ABSTRACT

The procedure regulated by art. 40 of Law no. 217/2003 considers the situation in which the request for the issuance of the protection order is addressed to the court directly by the victim or on his behalf by the persons empowered by law in this regard, without a previously issued provisional protection order.

For the hypothesis that there is a provisional protection order issued, the provisions of art. 34 para. (6) from Law no. 217/2003, according to which the jurisdiction rests with the court in whose jurisdiction the provisional protection order was issued.

Keywords: provisional protection order, confirmation, protection order, request made by the prosecutor’s office, territorial jurisdiction, negative conflict of jurisdiction.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, la data de 31.01.2022, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului A., solicitând instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, în favoarea reclamantei B.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 41 din 1.02.2022, pronunțată de Judecătoria Moinești, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța a reținut că, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2013, cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima.

Instanța a reținut incidența art. 130 alin. (2), art. 131, art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2013, și, constatând că reclamanta din prezenta cauză are domiciliul în Mangalia, jud. Constanța, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Mangalia.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 166 din 07.02.2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești și, constatând conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2013, în cazul cererii de emitere a ordinului de protecție formulată de Parchet, ca urmare a confirmării ordinului de protecție provizoriu, competența de soluționare revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu, și nu judecătoriei în a cărei rază se află domiciliul victimei, în același sens fiind și dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 217/2013.

În cauză, a fost emis, de către Poliția localității Dărmănești, un ordin de protecție provizoriu, iar potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41 din același act normativ.

Ca atare, reținând că, în speță, ordinul de protecție provizoriu a fost emis în Dărmănești, de către un agent din cadrul Poliției localității Dărmănești, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, a constatat că instanța competentă teritorial a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Moinești.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța supremă este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Moinești și Judecătoria Mangalia.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea prin care petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție, pentru reclamanta B., împotriva pârâtului A., prezenta cerere fiind formulată ca urmare a confirmării ordinului de protecție provizoriu emis de Poliția localității Dărmănești.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Moinești și Judecătoria Mangalia și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa cauza.

Astfel, Judecătoria Moinești a dat eficiență dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, constatând că este competentă să soluționeze pricina instanța de pe raza teritorială în care își are domiciliul reclamanta-victimă, în timp ce Judecătoria Mangalia a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din aceeași lege, apreciind că este competentă instanța în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

Ordinul de protecție este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, reprezentând o măsură juridică specifică, aflată la îndemâna victimei pentru a se pune la adăpost de conduita violentă a agresorului.

În reglementarea Legii nr. 217/2003, este consacrat atât ordinul de protecție provizoriu, emis de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc, cât și ordinul de protecție prevăzut de art. 38 și urm., acesta din urmă fiind emis de instanță, la cererea persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertatea este pusă în pericol.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.

Totodată, art. 40 din același act normativ prevede că: „(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, acreditați conform legii, cu acordul victimei”.

Ca atare, procedura reglementată de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista un ordin de protecție provizoriu emis anterior.

Pentru această din urmă ipoteză, în care există un ordin de protecție provizoriu emis, procedura este prevăzută de art. 34 din același act normativ, care la alin. (1) prevede că „Ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii”.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, „Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia”, iar în conformitate cu alin. (6) al aceluiași text legal, „Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a). și art. 41”.

În speță, prin cererea introductivă, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești a solicitat emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei B. și împotriva pârâtului A., atașat cererii fiind depus ordinul de protecție provizoriu din data de 28.01.2022, emis de către un agent din cadrul Poliției localității Dărmănești, Jud. Bacău.

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, în stabilirea competenței de soluționare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecție sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, în conformitate cu care competentă a se pronunța asupra cererii de emitere a ordinului de protecție este instanța în circumscripția căreia a fost emis ordinul de protecție provizoriu.

Or, în cauză, ordinul de protecție provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul Poliției localității Dărmănești, Jud. Bacău.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Moinești, în a cărei circumscripție teritorială a fost emis ordinul de protecție provizoriu, este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din Codul de procedură civilă.

(Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, decizia nr. 465 din 2 martie 2022, www.iccj.ro)

Notă: În același sens a fost pronunțată, de către Secția I Civilă, și decizia nr. 1079/2021.