ABSTRACT

The new Criminal Code changed the philosophy of embezzlement offence and has included this offence in the category of the service offences, and not against the patrimony, so that the embezzlement is a risk offence, and not of result, and for it’s achievement it is enough that the public clerk to acquire goods, use or traffic, in his interest or for another, money, valuables or other assets that he manages or administers, without his activity of clerk to be connected to causing a damage.

If the defendant violates in bad faith the conditions of the judicial control and during this period he commits another offence, there are fulfilled the conditions provided in art. 215 par. (7) and art. 223 par. (1) letter d) from the Criminal Procedure Code for the replacement of the judicial control with the measure of preventive arrest.

Key words: preventive arrest, judicial control, embezzlement, risk offence, result offence.

I. Prezentare speță. La data de 13 martie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție (denumită în continuare D.N.A.) – Serviciul teritorial Târgu-Mureș și inculpatul M.J. au formulat contestații împotriva Încheierii penale nr. 20/DL/2015, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș.

Procurorul a criticat încheierea sus-menționată, de admitere în parte a cererii sale și de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului M.J., subliniind, în esență, că în cauză sunt probe care confirmă îndeplinirea cumulativă a condițiilor luării măsurii arestării preventive a inculpatului, iar măsura este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

La rândul său, inculpatul a menționat, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile înlocuirii măsurii preventive inițiale nici cu arestul la domiciliu, nici cu arestarea preventivă. Astfel, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia inculpatul a comis o nouă infracțiune pe durata controlului judiciar, aceasta este nefondată. Astfel, activitatea reproșată inculpatului nu poate constitui elementele instigării la infracțiunea de delapidare, nu există niciun prejudiciu în cauză, suspecta B.E.C. nu poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, nu există legătura subiectivă între inculpat și suspectă și, oricum, inculpatul a urmărit să obțină copii după suportul tehnic pe care s-au înregistrat dezbaterile ședinței consiliului local din data de 16 februarie 2015, în calitatea sa de cetățean preocupat de soarta municipiului, și nu în calitate sa de primar. Mai mult, contrar susținerilor judecătorului din prim grad și procurorului, infracțiunea de delapidare nu este o infracțiune gravă, care să justifice arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. Suplimentar, procurorul din cadrul D.N.A. nu avea competența să urmărească el această infracțiune, care este de competența generală a parchetului de pe lângă judecătorie.

În continuare, inculpatul a subliniat că, în ceea ce privește scrisoarea care trebuia trimisă Primăriei Sectorului V Budapesta, trebuie observat că nu el este redactorul acesteia, că scrisoarea trebuia să emane de la consiliul local, iar convorbirea cu viceprimarul localității referitor la această scrisoare a avut-o în calitate de om politic, și nu de primar. În plus, de la luarea măsurii preventive a controlului judiciar, procurorul nu a mai efectuat niciun act specific urmăririi penale, ci doar s-a preocupat să-l urmărească pe inculpat, ca acesta să încalce controlul judiciar. Totodată, atât procurorul, în propunerea sa, cât și judecătorul, în încheierea contestată, nu au analizat în mod complet probele, reținând din convorbirile telefonice interceptate doar pasaje singulare pe care le-au interpretat în defavoarea inculpatului, fără să ia în considerare contextul în care afirmațiile au fost făcute și în ansamblu toate convorbirile purtate în perioada de referință, din care rezultă fără vreo îndoială că nu a încălcat controlul judiciar și că este exclusă comiterea oricărei noi infracțiuni.

Analizând contestațiile pendinte, prin prisma materialului dosarului cauzei, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale inculpatului, precum și din oficiu, în limitele învestirii date de efectul devolutiv specific, judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut următoarele:

A. Conținutul hotărârii atacate. Prin Încheierea penală nr. 20/DL/2015, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș:

– în baza art. 242 alin. (3), art. 215 alin. (7) și art. 218 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a admis în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, în dosarul nr. 142/P/2014;

– în baza art. 215 alin. (7), art. 218, art. 223 alin. (1) lit. d) și art. 220 C.pr.pen., a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul M.J., cercetat în dosarul nr. 142/P/2014 al D.N.A. – Serviciul teritorial Târgu-Mureș, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2015 și până la data de 9 aprilie 2015, inclusiv;

– în baza art. 221 alin. (1) C.pr.pen., a impus inculpatului M.J. obligația de a nu părăsi imobilul său, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza;

– în baza art. 221 alin. (2) C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, a impus inculpatului următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu numiții V.Z., V.C., P.C. și E.C.;

– în baza art. 221 alin. (4) C.pr.pen., a atras atenția inculpatului M.J. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive;

– a desemnat ca organ de executare a obligațiilor stabilite Poliția municipiului Gheorgheni, județul Harghita;

– a făcut aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (3) C.pr.pen.

În motivarea încheierii contestate, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că din materialul probator administrat (declarațiile martorilor ascultați în faza de urmărire penală B.E.C., A.Z.I., N.Z., V.Z., S.H., precum și procesele-verbale de redare rezumativă a înregistrării comunicațiilor și ale înregistrările audio ale convorbirilor purtate de inculpat în intervalul 9 februarie 2015-23 martie 2015) rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a încălcat cu rea-credință obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar și chiar că ar fi comis o nouă infracțiune.

În ceea ce privește solicitarea de a se lua cea mai aspră dintre măsuri, aceea a arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că deși inculpatul a încălcat condițiile controlului judiciar, totuși nu a făcut-o într-un mod foarte grav care să justifice privarea sa totală de libertate. Dar cum această atitudine nu poate rămâne nesancționată, deoarece astfel s-ar ajunge ca măsurile preventive să fie ineficiente, fără efect în plan juridic, precum și pentru a asigura, pe de altă parte, buna desfășurare a procesului penal, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că cererea de înlocuire a controlului judiciar se justifică a fi admisă, urmând să fie luată măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Măsura arestului la domiciliu este necesară și oportună, tocmai pentru că s-a dovedit că lăsarea în libertate sub control judiciar a inculpatului ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, pericol cert și actual, de o asemenea intensitate, care să impună, singur, luarea unei măsuri mai severe decât cea sub imperiul căreia se află la acest moment.

Corespunde adevărului că infracțiunile amintite, prin natura și prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și calitatea specială a inculpatului – aceea de primar, în exercițiul funcțiunii –, dar și gravitatea fenomenului infracțional și limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacție de oprobriu general puternică, astfel încât se poate justifica privarea de libertate a unui inculpat.

Judecătorul de drepturi și libertăți a mai reținut că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.), orice măsură preventivă trebuie analizată în timp, atât la momentul inițial, cât și ulterior, cât ea este în ființă, precum și din punct de vedere al oportunității și al proporționalității. Astfel, potrivit unui punct de vedere exprimat de C.E.D.O. se acceptă ca, cel puțin la începutul anchetei, suspectul să fie ținut sub imperiul unei măsuri preventive, pentru a nu perturba sub nicio formă desfășurarea instrucției penale (a se vedea: cauza W. contra Elveției; cauza Dumont-Maliverg contra Franței).

De asemenea, potrivit unui punct de vedere exprimat de C.E.D.O., gravitatea unei inculpări poate să ducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica comiterea de noi infracțiuni (a se vedea cauza Hesse contra Austriei), sens în care, așa cum rezultă din practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Vrencev contra Serbiei), măsura arestării preventive trebuie analizată și din punct de vedere al oportunității și al proporționalității, iar în baza acestor principii judecătorul de drepturi și libertăți (instanța) este obligat a motiva și de ce o altă măsură preventivă, mai puțin severă, nu s-ar putea dispune împotriva inculpatului.

Din acest punct de vedere, deși temeiul precizat oral de către reprezentantul Ministerului Public este real, totuși faptele săvârșite de către inculpat sunt oarecum atipice, el nesemnând acte în calitatea sa de primar, ci dând dispoziții orale celor menționați, prevalându-se de relația de subordonare, din punct de vedere profesional, a celor pe care a încercat să îi determine să acționeze în sensul dorit de el – atât în ceea ce privește acea scrisoare ce urma să fie adoptată în ședința consiliului local, cât și punerea la dispoziția sa a respectivelor casete cuprinzând înregistrarea acelei ședințe –, aspecte care nu pot fi negate, dar care, în condițiile date, justifică înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu.

În plus, nu există nici la acest moment, alte date din care să rezulte că ar fi incident vreun alt temei al arestării, bazat, eventual, pe necesitatea eliminării riscului intimidării martorilor de către inculpat, în cursul administrării probelor. Faptele inculpatului sunt grave, mai ales prin prisma calității sale de care s-a prevalat, în mod evident, și a susținerilor că au fost comise în exercițiul funcțiunii respective, însă acest criteriu nu este suficient pentru a duce la concluzia că este necesară arestarea inculpatului, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp.

În acest context, în cauza de față, nu se poate vorbi de vreo perturbare a instrucției penale, în situația luării unei măsuri preventive mai puțin grave, sens în care și pericolul concret pentru ordinea publică poate fi anihilat.

Așadar, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că admiterea în parte a propunerii parchetului, în sensul înlocuirii măsurii controlului judiciar cu aceea a arestului la domiciliu, se fondează, în principal, pe existența de probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile în discuție, luând în considerare și scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal prin ținerea inculpatului la dispoziția organelor judiciare, precum și scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, conform prevederilor art. 215 alin. (7) C.pr.pen.

B. Considerentele judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea contestațiilor procurorului și ale inculpatului. S-a constatat că, prin Încheierea penală nr. 7/DL/2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș, modificată și definitivă prin Încheierea penală nr. 4/CU/CDL/2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Târgu-Mureș, față de inculpatul M.J. s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, calculată începând cu data de 27 ianuarie 2015. Între obligațiile aferente controlului judiciar, inculpatului i s-a impus să nu exercite activitatea de primar al municipiului Gheorgheni, județul Harghita. Măsura preventivă a controlului judiciar, obligațiile care o însoțeau, precum și consecințele încălcării acestora cu rea-credință au fost aduse la cunoștința inculpatului atât cu prilejul pronunțării celor două încheieri, cât și prin comunicarea in extenso a încheierilor.

Cu toate acestea, în cunoștință de cauză cu privire la obligațiile procesuale pe care le avea și la efectele nesocotirii acestor obligații, din materialul probator pus la dispoziția judecătorului de drepturi și libertăți de către procuror (însemnând declarațiile date în calitate de martor, apoi de suspect de către B.E.C., depozițiile martorilor S.H., Z.I. și N.Z., notele de redare rezumativă a înregistrării comunicațiilor și ale înregistrărilor audio ale convorbirilor purtate de inculpat în perioada 9 februarie-23 martie 2015, așa cum temeinic și complet au fost analizate de către judecătorul de drepturi și libertăți de la tribunal) rezultă suspiciunea rezonabilă că, pe durata controlului judiciar, inculpatul M.J. a continuat să se comporte, în anumite situații, ca primar al municipiului Gheorgheni și a săvârșit, cu intenție, o nouă infracțiune. În acest sens, anterior și ulterior datei de 16 februarie 2015, el a desfășurat activități pentru determinarea consilierilor locali să adopte, în ședință, textul unei scrisori, al cărei inițiator a fost el însuși. Acest document urma să fie adresat din partea Consiliului local Gheorgheni acționarului majoritar al SC M. SRL, în continuarea acțiunilor anterioare punerii sub acuzare a inculpatului, efectuate de M.J., în calitatea lui de primar – avute în vedere la momentul inițial al luării măsurii preventive a controlului judiciar și care urmăreau schimbarea administratorului respectivei societăți, dar și „edificarea” denunțului penal care a declanșat urmăririle penale în cauză.

Discuțiile inculpatului cu A.Z.I., N.Z., B.E.C. și S.K.E. pe marginea acestei scrisori nu au fost purtate în calitatea sa de om politic, ci de primar, pe de o parte, tocmai pentru că se înscriau pe linia demersurilor anterioare ale acestuia întreprinse în calitatea lui de primar, care aveau ca scop îndepărtarea de la administrarea SC M. SRL a denunțătorului V.Z., iar, pe de altă parte, deoarece inculpatul nu a fost în măsură să prezinte nicio împuternicire din partea conducerii partidului al cărui membru este, din care să rezulte că inițiativa ar fi fost luată în vreo ședință de partid și că el și/sau cei trei consilieri locali semnatari faptici ai scrisorii (N.Z., K.L. și S.K.E.) ar fi fost mandatați să redacteze și să susțină o astfel de solicitare în ședința consiliului local.

În consecință, în acord cu judecătorul de prim grad, este de relevat că inculpatul M.J., chiar dacă nu a emis dispoziții cu caracter normativ sau individual, în mod direct și prevalându-se de funcția sa de primar, totuși a efectuat demersurile de mai sus prin intermediul consilierilor locali amintiți, în aceeași manieră în care ar fi acționat dacă nu ar fi avut interdicția de a-și desfășura activitatea de primar. În acest context, pe de o parte, se impune a fi menționat faptul că, în cazul în care inculpatul ar fi avut cea mai mică îndoială cu privire la natura și întinderea obligației stabilite de judecător, putea oricând să solicite lămuriri fie de la procurorul de caz, fie de la judecătorul de drepturi și libertăți. Nu a procedat însă în această manieră. Pe de altă parte, s-a constatat că, într-adevăr, inculpatul s-a îngrijit cu prilejul oricărei comunicări sau convorbiri telefonice să sublinieze că nu acționează în calitate de primar și că nu poate desfășura anumite activități în calitatea sa de primar, fiind ținut de interdicția impusă de judecător, însă asemenea afirmații sunt pur formale, prin intermediul lor inculpatul a încercat practic să își acopere propriile acțiuni întreprinse în virtutea funcției de primar, și nu fac decât să întărească reaua-credință cu care acesta nu și-a onorat obligația care i-a fost pusă în sarcină.

În aceeași ordine de idei, dezbaterile ședinței Consiliului local Gheorgheni din data de 16 februarie 2015, când a fost pusă în discuție și scrisoarea menționată mai sus, au fost înregistrate audio-video și stocate pe un suport magnetic aflat în custodia unui consilier la Primăria municipiului Gheorgheni – Compartimentul Administrație Publică Locală. Conținutul acestor înregistrări, deși este, în principiu, accesibil publicului, poate fi pus la dispoziția unei persoane interesate numai în anumite condiții, stabilite în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public[1], cu modificările și completările ulterioare, și în Regulamentul de ordine și funcționare, adoptat de Consiliul local Gheorgheni, prin Hotărârea nr. 189/2012. Potrivit acestui regulament, un cetățean interesat poate solicita copii ale înregistrării, prin depunerea unei cereri în acest sens și plata cheltuielilor de efectuare a copiei. În nicio situație, originalele nu pot fi puse la dispoziția cetățenilor, nici la sediul instituției, nici în altă parte. Totuși, fără să acționeze în concordanță cu acest regulament și ca un cetățean preocupat de soarta urbei, inculpatul M.J. a acționat în calitatea sa de primar și preocupat mai degrabă de situația scrisorii și de maniera în care demersul său a eșuat printre consilierii locali, a determinat-o la data de 17 februarie 2015 pe suspecta B.E.C., secretara primăriei, să se deplaseze la biroul consilierului A.E., să ia înregistrările respective și să i le trimită la domiciliul său, fapt care s-a întâmplat ulterior.

Activitatea inculpatului poate să constituie elementele instigării la infracțiunea de delapidare pentru care s-a extins acțiunea penală prin ordonanța procurorului din data de 5 martie 2015, cu sublinierea că încadrarea juridică – instigare sau participație improprie – nu prezintă relevanță în procedura adusă în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din moment ce tratamentul sancționator al celor două forme de participație este identic. În viziunea noului Cod penal, prin limitele de pedeapsă prevăzute în art. 295, infracțiunea de delapidare este una de gravitate medie spre ridicată, dar acest aspect este mai puțin relevant în raport cu particularitățile prezentei cauze, în care se analizează temeiul arestării preventive prevăzut în art. 215 alin. (7) cu referire la art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen., dar și cu circumstanțele în care noua infracțiune se presupune că a fost săvârșită. Declarațiile date ca martor și ca suspect de către B.E.C., depoziția martorei A.E. și notele de redare a convorbirilor din datele de 17 și 23 februarie 2015 purtate de către inculpat cu suspecta B.E.C. constituie probe suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit noua infracțiune care i se reproșează; infracțiunea este una intenționată, iar aparența îndeplinirii elementului subiectiv al acesteia și legăturii subiective între inculpat și suspectă reiese tocmai din conținutul convorbirilor dintre cei doi. Față de noua infracțiune, procurorul în mod legal a extins acțiunea penală la data de 5 martie 2015. În plus, noua infracțiune nu este deloc întâmplătoare pentru inculpat, vine în contextul în care el nu și-a respectat obligațiile fixate de către judecător prin încheierea din data de 30 ianuarie 2015. În pofida împrejurărilor că față de inculpat era pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile de abuz în serviciu și șantaj, că în privința lui era în ființă măsura preventivă a controlului judiciar și că trebuia să respecte obligațiile și interdicțiile care însoțesc această măsură, inculpatul și-a continuat activitatea infracțională.

Răspunzând apărărilor inculpatului, este de observat că noul Cod penal a schimbat filosofia infracțiunii de delapidare și a inclus această faptă în categoria infracțiunilor de serviciu, și nu contra patrimoniului, astfel că delapidarea este o infracțiune de pericol, și nu de rezultat, iar pentru realizarea acesteia este suficient ca funcționarul public să-și însușească, să folosească sau să traficheze, în interesul său sau pentru altul, bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, fără ca activitatea acelui funcționar să fie legată de producerea vreunui prejudiciu. Totodată, existând legătură de conexitate, dată de identitatea subiectului activ și de împrejurările în care se susține că a fost săvârșită – în timpul efectuării urmăririi penale pentru celelalte două infracțiuni de care este acuzat M.J. –, procurorul din cadrul D.N.A. are competența să instrumenteze noua infracțiune.

Deopotrivă, contrar celor invocate de inculpat, se remarcă faptul că, după luarea măsurii preventive a controlului judiciar, urmărirea penală nu a stat niciun moment în nelucrare, procurorul aducând la dosar noi înscrisuri, precum și noi depoziții de martori (Ț.M., C.T., M.A., S.H.N.V., W.R., K.Z., P.A.I., T.K.J., S.M., B.L.K.J., S.T., B.L., C.G., S.H., C.T.A., L.K. , A.E., K.A.), care întăresc acuzele inițiale aduse inculpatului, și declanșând procedura pentru efectuarea perchezițiilor informatice.

În aceste împrejurări, măsura preventivă a controlului judiciar s-a dovedit ineficientă în cazul inculpatului M.J. și insuficientă pentru a-l opri pe acesta să săvârșească noi infracțiuni. Cum atât actele prin care controlul judiciar a fost încălcat, cât și noua infracțiune au fost comise de acasă, iar inculpatul, așa cum rezultă din propriile declarații și afirmații făcute în fața judecătorului, își minimalizează propriile acțiuni, și nu se consideră responsabil pentru ele, la acest moment al procedurilor, nici arestul la domiciliu nu este o măsură preventivă eficace în cauză, iar pentru a evita orice deturnare a urmăririi penale de la scopul său, precum și riscul ca inculpatul să continue activitatea infracțională, este necesară înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, calculată din momentul predării sau al prinderii acestuia.

În lumina considerentelor expuse, contestația procurorului declarată împotriva Încheierii penale nr. 20/DL/2015, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mureș, este fondată, urmând ca, în temeiul art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) C.pr.pen. cu referire la art. 204 alin. (10) C.pr.pen., să fie admisă, cu consecințele desființării în parte a hotărârii atacate și a înlocuirii măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului M.J. – acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție[2], cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), șantaj prevăzut în art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) și (3) C.pen. și instigare la delapidare prevăzută în art. 47 raportat la art. 295 C.pen., în concurs real -, pe o durată de 30 de zile, calculate începând cu data predării sau a prinderii inculpatului. Aceleași motive dezvoltate mai sus confirmă caracterul nefondat al contestației inculpatului formulată împotriva aceleiași încheieri, contestație care va fi respinsă, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) cu referire la art. 204 și art. 203 alin. (5) C.pr.pen.

C. Cheltuielile judiciare. Văzând soluția principală adusă căilor de atac, pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei contestații nefondate, conform art. 275 alin. (2) C.pr.pen., inculpatul a fost obligat să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație, în sumă de 100 lei, care acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac.

Potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., va rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în judecarea contestației procurorului.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 11/CU/DL/2015)

II. Notă aprobativă. Într-adevăr, urmarea imediată a infracțiunii de delapidare prevăzute în art. 295 C.pen.[3] constă, în principal, în crearea unei stări de pericol pentru relațiile de serviciu din unitatea în care își desfășoară activitatea subiectul activ, aspect ce rezultă chiar din norma de incriminare; această urmare este condiționată însă de atingerea adusă patrimoniului subiectului pasiv secundar, prin aceea că bunul este scos (definitiv sau temporar) de către gestionar sau administrator[4].

Prejudiciul (aspect esențial al laturii civile a cauzei) nu se confundă cu „urmarea” ca element component al laturii obiective a infracțiunii; în literatura juridică, precum și în jurisprudență, s-au adoptat soluții în acest sens[5].

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[3] ,,Art. 295. Delapidarea

(1) Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Tentativa se pedepsește.”

[4] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 393-394. În același sens: C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Instituții de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licență, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Trei, București, 2006, p. 405; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 463; G. Paraschiv, Delapidarea (Infracțiuni de serviciu), în ,,Explicațiile noului Cod penal, Vol. IV. Articolele 257-366”, de G. Antoniu (coordonator) ș.a., Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 312; I. Pascu, Delapidarea (Infracțiuni de serviciu), în ,,Noul Cod penal comentat. Partea specială”, de V. Dobrinoiu (coordonator) ș.a., ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 554; V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 520; S. Bogdan (coordonator), D.A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicații, comentarii. Perspectiva clujeană, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 433-434; L. Barac, Drept penal. Partea specială. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 154; N.M. Vlădoiu, Drept penal român. Partea specială. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 274. Există și opinia, neargumentată și rămasă izolată, că urmarea imediată constă în pricinuirea unei pagube (T. Toader, Drept penal. Partea specială, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, Bucu­rești, 2007, p. 169). Or, norma de incriminare [art. 295 alin. (1) C.pen.] nu conține o asemenea cerință, așa cum este prevăzut în cazul infracțiunii de înșelăciune [,,inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani (sublinierea noastră – Gh. Ivan)” – art. 244 alin. (1) C.pen.].

[5] Trib. județean Suceava, Dec. pen. nr. 171/1977, în ,,Revista română de drept” nr. 11/1977, p. 52-53 [În sensul că subzistă infracțiunea de delapidare, a se vedea Nota I de Gh. Vizitiu și Nota II de D. Pavel. Un argument interesant aduce D. Pavel în sprijinul tezei existenței delapidării, arătând că „întotdeauna, folo­si­rea produce o pagubă materială”, chiar dacă nu se poate calcula, dar care cu timpul se regăsește „într-o uzură finală” ușor de apreciat valoric – p. 54; argumentul este inteligent și corect (O. Loghin, A. Filipaș, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură și Presă „Șansa” SRL, București, 1992, p. 152)].