În cauzele conexate C-273/20 și C-355/2020, cererile de decizie preliminară au fost formulate de Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală), Germania, în litigiile dintre Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germană) și, pe de o parte, SW, pe de altă parte, BL și BC, cetățeni sirieni, și privește cererile formulate de aceștia din urmă pentru obținerea vizei în scopul reunificării familiei cu fiii lor, care au obținut statutul de refugiați în Germania.

I. Cadrul juridic

Dreptul Uniunii Europene

Directiva 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei

Considerentele 2, 4, 6, 8 și 9 din preambul

,,(2) Măsurile privind reîntregirea familiei ar trebui adoptate în conformitate cu obligația de protecție a familiei și de respectare a vieții de familie, care este consacrată în numeroase instrumente de drept internațional. Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și respectă principiile recunoscute în special de articolul 8 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(…)

(4) Reîntregirea familiei este o modalitate necesară pentru a face posibilă viața în familie. Ea contribuie la crearea unei stabilități socio-culturale care facilitează integrarea resortisanților țărilor terțe în statele membre, fapt care permite, de asemenea, promovarea coeziunii economice și sociale, obiectiv fundamental al Comunității, enunțat de tratat.

(…)

(6) Pentru a asigura protecția familiei, precum și menținerea sau crearea unei vieți de familie, este necesar să se stabilească, pe baza unor criterii comune, condițiile materiale pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei.

(…)

(8) O atenție deosebită ar trebui acordată situației refugiaților, ca urmare a motivelor care i-au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață în familie normală în țara lor. Prin urmare, ar trebui prevăzute condiții mai favorabile pentru exercitarea dreptului acestora la reîntregirea familiei.

(9) Reîntregirea familiei ar trebui să vizeze, în orice caz, membrii familiei nucleare, și anume soțul (soția) și copiii minori.ˮ

Articolul 1:

,,Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.ˮ

Articolul 2 (f):

,,În sensul prezentei directive:

(…)

(f) „minor neînsoțit” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid cu vârsta sub 18 ani, care intră pe teritoriul unui stat membru fără a fi însoțit de o persoană adultă care să fie responsabilă pentru el prin lege sau cutumă și atâta timp cât nu este efectiv luat în îngrijire de o astfel de persoană, sau orice persoană minoră care este lăsată neînsoțită după intrarea pe teritoriul unui stat membru”.

Articolul 4:

,,(1) Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

(…)

(b) copiii minori ai susținătorului reîntregirii și ai soțului acestuia, inclusiv copiii adoptați în conformitate cu o decizie luată de autoritatea competentă a statului membru în cauză sau cu o decizie executorie în mod automat în temeiul obligațiilor internaționale ale respectivului stat membru sau care trebuie recunoscută în conformitate cu obligațiile internaționale;

(…)

Copiii minori menționați de prezentul articol trebuie să aibă sub vârsta majoratului stabilită prin lege în statul membru în cauză și să nu fie căsătoriți.

(…)

(2) Statele membre pot, prin acte cu putere de lege sau de reglementare, autoriza intrarea și șederea, în temeiul prezentei directive, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, a următorilor membri ai familiei:

(a) rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale susținătorului reîntregirii sau ale soțului acestuia, dacă acestea se află în întreținerea sa și nu beneficiază de sprijinul familial necesar în țara de origine;ˮ

Articolul 5:

,,(1) Statele membre stabilesc dacă, în scopul exercitării dreptului la reîntregirea familiei, o cerere de intrare și de ședere trebuie depusă pe lângă autoritățile competente ale statului membru în cauză fie de către susținătorul reîntregirii, fie de către membrii familiei.

(…)

(5) În timpul examinării cererii, statele membre se asigură că acordă atenția cuvenită interesului superior al copilului minor.ˮ

Articolul 10(3):

,,(3) În cazul în care refugiatul este un minor neînsoțit, statele membre:

(a) autorizează intrarea și șederea în scopul reîntregirii familiei pentru rudele sale de gradul întâi pe linie ascendentă directă fără a fi aplicate condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (2) litera (a);ˮ

Articolele 13(1) și (2):

,,(1) De îndată ce cererea de reîntregire a familiei este acceptată, statul membru în cauză autorizează intrarea membrului sau a membrilor familiei. În acest scop, statul membru în cauză acordă respectivelor persoane orice facilități pentru obținerea vizelor necesare.

(2) Statul membru în cauză eliberează membrilor familiei un prim permis de ședere pe o durată de cel puțin un an. Acest permis de ședere poate fi reînnoit.ˮ

Articolul 15 (1), (2) și (4):

,,(1) Cel târziu la cinci ani de rezidență și în măsura în care membrii familiei nu au primit un permis de ședere pentru alte motive decât reîntregirea familiei, soțul sau partenerul necăsătorit și copilul devenit major au dreptul, dacă este nevoie, la cerere, la un permis de ședere autonom, independent de cel al susținătorului reîntregirii.

În cazul ruperii legăturii de familie, statele membre pot limita acordarea permisului de ședere menționat în primul paragraf la soțul sau partenerul necăsătorit.

(2) Statele membre pot acorda un permis de ședere autonom copiilor majori și rudelor în linie ascendentă directă prevăzuți la articolul 4 alineatul (2).

(…)

(4) Condițiile privind acordarea și valabilitatea permisului de ședere autonom sunt prevăzute de dreptul intern.ˮ

Articolul 16 (1):

,,(1) Statele membre pot respinge o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage permisul de ședere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea acestuia în unul dintre următoarele cazuri:

(a) atunci când condițiile stabilite în prezenta directivă nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite.

(…)

(b) atunci când susținătorul reîntregirii și membrii familiei sale nu au sau nu mai au o relație conjugală sau o relație de familie efectivă;ˮ

Articolul 17:

,,Statele membre țin seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei și de durata rezidenței sale în statul membru, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara de origine, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire al permisului de ședere, precum și în cazul luării unei măsuri de îndepărtare a susținătorului reîntregirii sau a membrilor familiei saleˮ.

Dreptul german

Paragraful 6(3) din Legea privind rezidența, munca remunerată și integrarea cetățenilor străini pe teritoriul federal (Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet), versiunea aplicabilă litigiului din cauza principală:

,,Pentru o ședere de lungă durată este necesară viza pentru teritoriul federal (viza națională), care se acordă anterior intrării și se eliberează în baza prevederilor aplicabile vizei de ședere temporară, cărții albastre a UE (EU Blue Card), Cărții ICT (Intra-Corporate Transfer), permisului de ședere permanentă sau permisului UE de rezidență pe termen lungˮ.

Paragraful 25 din aceeași lege, intitulat ,,Dreptul de ședere pentru motive umanitareˮ, prevede în subparagraful 2:

,,Unui cetățean străin i se acordă un permis de ședere temporară dacă Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați (Bundesamt für Migration und Flüchtlinge ) i-a acordat statutul de refugiat în sensul articolului 3 alineatul (1) din Legea privind azilul (Asylgesetz) sau protecție subsidiară în sensul articolului 4 alineatul (1) din Legea privind azilulˮ.

Paragraful 36 din Legea privind azilul (Asylgesetz), intitulat ,,Imigrarea ulterioară a părinților și a altor membri ai familieiˮ prevede:

,,1. Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1) punctul 1 și de la articolul 29 alineatul (1) punctul 2, un permis de ședere temporară se eliberează părinților unui cetățean străin care este minor și deține un permis de ședere temporară în conformitate cu articolul 23(4), articolul 25 alineatul (1) sau prima alternativă a articolului 25 alineatul (2) prima teză, un permis de stabilire permanentă în temeiul articolului 26 alineatul (3) sau, după ce i s-a acordat un permis de ședere temporară în temeiul celei de-a doua variante din prima teză a articolului 25 alineatul (2), un permis de stabilire permanentă în temeiul articolului 26 alineatul (4), dacă niciun părinte care deține dreptul de îngrijire și custodie nu este rezident pe teritoriul federal.

2. Altor membri ai familiei unui cetățean străin li se poate acorda un permis de ședere temporară în scopul imigrării ulterioare pentru a se alătura cetățeanului străin, dacă este necesar, pentru a evita dificultăți neobișnuite. Paragraful 30 (3) și articolul 31 se aplică mutatis mutandis membrilor adulți ai familiei, iar paragraful 34 se aplică mutatis mutandis membrilor minori ai familieiˮ.

II. Litigiul principal și întrebările preliminare

SW, BL și BC, resortisanți sirieni, au solicitat eliberarea vizei în scopul reunificării cu familia, invocând situația fiilor lor, cărora li s-a recunoscut statutul de refugiați.

Fiul lui SW și fiul cuplului BL și BC s-au născut la 18 ianuarie 1999 și, respectiv, 1 ianuarie 1999 și au intrat în Germania în anul 2015. La 15 iulie 2016 și 10 decembrie 2015, Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați le-a acordat acestora statut de refugiați, iar la 15 august 2016 și, respectiv, 26 mai 2016, le-au fost eliberate permisele de rezidență temporară pentru o perioadă de 3 ani.

La 4 octombrie 2016 și, respectiv, 9 noiembrie 2016, SW, BL și BC au solicitat Ambasadei din Beirut a Republicii Federale Germane eliberarea vizelor în scopul reunificării familiei, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți copii, frați ai fiilor care locuiesc în Germania.

Cererile de acordare a vizei au fost respinse la 2 martie 2017 și, respectiv, 28 martie 2017, întrucât fiii lui SW și ai lui BL și BC deveniseră majori la 18 ianuarie 2017 și, respectiv, 1 ianuarie 2017.

Prin hotărârile pronunțate la 1 februarie 2019 și 30 ianuarie 2019, Curtea Administrativă din Berlin (Verwaltungsgericht) a dispus ca Statul German să acorde lui SW și, respectiv BL și BC, vizele în scopul reîntregirii familiei, în temeiul celei de-a doua teze a paragr. 6(3) coroborată cu paragr. 36(1) din Legea privind azilul (AufenthG) și a motivat că fiii lor trebuie considerați minori în conformitate cu jurisprudența Curții, în special, Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248).

Statul German a declarat recurs la Curtea Federală Administrativă (Bundesverwaltungsgericht), invocând încălcarea paragr. 36(1) din Legea privind azilul (AufenthG) și a susținut că, potrivit jurisprudenței Curții Federale Administrative, la data ultimei decizii relevante a unei instanțe care a analizat fondul cererii, fiii lui SW și ai lui BL și BC nu mai erau minori refugiați, iar jurisprudența rezultată din Hotărârea Curții din 12 aprilie 2018, A și S (C-550/16, EU:C:2018:248) nu este aplicabilă în cauza reclamanților, întrucât această hotărâre a vizat condiția ca refugiatul în discuție să fie minor, în sensul art. 10(3)(a) din Directiva 2003/86 coroborat cu art. 2 (f) și nu a privit problema acordării vizei de intrare și ședere părinților unui refugiat care a ajuns la vârsta majoratului, în cazurile în care, potrivit dreptului național, părinții nu beneficiază de un drept de rezidență independent de cel al minorului refugiat și trebuie să părăsească teritoriul Statului Membru în discuție.

Instanța de trimitere a arătat că, potrivit dreptului german, SW, BL și BC nu sunt îndreptățiți să obțină viză în scopul reîntregirii familiei. Instanța de trimitere a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele paragr. 36(1) din Legea privind azilul (AufenthG) și că, potrivit jurisprudenței Curții Federale Administrative (Bundesverwaltungsgericht), părinții unui minor refugiat au dreptul la reînregirea familială cu respectivul refugiat doar dacă acel copil este minor la data la care decizia privind cererea de reîntregire a fost luată, indiferent dacă este vorba despre o decizie administrativă sau a decizie judiciară care a statuat pe fondul cauzei. Din acest punct de vedere, reîntregirea familială a părinților este diferită de cea a copiilor, aceasta din urmă nefiind limitată temporal. Dreptul de ședere acordat copiilor devine, la atingerea vârstei majoratului, un drept autonom de rezidență, independent de reunificarea familiei. Dimpotrivă, legislația germană nu acordă părinților unui refugiat minor, care au beneficiat de reîntregirea familială cu acest refugiat, un drept de ședere autonom de cel al minorului în discuție, după ce acesta a ajuns la vârsta majoratului, de vreme ce legiuitorul național nu a uzat de dreptul său de opțiune prevăzut de art. 15(2) din Directiva 20036/86.

În plus, instanța de trimitere și-a exprimat îndoieli dacă în cauză este îndeplinit criteriul referitor la existența unei reale relații de familie, cerută de art. 16(1)(b) din directivă, în privința reîntregirii familiei.

În aceste condiții, Curtea Federală Administrativă (Bundesverwaltungsgericht) a decis să suspende cauza și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

,,a) Pentru reîntregirea familiei cu un refugiat minor neînsoțit, în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) și al articolul 2 litera (f) din Directiva 2003/86/CE1 a Consiliului din 22 septembrie 2003, menținerea calității de minor poate constitui o „condiție” în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (a) din directivă? Este compatibilă cu dispozițiile menționate anterior o reglementare a unui stat membru, care acordă părinților unui refugiat minor neînsoțit în sensul articolului 2 litera (f) din directiva amintită un drept de ședere (derivat) în statul membru numai atât timp cât refugiatul este încă minor?

b) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebările de la punctul 1 litera a): Articolul 16 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) și cu articolul 2 litera (f) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că un stat membru a cărui legislație limitează dreptul de ședere (derivat) al părinților la perioada până la majoratul copilului este autorizat să respingă cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de părinții aflați încă în țara terță, în cazul în care refugiatul a împlinit vârsta majoratului înainte de soluționarea definitivă, în cadrul procedurii administrative sau judiciare, a cererii introduse într-un termen de trei luni de la recunoașterea statutului de refugiat?

În cazul în care, ca răspuns la întrebările de la punctul 1, nu se poate refuza reîntregirea familiei:

Care sunt cerințele pe care trebuie să le îndeplinească legăturile de familie efective în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 în cazul reîntregirii familiei cu un refugiat devenit major înainte de soluționarea cererii de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei? În special:

a) Este suficientă calitatea de rudă de gradul întâi pe linie ascendentă directă [articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86] sau este necesară de asemenea o viață de familie efectivă?

b) În cazul în care este necesară de asemenea o viață de familie efectivă:

Ce grad de intensitate trebuie să aibă aceasta? Sunt suficiente, de exemplu, în acest scop, vizite ocazionale sau periodice, este necesară coabitarea într-o locuință comună sau este, în plus, necesar ca persoanele interesate să trăiască într-o comunitatea ai cărei membri își acordă asistență reciproc?

c) Pentru intrarea pe teritoriu în scopul reîntregirii a părinților care se află încă în statul terț și care au depus o cerere de reîntregire a familiei cu un copil recunoscut ca refugiat, devenit între timp major, este necesar să se prevadă că, după intrarea pe teritoriu în modul impus în conformitate cu întrebarea 2 litera b), viața de familie este reluată în statul membru?ˮ

III. Cu privire la întrebările preliminare

28.În prima parte a primei întrebări, instanța de trimitere întreabă, în esență, dacă articolul 16(1)(a) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, în cazul reîntregirii familiale a părinților cu un minor refugiat neînsoțit, conform art. 10(3)(a) din aceeași directivă, interpretat în coroborare cu art. 2(f) al acesteia, faptul că refugiatul este încă minor la data deciziei luate cu privire la cererea de intrare și ședere în scopul reîntregirii familiale, formulată de părinții în a căror îngrijire se află, reprezintă o ,,condițieˮ în sensul art. 16(1)(a), a cărei neîndeplinire permite Statelor Membre să respingă cererea. De asemenea, instanța de trimitere întreabă dacă aceste prevederi trebuie interpretate în sensul că nu exclud aplicarea legislației naționale, potrivit căreia, în astfel de situații, dreptul de rezidență al părinților în discuție încetează de îndată ce copilul ajunge la vârsta majoratului.

29. În această privință, de la bun început trebuie remarcat că autoritățile germane au acordat la 15 iulie 2016 și, respectiv, 10 decembrie 2015, statutul de refugiat fiului lui SW și fiului lui BL și BC. La 4 octombrie 2016, în termenul de 3 luni de la data recunoașterii în privința fiului său, a statutului de refugiat, SW a solicitat Statului German viza în scopul reîntregirii familiale cu fiul său, care era încă minor. Similar, în ceea ce îi privește pe BL și BC, deși cererea lor de acordare a vizei nu a fost formulată până la 9 noiembrie 2016, potrivit explicațiilor furnizate Curții, cererea de reîntregire familială fusese deja formulată de fiul lor la 29 ianuarie 2016, în interiorul termenului de 3 luni de la data la care i-a fost recunoscut statutul de minor refugiat. De abia prin deciziile din 2 martie 2017 și 28 martie 2017, cererile au fost respinse pentru motivul că fiii lui SW și, respectiv, al lui BL și BC deveniseră, intre timp, majori, la 18 ianuarie 2017 și, respectiv, 1 ianuarie 2017.

30. Pentru a răspunde la prima parte a primei întrebări, trebuie avut în vedere că scopul Directivei 2003/86 este, potrivit art. 1, acela de a stabili condițiile de exercitare a dreptului la reîntregirea familiei pentru resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.

31. Din considerentul (8) al directivei rezultă că, în privința refugiaților, aceasta stabilește condiții mult mai favorabile pentru exercitarea dreptului la reîntregire familială, o atenție specială fiind acordată situației acestora în considerarea motivelor pentru care au fost obligați să-și părăsească țara și care i-au împiedicat să ducă în acea țară o viață normală de familie.

32. Una dintre aceste condiții mai favorabile privește reîntregirea familială cu rudele, ascendenți direcți de gradul întâi ai refugiatului. Deja, Curtea a statuat că, în timp ce potrivit art. 4(2)(a) din Directiva 2003/86, posibilitatea unei asemenea reîntregiri este, în principiu, lăsată în marja de apreciere a fiecărui Stat Membru și supusă, în special, condiției ca rudele, ascendenți direcți de gradul întâi să fie dependente de susținător și să nu beneficieze de un sprijin adecvat în țara de origine, art. 10(3)(a) din directivă stabilește, cu titlu de excepție de la acest principiu, că rudele de gradul întâi aflate în linie directă ascendentă au dreptul la reîntregirea familială cu refugiatul care este un minor neînsoțit și că acest aspect nu intră în marja de apreciere a Statelor Membre și nici condițiilor prevăzute de art. 4(2)(a) (Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S,C-550/16, EU:C:2018:248, paragr. 33 și 34).

33. În această privință, conceptul de ,,minor neînsoțitˮ care, în cuprinsul Directivei 2003/86, este folosit doar în art. 10(3)(a) este definit în art. 2(f) din aceasta. Deși art. 2(f) stabilește că un ,,minor neînsoțitˮ este orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid cu vârsta sub 18 ani, textul nu specifică momentul de referință la care trebuie făcută raportarea în scopul stabilirii îndeplinirii acestei condiții și nici nu face trimitere, în această privință, la dreptul Statelor Membre; în asemenea situații, Curtea a stabilit deja că Statele Membre nu beneficiază de nicio putere discreționară în ceea ce privește stabilirea momentului de referință raportat la care se analizează vârsta refugiatului minor în scopul aplicării art. 10(3)(a) din Directiva 2003/86 (a se vedea Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C-550/16, EU:C:2018:248, paragr. 39 și 45).

34. De asemenea, trebuie avut în vedere că, potrivit cerinței aplicării unitare a dreptului Uniunii Europene și principului egalității, atunci când prevederea din dreptul Uniunii nu face o trimitere expresă la dreptul Statelor Membre, înțelesul și scopul acesteia trebuie, în mod firesc, să primească o interpretare autonomă și uniformă în întreaga Uniune Europeană, și acea interpretare trebuie să ia în considerare, printre altele, contextul în care se regăsesc prevederile interpretate și obiectivele urmărite de legislația în discuție (Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 29 și 30 și jurisprudența loc. cit.).

35. În această privință, trebuie să se reamintească faptul că obiectivul urmărit de Directiva 2003/86 este acela de a promova reîntregirea familiei și că, de asemenea, această directivă are ca scop protecția resortisanților unor state terțe, în special a minorilor (Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 25 și jurisprudența loc. cit.).

36. În plus, în conformitate cu art. 51(1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (,,Cartaˮ), atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii Europene, Statele Membre trebuie să respecte drepturile, să ia în considerare principiile stabilite de Cartă și să promoveze aplicarea acestora, potrivit propriilor competențe, cu respectarea limitelor competențelor Uniunii Europene, astfel cum acestea sunt conferite în Tratatele sale.

37. În această privință, trebuie să se reamintească faptul că, potrivit jurisprudenței constante, Statele Membre, și în special, instanțele naționale, trebuie nu doar să interpreteze dreptul național în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, ci și să se asigure că nu se întemeiază pe o interpretare a unui instrument din legislația secundară care ar putea veni în conflict cu drepturile fundamentale protejate în ordinea juridică a Uniunii Europene (Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 33 și jurisprudența loc. cit.).

38. În special, art. 7 din Cartă recunoaște dreptul la respectarea vieții private și de familie. În conformitate cu jurisprudența Curții, prevederile din Cartă trebuie interpretate coroborat cu principiul protejării interesului superior al copilului, recunoscut în art. 24(2) din Cartă și cu luarea în considerare a necesității, indicată în articolul 24(3) din aceasta, ca un copil să mențină în mod regulat relațiile personale cu ambii săi părinți (Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 34 și jurisprudența loc. cit.).

39. Rezultă că prevederile din Directiva 2003/86 trebuie interpretate și aplicate în lumina art. 7 și art. 24(2) și (3) din Cartă, astfel cum rezultă, în plus, din considerentul 2 și art. 5(5) din directivă, care solicită Statelor Membre să examineze cererile de reîntregire familială cu luarea în considerare a intereselor copiilor aflați în discuție și în scopul protejării vieții de familie (Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 35 și jurisprudența loc. cit.).

40. În prezenta cauză, din întrebările adresate Curții pentru o hotărâre preliminară, se pare că legislația germană impune ca minorul refugiat neînsoțit să aibă vârsta mai mică de 18 ani, atât la data la care ruda sa de gradul întâi în linie ascendentă formulează cererea de intrare și rezidență în scopul reunificării familiei, cât și la data la care autoritățile naționale competente sau instanțele naționale soluționează cererea.

41. Curtea a stabilit că art. 2(f) din Directiva 2003/86, analizat în coroborare cu art. 10(3)(a) din aceasta, trebuie interpretat în sensul că resortisantul unui stat terț sau un apatrid care nu împlinise 18 ani la data intrării sale pe teritoriul unui Stat Membru și formulării cererii de azil în acel stat, iar în cursul procedurii ajunge la vârsta majoratului, trebuie, în scopul aplicării acestor prevederi, să fie în continuare considerat ,,minorˮ (Hotărâre din 12 aprilie 2018, A și S, C-550/16, EU:C:2018:248, paragr. 64).

42. În acel context, într-o jurisprudență consolidată, s-a stabilit în primul rând că, a considera data la care autoritățile competente ale Statului Membru în discuție decid cu privire la cererea de intrare și rezidență pe teritoriul acelui stat, în copul reunificării familiei, ca fiind data ce trebuie luată în considerare, pentru a se examina criteriul vârstei solicitantului, în cazul de față, a cererii formulate de susținător, în scopul aplicării art. 10(3)(a) din Directiva 2003/86, nu este în concordanță cu obiectivele urmărite de aceasta sau cu exigențele ce rezultă din art. 7 din Cartă, privitoare la respectarea vieții private și de familie, și art. 24(2) din Cartă, care impun ca, în toate acțiunile și deciziile în legătură cu copiii, în special cele luate de Statalele Membre, atunci când aplică această directivă, interesul superior al copiilor trebuie luat în considerare cu prioritate (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 36).

43. Autoritățile și instanțele naționale nu ar fi impulsionate să analizeze cu prioritate și cu urgența necesară cererile formulate de părinții unui minor și să ia în considerare vulnerabilitatea acelor minori și faptul că ar putea pune în pericol dreptul la viața de familie, atât în ceea ce îi privește pe părinți, cât și pe copilul lor minor (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709, paragr. 40 și jurisprudența loc. cit.).

44. În al doilea rând, o astfel de interpretare nu ar face posibilă garantarea, în conformitate cu principiul egalității de tratament și principiul securității juridice, un regim juridic identic și predictibil pentru toți reclamanții care, din punct de vedere cronologic, se află în aceeași situație, întrucât succesul cererii de reîntregire familială ar depinde, în principal, de circumstanțe care țin de autoritățile administrative naționale și de instanțe, în special, de rapiditatea mai mare sau mai redusă cu care procesează cererea sau decid asupra contestațiilor formulate împotriva soluțiilor de respingere a cererilor, și nu de circumstanțe atribuibile solicitatului (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 42 și jurisprudența loc. cit.).

45. În plus, o atare interpretare, care face ca dreptul la reîntregirea familiei să depindă de circumstanțe aleatorii și imprevizibile, atribuibile în totalitate autorităților naționale competente și instanțelor din Statele Membre în discuție, ar putea conduce la diferențe semnificative între Statele Membre în ceea ce privește soluționarea cererilor reclamanților și chiar în interiorul aceluiași Stat Membru (a se vedea, pentru analogie, Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 43).

46. În asemenea circumstanțe, trebuie să se observe că, în cauzele care privesc reunirea părinților cu un refugiat minor neînsoțit, în sensul art. 10(3)(a) din Directiva 2003/86, interpretat în coroborare cu art. 20(f) din aceasta, data deciziei cu privire la cererea de intrare și ședere în scopul reunificării familiei, formulată de părinții susținătorului, nu este decisivă în a stabili statutul juridic de minor al refugiatului în discuție.

47. În consecință, faptul că refugiatul este încă minor la acea dată nu poate constitui o ,,condițieˮ în sensul art. 16(1)(a) din directivă, a cărei neîndeplinire ar permite Statelor Membre să respingă o atare cerere, decât dacă este contrazisă interpretarea pe care Curtea a dat-o art. 2(f) din Directiva 2003/86, citit în coroborare cu art. 10(3)(a) din aceasta – interpretare indicată în paragr. 41 de mai sus.

48. În această privință, trebuie subliniat că, deja Curtea a stabilit că, vârsta solicitantului sau, după caz, a susținătorului nu poate fi privită ca o condiție de fond pentru exercitarea dreptului la reîntregire familială în sensul considerentului 6 și art. 1 din Directiva 2003/86, în aceeași manieră în care această condiție este prevăzută în Capitolul IV al Directivei, în special, art. 16(1)(a) din aceasta. Spre deosebire de aceste din urmă prevederi, condiția referitoare la vârstă este o cerință care privește însăși eligibilitatea cererii de reîntregire a familiei și care, în mod cert și previzibil, se poate schimba, astfel încât, poate fi evaluată numai în raport cu momentul depunerii cererii respective (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregire familială – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, paragr. 46).

49. Rezultă că art. 16(1)(a) din Directiva 2003/86 se opune legislației naționale care, în cazul reîntregirii familiale a părinților cu un minor refugiat neînsoțit, conform articolului 10(3)(a) din această directivă, interpretat în coroborare cu art. 2(f) din aceasta, impune ca refugiatul să fie încă minor la data deciziei asupra cererii de intrare și ședere în scopul reîntregirii familiei formulată de părinții susținătorului.

50. În ceea ce privește întrebarea dacă este admisibilă limitarea dreptului de ședere al părinților intrați la perioada în care susținătorul era minor, se impune a se observa că, în conformitate cu art. 13(2) din Directiva 2003/86, coroborat cu art. 13(1) din aceasta, atunci când reîntregirea familiei a fost acceptată, Statele Membre trebuie să elibereze membrilor familiei un prim permis de ședere pe o durată de cel puțin un an.

51. Rezultă din aceste prevederi că, atunci când reîntregirea familiei a fost solicitată de părinții unui refugiat minor care, între timp, a ajuns la vârsta majoratului, dacă cererea lor este admisă, trebuie să li se elibereze un permis de ședere valid pe o perioadă de cel puțin un an, precum și faptul că, atingerea majoratului de către copilul care beneficiază de statutul de refugiat, nu poate conduce la reducerea duratei permisului de ședere (a se vedea prin analogie, Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709 paragr. 63). Prin urmare, recunoașterea, în aceste situații, a dreptului de ședere al părinților doar pentru perioada de timp cât copilul este minor, contravine prevederilor din directivă.

52. În lumina considerentelor de mai sus, răspunsul la prima parte a primei întrebări este că art. 16(1)(a) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, în cazul reîntregirii familiale a părinților cu un minor refugiat neînsoțit, prevăzut de art. 10(3)(a) din directivă coroborat cu articolul 2 (f) din aceasta, faptul că refugiatul este încă minor la data deciziei cu privire la cererea de intrare și ședere în scopul reunificării familiei formulată de părinții susținătorului nu constituie o ,,condițieˮ în sensul art. 16(1)(a), a cărei neîndeplinire ar permite Statelor Membre să respingă o astfel de cerere. Mai mult, aceste prevederi, citite în lumina art. 13(2) din Directiva 2003/86, trebuie să fie interpretate în sensul că se opun prevederilor din legislația națională potrivit cărora, în astfel de situații, dreptul de ședere al părinților interesați trebuie să înceteze de îndată ce copilul ajunge la vârsta majoratului.

53. În lumina răspunsului dat la prima parte a primei întrebări, nu este necesar să se răspundă la cea de-a doua parte a aceleiași întrebări, de vreme ce aceasta a fost pusă de instanța de trimitere doar în eventualitatea în care răspunsul la prima parte a primei întrebări va fi afirmativ.

A doua întrebare

54. Prin cea de-a doua întrebare, instanța de trimitere urmărește, în esență, indicarea elementelor pe baza cărora se poate stabili existența unei relații reale de familie, în sensul art. 16(1)(b) din Directiva 2003/86, în cazul reîntregirii familiei unui părinte și a copilului său minor, căruia i s-a acordat statutul de refugiat, atunci când copilul a ajuns la majorat mai înainte de a fi adoptată o decizie cu privire la cererea părintelui care a solicitat intrarea și rezidența în scopul reîntregirii familiei.

55. În special, instanța de trimitere cere Curții să clarifice dacă, în acest scop, este suficientă o relație de rudenie de gradul întâi în linie dreaptă ascendentă sau dacă este, în plus, necesară și existența unei vieți reale de familie și dacă da, cât de strânsă trebuie să fie această legătură. De asemenea, instanța de trimitere întreabă dacă reîntregirea familiei impune ca, după ce părintele intră pe teritoriul Statului Membru interesat, viața de familie să fie restabilită în acel stat.

56. În această privință, trebuie avut în vedere că art. 16(1)(b) din Directiva 2003/86 permite Statelor Membre să respingă o cerere de reîntregire familială, să retragă permisul de ședere acordat în acest scop sau să refuze reînnoirea acestuia, atunci când susținătorul și membrii familiei acestuia nu au sau nu mai au o relație de familie. În orice caz, această prevedere nu conține niciun criteriu pe baza căruia se poate stabili dacă există o astfel de relație de familie, nici nu impune vreo cerință specifică în ceea ce privește gradul de apropiere a relațiilor de familie aflate în discuție. În plus, ea nu face nicio trimitere la legislația Statelor Membre.

57. După cum s-a observat în paragr. 34 de mai sus, în conformitate cu exigența aplicării uniforme a dreptului Uniunii Europene și principiul egalității, o prevedere din dreptul Uniunii Europene care, în scopul stabilirii înțelesului și scopului său, nu conține o trimitere expresă la legislația Statelor Membre, trebuie, în mod firesc, să primească o interpretare autonomă și unitară în întreaga Uniune Europeană, și această interpretare trebuie să ia în considerare, printre altele, contextul prevederilor respective și obiectivul urmărit de legislația în discuție.

58. Trebuie menționat că Directiva 2003/86, potrivit considerentului (6) din aceasta, are scopul de a proteja familia și de a întemeia sau menține viața de familie prin reîntregirea familiei. În plus, potrivit considerentului (4) din directivă, reîntregirea familiei este o modalitate necesară care face posibilă viața de familie și creează o stabilitate socioculturală.

59. În plus, după cum s-a subliniat în paragr. 39 de mai sus, măsurile care privesc reîntregirea familiei, inclusiv cele prevăzute de art. 16 din directivă, trebuie să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat de art. 7 și art. 24(2) și (3) din Cartă, care impun Statelor Membre să examineze cererile de reîntregire a familiei cu luarea în considerare a intereselor copiilor implicați și în vederea promovării vieții de familie.

60. De asemenea, trebuie avut în vedere că, potrivit considerentului (8) al Directivei 2003/86, o atenție deosebită trebuie acordată situației refugiaților, din cauza motivelor care i-au obligat să-și părăsească țara și i-au împiedicat să ducă o viață de familie normală în acea țară. Pentru aceste motive, directiva stabilește condiții mai favorabile în ceea ce privește exercitarea dreptului la reîntregirea familiei pentru refugiați și rudele acestora de gradul întâi în linie ascendentă directă.

61. În sfârșit, stabilirea elementelor pe baza cărora se constată existența unei reale relații de familie, în sensul art. 16(1)(b) din Directiva 2003/86 impune ca o evaluare să fie făcută de la caz la caz, după cum, într-adevăr, rezultă din art. 17 din directivă, prin folosirea tuturor elementelor relevante în fiecare cauză și în lumina obiectivelor urmărite prin directiva amintită.

62. În acest scop, o relație de rudenie de gradul întâi în linie ascedentă directă nu este, prin ea însăși suficientă, pentru a stabili existența unei reale relații de familie. Deși dispozițiile relevante ale Directivei 2003/86 și ale Cartei protejează dreptul la viață de familie și promovează menținerea acesteia, ele lasă aceste aspecte în sarcina titularilor dreptului, astfel încât persoanele interesate vor decide cum să ducă în continuare o viață reală de familie și nu impune, în mod special, nicio cerință, în ceea ce privește gradul de apropriere a relației din cadrul familiei lor (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C-768/19, EU:C:2021:709, paragr. 58).

63. În primul rând, în prezenta cauză, un element comun este dat de faptul că, atât copilul lui SW, cât și copilul lui BL și BC erau încă minori atunci când au fost nevoiți să-și părăsească țara de origine și, prin urmare, persoanele în cauză erau o familie nucleară în sensul considerentului (9) din Directiva 2003/86 și acestei familii, în conformitate cu același considerent, ar trebui să i se aplice ,,în orice caz” reîntregirea familială. Sub rezerva verificării acestui aspect de către instanța de trimitere, se pare că nimic din prezenta cauză nu pare să sugereze că persoanele în discuție nu au mai avut viață de familie în perioada anterioară plecării copiilor respectivi.

64. În al doilea rând, trebuie luat în considerare faptul că, în prezenta cauză, SW, BL și BC și respectiv, copiii lor nu au putut avea o viață reală de familiei în perioada în care au fost separați, îndeosebi din cauza situației speciale a copiilor lor, aceea de refugiați, și această împrejurare, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a se considera că nu a existat o viață reală de familie în sensul art. 16(1)(b) din Directiva 2003/86. Nici nu se poate presupune că orice relație de familie dintre un părinte și copil încetează să mai existe de îndată ce copilul minor ajunge la vârsta majoratului.

65. Totuși, pentru a exista o relație reală de familie, trebuie stabilit că, de fapt, există o relație de familie sau intenția de a stabili sau de a menține o astfel de relație.

66. Prin urmare, faptul că persoanele în discuție intenționează să se viziteze reciproc ocazional, în măsura în care acest lucru este posibil, și să aibă contacte regulate de orice fel, luând în considerare condițiile materiale ale persoanelor în cauză, inclusiv vârsta copiilor, pot fi suficiente pentru a se considera că reconstruiesc relațiile personale și emoționale și pentru a se stabili existența unei reale relații de familie.

67. În plus, așa cum a statut deja Curtea, nu se poate cere ca susținerea reciprocă între copil și părinți să fie una financiară, întrucât este posibil ca ei să nu dispună de posibilități materiale (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 1 august 2022, XC (Reîntregirea familiei unui copil care a ajuns la vârsta majoratului), C-279/20, EU:C:2022:XXX, paragr. 68).

68. În lumina considerentelor de mai sus, răspunsul la cea de-a doua întrebare este că art. 16(1)(b) din Directiva 2003/86 trebuie să fie interpretat în sensul că, în scopul stabilirii existenței unei relații reale de familie, potrivit acestor dispoziții, în cazul reîntregirii familiale a unui părinte cu copilul său minor căruia i s-a acordat statutul de refugiat, atunci când copilul a ajuns la majorat mai înainte de a fi adoptată decizia cu privire la cererea de intrare și ședere în scopul reîntregirii familiei, formulată de părintele său, o relație de rudenie de gradul întâi în line directă ascendentă nu este, în sine, suficientă. În orice caz, nu este necesar ca, cei în discuție, copilul susținător și părintele acestuia să gospodărească împreună ori să locuiască în aceeași casă, pentru ca părintele respectiv să se califice pentru reîntregirea familiei. Vizitele ocazionale, în măsura în care sunt posibile, contactele regulate de orice fel pot fi suficiente, pentru a se considera că aceste persoane reconstruiesc relațiile lor personale și afective și pentru a se stabili existența unei reale relații de familie. În plus, nu se poate pretinde, nici copilului susținător, nici părintelui în discuție să se întrețină financiar reciproc.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

1. Articolul 16(1) (b)din Directiva Consiliului 2003/86/EC din 22 septembrie 2003 cu privire la dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că, în cazul reîntregirii familiei părinților cu un minor neînsoțit refugiat, prevăzut de articolul 10(3)(a) din această directivă, interpretat în coroborare cu art. 2(f) din aceasta, faptul că acel refugiat este încă minor la data deciziei cu privire la cererea de intrare și ședere în scopul reunificării familiei formulată de părinții susținătorului nu constituie o ,,condiție” în sensul art. 16(1)(a), a cărei neîndeplinire permite Statelor Membre să respingă o asemenea cerere. În plus, aceste prevederi, citite în lumina art. 13(2) din această directivă, trebuie interpretate în sensul că se opun legislației naționale potrivit căreia, în astfel de situații, dreptul de ședere al părinților în discuție încetează de îndată ce copilul ajunge la vârsta majoratului. 2. Articolul 16(1)(b) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, în scopul stabilirii existenței unei relații reale de familie, în sensul acestor prevederi, în cazul reîntregirii familiei unui părinte cu un copil minor căruia i s-a acordat statutul de refugiat, atunci când copilul a ajuns la majorat înainte de a fi luată o decizie asupra cererii de intrare și ședere în scopul reîntregirii familiei, formulată de părintele său, condiția relației de rudenie de gradul întâi în linie directă ascendentă nu este prin ea însăși suficientă. Cu toate acestea, pentru ca părintele se califice pentru reîntregirea familiei, nu este necesar ca, acel copil susținător și părintele său să gospodărească împreună sau să locuiască în aceeași locuință. Vizitele ocazionale, atunci când acestea sunt posibile, și contactele regulate de orice fel pot fi suficiente pentru a se considera că aceste persoane reconstruiesc relațiile personale și emoționale și pentru a stabili existența unei reale relații de familie. Mai mult, nu se cere ca părintele și copilul susținător, aflați în discuție, să își acorde sprijin financiar reciproc.