lipsa oportunităților, inflația, consumul de droguri, dezinformarea – toate văzute ca motive de dezamăgire de către tineri – nu sunt efecte ale democrației ca sistem socio-politic.

În acest an, la 25 octombrie, am beneficiat din nou de oportunitatea de a interacționa cu studenți ai diferitelor facultăți de drept – publică și private – din București, cu ocazia aniversării Zilei justiției civile. Este un exercițiu în care m-am regăsit implicat de câțiva ani și pe care îl folosesc nu doar pentru a transmite studenților dragostea pentru profesia de procuror – pe care mi-o doresc împărtășită de mulți dintre ei –, pentru a milita în sensul creării unui dialog de substanță și mai frecvent între instituțiile de învățământ superior și autoritățile din sistemul judiciar (privite ca „piață a muncii”), dar și pentru a observa interesul lor pentru activitatea procurorilor, dorința de a înțelege mecanismele de funcționare a justiției. Sentimentele mele – în urma acestei interacțiuni – sunt amestecate, însă cred cu tărie că generația viitoare va fi la baza progresului României în toate domeniile. Iar democrația – în sens occidental al noțiunii –, ca sistem de organizare, va fi perpetuată.

* Procuror, consilier al procurorului general – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, redactor-șef – Revista „Pro Lege”, e-mail: popescu_catalin_andrei@mpublic.ro.

[1] Y. Mounk, The people vs democracy. Why our freedom is in danger and how to save it, Harvard University Press, 2018.

[2] F. Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Editura Paideia, 1992.

[3] F. Fukuyama, M. Fasting (editor), După sfârșitul istoriei. Un dialog despre ultimii 30 ani, Editura Corint, 2023. De altfel, nu a fost nevoie de 30 ani pentru „revizuirea” predicției. În articolul intitulat „Reflecții despre Sfârșitul istoriei – după 5 ani/Reflection on the End of History, Five years on” (1995), Fukuyama arată: „[Criticilor mei] le scapă cu totul înțelesul expresiei „sfârșitul istoriei”. Primul termen nu este o afirmație despre este, ci despre ar trebui – dintr-o mulțime de rațiuni teoretice, democrația liberală și piața liberă reprezintă cel mai bun regim sau, mai exact, cel mai bun dintre toate modurile alternative de organizare a societăților umane … El satisface pe deplin dorințele umane fundamentale și, pe cale de consecință, ne putem aștepta să fie mai universal și mai durabil decât alte regimuri sau alte principii de organizare politică” (fila 105).

[4] S. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Litera, 2019.

[5] F. Fukuyama, M. Fasting (editor), După sfârșitul istoriei. Un dialog despre ultimii 30 ani, Editura Corint, 2023. Politologul american răspunde la întrebările dacă reprezintă China și modelul chinez un concurent serios pentru democrația liberală și dacă este posibil ca alte state să preia/adapteze modelul chinez: „unica provocare serioasă la adresa tezei sfârșitului istoriei o reprezintă China … dacă ascensiunea ei va continua în următorii 30 ani, va exista cu adevărat un model alternativ și aparent destul de eficace la democrația liberală”; dar „nu cred că există un model chinez lesne de exportat” (fila 192).

[6] Autor Patrik Szicherle. Studiul se bazează pe sondajele GLOBSEC Trends între 2020 și 2024, toate realizate pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de persoane. Cel mai recent sondaj din 2024 a fost realizat în 9 țări din Europa Centrală și de Est: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Sondajul a fost realizat de ISRA Centre Marketing Research SRL în România, în februarie 2024.

[7] Sondaj de opinie realizat în martie 2024, accesat aici: https://govote.ro/wp-content/uploads/2024/04/IRES_CENTRUL-AGORA_TINERII-IN-ANUL_ELECTORAL-2024__Sondaj_Martie-2024_Raport-cercetare_20240403.pdf. Conform studiului, 1% dintre tineri au arătat că „nu se informează”.

[8] https://govote.ro/#despre.

[9] Aceeași sursă.CÂTEVA GÂNDURI DESPRE INTERACȚIUNEA DINTRE TINERI ȘI DEMOCRAȚIE ÎN ROMÂNIA (OARE NE-AM SĂTURAT DE DEMOCRAȚIE DUPĂ 35 ANI?)

Cătălin-Andrei POPESCU^*

MOTTO:

Cetățenii au fost mult timp dezamăgiți de politică; acum, ei au devenit neliniștiți, supărați, chiar disprețuitori. Sistemele cu partide politice au părut înghețate de mult timp; acum, populiștii autoritari sunt în creștere în întreaga lume, din America până în Europa și din Asia până în Australia. Alegătorilor nu le-au plăcut de mult de anumite partide, politicieni sau guverne; acum, mulți dintre ei s-au săturat de liberalism și democrația însăși[1].

Deși am citit-o la maturitate și nu la scurt timp după apariția ei, cartea[2] care prezicea sfârșitul istoriei – de fapt, mesajul său principal – m-a mișcat teribil chiar dacă (sau poate tocmai pentru că) nu făcea decât să-mi confirme valorile fundamentale în care cred.

Să recapitulăm: democrația de tip vestic este îmbrățișată de umanitate ca formă finală de evoluție socio-politică, alături de piața liberă de tip capitalist și libertatea de exprimare. Odată cu sfârșitul războiului rece, Occidentul a câștigat ideologic, iar valorile sale vor deveni universale („Acesta este punctul final al evoluției ideologice a umanității și a universalizării democrației liberale vestice ca formă finală de guvernare a omului”).

Dar nu toți au stat cu mâinile încrucișate… acceptând verdictul atât de romantic și de ridicol, în felul lui, american, de a fi exprimat. De altfel, autorul însuși simte nisipurile mișcătoare pe care stă lumea și nevoia unor erate pe care le face la 30 de ani[3] de la „concluzie”.

Democrația de tip occidental este sub asediu, iar nu toți atacatorii sunt din afara cetății. S-a vorbit, în context, despre un război al civilizațiilor[4], de unde și întrebarea dacă există o șansă pentru valori universale sau o convergență a valorilor.

Nu vom insista asupra punerii la îndoială a ordinii mondiale bazate pe valorile societății occidentale, războiului hibrid, războaielor pornite în antagonism cu această ordine mondială, războiului economic și al resurselor, filosofiei ISIS (crearea califatului), întemeierii BRICS, efectelor migrației asupra societății vestice, modelului chinez[5].

Ce ne interesează – în acest punct al istoriei – este ceea ce crede tineretul român despre democrație, liberalism, piață capitalistă.

În lucrarea Atitudini publice în România. Rămânerea în occident cu unele îndoieli[6], sunt cuprinse o serie de constatări cu privire la modul în care populația României se raportează la democrație în contextul actual.

Astfel, autorul evidențiază că „marea majoritate a românilor sunt de acord cu ceea ce înseamnă conceptul de democrație și cu faptul că acesta trebuie menținut”.

Totuși, „când vine vorba de totalitarism, situația se schimbă. 41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au declarat că un regim totalitar cu alegeri regulate ar fi bun pentru țara lor, comparativ cu doar 25% dintre persoanele cu vârste de peste 55 de ani care au fost de acord cu această afirmație. Acest lucru indică faptul că tinerii au sentimentul că democrația nu li se potrivește, în timp ce cetățenii mai în vârstă ar putea fi mai revoltați de experiențele lor cu regimul de dinainte de 1989.

O altă explicație este tendința la nivel european a partidelor iliberale de extremă dreaptă de a avea mai multă influență asupra tinerilor alegători. Acest lucru este parțial generat de succesele liderilor de extremă dreaptă pe rețelele sociale, însă nesiguranța tinerilor cu privire la propriul lor viitor joacă probabil un rol mult mai important decât acesta”.

La opțiunea „Prefer să avem lideri puternici, care să nu piardă timpul cu alegeri și cu discuțiile din Parlament”, 75% din tinerii intervievați au menționat un acord total sau cel puțin parțial[7].

Copiii noștri ne dau lecții despre comunism nouă, celor care am trăit comunismul. Dar ce e tragicomic este că ei știu atâtea despre comunism de la alții care n-au auzit decât indirect despre comunism (sunt de o vârstă cu ei și vor să epateze pe social media). Am ascultat nu arareori chiar și atât de tradiționalul „comunismul era bun, dar a fost pus prost în practică”.

În ziua de astăzi copiii nu se uită la televizor decât ca la o piesă de mobilier.

Ei navighează pe social media. Și nu orice social media. Tik-tok. În mediul virtual găsim informație și, mai rar, știri. Aș avea, personal, dificultăți să identific știrile (și, mai dramatic, adevărul) din noianul de informații care mă asaltează în social media. Iar dacă algoritmii „adulmecă” preferința spre un anumit subiect, voi primi tone de gunoi pe aceeași temă. Orice internaut este un creator de conținut. De la idioții utili la agențiile oculte. Există aparența unei expertize, pentru că totul se îmbracă frumos. Dar nu orice informație aruncată în mediul virtual reflectă adevărul. Internetul permite răspândirea rapidă a tot felul de opinii, exagerări, frustrări. Propaganda anti-occidentală, atât de omniprezentă și insidioasă, dă roade.

Interacționând cu tinerii, am observat că sunt dezinteresați de viața politică, de partide și nu sunt curioși (nu se pune problema de a fi entuziaști) să voteze pentru prima dată la 18 ani.

La alegerile parlamentare din decembrie 2020, doar 1 din 4 (25,46%) tineri români cu drept de vot s-au prezentat la urne[8]. Totuși, 58% din tineri susțin că vor vota „cu siguranță” în 2024 la alegerile parlamentare.

Partidele politice au o cotă de încredere în rândul tinerilor de 4% (ați citit bine!). Lipsa de încredere în democrația din România este de 67%. Aproximativ același procent reflectă interesul tinerilor pentru viața politică. 78% din tineri nu sunt dornici să se înscrie într-un partid politic.

68% din tineri cred că „lucrurile merg într-o direcție greșită”. Lipsa oportunităților de pe piața muncii – 15% – reprezintă cea mai mare îngrijorare a tinerilor, alături de slaba calitate a educației – 14% –, în timp ce dezinformarea – 1% – este cea mai puțin îngrijorătoare (!). Acest mic procent (aproape insignifiant) pe care dezinformarea îl are în conștiința tinerilor – ca factor de îngrijorare pentru situația lor – constituie oglinda efectului pe care viața în online îl are asupra lor. Copiii se raportează la viață în general cu sintagma „viața reală” – ca un fel de realitate ceva mai puțin reușită a realității virtuale.

67% din tineri iau în calcul să plece din România[9], din care 15% cu titlul definitiv.

În contrapartidă, pentru că știu că tinerii nu ies la vot, partidele le acordă puțin în programele electorale.

În acest context, care este responsabilitatea noastră, ca părinți, ca adulți, ca reprezentanți ai instituțiilor statului democrat România în raport cu înțelegerea conceptului de democrație de către tineri?

Noi cei care am fost contemporani măcar cu ultimii ani ai comunismului în România avem datoria de a explica ce a însemnat „societatea socialistă multilateral dezvoltată”, anii de distrugere sistematică și de umilire a populației, lipsa bunurilor de bază, cenzura, lichidarea opoziției, dar și – după 1990 – procesul de acaparare a resurselor și oportunităților (ca să mă limitez la acestea) de către „elita” comunistă care a simțit „direcția” vântului și s-a adaptat – având mijloace – mai repede la ceea ce putea părea pentru marea masă a populației ținută în beznă drept „haosul” capitalismului.

Calitatea slabă a învățământului, lipsa oportunităților, inflația, consumul de droguri, dezinformarea – toate văzute ca motive de dezamăgire de către tineri – nu sunt efecte ale democrației ca sistem socio-politic.

În acest an, la 25 octombrie, am beneficiat din nou de oportunitatea de a interacționa cu studenți ai diferitelor facultăți de drept – publică și private – din București, cu ocazia aniversării Zilei justiției civile. Este un exercițiu în care m-am regăsit implicat de câțiva ani și pe care îl folosesc nu doar pentru a transmite studenților dragostea pentru profesia de procuror – pe care mi-o doresc împărtășită de mulți dintre ei –, pentru a milita în sensul creării unui dialog de substanță și mai frecvent între instituțiile de învățământ superior și autoritățile din sistemul judiciar (privite ca „piață a muncii”), dar și pentru a observa interesul lor pentru activitatea procurorilor, dorința de a înțelege mecanismele de funcționare a justiției. Sentimentele mele – în urma acestei interacțiuni – sunt amestecate, însă cred cu tărie că generația viitoare va fi la baza progresului României în toate domeniile. Iar democrația – în sens occidental al noțiunii –, ca sistem de organizare, va fi perpetuată.

* Procuror, consilier al procurorului general – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, redactor-șef – Revista „Pro Lege”, e-mail: popescu_catalin_andrei@mpublic.ro.

[1] Y. Mounk, The people vs democracy. Why our freedom is in danger and how to save it, Harvard University Press, 2018.

[2] F. Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Editura Paideia, 1992.

[3] F. Fukuyama, M. Fasting (editor), După sfârșitul istoriei. Un dialog despre ultimii 30 ani, Editura Corint, 2023. De altfel, nu a fost nevoie de 30 ani pentru „revizuirea” predicției. În articolul intitulat „Reflecții despre Sfârșitul istoriei – după 5 ani/Reflection on the End of History, Five years on” (1995), Fukuyama arată: „[Criticilor mei] le scapă cu totul înțelesul expresiei „sfârșitul istoriei”. Primul termen nu este o afirmație despre este, ci despre ar trebui – dintr-o mulțime de rațiuni teoretice, democrația liberală și piața liberă reprezintă cel mai bun regim sau, mai exact, cel mai bun dintre toate modurile alternative de organizare a societăților umane … El satisface pe deplin dorințele umane fundamentale și, pe cale de consecință, ne putem aștepta să fie mai universal și mai durabil decât alte regimuri sau alte principii de organizare politică” (fila 105).

[4] S. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Litera, 2019.

[5] F. Fukuyama, M. Fasting (editor), După sfârșitul istoriei. Un dialog despre ultimii 30 ani, Editura Corint, 2023. Politologul american răspunde la întrebările dacă reprezintă China și modelul chinez un concurent serios pentru democrația liberală și dacă este posibil ca alte state să preia/adapteze modelul chinez: „unica provocare serioasă la adresa tezei sfârșitului istoriei o reprezintă China … dacă ascensiunea ei va continua în următorii 30 ani, va exista cu adevărat un model alternativ și aparent destul de eficace la democrația liberală”; dar „nu cred că există un model chinez lesne de exportat” (fila 192).

[6] Autor Patrik Szicherle. Studiul se bazează pe sondajele GLOBSEC Trends între 2020 și 2024, toate realizate pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de persoane. Cel mai recent sondaj din 2024 a fost realizat în 9 țări din Europa Centrală și de Est: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Sondajul a fost realizat de ISRA Centre Marketing Research SRL în România, în februarie 2024.

[7] Sondaj de opinie realizat în martie 2024, accesat aici: https://govote.ro/wp-content/uploads/2024/04/IRES_CENTRUL-AGORA_TINERII-IN-ANUL_ELECTORAL-2024__Sondaj_Martie-2024_Raport-cercetare_20240403.pdf. Conform studiului, 1% dintre tineri au arătat că „nu se informează”.

[8] https://govote.ro/#despre.

[9] Aceeași sursă.