DANIELA DEDIU *

Procuror – Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București

ABSTRACT

The author presents some problems that you may encounter during the investigation of an offense of perjury allegedly committed by a protected witness, after clarifying the notions she operates with throughout the study.

Key words: offence, investigation, protected witness, perjury, prosecution.

Problematică. În activitatea curentă a organelor de urmărire penală se întâlnesc din ce în ce mai frecvent cauze penale care au ca obiect sesizări ale inculpaților/condamnaților împotriva martorilor care fuseseră audiați cu identitate protejată în procesele penale care-i vizau pe primii, solicitând cercetarea lor pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de mărturie mincinoasă.

Motivația celor care sesizează este legată nu numai de posibilitatea obținerii unei soluții de achitare ca urmare a contracarării declarației martorului sau, eventual, a promovării unei revizuiri în temeiul art. 453 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), dar mai ales de faptul că, în această manieră, ei pot afla datele de identitate ale martorului sau chiar mai multe aspecte legate de acesta, care ar putea duce la deconspirarea lui, împrejurare care de multe ori este tot la fel de interesantă pentru cel în cauză.

În acest context, modalitatea de efectuare a urmăririi penale în cauzele privind infracțiunea de mărturie mincinoasă săvârșită de către martorul cu identitate protejată comportă o problematică ce merită dezbătută, prin specificul investigării unei persoane „fără identitate reală”.

1. Aspecte de drept penal. Se observă că, odată cu intrarea în vigoare a noii legislații penale, legiuitorul a ales să incrimineze variante agravante ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, în scopul de a spori, în special, gradul de protecție a interesului justiției, interes care se subsumează celui general al societății – de apărare a valorilor sociale.

Astfel, alin. (2) al art. 273 din Codul penal (în continuare C.pen.) prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la 5 ani pentru mărturia mincinoasă săvârșită în următoarele condiții:

a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecție a martorilor (în continuare martor protejat);

b) de un investigator sub acoperire;

c) de o persoană care întocmește un raport de expertiză ori de un interpret;

d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai mare.

S-a apreciat astfel că gravitatea faptei comise în condițiile arătate, fie raportată la statutul special al subiectul activ al infracțiunii (martor protejat, investigator sub acoperire, expert sau interpret), fie prin raportare la limitele de pedeapsă ridicate ale infracțiunii cu privire la care s-a săvârșit mărturia mincinoasă justifică un tratament sancționator mai grav.

Varianta infracțiunii prevăzută în art. 273 alin. (2) lit. a) C. pen. preia în linii mari infracțiunea care era prevăzută în art. 21 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor[1], republicată – existentă până la momentul intrării în vigoare a noii legislații penale[2]. Astfel, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani fapta martorului protejat de a induce în eroare organul de urmărire penală sau instanța de judecată prin datele și informațiile prezentate.

Este de observat că subiectul activ este calificat prin calitatea de martor cu identitate protejată sau aflat în Programul de protecție a martorilor.

Necesitatea agravării situației acestor două categorii de martori în cazul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă derivă, pe de o parte, din măsurile suplimentare pe care organele judiciare le iau în considerarea situației particulare a acestora în scopul obținerii unor mărturii importante pentru soluționarea cauzelor, iar, pe de altă parte, din ușurința cu care o persoană, sub beneficiul „anonimatului”, poate să comită această infracțiune.

2. Aspecte de drept procesual penal. Cu privire la noțiunea de martor cu identitate protejată sau aflat în Programul de protecție a martorilor, se constată că aceasta nu este definită de Codul penal sau Codul de procedură penală, legiuitorul referindu-se în schimb la o noțiune mai largă, respectiv aceea de martor amenințat[3]; acesta din urmă este de fapt acea persoană fizică a cărei viață, integritate corporală, libertate, bunuri sau activitate profesională a sa ori a unui membru de familie al acesteia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, iar organul judiciar competent îi acordă acesteia statutul de martor amenințat și dispune una sau mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute de lege.

Măsurile de protecție ce pot fi luate odată cu acordarea statutului de martor amenințat în cursul urmăririi penale constau în:

a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;

b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;

c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;

d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente [art. 126 alin. (1) C.pr.pen.].

În cursul judecății se pot lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri de protecție:

a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;

b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;

c) nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării martorului;

d) ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente;

e) protecția datelor de identitate ale martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie (art. 127 C.pr.pen.).

Prin urmare, reiese că sfera măsurilor de protecție a martorului amenințat este mai cuprinzătoare decât simpla protecție a datelor de identitate ale acestuia.

3. Clarificări conceptuale. Suntem de părere că noțiunea de martor cu identitate protejată, prevăzută în art. 273 alin. (1) lit. a) teza I C.pen., ar trebui înțeleasă ca fiind aceea de martor care a dobândit calitatea de martor amenințat și față de care s-a dispus una din măsurile de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. c) și d) și art. 127 lit. d) și e) C.pr.pen., aspect care este justificat de eforturile suplimentare ale organelor judiciare pentru protecția acestuia sau chiar a familiei sale.

În acest context, menționăm că în art. 126 alin. (3) C.pr.pen. se prevede că, în cazul aplicării măsurilor de protecție prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) al aceluiași articol, declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate. Prin urmare, în ambele cazuri – de luare a măsurilor menționate anterior – se poate vorbi de martor cu identitate protejată.

Noțiunea de martor aflat în Programul de protecție a martorilor rezultă din prevederile Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată. Astfel, art. 2 lit. c) din actul normativ menționat definește martorul protejat ca fiind martorul[4], membrii familiei sale sau persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecție a martorilor, conform prevederilor legii.

Programul de protecție a martorilor (în continuare denumit Program), așa cum este definit în art. 2 lit. f) din Legea nr. 682/2002, republicată, reprezintă activitățile specifice desfășurate de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, cu sprijinul autorităților administrației publice centrale și locale, în scopul apărării vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejați, în condițiile prevăzute de lege.

Cu privire la modalitatea de includere a unei persoane în Program, art. 5 din același act normativ prevede că organul de cercetare penală, în faza urmăririi penale, poate solicita procurorului, iar procurorul, în procedura de cameră preliminară sau în faza judecății, poate solicita judecătorului de cameră preliminară, respectiv instanței, includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau a unei persoane apropiate, după caz, formulând propuneri motivate în acest sens.

Procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, după caz, se va pronunța în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii, prin ordonanță, respectiv încheiere, asupra propunerii de includere în Program (art. 7 din Legea nr. 682/2002, republicată).

Cele două noțiuni – martor cu identitate protejată și martor aflat în Programul de protecție a martorilor – se subsumează uneia mai generale – aceea de martor protejat. La acest martor se referă și art. 129 C.pr.pen.[5], text care reglementează modul de audiere a acestuia.

Codul de procedură penală mai operează în art. 130 și cu noțiunea de martor vulnerabil; și în privința sa se pot lua aceleași măsuri de protecție[6], deși acesta se poate afla în alte situații decât cele care justifică acordarea statutului de martor amenințat. Așadar, martorul vulnerabil va intra în categoria martorului protejat doar atunci când față de el s-a dispus una din măsurile de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d) și e) C.pr.pen.

4. Câteva aspecte investigative. În ceea ce privește tactica investigării penale, trebuie precizat că, în ipoteza învestirii organului de urmărire penală cu o sesizare – plângere sau denunț – formulată împotriva unui martor protejat, cercetarea cauzei trebuie efectuată cu maximă prudență.

Așa cum s-a arătat anterior, unul din obiectivele urmărite prin formularea unor astfel de sesizări este o eventuală deconspirare a martorului, aspect prin care s-ar lipsi de conținut calitatea acestuia, dar prin care s-ar putea periclita grav viața sau integritatea corporală a martorului ori a unui membru de familie al acestuia sau s-ar crea posibilitatea exercitării unor presiuni la adresa martorului.

Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că și acești martori pot face afirmații mincinoase în cauzele penale, într-o manieră mai facilă decât în situația ascultării lor în modalitatea clasică, ceea ce relevă că declarațiile acestora  vor servi la aflarea adevărului numai dacă se coroborează cu alte probe administrate în cauză[7].

Așadar, urmărirea penală prezintă un grad ridicat de dificultate, având în vedere finalitățile bipolare care trebuie atinse: pe de o parte, evitarea deconspirării martorului protejat, iar, pe de altă parte, lămurirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Vom prezenta în continuare câteva probleme care se pot întâlni pe parcursul investigării unei asemenea infracțiuni presupus a fi comisă de un martor protejat:

1. Cauza inițială a fost instrumentată de o altă unitate de parchet decât cea învestită cu cercetarea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În general, cauza în care martorul a dat declarația presupus mincinoasă a fost instrumentată de o unitate de parchet diferită de cea învestită cu cercetarea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

După cum se cunoaște, competența de cercetare a infracțiunii prevăzută în art. 273 alin. (2) lit. a) C.pen. revine parchetelor de pe lângă judecătorii [art. 56 alin. (6) coroborat cu art. 35 alin. (1) C.pr.pen.].

Așa cum s-a mai arătat, conform art. 126 alin. (3) C.pr.pen., în cazul aplicării măsurilor de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. c) și d) din același cod, declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate. Deopotrivă, art. 126 alin. (4) C.pr.pen. prevede că procurorul dispune acordarea statutului de martor amenințat și aplicarea măsurilor de protecție prin ordonanță motivată, care se păstrează în condiții de confidențialitate.

Astfel, pentru completa investigare a cauzei, organul de urmărire penală ar trebui să aibă acces la datele de identitate ale martorului, date protejate la sediul altei unități de parchet.

Considerăm că sintagma „organul de urmărire penală” din art. 126 alin. (3) C.pr.pen. se referă atât la organul de urmărire penală învestit cu soluționarea cauzei în care martorul a dat declarații presupus nereale, cât și la cel care efectuează cercetarea infracțiunii de mărturie mincinoasă (sau a altei infracțiuni – spre exemplu, ultrajul judiciar) comisă de martorul protejat.

Prin urmare, procurorului care cercetează o astfel de infracțiune de mărturie mincinoasă trebuie să i se pună la dispoziție, la cerere, datele de identitate reale ale martorului de către parchetul la sediul căruia se găsesc, procurorul fiind însă obligat să le asigure confidențialitatea.

Mai opinăm că, deși infracțiunea de mărturie mincinoasă nu se regăsește printre cele enumerate la art. 56 alin. (3) C.pr.pen.[8] care reglementează competența proprie a procurorului de a efectua urmărirea penală, în astfel de cauze este recomandabil ca procurorul să efectueze el însuși urmărirea penală[9], putând reține cauza potrivit art. 300 alin. (4) teza a II-a C.pr.pen.

Această măsură ar putea oferi un grad sporit de protecție a confidențialității datelor martorului și o acuratețe mai mare a actelor de urmărire penală efectuate.

1. Audierea martorului protejat în etapa investigării „in rem”. O altă problemă o ridică modalitatea audierii martorului protejat și față de care există o sesizare cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Este posibilă o eventuală ascultare în calitate de martor în această din urmă cauză? Dacă da, este recomandată? O eventuală declarație este luată în condițiile speciale prevăzute la art. 129 C.pr.pen.?

Suntem de părere că, în această etapă a urmăririi penale, martorul protejat poate fi audiat în aceeași calitate – de martor –, folosindu-se datele de identitate care i-au fost deja atribuite, iar declarația dată nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate.

Totodată, audierea va fi efectuată în modalitățile prevăzute la art. 129 C.pr. pen. – audierea va putea fi efectuată prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar; redarea integrală a declarației martorului, dar cu protejarea identității sau a anumitor aspecte care ar putea conduce la deconspirarea sa; înregistrarea declarației acestuia prin mijloace tehnice video și audio –, nicio normă procesuală neinterzicând audierea în calitate de martor a făptuitorului[10], bineînțeles, cu respectarea dreptului acestuia de a nu se acuza[11].

1. Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de martorul protejat – momentul devoalării datelor sale reale. Un alt aspect care ridică probleme este generat de situația în care din probele administrate rezultă bănuiala rezonabilă că martorul protejat a săvârșit fapta de mărturie mincinoasă.

În aceste condiții, dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale față de persoana în cauză trebuie să ducă la o deconspirare a identității sale, ordonanța astfel emisă neputându-se referi decât la o persoană cu date reale.

O astfel de abordare pare nu numai corectă din punct de vedere juridic, dar poate marca momentul de la care persoana care a făcut afirmații mincinoase să nu mai beneficieze de măsurile de protecție.

Mai mult, chiar în art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002, republicată, este prevăzută drept cauză de încetare a Programului și situația în care, în cursul procesului penal, martorul protejat depune mărturie mincinoasă, dar numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei – adăugăm noi.

Așadar, dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale duce automat la deconspirarea identității martorului protejat, aspect ce poate genera din acel moment „represalii” din partea inculpatului/condamnatului care a formulat sesizarea.

Situația devine problematică atunci când, după devoalarea datelor de identitate ale martorului, probele ulterior administrate nu sunt suficiente pentru punerea în mișcarea a acțiunii penale ori pentru trimiterea în judecată a acestuia și se dispune, în schimb, o soluție de netrimitere în judecată. Mai mult, este posibil ca și atunci când procurorul a dispus trimiterea în judecată a „martorului protejat” devenit inculpat, instanța să-l achite.

Situația poate deveni și mai complicată atunci când asupra martorului – care a pierdut astfel măsurile de protecție inițial dispuse, deși nu a fost trimis în judecată sau chiar a fost achitat –, urmare a deconspirării, s-au exercitat deja acte de violență, viața, integritatea corporală sau libertatea fiindu-i astfel amenințată.

Cu privire la acest aspect, apreciem că martorul față de care s-a pronunțat o soluție de clasare sau de achitare, după ce printr-un act procesual i-au fost devoalate datele de identitate și se află în stare de pericol, poate fi inclus din nou în categoria martorilor protejați, urmând ca organele judiciare competente să ia măsurile necesare protejării acestuia.

Concluzii. Deconspirarea identității martorului protejat trebuie să se facă numai atunci când probele sunt clare în privința vinovăției sale, acestea antamând cu certitudine adoptarea unei soluții de condamnare.

Ar fi de reflectat dacă nu ar fi mai bine ca dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, care reprezintă și momentul devoalării datelor de identitate ale martorului protejat, să aibă loc într-un moment cât mai îndepărtat, chiar după soluționarea definitivă a cauzei în care martorul a dat declarația presupus nereală, în scopul evitării apariției situațiilor de pericol, ca urmare a adoptării unei soluții de netrimitere în judecată sau de achitare.

* e-mail: dediu_daniela@mpublic.ro

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014.

[2] Conform art. 112 pct. 4 și art. 247 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Codului penal), art. 21 a fost abrogat.

[3] Potrivit art. 125 C.pr.pen., în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau art. 127 din același cod, după caz.

[4] Martorul, așa cum este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 682/2002, republicată, este persoana care se află în una din următoarele situații: 1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză; 3. se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

[5] ,,Art. 129. Audierea martorului protejat

(1) În situațiile prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d), audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar.

(2) Abrogat.

(3) Subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile alin. (1). Organul judiciar respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.

(4) Declarația martorului protejat se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă.

(5) În cursul urmăririi penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate.

(6) În cursul judecății, declarația martorului se semnează de președintele completului de judecată.

(7) Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea.”

[6] ,,Art. 130. Martorul vulnerabil

(1) Procurorul sau, după caz, instanța poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil următoarelor categorii de persoane:

a) martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;

b) martorului minor.

(2) Odată cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul și instanța pot dispune măsurile de protecție prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. b) și d) sau, după caz, art. 127 lit. b)-e), care se aplică în mod corespunzător. Distorsionarea vocii și a imaginii nu este obligatorie.

(3) Dispozițiile art. 126 și 128 se aplică în mod corespunzător.”

[7] Potrivit art. 103 alin. (3) C.pr.pen., hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Deopotrivă, nici rechizitoriul sau alte acte esențiale de urmărire penală – spre exemplu, acordul de recunoaștere a vinovăției sau ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale – nu se pot emite numai pe baza unor asemenea declarații.

[8] Potrivit art. 56 alin. (3) C.pr.pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror:

1. a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;
2. b) în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257, 277, art. 279-283 și art. 289-294 C.pen.;
3. c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
4. d) în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție;
5. e) în alte cazuri prevăzute de lege.

[9] Potrivit art. 57 alin. (1) C.pr.pen., organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența organelor de cercetare penală speciale sau a procurorului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

[10] În conformitate cu art. 115 alin. (1) C.pr.pen., orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.

[11] Potrivit art. 118 C.pr.pen., declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa; organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.”