ABSTRACT

A trading company which deals in selling trading companies registered in the Trade Register and set up for the sole purpose of being sold, sale which consists of a cession of the shares of the enterprise in the already set-up company, may be an active subject of the offense of money laundering, being subject to reporting obligations under Directive 2005/60/EC.

Key words: set up trading companies, cession of shares or stocks, reporting obligation, money laundering.

În cauza C-676/16*, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă), prin decizia din 2 decembrie 2016, primită de Curte la 27 decembrie 2016, în procedura CORPORATE COMPANIES s.r.o. împotriva Ministerstvo financí ČR[1], s-a solicitat interpretarea art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. (c), precum și a art. 3 pct. 7 lit. (a) din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului[2], în prezent abrogată de Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Comisiei[3].

Corporate Companies este o persoană juridică cu sediul în Praga (Republica Cehă), al cărei obiect de activitate constă în vânzarea de societăți „ready-made”, cu alte cuvinte de societăți înscrise deja în registrul comerțului. Corporate Companies efectuează aceste vânzări prin transferul către clienții săi a părților pe care le deține în capitalul acestor societăți. În temeiul unui aviz din data de 18 august 2015, Ministerul Finanțelor a inițiat o procedură de control cu privire la respectarea de către Corporate Companies a obligațiilor stabilite, printre altele, prin Legea împotriva spălării banilor[4].

Întrucât a considerat că nu era o „persoană obligată”, vizată de legea menționată, Corporate Companies a formulat o acțiune în fața Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă), prin care a solicitat constatarea nelegalității controlului inițiat de Ministerul Finanțelor.

În Hotărârea din 25 mai 2016, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a considerat că Corporate Companies intra sub incidența art. 2 alin. (1) lit. h) pct. 1 din Legea împotriva spălării banilor. În această privință, instanța respectivă a subliniat că această dispoziție se aplică persoanelor care, în cadrul activității lor profesionale, constituie persoane juridice pentru clienții lor, indiferent dacă fac aceasta la cererea clientului sau dacă persoanele juridice sunt constituite în vederea includerii lor într-un portofoliu de oferte pentru potențiali clienți. Prin urmare, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a respins acțiunea Corporate Companies.

Aceasta din urmă a formulat un recurs în fața instanței de trimitere împotriva deciziei respective, susținând că își exercită activitatea de înființare de societăți în nume propriu și pe propria cheltuială. Ea pretinde că, întrucât nu dispune de bunuri care aparțin altor persoane la momentul constituirii societăților, nu poate fi o „persoană obligată” în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) pct. 1 din Legea împotriva spălării banilor. În plus, nu numai că obiectul de activitate al Corporate Companies nu ar fi, propriu-zis, constituirea de societăți pentru clienți, dar, chiar dacă s-ar aprecia că desfășoară o activitate similară, nu poate fi considerată totuși o „persoană obligată”, în sensul legii menționate, întrucât nu constituie aceste societăți comerciale în numele sau pe seama unui client, astfel încât nu i se poate imputa că a acționat ca un interpus pentru clienții săi.

În aceste condiții, Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene următoarea întrebare preliminară:

„Persoanele care, cu titlu profesional, vând societăți înregistrate deja în registrul societăților și constituite în scopul vânzării (așa-numitele societăți «ready-made»), a căror vânzare se realizează prin transferul de participații la filiala pe care o vând, intră sub incidența art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. (c) din Directiva 2005/60 coroborat cu art. 3 pct. 7 lit. (a) din aceasta?”.

Cu privire la întrebarea preliminară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată că, în speță, din decizia de trimitere reiese că Corporate Companies constituie persoane juridice, le integrează în portofoliul său cu scopul de a le cesiona unor clienți potențiali și, în caz de achiziție, transferă cumpărătorului părțile pe care le deține în capitalul societății care este vândută. Societățile astfel constituite nu exercită nicio activitate. Prin urmare, este vorba despre „societăți fictive”, care figurează în special în cadrul unui portofoliu constituit de Corporate Companies, în așteptarea unei vânzări.

Analizând prevederile Directivei 2005/60, Curtea constată că art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. (c) din Directiva 2005/60 se aplică prestatorilor de servicii pentru trusturi sau întreprinderi care nu fac obiectul lit. (a) sau (b) a aceluiași pct. 3. Articolul 3 pct. 7 lit. (a) din această directivă precizează că „prestatori de servicii pentru trusturi și societăți” înseamnă orice persoane fizice sau juridice care prestează cu titlu profesional, pentru terți, servicii constând în constituirea de societăți sau alte persoane juridice. Astfel, reiese din însuși modul de redactare a art. 3 pct 7 lit. (a) din Directiva 2005/60 că este supusă obligațiilor impuse prin această directivă orice persoană fizică sau juridică a cărei activitate constă în furnizarea către un client a unui serviciu determinat, și anume a celui de constituire de societăți sau de alte persoane juridice.

Or, un astfel de serviciu este furnizat atât în cazul în care un terț încredințează unei persoane fizice sau juridice sarcina de a constitui o societate în numele și pe seama sa, cât și în cazul în care un terț cumpără o societate care a fost constituită în prealabil de această persoană cu unicul scop de a o vinde.

Contrar celor susținute de Corporate Companies, faptul că o asemenea societate a fost constituită de persoana menționată la cererea unui client sau că această persoană ar fi constituit-o în perspectiva vânzării sale ulterioare către un potențial client nu este relevant în scopul aplicării acestei dispoziții, pentru următoarele motive:

– articolul 3 pct. 7 lit. (a) din Directiva 2005/60 nu face nicio distincție între aceste două situații;

– nicio dispoziție din această directivă nu permite să se considere că intenția legiuitorului Uniunii era de a exclude din sfera de aplicare a art. 3 pct. 7 lit. (a) persoanele care desfășoară o activitate comercială, precum cea a Corporate Companies;

– în sfârșit, o asemenea excludere nu ar fi conformă cu obiectivul directivei menționate. În această privință, s-a arătat că atât din titlul, cât și din considerentele directivei reiese că aceasta are ca obiectiv prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului[5].

De asemenea, s-a subliniat că, după cum reiese din considerentele (1) și (2) ale aceleiași directive, aceste activități infracționale pot avea efecte negative semnificative asupra solidității, a integrității, a stabilității și a reputației sectorului financiar, precum și, în ultimă instanță, asupra pieței unice.

În acest context, Directiva 2005/60 urmărește să impună anumitor persoane, din cauza participării acestora la executarea unei tranzacții sau a unei activități de natură financiară, un anumit număr de obligații, și anume, printre altele, identificarea și verificarea identității clientului și a beneficiarului efectiv, obținerea de informații cu privire la obiectul și la natura relației de afaceri, precum și obligația de a declara autorităților competente orice indiciu referitor la spălarea banilor sau la finanțarea terorismului.

Or, din moment ce, pe de o parte, o societate constituie o structură adecvată pentru realizarea atât a spălării banilor, cât și a finanțării terorismului, în măsura în care permite disimularea resurselor obținute în mod nelegal, care urmează a fi legalizate cu ajutorul acestei societăți, precum și finanțarea terorismului prin intermediul său, și, pe de altă parte, identificarea clientului constituie un element esențial de prevenire a acestor activități, astfel cum se menționează în considerentul (9) al Directivei 2005/60, este evident rezonabil ca legiuitorul Uniunii să fi supus crearea unei astfel de structuri de către o persoană sau de către o întreprindere în numele unui terț controlului prevăzut de această directivă, stabilind astfel o primă barieră cu scopul de a descuraja orice persoană care ar intenționa să folosească o societate pentru a facilita acest fel de activități.

S-a subliniat (paragr. 29) că un asemenea control este cu atât mai important cu cât constituirea unei societăți reprezintă ea însăși o operațiune care, prin natura sa, prezintă un risc ridicat de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, din cauza tranzacțiilor financiare pe care le presupune de regulă această operațiune, cum ar fi aportul de capital și, eventual, de bunuri de către fondatorul societății. Astfel, asemenea tranzacții pot facilita introducerea de către acesta din urmă a unor venituri nelegale în sistemul financiar, așa încât este important ca identitatea clientului și a oricărui beneficiar efectiv al acestei operațiuni să fie verificată și, prin urmare, ca persoanele care, în cadrul activității lor, constituie o societate în beneficiul unui terț să fie supuse obligațiilor impuse prin Directiva 2005/60.

De asemenea, s-a subliniat (paragr. 30) că astfel de riscuri există nu numai atunci când o societate este constituită de o persoană în cadrul activității sale pe seama și în numele unui terț, ci și atunci când, precum în speță, o societate deja constituită de o persoană în cadrul activității sale cu singurul scop de a fi vândută unor clienți potențiali este efectiv vândută unui client prin transferul, în beneficiul acestuia din urmă, al părților pe care le deține în capitalul societății menționate.

Or, o interpretare a art. 3 pct. 7 lit. (a) din Directiva 2005/60 în sensul susținut de Corporate Companies, și anume în sensul că o persoană a cărei activitate comercială constă în vânzarea acestui tip de societăți nu ar intra sub incidența dispoziției respective, ar oferi celor care spală bani și finanțatorilor terorismului un instrument ideal pentru evitarea primei bariere pe care legiuitorul Uniunii a avut grijă să o instituie pentru a preveni utilizarea acestor societăți în scopul activităților menționate (paragr. 31).

Inexistența unor obligații în materie de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului în sarcina unei persoane precum Corporate Companies, în special a obligației de a verifica identitatea clientului și a beneficiarului efectiv, pe de o parte, ar servi anonimatului cesionarilor reali ai societăților vândute sau al persoanelor care acționează pe seama acestora și, pe de altă parte, ar permite mascarea originii și a finalității transferurilor patrimoniale care tranzitează aceste societăți (paragr. 32).

Pentru aceste motive, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera întâi) declară:

Articolul 2 alin. (1) pct. 3 lit. (c) din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului coroborat cu art. 3 pct. 7 lit. (a) din această directivă trebuie să fie interpretat în sensul că intră sub incidența dispozițiilor respective o persoană, precum cea în discuție în litigiul principal, a cărei activitate comercială constă în vânzarea unor societăți pe care le-a constituit ea însăși, în lipsa vreunei cereri prealabile din partea clienților săi potențiali, cu scopul de a fi vândute acestor clienți prin intermediul unei cesiuni a părților pe care le deține în capitalul societății ce face obiectul vânzării.

* Rubrică realizată de dr. Remus Jurj-Tudoran, redactor-șef adjunct – revista ,,Pro Lege”, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, e-mail: jurj_remus@mpublic.ro.

[1] Disponibilă pe site-ul http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=ro&jur=C,T,F&num=C-676-16&td=ALL (accesat la 26 februarie 2018).

[2] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2005, L 309, p. 15, ediție specială, 09/vol. 2, p. 214.

[3] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2015, L 141, p. 73-117.

[4] Legea nr. 253/2008 privind anumite măsuri împotriva spălării banilor și finanțării terorismului, cu modificările ulterioare (denumită în continuare „Legea împotriva spălării banilor”), transpune în dreptul ceh Directiva 2005/60. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) pct. 1 din Legea împotriva spălării banilor, care reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. (c) coroborate cu cele ale art. 3 pct. 7 lit. (a) din Directiva 2005/60, prin „persoană obligată” în sensul acestei legi se înțelege „orice persoană […] care furnizează […] unei alte persoane servicii care constau în constituirea de persoane juridice”.

În temeiul art. 2 alin. (3) din Legea împotriva spălării banilor, „o persoană care nu desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1) cu titlu profesional, cu excepția persoanelor menționate la alin. (2) lit. c) și d), nu este considerată o persoană obligată.”

[5] Se citează în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2013, Jyske Bank Gibraltar, C-212/11, EU:C:2013:270, pct. 46.