ABSTRACT

In the case of crimes for which the law provides that the injured person’s prior complaint is necessary, the possibility of the prosecutor to initiate the criminal action ex officio regulated as an exception to the provisions of art. 157 para. (1) of the Criminal Code does not cancel the principle of availability, but is subsidiary to it.

In these cases, the criminal action can be initiated ex officio only when the interests of vulnerable persons have not been defended either due to the fact that the manifestation of will of the injured person in the sense of holding the perpetrator criminally liable does not meet the requirements of the prior complaint, or the reason for the non-existence of a complaint, not even if the previous complaint was formulated in compliance with all legal provisions, within the term provided by law.

That is why, in the situation where the injured person has filed a prior complaint under the law, the mention in the ordinance of initiating the criminal action in the sense that the criminal action was exercised ex officio cannot condition the effect of the withdrawal of the prior complaint on its appropriation by the prosecutor.

Key words: crimes upon prior complaint, derogations from the principle of availability, subsidiarity of initiating criminal action, withdrawal of prior complaint, effects.

I. Titularul și obiectul sesizării

23. Prin Încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov – Secția penală a sesizat, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

”Dacă în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală mai poate fi pusă în mișcare din oficiu?”.

II. Expunerea succintă a cauzei

24. Curtea de Apel Brașov – Secția penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva Sentinței penale nr. 953/7.06.2023 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul X. pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie” prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, „violență în familie”, prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, și „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, conform art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din Codul de procedură penală.

25. Pentru pronunțarea hotărârii în primă instanță, Judecătoria Brașov a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului X. pentru săvârșirea a două infracțiuni de „violență în familie” prevăzute de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal și a unei infracțiuni de „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, constând în aceea că:

– la data de 12.01.2023, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la domiciliul comun din comuna T., satul T., str. H. F.N., județul Brașov, inculpatul X. a lovit-o pe persoana vătămată minoră P.M.A., în zona urechii stângi și a feței, provocându-i leziuni traumatice pentru care a avut nevoie de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și pe persoana vătămată P.C., în zona feței, provocându-i leziuni traumatice pentru care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;

– la data de 15.01.2023, în jurul orei 12.40, în timp ce se afla în vizită la domiciliul martorului G.I.A., în comuna T., satul T., județul Brașov, inculpatul X. a lovit-o cu o sticlă în zona obrazului stâng pe persoana vătămată minoră G.A.R., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

26. În cursul judecații, la termenul de la 24.05.2023, inculpatul a depus două declarații notariale prin care persoanele vătămate și-au retras plângerile prealabile, instanța rămânând în pronunțare.

27. Ca urmare, prima instanță a constatat că, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, astfel că acest text de lege nu condiționează exercitarea acțiunii penale de depunerea unei plângeri prealabile.

28. În speță, urmărirea penală a fost începută în baza plângerilor prealabile formulate de către persoanele vătămate. Și anume, în concret, urmărirea penală a fost începută la plângerile prealabile ale persoanei vătămate P.C. și a persoanei vătămate minore P.M.A., consemnate în procesul-verbal de la fila 89 din dosarul de urmărire penală, respectiv pentru persoana vătămată minoră G.A.R., la plângerea prealabilă formulată de reprezentantul legal al acesteia, fiind consemnată în procesul-verbal de la fila 90 din dosarul de urmărire penală.

29. Prin Legea nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost modificat prin eliminarea posibilității împăcării pentru infracțiunea de violență în familie, anterior împăcarea înlăturând răspunderea penală.

30. Prin Decizia nr. 11/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea art. 199 alin. (2) din Codul penal, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 233/2020, s-a hotărât că încetarea procesului penal poate fi dispusă pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie”, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu și ca efect al împăcării.

31. În considerentele Deciziei nr. 11/2019 s-a precizat că împăcarea nu putea interveni în situațiile în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 159 alin. (1) din Codul penal referitoare la împăcare, respectiv condiția ca acțiunea penală să se fi pus în mișcare din oficiu.

32. Instanța de fond a constatat că cele statuate prin Decizia nr. 11/2019 nu mai sunt valabile ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Codul penal, fiind eliminată posibilitatea împăcării pentru infracțiunea de violență în familie. Cu toate acestea, a rămas deschisă posibilitatea retragerii plângerii prealabile.

33. De asemenea, în cazul în care acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare din oficiu, instanța a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora, când punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.

34. Astfel, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încetarea procesului penal în ceea ce privește infracțiunile comise în dauna persoanelor vătămate P.C. și P.M.A. întrucât a intervenit o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv retragerea plângerii prealabile.

35. Cum urmărirea penală a început la plângere prealabilă, nu din oficiu, pentru infracțiunile comise în dauna persoanelor vătămate P.C. și P.M.A. și acțiunea penală a fost pusă în mișcare tot la plângerea prealabilă. Mențiunea din ultimul paragraf din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale în sensul că aceasta s-a dispus din oficiu nu produce niciun efect juridic. Art. 199 alin. (2) din Codul penal face referire la punerea în mișcare a acțiunii penale și din oficiu, însă de fapt se referă la modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, acesta fiind singurul act care, conform Codului de procedură penală, se poate dispune din oficiu ori ca urmare a unei plângeri prealabile; dacă s-ar interpreta altfel, prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal ar putea fi foarte ușor deturnate de la scopul lor prin inserarea unei mențiuni în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale prin care se arată că aceasta este pusă în mișcare din oficiu, astfel încât în cazul în care persoana vătămată ar intenționa să își retragă plângerea, această manifestare de voință ar trebui să treacă automat prin filtrul procurorului, chiar dacă urmărirea penală a început în concret la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

36. În ceea ce privește infracțiunea comisă în dauna persoanei vătămate minore G.A.R., inculpatul a depus în aceeași ședință o declarație notarială prin care aceasta și-a retras plângerea prealabilă formulată, prin reprezentantul legal, fiind astfel respectate dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul penal.

37. Împotriva Sentinței nr. 953/7.06.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat apel, motivând că soluția de încetare a procesului penal cu referire la toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul X. este nelegală întrucât acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, iar procurorul în ședința de la termenul de la data de 24.05.2023 nu și-a însușit retragerile plângerilor prealabile pentru niciuna dintre cele trei persoane vătămate; s-a susținut că procurorul poate pune în mișcare acțiunea penală din oficiu și în ipoteza în care la dosar există plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată, rațiunea fiind aceea ca, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 199 alin. (2) din Codul penal, precum și în ipotezele vizate de art. 157 alin. (4) din Codul penal, procurorul să aibă posibilitatea de a cenzura poziția persoanei vătămate în situația retragerii plângerii.

38. În apel, la termenul de judecată de la data de 22.01.2024, s-a pus în discuția părților admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept potrivit art. 475 din Codul de procedură penală „dacă în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată a depus o asemenea plângere, acțiunea penală mai poate fi pusă în mișcare din oficiu”.

39. Prin Încheierea dispusă la data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov – Secția penală a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept referitoare la posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere.

40. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei privind chestiunea de drept supusă dezlegării.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

41. Instanța de trimitere a apreciat că este necesară clarificarea posibilității punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu subsecvent sesizării organului de urmărire penală prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate deoarece de acest aspect depinde incidența sau neincidența prevederilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, categorie din care fac parte și infracțiunile deduse judecății, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.

42. Din cuprinsul dispozițiilor incidente în cauză [art. 158 alin. (4) din Codul penal, art. 193 alin. (3) din Codul penal coroborat cu art. 157 alin. (4) din Codul penal, art. 199 alin. (2) din Codul penal, art. 7 din Codul de procedură penală, art. 288 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, art. 289-292 din Codul de procedură penală, art. 295-298 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 305 din Codul de procedură penală, respectiv ale art. 309 din Codul de procedură penală] nu se desprinde cu claritate dacă, așa cum a motivat prima instanță, în situația începerii urmăririi penale ca urmare a unei sesizări prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă sau, după cum se susține în apelul Ministerului Public, modalitatea de sesizare nu prezintă nicio relevanță, acțiunea penală putând fi pusă în mișcare din oficiu, chiar și în situația în care persoana vătămată a introdus plângere prealabilă, ceea ce ar face necesar ca, în cazul retragerii acesteia, opțiunea persoanei vătămate să producă efecte numai dacă este însușită de procuror, conform art. 158 alin. (4) din Codul penal.

43. Prin prisma acestor dispoziții normative, Curtea a opinat că punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza și din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia.

44. Curtea a avut în vedere că sesizarea organelor judiciare și punerea în mișcare a acțiunii penale constituie momente procesuale distincte și modul în care organele de urmărire penală ajung să cunoască săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu poate înlătura manifestarea de voință a acestora privind punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul particular al infracțiunilor de violență în familie. Situația de persoane vulnerabile a persoanelor vătămate în cazul infracțiunilor de violență domestică nu dispare odată cu formularea plângerii prealabile, ci, dimpotrivă, se poate acutiza, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe.

45. În materia infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de formularea unei plângeri prealabile, regula o constituie punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu consecințele prevăzute de art. 157 și 158 din Codul penal, însă prevederile legale nu exclud punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu chiar și în situația formulării plângerii prealabile. Interpretarea contrară ar lipsi de nivelul de protecție avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal persoanele vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar sunt tentate să o retragă pe parcursul procesului penal sub presiunea directă sau indirectă rezultată tocmai din starea de vulnerabilitate în care se află, generată de teamă, intimidare, insecuritate locativă sau financiară, alte cauze.

46. Natura relațiilor protejate prin incriminarea distinctă a formei agravate a infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul de procedură penală, impune autorităților judiciare sarcina de a veghea la respectarea drepturilor persoanelor vătămate inclusiv prin posibilitatea efectuării unei verificări a oportunității recunoașterii de efecte juridice retragerii plângerilor prealabile, indiferent de modul în care au fost sesizate. Amploarea și frecvența abuzurilor suferite în special de femei și copii în mediul familial impune autorităților, în opinia Curții, sarcina de a interpreta textele de lege în sensul care permite cel mai ridicat nivel de protecție ce poate fi oferit victimelor, cu respectarea tuturor drepturilor persoanelor implicate în procedură. În acest sens, s-a remarcat că punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în situația în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu lipsește persoana vătămată de dreptul de a-și retrage plângerea, însă instituie o garanție suplimentară a exercitării acestui drept în conformitate cu scopul pentru care a fost prevăzut, prin controlul exercitat de procuror în vederea asigurării unui consimțământ cu privire la care există cel mai mic risc de a fi viciat.

47. Raportarea cazurilor de violență domestică pe calea plângerii prealabile ar putea fi lipsită de efectele urmărite în situația în care victimele ar fi influențate să își retragă plângerile și autoritățile ar fi lipsite de o garanție eficientă a verificării consimțământului pentru retragere.

48. Interpretarea agreată de Curte corespunde recomandărilor prevăzute de art. 55 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (adoptată de Consiliul Europei la 7 aprilie 2011 la Istanbul – Convenția de la Istanbul, fiind deschisă pentru semnare la 11 mai 2011 și intrată în vigoare la 1 august 2014), text potrivit căruia: „Părțile vor asigura faptul că investigațiile sau urmărirea judiciară a infracțiunilor stabilite în conformitate cu Articolele 35, 36, 37, 38 și 39 ale prezentei Convenții nu vor fi dependente în întregime de o raportare sau plângere depusă de victimă, dacă infracțiunea a fost comisă în întregime sau parțial pe teritoriul său, precum și că procedurile pot continua chiar dacă victima își retrage declarația sau plângerea.”

49. Argumentele expuse sunt valabile și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal în situația prevăzută de art. 157 alin. (4) din Codul penal, posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu fiind stabilită de legiuitor tot în considerarea faptului că persoana vătămată este vulnerabilă și are nevoie de o protecție specială.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

50. În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

51. În urma consultării instanțelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.

52. Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu. (…)

53. În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au apreciat, în esență, că punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza și din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia.

54. Sesizarea organelor judiciare și punerea în mișcare a acțiunii penale constituie momente procesuale distincte, iar modul în care organele de urmărire penală ajung să cunoască săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu poate înlătura posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul particular al infracțiunilor de violență în familie. Situația de persoane vulnerabile a persoanelor vătămate, în cazul infracțiunilor de violență domestică, nu dispare odată cu formularea plângerii prealabile, ci, dimpotrivă, se poate acutiza, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe.

55. Regula în materia infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de formularea unei plângeri prealabile o constituie punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu consecințele prevăzute de art. 157 și 158 din Codul penal, însă prevederile legale nu exclud punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu, chiar și în situația formulării plângerii prealabile. Interpretarea contrară ar lipsi de nivelul de protecție, avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, persoanele vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar pot să o retragă pe parcursul procesului penal, sub presiunea directă sau indirectă, rezultată tocmai din starea de vulnerabilitate în care se află, generată de teamă, intimidare, insecuritate locativă sau financiară ori alte cauze.

56. Punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale, în situația în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu lipsește persoana vătămată de dreptul de a-și retrage plângerea, însă instituie o garanție suplimentară a exercitării acestui drept, în conformitate cu scopul pentru care a fost prevăzut, prin controlul exercitat de către procuror, în vederea asigurării unui consimțământ cu privire la care există cel mai mic risc de a fi viciat.

57. În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare din oficiu.

(…)

59. În susținerea acestei opinii s-a arătat, în esență, că procurorul nu ar putea pune în mișcare acțiunea penală din oficiu indiferent de modalitatea de sesizare, respectiv inclusiv în situația în care la dosar există o plângere prealabilă formulată de persoana vătămată. Astfel, din moment ce urmărirea penală a început la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se apreciază că acțiunea penală s-a pus în mișcare tot la plângerea prealabilă, nu din oficiu, inserarea unei mențiuni în acest din urmă sens, în finalul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, fiind lipsită de orice efect juridic.

60. Art. 288 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală: (1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. (2) Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora. Cele patru modalități de sesizare menționate în cuprinsul art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt detaliate prin dispozițiile art. 289-292 din Codul de procedură penală, acest din urmă articol fiind în sensul că organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 din Codul de procedură penală și încheie un proces-verbal în acest sens (deci nu ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată).

61. În situația interpretării contrare, prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal ar putea fi foarte ușor deturnate de la scopul lor prin inserarea mențiunii din oficiu în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, astfel încât, în cazul în care persoana vătămată ar intenționa să își retragă plângerea, această manifestare de voință ar trebui să treacă automat prin filtrul procurorului, chiar dacă urmărirea penală a început, în concret, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

V. Opinia specialiștilor consultați

(…)

66. Cu privire la fondul sesizării s-a susținut[1] că, în primul rând, se impune a sublinia că anumite categorii de fapte antisociale sunt incriminate în considerarea periclitării sau lezării unor valori sociale strâns legate de persoana subiectului pasiv, ele privind atât drepturi subiective patrimoniale (dreptul de proprietate sau alte drepturi patrimoniale care au la bază constituirea unor raporturi de încredere între părți), cât și nepatrimoniale (onoarea, demnitatea, libertatea). În privința acestor infracțiuni, legiuitorul, din rațiuni de politică penală, a instituit regula potrivit căreia necesitatea și oportunitatea exercitării acțiunii penale sunt lăsate la aprecierea victimei, aceasta fiind cea mai în măsură să decidă dacă dorește sau nu tragerea la răspundere penală a infractorului. În aceste situații, acțiunea penală rămâne o acțiune publică, doar persoana vătămată devine un substitut procesual al puterii publice. Persoana vătămată decide astfel asupra oportunității exercitării acțiunii coercitive a statului asupra infractorului prin intermediul instituției plângerii prealabile, reglementată de art. 295-298 din Codul de procedură penală.

67. Plângerea prealabilă are rolul de a face posibilă concilierea intereselor colective cu cele private, în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni, expres prevăzute de legea penală, fie în considerarea pericolului social redus al infracțiunii, fie că desfășurarea procesului penal i-ar putea provoca prejudicii morale părții vătămate din cauza publicității inerente unui astfel de proces.

68. Prin excepție, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu, în situația în care legiuitorul a apreciat că persoana vătămată are nevoie de o protecție sporită din cauza vârstei, stării de iresponsabilitate, relației cu infractorul etc. Acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă [art. 157 alin. (4) din Codul penal]. Totodată, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, plângerea prealabilă poate fi introdusă de reprezentantul legal (părinte, tutore sau curator). În cazul persoanei juridice reprezentate de făptuitor, plângerea prealabilă nu este necesară, acțiunea penală putând fi pusă în mișcare, și în acest caz, din oficiu. În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea prealabilă se introduce personal de către acestea, cu asistarea reprezentantului legal. Dacă persoana vătămată a decedat sau, în cazul persoanei juridice, aceasta a fost lichidată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (5) din Codul penal.

69. Astfel, se ivesc două ipoteze în situația în care victima face parte din categoria persoanelor considerate de legiuitor ca având nevoie de protecție sporită:

– infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, a formulat plângere. În acest caz, nu există nicio interdicție referitoare la posibilitatea declanșării acțiunii penale și din oficiu de către procuror, însă nu ar avea niciun sens de vreme ce scopul legii care prevede posibilitatea acțiunii penale din oficiu este de a proteja victima vulnerabilă pentru cazurile în care nu s-ar formula o astfel de plângere;

– infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, nu a formulat plângere. În acest caz, se poate declanșa acțiunea penală din oficiu prin mijlocul pus la dispoziție de către legiuitor pentru a proteja mai bine interesele victimei vulnerabile.

70. Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, categorie din care fac parte infracțiunile care formează obiectul dosarului instanței de trimitere, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror. Scopul acestei prevederi, deși pare lipsit de logică întrucât se încalcă principiul simetriei actelor juridice (se retrage un act care nu a fost introdus niciodată), are importante rațiuni de ordin practic, consfințind în același timp voința persoanei vătămate ca motor al acțiunii penale în cazurile indicate de legiuitor.

71. Raportat la cele două situații indicate, relația dintre declanșarea acțiunii penale și retragerea plângerii prealabile trebuie rezolvată după cum urmează:

– în situația în care infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, a formulat o astfel de plângere, retragerea plângerii poate opera indiferent dacă a fost sau nu pusă în mișcare acțiunea penală din oficiu, sub condiția însă a însușirii de către procuror;

– în situația în care infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, nu a formulat o astfel de plângere, retragerea plângerii se poate face sub condiția însușirii de către procuror.

72. Relevante sunt și dispozițiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, care stipulează că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, coroborate cu dispozițiile art. 157 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu. Totodată, art. 199 alin. (2) din Codul penal stipulează că, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu.

73. S-a opinat în sensul că punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza și din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia, fără ca acest lucru să constituie un impediment pentru retragerea plângerii prealabile, sub condiția însă a însușirii retragerii plângerii de către procuror.

74. Deși regula în materia infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de introducerea unei plângeri prealabile o constituie punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, prevederile legale nu exclud punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu. Această interpretare corespunde standardului de protecție a persoanelor vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar care își retrag plângerea pe parcursul procesului penal sub presiunea autorului infracțiunii.

75. Această interpretare a textului în discuție este aptă să asigure un echilibru între drepturile persoanei acuzate și standardul de protecție a victimei, astfel cum este instituit de normele prevăzute în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.

76. În același registru de idei, o astfel de interpretare respectă și standardul convențional stabilit de Curtea de la Strasbourg în materia infracțiunilor de violență în familie.

77. În acest context, s-a făcut trimitere la hotărârea pronunțată în Cauza Buturugă c. României (hotărârea CEDO din 11 februarie 2020, pronunțată în Cererea nr. 56.867/15), ocazie cu care Curtea a precizat expres obligația pozitivă care incumbă autorităților statului de a lua măsuri corespunzătoare pentru a împiedica ca persoanele aflate sub jurisdicția statului să fie supuse torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante. Totodată, se specifică categoria victimelor violenței în familie, acestea având un drept de protecție din partea stalului, sub forma unei prevenții eficiente, existând corelativ obligația procedurală pozitivă de a efectua o anchetă efectivă în cazul în care o persoană pretinde în mod întemeiat că a suferit rele tratamente (pct. 60).

78. Prin urmare, punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în situația în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu lipsește persoana vătămată de dreptul de a-și retrage plângerea, însă legea instituie o garanție suplimentară a exercitării acestui drept, respectiv un control al procurorului, în scopul asigurării unei protecții suplimentare pentru o categorie de persoane considerate vulnerabile. Retragerea plângerii prealabile se poate realiza indiferent dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare și din oficiu, dar doar în cazul în care a fost însușită de către procuror.

79. Specialiștii din cadrul Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au opinat în sensul că, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a formulat și depus deja o asemenea plângere prealabilă, acțiunea penată nu poate fi pusă în mișcare din oficiu/nu mai poate fi pusă în mișcare și din oficiu, ci trebuie pusă în mișcare/considerată ca fiind pusă în mișcare (doar) la plângerea prealabilă a persoanei vătămate – cu urmarea că o eventuală și ulterioară manifestare de voință a persoanei vătămate, în sensul retragerii plângerii prealabile, va înlătura răspunderea penală a suspectului/inculpatului, fără a necesita însușire de către procuror (fără a putea fi cenzurată prin neînsușire de către procuror), nefiind aplicabile, în această ipoteză, dispozițiile cuprinse la art. 158 alin. (4) din Codul penal.

80. Dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal prevăd că, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în forma agravată, asupra unui membru de familie al subiectului activ al infracțiunii, acțiunea penală se poate pune în mișcare „și din oficiu”. Prevederile art. 199 din Codul penal reprezintă, așadar, o formă agravată a infracțiunii de lovire sau alte violențe [precum și a tuturor celorlalte infracțiuni la care se face referire în cuprinsul art. 199 alin. (1) din Codul penal], pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (ca regulă), legea penală stipulând însă și posibilitatea ca aceeași acțiune penală să se pună în mișcare și din oficiu, de către procuror, în cazul respectivei forme agravate (bazată pe legătura de membru de familie existentă între făptuitor și victimă).

81. Discuția supusă analizei vizează raportul dintre disponibilitatea acțiunii penale și oficialitatea acesteia – interpretarea normelor legale cu privire la posibilitatea procurorului de a pune în mișcare din oficiu acțiunea penală chiar și în situațiile în care exista deja o plângere prealabilă formulată/depusă în cauză.

82. S-a apreciat că disponibilitatea acțiunii penale reprezintă regula în materia infracțiunii de lovire sau alte violențe inclusiv în situația în care actele de agresiune sunt îndreptate împotriva unui membru de familie (fiind incidentă forma agravată prevăzută de dispozițiile art. 199 din Codul penal). Legiuitorul a decis, ca în cazul acestor fapte, să lase persoanei vătămate posibilitatea de a aprecia și a decide dacă infractorul urmează să fie tras la răspundere penală sau nu. Așadar, în această privință, s-a apreciat că regula este aceea a necesității formulării plângerii prealabile pentru tragerea la răspundere penală a celui care a săvârșit infracțiunea.

83. Legiuitorul a derogat de la această regulă atât prin norme ce au caracter general [potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (4) și (5) din Codul penal], cât și prin norme cu un caracter special [precum dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal], nefiind vorba despre o derogare absolută de la caracterul disponibil al acțiunii penale în aceste situații, ci despre posibilitatea procurorului de a pune în mișcare (și) din oficiu acțiunea penală, în unele situații rezervate, ca regulă, sesizării prin plângere prealabilă. S-a apreciat că derogările instituite de către legiuitor (în sensul dreptului procurorului de a pune în mișcare acțiunea penală, în respectivele ipoteze, din oficiu) au avut drept fundament necesitatea de ocrotire mai intensă/superioară a intereselor persoanelor vătămate care rămân în pasivitate, persoane care, fie din necunoaștere, fie din alte cauze, se află în anumite situații care le afectează posibilitatea de formulare a unei plângeri prealabile, ipoteze exacerbate, posibil, de relațiile de familie existente între ele și subiecții activi ai infracțiunilor respective. Deci, pentru a asigura protejarea suplimentară a drepturilor și intereselor procesuale aparținând acestor persoane (aflate deseori în situații de vulnerabilitate pronunțată), în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni, legiuitorul permite procurorului să pună în mișcare acțiunea penală (și) din oficiu (drept a cărui exercitare este lăsată de legiuitor la aprecierea organului judiciar, neconstituind o obligație).

84. S-a considerat că, dacă legiuitorul ar fi intenționat să deroge integral de la principiul disponibilității acțiunii penale, în aceste situații, ar fi renunțat în totalitate la ipoteza punerii în mișcare a acțiunii penale condiționat de formularea plângerii prealabile.

85. Astfel, s-a concluzionat că, dacă într-o cauză a fost formulată deja o plângere prealabilă, atunci persoana vătămată și-a manifestat voința în sensul tragerii la răspundere penală a persoanei care a săvârșit fapta penală, fapt pentru care nu subzistă niciun motiv pentru ca procurorul, din oficiu, să intervină și să pună în mișcare (la rândul său) acțiunea penală; practic, nu mai subzistă vreun interes de a se proteja suplimentar interesele procesuale ale victimei, care și-a manifestat deja voința de a și le proteja singură.

86. Distincția cu privire la cele două modalități de punere în mișcare a acțiunii penale (din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate) devine relevantă în momentul în care intervine în discuție chestiunea retragerii plângerii prealabile. Dacă, în cazul în care acțiunea penală s-a pus în mișcare ca urmare a plângerii prealabile formulate de titularul acestui drept, în condițiile art. 158 alin. (1)-(3) din Codul penal (fără a se cere îndeplinirea vreunei alte condiții suplimentare), retragerea plângerii prealabile reprezintă, în mod clar, o cauză de înlăturare a răspunderii penale (fără a fi condiționată de vreo însușire/avizare din partea vreunui organ reprezentant al statului), atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, de către procuror (în condițiile legii), raportat la o infracțiune la care se solicită, ca regulă, formularea plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile – manifestare de voință a persoanei vătămate – are tot valoare de cauză de înlăturare a răspunderii penale, dar doar în măsura în care această manifestare de voință a persoanei vătămate este însușită de către procuror, în condițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal. În acest caz, se acordă, practic, procurorului [care a pus în mișcare, în mod excepțional (în cazurile și condițiile prevăzute de lege), acțiunea penală, din oficiu, față de o infracțiune la care, ca regulă, se solicita plângerea prealabilă a persoanei vătămate], posibilitatea de a cenzura manifestarea de voință a victimei, în considerarea unor diverse motive care țin, de principiu, de necesitatea și interesul realizării unei protecții superioare/suplimentare a anumitor categorii vulnerabile de persoane vătămate, care este posibil (chiar de presupus) să fi fost esențial influențate în decizia de retragere a plângerii prealabile (posibil, chiar de către făptuitor), în sensul vicierii acestei manifestări de voință.

87. Aceasta a fost, de altfel, ipoteza reținută în cauza în care a fost formulată sesizarea Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauza pendinte.

88. Or, a recunoaște Ministerului Public posibilitatea de a declanșa din oficiu acțiunea penală, deși a fost deja formulată, anterior, o plângere prealabilă de către persoana vătămată titulară a acestui drept în cauza respectivă, s-a considerat că ar constitui doar o operațiune juridică realizată (tendențios) de către procuror, în scopul unei limitări a dreptului victimei de a-și putea eventual retrage plângerea prealabilă, în viitor, fără a fi necesară obținerea unei încuviințări din partea sa, ca organ judiciar; operațiunea ar deveni redundantă în considerarea oricărei alte finalități. S-a opinat că nu aceasta a fost, în mod logic, intenția legiuitorului atunci când a reglementat instituția posibilității (secundare/alternative – dar de rang secundar) de a se pune în mișcare acțiunea penală (și) din oficiu în unele situații în care, ca regulă (regulă care trebuie menținută, logic, cu forța juridică aferentă, iar nu lăsată să fie transformată, în fapt, printr-o interpretare contrară spiritului legii, într-o veritabilă excepție incidentă în practica organelor judiciare), tragerea la răspundere penală a infractorului este lăsată la disponibilitatea manifestării de voință a persoanei vătămate prin infracțiunea comisă (fiind condiționată, în principal, de formularea și introducerea, de către aceasta, a unei plângeri prealabile).

89. De altfel, în materia violenței în familie au mai existat modificări legislative de natură să limiteze disponibilitatea acțiunii penale. Astfel, dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal permiteau, anterior anului 2020, împăcarea în situațiile în care acțiunea penală ar fi fost pusă în mișcare din oficiu, de către procuror. Prin Legea nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost înlăturată posibilitatea împăcării drept cauză care înlătură răspunderea penală [potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal – în materia lovirii sau a altor violențe comise asupra unui membru de familie ori a vătămării corporale din culpă, comisă asupra unui membru de familie], așa încât, în prezent, dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, de către procuror, manifestarea de voință a persoanei vătămate, în sensul în care nu mai dorește tragerea la răspundere penală a făptuitorului, poate avea doar relevanța unei retrageri a plângerii prealabile – și doar dacă este însușită de către procuror.

90. Deși s-a admis că în discuție pot fi aduse ca argumente și o serie de concepte și idei corespunzătoare necesității ocrotirii suplimentare a victimelor violenței domestice sau tangențiale eficientizării costurilor implicate de instrumentarea unor cauze penale etc., s-a considerat totuși a fi mai în spiritul voinței legiuitorului și exprimării sale exprese prin formulările din reglementarea curentă interpretarea potrivit căreia punerea în mișcare a acțiunii penale, din oficiu, de către procuror, în condițiile în care deja există formulată o plângere prealabilă în cauză (în ipotezele în care legea permite procurorului punerea în mișcare și din oficiu a acțiunii penale, în anumite condiții, pentru infracțiuni care, ca regulă, se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), contravine regulii disponibilității tragerii la răspundere penală în respectivele situații/în cazul acelor infracțiuni.

VI. Examenul jurisprudenței în materie

1. Jurisprudența națională relevantă

(…)

2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

94. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019) prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe” săvârșită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, și nu ca efect al împăcării.

95. Deși decizia menționată și-a încetat aplicabilitatea ca urmare a modificărilor legislative privind art. 199 alin. (2) din Codul de procedură penală, prezintă interes raționamentul juridic cu privire la această problemă de drept.

(…)

IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară, este în sensul că sesizarea instanței este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate cerute de lege.

X. Dispoziții legale incidente

(…)

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011

Art. 35. – Violența fizică Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul că este incriminat comportamentul de comitere de acte de violență fizică împotriva unei alte persoane. 

(…)

Art. 55. – Procedurile ex parte și ex officio 1. Părțile vor asigura faptul că cercetarea sau urmărirea judiciară a infracțiunilor stabilite în conformitate cu articolele 35, 36, 37, 38 și 39 ale prezentei convenții nu va fi dependentă în totalitate de o declarație sau plângere depusă de victimă, dacă infracțiunea a fost comisă în întregime sau parțial pe teritoriul lor, precum și că procedurile pot continua chiar dacă victima își retrage declarația sau plângerea.

Legea nr. 30 din 17 martie 2016 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011

Art. 2. – Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarele rezerve: 

a) În conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) și (2) din Convenție,

”România își rezervă dreptul de a nu aplica sau de a aplica doar în cazuri sau condiții specifice dispozițiile formulate în:

– articolul 30 alineatul (2);

– articolul 44 alineatele (1) lit. e), (3) și (4); … [Articolul 44 – Jurisdicție – … (4) Pentru urmărirea penală a infracțiunilor stabilite în conformitate cu articolele 36, 37, 38 și 39 din prezenta convenție, părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că jurisdicția lor în ceea ce privește punctele d și e ale alineatului (1) nu este subordonată condiției conform căreia urmărirea penală poate fi inițiată doar în urma raportării de către victimă a infracțiunii sau a stabilirii informațiilor de către stat cu privire la locul unde a fost comisă infracțiunea.];

–articolul 55 alineatul (1) cu privire la articolul 35 referitor la infracțiunile minore” … [Articolul 55 – Procedurile ex parte și ex officio – (1) Părțile vor asigura faptul că investigațiile sau urmărirea judiciară a infracțiunilor stabilite în conformitate cu articolele 35, 36, 37, 38 și 39 ale prezentei convenții nu vor fi dependente în întregime de o raportare sau plângere depusă de victimă, dacă infracțiunea a fost comisă în întregime sau parțial pe teritoriul său, precum și că procedurile pot continua chiar dacă victima își retrage declarația sau plângerea.]”

XI. Opinia judecătorului-raportor

129. Opinia exprimată de judecătorul-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov – Secția penală și al stabilirii că în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și, pe cale de consecință, retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal, lăsând neaplicat art. 158 alin. (4) din Codul penal privind condiția însușirii de către procuror.

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție

(…)

B. Cu privire la fondul chestiunii de drept:

141. Obiectul prezentei sesizări îl constituie problema de drept ce presupune, în esență, determinarea modalității în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare, la plângerea prealabilă sau din oficiu, respectiv examinarea raportului dintre disponibilitatea acțiunii penale și oficialitatea acesteia cu privire la posibilitatea procurorului de a pune în mișcare din oficiu acțiunea penală, chiar și în situațiile în care există deja o plângere prealabilă aptă să conducă la declanșarea procesului penal.

142. Dispozițiile art. 157 alin. (1) din Codul penal, precum și cele ale art. 295 alin. (1) din Codul de procedură penală condiționează posibilitatea procurorului de a pune în mișcare acțiunea penală de existența plângerii prealabile a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

143. Raportat la angajarea răspunderii penale, precum și la desfășurarea procesului penal, instituția plângerii prealabile se înfățișează atât ca o condiție de pedepsibilitate, cât și ca o condiție de procedibilitate.

144. Cu titlu de excepție, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu, potrivit art. 157 alin. (4) din Codul penal.

145. De asemenea, dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal prevăd că, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în forma agravată de săvârșirea faptei penale asupra unui membru de familie al subiectului activ al infracțiunii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și „din oficiu”.

146. Astfel, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, principiul fundamental avut în vedere de legiuitor este cel al disponibilității, iar în cazul excepțiilor funcționează atât principiul disponibilității, cât și cel al oficialității.

147. În acest sens, disponibilitatea acțiunii penale reprezintă regula în materia infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, inclusiv cele prevăzute de art. 199 din Codul penal, legiuitorul lăsând la latitudinea persoanei vătămate posibilitatea de a aprecia și a decide dacă făptuitorul urmează să fie tras la răspundere penală sau nu.

148. Legiuitorul a derogat de la această regulă, atât prin norme cu caracter general [art. 157 alin. (4) și (5) din Codul penal], cât și cu caracter special [art. 199 alin. (2) din Codul penal], instituind și posibilitatea procurorului de a pune în mișcare din oficiu acțiunea penală, derogări ce au avut drept fundament necesitatea de ocrotire superioară a intereselor persoanelor vătămate.

149. Deci identificarea modului în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare, la plângerea prealabilă sau din oficiu, se pune în cazurile în care legiuitorul a prevăzut cele două procedee de exercitare a acțiunii penale.

150. Trebuie observat că aceste derogări ce permit procurorului să pună în mișcare acțiunea penală din oficiu nu anulează principiul disponibilității, ci sunt subsidiare acestuia, întrucât, în caz contrar, legiuitorul ar fi renunțat în totalitate la ipoteza punerii în mișcare a acțiunii penale condiționat de formularea plângerii prealabile.

151. Această idee reiese chiar și din considerentele prezentate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care, în Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019), analizând instituțiile de drept incidente în cazul manifestării de voință a părților de a cere înlăturarea răspunderii penale, a identificat strict două situații, după cum acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu sau la plângerea prealabilă, fără a reține și posibilitatea existenței unei plângeri prealabile, aptă să conducă la punerea în mișcare a acțiunii penale.

152. Totodată, acceptarea posibilității coexistenței, în cadrul aceleiași cauze penale, atât a unei plângeri prealabile, aptă să conducă la declanșarea procesului penal, cât și a unei sesizări din oficiu, urmată de punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu, ar putea avea drept consecință ca simpla mențiune a procurorului, în cuprinsul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, să conducă la lipsirea de efecte a instituției plângerii prealabile, ca manifestare de voință a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului, mai ales în ceea ce privește o eventuală retragere a plângerii prealabile.

153. În această situație, procurorul ar putea, în mod arbitrar, să anihileze orice posibilitate de a se ajunge ulterior la o retragere a plângerii prealabile, doar prin simpla inserare în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale a mențiunii că aceasta s-a făcut din oficiu, având posibilitatea de a nu își însuși eventuala manifestare de voință a persoanei vătămate, care, deși a formulat în condițiile legii o plângere prealabilă, ar alege ulterior să își exercite dreptul acordat în mod expres de legiuitor și să solicite înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului.

154. Prin urmare, sensul prevederilor art. 157 alin. (4) și ale art. 199 alin. (2) din Codul penal nu este acela ca, în situațiile astfel reglementate, procurorul să dobândească un drept discreționar de a decide dacă pune în mișcare acțiunea penală din oficiu sau la plângerea prealabilă, indiferent de manifestarea de voință a persoanei vătămate, ci acela de a exista o protecție suplimentară, superioară, pentru ocrotirea intereselor persoanelor vătămate care, din varii motive, rămân în pasivitate, procurorul dobândind un rol subsidiar.

155. Astfel, acțiunea penală nu ar putea să fie pusă în mișcare din oficiu cât timp, la momentul emiterii ordonanței de către procuror, exista o plângere prealabilă care întrunea toate cerințele legii.

156. În consecință, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu sau considerată astfel numai atunci când interesele persoanelor vulnerabile nu au fost apărate fie din cauza faptului că manifestarea de voință a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului nu întrunește cerințele plângerii prealabile, fie din cauza inexistenței unei plângeri, nu și în cazul în care plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.

157. Pe de altă parte, trebuie făcută o distincție între sesizarea organelor de urmărire penală și punerea în mișcare a acțiunii penale.

158. Sesizarea se realizează conform art. 288 din Codul de procedură penală, prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare decât cele de urmărire penală sau din oficiu (în acest din urmă caz, dacă autoritățile află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale); existența unei plângeri prealabile care îndeplinește condițiile de formă și fond, fiind depusă în termenele prevăzute de art. 296 din Codul de procedură penală, nu se circumscrie noțiunii de „orice altă cale” în sensul art. 292 din Codul de procedură penală. Punerea în mișcare a acțiunii penale este actul procesual al procurorului și se face prin ordonanță, conform art. 309 din Codul de procedură penală, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.

159. Determinarea modului în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală (din oficiu sau la plângerea prealabilă) nu depinde de forma concretă pe care a îmbrăcat-o sesizarea organelor de urmărire penală (în sensul că nu ar trebui să se considere că acțiunea penală s-a exercitat din oficiu doar când și sesizarea s-a făcut din oficiu, cu excluderea plângerii sau denunțului și a actelor încheiate de alte organe de constatare decât cele de urmărire penală).

160. În aceste condiții, stabilirea modului în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală (din oficiu sau la plângerea prealabilă) depinde, în principal, de existența unei manifestări de voință a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere a făptuitorului, care să întrunească toate cerințele legale pentru a fi calificată drept plângere prealabilă, iar, în subsidiar, de mențiunile ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.

161. În concret, acțiunea penală va fi considerată a fi exercitată din oficiu atunci când, indiferent de modul de sesizare a organelor de urmărire penală, la momentul emiterii ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, manifestarea de voință a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului nu există sau nu întrunește cerințele plângerii prealabile.

162. Dimpotrivă, acțiunea penală va fi considerată a fi exercitată la plângerea prealabilă atunci când, indiferent de modul de sesizare a organelor de urmărire penală, la momentul emiterii ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, manifestarea de voință a persoanei vătămate în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului există și întrunește cerințele plângerii prealabile.

163. Prin urmare, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar acțiunea penală este considerată a fi exercitată ca urmare a acesteia, va putea să intervină și retragerea plângerii prealabile conform art. 158 alin. (1) din Codul penal, lăsând neaplicat art. 158 alin. (4) din Codul penal referitor la condiția însușirii de către procuror.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secția penală prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală mai poate fi pusă în mișcare din oficiu?” și va stabili că în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, așa încât retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal.

---

[1] Departamentul de Drept Public din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara.